Motorway expropriation compensation set at RON 57,374.55; speculative damages rejected on final appeal.

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele;

Prin sentinţa civilă nr. 706 din 09.04.2014, pronunţată în dosar nr. x/2012, Tribunalul Timiş "a admis în parte cererea formulată de reclamantă S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul Statul Roman prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România; a majorat despăgubirile acordate reclamantei prin hotărârile de stabilire a despăgubirilor emise de pârât din 26.09.2011 de la suma de 91.753 RON la suma de 111.267 RON şi a obligat pe pârât să plătească reclamantei suma de 2.600 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată".

Pentru a pronunţa această soluţie, Tribunalul Timiş a reţinut, în esenţă, că prin acţiunea civilă înregistrată pe rolul acestei instanţe, sub nr. x/30/2012, reclamanta S.C. A. S.R.L., a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România solicitând anularea, în ce priveşte cuantumul despăgubirilor, a tuturor celor 41 de hotărâri şi a proceselor-verbale aferente, comunicate în data de 28.10.2011, astfel cum sunt identificate în tabelul anexat acţiunii; obligarea pârâtei la emiterea unor noi hotărâri, prin care să se stabilească despăgubirile în mod corect raportat la dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 33/1994; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată (onorarii expertize, avocaţi etc.)

În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că societatea deţine peste 900 hectare de teren arabil situat în extravilanul comunelor Dumbrava, Traian Vuia şi al altor localităţi din preajmă, teren pe care-l cultivă de peste 10 ani.

La data de 28.10.2011, i-au fost comunicate, la sediul societăţii, un număr de 41 de hotărâri şi procesele-verbale aferente, prin care a fost înştiinţată de către Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale - Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara, prin avocat B., că s-a stabilit cuantumul despăgubirilor ce i se cuvin, pentru terenurile expropriate pentru proiectul Autostrada Lugoj - Deva.

Având în vedere dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 33/994 şi art. 22 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 255/2010, o suprafaţă de 91.753 mp., (totalul suprafeţei expropriate, astfel cum reiese din tabelul anexat) nu poate fi valorificată la suma de 34.843 RON. Dacă ar accepta această sumă derizorie, ar însemna că 1 metru pătrat de teren ar fi evaluat la 2,63 RON, ceea ce este mult inferior preţului cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială. De asemenea, la stabilirea cuantumului despăgubirilor trebuie să se ţină seama şi de daunele aduse, raportat la activitatea pe care o întreprinde.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 112 C. proc. civ., raportat la art. 22-23 din Legea nr. 255/2010 şi art. 21-26 din Legea nr. 33/1994.

Pârâtul Statul Român reprezentat de Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale - Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara, a formulat întâmpinare, solicitând respingerea cererii ca neîntemeiată, pentru considerentele expuse în conţinutul acesteia.

În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 11 alin. (7), (8) şi (9), art. 18, art. 22 şi art. 32 din Legea nr. 255/2010, art. 8 alin. (1), (2) şi (3) şi art. 14 din H.G. nr. 53/2011, art. 21-27 din Legea nr. 33/1994.

Analizând actele şi lucrările dosarului, tribunalul a reţinut că Statul Român prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România S.A. a expropriat mai multe terenuri aflate în proprietatea reclamantei în suprafaţă totală de 91.753 mp.

Au fost emise 41 de hotărâri de expropriere, stabilindu-se o valoare totală pentru terenul expropriat de 39.701 RON.

Reclamanta a contestat valoarea acestor despăgubiri, în temeiul dispoziţiilor art. 22 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 255/2010.

În drept, sunt aplicabile dispoziţiile art. 22 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 255/2010, art. 25 -27 din Legea nr. 33/1994.

În cauză, a fost efectuată o expertiză evaluatorie a terenului expropriat de o comisie formată din 3 experţi.

La efectuarea expertizei pentru stabilirea valorii terenului, experţii au folosit metoda de determinare a ratei de capitalizare pentru calculul valorii de piaţă (valorii reale) a terenului expropriat.

Experţii nu au determinat valoarea terenului prin metoda comparaţiei cu luarea în considerare a preţului cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ - teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză.

La dosarul cauzei, a fost depus un număr de 7 contracte de vânzare cumpărare, însă niciunul nu a fost luat în considerare de experţi.

Reclamanta a susţinut că, din punctul său de vedere, raportul de expertiză a stabilit în mod corect valoarea reală a terenului, conform standardelor şi normelor tehnice aplicabile în această materie, în condiţiile în care metoda comparaţiei directe nu putea fi folosită din motive obiective pentru că nu s-au găsit contracte de vânzare cumpărare pentru imobile de acelaşi fel în unitatea administrativ teritorială la data întocmirii raportului de expertiză.

Tribunalul a considerat că nu poate valida o expertiză de evaluare a terenului decât dacă aceasta este întocmită potrivit dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.

Reclamanta are obligaţia, potrivit dispoziţiilor art. 1169 C. civ., din 1864 şi art. 129 alin. (1) C. proc. civ., din 1865, să-şi probeze pretenţiile, iar legiuitorul a prevăzut că pretenţiile reclamantei în acest caz pot fi probate doar cu expertiza prevăzută de textul legal citat anterior.

În prezenta cauză, reclamanta a invocat imposibilitatea efectuării unei asemenea expertize şi a considerat că-şi poate proba pretenţiile cu expertiza efectuată printr-o metodă de evaluare nepermisă de lege.

În aceste condiţii, tribunalul a apreciat că pretenţiile reclamantei cu privire la valoarea terenului sunt neîntemeiate.

Cu privire la daunele solicitate de reclamantă, tribunalul a constatat că prin raportul de expertiză au fost stabilite mai multe daune, însă doar o parte din acestea sunt întemeiate, pentru următoarele considerente;

În ceea ce priveşte dauna datorită pierderii subvenţiei pentru acele parcele de teren care în urma exproprierii (a dezmembrării) rămân mai mici de 3.000 mp., întrucât pentru aceste suprafeţe nu se acordă subvenţii, tribunalul a apreciat că această daună este întemeiată, întrucât reclamanta este o societate cu profil agricol şi ca urmare a exproprierii pierde ajutorul acordat de stat pentru exploatarea terenurilor rămase neexpropriate. Astfel, a reţinut că pârâta datorează reclamantei suma de 17.553 RON, pentru această daună.

Pentru dauna pentru terenuri agricole rămase în proprietate greu de cultivat ca urmare a formei geometrice neregulate, a suprafeţelor reduse sau ca urmare a lipsei accesului la parcelele rămase în proprietate, tribunalul a apreciat că şi această daună este întemeiată, întrucât reclamanta este îndreptăţită să primească o despăgubire pentru prejudiciul cauzat de faptul că nu mai poate exploata potrivit scopului său suprafeţele de teren de genul celor arătate anterior. Această daună a fost calculată la suma de 1.961 RON .

Pentru dauna datorată cheltuielilor de transport, s-a constatat că este una neîntemeiată, în primul rând, pentru că această daună nu are caracter cert, experţii propunând două modalităţi de calcul a acestei daune: pentru cazul în care pârâta realizează drumuri de exploatare pe terenul expropriat de-a lungul autostrăzii şi pentru cazul în care pârâta nu realizează astfel de drumuri.

S-a calculat cu titlu de daună o sumă de bani necesară amenajării unui drum, experţii neexplicând de ce reclamanta este nevoită să amenajeze un drum (să cumpere terenuri, să amenajeze zona carosabilă, să amenajeze podeţe) şi nu poate folosi drumurile deja existente.

Pentru dauna datorată taxelor şi comisioanelor ce trebuie achitate pentru redobândirea aceleiaşi suprafeţe de teren, s-a constatat că este neîntemeiată, întrucât reclamanta nu a probat că a cumpărat un teren în suprafaţă egală cu cea expropriată şi că a plătit aceste comisioane, prin urmare nici această daună nu are caracter cert.

Pentru dauna datorată taxelor şi comisioanelor ce trebuie achitate pentru alipirea parcelelor rămase în proprietatea reclamantei care au suprafaţa mai mică de 3.000 mp., s-a constatat că este, de asemenea, neîntemeiată, întrucât reclamantei i se va plăti o sumă de bani cu titlu de daună datorită pierderii subvenţiei pentru acele parcele de teren care în urma exproprierii (a dezmembrării) rămân mai mici de 3.000 mp., astfel că această daună nu se mai justifică.

Pentru dauna datorată impactului negativ al autostrăzii asupra solului, apei şi aerului din vecinătate, s-a constatat că este neîntemeiată, întrucât această posibilă situaţie nu este un efect al exproprierii, ci un efect al construirii autostrăzii.

Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, prin decizia nr. 360 din data de 15 decembrie 2016, a respins apelul formulat de apelanta reclamantă S.C. A. S.R.L., împotriva sentinţei civile nr. 706 din 9.04.2014, pronunţată de Tribunalul Timiş în dosar nr. x/2012; a admis apelul formulat de apelantul pârât Statul Român reprezentat de Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii prin Compania de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România reprezentat prin Direcţia de Drumuri şi Poduri Timişoara, împotriva aceleiaşi sentinţe; a schimbat în parte sentinţa apelată în sensul că despăgubirile acordate reclamantei prin hotărârile de stabilire a despăgubirilor emise de pârât sub nr. 16-60 din 26 septembrie 2011 se majorează la suma de 57.374,55 RON; a menţinut în rest dispoziţiile sentinţei apelate, şi a obligat pe apelanta reclamantă să plătească apelantului pârât cheltuieli de judecată în apel, reţinând, în esenţă, următoarele;

La termenul de judecată din 18.09.2014, având în vedere dispoziţiile art. 2821 C. proc. civ., şi valoarea obiectului litigiului, Curtea a constatat că incidentă în speţă este calea de atac a apelului, şi nu a recursului.

Prin cererea de apel formulată şi depusă la filele 9-18 din vol. I al dosarului de apel, reclamanta a criticat faptul că nu s-au majorat, conform concluziilor expertizei judiciare, despăgubirile acordate de expropriator şi că nu s-au acordat despăgubiri pentru o serie de daune, astfel cum au fost calculate de experţi. Prin cererea de apel, formulată şi depusă la filele 3-7 din vol. I al dosarului de apel, pârâtul a criticat greşita cuantificare a daunelor, greşita majorare a cuantumului despăgubirii acordate de expropriator prin acordarea unor daune nejustificate, şi greşita soluţionare a petitului privind cheltuielile de judecată din primă instanţă.

Curtea a constatat că exproprierea creează în sarcina statului obligaţia de a acorda expropriatului o despăgubire dreaptă, conform art. 44 alin. (3) din Constituţie. Art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010 prevede criteriile de determinare a despăgubirii, prin trimiterea la dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, respectiv, valoarea reală a imobilului şi prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptăţite; la calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia.

Prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 380 din 26 mai 2015, publicată în M. Of. nr. 527 din 15 iulie 2015, s-a admis excepţia de neconstituţionalitate şi s-a constatat că dispoziţiile art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local, raportate la sintagma "la data întocmirii raportului de expertiză" cuprinsă în dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică sunt neconstituţionale. Prin această decizie, Curtea Constituţională a constatat că valoarea bunului expropriat nu poate fi alta decât cea stabilită la momentul contemporan realizării transferului dreptului, finalitate urmărită atât prin Legea nr. 33/1994, cât şi prin jurisprudenţa sa.

Din cuprinsul actelor normative mai sus menţionate, rezultă explicit că despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului, stabilind obligaţia legală atât în sarcina instanţei, cât şi în sarcina experţilor de a ţine seama de preţul cu care se vând, de regulă, imobilele similare (de acelaşi fel, cu aceleaşi caracteristici) în zona respectivă.

Aşa cum s-a pronunţat ÎCCJ în decizii de speţă (de ex. dec. civ. nr. 572/2012), valoarea de piaţă a imobilului expropriat, se impune a fi determinată în raport de toate caracteristicile bunului prin raportare la amplasamentul acestuia, destinaţia terenului la momentul evaluării, categoria localităţii, poziţionarea faţă de alte localităţi şi căile de acces, echiparea tehnică edilitară a zonei, restricţii de folosire, iar nu perspectiva unei dezvoltări viitoare.

În apel, a fost administrată proba cu expertiză prin care să se stabilească despăgubirea conform art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010 raportat la art. 26 din Legea nr. 33/1994, la data transferului dreptului de proprietate.

În ceea ce priveşte preţul terenurilor expropriate, Curtea a constatat că, prin hotărârile de stabilire a despăgubirii emise de expropriator, despăgubirea a fost stabilită la suma de 39.701 RON (aşa cum arată şi experţii în cadrul primului raport de expertiză de la prima instanţă - f. 191 din dosarul tribunalului), şi nu la suma de 91.753 RON, aşa cum a reţinut prima instanţă prin hotărârea pronunţată.

Conform suplimentului la raportul de expertiză întocmit în apel după publicarea deciziei Curţii Constituţionale, experţii C. şi D. au calculat în funcţie de 4 comparabile - contracte de vânzare cumpărare încheiate între anii 2012-2014, preţul terenului expropriat ca fiind stabilit la suma de 43.583 RON, în perioada de referinţă septembrie 2011.

În răspunsul la obiecţiuni, cei doi experţi au arătat că au fost selectate aceste comparabile, întrucât în cazul acestora data plăţii era mai aproape de data evaluării, septembrie 2011, iar asupra acestor comparabile au fost efectuate corecţii pentru condiţiile pieţei prin care s-a ţinut cont de evoluţia preţurilor de vânzare a terenurilor din UAT Dumbrava. Totodată, cei doi experţi au explicat de ce contractele de vânzare cumpărare invocate în obiecţiunile pârâtului nu au putut fi folosite drept comparabile .

Expert E., în cadrul suplimentului de expertiză întocmit - Lucrarea I, a calculat că valoarea terenurilor expropriate la data exproprierii, 26.08.2011, este de 42.427 RON .

Curtea a concluzionat că cele două opinii exprimate de experţi cu privire la valoarea terenurilor expropriate au în vedere sume apropriate ca valoare.

Instanţa a reţinut ca preţ al terenului expropriat suma indicată prin suplimentul de expertiză de către experţii C. şi D., întrucât aceasta este opinia majoritară, inclusiv a expertului judiciar numit din partea instanţei de judecată, iar experţii au explicat modalitatea în care au ajuns la concluzia comunicată instanţei, prin prisma dispoziţiilor legale incidente, în raport de preţurile de tranzacţionare ale unor terenuri similare de pe raza aceleiaşi unităţi administrativ-teritoriale în perioada cea mai apropiată de data exproprierii parcelelor în discuţie.

În ceea ce priveşte daunele suferite de proprietar ca urmare a exproprierii, Curtea a reţinut în mod prioritar faptul că împrejurarea calculării de către experţi a unor despăgubiri pentru daunele suplimentare nu o scuteşte pe reclamantă de obligaţia de a proba producerea unui prejudiciu cert, conform art. 1169 C. civ.

Tribunalul a acordat reclamantei prin sentinţa civilă apelată despăgubiri pentru dauna pierderii subvenţiei şi pentru dauna pentru terenuri agricole rămase în proprietate greu de cultivat ca urmare a formei geometrice neregulate, a suprafeţelor reduse sau ca urmare a lipsei accesului la parcelele rămase în proprietate.

Instanţa de apel a constatat că dauna pentru pierderea subvenţiei pentru anul 2011 este un prejudiciu cert suferit de reclamantă şi probat de aceasta prin înscrisurile depuse la filele 85-90 din dosarul tribunalului.

Despăgubirea cuvenită reclamantei pentru această daună este în sumă de 10.935 RON, astfel cum a fost calculată de experta E. prin concluziile suplimentului de expertiză întocmit în faţa instanţei de apel, deoarece a avut în vedere valoarea subvenţiei de 438,58 RON/an prevăzută de H.G. nr. 1008/2011, aplicabilă la data exproprierii.

Curtea a reţinut că este, de asemenea, cert prejudiciul pentru dauna pentru terenuri agricole rămase în proprietate greu de cultivat ca urmare a formei geometrice neregulate, a suprafeţelor reduse sau ca urmare a lipsei accesului la parcelele rămase în proprietate pentru care tribunalul a acordat suma de 1.961 RON, deoarece aceste parcele au dobândit formele şi dimensiunile actuale ca urmare directă a măsurii exproprierii, astfel încât în mod corect a reţinut tribunalul producerea unor prejudicii proprietarului ca urmare a ivirii dificultăţilor în exploatarea acestora.

În privinţa daunei reprezentată de cheltuielile suplimentare de transport, instanţa de apel a constatat că prejudiciul creat reclamantei la data exproprierii este cert, cheltuielile fiind determinate de faptul că accesul la parcela rămasă în proprietatea reclamantei după expropriere s-a realizat pe o rută care a implicat o distanţă parcursă mai mare. Instanţa a reţinut că pentru această daună, reclamantei i se cuvine suma de 895,55 RON, reprezentând cheltuielile de transport suplimentare calculate pe o perioadă de 1 an, astfel cum au fost calculate de experţi prin raportul de expertiză întocmit în faţa primei instanţe - f. 213 din vol. I al tribunalului (neavând legătură cu modalitatea de stabilire a preţului terenului expropriat). Instanţa de apel nu a acordat această despăgubire pe o perioadă de 25 ani, aşa cum au propus experţii, având în vedere că prejudiciul trebuie să fie cert şi cauzat prin măsura exproprierii, daunele ulterioare nemaifiind în sarcina expropriatorului.

Curtea a reţinut că, în mod corect, tribunalul nu a acordat dauna pentru redobândirea aceleiaşi suprafeţe de teren, deoarece aceasta este inclusă în valoarea de piaţă a terenului expropriat, taxele şi comisioanele ce ar trebui achitate pentru o achiziţie imobiliară nefiind determinate de măsura exproprierii.

Mai mult, acest prejudiciu nu îndeplineşte condiţia de a fi cert, reclamanta nedovedind în prezentul litigiu că a suferit un asemenea prejudiciu sau că va suferi această daună în viitor. În privinţa daunei pentru vânzarea forţată, Curtea a constatat că legiuitorul, prin stabilirea criteriilor în baza cărora se determină preţul ternului expropriat, a avut în vedere împrejurarea că exproprierea este o măsură care nu depinde de voinţa expropriatului, art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010 raportat la art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 ţinând cont de acest aspect.

De asemenea, în privinţa daunei pentru poluare, s-a constatat că reclamanta nu a dovedit producerea acestui prejudiciu concret în privinţa terenurilor rămase în proprietate, experţii având în vedere la cuantificarea acestui prejudiciu constatări de ordin general cu privire la posibilitatea de poluare. Prin urmare, nu s-a constatat existenţa unui prejudiciu cert şi actual, ci a unuia eventual. Aceleaşi considerente sunt valabile şi în ceea ce priveşte eventualele cheltuieli pentru realizarea unui nou drum de exploatare sau pentru alipirea parcelelor rămase în proprietatea reclamantei.

S-a mai reţinut, că motivul de apel al pârâtului privind greşita soluţionare de către prima instanţă a capătului de cerere privind cheltuielile de judecată nu este întemeiat, având în vedere că s-a majorat cuantumul despăgubirii acordate de expropriator, fiind admis acest petit al cererii de chemare în judecată (petitul 1), astfel încât în mod corect pârâtul a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L. şi pârâtul Statul Român prin Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara.

În dezvoltarea criticilor formulate, reclamanta a arătat că decizia civilă atacată a fost dată cu încălcarea şi cu aplicarea greşită a legii, dându-se eficienţă concluziilor unui raport de expertiză întocmit cu încălcarea dispoziţiilor legale.

Astfel, prin decizia atacată s-a respins apelul reclamantei şi s-a admis apelul Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., reducându-se cuantumul despăgubirilor acordate prin înlăturarea nejustificată a unor daune şi a cheltuielilor de judecată reprezentate de costul expertizei de evaluare dispusă în cauză şi suportată integral de aceasta.

În mod eronat, a fost obligată reclamanta la plata sumei de 5.055 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, către Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., întrucât aceasta a achitat doar 570 RON.

La stabilirea despăgubirilor, conform practicii judiciare în materie, pretenţiile reclamantei pot fi probate doar cu expertiza prevăzută de art. 25 şi art. 26 din Legea nr. 33/1994, dar atât prima instanţă, cât şi instanţa de apel au ignorat propriile considerente şi nu au acordat daunele stabilite de comisia de experţi, înlăturând fără temei daune reale şi dovedite, creând un prejudiciu reclamantei. Mai mult, s-a dat eficienţă concluziilor din suplimentul la raportul de expertiză din 11.01.2016 întocmit cu încălcarea dispoziţiilor legale.

Plecând de la prevederile art. 26 din Legea nr. 33/1994, despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptăţite.

La calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului.

Or, instanţa de apel a refuzat acordarea ca despăgubiri a daunelor prezentate în raportul de expertiză întocmit de expert E., depus la 10.11.2016, deşi acesta este cel mai complet, întrucât reflectă în mod corect pierderile suferite de reclamantă ca urmare a exproprierii celor 91.753 mp., teren şi respectă dispoziţiile legale.

În cauză, experţii au întocmit raport de expertiză tehnică-judiciară; suplimentul la raportul de expertiză întocmit la prima instanţa; răspuns la obiecţiunile formulate la suplimentul la raportul de expertiză care conţine opinii contradictorii cu privire la cuantumul despăgubirilor, aceiaşi experţi stabilind cu aceleaşi criterii sume diferite, ulterior nejustificat diminuate şi renunţând fără motiv la calcularea unor daune prezentate chiar de ei.

Ulterior, s-au mai întocmit supliment la raportul de expertiză întocmit la prima instanţă, depus în 11.01.2016, răspuns la obiecţiunile formulate la suplimentul la raportul de expertiză depus în 29.03.2016, unde experţii nu dau curs solicitărilor instanţei şi au calculat doar daunele pe care le-au vrut aceştia, diminuând nejustificat sumele acordate iniţial. Raportul depus la 10.11.2016 a fost însuşit şi semnat fără obiecţiuni de către expertul C., numit în cauză de pârâta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., dar experta D. a refuzat să semneze raportul pretextând o stare de animozitate între experţi. Suplimentul la raportul de expertiză întocmit la prima instanţă şi depus în 11.01.2016, efectuat doar de experţii D. şi C. contravine dispoziţiilor legale - art. 25 din Legea nr. 33/1994, care prevăd că pentru stabilirea despăgubirilor instanţa va constitui o comisie de experţi compusă dintr-un expert numit de instanţă, unul desemnat de expropriator şi un al treilea din partea persoanelor care sunt supuse exproprierii.

Acest supliment a fost întocmit prin încălcarea dispoziţiilor legale numai de doi experţi fiind lovit de nulitate absolută, întrucât reclamanta a solicitat la termenul din 26.02.2016 - primul termen după depunerea suplimentului - refacerea integrală a raportului de expertiză de către cei trei experţi, respectiv, şi cu participarea expertei E., cu prezentarea tuturor daunelor ce pot fi acordate şi a modului de calcul a despăgubirilor.

Instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra acestei nulităţi invocată de reclamantă şi a ignorat solicitarea de refacere a raportului de expertiză în condiţii legale.

De asemenea, cei doi experţi nu s-au conformat nici dispoziţiilor instanţei, întrucât, deşi reclamanta a depus obiecţiuni la suplimentul la raportul de expertiză pentru termenul din 26.02.2016, prin care a solicitat ca experţii să calculeze toate daunele ce pot fi acordate, solicitare încuviinţată de către instanţă, aceştia au refuzat efectuarea acestor calcule.

Suplimentul la raportul de expertiză depus în data de 11.01.2016 de cei doi experţi este o dovada de superficialitate, întrucât aceştia s-au limitat la a-şi prezenta opinia doar faţă de unele daune, după bunul lor plac, nefăcând nici o referire la toate daunele care în mod normal se acorda în acest gen de exproprieri.

Faţă de aceste aspecte, rezultă că raportul de expertiză - Lucrarea nr. 1, întocmit de expert E., depus în 10.11.2016, este cel mai complet, a respectat atât dispoziţiile legale, cât şi dispoziţiile instanţei, fiind semnat fără obiecţiuni de expertul numit de Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. - C., însă expert D. a refuzat să-l semneze, situaţie în care reclamanta a solicitat să se dea eficienţă acestor concluzii şi să se acorde daunele stabilite în acest raport, respectiv, dauna datorată cheltuielilor suplimentare de transport; dauna datorată pierderii subvenţiei, care este o daună certă, întrucât experţii au propus acordarea acestei daune care nu se raportează la valoarea terenului, ci este stabilită de Ministerul Agriculturii; dauna pentru terenuri agricole rămase în proprietate, greu de cultivat, ca urmare a formei geometrice neregulate, a suprafeţelor reduse sau a lipsei accesului la parcelele rămase în proprietate; dauna pentru vânzare forţată; dauna datorată impactului negativ al autostrăzii asupra solului, apei şi aerului din vecinătate; dauna datorată taxelor şi comisioanelor ce trebuie achitate pentru redobândirea aceleiaşi suprafeţe de teren, şi dauna datorată taxelor şi comisioanelor ce trebuie achitate pentru alipirea parcelelor rămase în proprietatea reclamantei cu suprafaţa mai mică de 3.000 mp., care, deşi corect menţionată chiar şi de expert C., nu a fost acordată. Alipirea celor 16 parcele este necesară pentru a nu se pierde subvenţia pe suprafaţa acordată anual, conform fişei nr. 2 din suplimentul la raportul de expertiză. Această daună trebuie să includă cheltuielile necesare pentru lucrările cadastrale, taxa OCPI fiind corect estimată în raportul din 10.11.2016 - Lucrarea nr. I.

Referitor la estimarea valorii terenului, s-a arătat că experţii au calculat-o prin metoda comparaţiei, metoda neconformă cu cerinţele valorii de piaţa din Standardele Internaţionale de Evaluare, în funcţie de contractele de vânzare-cumpărare aflate în dosar.

Referitor la cheltuielile de judecată, s-a arătat că acestea au constat în onorariu de experţii: pentru raportul de expertiză suma de 17.331 RON (câte 5.777 RON/expert), pentru suplimentul la raportul de expertiză suma de 3.600 RON (câte 1.200 RON/expert), şi al doilea supliment la raportul de expertiză suma de 570 RON (câte 285 RON/expert), iar pentru raportul de expertiză întocmit de expert E. suma de 8.000 RON, rezultând un total de 29.501 RON costul expertizelor, precum şi în onorariu de avocat: 1.000 RON în primă instanţă şi 2500 RON în apel, în total 3.500 RON.

S-a solicitat obligarea pârâtei Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara la plata integrală a cheltuielilor de judecată efectuate de reclamantă în cele două cicluri procesuale în cuantum total de 33.001 RON, dovedite cu chitanţele şi recipisele de plată aflate în dosar.

Prin recursul său, pârâtul, după ce a expus istoricul cauzei, indicând art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a arătat că hotărârea atacată a fost dată cu nerespectarea în totalitate a prevederilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, care prevăd, în mod imperativ, criteriile care trebuie avute în vedere la stabilirea valorii de despăgubire a terenurilor expropriate.

Astfel, instanţa de apel a stabilit valoarea de despăgubire a terenului expropriat, în suprafaţă de 91.753 m.p., fără a respecta toate criteriile impuse de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, conform căruia la calcularea despăgubirilor experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de "preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia. "

Potrivit deciziei Curţii Constituţionale nr. 380/2015, data întocmirii raportului de expertiză este data transferului dreptului de proprietate al imobilului expropriat, ce coincide cu data emiterii deciziei de expropriere -14.08.2011.

Valoarea de despăgubire pentru terenul expropriat, în suprafaţă de 91.753 mp., arabil, situat în extravilanul localităţii Dumbrava, se compune din valoarea reală de circulaţie a terenului supus exproprierii şi din prejudiciul cauzat proprietarului prin expropriere.

Expropriatorul a stabilit valoarea de despăgubire pentru imobilul expropriat în suprafaţa de 91.753 mp., teren la suma de 34.843 RON, iar instanţa de apel a stabilit valoarea despăgubirii pentru acelaşi teren la suma de 57.374.55 RON, din care 43.583 RON reprezintă valoarea reală de circulaţie a terenurilor stabilită prin omologarea concluziilor experţilor C. şi D., şi 13.791,55 RON reprezintă daune cauzate prin expropriere.

Cu privire la modalitatea de stabilire a valorii reale a terenurilor, s-a arătat că atât instanţa, cât şi comisia de experţi trebuie să se raporteze la " preţul cu care se vând în mod obişnuit imobile de acelaşi fel" în localitatea Dumbrava, la data transferului dreptului de proprietate.

Or, criteriile prevăzute de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 nu au fost respectate de cei doi experţi şi implicit de instanţa de apel, întrucât datele la care au fost încheiate contractele de vânzare cumpărare avute în vedere de experţi la stabilirea valorii reale a imobilului expropriat nu sunt apropiate datei la care a avut loc transferul dreptului de proprietate - august 2011.

Cei doi experţi au modificat valorile comparabilelor, majorându-le prin aplicarea unor coeficienţi, însă valoarea de circulaţie se stabileşte prin raportare la preţurile de tranzacţionare nemodificate a imobilelor de aceiaşi fel.

Art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 nu permite modificarea valorilor de tranzacţionare a imobilelor de acelaşi fel cu imobilul expropriat, comparaţia făcându-se cu valoarea de tranzacţie din contractul autentic, stabilită de părţi, şi nu cu o valoare modificată de către experţi.

Experţii au înlăturat în mod neîntemeiat contractele de vânzare cumpărare încheiate în perioada de referinţă ce au ca obiect de tranzacţionare imobile de acelaşi fel cu terenurile expropriate, aflate la dosarul cauzei, contractele fiind depuse de ambele părţi litigante.

Instanţa, pentru a stabili valoarea reală a terenurilor expropriate cu respectarea art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1991, ar fi trebuit să înlăture concluziile experţilor şi să stabilească valoarea reală a terenurilor luând în considerare contractele de vânzare cumpărare autentificate din 19.05.2011, din 05.05.2011, din 19.12.2011, din 24.03.2011, toate aceste contracte aflându-se la dosarul cauzei.

Analizând cele 4 contracte, se constată că valorile de tranzacţionare sunt mai mici decât valorile de despăgubire stabilite de expropriator.

Cu privire la modalitatea de stabilire a daunelor de către instanţa de apel, s-a arătat că aceasta a stabilit că Statul Român este obligat la plata următoarelor daune către reclamantă: daune pentru pierderea subvenţiei pentru anul 2011, în suma de 10.935 RON, şi daune pentru terenurile agricole rămase în proprietate, greu de cultivat, în suma de 1.941 RON.

În ceea ce priveşte daunele pentru pierderea subvenţiei, pentru parcelele rămase în proprietatea reclamantei care au suprafaţa mai mica de 3.000 m.p., s-a arătat că instanţa de apel a motivat că şi-a însuşit concluziile expertei E., care a calculat pierderea subvenţiei pentru anul 2011 având în vedere valoarea subvenţiei de 438,58 RON/ha.

Efectuând un simplu calcul matematic, de înmulţire a terenului rămas în proprietate în suprafaţa de 19.947 mp., echivalentul a 1,99 ha, cu valoarea subvenţiei de 438,58 RON/ha se obţine o daună de 872,77 RON şi nu de 10.935 RON, cum în mod greşit a calculat expertul pe un an.

Este imposibil ca un agricultor să beneficieze de o subvenţie într-un an de 10.935 RON pentru o suprafaţă de 1,99 ha, ceea ce înseamnă 5.500 RON/ha.

Cu privire la dauna pentru terenuri agricole cultivate, s-a arătat că aceasta trebuie să fie înlăturată, în primul rând, pentru faptul că suprafeţele la care s-a calculat sunt cuprinse şi în suprafaţa de 19.947 mp., asupra căreia s-a calculat dauna pentru lipsa subvenţiei şi, în al doilea rând, suprafeţele asupra cărora s-a calculat dauna se află incluse în suprafaţa comasată rămasă în proprietatea reclamantei.

Mai mult, în cazul acestui tip de daună nu s-a făcut dovada existenţei prejudiciului cert care să îndreptăţească reclamanta la despăgubire.

Având în vedere că terenul rămas în proprietatea reclamantei poate fi exploatat potrivit destinaţiei iniţiale şi că accesul la parcelele de teren ramase în proprietatea reclamantei este asigurat, s-a concluzionat că nu există un prejudiciu cert care să oblige Statul Român la despăgubiri către reclamantă cu o valoare reprezentând 100% din valoarea de piaţa a terenului expropriat pentru terenul rămas în proprietatea reclamantei, care datorita suprafeţei mici este mai greu de cultivat, şi că reclamanta nu poate beneficia de daună totală pentru terenul rămas în proprietate sa.

Examinând recursurile declarate de reclamanta S.C. A. S.R.L. şi de pârâtul Statul Român prin Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara, în limita motivelor de recurs întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., instanţa constată următoarele;

Reclamanta, invocând faptul că suplimentul la raportul de expertiză omologat de instanţa de apel nu a fost întocmit cu respectarea dispoziţiilor legale, a susţinut că pronunţarea deciziei atacate s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor art. 25 din Legea nr. 33/1994, privind constituirea comisiei de experţi pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor ce i se cuvin pentru exproprierea suprafeţei de teren de 91.753 mp.

Potrivit art. 25 din Legea nr. 33/1994, "Pentru stabilirea despăgubirilor instanţa va constitui o comisie de experţi compusă dintr-un expert numit de instanţă, unul desemnat de expropriator şi un al treilea din partea persoanelor care sunt supuse exproprierii".

În speţă, se constată că, prin încheierea de la termenul din 26.11.2015, instanţa de apel, cu respectarea acestor dispoziţii legale, a dispus constituirea comisiei de experţi care urma să întocmească suplimentul la raportul de expertiză întocmit în primă instanţă pentru stabilirea despăgubirilor ce i se cuvin reclamantei pentru exproprierea terenului în litigiu, din trei experţi, ceea ce nu impune şi obligativitatea semnării aceluiaşi raport de evaluare de către cei trei experţi desemnaţi, în măsura în care aceştia nu ajung la aceleaşi concluzii, aşa cum este situaţia în speţă când doi dintre experţii desemnaţi - C. şi D., au ajuns la aceleaşi concluzii, ambii semnând suplimentul la raportul de expertiză omologat de instanţa de apel, iar cel de-al treilea expert - E., a ajuns la alte concluzii decât opinia majoritară, ceea ce explică faptul că aceasta a întocmit şi semnat un alt supliment la raportul de expertiză.

Pentru aceste considerente, se constată că, legal, instanţa de apel nu a dispus refacerea integrală a raportului de expertiză de către cei trei experţi pe care i-a desemnat să întocmească suplimentul la raportul de expertiză.

Critica potrivit căreia, deşi reclamanta a invocat nulitatea absolută a suplimentului la raportul de expertiză omologat de către instanţa de apel pentru întocmirea acestuia numai de doi experţi, cu încălcarea dispoziţiilor art. 25 din Legea nr. 33/1994, instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra acestei excepţii, se constată că este nefondată, pentru următoarele considerente;

Excepţia de nulitate a suplimentului la raportul de expertiză întocmit de prima instanţă şi omologat de instanţa de apel, invocată de către reclamantă, este relativă şi nu absolută, deoarece textul de lege menţionat a fost edictat în favoarea aceluia al cărui drept ar fi fost încălcat prin nerespectarea sa, astfel că reclamanta o putea invoca la primul termen după depunerea suplimentului la raportul de expertiză omologat în apel şi înainte de închiderea dezbaterilor, sub sancţiunea decăderii reclamantei din dreptul de a invoca această nulitate.

Or, în speţă, reclamanta a invocat această nulitate, pentru prima dată, prin concluziile scrise depuse la 12 decembrie 2016, după încheierea dezbaterilor, la 8 decembrie 2016, şi nu prin obiecţiunile formulate de aceasta la suplimentul raportului de expertiză depus la dosar la 11.01.2016, aşa cum susţine aceasta, situaţie în care legal instanţa de apel nu a analizat această excepţie de nulitate a suplimentului la raportul de expertiză pe care l-a omologat.

Criticile potrivit cărora nelegal instanţa de apel nu a acordat reclamantei, ca despăgubiri produse prin expropriere, daunele prezentate în raportul de expertiză întocmit de expert E., se constată că sunt, de asemenea, nefondate, deoarece instanţa de apel a acordat reclamantei despăgubiri numai pentru prejudiciile certe şi actuale dovedite ca fiind produse prin expropriere.

De altfel, cu privire la aceste critici, se constată că reprezintă o reluare a criticilor formulate de reclamantă pe acest aspect în apel şi nu critici asupra statuărilor instanţei de apel prin care a răspuns acestor critici.

Critica formulată de reclamantă potrivit căreia pârâtul datorează cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de expertiză şi onorariu de avocat, suma de 33.001 RON, în cele două cicluri procesuale, fond şi apel, şi, în consecinţă, solicită obligarea acestuia la plata integrală a cheltuielilor de judecată efectuate, se constată că este nefondată.

Astfel, în primă instanţă, acţiunea reclamantei a fost admisă în parte, situaţie în care, potrivit art. 274 C. proc. civ., pârâtul a fost obligat să plătească reclamantei parte din cheltuielile efectuate, reprezentând onorariul de expertiză şi onorariul de avocat, respectiv, proporţional cu admiterea acţiunii.

În apel, reclamanta, prin respingerea apelului său declarat împotriva sentinţei primei instanţe şi admiterea apelului pârâtului împotriva aceleiaşi sentinţe civile, a căzut în pretenţii, situaţie în care îndreptăţit la acordarea cheltuielilor de judecată este numai pârâtul, şi numai la cererea acestuia, potrivit art. 27

Prin critica formulată de reclamantă potrivit căreia valoarea terenului expropriat a fost calculată prin metoda comparaţiei, metodă neconformă cu cerinţele valorii de piaţă din Standardelor Internaţionale de Evaluare, în funcţie de contractele de vânzare cumpărare aflate la dosar, deşi nu a arătat expres, se constată că a invocat nelegalitatea deciziei atacate, în sensul că a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, întrucât valoarea terenului expropriat stabilită prin suplimentul la raportul de expertiză omologat de instanţă de apel ar fi prea mică faţă de valoarea de piaţă a acestuia.

Această critică va fi analizată odată cu criticile formulate de pârât potrivit cărora decizia atacată a fost dată cu încălcarea aceloraşi dispoziţii legale, însă în sensul că valoarea terenului expropriat stabilită prin suplimentul la raportul de expertiză omologat de instanţa de apel este prea mare, întrucât a fost stabilită fără a se ţine seama de comparabilele depuse de pârât la dosar şi anume contracte de vânzare cumpărare pentru terenuri similare încheiate în perioada de referinţă - anul 2011, din care rezultă că valoarea de tranzacţionare a acestor terenuri este mai mică decât valoarea de despăgubire stabilită de expropriator.

Prin recursul său, pârâtul a formulat împotriva deciziei atacate critici de nelegalitate, potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în sensul că decizia instanţei de apel a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, atât în ceea ce priveşte stabilirea cuantumului despăgubirilor ce i se cuvin reclamantei reprezentând valoarea imobilului expropriat, cât şi în privinţa despăgubirilor reprezentând prejudiciul produs reclamantei prin expropriere, acordate de prima instanţă şi menţinute de instanţa de apel.

Aşa cum s-a arătat în precedent, atât reclamanta, cât şi pârâtul au formulat critici de nelegalitate împotriva deciziei atacate, în sensul că a fost dată cu încălcarea prevederilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, astfel că acestor critici li se va răspunde prin următoarele considerente comune;

Prin expropriere se creează în sarcina statului obligaţia de a acorda expropriatului o despăgubire dreaptă, iar criteriile de determinare a despăgubirii sunt prevăzute de dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, respectiv, valoarea reală a imobilului şi prejudiciul cauzat prin expropriere proprietarului sau altor persoane îndreptăţite; la stabilirea despăgubirilor, experţii vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unităţile administrativ teritoriale la data efectuării expertizei şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite.

Caracterul "obişnuit al tranzacţiilor de vânzare", care ar putea fi utilizate drept comparabile, implică existenţa unui număr rezonabil de asemenea tranzacţii, iar imobilele la care se referă respectivele tranzacţii trebuie să fie "de acelaşi fel" cu cel expropriat, ceea ce presupune existenţa unor caracteristici asemănătoare cum ar fi amplasament, suprafaţă, utilitate şi altele.

În sensul dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ teritorială se poate dovedi, de regulă, cu înscrisuri reprezentând contracte autentice de vânzare-cumpărare care exprimă cel mai convingător preţul rezultat în urma întâlnirii cererii cu oferta.

Prin decizia nr. 380/2015, Curtea Constituţională a statuat că stabilirea cuantumului este o măsură conexă şi indisolubil legată de momentul transferului dreptului de proprietate, întrucât acest moment este cel determinant în raportul juridic ce se naşte între expropriat şi expropriator, iar nu de vreun alt moment ulterior stabilit aleatoriu. În consecinţă, a reţinut Curtea Constituţională că în această privinţă legiuitorul nu are nicio marjă de apreciere, iar valoarea bunului expropriat nu poate fi alta decât cea stabilită la momentul contemporan realizării transferului dreptului de proprietate.

Se constată, că instanţa de apel, cu respectarea dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, cât şi ale deciziei nr. 380/2015 a Curţii Constituţionale, prin folosirea metodei comparaţiei, cu luarea în considerare a preţului cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ teritorială la data transferului dreptului de proprietate, a stabilit că preţul terenului expropriat, în perioada de referinţă - septembrie 2011, este de 43.583 RON, în funcţie de cele 4 comparabile selectate, asupra cărora s-au efectuat corecţiile pentru condiţiile pieţii prin care s-a ţinut cont de evoluţia preţurilor de vânzare pentru terenuri cu caracteristici similare din UAT Dumbrava, acesta fiind momentul cel mai apropiat de data exproprierii terenului în litigiu - la 26.08.2011.

Pentru aceste considerente şi critica formulată de reclamantă potrivit căreia valoarea terenului expropriat a fost calculată prin metoda comparaţiei metoda neconformă cu cerinţele valorii de piaţa din Standardele Internaţionale de Evaluare, în funcţie de contractele de vânzare-cumpărare aflate în dosar, este nefondată.

Instanţa de apel a reţinut că experţii, în opinia majoritară, au răspuns obiecţiunilor pârâtului şi au arătat care sunt considerentele pentru care nu au putut fi folosite drept comparabile pentru stabilirea valorii terenului expropriat contractele de vânzare-cumpărare depuse la dosar de pârât, respectiv, pentru că în aceste contracte preţul vânzărilor a fost achitat de cumpărători "anterior datei întocmirii raportului de expertiză", şi anume în anii 2001, 2008, 2009, astfel că susţinerile pârâtului potrivit cărora nelegal instanţa de apel a stabilit valoarea reală de circulaţie a terenului expropriat la suma de 43.583 RON, fără să ţină seama de contractele de vânzare cumpărare depuse de acesta la dosar şi din care rezultă că valorile de tranzacţionare a unor terenuri similare în perioada de referinţă - septembrie 2011, sunt mai mici decât valorile de despăgubire stabilite de expropriator, sunt nefondate.

În ceea ce priveşte criticile formulate de pârât potrivit cărora nelegal a fost obligat să plătească reclamantei suma de 13.791,55 RON reprezentând daune cauzate prin expropriere, se constată că sunt nefondate, deoarece s-a făcut dovada prejudiciilor certe şi actuale produse reclamantei prin expropriere, pentru daunele acordate acesteia.

Susţinerile reclamantei potrivit cărora la stabilirea valorii terenului expropriat s-au luat ca reper contracte de vânzare-cumpărare care nu au fost întocmite în perioada exproprierii, anul 2011; că este de notorietate că în toate contractele de vânzare-cumpărare sumele trecute sunt mult mai mici decât sumele reale pentru eludarea taxelor notariale, şi că de aceea instanţele de judecată se raportează la grila notarilor, se constată că au fost formulate pentru prima dată cu ocazia dezbaterilor, peste termenul legal de motivare a recursului, şi cum nu se constituie în motive de ordine publică, sancţiunea este aceea a neanalizării lor.

Celelalte critici formulate de reclamantă şi pârât, aşa cum au fost expuse mai sus, vizează netemeinicia deciziei atacate şi nu pot fi încadrate în niciunul din motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ., iar sancţiunea este neanalizarea acestora.

Pentru considerentele expuse, instanţa, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursurile declarate de reclamantă şi de pârât, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanta S.C. A. S.R.L. şi de pârâtul Statul Român prin Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara împotriva deciziei nr. 360 din data de 15 decembrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 octombrie 2017.