Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 167/2017 AI generated

Appeal over suspension of revolutionary's allowance ruled inadmissible; prior ruling upheld

Case Number Decizia nr. 167/2017
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed as inadmissible the claimant's appeal against the appellate court's decision of June 6, 2017, which had rejected the request for revision of the prior civil decision No. 201/2017; thus, the prior ruling—which upheld the legality of the suspension of the claimant's reparatory allowance under Law No. 341/2004 from January 1, 2012, due to emergency ordinances temporarily discontinuing payment, while declaring the pension house's cessation decision illegal for lack of the required factual and legal grounds—remains in force. The dispute concerned social insurance litigation over the non-payment of allowances to a December 1989 revolutionary fighter, challenged through a revision request invoking procedural fraud. The court held the appeal inadmissible because, under Article 513(6) of the Civil Procedure Code and Article XVIII of Law No. 2/2013, decisions in labor and social insurance disputes are not subject to appeal, and the revision decision inherits the non-appealable status of the reviewed decision, while the revision grounds raised substantive issues beyond the scope of this extraordinary remedy.

Legislator headnote

AI generated

art. 4 alin. (4) din Legea nr. 341/2004, art. 1 pct. 7 din O.U.G. nr. 95/2014, art. 9 din O.U.G. nr. 84/2012, art. 43 alin. (2) din Legea nr. 341/2004, Art. 117 din Legea nr. 263/2010, art. 18 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2010; Appeal over suspension of revolutionary's allowance ruled inadmissible; prior ruling upheld: 201/2017; thus, the prior ruling—which upheld the legality of the suspension of the claimant's reparatory allowance under Law No. 341/2004 from January 1, 2012, due to emergency ordinances temporarily discontinuing payment, while declaring the pension house's cessation decision illegal for lack of the required factual and legal grounds—remains in force. The dispute concerned social insurance litigation over the non-payment of allowances to a December 1989 revolutionary fighter, challenged through a revision request invoking procedural fraud. The court held the appeal inadmissible because, under Article 513(6) of the Civil Procedure Code and Article XVIII of Law No. 2/2013, decisions in labor and social insurance disputes are not subject to appeal, and the revision decision inherits the non-appealable status of the reviewed decision, while the revision grounds raised substantive issues beyond the scope of this extraordinary remedy.

Keywords

AI generated
suspension of pension social insurance dispute grounds for cassation extraordinary pension civil status labor disputes

Cited Legislation

AI generated
art. 4 alin. (4) din Legea nr. 341/2004
Până la data de 01.01.2012, reclamantul a beneficiat de prestaţii lunare în bani, acordate cu titlul de indemnizaţie reparatorie prevăzută de art. 4 alin. (4) din Legea nr. 341/2004, în forma în vigoare anterior modificării prin art.
art. 1 pct. 7 din O.U.G. nr. 95/2014
341/2004, în forma în vigoare anterior modificării prin art. 1 pct.
art. 9 din O.U.G. nr. 84/2012
341/2004, cu modificările şi completările ulterioare, nu se acordă." Aceasta măsură a fost prelungită şi pentru anii următori 2013 şi 2014 prin normele tranzitorii ale art. 9 din O.U.G. nr. 84/2012, respectiv art.
art. 43 alin. (2) din Legea nr. 341/2004
263/2010 şi art. 43 alin. (2) din Legea nr. 341/2004, respectiv motivele de fapt şi de drept pentru care nu se mai plăteşte indemnizaţia, independent de faptul că reclamantul avea obligaţia să cunoască noile condiţii de acordare la care se referă O.U.G.
Art. 117 din Legea nr. 263/2010
art. 18 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2010
153/2014 a Curţii Constituţionale, care, având de analizat excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 18 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2010 a reţinut că "textul de lege criticat stabileşte că, temporar, pentru anul 2012, nu se mai acordă indemnizaţiile prevăzute de art.
art. 4 din Legea nr. 341/2004
Până la data de 01.01.2012, reclamantul a beneficiat de prestaţii lunare în bani, acordate cu titlul de indemnizaţie reparatorie prevăzută de art. 4 alin.
art. 106 alin. (2) din Legea nr. 263/2010
341/2004 este nelegală, deoarece încalcă prevederile art. 106 alin. (2) din Legea nr. 263/2010, potrivit cărora decizia de admitere sau respingere a cererii de pensionare cuprinde temeiurile de fapt şi de drept în baza cărora se admite sau se respinge cererea de pensionare.

Cited Case Law

AI generated
decizia civilă nr. 201/2017
Prin decizia civilă nr. 201/2017, pronunţată de către Curtea de Apel Timişoara, în dosar nr, x/2016, a fost respins apelui formulat de reclamantul-apelant A.
Decizia nr. 153/2014
Peremption of civil appeal for failure to resume proceedings after expiration of statutory suspension pending administrative restitution under Law No. 10/2001.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
Art. 493 alin. (5) C. proc. civ.

Main ground for dismissing the appeal as inadmissible by simplified procedure.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra cauzei de faţă constată următoarele:

Prin decizia civilă nr. 201/2017, pronunţată de către Curtea de Apel Timişoara, în dosar nr, x/2016, a fost respins apelui formulat de reclamantul-apelant A. împotriva sentinţei civile nr. 2643 din data de 02 noiembrie 2016, pronunţată de Tribunalul Timiş, în dosar nr. x/2016, în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Timiş şi pârâta Comisia Centrală de Contestaţii din Cadrul Casei Naţionale de Pensii Publice.

A fost respins apelul formulat de pârâta-apelantă Casa Judeţeană de Pensii Timiş împotriva aceleaşi hotărâri judecătoreşti.

Pentiu a hotărî astfel, Curtea a reţinut următoarele:

Până la data de 01.01.2012, reclamantul a beneficiat de prestaţii lunare în bani, acordate cu titlul de indemnizaţie reparatorie prevăzută de art. 4 alin. (4) din Legea nr. 341/2004, în forma în vigoare anterior modificării prin art. 1 pct. 7 din O.U.G. nr. 95/2014, fiind titularul certificatului emis la data de 05.12.2006 de Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din Decembrie 1989, prin care i s-a recunoscut calitatea de Luptător pentru Victoria Revoluţiei din Decembrie 1989 - Luptător Remarcat prin Fapte Deosebite. Aceasta indemnizaţie i-a fost acordată prin Decizia nr. 239084 din 20 decembrie 2006, emisă de Casa Judeţeană de Pensii Timiş.

Începând cu data de 01.01.2012, indemnizaţia specială nu i-a mai fost acordată reclamantuiui ca urmare a adoptării O.U.G. nr. 80/2010, care prin art. 18 alin. (2) a prevăzut că "În anul 2012, indemnizaţiile prevăzute la art. 4 alin. (4) din Legea recunoştinţei faţă de eroii-marfiri şi luptătorii care au contribuit îa victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, precum şi faţă de persoanele care şi-au jertfit viaţa sau au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987, nr. 341/2004, cu modificările şi completările ulterioare, nu se acordă." Aceasta măsură a fost prelungită şi pentru anii următori 2013 şi 2014 prin normele tranzitorii ale art. 9 din O.U.G. nr. 84/2012, respectiv art. 6 din O.G. nr. 29/2013.

Prin decizia nr. 239084 din 25.03.2015 privind încetarea plăţii drepturilor prevăzute de Legea nr. 341/2004, Casa Judeţeană de Pensii Timiş a constatat încetarea plăţii indemnizaţiei lunare reparatorii începând cu data de 01.01.2015.

S-a apreciat că în mod corect prima instanţa a observat că încetarea/suspendarea plaţii indemnizaţiei reparatorii a avut loc ex lege, ca urmare a intrării în vigoare a prevederilor care dispun neacordarea acestui beneficiu pentru anii 2012-2014, respectiv a celor care modifică exigenţele legale de acordare a dreptului. Efectul acestor prevederi legale asupra încetării plaţii drepturilor pretinse de reclamant s-a produs de drept şi nu a fost condiţionat de emiterea prealabilă a vreunei decizii de către plătitorul său, în speţă Casa Judeţeană de Pensii Timiş.

Potrivit art. 43 alin. (2) din Legea nr. 341/2004, "Reglementările prevăzute de legislaţia privind pensiile, proprie fiecărui plătitor, referitoare la stabilire, plată, modificare, suspendare, reluare, încetare, expertizare, revizuire, contestare şi recuperare a sumelor încasate necuvenit, se aplică şi indemnizaţiilor prevăzute de lege, dacă aceasta nu dispune altfel"

Art. 117 din Legea nr. 263/2010 dispune că "Prevederile prezentei legi, referitoare la stabilirea şi modificarea drepturilor, la încetarea, suspendarea şi reluarea plăţii acestora, se aplică şi indemnizaţiilor acordate prin legi speciale, ale căror stabilire şi plată se află, potrivit legii, în competenţa materială a caselor teritoriale de pensii, respectiv a caselor de pensii sectoriale, cu excepţia situaţiilor în care legea specială de reglementare dispune altfel".

Încetarea pentru viitor a plaţii drepturilor de asigurări sociale, ca efect al unei prevederi legale exprese, ori a modificării condiţiilor legale de acordare, nu este prevăzută în art. 113 şi 114 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, texte în care sunt enumerate în mod expres şi limitativ situaţiile în care încetarea/suspendarea drepturilor de asigurări sociale operează ca urmare a emiterii unei decizii în acest sens de către casele teritoriale de pensii.

S-a observat că situaţiile care determina sistarea sau suspendarea plaţii pensiilor printr-o decizie scrisă a instituţiei care a stabilit-o au în vedere modificări de fapt intervenite în privinţa persoanei asiguratului care, fie a decedat, fie nu a respectat anumite obligaţii legale, ori nu mai îndeplineşte condiţiile legale de acordare, care însă, în mod evident, au rămas în vigoare, ele neavând în vedere modificările legislative ulterioare stabilirii dreptului

Curtea a apreciat că nu sunt întemeiate nici argumentele reclamantului, potrivit cărora, prin normele tranzitorii reprezentate de art. 18 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2010, s-ar fi dispus doar suspendarea drepturilor, astfel că sumele ce i s-ar fi cuvenit începând cu anul 2012 ar fi trebuit restituite de pârâtă, deoarece norma legală are în vedere în mod evident o încetare cu caracter temporar a acordării drepturilor, iar dacă legiuitorul ar fi dorit doar să suspende plata, cu intenţia de a o restitui ulterior ar fi precizat în mod expres acest lucru.

Efectul neîndoielnic de sistare temporară a plaţii indemnizaţiei a fost recunoscut implicit şi prin Decizia nr. 153/2014 a Curţii Constituţionale, care, având de analizat excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 18 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2010 a reţinut că "textul de lege criticat stabileşte că, temporar, pentru anul 2012, nu se mai acordă indemnizaţiile prevăzute de art. 4 alin. (4) din Legea nr. 341/2004".

Mai mult, cu prilejui exercitării controlului de constituţionalitate a priori asupra Legii privind aprobarea O.U.G. nr. 80/2010, prin Decizia nr. 1.576 din 7 decembrie 2011, instanţa de contencios constituţional a reţinut că dreptul la indemnizaţie acordat în virtutea calităţii de Luptător Remarcat prin Fapte Deosebite în cadrul Revoluţiei Române din Decembrie 1989 nu reprezintă un drept fundamental, astfel că nu sunt incidente prevederile art. 53 din Constituţie referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi prevăzute de Legea fundamentală.

În fine, Curtea a reţinut că nelegalitatea sau neconstituţionalitatea prevederilor art. 18 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2010 şi cele ale art. I pct. 7 din O.U.G. nr. 95 din 29 decembrie 2014, care a modificat art. 4 din Legea nr. 341/2004 sunt chestiuni care nu pot face obiectul unor argumente de fond în acest proces, deoarece analizarea lor ar presupune depăşirea atribuţiilor autorităţii judiciare şi săvârşirea totodată a unui abuz de putere din partea acesteia din urmă.

Cu privire la apelul pârâtei Casa Judeţeană de Pensii Timiş, Curtea a reţinut că în mod corect prima instanţa a constatat că Decizia nr. 239084 din 25.03.2015 privind încetarea plăţii drepturilor prevăzute de Legea nr. 341/2004 este nelegală, deoarece încalcă prevederile art. 106 alin. (2) din Legea nr. 263/2010, potrivit cărora decizia de admitere sau respingere a cererii de pensionare cuprinde temeiurile de fapt şi de drept în baza cărora se admite sau se respinge cererea de pensionare.

Decizia contestată nu are efectul unei decizii de stabilire, sistare, suspendare a drepturilor de asigurări sociale, întrucât încetarea plaţii indemnizaţiei sociale în litigiu a avut loc prin lege, ca urmare a modificării condiţiilor de acordare. În acest sens, emiterea unei decizii de către pârâta apelantă nici nu era necesară, pentru situaţia care a determinat încetarea plaţii indemnizaţiei fiind suficientă o adresă de informare.

De vreme ce pârâtul a ales să emită o decizie, aceasta trebuia să conţină toate cerinţele de formă prevăzute de art. 106 alin. (2) din Legea nr. 263/2010, coroborat art. 116 şi 117 din Legea nr. 263/2010 şi art. 43 alin. (2) din Legea nr. 341/2004, respectiv motivele de fapt şi de drept pentru care nu se mai plăteşte indemnizaţia, independent de faptul că reclamantul avea obligaţia să cunoască noile condiţii de acordare la care se referă O.U.G. nr. 95/2014 şi să facă demersuri pentru obţinerea unui nou certificat.

În mod corect, Tribunalul a apreciat că motivarea deciziei este indispensabilă pentru controlul exercitat, atât de către autoritatea ierarhic superioară emitentei, respectiv Comisia Centrală de Contestaţii din cadrul Casei Naţionale de Pensii Publice, cât şi pentru controlul exercitat de instanţa de judecată şi constituie, printre altele, o garanţie împotriva arbitrarului pentru destinatarul actului, întrucât îi furnizează dovada că actul a fost emis în urma unei analize temeinice a textelor legale incidente.

Împotriva deciziei chile a formulat cerere de revizuire reclamantul A., înregistrată la data de 24.04.2017, sub nr. x/59/2017, solicitând admiterea cererii de revizuire, în baza art. 509 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., şi schimbarea în parte a hotărârii atacate, în sensul admiterii capetelor de cerere prin care s-a solicitat constatarea nelegalităţii sistării plăţii, începând cu data de 01.01.2012, a drepturilor acordate în temeiul art. 4 alin. (4) din Legea nr. 341/2004 şi obligarea intimatei Casa Judeţeană de Pensii Timiş la restituirea indemnizaţiei lunare reparatorii reţinută, începând cu data de 01.01.2012 şi până la emiterea unei decizii de sistare/încetare a dreptului, urmare a promulgării unui act normativ modificator, corespunzător constituţional. în condiţiile prevăzute de Legea nr. 263/2010, actualizată cu indicele de inflaţie până la data plăţii efective; menţinerea Deciziei nr. 239084 din 20 decembrie 2006 emisă de Casa Judeţeană de Pensii Timiş şi plata de îndată către reclamant a drepturilor acordate în baza Deciziei nr. 239084 din 20 decembrie 2006 emisă de Casa Judeţeană de Pensii Timiş, conform câştigului salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul în curs, actualizat cu rata dobânzii de referinţa a Băncii Naţionale a României până la data plaţii efective, a indemnizaţiei lunare reparatorii stabilite în temeiul prevederilor Legii nr. 341/2004 a recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la Victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989, până la promulgarea unui act normativ modificator, corespunzător constituţional.

Prin decizia civilă nr. 509 din data de 6 iunie 2017 a Curţii de Apel Timişoara, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, a fost respinsă cererea de revizuire formulată de reclamant.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut următoarele:

În ceea ce priveşte motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., instanţa nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut şi implicit nu a dat ce s-a cerut, deoarece s-a solicitat ca potrivit dispoziţiilor art. 251 - 253 C. proc. civ., să se constate că prin fraudă la lege, Casa Judeţeană de Pensii Timiş a încălcat premeditat dispoziţiile imperative ale Legii nr. 263/2010 şi ale Legii nr. 341/2004 începând cu 01.01.2012, Curtea a constatat că instanţa de apel care a pronunţat decizia a cărei revizuire se solicită, a analizat legalitatea deciziei nr. 239084 din 25 martie 2015 emisă de Casa de pensii Timiş, prin raportare atât la dispoziţiile Legii nr. 263/2010, cât şi ale Legii nr. 341/2004, faptul că soluţia dată nu l-a mulţumit pe apelant, nu înseamnă că aceasta a pronunţat o hotărâre susceptibilă de revizuire, În temeiul art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte celelalte motive invocate prin cererea de revizuire, Curtea a constatat că acestea vizează fondul cauzei şi nu sunt motive ce pot fi analizate în calea de atac a revizuirii, acestea reprezentând o veritabilă cerere de recurs, cale extraordinară de atac ce nu este prevăzută de Codul de procedură civilă pentru litigiile de asigurări sociale cum este cel în care s-a pronunţat decizia civilă nr. 201/2017.

Reclamantul a atacat cu recurs această ultimă decizie, pronunţată în cadrul cererii de revizuire, recurs ce constituie obiectul prezentului dosar.

Analizând, în condiţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ. recursul formulat, Înalta Curte, constată că este inadmisibil şi urmează, să-l respingă, pentru următoarele considerente:

În drept, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs.

Potrivit art. XVIII din Legea nr. 2/2013, privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010, privind Noul C. proc. civ., hotărârile pronunţate în cererile privitoare la conflictele de muncă şi de asigurări sociale, nu sunt supuse recursului.

Potrivit art. 513 alin. (6) din acelaşi cod, hotărârea dată asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită.

Faţă de cele sus menţionate, decizia civilă nr. 509 din data de 6 iunie 2017 a Curţii de Apel Timişoara, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, nu este supusă căii de atac a recursului, întrucât nici decizia împotriva căreia s-a exercitat această cale de atac nu este la rândul ei susceptibilă de recurs.

Recunoaşterea unor căi de atac, în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală, constituie o încălcare a principiului legalităţii, consacrat expres de dispoziţiile art. 7 din C. proc. civ., precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi a autorităţilor şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va respinge recursul, ca inadmisibil.

Prezenta decizie nu este supusă nictunei căi de atac şi va fi comunicată tuturor părţilor în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 509 din 06 iunie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia de litigii de muncă şi asigurărilor sociale.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 octombrie 2017.