Lack of interest for declaratory patent inventorship after patent expiration and moral damages statute of limitations

Deliberând în condiţiile art. 395 C. proc. civ. raportat la art. 494 C. proc. civ. şi faţă de dispoziţiile art. 499 C. proc. civ. reţine următoarele:

Recurentul-reclamant A., prin recursul declarat, critică decizia nr. 31 din 25 ianuarie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, sub aspectul greşitei reţineri a excepţiei lipsei de interes a acţiunii întrucât interesul său este legitim pentru că decurge din brevetul în care figurează ca inventator, este personal pentru că urmăreşte reabilitarea sa socială, materială şi profesională, este născut şi actual la data judecării acţiunii.

Apreciază recurentul că soluţia fost dată cu depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti - art. 488 pct. 4 C. proc. civ., deoarece instanţa s-a substituit puterii executive, reprezentată în cauză de Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci, în sensul că deşi această instituţie îi recunoaşte calitatea de unic autor al invenţiei x, instanţa de judecată refuză pronunţarea aceleiaşi soluţii.

Recursul a fost admis în principiu prin încheierea pronunţată la 26 septembrie 2017, constatându-se că cererea de recurs îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute sub sancţiunea nulităţii prevăzute de art. 486 alin. (1) C. proc. civ. Urmare a admiterii în principiu a recursului, instanţa nu mai are a se pronunţa asupra acestei excepţiei nulităţii recursului invocată de intimatul-pârât I. motivată de faptul că nemulţumirile exprimate nu pot fi încadrate în vreunul din motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Aşa cum s-a reţinut şi prin raportul întocmit în cauză, criticile formulate vor fi analizate prin raportare la dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ. şi nu prin raportare la art. 488 pct. 4 C. proc. civ. cum s-a solicitat, deoarece prin sintagma "depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti" se înţelege imixtiunea autorităţii judecătoreşti în sfera autorităţii executive sau legislative, astfel cum acestea sunt delimitate de Constituţie sau de legile organice.

Or, în cauză, instanţa de judecată a soluţionat cauza, aşa cum se va arăta, pe cale de excepţie şi anume neîndeplinirea uneia dintre condiţiile de exercitare a acţiunii civile prevăzute de art. 32 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., interes înţeles în sensul art. 33 C. proc. civ.

Înalta Curte, analizând decizia pronunţată în recurs prin raportare la criticile formulate, reţine caracterul nefondat al căii extraordinare de atac pentru argumentele ce succed.

Prioritar, se învederează că situaţia de fapt şi de drept reţinută de instanţa superioară de fond este însuşită în calea extraordinară de atac.

Instanţa de apel, menţinând hotărârea primei instanţe, a aplicat legea corespunzătoare situaţiei de fapt reţinută de prima instanţă, necontestată de părţile din proces.

Astfel, prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti la data de 12.08.2015, sub nr. x/303/2015, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii I. şi B., pronunţarea unei hotărâri prin care să se constate faptul că este singurul autor al invenţiei x, completată.

La 7 octombrie 2015 reclamantul a completat acţiunea solicitând plata sumei de câte 25 de lei de fiecare pârât pentru prejudiciul moral creat prin susţinerea calităţii de coautor în persoana pârâtei B.. Cauza a fost declinată prin sentinţa nr. 9343 din 16 noiembrie 2015, în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Prin sentinţa civilă nr. 199 din 18.02.2016, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a admis excepţia lipsei de interes şi a respins, pentru acest motiv, cererea în constatare formulată de reclamantul A., împotriva pârâţilor I. şi B., a admis excepţia prescripţiei şi a respins cererea de obligare la plata despăgubirilor, ca prescrisă.

S-a reţinut că la data de 13.07.1977 s-a eliberat certificatul de inventator x - fila 29 consemnând ca titular de brevet pe pârâtul I. şi ca autori ai invenţiei pe reclamant şi pe pârâta B. Cererea pentru invenţia "Preparat enzimatic şi procedeul sau de preparare" a fost formulată de reclamant, reclamantul precizând în acţiune şi în răspunsul la întâmpinare că au fost semnate ulterior cele 3 exemplare ale cererii de la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci.

Potrivit dispoziţiilor art. 24 din Legea nr. 62/1974, perioada de 15 ani de valabilitate a brevetului a expirat, astfel că în temeiul art. 48 din Legea nr. 62/1974 drepturile care decurg din brevet au încetat. Potrivit acestui motiv dar şi potrivit împrejurării că titular al brevetului nu este reclamantul, ci I., s-a reţinut că nu mai pot fi pretinse drepturile patrimoniale prevăzute de art. 35, în legătură cu invenţia x.

În privinţa drepturilor morale, s-a reţinut că art. 43 prevede:

"Inventatorul are dreptul de a i se menţiona calitatea de inventator, numele şi prenumele în brevetul de invenţie acordat, în descrierea invenţiei şi în orice publicaţii sau documente care privesc invenţia sa, precum şi dreptul de a i se trece calitatea de inventator în cartea de muncă". Tribunalul a reţinut potrivit răspunsului la întâmpinare că raporturile de muncă cu pârâta I. au încetat în 1976, iar acţiunea îndreptată împotriva I. nu are ca temei de fapt menţiunile din cartea de muncă. Reclamantul nu a arătat în acţiunea sa în ce documente şi publicaţii pârâtul I. a negat dreptul său de autor unic al invenţiei.

Alte documente în afara certificatului de inventator nu au fost depuse, astfel că s-a reţinut că nu s-a făcut dovada că drepturile morale - prin atribuirea calităţii de coautor a pârâtei B. - sunt nesocotite la acest moment. În răspunsul din 5 martie 2015, Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci face referire la sentinţa nr. 456211987, care constată calitatea de autor unic al invenţiei x, iar nu şi al invenţiei din prezentul dosar. De aceea, o contradicţie între această adresă şi certificatul de inventator nu a fost reţinută.

La data de 11 mai 1989 s-a consemnat în hotărârea Comisiei de Judecată a I. că pârâta B. a "refuzat să semneze ca şi coautor în cererea de invenţie x, deşi a avut calitatea de coparticipantă la experimentările din acest dosar (OSIM x)". Această declaraţie echivalează cu recunoaşterea calităţii de autor unic al invenţiei x, iar singurul document depus în care această calitate este negată este certificatul de inventator - eliberat urmare a cererii redactate de însuşi reclamantul, nefiind dovedite alte acte de negare a acestei calităţi, săvârşite de această pârâtă. Recunoaşterea calităţii de autor unic de către pârâta B. este cuprinsă în hotărârea din 11 mai 1989. La pretenţia reclamantului - în dosarul din 1989 - privind recunoaşterea folosirii invenţiei x - aparţinând reclamantului - la realizarea lucrării dosar nr. x/9497, pârâta a răspuns astfel cum s-a consemnat mai sus, implicit negând calitatea sa de coautor al invenţiei x.

În privinţa cererii de despăgubiri, s-a reţinut momentul de început al cursului prescripţiei la data de 13.07.1977, potrivit art. 8 din decretul 167/1958. Reţinând formularea acţiunii cu depăşirea termenului de 3 ani prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958, a respins cererea ca prescrisă.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin decizia recurată a respins apelul reclamantului, menţinându-se argumentarea instanţei de fond.

Drept urmare, reţinerea instanţei de fond în sensul admiterii excepţiei lipsei de interes a capătului de cerere prin care se solicită constatarea calităţii reclamantului de unic autor al invenţiei ce face obiectul certificatului de inventator x din 13.07.1977, în condiţiile în care perioada de valabilitate a brevetului a expirat, iar titular al brevetului este Institutul de Cercetare Dezvoltare Textile Pielărie este pe deplin justificat. Nefiind justificat folosul practic urmărit de reclamant, nu este îndeplinită condiţia interesului - condiţie de exerciţiu a acţiunii civile este pe deplin justificat.

Prima instanţă a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 3 din Decretul 167/1958 în soluţionarea excepţiei prescripţiei dreptului la acţiunea în despăgubiri, ce a început să curgă la 13.07.1977, termenul de trei ani fiind depăşit.

Aşa cum s-a arătat, interesul, astfel cum este definit prin art. 33 C. proc. civ., este o condiţie de exercitare a acţiunii civile şi reprezintă folosul practic pe care o parte îl urmăreşte prin punerea în mişcare a unui mijloc procesual ce intră în conţinutul acţiunii. Astfel spus, este firesc ca procedura judiciară să nu fie pusă în mişcare dacă nu aduce părţii niciun avantaj legal, un folos practic concret.

Or, în cauză, câtă vreme perioada de valabilitate de 15 ani a brevetului x eliberat la 13.07.1977, titular fiind I. a expirat conform art. 24 din Legea nr. 62/1974 privind invenţiile şi inovaţiile, invenţia trecând astfel în domeniul public, reclamantul nu a justificat care este folosul practic urmărit şi în condiţiile în care acesta nu a arătat în ce documente şi publicaţii a fost negat de intimat dreptul său de autor unic al invenţiei.

Drept urmare, Înalta Curte, reţinând că nu sunt incidente dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 31 din 25 ianuarie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, ecţia a IV-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 24 octombrie 2017.