Restitution claim fails as successors of deceased claimant lack standing; annulment and remand upheld.

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa, secţia civilă, la data de 29 august 2008, sub nr. 7195/118/2008, reclamanta B. a chemat în judecată pe pârâţii Oraşul Eforie, prin Primar, Primăria Oraşului Eforie, Prefectul Judeţului Constanţa, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi S.C. C. S.A., solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să dispună obligarea pârâţilor la restituirea în natură a imobilului situat în Eforie Sud, strada Tudor Vladimirescu, compus din teren în suprafaţă de 600 m.p. şi construcţiile existente pe acesta sau acordarea de despăgubiri, în cazul în care restituirea în natură nu este posibilă.

În drept, reclamanta a invocat dispoziţiile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.

În motivarea cererii, reclamanta a susţinut că imobilul a cărui restituire o solicită a fost dobândit de către mătuşa sa, E., prin actul de vânzare-cumpărare autentificat din 02 octombrie 1926, transcris sub nr. x/1926 la grefa Tribunalului Constanţa, de la vânzătorul F. Pe acest teren autoarea reclamantei a edificat două construcţii, cu nouă camere, construcţii cunoscute sub numele de "Vila D.".

Reclamanta a menţionat că imobilul a fost preluat în baza Decretului nr. 92/1950, fără ca la baza acestei preluări să figureze vreun act.

În susţinerea acţiunii au fost depuse înscrisuri, respectiv notificarea nr. 297 din 14 februarie 2002 adresată Primăriei Oraşului Eforie, adrese, acte de stare civilă şi certificate de deces.

Pârâta S.C. C. S.A. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, precum şi excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, învederând instanţei că a înstrăinat "Vila D.", care făcea parte din activul său, către S.C. G. S.R.L.

În şedinţa publică din data de 30 octombrie 2008, instanţa de fond a invocat, din oficiu, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, excepţie însuşită de către aceste pârâte prin întâmpinările depuse la dosarul cauzei.

Faţă de cuprinsul întâmpinării depuse de către pârâta S.C. C. S.A., la data de 27 noiembrie 2008, reclamanta şi-a completat cadrul procesual prin introducerea în cauză a S.C. G. S.R.L, în calitate de pârâtă, solicitând instanţei ca, în contradictoriu cu aceasta, să se constate nulitatea contractului de vânzare-cumpărare din 11 septembrie 2001, invocând dispoziţiile art. 45 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 coroborate cu art. 966-968 din C. civ.

În referire la acest capăt de cerere, pârâta nou introdusă în cauză, S.C. G. S.R.L., a invocat excepţia prescrierii dreptului la acţiune, excepţie respinsă motivat de instanţă, în şedinţa publică din data de 04 iunie 2009.

Faţă de împrejurarea că, la data de 20 octombrie 2003, S.C G. S.R.L. a înstrăinat imobilul pe care îl deţinea către H., reclamanta a solicitat introducerea în cauză şi a acestei pârâte, pentru constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 20 octombrie 2003 la Biroul Notarului Public I., în temeiul dispoziţiilor art. 45 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 coroborate cu dispoziţiile art. 966-968 din C. civ.

O nouă completare a cadrului procesual pasiv a fost făcută la data de 03 decembrie 2008, prin introducerea în cauză, în calitate de pârâţi, a numiţilor J. şi K., cărora, în baza actului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 690 din 24 martie 2005 la Biroul Notarului Public L., le-a fost înstrăinată construcţia în litigiu.

S-a solicitat, de asemenea, constatarea nulităţii absolute şi a acestui contract de vânzare-cumpărare, în temeiul art. 45 din Legea nr. 10/2001 coroborat cu art. 966-968 din C. civ.

În şedinţa publică din data de 06 mai 2010 a fost indicat, drept temei de nulitate a actelor de vânzare-cumpărare, cauza ilicită, reclamanta susţinând că toţi pârâţii au fost de rea-credinţă la data înstrăinării, respectiv dobândirii imobilului în litigiu.

Prin sentinţa civilă nr. 904 din 13 mai 2010, pronunţată de Tribunalul Constanţa, secţia civilă, a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei.

A fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei S.C. C. S.A.

A fost respinsă acţiunea faţă de pârâţii S.C. C. S.A., Prefectul Judeţului Constanţa, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.

A fost admisă, în parte, acţiunea formulată de reclamanta B., în contradictoriu cu pârâţii Oraşul Eforie, prin Primar, Primăria Oraşului Eforie, S.C. G. S.R.L., H., J. şi K..

Au fost obligaţi pârâţii Oraşul Eforie, prin Primar, şi Primăria Oraşului Eforie să acorde reclamantei B., în compensare, alte bunuri sau despăgubiri băneşti în condiţiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente pentru imobilul situat în intravilanul Oraşului Eforie, în prezent nr. de lot 39, compus din teren în suprafaţă de 600 m.p. şi construcţie - Vila M., fosta Vila D.

Au fost respinse capetele de cerere privind constatarea nulităţii absolute a contractelor de vânzare-cumpărare autentificate din 13 septembrie 2001, încheiat între S.C. C. S.A. în calitate de vânzător şi S.C. G. S.R.L. în calitate de cumpărător, din 20 octombrie 2003, încheiat între S. G. S.R. în calitate de vânzător şi H. în calitate de cumpărător, şi cel autentificat din 24 martie 2005 la BEJ L.

S-a luat act că părţile nu au solicitat cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel, în termen legal, atât reclamanta B., cât şi pârâţii S.C. C. S.A., Oraşul Eforie şi Primăria Oraşului Eforie.

Prin decizia civilă nr. 343 din 28 iunie 2011, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia civilă, minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale a fost admis apelul formulat de apelanta - reclamantă B., împotriva sentinţei civile nr. 904 din 13 mai 2010, pronunţată de Tribunalul Constanţa, secţia civilă, în dosar nr. x/2008, în contradictoriu cu pârâţii S.C. C. S.A., Oraşul Eforie, prin Primar, Primăria Oraşului Eforie, S.C. G. S.R.L., Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, Statul Român, prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, Prefectul Judeţului Constanţa, H., J. şi K.

A fost schimbată, în parte, sentinţa civilă apelată, în sensul că a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei S.C. C. S.A. şi a fost obligată această pârâtă să propună acordarea de despăgubiri, în condiţiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005, pentru construcţia "Vila D.", actuală "M."; au fost menţinute restul dispoziţiilor hotărârii apelate.

Au fost respinse apelurile formulate de pârâţii S.C. C. S.A., Oraşul Eforie, prin Primar, şi Primăria Oraşului Eforie, împotriva sentinţei civile nr. 904 din 13 mai 2010, pronunţată de Tribunalul Constanţa, secţia civilă, în dosar nr. x/2008.

Împotriva acestei decizii civile au declarat recurs reclamanta B., precum şi pârâţii Oraşul Eforie, prin Primar şi Primăria Oraşului Eforie, criticând-o pentru nelegalitate.

Prin decizia civilă nr. 4887 din 27 iunie 2012, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în dosar nr. x/2008, au fost admise ambele recursuri, s-a dispus casarea deciziei civile nr. 343/C din 28 iunie 2011, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa şi a sentinţei civile nr. 904 din 13 mai 2010, pronunţată de Tribunalul Constanţa, secţia I civilă, cauza fiind trimisă, spre rejudecare, primei instanţe.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit că nelegalitatea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1259 din 11 septembrie 2001 la Biroul Notarului Public N. trebuie să fie analizată de către instanţe în raport de temeiul juridic invocat de către parte, cauza ilicită şi frauda la legea specială, respectiv că, în raport de temeiul juridic invocat, este greşită concluzia că în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 întrucât aceste dispoziţii nu pot retroactiva.

Faptul că la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare nu erau în vigoare dispoziţiile art. 21 alin. (5) din actul normativ evocat, care au prevăzut în mod expres indisponibilizarea bunului, nu împiedică instanţa să analizeze legalitatea actului de înstrăinare în raport de cauzele de nulitate invocate, fapt care impune analiza probatoriului administrat.

De asemenea, s-a mai reţinut că instanţele nu au analizat legalitatea celorlalte contracte de vânzare-cumpărare, în raport de cauzele de nulitate invocate, reţinând în mod greşit că buna - credinţă trebuie raportată la momentul depunerii notificării şi nu la momentul intrării în vigoare a legii.

S-a constatat că, deşi instanţa de fond a fost sesizată şi cu privire la constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 31 martie 2008 la Biroul Notarului Public O., instanţa de fond a omis a se pronunţa asupra acestui capăt de cerere.

În vederea rejudecării fondului, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa la data de 01 noiembrie 2012, sub nr. unic de înregistrare x/118/2008*.

La data de 28 noiembrie 2012, reprezentantul convenţional al reclamantei B. a depus la dosar o petiţie prin care a arătat că reclamanta a decedat la data de 14 decembrie 2012, calitatea sa procesuală fiind preluată de succesorii acesteia, numiţii P. şi Q., pe care urmează să îi reprezinte. În dovedire, a anexat copia actului de deces .

La termenul de judecată din data de 06 februarie 2013, reprezentantul convenţional al reclamantei a solicitat instanţei să ia act de transmisiunea calităţii procesuale active a reclamantei B. către numiţii P. şi Q., în baza contractelor de vânzare - cumpărare de drepturi succesorale, succesive astfel:

1.contract de vânzare - cumpărare de drepturi succesorale autentificat din 09 martie 2010, prin care vânzătoarea B. înstrăinează cumpărătorilor: P. (cota indiviză de 35%) şi R. (cota indiviză de 65%) din drepturile succesorale ale defuncţilor S. şi A.;

2.contract de cesiune de drepturi succesorale autentificat din 20 septembrie 2011, prin care cedentul R. a cesionat lui T. - cesionar, cota indiviză de 65% din drepturile succesorale ale defuncţilor S. şi A.;

3.contract de cesiune de drepturi succesorale autentificat din 23 septembrie 2011, prin care cedentul T. a cesionat lui U. - cesionar, cota indiviză de 65% din drepturile succesorale ale defuncţilor S. şi A. şi

4.contract de cesiune de drepturi succesorale autentificat din 13 octombrie 2011, prin care cedentul U. a cesionat lui P. - cesionar, cota indiviză de 65% din drepturile succesorale ale defuncţilor S. şi A.

De asemenea, reprezentantul convenţional al reclamantei a solicitat instanţei sa ia act că nu formulează cerere de introducere în cauză a moştenitorilor reclamantei B.

Prin încheierea de şedintă din data de 06 februarie 2013, Tribunalul Constanţa, secţia civilă, a respins cererea prin care s-a solicitat a se lua act de transmisiunea calităţii procesuale active a reclamantei B. către P. şi Q. şi, în baza art. 243 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., a suspendat judecata cauzei promovată de reclamanta B..

Împotriva acestei încheieri au declarat recurs recurenţii P. şi Q., iar prin decizia civilă nr. 261/C din 15 mai 2013, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă, în dosar nr. x/2008*, a fost admis recursul şi a fost casată încheierea recurată, cauza fiind trimisă Tribunalului Constanţa pentru continuarea judecăţii.

S-a reţinut că drepturile succesorale dobândite de către reclamanta B. de la autoarea sa, S., au fost vândute către P., Q. şi R. prin contractul de vânzare autentificat sub nr. 228 din 09 martie 2010 la Biroul Notarului Public V., în urma unor contracte de cesiune de drepturi succesorale (din 20 septembrie 2011 la B.N.P. W. şi V. şi din 23 septembrie 2011 la B.N.P. W. şi V., respectiv din 13 octombrie 2011 la B.N.P. W. şi V.), cota de 65% dobândită de R., fiind transmisă, în final, către P. şi Q.

În calitate de dobânditori convenţionali ai drepturilor succesorale pe care reclamanta B. le avea de la S., P. şi Q. au dobândit dreptul de a lua locul reclamantei, la decesul acesteia din urmă, în cauză având loc o transmisiune a calităţii procesuale, ca urmare a transmiterii convenţionale a dreptului care face obiectul cauzei.

S-a stabilit că, preluând convenţional drepturile succesorale pe care reclamanta B. le dobândise, prin succesiune testamentară, de la S. şi care, prin acceptarea succesiunii, era succesoarea testamentară a proprietarei imobilului E. (D.) Movilă, P. şi Q. au dobândit şi dreptul de a lua locul procesual al reclamantei, decedată, în cauză având loc o transmitere a calităţii procesuale deţinută de vânzătoare în procesul intentat de aceasta.

În consecinţă, curtea de apel a constatat că încheierea atacată a fost pronunţată cu aplicarea greşită a normelor legale incidente, sens în care a admis recursul, a casat hotărârea atacată şi a trimis cauza pentru continuarea judecăţii.

Dosarul a fost restituit Tribunalului Constanţa la data de 02 august 2013 unde i s-a stabilit termen pentru continuarea judecăţii la 25 septembrie 2013.

Prin notele de şedinţă depuse la termenul de judecată din data de 25 septembrie 2013, pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a învederat faptul că prin Legea nr. 165/2013 a fost înfiinţată Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, care preia atribuţiile Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Prin cererea adresată către Tribunalul Constanţa la data de 25 septembrie 2013, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a adus la cunoştinţa instanţei de judecată şi a părţilor participante la proces, faptul că în urma intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, atribuţiile sale şi, implicit, calitatea procesuală pasivă au fost preluate de Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor.

Pârâţii J. şi K. şi-au precizat, prin întâmpinare, poziţia procesuală faţă de acţiune, solicitând respingerea cererii de a se constata nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare, arătând că actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 690 din 24 martie 2005 la Biroul Notarului Public L. a fost încheiat cu respectarea legii.

De asemenea, pârâţii J. şi K. au învederat că, împreună cu pârâta H., au înstrăinat dreptul de proprietate asupra imobilului compus din teren indiviz în suprafaţă de 133,91 mp, din totalul de 325 mp, conform actelor de proprietate (311,24 conform măsurătorilor cadastrale) şi construcţia denumită "Vila M.", către cumpărătorii X. şi Y., prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 22 iulie 2008 la Biroul Notarului Public O.

Prin notele de şedinţă adresate Tribunalului Constanţa la data de 20 noiembrie 2013, pârâta S.C. G. S.R.L. a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active şi excepţia lipsei de interes a reclamanţilor P. şi Q. în cererile de constatare a nulităţii absolute a contractelor de vânzare-cumpărare referitoare la imobil, deoarece aceştia au dobândit prin contracte de cesiune succesive drepturile succesorale ale defunctei B., de pe urma defuncţilor A. şi S., astfel încât în temeiul dispoziţiilor conţinute în art. 1 alin. (3) din Legea nr. 165/2013, unica măsură reparatorie care li se poate aplica este aceea a compensării prin puncte potrivit art. 24 alin. (2), (3) şi 4 din Legea nr. 165/2013.

Pârâţii Z. şi AA. au invocat prin întâmpinare excepţia lipsei calităţii procesuale active şi excepţia lipsei de interes a reclamanţilor P. şi Q., în cererile de constatare a nulităţii absolute a contractelor de vânzare-cumpărare referitoare la imobil, deoarece aceştia au dobândit prin contracte de cesiune succesive drepturile succesorale ale defunctei B., de pe urma defuncţilor A. şi S., astfel încât în temeiul dispoziţiilor conţinute în art. 1 alin. (3) din Legea nr. 165/2013, unica măsură reparatorie care li se poate aplica este aceea a compensării prin puncte potrivit art. 24 alin. (2), (3), (4) din Legea nr. 165/2013 astfel încânt, chiar în ipoteza în care s-ar admite cererile de constatare a nulităţii actelor de vânzare-cumpărare încheiate între pârâţi cu privire la imobilul litigios, iar imobilul s-ar întoarce în patrimoniul unităţii deţinătoare, nu ar putea fi restituit în natură decât către titularul dreptului, iar nu către cesionar.

Prin încheierea pronunţată la termenul de judecată din data de 20 noiembrie 2013, Tribunalul Constanţa, secţia I civilă a respins cererea de suspendare a judecăţii, formulată de către pârâţii J. şi K., întemeiată pe dispoziţiile art. 244 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., până la soluţionarea dosarului civil nr. x/2013, înregistrat pe rolul Curţii de Apel Constanţa (având ca obiect contestaţie în anulare formulată de contestatorii J. şi K. împotriva deciziei nr. 261/C din 15 mai 2013, pronunţată de aceeaşi instanţă) şi a dosarului civil nr. x/2013, înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (având ca obiect cererea de revizuire formulată de revizuenţii J. şi K. împotriva deciziei nr. 261/C din 15 mai 2013, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa).

Prin sentinţa civilă nr. 663 din 19 martie 2014, pronunţată de Tribunalul Constanţa, în rejudecare, după casarea încheierii pronunţate la data de 6 februarie 2013 şi trimiterea cauzei aceleiaşi instanţe pentru continuarea judecăţii, ca urmare a reţinerii operării transmisiunii calităţii procesuale active a reclamantei B. către cesionarii de drepturi litigioase P. şi Q., a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Prefectul Judeţului Constanţa, a pârâtei Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor şi a pârâtei Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor.

A fost respinsă, ca fiind formulată în contradictoriu cu persoane lipsite de calitate procesuală pasivă, acţiunea civilă formulată de către reclamanţii P. şi Q., în contradictoriu cu pârâţii Prefectul Judeţului Constanţa, Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor şi Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor.

Au fost respinse, ca nefondate, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei S.C. C. S.A. şi excepţia lipsei calităţii procesuale active a cesionarilor P. şi Q.

A fost respinsă, ca nefondată, excepţia lipsei de interes în promovarea cererii de constatare a nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 11 septembrie 2001 la Biroul Notarului Public N. încheiat între pârâta S.C. C. S.R.L şi pârâta S.C. G. S.R.L; a contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 20 octombrie 2003, încheiat între pârâta S.C. G. S.R.L şi pârâta H.; a contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 24 martie 2005 la Biroul Notarului Public L., încheiat între pârâta H. şi pârâţii K. şi J. şi a contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 31 martie 2008, încheiat între pârâtul Oraşul Eforie şi pârâta H.; a contractului de vânzare-cumpărare din 26 mai 1997, încheiat între pârâta S.C. BB. S.R.L şi pârâţii AA. şi Z., şi a contractului de concesiune din 29 aprilie 1999, încheiat între Consiliul Local al Oraşului Eforie şi pârâţii AA. şi Z.

A fost admisă, în parte, acţiunea reclamanţilor P. şi Q., în contradictoriu cu pârâţii Oraşul Eforie, prin Primar, Primăria Eforie, S.C. C., S.C. G. S.R.L, H., K., J., Z. şi S.C. BB. S.R.L., prin lichidator CC.

A fost respinsă, ca nefondată, cererea reclamanţilor de constatare a nulităţii absolute a contractelor de vânzare-cumpărare autentificate: din 11 septembrie 2001 la BNP N., din 24 martie 2005 la BNP L. (încheiat între pârâţii H. şi K. şi J.) şi nr. x/1997, încheiat între pârâta S.C. BB. S.R.L. şi pârâţii AA. şi Z., precum şi a contractului de concesiune din 29 aprilie 1999 încheiat între Consiliul Local al Oraşului Eforie şi pârâţii AA. şi Z.

A fost respinsă, ca nefondată, cererea de restituire în natură către reclamanţii P. şi Q. a imobilului situat în intravilanul Oraşului Eforie, lot nr. 39 compus din teren în suprafaţă de 600 mp şi construcţie - Vila M., fostă Vila D.

A fost obligată pârâta S.C. C. S.R.L să înainteze dosarul format pentru soluţionarea notificării înregistrată din 14 februarie 2002 la BEJ DD., de numita B., cedentă a drepturilor litigioase privitoare la acest imobil către cesionarii P. şi Q., în vederea acordării de măsuri compensatorii în condiţiile legii speciale privind unele măsuri pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent a imobilelor preluate abuziv în perioada regimului comunist din România, pentru imobilul situat în intravilanul Oraşului Eforie, în prezent lot nr. 39 compus din teren în suprafaţă de 600 mp şi construcţie - Vila M., fostă Vila D.

Pentru a pronunţa această soluţie, Tribunalul Constanţa a reţinut că pentru imobilul în litigiu a formulat notificare, conform Legii nr. 10/2001, notificatoarea B., în prezent decedată, care s-a legitimat ca şi succesoare a defunctei S., aceasta din urmă fiind succesoarea testamentară a numitei E., fosta proprietară a imobilului notificat, care a fost preluat abuziv de către stat în perioada regimului comunist.

S-a mai reţinut că drepturile succesorale dobândite de către reclamanta B. de la autoarea sa S., cu privire la imobilul notificat, situat în Eforie Sud - Vila D. şi la terenul aferent de 600 mp - au fost transmise cumpărătorilor de drepturi litigioase P. şi Q., care au dobândit, astfel, şi calitate procesuală activă în cauză, luând în proces locul reclamantei B., decedată, ca urmare a transmisiunii convenţionale a calităţii de persoană îndreptăţită la obţinerea unor măsuri reparatorii, problemă de drept care a fost dezlegată prin decizia nr. 261/C din 15 mai 2013 a Curţii de Apel Constanţa, cu ocazia soluţionării recursului formulat de cesionarii de drepturi litigioase P. şi Q. împotriva încheierii de suspendare a judecăţii conform art. 243 C. proc. civ. şi de respingere a cererii acestora de introducere în proces în calitate de succesori cu titlu particular al reclamanţilor (posesori de drepturi litigioase) pronunţată de Tribunalul Constanţa la data de 6 februarie 2013, în dosar nr. x/2008*.

A statuat Tribunalul Constanţa că imobilul notificat intră sub incidenţa dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. (a) şi (i) din Legea nr. 10/2001 şi, întrucât acesta a făcut obiectul mai multor vânzări succesive încheiate cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare la data perfectării acestor acte juridice, bunul nu mai poate fi restituit reclamanţilor P. şi Q. în natură.

Raportat la actuala situaţie juridică a bunului, prima instanţă a dispus ca reclamanţilor să li se acorde măsuri reparatorii compensatorii conform Legii nr. 165/2013.

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal au declarat apel reclamanţii P. şi Q. care au criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, susţinând că sunt îndreptăţiţi să li se restituie în natură imobilul situat în intravilanul localităţii Eforie, în prezent lotul nr. 39, compus din teren în suprafaţă de 600 mp şi construcţie - Vila M., fostă Vila D., iar nu prin echivalent, conform Legii nr. 165/2013, cum greşit a statuat Tribunalul Constanţa.

Prin decizia nr. 55/C din 10 iunie 2015, Curtea de apel Constanţa, secţia I civilă, a admis apelul declarat de apelanţii - reclamanţi P. şi Q. împotriva sentinţei civile nr. 663 din 19 martie 2014, pronunţată de Tribunalul Constanţa, în dosar nr. x/2008*, în contradictoriu cu intimaţii - pârâţi: Oraşul Eforie, prin Primar, Primăria Oraşului Eforie, S.C. C. S.A, H., J., K., Prefectul Judeţului Constanţa, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, Statul Român, prin Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, AA., Z. şi S.C. BB. S.R.L, prin lichidator CC..

A fost anulată sentinţa atacată şi trimis dosarul Tribunalului Constanţa pentru soluţionarea cauzei cu respectarea deciziei civile nr. 268/c/29 septembrie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa.

Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel Constanţa a pus în discuţia părţilor, din oficiu, nulitatea sentinţei civile nr. 663 din 19 martie 2014, pronunţată de Tribunalului Constanţa, ca urmare a anulării deciziei civile nr. 261/C din 15 mai 2013, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, în dosar nr. x/2013, având ca obiect contestaţie în anulare, analiza acestei cauze de nulitate fiind prioritară în raport cu criticile de netemeinicie aduse hotărârii Tribunalului Constanţa de apelanţii P. şi Q.

S-a reţinut că excepţia nulităţii sentinţei civile nr. 663 din 19 martie 2014, pronunţată de Tribunalul Constanţa este fondată pentru următoarele considerente:

Sentinţa civilă nr. 663 din 19 martie 2014 a fost pronunţată de Tribunalul Constanţa ca urmare a casării încheierii Tribunalului Constanţa din 6 februarie 2013, prin decizia civilă nr. 261/C din 15 mai 2013 a Curţii de Apel Constanţa, pronunţată în dosar nr. x/2008*, hotărârea de casare statuând asupra transmisiunii calităţii procesuale active, urmare a încheierii unui contract de cesiune de drepturi litigioase cu privire la imobilul notificat, de la reclamanta B. la cesionarii P. şi Q.. Prin aceeaşi decizie s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Constanţa şi continuarea judecăţii cu cei doi cesionari în calitate de reclamanţi, instanţa de recurs statuând că în speţă nu sunt incidente dispoziţiile art. 243 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Prin încheierea din 6 februarie 2013, pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosar nr. x/2008* (casată cu trimitere spre rejudecare, conform deciziei civile nr. 261/C din 15 mai 2013, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa) a fost respinsă, ca nefondată, cererea formulată de numiţii P. şi Q. de a se lua act de transmisiunea convenţională a calităţii procesuale active a reclamantei B., decedată la data soluţionării litigiului, şi, în baza art. 243 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., a fost suspendată judecata cauzei pentru decesul reclamantei B..

Decizia de casare cu trimitere nr. 261/C din 15 mai 2013 a Curţii de Apel Constanţa a fost atacată, la rândul ei, cu o cale de atac extraordinară -contestaţia în anulare, de către intimaţii J. şi K., cetăţeni irlandezi, iar prin decizia civilă nr. 180/C din 28 mai 2014, Curtea de Apel Constanţa a admis contestaţia în anulare, a anulat decizia civilă nr. 261/C din 15 mai 2013, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, şi a fixat termen pentru rejudecarea recursului formulat de cesionarii de drepturi litigioase împotriva încheierii din 6 februarie 2013, pronunţată de Tribunalul Constanţa.

La pronunţarea acestei soluţii s-a reţinut că intimaţii K. şi J. nu au fost legal citaţi cu ocazia soluţionării recursului formulat de P. şi Q. împotriva încheierii din 6 februarie 2013 a Tribunalului Constanţa, în speţă fiind incidente dispoziţiile art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Tribunalul Constanţa a continuat judecata fondului cauzei, în temeiul deciziei de casare nr. 261/C din 15 mai 2013 a Curţii de Apel Constanţa, deşi pârâţii K. şi J. au adus la cunoştinţa instanţei faptul că au exercitat calea de atac a contestaţiei în anulare împotriva deciziei nr. 261/C din 15 mai 2013 a Curţii de Apel Constanţa şi au solicitat suspendarea judecăţii cererii fondată pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001, până la finalizarea căii extraordinare de atac, soluţia ce urma a fi pronunţată având consecinţe esenţiale asupra stabilirii cadrului procesual, sub aspectul părţilor care puteau sta în proces.

În temeiul art. 244 pct. 1 C. proc. civ., prin încheierea din 20 noiembrie 2013, Tribunalul Constanţa a respins cererea de suspendare a judecăţii dosarului civil nr. x/2008 până la soluţionarea contestaţiei în anulare promovată de pârâţii K. şi J. împotriva deciziei civile nr. 261/C din 15 mai 2013, cele două proceduri desfăşurându-se în paralel .

După anularea deciziei civile nr. 261/C din 15 mai 2013, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, în urma admiterii contestaţiei în anulare, s-a dispus rejudecarea recursului formulat de cesionarii de drepturi litigioase împotriva încheierii din 6 februarie 2013, pronunţată de Tribunalul Constanţa.

Prin decizia civilă nr. 268/C din 29 septembrie 2014, Curtea de Apel Constanţa, cu opinie majoritară, a respins, ca nefondat, recursul declarat de recurenţii - reclamanţi P. şi Q., menţinând ca legală încheierea Tribunalului Constanţa din data de 6 februarie 2013, prin care fusese respinsă cererea cesionarilor de drepturi litigioase de a fi introduşi în proces în calitate de reclamanţi, ca urmare a transmisiunii convenţionale a calităţii procesuale active a reclamantei B. şi se dispusese suspendarea judecăţii acţiunii promovate de reclamanta B. (decedată), conform art. 243 C. proc. civ. până la introducerea în cauză a succesorilor legali.

Raportat la această soluţie, instanţa de apel a constatat că s-a statuat irevocabil prin încheierea din 6 februarie 2013 a Tribunalului Constanţa, menţinută prin decizia civilă nr. 268/C din 29 septembrie 2014 a Curţii de Apel Constanţa, că nu a operat o transmisiune a calităţii procesuale active de la reclamanta B., în prezent decedată, la cesionarii de drepturi litigioase P. şi Q., aceştia rămânând străini de procedura judiciară care face obiectul dosarului civil nr. x/2008 al Tribunalului Constanţa, cauza fiind menţinută în stare de suspendare conform art. 243 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

De asemeni, raportat la această soluţie irevocabilă, instanţa de apel a constatat că hotărârea judecătorească care a constituit temeiul reluării judecăţii cauzei şi al pronunţării sentinţei civile nr. 663 din 19 martie 2014 a Tribunalului Constanţa a fost desfiinţată într-o cale extraordinară de atac, iar o hotărâre judecătorească anulată nu poate produce niciun efect, toate actele de procedură ulterioare, întemeiate pe hotărârea anulată fiind la rândul lor lovite de nulitate.

Au fost avute în vedere dispoziţiile art. 105 alin. (1) C. proc. civ. conform cărora "Actele de procedură îndeplinite de un judecător necompetent sunt nule. Actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale sau de un funcţionar necompetent se vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părţii o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor. În cazul nulităţilor anume prevăzute de lege, vătămarea se presupune până la dovada contrarie".

S-a statuat că nulitatea actelor de procedură este definită ca fiind sancţiunea procedurală care intervine în cazul actului de procedură care nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege pentru validitatea lui, lipsindu-l total sau parţial de efectele fireşti.

Instanţa de apel a reţinut că, în speţă, decizia civilă nr. 261/C din 15 mai 2013 a Curţii de Apel Constanţa - act procedural prin care s-a finalizat recursul formulat împotriva încheierii de suspendare a judecăţii, în temeiul art. 243 C. proc. civ., pronunţată de Tribunalul Constanţa la data de 6 februarie 2013 - a fost anulată în cadrul contestaţiei în anulare, motivat de faptul că litigiul a fost soluţionat cu încălcarea normelor legale care vizează citarea părţilor în procesul civil.

Declararea nulităţii unui act de procedură are ca efect scoaterea acelui act din cauză, deci lipsirea actului de procedură respectiv de efectele pe care le dă legea.

De asemenea, s-a reţinut că efectul de invalidare a actului de procedură îndeplinit cu nerespectarea prescripţiilor legale se produce din chiar momentul întocmirii lui, iar nu din momentul constatării nulităţii. Nulitatea operează retroactiv indiferent de natura imperativă sau dispozitivă a normelor încălcate; dacă prin actul anulat s-au luat anumite măsuri, acestea nu vor mai fi luate în considerare.

Prin urmare, în cazul anulării hotărârii de casare cu trimitere, reluarea judecăţii dispusă prin hotărârea anulată nu mai are temei legal, întreaga procedură desfăşurată pe baza hotărârii anulate fiind, la rândul ei, lovită de nulitate, ca o consecinţă a legăturii dintre cele două acte de procedură.

În acest sens, s-a reţinut că art. 106 alin. (1) C. proc. civ. prevede că anularea unui act de procedură atrage şi nulitatea actelor următoare, în măsura în care acestea nu pot avea o existenţă de sine stătătoare.

Or, în speţă, reluarea judecăţii după casarea cu trimitere spre rejudecare în temeiul deciziei civile nr. 261/C din 15 mai 2013 a Curţii de Apel Constanţa, se află într-o strânsă legătură de cauzalitate cu hotărârea anulată în procedura contestaţiei în anulare, dezlegările date de instanţa de casare cu privire la transmisiunea calităţii procesuale active de la reclamanta B. la cesionarii de drepturi litigioase P. şi Q. şi cu privire la aplicarea greşită în speţă a dispoziţiilor art. 243 pct. 1 C. proc. civ., fiind la rândul lor lipsite de eficacitate juridică, ele urmând să nu mai fie luate în considerare. Referitor la aceste probleme de drept s-a tranşat irevocabil prin decizia civilă nr. 180/C din 28 mai 2014 a Curţii de Apel Constanţa, singura hotărâre judecătorească care produce efecte juridice în prezent şi care a confirmat ca fiind legală şi temeinică încheierea pronunţată de Tribunalul Constanţa la data de 6 februarie 2013, în dosar nr. x/2008*.

Întrucât sentinţa civilă nr. 663 din 19 martie 2014, pronunţată de Tribunalul Constanţa, după casare, se află într-o strânsă legătură cu decizia de casare - decizia civilă nr. 261/C din 15 mai 2013 a Curţii de Apel Constanţa, anulată în contestaţie în anulare, conform art. 317 alin. (1) C. proc. civ., curtea de apel a reţinut că şi sentinţa civilă nr. 663 din 19 martie 2014 a Tribunalului Constanţa este lovită de nulitate, în condiţiile art. 106 alin. (1) C. proc. civ.

De asemenea, instanţa de apel a reţinut că faţă de constatarea nulităţii actului de procedură prin care s-a finalizat judecata în dosar nr. x/2008* al Tribunalului Constanţa - sentinţa civilă nr. 663/2014, nu se mai impune cercetarea celorlalte motive de netemeinicie invocate de cesionarii de drepturi litigioase în apel.

În consecinţă, în baza art. 106 alin. (1) C. proc. civ., coroborat cu art. 297 din acelaşi act normativ, a fost admis apelul formulat împotriva sentinţei civile nr. 663 din 19 martie 2014 a Tribunalului Constanţa, anulată hotărârea atacată şi trimisă cauza aceleiaşi instanţe de judecată, în vederea punerii în aplicare a dispoziţiilor deciziei civile nr. 180/C din 28 mai 2014, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa.

Împotriva deciziei civile nr. 55/C din 10 iunie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă, au declarat recurs recurenţii-reclamanţi P. şi Q., invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 6 şi 9 C. proc. civ.

După o scurtă prezentare a situaţiei de fapt, recurenţii - reclamanţi au susţinut că, în primul ciclu procesual, problema de fond a fost dezlegată în cea mai mare parte, în urma pronunţării deciziei civile nr. 4887 din 27 iunie 2012, de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.

De asemenea, recurenţii - reclamanţi au arătat că, după reluarea judecaţii, în coordonatele stabilite de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Tribunalul Constanta a admis în parte cererea acestora, în sensul obligării parâtei C. S.R.L la înaintarea dosarului la Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor pentru acordarea de măsuri compensatorii.

Au susţinut recurenţii - reclamanţi şi faptul că anterior pronunţării pe fond, prima instanţa a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor şi a lipsei de interes a acestora.

Legat de decizia civilă nr. 55/C din 10 iunie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă, atacată cu prezentul recurs, recurenţii - reclamanţi au considerat că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 295-296 C. proc. civ., în sensul că în mod greşit a anulat sentinţa instanţei de fond şi a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului Constanţa, pentru respectarea deciziei civile nr. 268/C din 29 septembrie 2014 a Curţii de Apel Constanţa.

Sub acest aspect, recurenţii - reclamanţi au subliniat că prin decizia civilă nr. 268/C din 29 septembrie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, în dosar nr. x/2013, a fost respins recursul acestora declarat împotriva încheierii din data de 06 februarie 2013, pronunţată de Tribunalul Constanţa, în dosar nr. x/2008*, prin care instanţa de fond dispusese suspendarea cauzei în baza art. 243 C. proc. civ., pentru introducerea în cauză a moştenitorilor defunctei reclamante B.

Aşadar, au susţinut că instanţa de apel, în contextul în care a avut de soluţionat doar apelul formulat de reclamanţi, a invocat din oficiu excepţia nulităţii hotărârii instanţei de fond, ignorând astfel dispoziţiile art. 295-296 C. proc. civ.

Nelegalitatea hotărârii atacate a fost criticată din perspectiva faptului că recurenţilor le-a fost creată o situaţie mai grea în propria cale de atac a apelului, contrar legii.

Practic, au considerat recurenţii - reclamanţi că prin decizia atacată, aceştia nu mai au calitate procesuală activă, în contextul în care instanţa de fond a rezolvat aceasta problema definitiv, iar împotriva hotărârii nu s-a declarat apel.

În consecinţă, ţinând seama de decizia civilă nr. 4887 din 27 iunie 2012, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, recurenţii - reclamanţi au solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate, în sensul schimbării hotărârii instanţei de fond, cu consecinţa admiterii cererii de chemare în judecată, cu toate completările, şi restituirea în natură a bunului revendicat, constatând nulitatea absolută a tuturor contractelor de vânzare-cumpărare care au avut ca obiect părţi ale imobilului în litigiu.

Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte reţine că recursul nu este fondat, astfel că va fi respins pentru considerentele ce succed:

Prioritar, Înalta Curte reţine că recurenţii - reclamanţi au susţinut că, în speţă, sunt incidente dispoziţiile art. 304 pct. 6 şi 9 C. proc. civ., întrucât prin hotărârea atacată le-a fost creată o situaţie mai grea în propria cale de atac, fiind încălcate astfel dispoziţiile art. 295 - 296 C. proc. civ., în sensul că în mod greşit instanţa de apel a anulat sentinţa instanţei de fond şi a trimis cauza, spre rejudecare, Tribunalului Constanta pentru respectarea deciziei civile nr. 268/C din 29 septembrie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa.

Criticile, astfel cum au fost formulate de recurenţii - reclamanţi, se circumscriu motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., deoarece vizează, de fapt, aşa cum s-a arătat anterior, o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 296 teza a II - a C. proc. civ., potrivit cărora, apelantului nu i se poate crea în propria cale de atac o situaţie mai grea decât aceea din hotărârea atacată.

Textul evocat consacră principiul non reformatio in pejus, care presupune ca părţii care a exercitat o cale de atac să nu i se agraveze, prin soluţia dată de instanţa de control judiciar, situaţia stabilită prin hotărârea atacată.

În cauză, prin decizia atacată cu prezentul recurs a fost admis apelul declarat de apelanţii - reclamanţii P. şi Q. împotriva sentinţei civile nr. 663 din 19 martie 2014, pronunţată de Tribunalul Constanţa, în dosar nr. x/2008*, în contradictoriu cu intimaţii - pârâţi: Oraşul Eforie, prin Primar, Primăria Oraşului Eforie, S.C. C. S.A., H., J., K., Prefectul Judeţului Constanţa, Autoritatea Naţională Pentru Restituirea Proprietăţilor, Statul Român, prin Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, AA., Z. şi S.C. BB. S.R.L., prin lichidator CC.; a fost anulată sentinţa atacată şi trimis dosarul Tribunalului Constanţa pentru soluţionarea cauzei cu respectarea deciziei civile nr. 268/C din 29 septembrie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa.

În faza rejudecării în fond, după casare, în temeiul art. 244 pct. 1 C. proc. civ., prin încheierea din 20 noiembrie 2013, Tribunalul Constanţa a respins cererea de suspendare a judecăţii dosarului civil nr. x/2008 până la soluţionarea contestaţiei în anulare promovată de pârâţii K. şi J. împotriva deciziei civile nr. 261/C din 15 mai 2013.

Drept urmare, cele două proceduri s-au desfăşurat în paralel, astfel că după anularea deciziei civile nr. 261/C din 15 mai 2013, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, în urma admiterii contestaţiei în anulare s-a dispus rejudecarea recursului formulat de cesionarii de drepturi litigioase împotriva încheierii din 6 februarie 2013, pronunţată de Tribunalul Constanţa.

Prin decizia civilă nr. 268/C din 29 septembrie 2014, Curtea de Apel Constanţa, în majoritate, a respins, ca nefondat, recursul declarat de recurenţii - reclamanţi P. şi Q., menţinând ca legală încheierea Tribunalului Constanţa din data de 6 februarie 2013, prin care a fost respinsă cererea cesionarilor de drepturi litigioase de a fi introduşi în proces în calitate de reclamanţi, ca urmare a transmisiunii convenţionale a calităţii procesuale active a reclamantei B. şi s-a dispus suspendarea judecăţii acţiunii promovate de reclamanta B. (decedată), conform art. 243 C. proc. civ., până la introducerea în cauză a succesorilor legali.

Or, potrivit doctrinei, excepţiei de nulitate a hotărârii nu îi poate fi opus principiul non reformatio in pejus, deoarece prin constatarea nulităţii unei hotărâri şi trimiterea cauzei spre rejudecare, astfel cum s-a dispus prin hotărârea recurată, nu are loc o tranşare a litigiului, ci numai temporizarea lui. Înrăutăţirea situaţiei părţii poate fi apreciată, eventual, doar din perspectiva duratei procesului.

În consecinţă, Înalta Curte constată că, în circumstanţele particulare ale cauzei nu se poate aprecia că prin hotărârea atacată au fost încălcate dispoziţiile art. 296 teza a II-a C. proc. civ., care consacră principiul non reformatio in pejus, iar recurenţilor - reclamanţi nu le-a fost creată o situaţie mai grea în propria cale de atac.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenţii-reclamanţi Q. şi P. împotriva deciziei civile nr. 55/C din 10 iunie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de recurenţii-reclamanţi Q. şi P. împotriva deciziei civile nr. 55/C din 10 iunie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 octombrie 2017.