Military reserve transfer challenge: functional and territorial jurisdictional conflict between civil and administrative sections

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată, la data de 7 decembrie 2016, pe rolul Tribunalului Bucureşti sub nr. x/3/2016, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Naţionale, reintegrarea în sistem şi anularea Ordinului D.S.P. din data de 19 iunie 2015 prin care a fost trecut în rezervă, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa nr. 2262 din data de 29 martie 2017, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, a admis excepţia necompetentei teritoriale şi a declinat competenta de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Vaslui, reţinând prevederile art. 269 alin. (1) Codul muncii şi ale art. 210 din Legea nr. 62/2011.

Instanţa a avut în vedere împrejurarea că, din cererea de chemare în judecată formulată de reclamant cât şi din înscrisurile depuse ulterior, rezultă că acesta are domiciliul în Bârlad, iar locul de muncă a fost la UM x Bârlad, Judeţul Vaslui.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Vaslui, la data de 12 mai 2017, sub nr. x/89/2017.

Prin încheierea din data de 25 iulie 2017, Tribunalul Vaslui, secţia civilă, a admis excepţia necompetenţei funcţionale a completului specializat în soluţionarea litigiilor de muncă şi asigurări sociale, reţinând aplicabilitatea prevederilor art. 95 şi art. 109 din Legea nr. 188/1999.

A declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Vaslui, secţia contencios administrativ.

La data de 25 septembrie2017, prin sentinţa civilă nr. 642/CA, a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Vaslui, invocată de instanţă din oficiu.

A fost suspendată judecata cauzei şi s-a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului de competenţă.

În esenţă, s-a reţinut că litigiul dedus judecăţii este unul care priveşte funcţionarii publici şi are natura unui litigiu de contencios administrativ, iar prevederile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 stabilesc că reclamantul se poate adresa instanţei de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului fără a se putea invoca excepţia necompetenţei teritoriale dacă reclamantul a optat pentru instanţa de la domiciliul pârâtului.

Faţă de aceste dispoziţii legale şi constatând că reclamantul a optat pentru instanţa de la sediul pârâtului, tribunalul a apreciat că, în cauză, competenţa de soluţionare aparţine Tribunalului Bucureşti.

Verificând cu prioritate aspectele privind propria competenţă funcţională în soluţionarea prezentului conflict de competenţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, reţine următoarele:

În conformitate cu prevederile art. 19 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, privind organizarea judiciară, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este organizată în patru secţii, respectiv: Secţia I civilă, Secţia a II-a civilă, Secţia penală, Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi Secţiile Unite, cu competenţă proprie.

Art. 21 din acelaşi act normativ, stabilind competenţa secţiilor instanţei supreme, statuează că Secţia I civilă, Secţia a II-a civilă şi Secţia de contencios administrativ şi fiscal ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecă recursurile împotriva hotărârilor pronunţate de curţile de apel şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, precum şi recursurile declarate împotriva hotărârilor nedefinitive sau a actelor judecătoreşti, de orice natură, care nu pot fi atacate pe nicio altă cale, iar cursul judecăţii a fost întrerupt în faţa curţilor de apel.

Totodată, art. 23 din Legea nr. 304/2004, privind organizarea judiciară, prevede că secţiile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în raport cu competenţa fiecăreia, soluţionează cererile de strămutare, pentru motivele prevăzute în codurile de procedură, conflictele de competenţă, în cazurile prevăzute de lege, precum şi orice alte cereri prevăzute de lege.

C. proc. civ. stabileşte prin dispoziţiile art. 135 şi art. 136 care este instanţa competentă să soluţioneze conflicte de competenţă ivite între instanţe, între o instanţă şi un alt organ cu activitate jurisdicţională, între două secţii sau complete specializate.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., conflictul de competenţă ivit între două instanţe judecătoreşti se soluţionează de instanţa imediat superioară şi comună instanţelor aflate în conflict.

Art. 136 alin. (1) C. proc. civ. prevede că dispoziţiile privitoare la conflictul de competenţă se aplică prin asemănare şi în cazul secţiilor specializate ale aceleiaşi instanţe judecătoreşti, iar alin. (4) al aceluiaşi articol statuează că dispoziţiile alin. (1)-(3) ale art. 136 C. proc. civ. se aplică şi în cazul completelor specializate.

Când stabilesc instanţa competentă să soluţioneze conflictul de competenţă ivit între două secţii/complete specializate ale aceleiaşi instanţe, dispoziţiile procedurale prevăd că acesta se va soluţiona de secţia instanţei stabilite potrivit art. 135 corespunzătoare secţiei înaintea căreia s-a ivit conflictul, astfel cum rezultă din art. 136 alin. (2) C. proc. civ.

În prezenta cauză, Înalta Curte reţine că Tribunalul Bucureşti, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, a declinat competenţa de soluţionare a pricinii în favoarea Tribunalului Vaslui, care l-a rândul său, prin sentinţa pronunţată de un complet specializat în contencios administrativ, a declinat competenţa de soluţionare a litigiului în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Deşi, în privinţa situaţiei în care conflictul de competenţă este declanşat de secţii cu specializări diferite care funcţionează la instanţe distincte, normele procedurale nu stabilesc secţia din cadrul instanţei competente să soluţioneze conflictul, se apreciază că sunt aplicabile prin analogie dispoziţiile art. 136 alin. (2) şi (4) C. proc. civ.

Prin urmare, având în vedere că trimiterea către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului de competenţă s-a dispus de către un complet de judecată specializat în materia contenciosului administrativ, competenţa de soluţionare a acestuia aparţine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Faţă de cele anterior reţinute, raportat la dispoziţiile legale invocate, se va trimite cauza la Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării conflictului de competenţă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Trimite cauza la Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, spre competentă soluţionare.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 24 octombrie 2017.