Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1537/2017 AI generated

Revision of final judgment inadmissible against non-party assignee; appeal unfounded, attorney fee cut to RON 4,500

Case Number Decizia nr. 1537/2017
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant's appeal as unfounded, upholding the lower court's decision that rejected his application for revision of a final judgment in a land restitution case as inadmissible and brought by a person lacking standing; the court also reduced the attorney's fee awarded against the appellant to RON 4,500. The underlying dispute concerned a challenge to a county council order denying restitution under Law No. 10/2001 for 50 ha of land with buildings and plantations, which had already been returned under land fund laws via property titles. Decisively, the court held that the appellant, whose intervention request in the original proceedings had been denied and who was only a successor by assignment of 10% of the rights, was not a party to the original case and thus lacked procedural standing to seek revision under Article 52 of the old Civil Procedure Code; it also held that a defendant cannot unilaterally adopt another party's extraordinary appeal, and the exception of lack of standing, being absolute, could be raised at any stage and does not require the communications the appellant claimed were omitted.

Legislator headnote

AI generated

art. 109 C. proc. civ, art. 137 alin. (1) C. proc. civ, art. 48 C. proc. civ, art. 52 C. proc. civ, art. 274 C. proc. civ, art. 304 pct. 5 C. proc. civ; Revision of final judgment inadmissible against non-party assignee; appeal unfounded, attorney fee cut to RON 4,500: The underlying dispute concerned a challenge to a county council order denying restitution under Law No. 10/2001 for 50 ha of land with buildings and plantations, which had already been returned under land fund laws via property titles. Decisively, the court held that the appellant, whose intervention request in the original proceedings had been denied and who was only a successor by assignment of 10% of the rights, was not a party to the original case and thus lacked procedural standing to seek revision under Article 52 of the old Civil Procedure Code; it also held that a defendant cannot unilaterally adopt another party's extraordinary appeal, and the exception of lack of standing, being absolute, could be raised at any stage and does not require the communications the appellant claimed were omitted.

Keywords

AI generated
reduction of attorney fees revision of a judgment land law standing to appeal article of civil procedure assignment of claims

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 274 alin. (3) din C. proc. civ.

Basis for reducing the lawyer's fees and ordering the appellant to pay 4,500 lei in court costs to the respondent.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra cererii de recurs de faţă, constată următoareie:

Prin decizia nr. 2S4/C din 6.17.2009, Curtea de Apel Constanţa, secţia civilă, minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale, a respins, ca nefondate, apeluriie formulate de reclamanţii F., B., P., M., O., G. (moştenitorul defunctei H.), L. şi de intervenientul A., împotriva sentinţei civile nr. 998/C din 2.06.2005 a Tribunalului Tulcea.

A respins, ca lipsite de interes, apelurile formulate de pârâţii SC Y. SRL şi SC. Z. SA

Instanţa de apel a stabilit că, în mod corect, Tribunalul Tulcea a respins, ca nefondată, contestaţia reclamanţilor privind dispoziţia nr. 168 din 16 noiembrie 2001 emisă de Consiliul Judeţean Tulcea, prin care s-a dat o soluţie defavorabilă notificării de restituire a suprafeţei de 50 ha. cu construcţii, instalaţii, vii, livadă, plantaţii de salcâm, situată pe malul iacului Câşia, oraş Tulcea, câtă vreme reclamanţilor le-a fost restituit terenul în suprafaţă de 50 ha. - fiind emise titlurile de proprietate nr. x/2003, nr. x/2004 şi nr. x/2003.

Prin urmare, cererea de retrocedare a terenului nu mai poate fi admisă şi în temeiul Legii nr. 10/2001, act normativ care prin art. 8 alin. (1) exceptează în mod expres terenurile al căror regim juridic este reglementat prin legile fondului funciar, în privinţa construcţiilor şi instalaţiilor solicitate, s-a constatat că ele nu sunt identificate prin actul de vânzare-cumpărare nr. x/1946 şi nu poate fi stabilit cu certitudine ce bunuri au făcut obiectul acestui contract, împotriva acestei decizii (irevocabile prin respingerea de către I.C.C.J., secţia civilă şi de proprietate intelectuală, a recursului, conform deciziei nr. 5313 din 21.06.2011), s-a promovat de către apelantul reclamant A. calea extraordinară de atac a revizuirii, care a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Constanţa la 20.12.2016 (primită fiind prin poşta electronică, la 19.12.2016).

Prin decizia din 3 iulie 2017, Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă, a admis excepţia inadmisibilităţii cererii formulate de intimatul B., de însuşire a cererii de revizuire şi a respins cererea, ca fiind inadmisibilă.

A adrnis excepţia lipsei calităţii procesual active a revizuentului A. şi a respins cererea formulată de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 254/C din 6.11.2009, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesual activă.

A obligat revizuentui A., către intimata SC Z. SA la 2.000 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de revizuire a reţinut că, ordinea soluţionării excepţiilor invocate în proces ţine de natura lor (absolute ori relative), de efectele pe care le pot produce asupra cursului judecăţii (peremptorii sau dilatării), ca şi de raţionamentul logic care obligă mai întâi la determinarea corectă a cadrului procesual, pentru ca, ulterior, sa se analizeze pe fond litigiul.

O primă chestiune evocată de revizuentui A. a fost modalitatea în care intimata pârâtă SC K. SA Tulcea a înţeles să formuleze excepţia lipsei calităţii sale procesuale active, susţinând că o atare apărare nu poate fi evocată pe calea concluziilor scrise. Această susţinere a revizuentului a vizat aşadar nu doar forma de concept a înscrisului depus pentru şedinţa publică din 15.05.2017, ci şi momentul abordării excepţiei, arătându-se astfel că este cu neputinţă a se accepta de către instanţa de judecată evaluarea chestiunii lipsei calităţii saie procesuale active la un moment ulterior depunerii întâmpinării, adică în forma ultimelor concluzii ale părţii în cauză.

Pornind însă de la natura excepţiei lipsei calităţii procesuale active, anume o excepţie de fond dirimantă, absolută, de ordine publică, a cărei soluţionare favorabilă exclude orice evaluare pe fond a obiectului raportului litigios, pentru că lipseşte dreptul şi interesul celui care a acţionat în conformitate cu art. 109 C. proc. civ. 1865, instanţa a avut în vedere că, aceasta poate fi ridicată în orice stadiu al procesului, până la închiderea dezbaterilor. Faptul că intimata nu a evocat-o pe calea întâmpinării, ci printr-un înscris intitulat "concluzii scrise", nu are nicio relevanţă din perspectiva art. 137 alin. (1) C. proc. civ., pentru că aşa cum s-a arătat, specificul acestei apărări o exclude din sfera celor care trebuie regăsite, sub sancţiunea decăderii, din cuprinsul întâmpinării. în egală măsură, judecătorul nu este ţinut de titulatura dată de părţi înscrisurilor depuse în dosar, iar faptul că partea intimată a depus "concluzii scrise" nu marchează, prin el însuşi, sfârşitul dezbaterilor, ci doar reflectă epuizarea de către respectiva parte a apărărilor pe care a înţeles să le facă în proces.

Acestea sunt considerentele pentru care excepţia lipsei calităţii procesuale active a revizuentului a rămas de actualitate, fiind unită în soluţionare cu cea a excepţiei de inadmisibilitate a cererii declarative depuse de către unul dintre intimaţi, de însuşire a demersului procesual al revizuentului (chestiune care urmărea în egală măsură stabilirea corectă a cadrului procesual, prin definirea persoanelor cu calitate activă).

În legătură cu această ultimă chestiune, curtea de apel a constatat că intimatul-reclamant B. a solicitat, prin intermediul avocatului său, dl. A., să se ia act că înţelege să îşi însuşească în totalitate cererea de revizuire formulată de revizuentul F., în considerarea calităţii de co-apeianţi/co-reclamanţi în dosar nr. x/2005.

Nu este aşadar vorba despre extinderea cadrului procesual, prin introducerea în cauză a unei alte părţi, astfel încât apelarea la prevederile art. 49 şi urm,, art. 57 şi urm. C. proc. civ. 1865 sunt redundante. Intimatul B. este deja parte în proces, nefiind interesat să intervină într-un dosar în curs. în calitate de intervenient (principal sau intervenient forţat), ci doar să schimbe poziţia procesuală pasivă în cea activă, adică să preia dreptul şi interesul cu care s-a legitimat iniţial revizuentul F. şi să ocupe singur (sau împreună cu cel din urmă) locul consacrat titularului cererii în revizuire.

Prin urmare, ceea ce a avut instanţa de soluţionat a fost dacă în procedura civilă există mijlocul procesual şi posibilitatea legală ca poziţiile exprimate iniţial de părţile raportului litigios să fi interşanj abile, prin simpla lor voinţă exprimată în proces, reclamantul urmând să devină pârât şi invers - şi aceasta fără a se apela la formularea unor cereri reciproce, pe alte temeiuri obligaţîonale (reconvenţională, chemare în garanţie etc).

Or, o asemenea posibilitate nu există în dreptul procesual civil, cadrul de soluţionare a unui proces fiind în mod obligatoriu definit încă de la momentul depunerii cererii de chemare în judecată, atât sub aspectul identificării prin date personale a celor angrenaţi, cât şi prin dreptul clamat şi cel contestat părţilor adverse.

Legiuitorul a permis şi a reglementat ipoteza formulării unor cereri în coparticipare procesuală, care înglobează şi situaţia promovării unei acţiuni sub semnătura unui singur individ, dar care ulterior se legitimează ca mandatar al mai multor persoane (art. 47 şi 48 C. proc. civ.). Nu este însă permis ca în cadrul procesului pârâtul să preia, printr-o simplă declaraţie făcută instanţei, poziţia procesuală a reclamantului, chiar dacă arată că achiesează la demersul acestuia şi apreciază că - în raport de ceilalţi pârâţi - este mai aproape de dreptul şi interesul clamat de reclamant.

Este fără dubiu faptul că aceleaşi reguli de procedură se aplică mult mai restrictiv în cadrul căilor ordinare sau extraordinare, care implică promovarea lor într-un anumit termen şi cu o rigoare formală mai mare decât aceea a cererii multiple deduse instanţei de fond. Cu alte cuvinte, dacă apelantul/recurentul/revizuentul/contestatorul în contestaţia în anulare pretinde că a formulat calea de atac atât în nume propriu, cât şi în numele unui alt coparticipant la judecata în fond care a avut aceeaşi poziţie procesuală cu a lui însuşi, instanţa de control judiciar trebuie să verifice veridicitatea acestor susţineri, anume dacă se respectă cerinţa pluralităţii de semnături ori se face dovada unui mandat legal de reprezentare în noul demers.

Transpunând aceste reguli la speţa de faţă, instanţa constată că prezenta cerere de revizuire a fost formulată de A. în nume propriu, în calitate de "apelant reclamant" în dosar nr. x/2005. Nici în cuprinsul prezentei cereri de revizuire, după cum nici în înscrisurile depuse ulterior, revizuentui nu a susţinut că acţionează în mod legitim şi în numele celorlalţi apelanţi reclamanţi, în baza unui mandat conferit în acest sens. Dimpotrivă, notele de şedinţă depuse confirmă că acest demers a fost realizat exclusiv în nume propriu, pentru că la termenul din 6.02.2017 a arătat că nu este în măsură să indice domiciliile actuale ale intimaţilor reclamanţi, iar la 3.04.2017 a prezentat curţii de apel datele solicitate, cu menţiunea expresă a faptului că nu se află în posesia vreunui mandat de reprezentare pentru niciunul dintre aceştia . în fine, chestiunea "asumării" de către intimatul reclamant B. a calităţii procesuale active s-a realizat în baza unui contract de asistenţă juridică încheiat în mai 2017, adică la cea. 5 luni de la data promovării cererii de revizuire, ceea ce denotă încă o dată faptul că revizuentui iniţial nu a avut mandat de reprezentare cu ocazia formulării căii extraordinare de atac, în decembrie 2016,

Rezultă, deci, că este întemeiată excepţia inadmisibilităţii formulării, prin declaraţie unilaterală, a unei cereri a Intimatului reclamant de însuşire a cererii de revizuire formulate de revizuentui A., nefiind vorba în acest caz nici de exercitarea transparentă, în coparticipare procesuală, a dreptului de a uza de această cale de atac, după cura nici nu este vorba despre devoalarea cu întârziere de către unicul revîzuent a unui mandat dat în acest sens de către celelalte persoane revizuente (care s-ar fi aflat pe aceeaşi poziţie procesuală în judecata de fond şi care ar fi împuternicit pe unul dintre ei să formuleze în comun revizuire).

Negarea iniţială a existenţei unui mandat în acest sens, urmată de încheierea unui mandat convenţional de reprezentare a drepturilor clamate vin în sprijinul acestor argumente, astfel încât concluzia ce se impune este că singura persoană care îmbracă în această etapă a procesului calitatea de revizuent este dl. A. - B. fiind doar intimat.

Nu va avea nicio relevanţă opinia revizuentuîui potrivit căreia admiterea căii extraordinare de atac ar repune părţile în situaţia avută la data judecării cererilor de apel, câtă vreme succesul declarării unei căi de atac depinde nu doar de convingerea părţii care o promovează, ci şi de rezolvarea tuturor chestiunilor preliminare puse în faţa instanţei mai înainte de a o soluţiona: calitate procesuală, admisibilitate, tardivitate, temeinicia criticilor formulate, operarea puterii lucrului judecat etc. Curtea de Apei a achiesat la ideea principială că, în cazul admiterii unei cereri în revizuire, schimbarea soluţiei trebuie să ţină seama şi de teza art. 47 şi art. 48 C. proc. civ., privind pluralitatea de părţi - însă, în speţă, statuările ţin în primul rând de legitimarea celui care a formulat cererea de revizuire, iar nu de fondul judecării ei.

Odată clarificată calitatea procesuală pe care o are intimatul B., precum şi faptul că în acest dosar calitate de revizuent are doar F., instanţa este obligată să verifice excepţia dirimantă a lipsei calităţii sale procesuale active, invocate de SC K. SA Tulcea, Curtea de apel a constatat că excepţia este întemeiată, din perspectiva art. 52 C. proc. civ. 1865.

Contrar celor afirmate prin cererea de revizuire, A. nu a avut, pe durata procesului înregistrat sub nr. x/36/2005, calitate de reclamant, ci pe aceea de potenţial intervenient în proces. Astfel, prin încheierea din 14.04.2005, Tribunalul Tulcea respinge cererea de intervenţie în interes propriu formulată de această persoană, cu motivarea că el nu poate pretinde aceleaşi drepturi ca şi reclamanţii contestatori ai dispoziţiei nr, 168 din 16 noiembrie 2001 emise de Consiliul Judeţean Tulcea, supuse contestaţiei în dosarul menţionat. Pentru acest motiv F. a declarat apel, însă prin decizia civilă nr. 254/C din 6.11.2009, Curtea de Apel Constanţa a respins deopotrivă această cale de atac, arătând că, în mod corect, prima instanţă i-a exclus din sfera "persoanelor îndreptăţite" la care trimite Legea nr,10/2001. Potenţialul intervenient a fost considerat a fi, în temeiul contractului de cesiune de drepturi litigioase, un succesor cu titlu particular al reclamantului cedenţi Ş., pentru un procent de 10 din aceste drepturi, iar nu şi o persoană care se poate legitima procesual alături de reclamanţi, cu pretenţii ia măsuri reparatorii.

Soluţia dispusă de instanţa de apel în dosar nr. x/2005 (nr. vechi x/C/2005) a fiicut obiectul unei cereri de recurs promovate de A. în nume propriu şi în numele reclamanţilor apelanţi, însă prin decizia nr. 5313 din 21.06.2011 a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, a fot respins recursul declarat de intervenientul Ilicea şi de reclamanţii B., F., P., L., M., N. şi P.

În considerentele particulare referitoare la critica respingerii cererii sale de intervenţie, instanţa supremă a arătat că soluţia este legală faţă de prevederile art. 3 şi 4 din Legea nr. 10/2001, pretinsul intervenient nefiind moştenitor, ci doar succesor cu titlu particular, chiar dacă valabilitatea şi efectele juridice ale contractului exhibat nu au fost contestate de părţi. S-a mai arătat că nu sunt susţinute nici criticile recurentului intervenient potrivit cărora au existat neregularităţi privitoare la citare, pentru că ele nu au fost evocate în legătură cu propria sa citare, ci cu modalitatea de îndeplinire a acestei proceduri cu alte părţi -fără însă a arăta în care mod acest lucru i-a produs, lui însuşi, vreo vătămare.

Astfel fiind, este întemeiat punctul de vedere al autorului excepţiei, potrivit căruia odată definitivat acest parcurs al controlului de temeinicie şi de legalitate, A. nu îşi poate justifica în prezenta cale extraordinară de atac

calitatea de "parte" - această legitimare primind-o doar dacă soluţia primei instanţe ar fi fost reformată în sensul admiterii cererii sale de intervenţie m interes propriu şi ar fi putut participa, în acord cu dispoziţiile art. 52 şi 53 C. proc. civ., în proces în calitate de intervenient.

Dată fiind rezolvarea cererii de intervenţie în apel, curtea de apel a constatat că revizuentul ar fi trebuit să invoce temeiurile specifice căii extraordinare de atac în directă corelare cu rezolvarea dată propriului apel, ceea ce în mod clar constituia un efort substanţial de abordare câtă vreme nu doar instanţa de apel, ci şi cea de recurs au verificat întrunirea condiţiilor de participare a sa la judecata deja începută.

Având în vedere dispoziţiile art. 274 C. proc. civ. 1865, revizuentul A. a fost obligat, către SC Z. SA, la plata a 2.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată (onorariu avocat).

Împotriva acestei decizii a declarat recurs revizuentul A., solicitând, în principal, casarea cu trimiterea cauzei Curţii de Apei Constanţa pentru rejudecarea (pe "fond") a revizuirii, iar, în subsidiar, schimbarea în tot a hotărârii atacate, în sensui admiterii cererii de revizuire.

1). În motivarea cererii, sub aspect procedural, revizuentul a arătat că ambele excepţii au fost soluţionate fără a fi dezbătute în contradictoriu cu toate părţile. instanţa încălcând, astfel, principiul contradictorialităţii procesului şi dreptul la apărare, cel puţin unora dintre părţi.

Excepţia lipsei calităţii procesual active a revizuentului a fost invocată de SC K. SA, la termenul de judecată din 15.05.2017, prin intermediul unui înscris denumit "Concluzii scrise". Deşi revizuentul a cerut expres, instanţa nu a dispus comunicarea de copîi ale respectivului înscris către părţile lipsa, cu atât mai puţin către ceilalţi foşti co-apelanţi, pentru care revizuentul nu avea mandat de reprezentare. Aceste părţi nu au luat la cunoştinţă de existenţa şi de conţinutul excepţiei şi, deci, nu au avut posibilitatea formulării propriilor apărări/concluzii.

Excepţia inadmisibilităţii cererii "formulate" (în realitate, doar însuşită) de B. a fost invocată de SC K. SA şi de SC Z. SA la termenul de judecată din 26.06:2017, prin intermediul unor aşa-zise "note scrise". Instanţa nu a dispus comunicarea de copii ale respectivului înscris către

părţile lipsă, iar dezbaterile au avut loc. la acelaşi termen de judecată, instanţa rămânând pronunţare. În atare situaţie, părţile lipsă nu au avut posibilitatea de a lua la cunoştinţă despre existenţa şi conţinutul excepţiei şi, deci, au fost lipsite de posibilitatea formulării propriilor apărări/concluzii.

Această situaţie se încadrează în ipoteza prevăzută de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. şi impune casarea hotărârii şi trimiterea cauzei pentru rejudecare către instanţa care a pronunţat hotărârea casată.

Un alt motiv de critică este şi interpretarea inconsecventă şi contradictorie a raporturilor procesuale dintre părţi, respectiv: ti consideră pe foştii co-apeianţi părţi distincte, cu interese procesuale distincte, atunci când dispune citarea fiecăruia dintre aceştia cu câte o copie a cererii de revizuire; ti consideră ca fiind pe aceeaşi poziţie procesuală şi având aceleaşi interese cu revizuentul, atunci când apreciază că nu e necesară comunicarea către aceştia a copiilor conţinând excepţiile părţilor adverse, pentru a-şi face propria apărare, considerând că e suficient ca revizuentul să fi luat cunoştinţă despre acestea; instanţa îşi schimbă interpretarea atunci când este vorba de însuşirea de către un fost coapelant a unui act procesual efectuat de revizuent, respectiv însuşi cererea de revizuire, considerând că actul nu poate profita acestuia.

În condiţiile în care o instituţie juridică sau un text de Sege nu poate avea simultan două interpretări diferite - aşa cum s-a întâmplat cu ocazia pronunţării hotărârii atacate, în ceea ce priveşte aprecierea aspectelor co-participării procesuale - este evident ca cel puţin una dintre interpretăriie instanţei este eronată, ceea ce se încadrează în ipoteza legală prevăzută de art. 304 pct. 7, 8 şi/sau 9 din C. proc. civ.

2). Referitor ia soluţia pronunţată pe excepţia lipsei calităţii procesual active a revizuentului, recurentul a arătat că a semnat personal şi în nume propriu cererea introductivă de instanţă, ceea ce îi conferă calitatea de reclamant, care subzistă în toate fazele procesuale, hotărârile respective fiind pronunţate în contradictoriu cu acesta.

Faptul că, la un moment dat, a fost formulată o excepţie privind lipsa calităţii procesual active, iar această excepţie a fost şi admisă, nu poate înlătură calitatea sa originară - de reclamant, de care instanţele trebuie să ţină (şi chiar au ţinut) seama la pronunţarea hotărârilor. în caz contrar, instanţele ar fi încălcat principiul contradictorialităţii şi pe cel al liberului acces injustiţie.

Aşadar, premisa fiind eronată, soluţia întemeiată pe această premisă este esenţialmente greşită, indiferent de cât de corect (sau nu) este raţionamentul instanţei.

O atare situaţie s-ar încadra în ipoteza legală prevăzută de art. 304 pct. 7, 8 şi/sau 9 din C. proc. civ.

3). în ceea ce priveşte admiterea excepţiei inadmisibilităţii cererii "formulate" (în realitate, doar însuşită) de B., recurentul-revizuent a arătat că, instanţa a trecut cu vederea existenţa temeiurilor legale care susţin valabilitatea însuşirii revizuirii de către intimatul iniţial B., respectiv, dispoziţiile art. 48 alin. (2) din C. proc. civ. Cu aceleaşi efecte pot fi valorificate (prin asemănare) disp. art. 293 din C. proc. civ., în condiţiile în care până la termenul la care s-a făcut declaraţia de însuşire, nu avusese loc. prima zi de înfăţişare, în sensul art. 134 din C. proc. civ., procedura de citare nefiind niciodată legal îndeplinită cu toate părţile până la termenul respectiv.

O atare soluţie este lipsită de temei legal, încadrându-se în ipoteza legală prevăzută de art. 304 pct. 9 din C. proc. civ.

4). Un alt aspect de nelegalitate al hotărârii este acela că, în condiţiile în care instanţa nu s-a pronunţat cu prioritate asupra chestiunilor prealabile, ci a dispus unirea excepţiilor cu fondul în vederea pronunţării unor soluţii unitare, instanţa era ţinută să se pronunţe atât asupra excepţiilor, cât şi asupra "fondului", în speţă cu privire ia îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate ale revizuirii în raport cu temeiul de drept invocat de revizuent.

Or, instanţa s-a limitat în a soluţiona excepţiile, lăsând nesoîuţionat "fondul", ceea ce se încadrează în ipoteza legală prevăzută de art. 304 pct. 9 din C. proc. civ.

5). în ceea ce priveşte admiterea cheltuielilor de judecată solicitate de Z., soluţia e, de asemenea, greşită, deoarece această problemă nu a fost dezbătută în contradictoriu până la momentul închiderii dezbaterilor. Nu au fost depuse şi nici comunicate celorlalte părţi, în copie, înscrisuri care să dovedească existenţa şi utilitatea unor atare cheltuieli, până la momentul încheierii dezbaterilor.

Ca atare, despre existenţa, utilitatea şi dovedirea acestor cheltuieli nu se face vorbire nici în încheierea pronunţată în şedinţa din 26.06.2017 (termenul la care au avut loc dezbaterilor), nici în motivele hotărârii pronunţată ulterior, instanţa doar pronunţându-se în sensul obligării revizuentului, tară vreo analiză prealabilă.

Ca atare, acordarea de cheltuieli de judecată nu are nicio motivare sau temei faptic, sub acest aspect hotărârea fiind nelegală în raport cu dispoziţiile art. 304 pct. 7 din C. proc. civ.

Recursul este nefondat, urmând a fi respins pentru considerentele ce succed:

i). în ceea ce priveşte criticile formulate sub aspect procedural, este de reţinut că notele scrise şi concluziile scrise (prin care au fost invocate excepţiile puse în discuţie) nu sunt acte de procedură pentru care C. proc. civ. să prevadă comunicarea, aşa cum prevede pentru cererea de chemare în judecată sau întâmpinare.

Prin urmare, în lipsa unei norme legale, instanţa de judecată nu poate dispune comunicarea acestor acte, amânarea judecării cauzei, pentru un astfel de motiv, fiind nejustificată.

De altfel, excepţia lipsei calităţii procesuale active este o excepţie de fond, absolută, care poate fi invocată de către părţi în orice moment, inclusiv oral, sau din oficiu, de către instanţă.

în speţă, această excepţie a fost invocată şi oral de apărătorul ales al intimatei SC K. SA, în faţa instanţei de revizuire, la termenul din 15 mai 2017.

De asemenea, excepţia madmisibilităţii cererii de însuşire a cererii de revizuire, formulată de intimatul B., este o excepţie de procedură, dintre cele prevăzute de art. 137 alin. (1) C. proc. civ., a cărei soluţionare este prioritară, faţă de judecarea fondului cauzei.

Principiul contradictorialităţii, a cărei încălcare o susţine recurentul-revizuent, este un principiu fundamental al dreptului procesual civil şi o componentă a dreptului fundamental la apărare, în temeiul căruia, părţile pot să formuleze cereri, să administreze probe şi să pună concluzii în legătură cu problemele de fapt şi de drept care interesează dezlegarea pricinii, indiferent dacă elementele puse în discuţie reprezintă rezultatul iniţiativei părţilor ori al instanţei de judecată.

C. proc. civ. impune, ca o garanţie fundamentala a respectării principiului contradictorialităţii, citarea părţilor, însă înfăţişarea acestora în faţa instanţei de judecată, personal sau prin reprezentant, nu este obligatorie şi nu este de esenţa soluţionării cauzei în condiţii de legalitate, instanţa putând hotărî asupra cererilor cu care a fost învestită, dacă procedura de citare a fost legal îndeplinită, fiind relevant simplul fapt că au fost asigurate părţilor condiţiile înfăţişării.

Din această perspectivă, în speţă, instanţa de revizuire a respectat principiul contradictorialităţii şi, implicit, dreptul la apărare ai tuturor părţilor, ce au fost legal citate şi care au avut, astfel, posibilitatea de a-şî formula punctul de vedere şi apărările necesare pe toate cererile şi excepţiile formulate în cauză.

În plus, instanţa de revizuire a amânat judecarea cauzei la termenele din 15.05.2017 şi, respectiv, din 29.05.2017, în vederea pregătirii apărării pe cele două excepţii, mai sus enunţate, fiind astfel respectate drepturile procedurale ale părţilor.

2). În ceea ce priveşte criticile privind modul de soluţionare a excepţiei lipsei calităţii procesuale active a revizuentului A., se constată ca, în mod corect, instanţa de revizuire a reţinut faptul că acesta nu a avut nici calitatea de reclamant, nici pe cea de intervenient în cauză, astfel cum rezultă din parcursul procesual al cauzei la fond, în apel şi în recurs.

Revizuentul a fost doar titularul unei cereri de intervenţie, ce a fost respinsă şi, astfel, nu a dobândit calitatea de intervenient şi, deci, pe aceea de parte în proces.

Acest aspect rezultă tară echivoc din decizia civilă nr. 5313 din 21.06.2011 a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată în soluţionarea recursului declarat de către A.

În motivarea acestei hotărâri, s-a reţinut cu putere de lucru judecat, faptul că instanţele au stabilit corect cadrul procesual, cât şi faptul că titularul cererii de intervenţie nu are legitimare procesuală activă în cauză, cererea sa de intervenţie în interes propriu fiind respinsă, prin încheierea din 14.04.2005, pronunţată de Tribunalul Tulcea.

Promovarea cailor de atac de către A., inclusiv pe cea a revizuirii, împotriva hotărârilor pronunţate în prezenta pricină, nu îi conferă acestuia calitatea de parte în proces şi calitate procesuală activă, instanţa de judecată fiind cea chemată să se pronunţe asupra temeiniciei şi legalităţii susţinerilor formulate de părţi în orice fază a procesului

3). Sub aspectui modului de soluţionare a excepţiei inadmisibilităţiî cererii de însuşire a cererii de revizuire, formulată de intimatul B., este de reţinut că, la fila 81 din dosarul Curţii de Apel Constanţa se află cererea înregistrată la data de 3.04.2017, în care revizuentul A. declară:

"Menţionez şi aspectul că până la acest moment nu am mandat de reprezentare pentru niciunul dintre aceştia", cu referire la intimaţii indicaţi, printre care se regăseşte şi B.

Totodată, la termenul din 15.05.2017, revizuentul A. a precizat, la interpelarea instanţei, că "este unicul revizuent şi că apără propriile interese procesuale."

Date fiind aceste precizări calitatea procesuală a intimatului B. este clară şi neechivocă, din punct de vedere al normelor C. proc. civ. Calitatea de revizuent ar fi putut fi dobândită de către B. doar în situaţia în care revizuentul A. ar fi formulat calea de atac şi în numele acestuia, având mandat de reprezentare, şi s-ar fi procedat ulterior la ratificarea cererii» la însuşirea căii de atac, formulate şi în numele alteî părţi.

Or, în cauză» aşa cum s-a reţinut în precedent, revizuentul, personal, a precizat că este singura parte care a declarat această cale extraordinară de atac şi că nu are niciun fel de mandat de reprezentare din partea intimaţilor,

Recurentul-revizuent a invocat şi dispoziţiile art. 48 alin. (2) C. proc. civ., care, însă, nu sunt aplicabile în pricina de faţă, întrucât acestea reglementează situaţia codebitorilor solidari, în cazul existenţei unei obligaţii indivizibile, ale cărei efecte juridice se extind asupra tuturor reclamanţilor sau pârâţilor, datorită naturii raportului juridic generat de respectiva obligaţie.

4). Pe de altă parte, instanţa de revizuire s-a pronunţat cu prioritate asupra celor două excepţii, în temeiui dispoziţiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ., ce obligă instanţa sa se pronunţe mai întâi asupra excepţiilor procesuale care fac de prisos cercetarea în fond a pricinii.

În speţă, instanţa de revizuire, cu respectarea normei legale enunţate, s-a pronunţat pe excepţiile invocate de către intimate, ceea ce a tăcut de prisos analizarea condiţiilor de admisibilitate a cererii de revizuire, raportat la prevederile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., invocate de revizuent.

De asemenea, din încheierea de dezbateri de la 26 iunie 2017, reiese că instanţa de revizuire a acordat cuvântul părţilor şi a rămas în pronunţare asupra celor două excepţii - inadmisibilitatea cererii formulate de intimatul B., de însuşire a cererii de revizuire şi lipsa calităţii procesuale active a revizuentului A. - pe care le-a şi soluţionat.

Aşadar, contrar susţinerilor recurentului, instanţa nu a unit excepţiile cu fondul cererii de revizuire, însă, chiar şi dacă ar fi procedat în acest fel, instanţa, cu ocazia deliberării, potrivit dispoziţiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ., era ţinută să se pronunţe mai întâi asupra excepţiilor invocate. Cum instanţa de revizuire a constatat întemeiate cele două excepţii, cercetarea fondului cererii de revizuire nu a mai fost posibilă.

5). Potrivit dispoziţiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ. "partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată."

Textul legal redat prevede o singură condiţie pentru obligarea uneia dintre părţile litigante la plata cheltuielilor avansate de cealaltă parte pe parcursul desfăşurării procesului, anume faptul ca aceasta să fi căzut în pretenţii, adică să fi pierdut procesul. Faptul pierderii procesului se dovedeşte cu msăşi cuprinsul hotărârii judecătoreşti prin care acesta s-a finalizat.

Or, în cauză, cererea de revizuire a fost respinsă, aşa încât revizuentul A. este partea care a pierdut procesul şi, astfel, a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată solicitate de către intimata S.C. Z. S.A., ce a avut calitatea de parte câştigătoare în proces, aşa încât soluţia de obligare a revizuentului la plata cheltuielilor de judecată este legală.

Reţinând, aşadar, că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea corectă a legii pe toate aspectele contestate şi că, astfel, nu sunt îndeplinite condiţiile cazurilor de modificare sau de casare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., invocate de recurent, înalta Curte constată că recursul este nefondat şi îl va respinge ca atare, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

La termenul din 11 octombrie 2017, cu ocazia dezbaterilor asupra recursului, intimatul B. a solicitat să se ia act că îşi însuşeşte recursul declarat de recurentul A., însă, pentru considerentele deja expuse la pct. 3, o astfel de cerere este inadmisibilă, dat fiind faptul că recurentul A. nu a avut mandat de reprezentare şi nu a formulat cererea şi în numele intimatului B., pentru ca acesta să îşi poată însuşi ulterior calea de atac declarată şi în numele său.

Faptul că recurentul A. nu a avut mandat de la intimaţii din cererea de revizuire, pentru a declara prezentul recurs, rezultă chiar din formularea acestei cereri, în care se menţionează cu privire la ceilalţi co-reclamanţi "în măsura în care aceştia vor înţelege să ratifice personal calea de atac".

În ceea ce priveşte obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată, aşa cum deja s-a reţinut la pct. 5, fundamentul juridic al acordării acestora, potrivit dispoziţiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., este reprezentat de culpa procesuală.

Criteriile stabile de prevederile art. 274 alin. (3) C. proc. civ. impun o corelaţie între elementele de complexitate ale speţei, volumul muncii îndeplinite de apărător şi cuantumul cheltuielilor de judecată acordate, reprezentând onorariu de avocat.

În speţă, onorariul solicitat de avocatul intimatei SC K. SA Tulcea, în sumă de 35.849 lei, nu se circumscrie criteriului de complexitate sau dificultate al cauzei, dat fiind că, recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunţate într-o cale extraordinară de atac de retractare, care nu a implicat formularea de apărări pe fondul pricinii, element care nu justifică acordarea în totalitate a cheltuielilor de judecată, ci justifică reducerea acestora la 4.500 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 106/C din 3 iulie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă.

În baza dispoziţiilor art. 274 alin. (3) din C. proc. civ., dispune reducerea onorariului de avocat şi obligă recurentul la plata sumei de 4.500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată către intimata SC K. SA Tulcea.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 octombrie 2017.