Challenger’s appeal dismissed, upholding in-kind property restitution under Law No. 10/2001 despite missing administrative file documents

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 1 Bucureşti sub nr. x/299/2008, reclamanţii A., B. şi C. au chemat în judecată pe pârâţii Municipiul Bucureşti prin Primar general, C.G.M.B. - AFI şi D. solicitând sa se constate nulitatea absoluta a Dispoziţiei nr. 4727 din 17 octombrie 2005 emisă de Primarul General al Municipiului Bucureşti pentru frauda la lege, cauză ilicită, lipsa dreptului la restituire prevăzut de Legea nr. 10/2001.

În motivarea acţiunii au arătat următoarele:

Prin Dispoziţia nr. 4727/2005 s-a dispus restituirea în natură în proprietatea pârâtului D. a imobilului situat în Bucureşti, str. Iordache Golescu, sectorul 1 format din teren în suprafaţă de 140 m.p. şi construcţie cu excepţia apartamentelor vândute în baza Legii nr. 112/1995, respectiv apartamentul nr. x, et. x, vândut conform contractului de vânzare - cumpărare nr. x/112/1997 şi apartamentul nr. y, etaj x vândut conform contractului de vânzare - cumpărare nr. x/112/1997 şi imobilul din Str. Iordache Golescu format din teren în suprafaţă de 321,52 m.p. şi construcţie (cu excepţia apartamentului vândut în baza Legii nr. 112/1995, conform contractului de vânzare - cumpărare nr. x/112/1998).

Restituirea s-a făcut cu încălcarea art. 3 şi 4 din Legea nr. 10/2001, întrucât pârâtul nu face dovada calităţii de persoană îndreptăţită la restituire. D. nu a făcut dovada calităţii de moştenitor al foştilor proprietari şî nici a dreptului de proprietate al pretinşilor autori, întrucât la. dosarul de notificare nu s-au depus actele de proprietate, ci numai două procese-verbale de Carte Funciară. Pârâtul D. nu este moştenitor al fostului proprietar E., după acesta nu s-a dezbătut succesiunea, nu a depus acte de stare civilă din care sa rezulte legăturile de rudenie cu foştii proprietari. Nu s-a depus certificatul de naştere al mamei sale din care să reiasă că F. este fiica lui G. şi E. La dosar există o autorizaţie de construcţie din 1936 pe numele H., tatăl lui E. Nu s-a depus certificatul de moştenitor după H.

Pentru imobilul de la nr. 4/A pârâtul nu a făcut dovada dreptului de proprietate al autoarei sale şi nici dovada ridicării ipotecii existente la data intabulaţii.

Reclamanţii arată că au calitatea de chiriaşi ai statului cu drept de preemţiune la cumpărarea apartamentelor, astfel că prin aceste acte au fost prejudiciaţi.

Au fost încălcate dispoziţiile art. 22 din Legea nr. 10/2001, întrucât s-a depus o singură notificare pentru două imobile aparţinând unor proprietari diferiţi, iar decizia de restituire este nulă deoarece cuprinde soluţionarea unei notificări neconforme cu dispoziţiile legii.

Actul de proprietate de care se face vorbire în procesele-verbale de carte funciară nu a fost depus de petent, încălcându-se astfel art. 23 din Legea nr. 10/2001.

Cauza este ilicită pentru eă s-a urmărit scoaterea din proprietatea, statului şi transferarea dreptului de proprietate unor persoane fără calitatea de moştenitori ai fostului proprietar.

S-a fraudat Legea nr. 10/2001, întrucât fără îndeplinirea condiţiilor legale s-a transferat imobilul din patrimoniul statului către o persoană care nu era îndreptăţită la restituire.

În drept, s-au invocat dispoziţiile art. 3 şi 4 din Legea nr. 10/2001, art. 948, 966, 968 C. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 12670 din 15.10.2008, Judecătoria Sector 1 Bucureşti a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor şi a respins acţiunea.

împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamanţii A., B. şi C.

Prin decizia civilă nr. 113/A din 28.01.2010, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis apelul, a anulat sentinţa civilă nr. 12670 din 15 octombrie 2008 şi constatând propria competenţă a reţinut cauza pentru soluţionare.

Prin sentinţa civilă nr. 167 din 02 februarie 2011, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor şi a respins acţiunea ca atare.

împotriva acestei hotărâri au formulat apel reclamanţii, cererea fiind admisă prin decizia civilă nr. 199/A din 30.06.2011.

În urma admiterii apelului s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Dosarul a fost reînregîstrat sub nr. x/3/2012.

Prin sentinţa civilă nr. 861 din 12.06.2014, Tribunalul a respins acţiunea, iar împotriva acestei hotărâri au formulat apei reclamanţii care prin decizia civilă nr. 554/A din 11.12.2014 a fost admis, dispunându-se trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunal.

Prin decizia civilă nr. 1139 din 5.05.2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respms, ca nefondat, recursul declarat împotriva deciziei de apel ce a anulat sentinţa civilă nr. 861 din 12 iunie 2014 şi a trimis cauza spre rejudecare primei instanţe, arătând în considerente că într-adevăr, cum s-a stabilit în apel, sentinţa nr. 861 din 12 iunie 2014 era lovită de nulitate pentru nerespectarea deciziei iniţiale de recurs a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 5650 din 21 septembrie 2012, pronunţată în cauză, faţă de prevederile art. 315 alin. (1) C. proc. civ.

Cauza a fost reînregistrată, din nou, în rejudecare, pe rolul Tribunalului Bucureşti, sub nr. x/3/2016.

În noua rejudecare, prin sentinţa civilă nr. 1092 din 22 septembrie 2016, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a respins acţiunea, ca neîntemeiată.

Rejudecând cauza în fond după anulare» Tribunalul a reţinut că pârâtul D. a fonnuiat notificarea nr. 2311/2004 în temeiul Legii nr. 10/2001 având ca obiect imobilul situat în Bucureşti, str. lordache Golescu, sector 1, în sprijinul căreia a depus mai multe acte doveditoare, notificare ce a fost soluţionată prin Dispoziţia nr. 4727 din 17 octombrie 2005.

A mai arătat Tribunalul şi că prin certificatele de moştenitori nr. x/1978 şi x/2001 pârâtul D. face dovada deplină a calităţii de moştenitor a mamei sale D. (fostă F.) care la rândul său este moştenitoarea foştilor proprietari, abuziv deposedaţi E.

În ce priveşte dovada dreptului de proprietate ai autorului pârâtului D., E. şi G., a arătat, de asemenea, Tribunalul, că au fost anexate procesele-verbale de înscriere a dreptului de proprietate asupra imobilelor din Str. lordache Golescu.

Tribunalul a motivat totodată că în favoarea autorilor pârâtului operează şi dispoziţiile art. 24 alin. (1) al Legii nr. 10/2001, lege specială de reparaţie, care prevăd că, în absenţa unor probe contrare, existenţa şi, după caz, întinderea dreptului de proprietate se prezuma a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive.

În aplicarea prevederilor alin. (1) şi în absenţa unor probe contrare, persoana individualizată în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus sau după caz, s-a pus în executare măsura preluării abuzive este presupusă că deţine imobilul sub nume de proprietar.

Prin urmare legiuitorul instituie o prezumţie relativă de proprietate în favoarea persoanei nominalizată în actul de preluare abuzivă a imobilului.

În cauză s-a constatat că autorul pârâtului D. este înscris în Decretul de naţionalizare nr. 92/1950 cu 11 apartamente în imobilul din Str. lordache Golescu, prin urmare acesta este considerat de lege proprietarul imobilului la momentul preluării abuzive.

Nu există probe care să combată această înscriere; dimpotrivă există probe care vîn să confirme faptul că proprietatea îi aparţinea lui E.: procesele-verbale de înscriere în cartea funciară, autorizaţie de construcţie toate fiind eliberate pe numele acestui autor precum şi pe numele soţiei G., ambii fiind bunicii pârâtului D.; deci dispoziţia nr. x/2005 a fost emisă cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 10/2001.

Totodată, Tribunalul a mai arătat, la finalul considerentelor, şi că, în ce priveşte dispoziţiile art. 948, 966, 968 C. civ. prin care reclamanţii invocă frauda la lege şi lipsa cauzei, sunt inaplicabile în speţă, astfel, Dispoziţiile invocate fac parte din Titlul III al C. civ. de la 1864 - Despre Contracte sau Convenţii - şi se referă la condiţiile de validitate a contractelor juridice bilaterale în categoria cărora nu intră dispoziţia contestată. Prin urmare nu pot fi invocate pentru anularea altor acte cu excepţia contractelor.

Împotriva acestei sentinţe nr. 1092 din 22.09.2016 au formulat apel reclamanţii A., B. şi C., solicitând, în principal, anularea hotărârii atacate şi trimiterea ei spre rejudecare instanţei de fond, hotărârea atacată nefiind motivată, iar "în subsidiar, dacă se va trece peste acesta aspect, schimbarea în tot a sentinţei civile, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată şi, în consecinţă, să se constate nulitatea absolută a Dispoziţiei Primarului General al Municipiului Bucureşti nr. 4727 din 11 octombrie 2005, cu obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

Prin decizia nr. 269 din 22 martie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III- a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a respins, ca nefondat, apelul reclamanţilor,

Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut următoarele:

În criticile de apel, apelanţii-reclamanţi au reiterat o parte din criticii acţiunii prin care au învestit prima instanţă contra Dispoziţiei şi procesului-verbal, a căror declarare a nulităţii absolute o cer, continuând să considere că intimatul pârât D. nu avea calitatea de persoană îndreptăţită în sensul Legii nr. 10/2001 pentru a i se emite Dispoziţia contestată, în acelaşi timp susţinând că sentinţa apelată nu ar fi motivată deoarece nu ar fi făcut nicio referire la apărările reclamanţilor cu privire la nelegalitatea măsurii luate prin Dispoziţia Primarului, cu privire la restituirea în natură a imobilului, prin prisma calităţii notificatoruiui ce se pretindea persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii în baza Legii nr. 10/2001, dar şi că sentinţa apelată s-ar fi pronunţat cu aplicarea greşită a Legii nr. 10/2001 şi a Normelor Metodologice de Aplicare a sa.

Apelanţii reclamanţi reiau susţinerile de cauză juridică ilicită a Dispoziţiei constând în frauda Legii nr. 10/2001, respectiv frauda art. 3 şi 4 din Legea nr. 10/2001, reluând toate argumentele cererii de chemare în judecată pe aceste aspecte invocate de reclamanţi prin prisma prevederilor art. 3 şi 4, prin care au susţinut că la emiterea Dispoziţiei, intimatul pârât D. nu dovedise calitatea de proprietari a autorilor, nu dovedise legăturile de rudenie, nu dovedise calitatea de moştenitor a autorilor, nu dovedise radierea ipotecii de pe imobilul din str. lordache Golescu.

Soluţionând cererea de chemare în judecată prima instanţă, prin sentinţa apelată, a intrat în judecata fondului pe aspectele criticate în apel în privinţa art. 3 şi 4 din Legea nr. 10/2001 constatând cererea neîntemeiată, prin sentinţa apelată, sens în care arespins-o, iar în motivare a arătat pe scurt considerentele pentru care este neîntemeiată, cu privire la neîncălcarea art. 3, 4 din Legea nr. 10/2001 deoarece dispoziţia contestată s-a emis persoanei îndreptăţite, intimatul-pârât D., nu unei persoane neîndreptăţite.

Aşadar, nefondat susţin apelanţi reclamanţi că sentinţa apelată nu ar fi motivată deoarece nu ar fi făcut nicio referire la apărările reclamanţilor cu privire la nelegalitatea măsurii luate prin Dispoziţia Primarului, cu privire la restituirea în natură a imobilului, prin prisma calităţii notificatorului ce se pretindea persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii în baza Legii nr. 10/2001.

Cauza juridică licită reglementată la art. 948 pct. 4 rap. la art. 968, 966 C. civ. vechi, sub imperiul, căruia s-a emis Dispoziţia contestată, act juridic unilateral cu efecte civile cu privire la dreptul de proprietate recunoscut al beneficiarului intimat-pârât proprietar, reprezintă condiţie esenţială de fond de valabilitate a oricărui act juridic civil, atât unilateral, cât şi bilateral sau plurilateral, interpretarea aplicării acestor articole din vechiul C. civ. în jurisprudenţă oricărui act juridic civil, atât unilateral, cât şi bilateral sau plurilateral fiind unitară.

Sub acest aspect, după ce se analizează motivele invocate de reclamanţi pentru cauza juridică ilicită a Dispoziţiei constând în frauda (încălcarea) Legii nr. 10/2001, respectiv a art. 3 şi 4 din acea Lege, pentru care reclamanţii au susţinut că cele două articole s-au încălcat deoarece reclamantul nu avea calitatea de persoană îndreptăţită, şi conchide că nu s-au fraudat cele două articole ale Legii nr. 10/2001, dimpotrivă, la emiterea Dispoziţiei aplicându-se legal art. 24 al Legii nr. 10/2001 în raport cu menţiunile actului de preluare, iar intirnatul-pârât proprietar făcând dovada transmisiunii prin moştenire a calităţii de proprietar cu două certificate de moştenitor, sentinţa apelată introduce în final şi considerentele contradictorii că actelor juridice unilaterale nu li s-ar aplica art. 948 pct. 4 rap. la 968, 966 C. civ. vechi.

Aceste din urmă considerente ale sentinţei sunt contradictorii faţă de primele considerente ale aceleiaşi sentinţe şi, fiind şi nelegale, aşa cum s-a arătat, deoarece interpretarea aplicării acestor articole din vechiul C. civ. (art. 948 pct. 4 rap. la art. 968, 966) în jurisprudenţă, oricărui act juridic civil, atât unilateral, cât şi bilateral sau plurilateral era unitară, sunt înlăturate prin considerentele prezentei decizii, dar soluţia primei instanţe, de respingere ca neîntemeiată a cererii de chemare în judecată, în limitele criticilor formulate în cererea de apel, nu poate fi schimbată în sensul pretins de apelanţii-reclamanţi şi nici anulată deoarece ia emiterea Dispoziţiei contestate nu s-a fraudat Legea nr. 10/2001 sub aspectele invocate de apelanţi, raportat la cele invocate de reclamanţi în cererea de chemare în judecată, ceea ce înseamnă că în mod corect prima instanţă, prin sentinţa apelată, a respins acţiunea ca neîntemeiată pe motiv că nu se poate reţine neîndreptăţirea intimatului-pârât la emiterea Dispoziţiei contestate.

Dispoziţia de retrocedare emisă sub imperiul Legii nr. 10/2001 are natură juridică mixtă, de act administrativ în raport cu emitentul şi de act civil în raport cu efectele ei, emiterea el fiind reglementată de Dispoziţiile speciale, ale Legii nr. 10/2001 care este o lege de reparaţie a drepturilor de proprietate încălcate de Stat anterior anului 1990. Caracterul civil este astfel incontestabil. Cauza juridica a emiterii actului juridic unilateral ce recunoaşte dreptul de proprietate al intimatului pârât D. şi conform dispoziţiilor Legii nr. 10/2001 are caracter de titlu executoriu de la data emiterii ei, Dispoziţia nr. 4727 din 17 octombrie 2005, este în mod nefondat considerată de apelanţii reclamanţi că ar fi fost ilicită. Cauza juridică a ei este licită, scopul emiterii fiind repararea dreptului de proprietate al moştenitorului prin retransmitere al foştilor proprietari deposedaţi de Stat abuziv anterior anului 1990.

Cu privire la dreptul de proprietate, ceea ce ignoră apelanţii-reclamanţi, solicitând ca la data emiterii Dispoziţiei să se fi făcut probe suplimentare, celor deja făcute, sunt chiar dispoziţiile speciale derogatorii de la dreptul comun În materie de probă a dreptului de proprietate instituite de Legea nr. 10/2001 (art. 23 şi art. 24 din Lege) lămurite în Normele Metodologice de Aplicare a Legii nr. 10/2001) care au fost reglementate de legiuitor special pentru a facilita sarcina probei. în speţă, la data emiterii Dispoziţiei s-a tăcut dovada dreptului de proprietate, adresa din 14 februarie 2003 a Direcţiei de Impozite şi Taxe Locale Sector 1, privind istoricul de rol fiscal pentru fiecare imobil de la nr. x şi y din Str. Iordache Golescu, aflată în dosarul administrativ ai Dispoziţiei contestate, tăcând dovada suficientă a drepturilor de proprietate ale fiecărui proprietar de la care adresa atestă inclusiv naţionalizarea în baza Decretului nr. 92/1950, G. şi respectiv E., conform Legii nr. 10/2001 (art. 23) şi Normelor Metodologice de Aplicare a Legii nr. 10/2001.

Chiar şi procesele-verbale de carte funciară invocate de apelanţii-reclamanţi erau suficiente în dovedirea drepturilor de proprietate ale autorilor cumpărători ai intimatului-pârât D. în favoarea căruia s-a emis Dispoziţia contestată de reclamanţi, faţă de prevederile art. 23 şi 22 din Legea nr. 10/2001, lămurite în Normele Metodologice de Aplicare a Legii nr. 10/2001, rap. la art. 4 alin. (2)-(4) din Legea nr. 10/2001, prin coroborare cu certificatul de moştenitor din 26.09.2001, certificatul de moştenitor întocmit la 26.11.1978 şi încheierea Notariatului de Stat al Raionului Gh. Gheorghiu - Dej Bucureşti din dosar x/187/1960 emisă după preluarea abuzivă de către Stat a imobilelor» la 9.01.1961, aflate în dosarul administrativ al Dispoziţiei.

Din raportarea acestor procese-verbale întocmite ambele la 10.02.1943, invocate de apelanţii-reclamanţi, la actul de dobândire prin schimb al autoarei G. transcris în registrul de transcripţium la 4.03.1936 sub nr. 4990, la autorizaţia de construire din 31.03.1936, la încheierea Notariatului de Stat al Raionului Gh. Gheorghiu-Dej Bucureşti din dosar x/187/1960 emisă, după preluarea abuzivă de către Stat a imobilelor în litigiu, la 9.01.1961, şi la menţiunile de stare civilă din certificatul de căsătorie a autorilor E. şi G., depuse la dosarul administrativ al Dispoziţiei contestate, rezultă că autorii pârâtului, E. şi respectiv G. născută G., au fost proprietarii dobânditori ai imobilelor menţionate în Dispoziţia contestată.

Prima instanţă a indicat, prin sentinţa apelată, că, dacă s-ar ignora dovada proprietăţii făcută conform art. 23 şi 22 din Legea nr. 10/2001 lămurite în Normele Metodologice de Aplicare a Legii nr. 10/2001, de procesele-verbaîe de carte funciară, pentru fiecare din adevăraţii proprietari înscrişi în cărţile funciare la 10.02.1943, fiecare cu câte un imobil teren şi construcţie (imobilul de la x al lui G. şi imobilul de la y al lui E., de pe Str. Iordache Golescu), E. şi respectiv G., s-ar aplica prezumţia proprietăţii din art. 24 al aceleiaşi legi pentru persoana înscrisă în actul de preluare, deoarece prin dispoziţiile art. 24 din Legea nr. 10/2001, legiuitorul a recunoscut drept de proprietate şi persoanelor înscrise în actele de preluare, în procedura specială a Legii nr. 10/2001, în sensul că nu mai pretinde şi actul translativ sau constitutiv de proprietate în asemenea situaţii, ci stabileşte calitatea de proprietar ca fiind cea din actul de preluare în lipsa actului de proprietate şi în lipsa unei probe contrare prezumţiei proprietăţii instituite de art.

24. În realitate, cele două procese-verbale de carte funciară întocmite la 10.02.1943 se coroborează întocmai cu actul de preluare în privinţa imobilului de la nr. y şi fac dovada contrară actului de preluare - cu privire la imobilul nr. x, proprietarul acestuia din urmă, menţionat în actul de preluare, alături de celălalt imobil preluat de la E. (de la y), nefiind E., ci G., imobilul de la x fiind astfel preluat de Stat abuziv în sensul art. 2 din Legea nr. 10/2001 din proprietatea autoarei intimatului-pârât D., G., pe numele altui proprietar (E.) decât proprietarul său real (G.) tn baza Decretului neconstituţional în raport de Constituţia în vigoare la data lui, ce garanta proprietatea nr. 92/1950.

Cu privire la transmisiunile calităţii de moştenitori, apelanţii-reclamanţi, chiar şi în ciuda transmisiunilor arătate expres de sentinţa apelată cu cele două certificate de moştenitor (nr. 911/1978 şi nr. 179/2001) pe care sentinţa le-a coroborat, cu celelalte înscrisuri doveditoare de la dosars arătând că proprietarii dobânditori ai imobilelor de la numerele x şi y erau bunicii notificatorului intimat-pârât, consideră în mod nefondat ca ar fi trebuit să se mai facă suplimentar şl alte dovezi, ale legăturilor de rudenie, sau rectificări/declaraţii de notorietate cu privire ia scrierea sau conţinutul unor nume. De vreme ce certificatele de moştenitori nu au fost anulate, ele fac dovada transmisiunilor, respectiv dobândirii drepturilor succesorale bazate pe legăturile de rudenie pe care s-au emis.

Astfel, certificatul de moştenitor întocmit la 26.11.1978, coroborat şi cu actele mai sus menţionate cu referire la proprietate, atestă că de pe urma autoarei cumpărătoare proprietară G, decedată la 26.04.1978, a rămas ca moştenitoare legală, în calitatea sa de fiică, F., aceasta dobândind prin această moştenire dreptul de concesiune asupra locului de veci nr. 106 fig. 15 bis. din Cimitirul SF. Vineri, pe care l-a şi transmis mai departe prin decesul său, conform certificatului de moştenitor din 26 septembrie 2001, către moştenitorul său intîmatul-pârât D., iar certificatul de moştenitor din 26 septembrie 2001 atestă că de pe urma autoarei subsecvente F. decedată la data de 20.06.2000 (născută la data de 17.07.1926 şi având ca părinţi pe E. şi G.), conform certificatului de deces ce stă la baza acestui certificat de moştenitor, a rămas ca moştenitor în calitatea sa de fiu intimatui-pârât D.

Nu au putut fi reţinute nici susţinerile apeîanţilor-reclarnanţi referitoare la lipsa calităţii intimatului-pârât D. de persoană îndreptăţită, pentru neacceptarea de autoarea sa F. (nume la care a revenit după divorţul atestat de sentinţa civilă depusă din dosar component nr. x/2010 al Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a cvilă, sentinţă nr. 1689 din 22 martie 1983, din cel ce-l dobândise prin căsătoria desfăcută de sentinţă, F., căreia i s-a şi atribuit prin sentinţă beneficiul contractului de închiriere al apartamentului nr. 20 din Str.

Hrisovului, unde s-a şi regăsit domiciliul acesteia la data acceptării moştenirii defunctei G., conform certificatului de moştenitor întocmit la 26.11.1978, ca şi ultimul domiciliu al acesteia la data decesului său, conform certificatului de moştenitor din 26 septembrie 2001) a moştenirii de pe urma autorului acesteia E. deposedat abuziv de Stat de imobilul proprietatea sa de la nr. x, susţineri pentru care aceştia invocă încheierea Notariatului de Stat al Raionului Gh. Gheorghiu-Dej Bucureşti din dosar x/187/1960 emisă, după preluarea abuzivă de către Stat a imobilelor, la 9.01.1961, deoarece prin aplicarea prevederilor art. 4 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 10/2001, întimatul-pârât D. a dobândit repunerea în termenul de acceptare a moştenirii, ajunsă la acesta prin retransmitere (art. 669 C. civ. vechi), pentru autoarea sa D. (născută E.) F. decedată ia data de 20.06.2000 (de pe urma căreia a acceptat moştenirea, conform certificatului de moştenitor din 26 septembrie 2001 şi a depus în termenul Legii nr. 10/2001 notificare de retrocedare) de pe urma autorului E., pentru imobilul de la nr. y, a cărui moştenire la data decesului său din 13.03.1960 nu era acceptată la data încheierii antemenţîonate din 9.01.1961 de către fiica F.

şi nici de către soţia supravieţuitoare şi cealaltă fiică tocmai din cauza rămânerii fără bunuri a autorului E., la data decesului său, prin preluare prealabilă abuzivă de către Stat de la acesta în baza Decretului nr. 92/1950 a imobilului proprietatea cumpărată de acest autor la nr. y. Aşadar, apelanţii-reclamanţi critică nefondat Dispoziţia emisă, aceştia fiind cei care ignoră dispoziţiile speciale din Legea nr. 10/2001 (art. 4 alin. (3) care prevedea expres că "Succesibilii care, după data de 6 martie 1945, nu au acceptat moştenirea sunt repuşi de drept în termenul de acceptare a succesiunii pentru bunurile care fac obiectul prezentei legi"

În final, cu privire la pretinsa ipotecă asupra imobilului de la nr. x, proprietate a autoarei cumpărătoare G., în mod nefondat s-a considerat că vreo asemenea ipotecă ar exclude calitatea reclamantului de persoană îndreptăţită la măsurile reparatorii. instituite de Legea nr. 10/2001. Câtă vreme nu s-a invocat şi nici făcut dovada că s-ar fi şi executat silit autoarea, în sensul că ea ar fi pierdut în vreun fel dreptul de proprietate asupra imobilului în urma înscrierii ipotecii, deci n-ar mai fi fosî proprietară la data preluării imobilului de către Stat, în baza Decretului neconstituţional nr. 92/1950 (În raport cu art. 8 din Constituţia în vigoare la data lui, ce garanta proprietatea), nu se poate reţine contrar contractului de dobândire (prin schimb) al autoarei G., transcris în registrul de transcripţiuni sub nr. 4990 din 4 martie 1936, adresei nr. 2395 din 14 februarie 2003, a Direcţiei de Impozite şi Taxe Locale Sector 1, şi procesului-verbal de înscriere a dreptului de proprietate al autoarei G. în cartea funciară la 10.02.1943 care astfel, prin prisma adresei nr. 2395 din 14 februarie 2003, se şi coroborează întocmai cu autorizaţia de construire din 31.03.1936 şi cu contractul de schimb, că intimatul pârât D. nu ar mai fi îndreptăţit la retrocedare de pe urma acestei autoare, mai ales că adresa din 14.02.2003 a Direcţiei de Impozite şi Taxe Locale Sector 1 atestă că din proprietatea autoarei acestuia s-a preluat abuziv de Stat, în baza Decretului nr. 92/1950, imobilul de la nr. x. Aceasta fiind opţiunea legiuitorului, art. 1, 3, 4 din Legea nr. 10/2001, de a retroceda în natură moştenitorilor prin retransmitere ai adevăraţilor proprietari ai imobilelor preluate abuziv de Stat de la aceştia anterior anului 1990, imobilele preluate de la aceştia, fără a distinge după cum erau sau nu grevate de vreo ipotecă, unitatea deţinătoare învestită cu soluţionarea notificării, Municipiul prin Primar, era obligat să aplice Legea nr. 10/2001 în sensul retrocedării, neputând să o refuze contrar Legii nr. 10/2001.

Faţă de toate cele arătate în cuprinsul prezentei decizii, constatându-se că apelanţii susţin nefondat că sentinţa apelată nu ar fi motivată, întrucât nu ar fi făcut nicio referire la apărările reclamanţilor cu privire la neîegalitatea măsurii luate prin Dispoziţia Primarului, cu privire la restituirea în natură a imobilului, prin prisma calităţii notifîcatorului ce se pretindea persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii în baza Legii nr. 10/2001, ca sunt nefondate şi criticile apelanţilor că sentinţa apelată s-ar fi dat cu încălcarea prevederilor Legii nr. 10/2001 şi Normelor Metodologice de Aplicare a acesteia în defavoarea apelanţilor-reclamanţi, după cum s-a arătat, considerentele deciziei din apel suplinind parţial pe cele ale sentinţei apelate, apelul s-a respins ca nefondat.

Reclamanţii C., B. şi A. au declarat recurs împotriva deciziei nr. 269/A din data de 22 martie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, invocând dispoziţiile art. 304 alin. (1) pct. 7 şi 9 C. proc. civ.

În raport de dispoziţiile prevăzute în art. 304 pct. 7 C. proc. civ. s-a susţinut că instanţa de apel a evitat analizarea criticilor care vizau nemotivarea hotărârii fiind absolut necesar ca aceste argumente să fie serios analizate. Lipsa de motivare constituind şi o încălcare a art, 6 din CEDO.

În raport de pct. 9 din art. 304 C. proc. civ., recurenţii reclamanţi au susţinut în esenţă, că pârâtul D. nu a făcut dovada dreptului de proprietate şi nici a legăturilor de rudenie pentru a justifica calitatea de persoană îndreptăţită la restituire.

În fi nai, se susţine că hotărârea este vădit nelegală şi pentru faptul că dispoziţia primarului de restituire în natură a fost emisă în condiţiile în care înscrisurile cu privire la calitatea de persoana îndreptăţită au fost depuse în faţa instanţei de judecată şi nu în dosarul administrativ.

Recursul declarat de reclamanţi va fi respins, ca nefondat, pentru următoarele considerente:

În raport de dispoziţiile prevăzute în art. 304 pct. 7 C. proc. civ. s-a susţinut că instanţa de apel a evitat analizarea criticilor care vizau nemotivarea hotărârii fiind absolut necesar ca aceste argumente să fie serios analizate. Lipsa de motivare constituind şi o încălcare a art. 6 din CEDO.

Susţinerea recurenţilor reclamanţi, cu privire la nemotivarea hotărârii atacate este nefondată.

Astfel, prevederile legale arătate mai sus, respectiv art. 304 pct. 7 C. proc. civ. stipulează faptul că modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere - când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

Acest text, aşa cum rezultă la o simplă iecturare vizează nemotivarea unei hotărâri judecătoreşti, motivarea reprezentând elementul indispensabil al acestui important act procedural, astfel încât, nemotivarea unei hotărâri judecătoreşti are conotaţii care vizează nelegalitatea hotărârii atacate, întrucât ne aflăm în situaţia nesocotirii unei obligaţii legale a judecătorului, aceea de a proceda la motivarea hotărârii în cazurile prevăzute de lege.

Prin urmare, în baza art. 304 pet. 7 C. proc. civ. o hotărâre trebuie să cuprindă considerentele pe baza cărora şi-a întemeiat soluţia, inexistenţa acestora împiedicând exercitarea controlului judiciar.

Aceasta întrucât, orice decizie trebuie să cuprindă "motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, cum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor" potrivit dispoziţiilor art. 251 C. proc. civ., motivarea constituind pentru părţi o garanţie puternică împotriva arbitrariuiui judecătorilor.

Prin urmare, aceste din urmă dispoziţii legale nu au fost încălcate de către instanţa de apei care şi-a motivat decizia pronunţată, considerentele acesteia răspunzând motivelor de apel cu care a fost investită, acestea nerămânând neanalizale, contrar susţinerilor recurenţilor reclamanţi.

În raport de pct. 9 din art. 304 C. proc. civ., recurenţii reclamanţi au susţinut greşita interpretare a textului de lege referitor la faptul că pârâtul D. nu a făcut dovada dreptului de proprietate şi nici a legăturilor de rudenie pentru a avea calitatea de persoană îndreptăţită.

În conformitate cu prevederile art, 3 alin. (1) lit. a) şi art. 23 din Legea nr. 10/2001, sarcina probei proprietăţii, a deţinerii legale a acesteia la momentul deposedării abuzive şi a calităţii de persoană îndreptăţită la restituire revine persoanei care pretinde dreptul.

Noţiunea de "acte doveditoare" la care face referire art. 23 din lege a fost precizată prin Normele Metodologice aprobate prin H.G. nr. 250/2007, în art. 23.1 lit. a)-h), în care s-au enumerat înscrisurile cu valoare probantă în dovedirea dreptului de proprietate de către persoana îndreptăţită (acte translative de proprietate, acte ce atestă calitatea de moştenitor, acte ce permit încadrarea preluării ca fiind abuzivă, acte care atestă deţinerea proprietăţii de către persoana îndreptăţită sau ascendentul acesteia la data preluării abuzive, acte ce descriu construcţia - dacă aceasta a fost demolată, expertize judiciare sau extrajudiciare, declaraţii notariale pe proprie răspundere date de persoana ce se consideră îndreptăţită, orice alte înscrisuri de care înţelege să se servească persoana îndreptăţită).

Contrar susţinerilor recurenţilor reclamanţi în cauză, în mod corect s-a reţinut faptul că pârâtul are calitatea de persoană îndreptăţită la restituire în condiţiile Legii nr. 10/2001, acesta tăcând dovada atât a dreptului său de proprietate cât şi a legăturii de rudenie cu autorii săi.

Se reţine că intimatul pârât D. a dovedit, că este fiul lui F. care la rândul său este moştenitoarea lui G., conform certificatelor de moştenitori cu nr. x/1978 eliberat de Notariatul de stat, sector 8 Bucureşti şi nr. 179/2001 eliberat de Biroul Notar Public "I." şi a actelor de stare civilă depuse la dosarul cauzei

Critica vizând nedovedirea dreptului de proprietate al autorilor pârâtului asupra imobilelor, reia în discuţie analiza probelor administrate dându-le o altă interpretare decât cea stabilită de instanţa de apel în sensul că acestea nu fac dovada calităţii de persoană îndreptăţită a pârâtului.

Or, modul în care instanţa de apel a interpretat probele şi a stabilit pe baza acestora o anumită situaţie de fapt nu mai constituie motiv de recurs după abrogarea pct. 11 al art. 304 C. proc. civ. prin O.U.G. nr. 138/2000.

Astfel, ca situaţie de fapt stabilită pe bază de probe, ce nu poate fi schimbată în recurs faţă de actuala configuraţie a art. 304 C. proc. civ., instanţa de apel a reţinut că. imobilele, a căror restituire se cere, au aparţinut defunctei F., autoarea pârâtului D., şi care la rândul ei a fost moştenitoarea autoarei sale G.

Se reţine că dreptul de proprietate al autorilor pârâtului D. a fost dovedit prin procesele-verbale nr. x şi y încheiate în 1943, conceptul de autorizaţie din 31 martie 1936, extrasul din tabelul cu imobilele naţionalizate în baza Decretului nr. 92/1950 şi actul de schimb nr. x/1936.

Referitor la susţinerea conform căreia hotărârea este vădit nelegală şi pentru faptul că dispoziţia primarului de trebuia să aibă în vedere numai actele doveditoare depuse la dosarul administrativ, sens în care a tăcut trimitere la dispoziţiile art. 23 din Legea nr. 10/2001, cu modificările şi completările ulterioare, care reglementează termenul în care pot fi depuse actele doveditoare ale dreptului de proprietate şi calităţii de moştenitor de pe urma defunctului proprietar.

Practic, se contestă, în mod indirect, posibilitatea instanţei învestite cu soluţionarea fondului notificării, ca urmare a atacării dispoziţiei de restituire prin raportare la actele depuse direct în instanţă.

Potrivit art. 23 din Legea nr. 10/2001, modificată prin Legea nr. 247/2005, actele doveditoare ale dreptului de proprietate, precum şi, în cazul moştenitorilor, cele care atestă această calitate, pot fi depuse până la data soluţionării notificării.

Sintagma "până la data soluţionării notificării" trebuie, însă, înţeleasă ca referindu-se la soluţionarea notificării în oricare din cele două etape - administrativă, înaintea entităţii notificate, sau judiciară - prin hotărâre irevocabilă a instanţei de judecată, deoarece legiuitorul nu face nici o distincţie între cele două faze procesuale de soluţionare a notificării.

De altfel, nici o prevedere a Legii nr. 10/2001 nu interzice completarea probatoriului în etapa judiciară, iar a considera altfel ar însemna să se aducă atingere principiului liberului acces la justiţie, consacrat de art. 21 din Constituţie.

Rolul instanţei nu se poate rezuma la verificarea probelor administrate în etapa administrativă de soluţionare a notificării, pentru că ar fi contrar principiului aflării adevărului pentru o bună înfăptuire a justiţiei. Singura sancţiune prevăzută de Legea nr. 10/2001, care atrage pierderea dreptului persoanei îndreptăţite de a solicita în justiţie măsuri reparatorii, este cea prevăzută de art. 22 alin. (5) pentru nerespectarea termenului de trimitere a notificării.

Prin urmare, nedepunerea de către titularul notificării a tuturor actelor doveditoare privind dreptul de proprietate asupra imobilului solicitat ori a celor privind calitatea sa de moştenitor în etapa administrativă de soluţionare a notificării nu poate avea drept consecinţă decât pronunţarea deciziei/dispoziţiei administrative pe baza actelor depuse în faţa Comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001 şi nicidecum imposibilitatea probării dreptului de proprietate ori a calităţii de moştenitor în etapa jurisdicţională, etapă în care poate fi complinită iipsa actelor doveditoare din etapa administrativă.

Teza contrară, pe care încearcă să o acrediteze recurenţii, nu poate fi acceptată, pentru că aceasta ar lipsi practic de conţinut etapa judiciară a soluţionării notificării, de esenţa căreia este caracterul contradictoriu al dezbaterilor, ce implică posibilitatea conferită părţilor de a formula în faţa instanţei apărări şi de a administra probe în dovedirea acestora, în scopul satisfacerii drepturilor subiective deduse judecăţii. întrucât administrarea probatoriului constituie elementul esenţial al judecăţii, a nu da posibilitatea părţii să administreze probe noi faţă de cele administrate în etapa administrativă, pe baza cărora instanţa să-şi întemeieze soluţia, ar echivala în fapt cu o judecată formală, contrară dreptului la un proces echitabil în sensul dispoziţiilor art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Rezultă că, mtemeindu~şi soluţia şi pe acte doveditoare care nu au fost depuse în etapa administrativă de soluţionare a notificării, ci direct în instanţă, curtea de apel a pronunţat o hotărâre cu aplicarea corectă a dispoziţiilor art. 23 din Legea nr. 10/2001.

Pentru toate aceste considerente, recursul declarat de reclamanţi va fi respins, ca nefondat, în raport de dispoziţiile art. 312 C. proc. civ., cu consecinţa menţinerii ca legală a deciziei pronunţate de instanţa de apel

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii C., B. şi A. împotriva deciziei nr. 269/A din data de 22 martie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 octombrie 2017.