Land restitution for nationalized property: legal bar on in-kind return of appurtenant land to dwellings sold under prior restitution law and impact of post-notification destination changes on compensation eligibility.

Prin cererea înregistrată sub nr. 99/2006 pe rolul Tribunalului Constanţa, secţia civilă, reclamantele A. şi B. au chemat în judecată pe pârâtul Primarul municipiului Constanţa, solicitând anularea Dispoziţiei nr. 3987 din 30 noiembrie 2005 emisă de Primarul Municipiului Constanţa, prin care le-a fost respinsă notificarea depusă în temeiul Legii nr. 10/2001 în vederea restituirii în natură sau prin echivalent a imobilului teren în suprafaţă de 20.118 m.p., situat în municipiul Constanţa, B-dul 1 Mai, imobil preluat abuziv prin Decretul nr. 92/1950, din patrimoniul autorului lor C., precum şi obligarea pârâtului la restituirea în natură a suprafeţelor de teren fără construcţii, de aproximativ 3.000 m.p. din totalul de 20.118 m.p., iar, în cazul în care restituirea în natură nu este posibilă, acordarea de despăgubiri băneşti la valoarea de circulaţie a imobilului în litigiu.

În motivarea acţiunii, reclamantele au arătat că notificarea formulată în baza Legii nr. 10/2001 în mod greşit le-a fost respinsă, cu motivarea că nu sunt persoane îndreptăţite de a beneficia de dispoziţiile normei speciale.

Prin sentinţa civilă nr. 1081 din 19 septembrie 2006 Tribunalul Constanţa, secţia civilă a respins acţiunea ca nefondată, reţinând că înscrisurile depuse nu atestă identitatea între persoana care are calitatea de cumpărător din contractul de vânzare - cumpărare invocat drept titlu de proprietate şi autorul reclamantelor, care a purtat numele de C.

Prin decizia civilă nr. 32/C din 29.01.2007, Curtea de Apel Constanţa, secţia civilă, minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale, a admis apelul reclamantelor şi a schimbat sentinţa, în sensul că, a admis contestaţia, a anulat dispoziţia atacată, a constatat că reclamantele sunt persoane îndreptăţite conform art. 3 din Legea nr. 10/2001, a dispus restituirea în natură a suprafeţei de 12.090 m.p constituită din mai multe loturi individualizate, iar pentru diferenţa de 6.128 m.p teren a dispus înaintarea dosarului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

În esenţă, s-a reţinut că terenul dobândit de autorul reclamantelor prin contractul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. x/1939 a fost naţionalizat prin Decretul nr. 92/1950 şi înscris în anexa la decret ca fiind situat în strada 1 Mai, la aceeaşi poziţie fiind înscris şi imobilul din Constanţa, str. Independenţei.

Potrivit deciziei civile nr. 2644/2002 a Curţii Supreme de Justiţie, C. a fost cunoscut şi sub numele de C., fiind autorul reclamantelor, acestea din urmă probându-şi şi calitatea de moştenitoare legale ale autorului lor, fiind îndreptăţite în înţelesul art. 3 şi art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 la măsuri reparatorii.

Prin decizia civilă nr. 7227 din 31 octombrie 2007, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, a admis recursul pârâtului, a casat decizia şi a trimis cauza spre rejudecare.

În esenţă, s-a considerat că recursul este fondat în limita motivului care vizează nelegalitatea soluţiei de restituire în natură a loturilor de teren însumând suprafaţa de 12.090 m.p.

Dispunând restituirea în natură a acestor loturi, instanţa de apel a făcut trimitere la expertiza efectuată la fond, care însă nu s-a limitat la obiectivul stabilit de instanţă, expertul făcând aprecieri proprii, prezentate într-o manieră confuză şi lapidară în privinţa suprafeţelor de teren liber ce ar putea fi restituite, aprecieri însuşite de instanţa de apel, cu ignorarea art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, republicată.

În vederea lămuririi acestei situaţii de fapt, care presupune suplimentarea probatoriului administrat în fazele procesuale anterioare, s-a dispus casarea cu trimitere spre rejudecare.

Prin decizia civilă nr. 302/C din 15.12.2008, Curtea de Apel Constanţa, în rejudecare, a admis apelul reclamantelor şi a dispus schimbarea în tot a sentinţei, în sensul că a admis contestaţia şi, în consecinţă, a anulat dispoziţia; pârâtul a fost obligat să restituie reclamantelor, în natură, suprafaţa de 4.110 m.p, situată în Constanţa, între Şos. Mangaliei şi B-dul 1 Mai, identificată în suplimentul la raportul de expertiză tehnică topografică efectuată de expert D., sub forma mai multor loturi; pârâtul a fost obligat totodată să emită o dispoziţie motivată, prin care să propună acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, pentru terenul în suprafaţă de 16.008 m.p.

Curtea a avut în vedere expertiza tehnică efectuată în rejudecare, prin care s-a stabilit că suprafaţa de teren liberă, fără conducte subterane şi fără construcţii, este de 4 110 m.p. Raportat la concluziile acestei expertize, s-a apreciat că se poate dispune restituirea în natură a loturilor identificate de expert, pentru diferenţa de teren nerestituită în natură, reclamantele fiind îndreptăţite la despăgubiri în condiţiile legii speciale.

Prin decizia nr. 6499 din 10 iunie 2009, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală a admis recursurile reclamantelor şi pârâtului, a casat decizia, cu trimiterea cauzei spre rejudecare.

În esenţă, s-a reţinut că instanţa de apel a făcut o motivare sumară, preluând fără rezerve, necritic, concluziile suplimentului de expertiză topo, fără a se putea desprinde elementele avute în vedere la pronunţarea soluţiei. Instanţa de trimitere nu s-a conformat nici îndrumărilor date de instanţa de recurs în legătură cu obiectivele expertizei topo, cu nesocotirea art. 315 din C. proc. civ.

Prin decizia civilă nr. 126/A din 30.10.2014, Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă, a admis apelul reclamantelor şi a schimbat în tot sentinţa, în sensul că a admis contestaţia şi, în consecinţă: a anulat dispoziţia; a obligat pârâtul să restituie în natură suprafaţa de 8 667 m.p, situată în intravilanul municipiului Constanţa între B-dul 1 Mai şi Şos. Mangaliei în dreptul Pieţei Abator, teren identificat de expertiza efectuată de expert E., loturile 1 - 20; a dispus ca, pentru diferenţa până la 20.118 m.p, respectiv pentru suprafaţa de 11.451 m.p, să se emită o nouă Dispoziţie de propunere de acordare de despăgubiri băneşti, conform titlului VII din Legea nr. 247/2005.

În rejudecare, Curtea de Apel Constanţa a dispus efectuarea expertizei topo cu obiectivele precizate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Faţă de obiecţiunile reclamantelor la raportul de expertiză, instanţa a admis efectuarea unui raport de contraexpertiză.

În cauză, trebuie reţinut că s-a formulat de către reclamante o cerere de strămutare, admisă prin încheierea nr. 77 din 18 ianuarie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a dispus strămutarea dosarului la Curtea de Apel Galaţi.

Pe fondul cauzei, Curtea a reţinut, în esenţă, următoarele: expertiza a fost efectuată cu indicarea obiectivelor precizate de instanţa casare; vechiul amplasament al imobilului a fost identificat în baza Planului General al Oraşului Constanţa - Ediţia a II-a, după ultimele date oficiale iunie 1921, şi Planului cadastral al Oraşului Constanţa ediţia 1936 - 1938; amplasamentul este recunoscut şi în planul de situaţie elaborat de Primăria Constanţa anexat expertizei în Planul cadastral al Municipiului Constanţa - ediţia 1994 - 1997; zona vechiului amplasament al terenului autorului reclamantelor s-a constatat că este integral restructurată şi sistematizată, fiind edificate căi principale şi secundare de comunicaţii, blocuri de locuinţe, alte construcţii cu funcţii sociale, reţele edilitare magistrale; expertiza a prezentat astfel 12 amplasamente, toate în vechiul perimetru, în suprafaţă totală de 4.615 m.p.

Reclamantele au solicitat să se ia în considerare raportul de expertiză efectuat de expertul consilier E., admis prin încheierea din 04.07.2011 a Curţii de Apel Constanţa. Acest raport de expertiză, respectând aceleaşi obiective, a fost avizat şi de Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Constanţa.

Potrivit concluziilor acestui raport de expertiză, terenul identificat are o suprafaţă de 20.118 m.p, fiind situat în intravilanul Municipiului Constanţa între Bulevardul 1 Mai şi Şoseaua Mangaliei, în dreptul Pieţei Abator; în acest raport de expertiză este indicată suprafaţa de teren ce poate fi considerată liberă, de 8.667 m.p, descrisă sub formă de loturi, de la 1 - 20; având şi avizul Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Constanţa, acest raport de expertiză a fost însuşit de instanţă; cum celelalte terenuri învecinate sunt imposibil de restituit în natură - fiind edificate construcţii şi reţele care asigură funcţionalitatea zonei - pentru acestea urmează a se dispune măsuri reparatorii prin echivalent, respectiv despăgubiri băneşti conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

Prin decizia civilă nr. 683 din 12 martie 2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a admis recursul pârâtului, a casat decizia şi a trimis cauza spre rejudecare, reţinând ca incident motivul de ordine publică prevăzut de art. 304 pct. 7 din C. proc. civ., invocat din oficiu şi supus dezbaterii părţilor în şedinţa publică din 12.03.2015, pentru următoarele considerente:

Recurentul-pârât a criticat soluţia restituirii în natură a suprafeţei de teren de 8.667 m.p., susţinând caracterul nelegal al acesteia, faţă de faptul că respectiva suprafaţă, identificată într-o zonă sistematizată, ocupată de construcţii şi reţele edificate care asigură funcţionalitatea zonei, este afectată de servituţi de trecere, amenajări de utilitate publică şi eventuale suprapuneri cu alte proprietăţi revendicate.

Instanţa de apel, dispunând restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 8.667 m.p., a reţinut că acesta este liber, în considerentele deciziei însă, nefăcându-se nicio referire în justificarea caracterului de teren liber a celui restituit în natură, prin raportare la dispoziţiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 şi cele ale art. 10.3 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001. S-a apreciat că instanţa de apel a preluat necritic concluziile expertizei efectuate de expertul E., fără să argumenteze în fapt şi în drept această concluzie, prin examinarea afectaţiunii concrete a fiecărui lot supus restituirii (hotărâre dată astfel cu încălcarea dispoziţiilor art. 261 pct. 5 din C. proc. civ.).

Prin decizia civilă nr. 183/A din 13.10.2016, Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă, a admis apelul reclamantelor, a schimbat în tot sentinţa, în sensul că a admis contestaţia; a anulat dispoziţia, a obligat pârâtul să restituie în natură reclamantelor, din suprafaţa de 20.118 m.p teren în litigiu, situată în Municipiul Constanţa, suprafaţa de 1.320 m.p teren, compusă din: 420 m.p teren identificat între punctele 301-302-303-304-305-306-307-308-309-310-311-312-313-314-315-316-317-318 pe schiţa aferentă raportului de expertiză tehnică judiciară (completarea 3) efectuat în apel de ing. E., respectiv la fila 9 din raportul de expertiză ce face parte integrantă din prezenta hotărâre; 900 m.p teren, respectiv lotul nr. 19 pe schiţa aferentă aceluiaşi raport de expertiză, aflată la fila 8 din raportul ce face parte integrantă din prezenta hotărâre; a constatat că, pentru diferenţa până la 20.118 m.p teren, respectiv pentru suprafaţa de 18.798 m.p teren, reclamantele au dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent şi l-a obligat pe pârât să emită o nouă dispoziţie, cu propunere de acordare de despăgubiri băneşti, conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

Pentru a da eficienţă dispoziţiilor art. 315 din C. proc. civ., s-a dispus întocmirea unui supliment la raportul de expertiză tehnică întocmit de către ing. expert E., probă administrată în cauză.

Curtea a reţinut astfel că limitele rejudecării au fost foarte clar stabilite de instanţa de control judiciar, în sensul că singura problemă ce urmează a fi dezlegată de instanţa de trimitere este aceea a afectaţiunii concrete a loturilor de teren ce compun suprafaţa de 8.667 m.p, respectiv dacă acestea sunt sau nu afectate de detalii de sistematizare sau alte amenajări de utilitate publică, pentru ca apoi, în funcţie de aceasta, să se stabilească dacă loturile de teren pot face obiectul restituirii în natură către reclamante.

În drept, în rejudecare, instanţa de apel s-a raportat la dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 10/2001 şi art. 10.3 din Normele metodologice de punere în aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G nr. 250/2007.

Expertul desemnat în cauză a verificat, la solicitarea instanţei, fiecare dintre loturile ce compun suprafaţa propusă spre a fi restituită în natură, reclamantelor, stabilind afectaţiunea acestora. A rezultat astfel că suprafaţa de 8.667 m.p se compune din 20 de loturi, care nu alcătuiesc un corp comun, fiind disparate, intercalate printre blocurile de locuinţe construite în zonă, marea majoritate a acestora fiind afectate de servituţi legale sau de alte amenajări de utilitate publică, ceea ce face imposibilă restituirea în natură.

Astfel, lotul nr. 1, în suprafaţă de 638 m.p, reprezintă spaţiu verde din jurul blocurilor de locuinţe şi, în plus, este traversat, pe toată lungimea, prin limita vestică, de reţeaua de canalizare, fiind mărginit pe partea estică de reţeaua de alimentare cu apă. Fiind, aşadar, un teren afectat de o amenajare de utilitate publică, respectiv spaţiu verde din jurul blocului, în sensul art. 10.3 din Nomele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, acesta nu poate face obiectul restituirii în natură.

Lotul nr. 2, în suprafaţă de 216 m.p, reprezintă, aşa cum se reţine în suplimentul la raportul de expertiză, spaţiu verde în jurul blocului, fiind mărginit de alei de acces către blocurile din jur, aşa cum rezultă din schiţa întocmită de expert şi planşa foto care îl evidenţiază. Deşi expertul a precizat că lotul respectiv este afectat de reţeaua de alimentare cu apă şi canalizare aferente blocului SM4A, Curtea a constatat că pe schiţa întocmită de acesta nu sunt configurate reţelele la care se face referire, astfel că susţinerea expertului în sensul celor mai sus arătate nu poate fi reţinută. Cu toate acestea, Curtea a apreciat că nici acest lot nu poate fi restituit în natură, reclamantelor, dată fiind, pe de o parte, destinaţia sa de spaţiu verde în jurul blocului, iar, pe de altă parte, suprafaţa redusă a acestuia, care îl face ca, privit în individualitatea lui, să fie lipsit de utilitate.

Lotul nr. 3 are o suprafaţă de numai 112 m.p şi, potrivit concluziilor expertului, are aceeaşi destinaţie, de spaţiu verde în jurul blocului. Din schiţa întocmită de expert şi din planşa foto aferentă rezultă că şi acest lot este mărginit de alei de acces către blocurile din jur. Nici în privinţa acestui lot nu poate fi reţinută precizarea expertului în sensul că este afectat de reţeaua de alimentare cu apă şi canalizare pentru blocul SM4B, întrucât acestea nu au fost reprezentate grafic pe schiţele întocmite de expert, cum a făcut-o în cazul altor loturi. Cu toate acestea, Curtea a apreciat că nici lotul nr. 3 nu poate fi restituit în natură, pentru aceleaşi argumente avute în vedere în privinţa lotului nr. 2, respectiv destinaţia sa de spaţiu verde în jurul blocului şi suprafaţa foarte mică, de numai 112 m.p, care îl face să fie inutilizabil.

Este adevărat că aceste trei loturi de teren sunt situate unul lângă celălalt, aşa cum rezultă din schiţa întocmită de expert, dar, cu toate acestea, ele nu pot fi privite ca un tot unitar pentru că, într-o astfel de situaţie, căile de acces care separă cele trei loturi ar ajunge să fie incluse în lotul mare creat prin reunirea lor, făcându-le impracticabile pentru locuitorii blocurilor din jur, lucru ce nu poate fi acceptat.

Lotul nr. 4 identificat de expert are o suprafaţă foarte mică, de 42 m.p, acesta fiind afectat, pe o porţiune de 10 m.p, de o alee de acces, restul de 42 m.p fiind spaţiu verde. Deşi se precizează de către expert că lotul este afectat de utilităţi, Curtea nu a reţinut această concluzie, întrucât, pe de o parte, nu se detaliază în ce constau utilităţile respective, iar, pe de altă parte, pe schiţa întocmită de expert pentru acest lot, utilităţile nu sunt configurate. Cu toate acestea, dată fiind suprafaţa foarte mică a lotului şi împrejurarea că este traversat de o alee de acces, acesta nu poate face obiectul restituirii în natură.

Lotul nr. 5 are o suprafaţă de 761 m.p, ceea ce rezultă din coroborarea aspectelor reţinute în cuprinsul suplimentului la raportul de expertiză efectuat în rejudecarea apelului cu aspectele reţinute în expertiza iniţială efectuată în ciclul procesual anterior. Potrivit precizărilor expertului şi aşa cum se observă şi din schiţa întocmită de expert cu privire la acesta, precum şi din planşa foto nr. 4, terenul care compune acest lot este liber în parte. Terenul are mai multe destinaţii, respectiv 150 m.p fac parte din curtea unei clinici de dermato-venerice, 228 m.p au destinaţia de spaţiu verde, 141 mp sunt afectaţi de o alee de acces, iar restul de 241 mp sunt ocupaţi de garaje metalice.

Ţinând cont de afectaţiunea diferitelor suprafeţe de teren care compun acest lot, expertul a reuşit, totuşi, identificarea unei suprafeţe care este liberă şi care poate fi atribuită reclamantelor în natură, fără a afecta funcţionalitatea terenului din jur. Este vorba de o suprafaţă de 420 m.p teren, identificată între punctele 301-302-303-304-305-306-307-308-309-310-311-312-313-314-315-316-317-318 pe schiţa aferentă raportului de expertiză tehnică judiciară (completarea 3) efectuat în apel de ing. E., respectiv la fila 9 din raportul de expertiză ce face parte integrantă din prezenta hotărâre. Având în vedere că terenul este liber, garajele situate pe el fiind construcţii provizorii care pot fi ridicate cu uşurinţă, Curtea a apreciat că acesta poate fi restituit în natură reclamantelor, neîncadrându-se în dispoziţiile art. 10.3 din Normele metodologice de punere în aplicare a Legii nr. 10/2001.

Lotul nr. 5 bis are o suprafaţă de 328 mp, aşa cum a precizat expertul în raportul iniţial de expertiză efectuat în ciclul procesual anterior. Deşi în suplimentul la raportul de expertiză expertul susţine că acesta ar fi "teren liber", Curtea a constatat că, în continuare, acelaşi expert precizează că pe el se află o casă cu destinaţia de locuinţă şi anexe gospodăreşti. Situaţia este confirmată de planşa foto efectuată de expert (foto 5), aceeaşi menţiune fiind făcută şi pe schiţa întocmită cu privire la acest lot. Este evident, în aceste circumstanţe, că lotul nu poate fi restituit în natură reclamantelor. Deşi nu au fost făcute precizări suplimentare cu privire la proprietarul locuinţei, la modalitatea dobândirii de către acesta a dreptului de proprietate sau de folosinţă asupra terenului pe care este amplasată locuinţa, Curtea a apreciat că nu poate dispune restituirea în natură a terenului către reclamante, întrucât o asemenea soluţie ar fi de natură să dea naştere la litigii ulterioare între reclamante şi proprietarul locuinţei, lucru ce nu poate fi acceptat, întrucât rolul unei hotărâri judecătoreşti este acela de a dezlega situaţiile litigioase, şi nu de a crea cu bună-ştiinţă altele noi.

Lotul nr. 6 împreună cu loturile din jur, respectiv 6A, 6B şi 6C, nu pot face obiectul restituirii în natură, întrucât pe ele este amplasată o grădiniţă de copii, care reprezintă o amenajare de interes public în sensul art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001. Concret, lotul 6A este ocupat de clădirea în sine cu destinaţia de grădiniţă, iar loturile din jur, 6B, 6C şi 6 reprezintă terenul aferent construcţiei, astfel că nici măcar acestea din urmă, privite separat de lotul ocupat de construcţie, nu pot face obiectul unei restituiri în natură, întrucât deservesc grădiniţa, fiind de neconceput lăsarea construcţiei fără terenul aferent.

Lotul nr. 7 are o suprafaţă de 730 m.p şi, aşa cum rezultă cu evidenţă din schiţa întocmită de expert, precum şi din precizările acestuia în suplimentul la raportul de expertiză, are destinaţia de spaţiu verde în jurul blocului UM7, precum şi pentru blocurile din jur P4, P5, I1 şi I2. Practic, este o suprafaţă liberă de teren între blocuri de locuinţe, având destinaţia de spaţiu verde aferent acestora, astfel că nu poate fi restituit în natură potrivit dispoziţiilor legale mai sus invocate. În plus, terenul este străbătut de alei de acces către blocurile din jur, precum şi de reţeaua de alimentare cu apă şi canalizare, aşa cum foarte clar au fost evidenţiate aceste amenajări subterane de către expert pe schiţa întocmită cu privire la lot, un motiv în plus pentru ca terenul în sine să nu poată fi atribuit reclamantelor în natură.

Aceeaşi este şi situaţia loturilor nr. 8, 9 şi 10, având suprafeţele de 406 m.p, 608 m.p şi respectiv 436 m.p. Loturile 8 şi 10 sunt suprafeţe de teren intercalate între blocuri şi reprezintă spaţiu verde aferent acestora, fiind străbătute de reţeaua de energie termică, reţeaua de alimentare cu apă şi canalizare, astfel că se încadrează în dispoziţiile art. 10.2 din Normele metodologice de punere în aplicare a Legii nr. 10/2001 şi nu pot fi restituite în natură. Lotul nr. 9 are destinaţia de parcare auto, fiind situat în imediata apropiere a centralei termice şi, în plus, este străbătut de magistrala de alimentare cu energie termică, neputând fi restituit, reclamantelor.

Lotul nr. 11 are o suprafaţă de 261 m.p, iar lotul nr. 12 situat, practic, în continuarea celui anterior menţionat, are o suprafaţă de 908 m.p. Ambele loturi sunt afectate de amenajări de utilitate publică, primul fiind spaţiu de colectare gunoi, iar al doilea spaţiu de joacă. Având în vedere destinaţia acestor suprafeţe de teren, precum şi împrejurarea că, aşa cum se observă pe schiţele care le reprezintă, sunt străbătute de reţeaua de alimentare cu apă, Curtea a constatat că nici acestea nu pot fi considerate terenuri libere în sensul art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, astfel că nu pot face obiectul restituirii în natură.

Loturile 13, 14, 15, 16 şi 17 au, fiecare în parte, suprafeţe mici, de 208 mp, 129 mp, 11 mp, 122 m.p şi respectiv 107 m.p, astfel că, privite individual, sunt lipsite de utilitate concretă. Nici dacă ar fi privite ca un tot unitar, ele situându-se unul în continuarea celuilalt, nu ar putea fi utilizate în cazul unei atribuiri în natură, întrucât sunt intercalate între blocuri, forma lotului constituit prin reunirea lor fiind neregulată, improprie oricărei utilizări. În plus şi, de fapt, cel mai important, cele 5 loturi de teren reprezintă spaţii verzi în jurul blocurilor P3 şi UM6, sunt străbătute de alei de acces către aceste blocuri, precum şi de reţeaua de alimentare cu apă şi canalizare, astfel că se încadrează în dispoziţiile art. 10.2 din Normele metodologice de punere în aplicare a Legii nr. 10/2001, neputând face obiectul restituii în natură.

În ceea ce priveşte loturile nr. 18, 19 şi 20, aşa cum rezultă din schiţa întocmită de expert, coroborată şi cu schiţa aferentă raportului iniţial de expertiză efectuat în ciclul procesual anterior, sunt poziţionate în partea laterală a blocurilor SM5A şi SM6A, fiind separate între ele de alei de acces către aceste blocuri. Lotul nr. 18 are 222 m.p, lotul nr. 19 are 800 m.p, iar lotul nr. 20 are 223 m.p. Toate au, potrivit precizărilor făcute de expert, destinaţia de spaţii verzi. Lotul nr. 18 şi lotul nr. 20 sunt străbătute de reţeaua de alimentare cu apă. Faţă de destinaţia pe care o au, dat fiind şi faptul că au suprafeţe mici, că sunt situate la distanţă unul faţă de celălalt şi în imediata apropiere a blocurilor mai sus menţionate, ele nu pot fi restituite reclamantelor. Între aceste două loturi se intercalează, aşa cum se observă pe schiţa efectuată de expert, o porţiune de teren ale cărei dimensiuni nu au fost precizate de expert, dar care, raportat la suprafeţele limitrofe, pare a avea cam aceeaşi suprafaţă, respectiv de aproximativ 220 m.p. Potrivit menţiunii făcute pe schiţă, terenul respectiv este liber, dar, fiind situat între loturile 18 şi 20, în imediata apropiere a blocurilor SM5A şi SM5B, şi fiind străbătut de aceeaşi reţea de alimentare cu apă care traversează şi loturile mărginaşe, respectiv 18 şi 20, Curtea a constatat că nici aceasta nu poate face obiectul restituirii în natură către reclamante.

În ceea ce priveşte, însă, lotul nr. 19, care are o suprafaţă de 800 m.p, Curtea a constatat că, deşi potrivit precizărilor expertului, ar avea tot destinaţia de spaţiu verde aferent blocurilor mai sus menţionate, poate fi, totuşi atribuit reclamantelor pentru următoarele considerente: Lotul în sine este separat de celelalte loturi de alei, ceea ce îl face să aibă o individualitate aparte. El nu este situat lângă blocuri, între acest lot şi blocurile de locuinţe interpunându-se lotul nr. 18, lotul 20 şi acel lot de teren liber neexpertizat, dar care a fost descris mai sus. Aşadar, în opinia Curţii, în jurul blocurilor de locuinţe rămâne suficient spaţiu verde, restituirea în natură către reclamante a celor 800 m.p, care alcătuiesc lotul nr. 19, neafectând, din acest punct de vedere, blocurile respective. În plus, Curtea a constatat că în ciuda menţiunilor expertului, lotul nr. 19 nu este traversat de nici un fel de reţele subterane, reţeaua de alimentare cu apă şi canalizarea trecând doar prin loturile învecinate şi cel mult pe conturul care delimitează lotul nr. 19. De asemenea, restituirea în natură a acestui lot nu afectează nici accesul locatarilor în blocurile din jur, aleile de acces trecând prin exteriorul lotului şi nu prin interiorul acestuia. În aceste condiţii, Curtea a apreciat că reclamantele pot beneficia de acest teren care are o suprafaţă rezonabilă, astfel că poate fi utilizat în diferite modalităţi, în funcţie de opţiunea reclamantelor şi de autorizaţiile pe care le vor obţine de la autorităţi.

Prin decizia civilă nr. 299 din 16 februarie 2017 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul reclamantelor, a casat decizia civilă nr. 183/A din 13.10.2016 a Curţii de Apel Galaţi şi a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare. Totodată, a constatat nul recursul declarat de pârât.

Cu privire la recursul reclamantelor s-a reţinut, în esenţă, contrar susţinerilor recurentelor-reclamante, că în mod corect instanţa de apel a verificat, în rejudecare, afectaţiunea concretă a loturilor de teren ce compun suprafaţa de 8.667 m.p, dispunând în acest scop efectuarea unui supliment de expertiză. Instanţa de apel s-a conformat astfel ultimei decizii de casare pronunţate în cauză.

S-a apreciat însă ca fondate criticile ce atrag incidenţa cazului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 din C. proc. civ., vizând nemotivarea hotărârii atacate cu privire la apărările reclamantelor referitoare la modificarea, de către pârât, pe durata prezentului litigiu, a destinaţiei unor suprafeţe din terenul notificat, raportat la dispoziţiile art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001.

Obligaţia de motivare a unei hotărâri judecătoreşti decurge atât din normele de drept naţional - art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., cât şi din normele convenţionale - art. 6 par. 1 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, care reglementează dreptul la un proces echitabil, impunând ca o garanţie procesuală distinctă motivarea hotărârilor judecătoreşti (a se vedea în acest sens cauza Albina contra României, hotărârea din 28 aprilie 2005).

În concret, s-a constatat că, în faţa instanţei de apel învestită cu rejudecarea cauzei după casare, apelantele-reclamante au reluat apărările formulate în ciclul procesual anterior - reclamantele au invocat că un element deosebit de important în analizarea şi preluarea constatărilor şi concluziilor expertizei trebuie să îl constituie aplicarea corectă a prevederilor art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, care stabilesc, sub sancţiunea nulităţii absolute, că până la soluţionarea procedurilor administrative şi, după caz, judiciare generate de aplicarea acestei legi sunt interzise înstrăinarea, concesionarea, locaţia de gestiune, asocierea în participaţiune, ipotecarea, locaţiunea, precum şi orice închiriere sau subînchiriere în beneficiul unui nou chiriaş, schimbarea destinaţiei, grevarea sub orice formă a bunurilor imobile notificate.

În acest sens, au susţinut că o suprafaţă totalizând 6167 m.p din expertiză priveşte spaţii verzi nesistematizate, încercarea pârâtului de a le da o aparenţă de legalitate în sensul art. 71 şi art. 96 din O.U.G nr. 195/2005, prin acte administrative adoptate ulterior notificării (hotărâri de consiliu local pe care partea le menţionează expres), urmând a fi sancţionată cu neluarea în considerare a acestor acte administrative, întrucât tind la modificarea situaţiei juridice a unui bun notificat, ceea ce art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 interzice.

De asemenea, au susţinut că în acelaşi mod trebuie tratate şi modificările, schimbările de facto pe care le-a efectuat pârâtul pe unele suprafeţe ale terenului notificat, în timpul soluţionării prezentului litigiu, respectiv: amenajarea unui loc de joacă pentru copii (lot 12) şi a unei platforme pentru ghena de gunoi (lot 11), amenajări care nu existau în anul 2006, când a fost efectuată expertiza de ing. D., acelaşi expert sesizând amplasarea de jocuri pentru copii cu ocazia efectuării expertizei depuse la termenul din 22.09.2008; în legătură cu terenul identificat în lotul 5 bis, din adresa SPIT R-A 7689 din 20 aprilie 2010 rezultă că imobilul amplasat pe acesta a aparţinut lui C., iar din adresa din 04 iunie 2010 a RAEDPP Constanţa că o parte din imobil (construcţie) a fost înstrăinat în temeiul Legii nr. 112/1995 numitei F., în baza contractului de vânzare nr. 27983 din 21 noiembrie 1996, situaţie în care terenul aferent acestuia poate forma obiectul restituirii în natură; 1065 m.p teren aferent grădiniţei (lot 6B) nu au fost acordaţi, prin delimitare, de la început cu afectaţiunea de curte a acestui imobil, aceeaşi situaţie existând şi în legătură cu 507 m.p teren aferent clinicii dermato-venerice.

Conform încheierii de şedinţă din 13 iunie 2016, instanţa de apel a respins aceste obiecţiuni, apreciind că vizează chestiuni ce ţin de fondul litigiului, de modul de interpretare şi aplicare a legii, nefiind chestiuni care să necesite explicaţii din partea expertului. Or, deşi le-a dat o astfel de calificare, iar reclamantele le-au reluat ca apărări la cuvântul pe fond asupra apelului şi prin notele scrise depuse în vederea pronunţării, instanţa de apel nu a mai analizat, în considerentele hotărârii pronunţate, susţinerile reclamantelor referitoare la modificarea destinaţiei unor suprafeţe din terenul notificat pe parcursul prezentului litigiu, raportat la dispoziţiile art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001.

O asemenea analiză trebuia făcută de instanţa de apel, în condiţiile în care apărările reclamantelor vizau aspecte de fond, ce nu puteau fi invocate decât pe parcursul procesului, câtă vreme vizau împrejurări pretins survenite în cursul judecăţii. Neprocedând în acest mod, instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 261 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., respectiv dispoziţiile art. 6 par. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului (aşadar, incidenţa cazului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 din C. proc. civ.

În ce priveşte apărarea reclamantelor privind posibilitatea restituirii în natură a terenului din lotul 5 bis, care ar reprezenta teren aferent construcţiei înstrăinate în baza contractului de vânzare - cumpărare nr. x/1996, aceasta va fi analizată de instanţa de trimitere cu observarea şi a dispoziţiilor art. 7 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 şi art. 7.3 din Normele metodologice de aplicare unitară a acestei legi, aprobate prin H.G nr. 250/2007.

Cu privire la recursul pârâtului, instanţa de apel a reţinut că recurentul-pârât nu s-a conformat exigenţelor cerute de art. 3021 alin. (1) lit. c) din C. proc. civ., neindicând în cererea sa vreunul din motivele de casare sau modificare prevăzute de art. 304 din C. proc. civ., dar nu a formulat nici critici care să poată fi încadrate, din oficiu, în vreunul dintre cazurile expres prevăzute de art. 304 din C. proc. civ., în limita cărora se poate exercita controlul judiciar în recurs.

Având în vedere că recursul nu poate fi analizat în afara motivelor expres şi limitativ prevăzute de art. 304 din C. proc. civ., iar criticile formulate de recurentul-pârât nu se circumscriu acestor motive, s-a constatat nulitatea recursului acestei părţi, conform art. 306 alin. (3) din C. proc. civ. raportat la art. 3021 alin. (1) lit. c) din C. proc. civ.

Prin decizia civilă nr. 157/A din 16 iunie 2017, Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă, a admis apelul reclamantelor, a schimbat în tot sentinţa şi, în rejudecare, a admis contestaţia, a anulat dispoziţia nr. 3987 din 30 noiembrie 2005 emisă de Primarul Municipiului Constanţa, a obligat pârâtul să restituie reclamantelor în natură suprafaţa de teren de 1.313 m.p. din suprafaţa totală de 20.118 m.p. teren situat în mun. Constanţa, suprafaţă compusă din: 420 m.p. teren identificat în punctele 301-302-303-304-305-306-307-308-309-310-311-312-313-314-315-316-317-318 pe schiţa aferentă raportului de expertiză tehnică judiciară - completare 3 întocmit la 1.03.2016 de către ing. E., care face parte integrantă din prezenta hotărâre; 893 m.p. teren, respectiv lotul nr. 19 pe schiţa aceluiaşi raport de expertiză judiciară, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, a constatat că pentru diferenţa de teren de până la 20.118 m.p., respectiv pentru suprafaţa de teren de 18.805 m.p., reclamantele au dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent şi a obligat pârâtul să emită o nouă dispoziţie prin care să propună acordarea de despăgubiri, conform Titlului VII din Legea nr. 247/2009.

Instanţa de rejudecare a arătat că reclamantele-apelante au solicitat completarea probatoriilor, cererea acestora a fost respinsă ca fiind inutilă cauzei, având în vedere probele administrate în ciclurile de judecată anterioare, motivele pentru care au fost sancţionate deciziile de apel şi aspectele de drept dezlegate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Soluţia instanţei de apel a avut în vedere motivele de apel, principiului disponibilităţii părţilor în procesul civil, dar şi dispoziţiile art. 315 din C. proc. civ.

S-a reţinut astfel că, prin decizia civilă nr. 299/2017 pronunţată de Înalta Curte în ultimul recurs s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat că, prin decizia civilă nr. 183/A/2016, Curtea de Apel Galaţi în mod corect a analizat doar afectaţiunea concretă a loturilor de teren ce compun suprafaţa de 8.667 m.p, dispunând în acest scop efectuarea unui supliment de expertiză. Procedând în acest mod, instanţa de apel s-a conformat deciziei civile nr. 683 din 12 martie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Totodată, Înalta Curte a arătat expres că în mod corect instanţa de apel a făcut verificări asupra situaţiei de fapt, a administrat probe suplimentare şi a identificat terenul respectiv sub aspectul afectării lui sau nu de servituţi sau alte amenajări de utilitate publică. De asemenea, Înalta Curte a stabilit cu autoritate de lucru judecat că greşita interpretare a concluziilor ultimului raport de expertiză, interpretarea probelor şi stabilirea situaţiei de fapt nu se pot analiza într-un recurs, având în vedere conţinutul art. 304 din C. proc. civ., astfel că aceste aspecte au căpătat autoritate de lucru judecat.

Faţă de aceste dezlegări date de Înalta Curte, criticile reclamatelor-apelante cu privire la aceste motive nu mai pot fi reanalizate în prezentul apel.

Având în vedere că prin decizia civilă nr. 299 din 16 februarie 2017, Înalta Curte a admis recursul reclamantelor-apelante şi a constatat nul recursul apelantului-pârât (ceea ce echivalează cu inexistenţa lui), în prezenta rejudecare nu se poate dispune mai puţin decât ceea ce li s-a recunoscut reclamantelor prin decizia civilă nr. 183/A/2016 a Curţii de Apel Galaţi, în caz contrar agravând situaţia reclamantelor în propria cale de atac.

Prin decizia civilă nr. 183/A/2016, Curtea de Apel Galaţi a recunoscut reclamantelor dreptul de a li se restitui în natură suprafaţa de teren de 420 m.p. identificată în punctele 301-302-…-317-318 pe schiţa anexă a raportului de expertiză şi suprafaţa de teren de 900 m.p. (în realitate de 893 m.p., aşa cum şi apelantele au arătat în apel) reprezentând lotul de pe schiţa aceluiaşi raport de expertiză.

Cu privire la aceste suprafeţe de teren, aflându-ne în situaţia admiterii recursului reclamantelor şi constatării nulităţii recursului pârâtului, în prezenta rejudecare restituirea lor în natură se va dispune din nou, cu atât mai mult cu cât din raportul de expertiză respectiv rezultă că terenurile sunt libere şi neafectate de utilităţi. Garajele situate pe teren fiind construcţii provizorii, care pot fi ridicate cu uşurinţă, Curtea apreciind că acesta poate fi restituit în natură, reclamantelor, neîncadrându-se în dispoziţiile art. 10.3 din Normele metodologice de punere în aplicare a Legii nr. 10/2001. Totodată, s-a apreciat că Lotul nr. 19 este separat de celelalte loturi de alei, ceea ce îl face să aibă o individualitate aparte. Lotul nr. 19 nu este situat lângă blocuri, între acest lot şi blocurile de locuinţe interpunându-se lotul nr. 18, lotul 20 şi acel lot de teren liber neexpertizat. Aşadar, în opinia Curţii, în jurul blocurilor de locuinţe rămâne suficient spaţiu verde, restituirea în natură către reclamante a celor 893 m.p. neafectând, din acest punct de vedere, blocurile respective. În plus, lotul nr. 19 nu este traversat de nici un fel de reţele subterane, reţeaua de alimentare cu apă şi canalizarea trecând doar prin loturile învecinate şi cel mult pe conturul care delimitează lotul nr. 19. De asemenea, restituirea în natură a acestui lot nu afectează nici accesul locatarilor în blocurile din jur, aleile de acces trec prin exteriorul lotului şi nu prin interiorul acestuia. De asemenea, s-a apreciat că reclamantele pot folosi corespunzător acest teren, care are o suprafaţă rezonabilă, astfel că poate fi utilizat în diferite modalităţi, în funcţie de opţiunea reclamantelor şi de autorizaţiile pe care le vor obţine de la autorităţi.

Din cuprinsul raportului de expertiză efectuat într-un ciclul procesual anterior şi din suplimentul la acesta, efectuat cu ocazia rejudecării apelului în Dosarul Rj349/36/2008*, rezultă că suprafaţa de 8.667 m.p se compune din 20 de loturi, care nu alcătuiesc un corp comun, fiind disparate, intercalate printre blocurile de locuinţe construite în zonă, marea majoritate a acestora fiind afectate de servituţi legale sau de alte amenajări de utilitate publică, ceea ce face imposibilă restituirea în natură.

Lotul nr. 1, în suprafaţă de 638 m.p., reprezintă spaţiu verde din jurul blocurilor de locuinţe şi, în plus, este traversat, pe toată lungimea, pe partea de Vest, de reţeaua de canalizare, şi este mărginit pe partea de Est de reţeaua de alimentare cu apă. Fiind, aşadar, un teren afectat de o amenajare de utilitate publică, respectiv spaţiu verde din jurul blocului, în sensul art. 10.3 din Nomele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, acesta nu poate face obiectul restituirii în natură.

Lotul nr. 2, în suprafaţă de 216 m.p., reprezintă spaţiu verde în jurul blocului, fiind mărginit de alei de acces către blocurile din jur. Deşi expertul a precizat că lotul respectiv este afectat de reţeaua de alimentare cu apă şi canalizare aferente blocului SM4A, Curtea a constatat că pe schiţa întocmită de acesta nu sunt configurate reţelele la care se face referire, astfel că susţinerea expertului nu poate fi reţinută. Cu toate acestea, Curtea a considerat că nici acest lot nu poate fi restituit în natură reclamantelor dată fiind, pe de o parte, destinaţia sa de spaţiu verde în jurul blocului, iar pe de altă parte, suprafaţa redusă a acestuia şi forma lotului, care îl face ca, privit în individualitatea lui, să fie lipsit de utilitate.

Lotul nr. 3 are o suprafaţă de numai 112 m.p. şi are destinaţia de spaţiu verde în jurul blocului. Din schiţa întocmită de expert şi din planşa foto aferentă rezultă că şi acest lot este mărginit de alei de acces către blocurile din jur. Nici în privinţa acestui lot nu poate fi reţinută precizarea expertului în sensul că este afectat de reţeaua de alimentare cu apă şi canalizare pentru blocul SM4B, întrucât acestea nu au fost reprezentate grafic pe schiţele întocmite de expert, cum a făcut-o în cazul altor loturi. Cu toate acestea, Curtea a apreciat că nici lotul nr. 3 nu poate fi restituit în natură, pentru aceleaşi argumente avute în vedere în privinţa lotului nr. 2, respectiv destinaţia sa de spaţiu verde în jurul blocului şi suprafaţa foarte mică, de numai 112 m.p, şi forma lotului, care îl face să fie inutilizabil.

Este adevărat că Loturile 1-3 de teren sunt situate unul lângă celălalt, aşa cum rezultă din schiţa întocmită de expert, dar, cu toate acestea, ele nu pot fi privite ca un tot unitar pentru că, într-o astfel de situaţie, căile de acces care separă cele trei loturi ar ajunge să fie incluse în lotul mare creat prin reunirea lor, făcându-le impracticabile pentru locuitorii blocurilor din jur, lucru ce nu poate fi acceptat.

Lotul nr. 4 are doar suprafaţa de 52 m.p şi este afectat, pe o porţiune de 10 m.p, de o alee de acces, restul de 42 m.p fiind spaţiu verde. Deşi se precizează de către expert că lotul este afectat de utilităţi, Curtea nu a reţinut această concluzie, întrucât, pe de o parte, nu se detaliază în ce constau utilităţile respective, iar, pe de altă parte, pe schiţa întocmită de expert pentru acest lot, utilităţile nu sunt configurate. Cu toate acestea, dată fiind suprafaţa foarte mică a lotului şi împrejurarea că este traversat de o alee de acces, acesta nu poate face obiectul restituirii în natură.

Lotul nr. 5 are o suprafaţă de 761 m.p., ceea ce rezultă din coroborarea aspectelor reţinute în cuprinsul suplimentului la raportul de expertiză efectuat în rejudecarea apelului cu aspectele reţinute în expertiza iniţială efectuată în ciclul procesual anterior. Potrivit precizărilor expertului şi aşa cum se observă şi din schiţa întocmită de expert cu privire la acesta, precum şi din planşa foto nr. 4, terenul care compune acest lot este liber în parte. Terenul are mai multe destinaţii, respectiv 150 m.p fac parte din curtea unei clinici de dermato-venerice, 228 m.p au destinaţia de spaţiu verde, 141 m.p sunt afectaţi de o alee de acces, iar restul de 241 m.p sunt ocupaţi de garaje metalice.

Aşa cum s-a arătat anterior, suprafaţa de 420 m.p teren, identificată între punctele 301-302-303-304-305-306-307-308-309-310-311-312-313-314-315-316-317-318 pe schiţa aferentă raportului de expertiză tehnică judiciară (completarea 3) efectuat în apel de ing. E., respectiv la fila 9 din raportul de expertiză, acesta poate fi restituit în natură reclamantelor, neîncadrându-se în dispoziţiile art. 10.3 din Normele metodologice de punere în aplicare a Legii nr. 10/2001.

Cu privire la suprafaţa de teren de 150 m.p, care face parte din curtea Clinicii de boli dermato-venerice, acest teren are o destinaţie specială, acordată încă de la momentul edificării Clinicii, aspect care ne determină să constatăm că nu este un teren liber care să poată fi restituit în natură. Deşi în apel s-a acreditat de către reclamante ideea că la momentul autorizării construirii Clinicii, curtea acesteia nu avea suprafaţa de teren de astăzi, acest aspect nu poate rezulta sau nu decât din destinaţia pe care o avea terenul la momentul notificării. Din expertizele instrumentate în cauză rezultă cu prisosinţă că, la momentul notificării, curtea Clinicii era aceeaşi cu cea din prezent, astfel că nu se poate ajunge la concluzia că terenul ar fi liber şi poate fi restituit în natură.

Lotul nr. 5 bis are o suprafaţă de 328 m.p, aşa cum a precizat expertul în raportul iniţial de expertiză efectuat în ciclul procesual anterior. Deşi în suplimentul la raportul de expertiză expertul susţine că acesta ar fi "teren liber", Curtea a constatat că acelaşi expert precizează că pe el se află o casă cu destinaţia de locuinţă şi anexe gospodăreşti. Situaţia este confirmată de planşa foto efectuată de expert (foto 5), aceeaşi menţiune fiind făcută şi pe schiţa întocmită cu privire la acest lot. Acest teren este terenul pe care se află locuinţa vândută numitei F. conform contractului de vânzare-cumpărare din 21 noiembrie 1996 în baza Legii nr. 112/1995. Reclamantele-apelante au solicitat să li se restituie terenul care nu este "aferent" clădirii cu destinaţia de locuinţă, precizând chiar că terenul "aferent" ar fi terenul de sub construcţii şi cel aflat perimetral la o distanţă de 1 m de la zidul construcţiei.

Nici Legea nr. 112/1995 şi nici Legea nr. 10/2001 nu precizează care este suprafaţa exactă a terenul "aferent" unor astfel de edificii, dar aceasta trebuie să asigure o bună exploatare a unităţii locative. Astfel, terenul aferent este acea suprafaţă care asigură o corespunzătoare exploatare a locuinţei, suprafaţa de 328 m.p. corespunzând acestei exigenţe.

În aceste condiţii, instanţa a considerat că în legătură cu lotul nr. 5 bis sunt aplicabile dispoziţiile art. 7 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 şi art. 7.3 din H.G. nr. 250/2007. Contractul de vânzare-cumpărare a fost încheiat în anul 1996, anterior anului notificării reclamantelor, astfel că sunt aplicabile disp. 7 alin. (5) din Legea nr. 10/2001. Chiar dacă prin acel contract nu a fost vândut şi terenul aferent construcţiilor, el nu poate fi restituit în natură, deoarece cumpărătoarea F. poate solicita oricând cumpărarea terenului, aşa cum s-a stabilit şi prin decizia nr. 3/2017 pronunţată de ÎCCJ într-o hotărâre prealabilă pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, conform art. 519 şi urm. din noul C. proc. civ.

Lotul nr. 6 împreună cu loturile din jur, respectiv 6A, 6B şi 6C, nu pot face obiectul restituirii în natură, întrucât pe ele este amplasată o grădiniţă de copii, care reprezintă o amenajare de interes public în sensul art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001. Astfel, lotul 6A este ocupat de clădirea în sine cu destinaţia de grădiniţă, iar loturile din jur, 6B şi 6C reprezintă terenul aferent construcţiei, astfel că nici măcar acestea din urmă, privite separat de lotul ocupat de construcţie, nu pot face obiectul unei restituiri în natură, întrucât deservesc grădiniţa, fiind de neconceput lăsarea construcţiei fără terenul aferent. Chiar dacă în apel s-a acreditat ideea că respectiva curte a grădiniţei ar fi mai mare decât cea pentru care au fost emise autorizaţiile de construire, acest aspect nu are nicio importanţă, pentru că terenul acesta chiar este cel care a deservit şi deserveşte grădiniţa cu titlu de curte şi este în categoria terenului menţionat prin art. 3 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 24/2007, privind reglementarea şi administrarea spaţiilor verzi.

Lotul nr. 7 are o suprafaţă de 730 m.p şi, aşa cum rezultă cu evidenţă din schiţa întocmită de expert, precum şi din precizările acestuia în suplimentul la raportul de expertiză, are destinaţia de spaţiu verde în jurul blocului UM7, precum şi pentru blocurile din jur P4, P5, I1 şi I2. Terenul este o suprafaţă liberă de teren între blocuri de locuinţe (art. 4 lit. j) din Legea nr. 24/2007), având destinaţia de spaţiu verde aferent acestora, astfel că nu poate fi restituit în natură potrivit dispoziţiilor legale mai sus invocate. În plus, terenul este străbătut de alei de acces către blocurile din jur, precum şi de reţeaua de alimentare cu apă şi canalizare, aşa cum rezultă pe schiţa întocmită cu privire la lot, astfel că ca terenul în sine să nu poate fi atribuit reclamantelor în natură.

Loturile nr. 8, 9 şi 10, având suprafeţele de 406 m.p, de 608 m.p şi, respectiv, de 436 m.p. sunt suprafeţe de teren intercalate între blocuri şi reprezintă spaţiu verde aferent acestora (art. 4 lit. j) din Legea nr. 24/2007), fiind străbătute de reţeaua de energie termică, reţeaua de alimentare cu apă şi canalizare, astfel că se încadrează în dispoziţiile art. 10.2 din Normele metodologice de punere în aplicare a Legii nr. 10/2001 şi nu pot fi restituite în natură. Lotul nr. 9 are destinaţia de parcare auto, fiind situat în imediata apropiere a centralei termice şi este şi străbătut de magistrala de alimentare cu energie termică, neputând fi restituit reclamantelor.

Lotul nr. 11 are o suprafaţă de 261 m.p, iar Lotul nr. 12 situat în continuarea celui anterior menţionat, are o suprafaţă de 908 m.p. Ambele loturi sunt afectate de amenajări de utilitate publică, primul fiind spaţiu de colectare gunoi, iar al doilea spaţiu de joacă.

Cu privire la aceste spaţii, s-a susţinut că li s-a schimbat destinaţia după ce reclamantele au notificat retrocedarea, fiind emise o serie de hotărâri ale Consiliului Local al Mun. Constanţa.

Spre deosebire de reclamante, instanţa a constatat că terenurilor respective nu li s-a schimbat destinaţia prin hotărârile respective, ci doar că au fost inventariate ca având această destinaţie. Astfel, celor două loturi li s-a dat şi valoare practică ca având această destinaţie, o amenajare ulterioară neechivalând cu schimbarea destinaţiei, ci cu punerea vechii destinaţii în valoare pentru obiectivul pentru care au fost imaginate. Ar fi şi ilogic să credem că un ansamblu de locuinţe ca cel existent pe terenul revendicat să nu fie prevăzut cu spaţii având ca destinaţie ghena de gunoi şi parc de joacă, terenul fiind încadrabil în disp. art. 4 lit. b) din Legea nr. 24/2007.

Mai mult decât atât, având în vedere şi împrejurarea că, aşa cum se observă pe schiţele care le reprezintă, sunt străbătute de reţeaua de alimentare cu apă, Curtea a constatat că nici acestea nu pot fi considerate terenuri libere în sensul art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, astfel că nu pot face obiectul restituirii în natură.

Loturile 13, 14, 15, 16 şi 17 au, fiecare în parte, suprafeţe mici, de 208 m.p, 129 m.p, 11 m.p, 122 m.p şi respectiv 107 m.p, astfel că, privite individual, sunt lipsite de utilitate concretă. Nici dacă ar fi privite ca un tot unitar, ele situându-se unul în continuarea celuilalt, nu ar putea fi utilizate în cazul unei atribuiri în natură, întrucât sunt intercalate între blocuri, forma lotului constituit prin reunirea lor fiind neregulată, improprie oricărei utilizări.

În plus şi, de fapt, cel mai important, cele 5 loturi de teren reprezintă spaţii verzi în jurul blocurilor P3 şi UM6 (art. 3 din Legea nr. 24/2007), sunt străbătute de alei de acces către aceste blocuri, precum şi de reţeaua de alimentare cu apă şi canalizare, astfel că se încadrează în dispoziţiile art. 10.2 din Normele metodologice de punere în aplicare a Legii nr. 10/2001, neputând face obiectul restituii în natură.

Loturile nr. 18, 19 şi 20, aşa cum rezultă din schiţa întocmită de expert, coroborată şi cu schiţa aferentă raportului iniţial de expertiză efectuat în ciclul procesual anterior, sunt poziţionate în partea laterală a blocurilor SM5A şi SM6A, fiind separate între ele de alei de acces către aceste blocuri şi au şi destinaţia de spaţii verzi aferente blocurilor de locuit. Lotul nr. 18 are 222 m.p, lotul nr. 19 are 800 m.p, iar lotul nr. 20 are 223 m.p. Lotul nr. 18 şi lotul nr. 20 sunt străbătute de reţeaua de alimentare cu apă. Faţă de destinaţia pe care o au, dat fiind şi faptul că au suprafeţe mici, că sunt situate la distanţă unul faţă de celălalt şi în imediata apropiere a blocurilor mai sus menţionate, ele nu pot fi restituite reclamantelor.

Între aceste două loturi se intercalează o porţiune de teren ale cărei dimensiuni nu au fost precizate de expert, dar care, raportat la suprafeţele limitrofe, pare a avea cam aceeaşi suprafaţă, respectiv de aproximativ 220 m.p. Potrivit menţiunii făcute pe schiţă, terenul respectiv este liber, dar, fiind situat între loturile 18 şi 20, în imediata apropiere a blocurilor SM5A şi SM5B, şi fiind străbătut de aceeaşi reţea de alimentare cu apă care traversează şi loturile mărginaşe, respectiv 18 şi 20, Curtea a constatat că nici aceasta nu poate face obiectul restituirii în natură către reclamante.

În drept, instanţa de apel a avut în vedere dispoziţiile art. 296 alin. (1) cu referire la cele ale art. 315 din C. proc. civ., respectiv art. 1, art. 7, art. 10 şi art. 25 din Legea nr. 10/2001 şi art. 7.1 - 7.3, art. 10.1 - 10.5 din H.G nr. 250/2007.

S-a reţinut totodată că pentru suprafaţa de teren de 18.805 m.p, reclamantele au dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent, motiv pentru care pârâtul va fi obligat să emită o nouă dispoziţie prin care să propună acordarea acestor despăgubiri.

Împotriva deciziei civile nr. 157/A din 16 iunie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, au formulat cerere de recurs reclamantele B. şi A., prin care au criticat-o pentru nelegalitate sub următoarele aspecte:

S-a susţinut drept cauză a recursului faptul că hotărârea pronunţată este lipsita de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii - art. 304 pct. 9 din C. proc. civ.

În concret, recurentele-reclamante au susţinut că, prin decizia civilă nr. 299 din 06 februarie 2017 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, admiţând recursul lor, a casat decizia civilă nr. 183/A/2016, trimiţând cauza spre judecare, în mod explicit pentru a se verifica apărările reclamantelor intemeiate pe dispoziţiile art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 privind modificarea de către pârât, pe parcursul procesului, a destinaţiei suprafeţei indicate din terenul notificat, în limita suprafeţei de 8.667 m.p cu privire la care s-a dispus rejudecarea prin decizia de casare nr. 683 din 12 martie 2015 a Î.C.C.J.

În ceea ce priveşte apărarea reclamantelor privind posibilitatea restituirii în natură a terenului din lotul 5 bis care ar reprezenta teren aferent construcţiei înstrăinate în baza contractului de vânzare nr. x/1996, aceasta va fi analizata de instanţa de trimitere cu observarea dispoziţiilor art. 7 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 şi art. 7.3 din Normele metodologice de aplicare unitara a acestei legi. aprobate prin H.G nr. 250/2007.

O primă nesocotire a limitelor obligatorii a deciziei de casare de către instanţa de rejudecare constă în refuzul de a analiza în mod concret, efectiv, susţinerile reclamantelor de a verifica modificările operate de pârât cu privire la suprafeţe de teren cuprinse în cea total notificată de 20.118 m.p, deşi o asemenea măsură fusese dispusă obligatoriu de instanţa de casare, iar reclamantele solicitaseră administrarea mijlocului probatoriu de realizare a acestei verificări, cerere care a fost respinsă ca nefiind utilă cauzei.

Soluţia fusese adoptată de instanţa de control judiciar pe temeiul prevederilor art. 312 alin. (1) pct. 3 teza finală din C. proc. civ., tocmai în urma constatării că soluţionarea corectă a susţinerilor reclamantelor apelante impunea verificări efective care nu excludeau administrarea de probe noi, cu privire la aspectele constatate că nu au făcut obiectul analizei la pronunţarea deciziei nr. 183/A din 13.10.2016 a Curţii de Apel Galaţi.

Aceasta verificare se impunea în deplină concordanţă cu considerentele deciziei nr. 299 din 16 februarie 2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin care a fost acceptată critica privitoare la faptul că, prin hotărârile de consiliu local adoptate ulterior notificării, pârâtul a încercat să dea o aparentă de legalitate în sensul atribuirii destinaţiei de spaţiu verde aşa cum prevedea art. 71 şi art. 96 din O.U.G nr. 195/2005 aplicabilă în speţă potrivit principiului tempus regit actum unor terenuri notificate de reclamante, însă instanţa de rejudecare, deşi nu face această verificare necesară, concluzionează în mod total nelegal că spaţiile respective care se regăseau în mai multe locuri identificate de expertiză, nu pot fi restituite ca urmare a împrejurării că ar reprezenta "spaţii verzi din jurul blocurilor".

Acelaşi lucru s-a întâmplat şi privitor la amenajarea unui loc de joacă pentru copii (lot 12), a unei platforme pentru ghenă de gunoi (lot 11), amenajări care nu existau în anul 2006 când a fost efectuată expertiza de ing. D., expertul sesizând instanţei amplasarea locului de joacă cu ocazia efectuării expertizei depusă la termenul din 22.09.2008.

În concret, prin notele de concluzii depuse la punctul 5 al raportului întocmit de ing. D., acesta consemna că "De asemenea, la prima recunoaştere, lotul 8 (in numerotarea loturilor realizate în acea expertiză, s.n.) era liber, apoi a început amplasarea unor obiecte pentru jocuri de copii, şi aceasta menţiune conducând la concluzia că, în anul 2008, paratul a realizat modificări ale destinaţiei terenului notificat. În aceeaşi lucrare a expertului mai exista o menţiune deosebit de importanta cu privire la faptul că (pct. 4) în prezent în zona se lucrează la aducerea mai multor categorii de conducte pe acelaşi traseu. Ca urmare, unele trasee se suspendă ceea ce a permis creşterea de numărului de loturi libere. Primăria cunoaşte aceste modificări şi în primul raport am propus instanţei să rămână la latitudinea Primăriei delimitarea loturilor. "

Acestea au fost considerentele care au determinat instanţa de casare să impună celei de rejudecare realizarea de verificări concrete, întrucât chiar lipsa acestora a condus la adoptarea soluţiei de casare cu trimitere, caz în care aprecierea curţii de apel echivalează în mod evident cu nesocotirea limitelor casării.

Instanţa de apel greşeşte din nou atunci când refuză verificarea situaţiei terenului aferent construcţiei vândute către F. (un apartament din imobil) pe temeiul Legii nr. 112/1995 invocând existenţa deciziei nr. 3 din 30 ianuarie 2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Aceasta pentru că în speţă în care a fost pronunţată pentru dezlegarea chestiunii de drept care privea posibilitatea vânzării terenului aferent construcţiei achiziţionată în temeiul Legii nr. 112/1995, se reţinea în mod evident că respectivul teren nu fusese notificat spre restituire în temeiul Legii nr. 10/2001, astfel că datorită acestei particularităţi esenţiale, decizia nr. 3/2017 este inaplicabilă speţei. Apartamentul care a fost vândut către F., aparţinuse autorului reclamantelor, însă a devenit imposibil de restituit, întrucât intervenise vânzarea lui pe temeiul Legii nr. 112/1995, act normativ adoptat anterior Legii nr. 10/2001 care, datorită prevederilor sale speciale, indisponibilizează prin art. 21 alin. (5) orice rezolvare juridica până la soluţionarea definitivă a notificării bunului, ca în speţă.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi ale art. 315 alin. (1) din C. proc. civ.

Recursul reclamantelor va fi respins ca nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu titlu preliminar, trebuie reţinut că judecata în această cauză s-a derulat prin parcurgerea mai multor cicluri procesuale, ocazie cu care Înalta Curte şi-a exercitat pe deplin rolul de instanţă de control judiciar, explicitându-şi foarte clar solicitările atunci când a pronunţat în mod succesiv casarea deciziei instanţei de apel, cu trimiterea cauzei spre rejudecare, inclusiv pe chestiuni referitoare la suplimentarea probatoriului:

Astfel, prin decizia civilă nr. 683 din 12 martie 2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a admis recursul pârâtului, a casat decizia recurată şi a trimis cauza spre rejudecare.

Instanţa de casare a reţinut că recurentul-pârât a criticat soluţia restituirii în natură a suprafeţei de teren de 8.667 m.p., susţinând caracterul nelegal al acesteia, faţă de faptul că respectiva suprafaţă, identificată într-o zonă sistematizată, ocupată de construcţii şi reţele edificate care asigură funcţionalitatea zonei, este afectată de servituţi de trecere, amenajări de utilitate publică şi eventuale suprapuneri cu alte proprietăţi revendicate.

Instanţa de apel, dispunând restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 8.667 m.p., a considerat că acesta este liber, însă, în considerentele deciziei, nefăcându-se nicio referire în justificarea caracterului de teren liber, ceea ce ar fi presupus examinarea afectaţiunii concrete a suprafeţelor din loturile ce compun terenul restituit în natură, prin raportare la dispoziţiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 - (2) În cazul în care pe terenurile preluate în mod abuziv s-au edificat noi construcţii autorizate, persoana îndreptăţită va obţine restituirea în natură a părţii de teren rămase liberă, iar pentru suprafaţa ocupată de construcţii noi, cea afectată servituţilor legale, spaţiilor verzi, aşa cum au fost stabilite prin art. 3 lit. a)-f) din Legea nr. 24/2007 privind reglementarea şi administrarea spaţiilor verzi din intravilanul localităţilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi altor amenajări de utilitate publică ale localităţilor urbane şi rurale măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent - şi cele ale art. 10.3 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001.

Prin decizia civilă nr. 183/A din 13.10.2016 a Curţii de Apel Galaţi, secţia I civilă, s-au avut în vedere limitele rejudecării impuse de instanţa superioară, constatând, cu prioritate, că are a stabili, cu privire la suprafaţa de 8.667 m.p. teren, dacă aceasta este liberă şi dacă poate face obiectul unei restituiri efective în natură, în condiţiile normelor legale sus-menţionate, potrivit cărora restituirea în natură se va limita numai la acele suprafeţe de teren libere sau, după caz, numai la acele suprafeţe de teren care nu afectează accesul şi utilizarea normală a amenajărilor subterane.

A statuat totodată că solicitarea reclamantelor formulată prin concluziile scrise, în sensul de a li se restitui în natură o suprafaţă de 11.685 m.p, nu poate fi primită şi, prin urmare, nu poate face obiect de analiză pentru instanţă, întrucât depăşeşte limitele rejudecării. Aceasta şi din perspectiva faptului că reclamantele nu au declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 126/A din 30.10.2014 a Curţii de Apel Galaţi, decizie prin care li s-a restituit doar suprafaţa de 8.667 m.p, ceea ce înseamnă că au achiesat la dispoziţiile acesteia, nemaiputând formula, cu ocazia rejudecării cauzei, rejudecare ce a fost provocată doar de recursul pârâtului, pretenţii suplimentare.

Prin decizia civilă nr. 299 din 16 februarie 2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul reclamantelor, a casat decizia civilă nr. 183/A din 13.10.2016 a Curţii de Apel Galaţi şi a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare, constatând totodată ca fiind nul recursul pârâtului.

Instanţa supremă a statuat că, în mod corect instanţa de apel a verificat, în rejudecare, afectaţiunea concretă a loturilor de teren ce compun suprafaţa de 8.667 m.p., dispunând în acest scop efectuarea unui supliment de expertiză.

Instanţa de apel s-a conformat astfel ultimei decizii de casare, care impunea, cu caracter obligatoriu pentru instanţa de trimitere, potrivit art. 315 alin. (1) din C. proc. civ., să stabilească, pe baza probelor administrate şi, în măsura în care va aprecia necesar, pe bază de probe suplimentare, afectaţiunea concretă a loturilor de teren ce compun suprafaţa de 8.667 m.p., în scopul determinării formei de reparaţie cuvenită reclamantelor.

Instanţa supremă a consemnat totodată că nu se poate susţine că, în rejudecare, nu se impuneau alte verificări şi nici administrarea de probe suplimentare, dat fiind termenii neechivoci ai deciziei de casare, atât în ceea ce priveşte verificările impuse instanţei de trimitere - stabilirea afectaţiunii concrete a loturilor ce compun suprafaţa de 8.667 m.p., cât şi probatoriul pe baza căruia urmau a se face aceste verificări - probele administrate şi probe suplimentare, dacă se va aprecia necesar.

Cu privire la probatoriu, administrarea de probe suplimentare fiind lăsată la aprecierea instanţei de trimitere, nu i se poate imputa acestei instanţe nesocotirea deciziei de casare pentru că a dispus efectuarea unui supliment de expertiză, având ca obiectiv stabilirea situaţiei loturilor ce compun suprafaţa de 8.667 m.p., respectiv dacă sunt sau nu afectate de servituţi legale sau de alte amenajări de utilitate publică.

Pe de altă parte, s-a statuat că nu i se poate imputa instanţei de trimitere că ar fi repetat greşeala din ciclurile procesuale anterioare, în sensul neidentificării precise a suprafeţelor de teren neafectate de servituţi legale şi alte amenajări de utilitate publică, critica în acest sens fiind neîntemeiată.

Astfel, în urma aprecierii materialului probator administrat în cauză, inclusiv a suplimentului de expertiză efectuat în rejudecare, instanţa de apel a stabilit motivat care sunt loturile din suprafaţa de 8.667 m.p. neafectate de servituţi legale şi alte amenajări de utilitate publică şi care au o asemenea afectaţiune.

Instanţa supremă a statuat totodată, în privinţa criticilor referitoare la greşita neacordare de măsuri reparatorii prin echivalent sub forma compensării, pentru suprafaţa ce nu poate fi restituită în natură, că acestea nu pot fi primite. Recurentele-reclamante nu mai pot formula critici în prezentul recurs sub aspectul acordării de teren în compensare, în condiţiile în care nu au exercitat recurs împotriva hotărârii din ciclul procesual anterior prin care aceste pretenţii nu le-au fost admise. Astfel, prin decizia civilă nr. 126/A din 30.10.2014 a Curţii de Apel Galaţi, pronunţată în soluţionarea apelului reclamantelor în ciclul procesual anterior, s-a stabilit ca formă de reparaţie în echivalent, pentru suprafaţa ce nu se poate restitui în natură, despăgubiri în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 şi, cum reclamantele nu au formulat recurs împotriva acestei decizii, iar în recursul formulat de pârât nu s-a contestat această soluţie (ci exclusiv soluţia de restituire în natură), dezlegarea din această decizie referitoare la forma măsurilor reparatorii prin echivalent a intrat în puterea lucrului judecat, aşa încât, în rejudecare, problema formei de reparaţie în echivalent nu mai putea fi reanalizată.

Instanţa supremă a reţinut ca fiind întemeiate, pe temeiul cazului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 din C. proc. civ., criticile vizând nemotivarea hotărârii atacate cu privire la apărările reclamantelor referitoare la modificarea, de către pârât, pe durata prezentului litigiu, a destinaţiei unor suprafeţe din terenul notificat, raportat la dispoziţiile art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001.

Dispoziţiile legale sus-menţionate prescriu că, sub sancţiunea nulităţii absolute, până la soluţionarea procedurilor administrative şi, după caz, judiciare, generate de prezenta lege, sunt interzise înstrăinarea, concesionarea, locaţia de gestiune, asocierea în participaţiune, ipotecarea, locaţiunea, precum şi orice închiriere sau subînchiriere în beneficiul unui nou chiriaş, schimbarea destinaţiei, grevarea cu sarcini sub orice formă a bunurilor imobile - terenuri şi/sau construcţii notificate potrivit prevederilor prezentei legi.

S-a consemnat corelativ, cum era şi firesc, că obligaţia de motivare a unei hotărâri judecătoreşti decurge atât din normele de drept naţional - art. 261 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., cât şi din normele convenţionale - art. 6 par. 1 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, care reglementează dreptul la un proces echitabil, impunând ca o garanţie procesuală distinctă motivarea hotărârilor judecătoreşti (a se vedea în acest sens cauza Albina contra României, hotărârea din 28 aprilie 2005).

Dreptul la un proces echitabil include dreptul părţilor de a fi real ascultate şi de a-şi prezenta observaţiile pe care le consideră pertinente, obligaţia instanţelor de judecată fiind aceea de a examina în mod real problemele esenţiale ce au fost ridicate într-o cauză particulară şi de a furniza o explicaţie substanţială acestor probleme, obligaţie care în etapa procesuală a apelului nu a fost respectată.

Astfel, s-a reţinut de către instanţa de casare, în faţa instanţei de apel învestită cu rejudecarea cauzei, apelantele-reclamante au reluat apărările formulate în ciclul procesual anterior (respectiv apărările formulate prin notele scrise din 27.10.2014, ce se regăsesc la filele 30-32

Dosar nr. x/2008 Curtea de Apel Galaţi, vol. II), mai întâi ca obiecţiuni la raportul de expertiză tehnică judiciară - completare 3, efectuat în această fază procesuală şi, apoi, la cuvântul pe fond asupra apelului (ceea ce rezultă din încheierea de dezbateri din 28 septembrie 2016, fila 77 Dosar nr. x/2008* al Curţii de Apel Galaţi) şi prin concluziile scrise depuse la data de 29.09.2016, urmare a amânării pronunţării.

Prin obiecţiunile formulate la raportul de expertiză tehnică judiciară - completare 3 (obiecţiuni aflate la filele 64-66

Dosar nr. x/2008* al Curţii de Apel Galaţi), reluând apărările din ciclul procesual anterior, reclamantele au invocat că un element deosebit de important în analizarea şi preluarea constatărilor şi concluziilor expertizei trebuie să îl constituie aplicarea corectă a prevederilor art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, care stabilesc, sub sancţiunea nulităţii absolute, că până la soluţionarea procedurilor administrative şi, după caz, judiciare generate de aplicarea acestei legi sunt interzise înstrăinarea, concesionarea, locaţia de gestiune, asocierea în participaţiune, ipotecarea, locaţiunea, precum şi orice închiriere sau subînchiriere în beneficiul unui nou chiriaş, schimbarea destinaţiei, grevarea sub orice formă a bunurilor imobile notificate.

Au susţinut că o suprafaţă totalizând 6167 m.p. din expertiză priveşte spaţii verzi nesistematizate, încercarea pârâtului de a le da o aparenţă de legalitate în sensul art. 71 şi art. 96 din O.U.G nr. 195/2005, prin acte administrative adoptate ulterior notificării (hotărâri de consiliu local pe care partea le menţionează expres), urmând a fi sancţionată cu neluarea în considerare a acestor acte administrative, întrucât tind la modificarea situaţiei juridice a unui bun notificat, ceea ce art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 interzice.

De asemenea, au susţinut că în acelaşi mod trebuie tratate şi modificările, schimbările de facto pe care le-a efectuat pârâtul pe unele suprafeţe ale terenului notificat, în timpul soluţionării prezentului litigiu, respectiv: amenajarea unui loc de joacă pentru copii (lot 12) şi a unei platforme pentru ghena de gunoi (lot 11), amenajări care nu existau în anul 2006, când a fost efectuată expertiza de ing. D., acelaşi expert sesizând amplasarea de jocuri pentru copii cu ocazia efectuării expertizei depuse la termenul din 22.09.2008.

În legătură cu terenul identificat în lotul 5 bis, din adresa SPIT R-A 7689 din 20 aprilie 2010 rezultă că imobilul amplasat pe acesta a aparţinut lui C., iar din adresa din 04 iunie 2010 a R.A.E.D.P.P. Constanţa că o parte din imobil (construcţie) a fost înstrăinat în temeiul Legii nr. 112/1995 numitei F., în baza contractului de vânzare din 21 noiembrie 1996, situaţie în care terenul aferent acestuia poate forma obiectul restituirii în natură.

Suprafaţa de 1065 m.p. teren aferent grădiniţei (lot 6B) nu au fost acordaţi, prin delimitare, de la început cu afectaţiunea de curte a acestui imobil, aceeaşi situaţie existând şi în legătură cu 507 m.p. teren aferent clinicii dermato-venerice.

Conform încheierii de şedinţă din 13 iunie 2016, instanţa de apel a respins aceste obiecţiuni, apreciind că vizează chestiuni ce ţin de fondul litigiului, de modul de interpretare şi aplicare a legii, nefiind chestiuni care să necesite explicaţii din partea expertului.

Deşi le-a dat o astfel de calificare, iar reclamantele le-au reluat ca apărări la cuvântul pe fond asupra apelului şi prin notele scrise depuse în vederea pronunţării, instanţa de apel nu a mai analizat, în considerentele hotărârii pronunţate, susţinerile reclamantelor referitoare la modificarea destinaţiei unor suprafeţe din terenul notificat pe parcursul prezentului litigiu, raportat la dispoziţiile art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001.

În ceea ce priveşte apărarea reclamantelor privind posibilitatea restituirii în natură a terenului din lotul 5 bis, care ar reprezenta teren aferent construcţiei înstrăinate în baza contractului de vânzare - cumpărare nr. x/1996, aceasta va fi analizată de instanţa de trimitere cu observarea şi a dispoziţiilor art. 7 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 şi art. 7.3 din Normele metodologice de aplicare unitară a acestei legi, aprobate prin H.G. nr. 250/2007.

Într-un astfel de context procesual, şi cu semnificaţia soluţiilor şi a considerentelor prezentate anterior, a fost analizată fiecare din criticile formulate prin ultima cerere de recurs a reclamantelor.

S-a susţinut prin criticile din recurs că o primă nesocotire a limitelor obligatorii a deciziei de casare de către instanţa de rejudecare constă în refuzul de a analiza în mod concret, efectiv, susţinerile reclamantelor de a verifica modificările operate de pârât cu privire la suprafeţe de teren cuprinse în cea total notificată de 20.118 m.p, deşi o asemenea măsură fusese dispusă obligatoriu de instanţa de casare, iar reclamantele solicitaseră administrarea mijlocului probatoriu de realizare a acestei verificări, cerere care a fost respinsă ca nefiind utilă cauzei.

Instanţa de apel, în rejudecare, a respectat întrutotul limitele casării şi acest aspect rezultă din modalitatea în care s-au derulat evenimentele în faţa instanţei, consemnate în expunerea de motive a deciziei.

Cu prioritate, instanţa a reţinut că reclamantele-apelante au solicitat completarea probatoriilor - în concret, pârâtul să ofere relaţii cu privire la terenul aferent imobilului vândut unor terţi în baza Legii nr. 112/1995, respectiv ce suprafaţă a fost înstrăinată cumpărătorilor cu destinaţia de "teren aferent" construcţiilor şi ce suprafaţă de teren excede acestei destinaţii şi a fost dată în folosinţă cumpărătorilor; pârâtul să precizeze ce teren a fost atribuit Grădiniţei de copii şi să se depună autorizaţia de construire a Grădiniţei, pentru a se putea vedea care este suprafaţa de teren avută în vedere la edificarea acestei instituţii de învăţământ; cu privire la Clinica de Boli Dermato-Venerice, pârâtul să precizeze ce teren a fost atribuit acesteia şi să se depună autorizaţia de construire, pentru a se putea vedea care este suprafaţa de teren avută în vedere la edificarea acestei instituţii medicale - însă cererea acestora a fost respinsă ca nefiind utilă cauzei, în raport de probele administrate în ciclurile de judecată anterioare, motivele pentru care au fost sancţionate deciziile de apel şi aspectele de drept dezlegate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (inclusiv indicaţiile date de aceasta pentru rejudecarea apelului, teza probatorie)

A consemnat astfel în mod explicit că s-a considerat învestită cu aspectele expres indicate de Înalta Curte prin ultima decizie de casare, respectiv: 1) incidenţa art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 referitoare la schimbarea destinaţiei terenurilor, înstrăinarea lor, grevarea de sarcini etc. după notificarea restituirii terenurilor în discuţie, cu referire directă la spaţiile verzi nesistematizate de 6.167 m.p. şi amenajarea unui loc de joacă şi a unei ghene de gunoi; 2) dacă terenul aferent imobilului vândut numitei F. prin contractul de vânzare-cumpărare din 21 noiembrie 1996 în baza Legii nr. 112/1995 poate fi restituit apelantelor; 3) dacă terenurile folosite de Grădiniţa de copii (1.065 m.p.) şi de Clinica medicală (507 m.p.) au fost sau nu acordaţi cu afectaţiunea de curţi ale acestor imobile şi pot sau nu să fie restituite apelantelor.

Prin raportare la aceste dispoziţii legale şi având în vedere raportul de expertiză efectuat într-un ciclul procesual anterior şi din suplimentul la acesta, efectuat cu ocazia rejudecării apelului în Dosarul x/36/2008*, instanţa a stabilit că suprafaţa de 8.667 m.p se compune din 20 de loturi, care nu alcătuiesc un corp comun, fiind disparate, intercalate printre blocurile de locuinţe construite în zonă, marea majoritate a acestora fiind afectate de servituţi legale sau de alte amenajări de utilitate publică, ceea ce face imposibilă restituirea în natură. În continuarea acestei constatări conclusive, instanţa a analizat situaţie juridică a fiecărui lot ce compune suprafaţa de teren în litigiu, după cum rezultă cu extremă claritate din expunerea de motive a deciziei atacate.

Dată fiind această abordare strict procedurală de desfăşurare a judecăţii în faţa instanţei de apel, cu referire strictă la obligaţia concretă stabilită prin decizia de casare, nu poate fi primită critica referitoare la nesocotirea dispoziţiilor art. 315 alin. (1) din C. proc. civ. Mai mult, soluţionarea corectă a susţinerilor reclamantelor apelante chiar dacă impunea verificări efective, aceasta a putut fi realizată prin raportare la probatoriul deja administrat, administrarea de probe noi nemaifiind utilă cauzei, aşa cum în mod corect s-a consemnat în expunerea de motive.

În etapele procesuale anterioare, atunci când instanţa supremă a apreciat că se impune suplimentarea probatoriului administrat, a statuat această obligaţie de natură procedurală în mod explicit - vezi decizia civilă nr. 7227 din 31 octombrie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală. Instanţa supremă a casat decizia, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă de apel, dispunându-se în vederea lămuririi situaţii de fapt avută în vedere, suplimentarea probatoriului. Casarile ulterioare nu au mai inserat o astfel de obligaţie, întrucât probatoriul era deja administrat, aşa cum am şi reţinut în paragrafele anterioare, relevantă şi importantă era doar operaţiunea de apreciere a situaţiei de fapt din perspectiva normelor legale incidente.

S-a susţinut totodată drept critică în recurs faptul că pârâtul a încercat să dea o aparentă de legalitate, în sensul atribuirii destinaţiei de spaţiu verde aşa cum prevedea art. 71 şi art. 96 din O.U.G nr. 195/2005, unor terenuri notificate de reclamante.

Critica nu este întemeiată, întrucât din expunerea de motive rezultă cu elecvenţă că instanţa a analizat situaţia juridică a fiecărui lot ce compune suprafaţa de teren în litigiu, în raport de prevederile legale incidente cauzei, după cum rezultă cu extremă claritate din expunerea de motive a deciziei atacate. Prin urmare, instanţa a realizat această verificare necesară, concluzionând motivat (şi foarte bine structurat, pe chestiune de probaţiune şi relevanţă a acesteia în clarificarea situaţiei de fapt) că spaţiile respective care se regăseau în mai multe locuri identificate de expertiză, nu pot fi restituite ca urmare a împrejurării că ar reprezenta "spaţii verzi din jurul blocurilor".

Critica referitoare la amenajarea locului de joacă pentru copii (lot 12), respectiv a platformei pentru ghenă de gunoi (lot 11), nu este întemeiată, întrucât instanţa, în urma verificărilor întreprinse, a constatat că terenurilor respective nu li s-a schimbat destinaţia prin hotărârile de consiliu local la care a făcut referire, ci doar că au fost inventariate ca având această destinaţie.

Astfel, celor două loturi li s-a dat şi valoare practică ca având această destinaţie, o amenajare ulterioară neechivalând cu schimbarea destinaţiei, ci cu punerea vechii destinaţii în valoare pentru obiectivul pentru care au fost imaginate. S-a apreciat că ar fi şi ilogic să se susţină că un ansamblu de locuinţe ca cel existent pe terenul revendicat să nu fie prevăzut cu spaţii având ca destinaţie ghena de gunoi şi parc de joacă, terenul fiind încadrabil în disp. art. 4 lit. b) din Legea nr. 24/2007.

Susţinerile recurentelor-reclamante referitoare la menţiunile din raportul de expertiză întocmit de ing. D., care ar conduce la concluzia certă că pârâtul ar fi realizat modificări ale destinaţiei terenului notificat, nu pot fi primite, întrucât pun în discuţie temeinicia hotărârii atacate. Modul în care instanţa de apel a interpretat probele administrate, stabilind în baza acestora o anumită situaţie de fapt, nu mai constituie motiv de recurs în urma abrogării, prin O.U.G nr. 138/2000, a pct. 11 al art. 304 din C. proc. civ., singurul care permitea cenzurarea în recurs a greşelilor grave de fapt, decurgând dintr-o apreciere eronată a probelor administrate.

În actuala reglementare, art. 304 C. proc. civ. permite reformarea unei hotărâri în recurs numai pentru motive de nelegalitate, nu şi de netemeinicie, astfel că instanţa de recurs nu mai are competenţa de a cenzura situaţia de fapt stabilită prin hotărârea atacată şi de a reevalua în acest scop probele, aşa cum urmăresc în realitate recurentele, ci doar de a verifica legalitatea hotărârii prin raportare la situaţia de fapt pe care aceasta o constată.

Nici critica referitoare la posibilitatea restituirii în natură a terenului din lotul 5 bis (care ar reprezenta teren aferent construcţiei înstrăinate în baza contractului de vânzare nr. x/1996), nu este întemeiată, întrucât instanţa de rejudecare a avut în vedere dispoziţiile art. 7 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 - (5) Nu se restituie în natură terenurile aferente imobilelor care au fost înstrăinate în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare - şi art. 7.3 din Normele metodologice de aplicare unitara a acestei legi. aprobate prin H.G nr. 250/2007, atunci când s-a pronunţat.

Aşadar, instanţa de apel a verificat situaţiei terenului aferent construcţiei vândute către F. pe temeiul Legii nr. 112/1995 - instanţa a reţinut astfel că acest teren este terenul pe care se află locuinţa vândută numitei F. conform contractului de vânzare-cumpărare din 21 noiembrie 1996; contractul a fost încheiat în anul 1996, anterior anului notificării reclamantelor, astfel că sunt aplicabile dispoziţiile art. 7 alin. (5) din Legea nr. 10/2001; a constatat că nici Legea nr. 112/1995 şi nici Legea nr. 10/2001 nu precizează care este suprafaţa exactă a terenul "aferent" unor astfel de edificii, dar că aceasta trebuie să asigure o bună exploatare a unităţii locative - şi a concluzionat în mod judicios că terenul aferent este acea suprafaţă care asigură o exploatare corespunzătoare a locuinţei, cu menţiunea splimentară, pe deplin pertinentă, că suprafaţa de teren de 328 m.p. corespunde unei astfel de exigenţe.

Referirea instanţei de apel la decizia nr. 3/2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată într-o hotărâre prealabilă pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, conform art. 519 şi urm. din noul C. proc. civ., poate fi primită doar pentru faptul că în conţinutul ei s-a făcut referire la clarificarea unor noţiuni de drept care, colateral, au reprezentat şi preocuparea instanţei de apel - teren aferent construcţiei dobândite în temeiul Legii nr. 112/1995.

Astfel, s-au avut în vedere şi cu acea ocazie dispoziţiile art. 7.3 din Normele metodologice de aplicare unitara a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G nr. 250/2007, conform cărora "Sunt exceptate de la restituirea în natură terenurile aferente imobilelor care au fost înstrăinate în temeiul Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare. Pentru aceste terenuri foştii proprietari beneficiază de măsuri reparatorii în echivalent conform legii. Prin noţiunea "teren aferent imobilelor înstrăinate în temeiul Legii nr. 112/1995" se înţelege terenul pe care este amplasată construcţia, respectiv amprenta construcţiei, cât şi terenul din împrejurimile construcţiei necesar bunei utilizări a acesteia indiferent de categoria de folosinţă. Stabilirea suprafeţei de teren necesar bunei utilizări a construcţiei se face, motivat, de către entitatea învestită cu soluţionarea notificării. "

Critica referitoare la necesitatea solicitării în rejudecare a unui punct de vedere al pârâtului, acesta fiind relevant cauzei, nu se justifică cât timp, din dosarul cauzei, rezultă că s-a valorizat probatoriul în faţa instanţelor fondului; s-a consemnat în expunerea de motive că Primăria Constanţa - Direcţia de Patrimoniu şi Cadastru, prin încheierea din 12 iunie 2013 şi-a exprimat punctul de vedere referitor la raportul de expertiză topo întocmit în cauză, în sensul că terenul situat în Constanţa, str. 8 Iunie, nu poate fi restituit pe vechiul amplasament, întrucât este integral acoperit de sistematizarea urbanistică actuală cu reţele edificate care asigură funcţionalitatea zonei; în adresa din 14 octombrie 2013, Primăria Municipiului Constanţa - Direcţia Patrimoniu a comunicat că, în prezent, imobilul (teren) în cauză este identificat ca fiind parte afectat de construcţia blocurilor de locuinţe, parte constituie domeniu public al Municipiului Constanţa conform Hotărârii Consiliului Local nr. 211/2011, parte este afectat de Grupul Şcolar Industrial, parte este afectat de Grădiniţa cu Orar Prelungit, parte este afectat de secţia Dermato-Venerice a Spitalului Clinic de Urgenţă Constanţa, iar parte se suprapune pe ampriza Bulevardului 1 Mai.

Pentru toate aceste considerente de fapt şi de drept, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul reclamantelor ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantele B. şi A. împotriva deciziei nr. 157/A din data de 16 iunie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 octombrie 2017.