Revindication of privately owned land wrongly included in municipal public domain: comparability of partition judgment vs. administrative acts as property titles

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele;

Prin acţiunea civilă înregistrată sub nr. x/105 din 07.10.2010, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta S.C. B. S.R.L. solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să se dispună obligarea pârâtei să-i lase în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilul situat în Ploieşti, str. Rudului, jud. Prahova, constând în terenul de 5.229 m.p., la plata lipsei de folosinţă pe ultimii trei ani în valoare de 572.575,5 RON, în raport de data introducerii acţiunii, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că este proprietarul terenului de 5.229 mp situat în Ploieşti, str. Rudului, jud. Prahova, în baza sentinţei civile nr. 1998 din 22.03.1991 a Judecătoriei Ploieşti, rămasă definitivă, teren ocupat fără nici un drept de către pârâtă, motiv pentru care pârâta a fost notificată în vederea restituirii imobilului, însă aceasta refuză să predea terenul, datorându-i lipsa de folosinţă calculată pe ultimii trei ani, în valoare de 572.575,5 RON.

La data de 17.03.2011, pârâta a formulat o întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive în condiţiile în care are calitatea de operator al Serviciului de Alimentare cu B. şi Canalizare în Municipiul Ploieşti, având un drept de administrare asupra imobilului în litigiu, în temeiul unui contract de concesiune încheiat la data de 14.06.2000, ocazie cu care a solicitat introducerea în cauză a Municipiului Ploieşti, în calitate de titular al dreptului de proprietate cu privire la imobilul în litigiu.

La data de 12.05.2011, instanţa a dispus introducerea în cauză în calitate de reclamanţi a numiţilor C., D., E., moştenitorii reclamantului decedat A. şi a Municipiului Ploieşti, în calitate de intervenient.

Prin încheierea din 10.02.2012, s-a dispus suspendarea judecăţii cauzei până la soluţionarea excepţiei de nelegalitate invocată de către reclamanţi în raport de H.C.L. nr. 146/1998, H.C.L. nr. 225/1999, cauză repusă pe rol la data de 09.01.2014, motiv pentru care, la data de 28.02.2014, s-a dispus din nou suspendarea cauzei, fiind repusă pe rol la data de 06.02.2015.

La data de 06.05.2015, a fost unită excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei cu fondul cauzei în condiţiile în care împrejurările invocate de către părţi în ceea ce priveşte această excepţie vizau şi fondul litigiuli.

La data de 04.07.2016, reclamanţii şi-au precizat acţiunea, solicitând obligarea pârâtei şi a intervenientului să le lase în deplină proprietate şi paşnică posesie terenul de 5229 m.p. situat în Ploieşti, str. Rudului, jud. Prahova, identificat potrivit variantei nr. 3 şi schiţei de plan de la raportul de expertiză tehnică topometrică, inclusiv răspuns la obiecţiuni ing. F. delimitat de pct. 12-13-14-15-16-17-18-19-20-21-22-23-24-25-26-27-28-29-30-E-F-12.

În cauză s-au administrat probe cu acte şi expertize tehnice topo şi evaluări imobiliare.

Prin sentinţa civilă nr. 2140 din 11 iulie 2016, Tribunalul Prahova a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei S.C. B. S.A. invocată de către aceasta din urmă.

A admis în parte acţiunea precizată formulată de reclamantul A., decedat pe parcursul soluţionării cauzei, continuată de reclamanţii C., D., E. (în calitate de moştenitori ai defunctului), toţi cu domiciliul ales la SCA G. şi H., cu sediul în Bucureşti, str. Paleologu, sector 3, împotriva pârâtei S.C. B. S.A., cu sediul în Ploieşti, str. Bobâlna, judeţul Prahova şi în contradictoriu cu intervenientul Municipiul Ploieşti, prin Primar, cu sediul în Ploieşti, B-dul Republicii, judeţul Prahova.

A obligat pârâta şi intervenienta să lase reclamanţilor în deplină proprietate şi posesie imobilul situat în Ploieşti, str. Rudului, jud. Prahova compus din terenul de 5229 m.p., identificat potrivit schiţei de plan de la raportul de expertiză tehnică topometrică, inclusiv răspuns la obiecţiuni ing. F., delimitat de pct. 12-13-14-15-16-17-18-19-20-21-22-23-24-25-26-27-28-29-30-E-F-12.

A respins capătul de acţiune formulat de către reclamanţi privind obligarea pârâtei şi a intervenientului la plata lipsei de folosinţă pentru perioada 2007-2016, ca neîntemeiat.

A obligat, în solidar, pe pârâtă şi intervenient la 24.983 RON cheltuieli de judecată către reclamanţi.

Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut următoarele:

Conform procesului-verbal din data de 23.09.1945 şi actului dotal nr. x din 23.02.1938, numita I. a primit cu titlu de zestre, cu ocazia căsătoriei cu numitul A., imobilul situat în Ploieşti, str. Ducului, nr. 2018, având un teren de 571 m.p., iar de pe urma defunctului K., decedat la data de 19.08.1944, au rămas ca moştenitori legali numiţii L., în calitate de soţie, K., M., N., I., în calitate de copii, precum şi o masă succesorală compusă, printre altele, din imobilele situate în Ploieşti, str. Rudului, având un teren de 11.262 m.p. din care defunctul a donat cu titlu de zestre numitei I. suprafaţa de 571 m.p., rămânând în patrimoniul acestuia diferenţa de 10691 m.p. şi o serie de construcţii.

În conformitate cu certificatul de moştenitor din 09.04.1998, de pe urma defunctei I., decedată la data de 11.01.1998, a rămas ca unic moştenitor legal numitul A., în calitate de fiu, decedat la data de 08.10.2010, având ca moştenitori legali pe reclamanţii C., D., E., în calitate de copii.

Prin sentinţa civilă nr. 1998 din 22 martie 1991 a Judecătoriei Ploieşti, rămasă definitivă, a fost admisă acţiunea formulată de numitul N. împotriva numiţilor M., I., CAP Strejnic, Primăria Municipiul Ploieşti şi s-a dispus ieşirea din indiviziune asupra bunurilor rămase de pe urma defunctului K., decedat la data de 19.08.1944, conform încheierii interlocutorii din data de 29.01.1991 şi variantei unice de la raportul de expertiză tehnică O., ocazie cu care s-a atribuit în lotul numitei I. terenul în suprafaţă totală de 5229 m.p. situat în Ploieşti, str. Rudului, nr. 203-205, jud. Prahova.

În baza Contractului de Concesiune din data de 14.06.2000, Hotărârii nr. 48 din 31.03.2000, adreselor nr. 7829 din 06.10.2004, nr. 32 din 24.03.2004, Dispoziţiei nr. 3831 din 19.04.2004, intervenientul a concesionat pârâtei dreptul exclusiv de furnizare a serviciilor de alimentare cu B. şi de canalizare pe raza Municipiul Ploieşti, în schimbul achitării unei redevenţe, în timp ce pârâta a fost obligată să exploateze, să întreţină, să modernizeze, să reabiliteze serviciile publice şi bunurile concesionate, contract în temeiul căruia au fost predate pârâtei diferite bunuri imobile aflate în patrimoniul localităţii, însă în urma intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, autorul reclamanţilor a solicitat restituirea în natură a imobilului situat în Ploieşti, str. Rudului, jud. Prahova cerere respinsă în condiţiile în care imobilul fusese atribuit autoarei acestuia, I., potrivit sentinţei civile nr. 1998 din 22.03.1991, neputând face obiectul Legii nr. 10/2001.

În cuprinsul H.C.L. nr. 225 din 23.12.1999, nr. 242/1999, procesului-verbal din data de 27.11.1999, s-a menţionat că fac parte domeniul public al Municipiului Ploieşti o serie de bunuri imobile, inclusiv terenul de 7.785 m.p. şi Q., împreună cu toate construcţiile amplasate pe acest teren situate în Ploieşti, str. Rudului.

Potrivit proceselor-verbale din perioada 1965-1974, adreselor nr. x din 12.12.1969, nr. 1477 din 26.01.1978, tabelului anexat acestora, numitul K. a figurat înscris în evidenţele fiscale ale Municipiului Ploieşti cu terenul situat în Ploieşti, str. Rudului, în suprafaţă de 13.770 m.p. din care a închiriat anterior anului 1960 suprafaţa de 9.668 m.p. I.O.C.R-ului Ploieşti, iar restul de 4.102 m.p. au fost folosiţi de moştenitorii acestuia care au achitat impozitele aferente, figurând la un moment dat în evidenţele fiscale cu un teren de 6.452 m.p., însă în anul 1959 drepturile indivize ale moştenitorului M. care era membru CAP au trecut de drept în proprietatea CAP-ului Strejnic, în ceea ce priveşte terenul de 2.550 m.p.

În temeiul raportului de expertiză topometrică, inclusiv răspuns la obiecţiuni ing. F., terenul în litigiu descris în cadrul sentinţei civile nr. 1998 din 22.03.1991 de 5229 m.p. situat în Ploieşti, str. Rudului, jud. Prahova, nu a putut fi identificat exact în raport de schiţa de plan care a stat la baza pronunţării sentinţei civile sus menţionată, datorită neconcordanţelor privind dimensiunile terenului, motiv pentru care au fost întocmite 5 variante în scopul identificării terenului în litigiu, ţinându-se seama şi de suprafaţa folosită efectiv de către pârâtă de 8831 m.p., de construcţiile amplasate pe acest teren.

Din raportul de expertiză tehnică construcţii, evaluări imobiliare ing. R., reiese că valoarea totală a lipsei de folosinţă în ceea ce priveşte terenul în litigiu de 5229 m.p. este de 307.790 RON pentru perioada 2007-2016.

Art. 480 C. civ., stipulează că dreptul de proprietate presupune exercitarea de către titularul acestuia cumulativa a următoarelor prerogative: dreptul de a întrebuinţa bunul potrivit destinaţiei acestuia, dreptul de a culege fructele sau productele bunului, şi dreptul de a dispune de bun prin înstrăinare sau consumare.

De asemenea, dispoziţiile art. 998-999 C. civ., prevăd că pentru a fi angajata răspunderea civila delictuala pentru fapta proprie, trebuie sa fie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: existenta unui prejudiciu, adică, efectul negativ suferit de o anumita persoana; existenta unei fapte ilicite constând în acea fapta prin care, încălcându-se normele dreptului obiectiv, sunt cauzate prejudicii dreptului subiectiv aparţinând altei persoane; existenta unui raport de cauzalitate intre fapta ilicita şi prejudiciu în sensul ca acesta din urma a fost provocat de fapta ilicita; existenta vinovăţiei celui care a cauzat prejudiciul constând în intenţia, neglijenta, imprudenta cu care a acţionat.

Tribunalul a reţinut că potrivit probelor administrate în cauză, intervenientul a inclus în anul 1998, în domeniul public al localităţii, o serie de bunuri imobile, inclusiv terenul de 7785 m.p. şi construcţiile amplasate pe acesta situate în Ploieşti, str. Rudului, jud. Prahova, bunuri pe care le-a concesionat pârâtei, în calitate de prestator de servicii publice, la data de 14.06.2000, iar în urma administrării probei cu expertiză tehnică topometrică, inclusiv răspuns la obiecţiunea inginerului F., s-a constatat că terenul în litigiu descris în cuprinsul sentinţei civile nr. 1998 din 22.03.1991, a fost inclus în suprafaţa de 8.831 m.p., ocupată efectiv de către pârâtă şi pe care se află construcţiile administrate de către aceasta din urmă.

Ca atare, atât timp cât autorul reclamanţilor a dobândit în timpul vieţii, în calitate de proprietar, terenul în suprafaţă totală de cca 11.262 m.p. situat în Ploieşti, str. Rudului, jud. Prahova, teren aflat în patrimoniul acestuia la data decesului intervenit la 19.08.1944 şi care a revenit moştenitorilor legali ai defunctului, inclusiv numiţilor I., N., M., înseamnă că în realitate aceştia aveau dreptul să procedeze la partajarea acestei suprafeţe de teren, în baza sentinţei civile nr. 1998 din 22.03.1991, constând în atribuirea fiecărui moştenitor a unei părţi din terenul sus menţionat, partajare în urma căreia a revenit în lotul autoarei reclamanţilor suprafaţa de 5.229 m.p. care a dobândit un drept de proprietate asupra terenului în litigiu de 5.229 m.p.

De altfel, analizându-se toate actele existente la dosar, tribunalul a reţinut că moştenitorii defunctului K. au figurat înscrişi ulterior anului 1944 şi până în anul 1974, cu terenul în litigiu în suprafaţă totală de 13.770 m.p., teren din care au închiriat anterior anului 1960 o parcelă de 9.668 m.p., ajungându-se ca în anul 1969 o altă parcelă din acest teren, respectiv 2.550 m.p. să fie preluată în proprietatea fostului CAP Strejnic în urma decesului numitului M., fost membru CAP, ceea ce înseamnă că niciodată acest teren în integralitatea sa nu a fost preluat cu titlu valabil de către stat sau fostul CAP Strejnic, aflându-se permanent în proprietatea moştenitorilor defunctului K., aspect confirmat de sentinţa civilă nr. 1998 din 22.03.1991, de dispoziţia nr. 3831 din 19.04.2004, care reprezintă prin însăşi natura lor dovezi certe că niciodată terenul în litigiu nu a trecut în baza unui titlu valabil în proprietatea statului, în domeniul public sau privat al localităţii, fiind imposibil din punct de vedere legal ca intervenientul să pretindă un drept de proprietate asupra terenului în litigiu.

De fapt, în condiţiile în care pârâta şi intervenientul pretind anumite drepturi asupra terenului în litigiu, aceştia au obligaţia să facă dovada modului de dobândire a terenului în litigiu, de preluare a acestuia în proprietatea statului, respectiv în domeniul public sau privat al localităţii, iar în lipsa unor asemenea dovezi, înseamnă că imobilul în litigiu a fost preluat în mod abuziv de către intervenient şi trecut în domeniul public al localităţii fără să se ţină seama că acesta se afla în proprietatea autoarei reclamanţilor încă din anul 1991 în baza unei hotărâri judecătoreşti opozabilă acestuia din urmă, motiv pentru care intervenientul se află în imposibilitate legală să dispună cu privire la acest teren, să-l predea în concesiune pârâtei şi să-l includă în domeniul public al localităţii.

Apărările pârâtei şi ale intervenientului, conform cărora reclamanţii nu ar fi făcut dovada dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu, datorită imposibilităţii identificării acestuia în raport de schiţa de plan care a stat la baza pronunţării sentinţei civile nr. 1998 din 22.03.1991, nu pot fi avute în vedere, deoarece la stabilirea dreptului de proprietate al reclamanţilor asupra terenului în litigiu se ţine seama în exclusivitate de actele de proprietate existente la dosar, de modalitatea în care terenul a intrat în posesia pârâtei şi a intervenientului şi nicidecum de identificarea propriu zisă a terenului, mai ales că pârâta deţine o suprafaţă mai mare de teren de 8.831 m.p., suprafaţă din care face parte şi terenul în litigiu, fiind posibilă identificarea acestuia, ţinându-se seama de suprafaţa înscrisă în cuprinsul sentinţei civile sus menţionată, de coordonatele, dimensiunile reale ale terenului atribuit în lotul autoarei reclamanţilor.

Pretenţiile reclamanţilor, privind obligarea pârâtei şi a intervenientului la plata lipsei de folosinţă cu privire la imobilul în litigiu, începând cu anul 2007 şi până în prezent, sunt neîntemeiate, deoarece atât timp cât pârâta şi intervenientul pretind dobândirea în mod valabil a terenului în litigiu, exercitarea unei posesii în baza unui contract de concesiune, a unor hotărâri ale Consiliului Local şi deci folosirea acestui teren cu bună credinţă, aceştia nu pot fi obligaţi la plata c/valorii unei lipse de folosinţă în favoarea reclamanţilor până la clarificarea raporturilor juridice care fac obiectul prezentei cauze, mai ales că reclamanţiilor, autorii acestora au manifestat pasivitate începând cu anul 1991 în ceea ce priveşte efectuarea demersurilor necesare pentru a intra în posesia terenului, permiţându-le pârâtei şi intervenientului să folosească terenul, motiv pentru care aceştia nu-şi pot invoca propria culpă pentru a beneficia de acordarea unor despăgubiri în mod nejustificat.

Mai mult chiar, formularea prezentei acţiuni nu a avut ca efect punerea în întârziere a pârâtei şi a intervenientului în ceea ce priveşte acordarea unor despăgubiri, întrucât până la clarificarea raporturilor juridice deduse judecăţii şi până la stabilirea titularului dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu, reclamanţii nu pot pretinde plata unor despăgubiri în condiţiile în care au fost cei care le-au permis pârâtei şi intervenientului să-l folosească, să-l concesioneze. În acest caz aceştia au dreptul la acordarea unor despăgubiri ulterior rămânerii definitive a prezentei sentinţei în cazul în care pârâta şi intervenientul vor refuza să procedeze la predarea terenului în litigiu titularilor reali ai dreptului de proprietate.

Prin urmare, instanţa, având în vedere aceste considerente şi ţinând seama de dispoziţiile art. 480 C. civ., a admis în parte acţiunea precizată şi a obligat pârâta şi intervenientul să lase reclamanţilor în deplină proprietate şi posesie imobilul situat în Ploieşti, str. Rudului, jud. Prahova compus din terenul de 5229 m.p. identificat potrivit schiţei de plan de la raportul de expertiză tehnică topometrică, inclusiv răspuns la obiecţiuni ing. F., delimitat de pct. 12-13-14-15-16-17-18-19-20-21-22-23-24-25-26-27-28-29-30-E-F-12.

Totodată, instanţa a respins ca neîntemeiat capătul acţiunii precizate privind obligarea pârâtei şi a intervenientului la plata lipsei de folosinţă pentru perioada 2007-2016, în condiţiile în care autorii reclamanţilor şi reclamanţii înşişi le-au permis pârâtei şi intervenientului să folosească efectiv terenul în litigiu, teren pe care îl aveau în proprietate încă din anul 1991 conform sentinţei civile nr. 1998 din 22.03.1991, iar atât timp cât pârâta şi intervenientul pretind anumite drepturi asupra acestui teren înseamnă că aceştia au fost posesori de bună credinţă, având convingerea ca deţin terenul în calitate de administratori legali ai acestuia, urmând ca numai după soluţionarea prezentei cauze şi clarificarea raporturilor juridice existente între părţi cu privire la dreptul de proprietate asupra terenului, reclamanţii să aibă dreptul să solicite despăgubiri în cazul neîndeplinirii de către pârâtă şi intervenient a obligaţiei de a le preda terenul în litigiu.

De asemenea, instanţa a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei S.C. B. S.A., în condiţiile în care aceasta este cea care foloseşte efectiv terenul, invocând un drept de concesiune dobândit de la intervenient, existând deci o identitate între persoana pârâtei şi titularul obligaţiei raportului juridic dedus judecăţii.

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, au declarat apel reclamanţii C., D., E., în calitate de moştenitori ai defunctului A., decedat pe parcursul soluţionării cauzei şi intervenientul Municipiul Ploieşti prin Primar.

Reclamanţii C., D., E., în calitate de moştenitori ai defunctului A., decedat pe parcursul soluţionării cauzei, în dezvoltarea motivelor de apel, au solicitat admiterea apelului, schimbarea în parte a hotărârii pronunţate în sensul de a admite acţiunea în totalitate şi a obliga intimatul şi terţul intervenient la plata către recurenţi a despăgubirii echivalente cu contravaloarea lipsei de folosinţă a bunului şi obligarea intimatului şi terţului intervenient la suportarea cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea prezentului litigiu.

Referitor la primul capăt de cerere prin care au solicitat obligarea intimatului şi terţului intervenient la lăsarea în deplina proprietate şi liniştită posesie a imobilului situat în municipiul Ploieşti, Str. Rudului, reclamanţii apelanţi au menţionat că nu contestă soluţia dată de instanţă, însă există unele aspecte, astfel încât să nu fie creată o falsă reprezentare a situaţiei de fapt care rezultă din speţa dedusă judecăţii.

Prin sentinţa civilă nr. 2140 din 11.07.2016 dată de Tribunalul Prahova, secţia I civila, se reţine, "În cuprinsul H.C.L. nr. 225 din 23 decembrie 1999, nr. 242/1999, procesului-verbal din data de 27.11.1999, s-a menţionat că fac parte din domeniul public al Municipiului Ploieşti o serie de bunuri imobile, inclusiv terenul de 7.785 m.p. şi Q., împreună cu toate construcţiile amplasate pe acest teren situate în Ploieşti, str. Rudului.".

"Pe de altă parte, potrivit probelor administrate în cauză, intervenientul a inclus în anul 1998, în domeniul public al localităţii, o serie de bunuri imobile, inclusiv terenul de 7.785 m.p. şi construcţiile amplasate pe acesta situate în Ploieşti, str. Rudului, jud. Prahova, bunuri pe care le-a concesionat pârâtei..." "..., înseamnă că imobilul în litigiu a fost preluat în mod abuziv de către intervenient şi trecut în domeniul public al localităţii fără să se ţină seama că acesta se află în proprietatea autoarei reclamanţilor încă din anul 1991 în baza unei hotărâri judecătoreşti opozabilă acestuia din urmă. ..."

Raportat la toate cele de mai sus, au menţionat că terenul de 7.785 m.p. situat în Ploieşti, str. Rudului, jud. Prahova, nu a făcut niciodată parte din domeniul public al terţului intervenient Municipiului Ploieşti, întrucât imobilul-teren nu se regăseşte la pagina 642 din Anexa B la H.G. nr. 1359/2001 privind atestarea domeniului public al judeţului Prahova, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Prahova.

Pentru ca terenul în litigiu să fi fost trecut în domeniul public al Municipiului Ploieşti, şi astfel să se poate afirma că acest teren a făcut sau face parte din domeniul public, ar fi trebuit îndeplinită procedura exproprierii pentru cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă şi prealabilă despăgubire.

Ori, în prezenta speţă dedusă judecăţii Primăria a înţeles să se folosească de acest teren, pur şi simplu, fără niciun drept, în dispreţul tuturor normelor juridice din materie, profitând doar de faptul că la acel moment autorul nostru (A.) nu avea posibilitatea de a cerceta situaţia imobilului deţinut în Ploieşti, str. Rudului, jud. Prahova.

Nu există şi nu a existat niciun act oficial din care să reiasă că terenul a făcut vreodată parte din patrimoniul public sau privat al Municipiului Ploieşti.

În ceea ce priveşte construcţiile, chiar dacă în Anexa B la H.G. nr. 1359/2001 se regăsesc o serie de construcţii situate la adresa din str. Rudului, consideră recurenţii că în mod corect instanţa de fond a reţinut că preluarea acestora a fost una abuziva din partea intervenientului, neexistând niciun titlu valabil în baza căruia să fie trecute în domeniul privat sau public al unităţii administrativ-teritoriale, întrucât anterior autoarea noastră le dobândise în baza unei hotărâri judecătoreşti pronunţate în anul 1991.

Aşadar, în tot acest timp în care intimatul şi terţul intervenient au înţeles să se folosească de imobilul situat în Ploieşti, str. Rudului, jud. Prahova, fără niciun drept, fără ca acest teren să fi făcut vreodată parte din domeniul public sau privat al statului, autorul recurenţilor era proprietarul acestuia în baza sentinţei civile nr. 1998 din 22.03.1991 a Judecătoriei Ploieşti, după cum în mod corect a reţinut şi instanţa de fond.

Cu privire la cel de-al doilea capăt de cerere prin care recurenţii au solicitat obligarea intimatului şi terţului intervenient la plata unei despăgubiri echivalente cu contravaloarea lipsei de folosinţă a bunului aflat în litigiu, au arătat că în respingerea cererii instanţa de fond a reţinut că:

" Pretenţiile reclamanţilor, privind obligarea pârâtei şi a intervenientului la plata lipsei de folosinţă cu privire la imobilul în litigiu, începând cu anul 2007 şi până în prezent, sunt neîntemeiate, deoarece atât timp cât pârâta şi intervenientul pretind dobândirea în mod valabil a terenului în litigiu, exercitarea unei posesii în baza unui contract de concesiune, a unor hotărâri ale Consiliului Local şi deci folosirea acestui teren cu bună credinţă, aceştia nu pot fi obligaţi la plata contravalorii unei lipse de folosinţă în favoarea reclamanţilor până la clarificarea raporturilor juridice care fac obiectul prezentei cauze... "

Contrar instanţei de fond, consideră recurenţii că simpla pretindere din partea intimatului şi a terţului intervenient de a fi dobândit în mod valabil imobilul situat în Ploieşti, str. Rudului, jud. Prahova, nu echivalează cu însăşi dobândirea valabila în proprietatea lor a acestui imobil, deoarece, imobilul teren nu a fost cuprins în Anexa B la H.G. nr. 1359/2001.

Pe de altă parte, nici intimatul şi nici terţul intervenient nu se pot prevala de buna-credinţă în folosirea imobilului mai sus descris, câtă vreme autorul subsemnaţilor le-a adus la cunoştinţă de nenumărate ori acestora faptul că imobilul este proprietatea lui în baza sentinţei civile nr. 1998 din 22.03.1991.

Din contră, din cele ce vor fi expuse mai jos, rezultă chiar reaua-credinţă de care au dat dovada intimatul şi terţul intervenient, aceştia cunoscând situaţia imobilului în litigiu şi pe adevăratul proprietar al acestuia, dar cu toate acestea au rămas pasivi la toate solicitările venite din parte autorului nostru, folosindu-se în continuare de acest teren, fără niciun titlu de proprietate asupra lui.

Au arătat că prin actele ce vor fi enumerate mai jos, atât ei cât şi autorul lor au făcut numeroase diligenţe pentru a intra în posesia terenului, notificând în nenumărate rânduri atât intimatul cât şi terţul intervenient asupra dorinţei lor de a reintra în posesia terenului situat în Ploieşti, str. Rudului, jud. Prahova, de care aceştia se foloseau fără drept.

Aşadar, în urma intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, autorul nostru - A., a solicitat Primăriei Municipiului Ploieşti restituirea în natură a imobilului situat în Ploieşti, str. Rudului, jud. Prahova, cerere ce a fost respinsă pentru motivul mai sus expus, de unde rezultă că inclusiv din anul 2004 se cunoştea de către terţul intervenient cine este adevăratul proprietar al imobilului aflat în litigiu, şi că acest imobil nu face parte din domeniul public al Municipiului Ploieşti.

Se desprinde aşadar concluzia că deşi era cunoscut faptul că acest imobil nu face parte din domeniul public al Municipiului Ploieşti, terţul intervenient a înţeles ca în continuare să se folosească de acesta, în lipsa oricărui drept, dând dovadă de rea credinţă.

Consideră că nu se poate vorbi despre o bună credinţă nici în sarcina intimatei - B. Ploieşti S.R.L. Chiar dacă aceasta a dobândit imobilul situat în Ploieşti, str. Rudului, jud. Prahova prin intermediul unui contract de concesiune din data de 14.06.2000, cu minime diligenţe ar fi putut constata cine este adevăratul proprietar al acestui imobil.

Au susţinut recurenţii că atât intimatul cât şi terţul intervenient cunoşteau situaţia imobilului în litigiu şi cu toate acestea, dând dovadă de rea-credinţă au înţeles ca în continuare să se folosească de acesta, în ciuda tuturor demersurilor pe care autorul subsemnaţilor, proprietar al imobilului, le-a întreprins în scopul de a-şi apăra dreptul dobândit prin sentinţa civila nr. 1998 din 22.03.1991 a Judecătoriei Ploieşti.

În considerentele sentinţei s-a reţinut că "aceştia nu pot fi obligaţi la plata contravalorii lipsei de folosinţă în favoarea reclamanţilor pană la clarificarea raporturilor juridice care fac obiectul prezentei cauze".

Or, în prezenta speţă dedusă judecăţii, nu este necesară clarificarea niciunui raport juridic, pentru că nu există titluri care să poată fi comparate, instanţa de fond nefiind nevoită să dea eficienţă vreunui titlu în defavoarea altuia, pentru că singurul astfel de titlu este sentinţa civilă nr. 1998 din 22.03.1991 a Judecătoriei Ploieşti.

Apreciază recurenţii că instanţa de fond a statuat în baza unor considerente contradictorii, de vreme ce totuşi se subliniază reaua-credinţă a terţului intervenient - "imobilul în litigiu a fost preluat în mod abuziv de către intervenient şi trecut în domeniul public al localităţii fără să se ţină seama că acesta se află în proprietatea autoarei reclamanţilor încă din anul 1991 în baza unei hotărâri judecătoreşti opozabilă acestuia din urmă", dar cu toate acestea instanţa hotărăşte să respingă cererea formulată în ceea ce priveşte plata lipsei de folosinţă a imobilului, bazându-se pe "pretinderea" intimatului şi terţului intervenient de a avea anumite drepturi asupra acestui teren. Faţă de cele expuse mai sus, rezulta că în mod contrar situaţiei de fapt s-a reţinut de către instanţa de fond că:

" ...mai ales că reclamanţii, autorii acestora au manifestat pasivitate începând cu anul 1991. În ceea ce priveşte efectuarea demersurilor necesare pentru a intra în posesia terenului, permiţându-le pârâtei, intervenientului să folosească terenul, motiv pentru care aceştia nu-şi pot invoca propria culpă pentru a beneficia de acordarea unor despăgubiri în mod nejustificat".

Consideră recurenţii a fi dovedit faptul că ei şi autorul lor nu au stat în pasivitate, ci din contră, au încercat în nenumărate rânduri să intre în posesia terenului printr-o modalitate de soluţionare amiabilă a diferendului, înainte de a se adresa instanţei.

Mai mult decât atât, şi în situaţia nereală în care ar fi stat în pasivitate, consideră că nimic nu putea anihila dreptul de proprietate câştigat de autorul lor încă din 1991 prin sentinţa civilă nr. 1998 din 22.03.1991 a Judecătoriei Ploieşti, datorită caracterului perpetuu al dreptului de proprietate, dreptul de proprietate subzistând atâta vreme cât există bunul asupra căruia el se exercită.

Tocmai caracterul perpetuu al dreptului de proprietate face ca acest drept să existe independent de exercitarea lui, iar în cazul în care legea nu obligă, proprietarul poate nici să nu uzeze de bun, fără a pierde proprietatea acestuia. Prin urmare intimatele, în lipsa oricărui titlu al acestora asupra terenului, nu erau îndreptăţite să-l folosească.

Astfel, în prezenta cauză, atât intimata cât şi terţul intervenient aveau o obligaţie negativă de a nu face nimic de natură a stânjeni exercitarea prerogativelor dreptului real de către autorul lor, mai ales că ele nu s-au putut prevala de vreun titlu de proprietate pentru folosirea imobilului situat în Ploieşti, str. Rudului, jud. Prahova.

Totodată, au mai arătat recurenţii că tot în mod greşit s-a reţinut că "Formularea prezentei acţiuni nu a avut ca efect punerea în întârziere a pârâtei şi a intervenientului în ceea ce priveşte acordarea unor despăgubiri... "

După cum s-a dovedit, atât intimatul cât şi terţul intervenient au fost puşi în întârziere înainte de acţionarea lor în instanţă, prin mai multe acte juridice (Notificarea nr. 1370 din 18.12.2001, Notificarea nr. 268 din 06.02.2002, Notificarea nr. 4693 din 09.06.20041 comunicate acestora prin intermediul executorului judecătoresc.

Consideră că solicitarea în ceea ce priveşte contravaloarea lipsei de folosinţă a imobilului situat în Ploieşti, str. Rudului nr. 203, jud. Prahova este pe deplin justificată câtă vreme, prin folosirea fără drept a acestui imobil, de către intimat şi terţul intervenient le-a fost încălcat un atribut esenţial al dreptului de proprietate (prevăzut în art. 480 C. civ.) - Jus utendi.

Cât priveşte momentul de la care sunt îndreptăţiţi la plata contravalorii lipsei de folosinţă pentru imobilul în litigiu, consideră că acest moment nu este reprezentat de rămânerea definitiva a sentinţei pe care au înţeles să o atace, ci de momentul de la care au fost lipsiţi de posibilitatea valorificării acelui bun, pe care îl deţin în proprietate.

Mai mult, atât ei cât şi autorul lor nu au permis niciodată nici intimatului şi nici terţului intervenient să folosească ori să concesioneze imobilul situat în Ploieşti, str. Rudului, jud. Prahova, ci în tot acest timp au încercat redobândirea acestuia în posesie.

Au invocat jurisprudenţă naţională în materie.

Cu privire la suma care reprezintă această lipsă de folosinţă, consideră că în mod greşit instanţa de fond a omologat suma finală indicata în concluziile raportului de expertiză.

Au mai arătat că, aşa cum au susţinutprin obiecţiunile depuse la dosar, calculul final prezentat de expert a evidenţiat un preţ anual, deşi în realitate aceasta era unul lunar.

Au prezentat calculul corect, arătând că potrivit acestuia, suma finală este de 3.518.737.89 RON, şi au arătat că la calculul lipsei de folosinţă solicită a se avea în vedere faptul că în cadrul obiecţiunilor formulate la raportul de expertiză evaluatorie, toate părţile au fost de acord că este vorba de chiria lunară, nu de chiria anuală (reţinută eronat de expert), motiv pentru care valoarea lunară a chiriei este necesar a fi înmulţită cu numărul de luni din anul respectiv aplicabil.

Au solicitat admiterea apelului astfel cum a fost formulat.

Intervenientul Municipiul Ploieşti prin Primar, în dezvoltarea motivelor de apel, a arătat că înţelege să critice sentinţa atacată întrucât, apreciază că în mod greşit instanţa de fond nu a avut în vedere apărările formulate, referitoare la faptul că imobilul aparţine domeniului public al municipiului Ploieşti.

În ceea ce priveşte modalitatea de dobândire, instanţa a reţinut în mod greşit faptul că este imposibil din punct de vedere legal ca municipiul Ploieşti sa pretindă un drept de proprietate asupra terenului în litigiu, precum şi faptul că a fost preluat abuziv şi trecut în domeniul public fără a se ţine seama că acesta se află în proprietatea reclamanţilor încă din anul 1991, în baza unei hotărâri judecătoreşti.

În speţa de faţă, având în vedere faptul că atât reclamantul cât şi intervenientul au invocat un drept de proprietate asupra aceluiaşi bun, consideră că instanţa în mod greşit a reţinut nevalabilitatea titlului intervenientului, atunci când a procedat la compararea titlurilor ce se opun.

Mai mult, fiind o acţiune în revendicare, nu trebuia să se pronunţe asupra caracterului abuziv sau nu al preluării imobilului, aceste aspecte fiind analizate în cadrul unei acţiuni întemeiată pe Legea nr. 10/2001.

Astfel, titlul intervenientului de proprietate este reprezentat de Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Ploieşti nr. 146 din 23.10.1998 prin care a fost aprobată modificarea şi completarea Hotărârii Consiliului Local al Municipiului nr. 16/1995 referitoare la reorganizarea Regiei Autonome B., Canal, Fond Locativ Ploieşti ca regie autonomă, cu denumirea de Regia Generală de B. Ploieşti.

Potrivit art. 3 din aceasta bunurile deţinute de Regia Autonomă B., Canal Fond Locativ Ploieşti, respectiv reţelele de alimentare cu B., canalizare, spaţiile de tratare a apelor uzate, construcţiile şi terenurile aferente acestora, au fost preluate de Consiliul Local al Municipiului Ploieşti în domeniului public, fiind transmise în administrarea Regiei Generale de B. Ploieşti.

Potrivit art. 3 alin. (4) din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, domeniul public al comunelor, al oraşelor şi al municipiilor este alcătuit din bunurile prevăzute în anexa la aceasta şi din alte bunuri de uz sau de interes public local, declarate ca atare prin hotărâre a consiliului local, dacă nu sunt declarate prin lege bunuri de uz sau de interes public naţional ori judeţean.

În consecinţă, bunurile menţionate mai sus, între care se află şi cel care face obiectul prezentei cauze, au intrat în domeniul public al municipiului prin efectul H.C.L. nr. 146 din 23.10.1998. În plus, în conformitate cu prevederile Legii nr. 213/1998 sistemul de alimentare cu B. şi canalizare constituie domeniul public al municipiului Ploieşti.

Având în vedere faptul că titlul Consiliului Local al Municipiului Ploieşti, reprezentat de Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Ploieşti nr. 146 din 23.10.1998 nu a fost anulat, nu a fost admisă o acţiune în constatarea nelegalităţii acesteia, consideră că acesta se bucură de prezumţia de legalitate, motiv pentru care apreciază că în mod greşit a fost admisă acţiunea în revendicare.

Mai mult, prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Ploieşti nr. 225/1999 privind însuşirea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public al municipiului Ploieşti, adoptată în temeiul art. 21 alin. (2) din Legea nr. 213/1998, s-a prevăzut că sistemul de alimentare cu B., canalizare, staţiile de tratare şi epurare a apelor uzate, construcţiile şi terenurile aferente acestora constituie domeniul public al municipiului.

Ulterior, prin Hotărârea Consiliului Local al municipiului Ploieşti nr. 48 din 31.03.2000 s-a aprobat transformarea Regiei Generale de B. Ploieşti în S.C. B. S.A. Ploieşti, căreia i-au fost transmise bunurile din domeniul public şi privat aflate în administrarea regiei, între acestea aflându-se şi imobilul situat în Ploieşti, str. Rudului.

Având în vedere faptul că în Procesul-verbal încheiat în data de 27.11.1998 de către Regia Generala de B. Ploieşti cu ocazia predării - preluării mijloacelor fixe aparţinând domeniului public şi privat al municipiului Ploieşti, figurează la poziţia nr. 20 - Q. situat în Ploieşti str. Rudului, compus din teren în suprafaţa de 7.785 mp şi construcţii în suprafaţă de 794 mp, consideră că acesta este imobilul identificat de expert.

A menţionat că în H.G. nr. 1359/2001 se regăsesc construcţiile aflate pe terenul revendicat, acestea fiind identificate de expert în variantele întocmite la raportul de expertiză.

În ceea ce priveşte varianta la raportul de expertiză pe care instanţa a agreat-o şi a dispus restituirea terenului, apreciază că măsura este nelegală, întrucât afectează construcţii care aparţin domeniului public al municipiului Ploieşti.

În consecinţă, întrucât imobilul revendicat în prezent aparţine domeniului public al municipiului Ploieşti, fiind afectat de construcţii, consideră apelantul că prezenta acţiune este inadmisibilă şi a solicitat respingerea acesteia.

Cu privire la modalitatea de preluare, a menţionat că prin adresa din 24.04.1970 a Consiliului Popular al municipiului Ploieşti s-a transmis către Consiliul Popular al Judeţului Prahova documentaţia privind exproprierea imobilului situat în Ploieşti str. Rudului nr. 203-205, iar potrivit procesului-verbal încheiat în data de 28.03.1970 rezultă că proprietarii imobilului au avut cunoştinţa de expropriere, deşi nu au fost de acord cu aceasta.

Mai mult, a menţionat că întrucât reclamantul nu se afla în posesia imobilului, înainte de a introduce prezenta acţiune a formulat o notificare în baza Legii nr. 10/2001, care a fost respinsă, motiv pentru care apreciază că aceasta echivalează cu o recunoaştere acestuia că imobilul a trecut în proprietatea statului.

În ceea ce priveşte fondul cauzei, un alt motiv pentru care au criticat soluţia instanţei de fond este reprezentat de faptul că apreciază că imobilul revendicat nu a putut fi identificat.

Expertiza tehnica judiciară efectuată în cauză a avut ca obiective identificarea, evidenţierea pe schiţa de plan, măsurarea efectivă şi în concret a terenului în litigiu, situat în Ploieşti str. Rudului nr. 203-205, de circa 5.229 mp, care a aparţinut autoarei reclamanţilor.

În lucrarea efectuată iniţial, care a avut ca obiectiv să identifice terenul situat în Ploieşti str. Rudului şi să precizeze dacă există identitate cu cel menţionat în sentinţa nr. 1998/1991, expertul a precizat faptul că suprapunând planurile actuale cu raportul de expertiză din dosar nr. x/1990, în prezent sunt afectate imobilele situate str. Rudului, str. Depoului.

Ulterior, expertul a identificat imobilul din str. Rudului care este concesionat intimatei pârâte S.C. B. S.A. Ploieşti şi a precizat că acesta are suprafaţa de 8.831 mp, iar la solicitarea instanţei a efectuat variante de identificare a suprafeţei revendicate de 5.229 mp.

În consecinţă, întrucât terenul revendicat care a aparţinut autoarei reclamanţilor nu a putut fi identificat, atât timp cât au fost efectuate cinci variante pentru delimitarea suprafeţei, consideră apelantul intervenient Consiliul Local al Municipiului Ploieşti, că o astfel de soluţie contravine însăşi definiţiei acţiunii în revendicare, potrivit căreia proprietarul neposesor solicită posesorului neproprietar restituirea imobilului.

A solicitat admiterea apelului, schimbarea sentinţei nr. 2140 din 11.07.2016 pronunţată de Tribunalul Prahova în dosar nr. x/2010, iar pe fond respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

În drept, a invocat disp. art. 282 şi următoarele C. proc. civ.

Prin decizia nr. 302 din 2 februarie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă - au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de reclamanţii C., D., E., în calitate de moştenitori ai defunctului A., decedat pe parcursul soluţionării cauzei, şi intervenientul Municipiul Ploieşti prin Primar, împotriva sentinţei civile nr. 2140 din 11 iulie 2016, pronunţată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimata pârâtă S.C. B. S.R.L. Ploieşti.

Pentru a pronunţa această decizie instanţa de apel a reţinut urătoarele considerente:

Primul motiv de apel prin care se critică considerentele sentinţei pronunţatw de instanţa de fond nu poate fi analizat având în vedere faptul că dosarul a fost înregistrat pe rolul instanţelor judecătoreşti la data de 7.10.2010, deci anterior intrării în vigoare a Noului C. proc. civ. 1.02.2013 care prevede posibilitatea atacării considerentelor conf. art. 461.

Curtea a reţinut ca fiind nefondat şi cel de-al doilea motiv de apel referitor la neacordarea de către instanţa de fond a contravalorii lipsei de folosinţă a imobilului revendicat.

Astfel, referitor la pârâta S.C. B. S.A. Ploieşti, Curtea a reţinut că aceasta a folosit terenul cu bună credinţă fiind încredinţată că nuda proprietate aparţine intervenientei Primăria Ploieşti, având încheiat în acest sens un contract de concesiune din anul 2000.

De asemenea şi intervenientul a stăpânit cu bună credinţă, pretinzând dobândirea în mod valabil a acestuia în baza unor hotărâri ale Consiliului Local, care nu au fost anulate până în prezent, astfel că, în mod corect a apreciat instanţa de fond că nu pot fi obligaţi la plata contravalorii unei lipse de folosinţă în favoarea reclamanţilor până la clarificarea raporturilor juridice care fac obiectul prezentei cauze, prin care s-a realizat pentru prima dată compararea titlurilor de proprietate invocate de părţi.

În ceea ce priveşte apelul formulat de intervenienta Primăria municipiului Ploieşti, prin care critică hotărârea pronunţată întrucât nu a reţinut că imobilul aparţine domeniului public al municipiului Ploieşti, Curtea a constatat că este nefondat.

În speţa de faţă, având în vedere faptul că atât reclamantul cât şi intervenientul au invocat un drept de proprietate asupra aceluiaşi bun, se va proceda la compararea titlurilor ce se opun, urmând a avea câştig de cauză partea al cărui titlu este mai bine caracterizat.

Astfel, apelanta a invocat că titlul său de proprietate este reprezentat de H.C.L. nr. 146 din 23.10.1998 prin care au fost preluate în patrimoniul localităţii reţelele de alimentare cu B., canalizare, construcţiile şi terenurile aferente acestora, titlu ce nu a fost anulat.

Titlul reclamanţilor este reprezentat de sentinţa civilă nr. 1998 din 22 martie 1991 a Judecătoriei Ploieşti, rămasă definitivă, prin care a fost admisă acţiunea formulată de numitul N. împotriva numiţilor M., I., CAP Strejnic, Primăria Municipiul Ploieşti şi s-a dispus ieşirea din indiviziune asupra bunurilor rămase de pe urma defunctului K., decedat la data de 19.08.1944, conform încheierii interlocutorii din data de 29.01.1991 şi variantei unice de la raportul de expertiză tehnică O., ocazie cu care s-a atribuit în lotul numitei I. terenul în suprafaţă totală de 5.229 m.p. situat în Ploieşti, str. Rudului, jud. Prahova.

Potrivit proceselor-verbale din perioada 1965-1974, adreselor nr. x din 12.12.1969, 1477 din 26.01.1978, tabelului anexat acestora, numitul K. a figurat înscris în evidenţele fiscale ale Municipiului Ploieşti cu terenul situat în Ploieşti, str. Rudului, în suprafaţă de 13.770 m.p. din care a închiriat anterior anului 1960 suprafaţa de 9.668 m.p. I.O.C.R-ului Ploieşti, iar restul de 4.102 m.p. au fost folosiţi de moştenitorii acestuia care au achitat impozitele aferente, figurând la un moment dat în evidenţele fiscale cu un teren de 6.452 m.p., însă în anul 1959 drepturile indivize ale moştenitorului M. care era membru CAP au trecut de drept în proprietatea CAP-ului Strejnic, în ceea ce priveşte terenul de 2.550 m.p.

Rezultă, aşadar, că titlul reclamanţilor este mai bine caracterizat întrucât s-a făcut dovada că autorii lor, I., respectiv K. au deţinut în proprietate terenul în litigiu, care făcea parte dintr-o suprafaţă mai mare.

Hotărârea Consiliului Local nr. 146/1998 nu poate prevala titlului reclamanţilor întrucât nu face dovada modului în care terenul în litigiu a intrat în posesia Regiei Autonome de B., Canal şi Fond Locativ Ploieşti, pentru a fi preluat apoi de Consiliul Local Ploieşti în domeniul public, conform H.C.L. menţionate.

Cu privire la modalitatea de preluare, apelanta a menţionat în cuprinsul motivelor de apel că prin adresa din 24.04.1970 a Consiliului Popular al municipiului Ploieşti s-a transmis către Consiliul Popular al Judeţului Prahova documentaţia privind exproprierea imobilului situat în Ploieşti str. Rudului, iar potrivit procesului-verbal încheiat în data de 28.03.1970 rezultă că proprietarii imobilului au avut cunoştinţa de expropriere, deşi nu au fost de acord cu aceasta.

În acest sens Curtea a reţinut că înscrisurile depuse în faţa instanţei de apel cu privire la exproprierea imobilului în litigiu nu sunt producătoare de efecte juridice, iar instanţa nu le poate da valenţă juridică pentru că nu poartă nicio semnătură sau ştampilă, ceea ce înseamnă că doar s-a întocmit documentaţia în vederea exproprierii, însă aceasta nu a avut loc efectiv.

De altfel, chiar apelantul intervenient a recunoscut că terenul nu a fost preluat abuziv întrucât prin dispoziţia nr. 3831 din 19 aprilie 2004 a respins notificarea formulată în baza Legii nr. 10/2001, considerând că cererea nu face obiectul Legii nr. 10/2001, imobilul teren fiind atribuit defunctei I., în baza sentinţei civile nr. 1998/1991 pronunţată de Judecătoria Ploieşti.

Faţă de toate aceste considerente, din care rezultă că titlul reclamanţilor este mai bine caracterizat, Curtea a constatat că în mod corect instanţa de fond a aplicat disp. art. 480 C. civ. şi a admis capătul de cerere privind revendicarea terenului în litigiu.

A constatat ca fiind nefondată şi critica prin care se invocă faptul că terenul este afectat de construcţii, întrucât instanţa a omologat varianta a III-a din raportul de expertiză F., răspuns la obiecţiuni, tocmai pentru că în această variantă, pe teren nu se află decât o construcţie provizorie (magazie).

De asemenea, susţinerile referitoare la faptul că imobilul nu a putut fi identificat urmează a fi înlăturate având în vedere faptul că prin raportul de expertiză întocmit în cauză s-a realizat identificarea terenului, iar faptul că au fost întocmite mai multe variante, s-a datorat necesităţii de a identifica din suprafaţa mai mare deţinută de pârâtă, suprafaţa care este mai puţin afectată de construcţii.

Împotriva acestei din urmă hotărâri au formulat recurs reclamanţii şi intervenientul pârât Municipiul Ploieşti, prin primar.

În dezvoltarea criticilor de nelegalitate întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenţii reclamanţi au susţinut că în mod greşit instanţa de apel a reţinut că nu ar fi îndeplinite cerinţele răspunderii civile delictuale ale pârâtei şi intervenientului întrucât ar lipsi vinovăţia.

În stabilirea acestei cerinţe nu sunt relevante susţinerile părţilor făcute în cursul judecăţii prezentei cauze, de vreme ce anterior ambii (pârâta şi terţul intervenient) au recunoscut faptul că nu deţin nici un titlu cu privire la terenul în cauză sau au fost puşi în întârziere cu privire la eliberarea terenului, fiind înlăturată astfel orice cauză exoneratorie a vinovăţiei acestora.

În acest sens, în mod surprinzător chiar instanţa de apel a reţinut că apelantul-intervenient a recunoscut că terenul nu a fost preluat abuziv, considerând că cererea nu face obiectul Legii nr. 10/2001 întrucât imobilul a fost atribuit defunctei I., în baza sentinţei civile nr. 1998/1991 pronunţată de Judecătoria Ploieşti.

Lipsa vinovăţiei ar fi presupus că partea a avut credinţa că deţine terenul în baza unui titlu valabil însă, după cum motivează chiar instanţa de apel, încă de la emiterea dispoziţiei nr. 3831 din 19.04.2014 (dată de Primăria Municipiului Ploieşti, privind respingerea cererii formulate de către autorul lor în baza Legii nr. 10/2001), nu se mai poate reţine buna credinţă a terţului intervenient în ceea ce priveşte deţinerea terenului în temeiul unui titlu valabil.

Recurenţii-reclamanţi au mai susţinut că de la data la care autorul acestora a notificat prin intermediul executorilor judecătoreşti pe pârâta B. S.A., a încetat starea de bună-credinţă astfel încât sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 998 C. civ., privind răspunderea civilă delictuală.

Pentru aceste motive, recurenţii-reclamanţi au solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei recurate în sensul admiterii în totalitate a acţiunii.

Recurentul-reclamant Municipiul Ploieşti prin Primar în dezvoltarea criticilor de nelegalitate întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a invocat în esenţă, următoarele critici.

În operaţiunea de comparare a titlurilor de proprietate, instanţa de apel a ignorat faptul că potrivit art. 3din hotărârea Consiliului Local al Municipiului Ploieşti nr. 146 din 23.10.1998, bunurile deţinute de Regia Autonomă B., Canal Fond Locativ Ploieşti, respectiv reţelele de alimentare cu B., canalizare, spaţiile de tratare a apelor uzate, construcţiile şi terenurile aferente acestora, au fost preluate de Consiliul Local al Municipiului Ploieşti în domeniul public, fiind transmise în administrarea Regiei Generale de B. Ploieşti.

Conform procesului-verbal încheiat în data de 27.11.1998, de către Regia Generală de B. Ploieşti cu ocazia predării-preluării mijloacelor fixe aparţinând domeniului public şi privat al municipiului Ploieşti, la poziţia 20 figurează Q. situat în Ploieşti, str. Rudului, compus din teren în suprafaţă de 7.785 mp şi construcţii în suprafaţă de 794 mp, de unde rezultă că imobilul fusese preluat de stat şi folosit pentru utilitate publică.

Având în vedere faptul că la art. 111 din H.C.L. nr. 146/1998 se prevede că activul şi pasivul aferent activităţilor regiei nou înfiinţate a fost preluate de la regia reorganizată, rezultă că anterior adoptării acestei hotărâri bunurile menţionate mai sus se aflau în proprietatea municipiului şi în administrarea Regiei Autonome B. Canal, Fond Locativ Ploieşti.

Întrucât imobilul ce face obiectul prezentei cauze este necesar desfăşurării activităţii regiei autonome de interes public, recurentul apreciază că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 3 din Legea nr. 213/1998, imobilul aparţinând domeniului public al municipiului Ploieşti.

Ulterior, prin Hotărârea Consiliului Local al municipiului Ploieşti nr. 48 din 31.03.2000 s-a aprobat transformarea Regiei Generale de B. Ploieşti în S.C. B. Ploieşti, căreia i-au fost transmise bunurile din domeniul public şi privat aflate în administrarea regiei, între acestea aflându-se şi imobilul situat în Ploieşti, str. Rudului.

Având în vedere faptul că titlul reprezentat de Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Ploieşti nr. 146 din 23 octombrie 1998 potrivit căruia imobilul aparţine domeniului public nu a fost anulat, nu a fost admisă o acţiune în constatarea nelegalităţii acesteia, se apreciază că în mod nelegal instanţa de apel a reţinut că titlul reclamanţilor este mai bine caracterizat.

Mai mult, prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Ploieşti nr. 225/1999 privind însuşirea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public al municipiului Ploieşti, adoptată în temeiul art. 21 alin. (2) din Legea nr. 213/1998, s-a prevăzut că sistemul de alimentare cu B., canalizare, staţiile de tratare şi epurare a apelor uzate, construcţiile şi terenurile aferente acestora constituie domeniul public al municipiului.

Prezenta acţiune este una în revendicare, acesta fiind mijlocul juridic specific de apărare a dreptului de proprietate, prin care proprietarul poate să obţină restituirea bunului proprietatea sa, de la cel care îl deţine fără drept.

Or, atât timp cât imobilul se află în domeniul public al municipiului Ploieşti, a fost concesionat intimatei pârâte din anul 2000, se consideră că în mod nelegal a fost admisă prezenta acţiune în revendicare care, în opina sa trebuia respinsă ca inadmisibilă.

În ceea ce priveşte modalitatea de trecere în proprietatea municipiului Ploieşti a imobilului în litigiu, instanţa a reţinut în mod greşit faptul că doar s-a întocmit documentaţia în vederea exproprierii, dar aceasta nu a avut loc efectiv, cu toate că autorii reclamanţilor nu se mai aflau în posesia lui încă din anul 1960. Mai mult, potrivit procesului-verbal încheiat în data de 28.03.1970 rezultă că proprietarii imobilului au avut cunoştinţa de propunerea de expropriere, dar şi-au exprimat dezacordul faţă de aceasta măsura.

Din actele existente la dosar, instanţa de apel a reţinut faptul că moştenitorii defunctului K. au figurat înscrişi ulterior anului 1944 cu terenul în litigiu în suprafaţa totală de 13.770 mp, din care au închiriat IOCR-ului anterior anului 1960 o parcelă de 9.668 mp, iar în anul 1969 o parcela de 2.550 mp a fost preluată în proprietatea fostului CAP Stejnic, motiv pentru care a apreciat ca titlul intimaţilor reclamanţi este mai bine caracterizat, întrucât aceştia au făcut dovada faptului că autorii lor au deţinut în proprietate terenul care făcea parte dintr-o suprafaţă mai mare.

În susţinerea faptului că imobilul fusese preluat de stat, iar autorii reclamanţilor au avut cunoştinţa de această măsură, vine sentinţa nr. 1998/1991, din care rezultă fără putinţă de tăgadă faptul că atât Primăria Municipiului Ploieşti cât şi CAP Strejnic au fost părţi în dosar nr. x/1990. În plus, în expertiza efectuată în cauză se menţionează că pe terenul în litigiu se aflau construcţii proprietatea Primăriei Ploieşti.

Având în vedere cele prezentate mai sus, consideră că s-a făcut dovada faptului că terenul revendicat a trecut în proprietatea statului anterior obţinerii titlului de proprietate de către autorul intimaţilor reclamanţi.

Un alt motiv pentru care consideră ca nelegală soluţia instanţei de apel este reprezentat de faptul că aceasta a apreciat ca nefondate criticile cu privire la faptul că imobilul revendicat nu a putut fi identificat.

Expertiza tehnică judiciară efectuată în cauză a avut ca obiective identificarea, evidenţierea pe schiţa de plan, măsurarea efectiva şi în concret a terenului în litigiu, situat în Ploieşti str. Rudului, de circa 5.229 mp, care a aparţinut autoarei reclamanţilor.

Instanţa de apel a reţinut faptul că titlul reclamanţilor este reprezentat de sentinţa nr. 1998 din 22.03.1991 pronunţată de Judecătoria Ploieşti prin care a fost admisă acţiunea formulată de N. şi s-a dispus ieşirea din indiviziune asupra bunurilor rămase de pe urma defunctului K.. În cauză au figurat ca pârâţi, pe lângă moştenitorii defunctului, şi Primăria Ploieşti şi CAP Strejnic, de unde rezultă faptul că la acea dată se cunoştea faptul că imobilul trecuse în proprietatea statului şi nu se mai afla în posesia defunctului K..

În lucrarea efectuată iniţial, care a avut ca obiectiv să identifice terenul situat în Ploieşti str. Rudului şi să precizeze dacă există identitate cu cel menţionat în sentinţa nr. 1998/1991, expertul a precizat faptul că suprapunând planurile actuale cu raportul de expertiză din dosar nr. x/1990, în prezent sunt afectate imobilele situate str. Rudului, str. Depoului.

Ulterior, expertul a identificat imobilul din str. Rudului care este concesionat intimatei pârâte S.C. B. S.A. Ploieşti şi a precizat că acesta are suprafaţa de 8.831 mp, iar la solicitarea instanţei a efectuat variante de identificare a suprafeţei revendicate de 5.229 mp.

În consecinţă, întrucât terenul revendicat care a aparţinut autoarei reclamanţilor nu a putut fi identificat, atât timp cât au fost efectuate cinci variante pentru delimitarea suprafeţei, se consideră că o astfel de soluţie contravine însăşi definiţiei acţiunii în revendicare, potrivit căreia proprietarul neposesor solicită posesorului neproprietar restituirea imobilului.

Pentru motivele arate mai sus, recurentul a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei civile nr. 302 din 02.02.2017 pronunţata de Curtea de Apel Ploieşti în dosar nr. x/2010 în sensul admiterii apelului Municipiului Ploieşti, iar pe fond respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

Prin întâmpinare, recurenţii-reclamanţi au invocat excepţia nulităţii recursului declarat de intervenientul Municipiul Ploieşti întrucât criticile formulate nu pot fi încadrate în cele expres prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

Analizând, cu prioritate, excepţia nulităţii recursului, Înalta Curte constată că aceasta nu poate fi primită întrucât criticile recurentului-intervenient, astfel cum au fost prezumate mai sus, se circumscriu dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Analizând criticile deduse judecăţii prin intermediul celor două recursuri, în ordinea impusă de aspectele de nelegalitate pretinse, Înalta Curte constată următoarele;

Recursul intervenientului Municipiul Ploieşti prin primar pune în discuţie modalitatea defectuoasă în care instanţa de apel a procedat la compararea titlului de proprietate al reclamanţilor reprezentat de sentinţa civilă nr. 1998 din 22.03.1991 pronunţată de Judecătoria Ploieşti, apreciind că acesta este mai bine caracterizat, în raport cu hotărârea Consiliului Local Ploieşti nr. 146 din 23.10.1998.

Acţiunea dedusă judecăţii, înregistrată la 7.10.2010 este o acţiune în revendicare formulată pe calea dreptului comun, reclamantul A.. A. solicitând lăsarea în deplină proprietate a imobilului teren în suprafaţă totală de 5.229 mp situat în municipiul Ploieşti, str. Rudului nr. 203-205 invocând întrucât titlul de proprietate deţinut, respectiv sentinţa civilă nr. 1998 din 22.03.1991, pronunţată de Judecătoria Ploieşti în dosar nr. x/1990, definitivă prin decizia nr. 1323/1991 a Tribunalului Prahova care este opozabilă pârâtei şi intervenientului din prezenta cauză.

Prin sentinţa civilă nr. 1998 din 22 martie 1991 pronunţată de Judecătoria Ploieşti a fost admisă în fond şi în parte acţiunea principală de ieşire din indiviziune, formulată de reclamantul M. în contradictoriu cu C.A.P. Strejnic, judeţul Prahova şi Primăria municipiului Ploieşti şi în parte cererea reconvenţională formulată de pârâta I. şi în consecinţă:

s-a dispus ieşirea din indiviziune asupra averii succesorale rămase de pe urma defunctului K. conform încheierii de admitere în principiu din 29 ianuarie 1991 şi raportului de expertiză O. în varianta unică;

s-a atribuit reclamantului N. şi pârâtului M. lotul 1 în valoare totală de 261.168 RON;

s-a atribuit pârâtei I. lotul 2 format din teren curţi construcţii de 1.800 mp, în valoare de 117.000 RON şi teren în suprafaţă de 3.429 mp în valoare de 106.985 RON.

De pe urma defunctei I. decedată la data de 11.01.1998 a rămas ca moştenitor A., masa succesorală fiind compusă din: drept indiviz de ¼ din ap. 19 situat în bl. 64 din municipiul Giurgiu, str. N. Bălcescu, compus din 2 camere cu dependinţe, dobândit prin moştenire de la defunctul său soţ A., decedat la 5.12.1946 şi terenul în suprafaţă de 5.229 m.p., situat în municipiul Ploieşti, str. Rudului dobândit în baza sentinţei civile nr. 1998 din 22.03.1991 pronunţată de Judecătoria Ploieşti.

Conform certificatului de calitate de moştenitor din 30.03.2011, de pe urma defunctului A. decedat la data de 8.10.2010 au calitate de moştenitori C., D. şi E. în calitate de descendenţi ai defunctului, compunerea masei succesorale urmând a fi clarificată ulterior.

În ceea ce priveşte titlul recurenţilor-reclamanţi, reprezentat de sentinţa civilă nr. 1995 din 22.03.1991, ambele instanţe au reţinut că, potrivit proceselor-verbale din perioada 1965-1974, adresele nr. x din 12.12.1969 şi 1477 din 26.01.1978 tabelului anexat acestora, numitul K. a figurat înscris în evidenţele fiscale ale municipiului Ploieşti cu terenul situat în Ploieşti, str. Rudului în suprafaţă de 13.770 mp, din care a închiriat anterior anului 1960 suprafaţa de 9668 m.p. I.O.C.R-ului Ploieşti, iar restul de 4.102 m.p. au fost folosiţi de moştenitorii acestuia care au achitat impozitele aferente, figurând la un moment dat în evidenţele fiscale cu un teren de 6452 m.p. În anul 1959 drepturile indivize ale moştenitorului M. care era membru CAP au trecut de drept în proprietatea CAP-ului Strejnic, în ceea ce priveşte terenul de 2550 m.p.

Lipsa titlului de proprietate al autorului a cărui succesiune a fost dezbătută şi caracterul declarativ al hotărârii de partaj conduc la concluzia că instanţa de apel nu a dezlegat problema preferabilităţii titlului reclamanţilor.

În compararea de titluri impusă de acţiunea în revendicare, titlul reclamanţilor reprezentat de sentinţa civilă nr. 1998 din 22.03.1991 a Judecătoriei Ploieşti, nu poate fi considerat un titlu valabil de proprietate, deoarece această sentinţă irevocabilă de partaj, nu are valoare de înscris care să probeze dobândirea sau transmiterea unui drept real imobiliar, ci are un efect declarativ.

Efect al partajului, dreptul fiecărui coproprietat asupra cotei-părţi ideale din masa bunurilor indivize devine un drept exclusiv asupra unui bun sau asupra unor bunuri determinate în materialitatea lor, fiecare coindivizar devenind proprietar exclusiv asupra bunurilor ce i-au fost atribuite, considerându-se că a dobândit acele bunuri direct de la defunct din momentul deschiderii succesiunii şi că ceilalţi coindivizari nu au fost proprietari asupra acestor bunuri niciodată.

În această situaţie nu operează un transfer de drepturi între coindivizari, deci împărţeala nu are caracter translativ, ci declarativ de drepturi.

Din adresele din 24 ianuarie 1978 emisă de S. Ploieşti şi din 12.12.1969 emisă de CAP Stejnic rezultă că unii din moştenitorii lui K. s-au înscris în CAP Stejnic cu o parte din teren şi că nu au putut prezenta titlul de proprietate al defunctului proprietar K., ci numai cu proces-verbal din 1945.

Referitor la înscrisurile depuse la instanţa de apel cu privire la exproprierea imobilului în litigiu s-a reţinut că acestea nu sunt producătoare de efecte juridice, pentru că nu poartă nicio semnătură sau ştampilă, ceea ce înseamnă că doar s-a întocmit documentaţia în vederea exproprierii, însă aceasta nu a avut loc.

Printre înscrisurile aflate în dosarul de expropriere se află în copie decretul de expropriere (fără nr.) tabelul cuprinzând terenul fără construcţii al moştenitorilor defunctului K. şi adresele nr. x şi nr. y/1970 emise de Consiliul Popular al Municipiului Ploieşti prin care M., L., K. şi I. sunt invitaţi la Consiliul Popular al municipiului Ploieşti în vederea întocmirii documentaţiei pentru expropriere.

Or, în virtutea rolului activ, instanţa de apel avea obligaţia de a stabili regimul juridic al terenului în litigiu cerând părţilor explicaţiile necesare şi eventual completarea probatoriilor respectând regula dezbaterilor contradictorii.

Cum instanţa de apel nu a lămurit regimul juridic al terenului în litigiu şi nu a cerut reclamanţilor să depună titlul de proprietate pentru a proceda la compararea acestora, Înalta Curte va admite recursul formulat de intervenientul Municipiul Ploieşti prin primar împotriva deciziei civile nr. 302 din 2 februarie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă.

Va casa decizia recurată şi va trimite cauza pentru rejudecare la aceeaşi instanţă.

Pentru soluţionarea unitară a recursurilor şi pentru o mai bună administrare a justiţiei, Înalta Curte va admite şi recursurile formulate de reclamanţii C., D. şi E.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului declarat de intervenientul Municipiul Ploieşti, prin primar, formulată de recurenţii-reclamanţi.

Admite recursurile declarate de reclamanţii C., E., D. şi de intervenientul Municipiul Ploieşti, prin primar împotriva deciziei nr. 302 din 2 februarie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă.

Casează decizia recurată şi trimite cauza pentru rejudecare la Curtea de Apel Ploieşti.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 octombrie 2017.