Revision petition upheld: forged powers of attorney void title comparison, claimant must return 10,659 sq m and pay costs.

Asupra cauzei de faţă constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 1707 din data de 11 noiembrie 2008, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, în dosar nr. x/2008, s-a respins ca neîntemeiată acţiunea în revendicare cu privire la terenurile în suprafaţă de 10.659 mp, situate în intravilanul comunei Ciolpani, sat Piscu, judeţul Ilfov, formulată de reclamanta A. (care a preluat legitimarea procesuală activă ca urmare a transmiterii drepturilor litigioase de reclamanţii iniţiali, E. şi F.), în contradictoriu cu pârâta SC B. SRL.

Prin decizia civilă nr. 442 din 6 iulie 2009, pronunţată în dosar nr. x/2008, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis apelul declarat de apelanta-reclamantă A. împotriva sentinţei civile nr. 1707 din data de 11 noiembrie 2008 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă SC B. SRL, a schimbat în tot sentinţa apelată în sensul că a admis acţiunea, a obligat pârâta să lase reclamantei în deplină proprietate şi liniştită posesie suprafeţele de teren: de 3.553 mp situată în tarlaua 31 parcela 306/11; de 3.553 mp situată în tarlaua 31 parcela 306/12; de 3.553 mp situată în tarlaua 31 parcela 306/13 şi a dispus efectuarea cuvenitelor menţiuni în cartea funciară a localităţii Ciolpani, judeţul Ilfov.

Această decizie a rămas irevocabilă prin decizia nr. 6324 din 25 noiembrie 2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, prin care s-a respins recursul declarat de pârâtă.

Pârâta SC B. SRL a formulat, în temeiul art. 322 pct. 4 teza a II-a C. proc. civ., cerere de revizuire împotriva deciziei civile nr. 442 din data de 6 iulie 2009, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, în dosar nr. x/2008, în contradictoriu cu intimata A., solicitând admiterea căii extraordinare de atac, schimbarea în tot a deciziei atacate şi respingerea acţiunii în revendicare formulate de către intimată. Revizuenta a solicitat instanţei ca, în ipoteza admiterii cererii, să dispună restabilirea situaţiei anterioare executării, prin întoarcerea executării silite.

Cererea de revizuire a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, sub nr. x/2/2016.

În motivarea cererii, revizuenta a susţinut că unul dintre înscrisurile care au stat la baza pronunţării soluţiei menţionate anterior a fost declarat fals în urma judecăţii. Astfel, a arătat că prin sentinţa civilă nr. 2728 din 8 octombrie 2013 pronunţată de Tribunalul Ilfov, în dosar nr. x/2012, instanţa a reţinut că, deşi răspunderea penală s-a prescris conform rezoluţiilor Parchetului, actele atacate cu acţiune în anulare nu sunt valabile, deoarece, pe de o parte, procurile despre care se susţinea că ar fi fost autentificate de Notariatul de Stat al Sectorului Agricol Ilfov, nu figurau în registrele de evidenţă a notariatului la numerele de încheieri indicate pe acestea, iar, pe de altă parte, mandanţii (autorii comuni) nu semnaseră procurile, astfel cum rezultă din proba cu interogatoriu şi din declaraţiile date de acesta în dosarul penal, potrivit cărora, mandatarul nu îi cunoştea pe mandanţi.

A precizat că sentinţa civilă nr. 2728 din data de 8 octombrie 2013 a rămas definitivă prin decizia civilă nr. 428/A din data de 28 septembrie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, care a menţinut soluţia instanţei de fond, şi irevocabilă prin decizia civilă nr. 1191 din data de 23 iunie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de respingere a recursului declarat împotriva hotărârii instanţei de apel.

Revizuenta a precizat că a luat cunoştinţă de hotărârea prin care s-a declarat în mod irevocabil falsul, la data de 23 iunie 2016, când soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost publicată pe site-ul instanţei respective.

În opinia acesteia, declararea falsului procurilor de către instanţa civilă care a constatat nulitatea absolută pentru lipsa consimţământului mandanţilor, determină schimbarea soluţiei pronunţate prin decizia nr. 442/2009, deoarece respectiva instanţă a constatat că ar fi preferabile titlurile intimatei, prezumând că acestea sunt valabile, or, în procesul care a determinat introducerea căii extraordinare de atac, s-a stabilit contrariul, şi anume că procurile şi actele juridice întocmite în baza acestora sunt lovite de nulitate absolută, fiind întemeiate pe un fals.

Restabilirea situaţiei anterioare executării presupune, în opinia revizuentei, predarea imobilului către aceasta şi modificarea evidenţelor din registrele de carte funciară, avându-se în vedere procedura prevăzută de art. 4041- 4042 din C. proc. civ. de la 1865.

În drept, cererea de revizuire a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 24, art. 25 şi art. 26 din noul C. proc. civ., respectiv pe dispoziţiile art. 322 pct. 4, teza a II-a, art. 323 alin. (1), art. 324 alin. (1), art. 377 alin. (1) pct. 3, art. 377 alin. (2) pct. 4, art. 4041 alin. (1), art. 4041 alin. (2) şi art. 4042 alin. (1) din C. proc. civ. de la 1865.

Prin decizia civilă nr. 858 A din 10 noiembrie 2016, pronunţată în dosar nr. x/2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins, ca tardivă, cererea de revizuire formulată de revizuenta SC B. SRL împotriva deciziei civile nr. 442/2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimata A. şi a obligat-o pe revizuentă la plata sumei de 8553,41 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către intimată.

În esenţă, instanţa a reţinut că revizuenta a invocat sentinţa civilă nr. 2728 din data de 8 octombrie 2013, care a rămas definitivă la data de 28 septembrie 2015, când s-a pronunţat decizia civilă nr. x/A/2015 de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori de familie, şi irevocabilă la data de 23 iunie 2016, când Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a pronunţat decizia civilă nr. 1191/2016, în dosar nr. x/2012.

Curtea a arătat că termenul de revizuire se calculează de la momentul luării la cunoştinţă de conţinutul hotărârii definitive prin care s-a declarat fals înscrisul (comunicarea acesteia către partea interesată), şi anume 3 noiembrie 2015. Ca atare, dat fiind că cererea de revizuire a fost depusă prin poştă la data de 15 iulie 2016, calea extraordinară de atac declarată a fost considerată ca fiind tardivă.

Prin decizia 391 din 23 februarie 2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a admis recursul declarat de revizuenta SC B. SRL, împotriva deciziei civile nr. 858/A din 10 noiembrie 2016 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a casat decizia şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Înalta Curte a arătat că pentru determinarea momentului la care se poate considera că partea interesată în exercitarea revizuirii a luat cunoştinţă de hotărârea care constată falsul, trebuie să se analizeze atitudinea procesuală a părţilor după rămânerea definitivă a hotărârii.

A reţinut că, prin recursul împotriva deciziei nr. 428/A din 28 septembrie 2015, avută în vedere de instanţa de revizuire ca punct de reper în determinarea momentului de început al curgerii termenului de o lună prevăzut la art. 324 pct. 3 C. proc. civ., pârâtele D. şi A. au formulat critici privitoare la soluţia dată asupra falsului înscrisurilor deduse judecăţii.

Aşadar, cum problema falsului invocat drept motiv de revizuire a fost analizat şi în etapa recursului, instanţa supremă a considerat că termenul în care trebuia să fie exercitată revizuirea nu putea să înceapă să curgă decât de la data pronunţării deciziei din recurs, şi anume 23 iunie 2016.

În urma trimiterii spre rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, la data de 28 februarie 2017, sub nr. x/2/2016*.

Prin decizia nr. 253/A din data de 16 martie 2017, pronunţată în dosar nr. x/2016*, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis cererea de revizuire formulată de revizuenta SC B. SRL împotriva deciziei civile nr. 442 din data de 6 iulie 2009 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în dosar nr. x/2008, în contradictoriu cu intimata A.

A schimbat în tot decizia civilă nr. 442 din data de 6 iulie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în dosar nr. x/2008 în sensul că:

A respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta-reclamantă A. împotriva sentinţei civile nr. 1707 din data de 11 noiembrie 2008 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă SC B. SRL.

În baza art. 4042 alin. (1) C. proc. civ. a dispus restabilirea situaţiei anterioare executării care a făcut obiectul dosarului de executare nr. x/2001 al BEJ G., în sensul că:

A obligat pe intimata A. să predea revizuentei SC B. SRL suprafeţele de teren de 3553 mp, situat în tarlaua 31, parcela 306/11, 3553 mp, situat în tarlaua 31, parcela 306/12 şi 3553 mp, situat în tarlaua 31, parcela 306/13, din comuna Ciolpani, sat Piscu, judeţul Ilfov.

A obligat pe intimată la plata către revizuentă a sumei de 10.000 lei, cu aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ.

Pentru a decide astfel, analizând condiţiile de admisibilitate a cererii de revizuire, curtea de apel a constatat că hotărârea a cărei revizuire se cere este definitivă şi evocă fondul, deoarece prin aceasta s-a admis apelul declarat de reclamantă şi a fost schimbată în tot sentinţa apelată, în sensul că s-a admis acţiunea în revendicare.

În ceea ce priveşte faptele pe care se întemeiază cererea de revizuire, a constatat că revizuenta a susţinut că decizia atacată s-a dat în temeiul unor înscrisuri declarate false în cauza ce formează obiectul dosar nr. x/2012.

Curtea de apel a apreciat că în cauză este incidentă ipoteza prevăzută de art. 322 pct. 4 teza a II-a C. proc. civ., deoarece, hotărârea a cărei revizuire se cere şi prin care s-a admis acţiunea în revendicare formulată împotriva revizuentei, a fost dată în temeiul unor înscrisuri declarate false prin sentinţa civilă nr. 2728 din data de 8 octombrie 2013 pronunţată de Tribunalul Ilfov, definitivă şi irevocabilă, respectiv procurile autentificate sub nr. 1003, nr. 1004, nr. 2156 din data de 9 mai 1995.

S-a reţinut că, prin decizia atacată, comparând titlurile părţilor, instanţa a pornit de la premisa că acestea sunt valabile, făcând referire pe larg la apărarea pârâtei referitoare la valabilitatea procurilor ce au stat la baza încheierii contractelor de vânzare-cumpărare ale autorilor iniţiali ai reclamantei şi a înlăturat această apărare, reţinând că procurile nu au fost desfiinţate, anulate sau constatate false.

Prin decizia pronunţată în recurs, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a avut în vedere, de asemenea, acest aspect, reţinând că până la soluţionarea acţiunii în revendicare nu s-a dovedit că procurile prin care vânzătorii au fost reprezentaţi prin mandatar C. la încheierea contractului sunt false sau nelegale.

Prin urmare, a apreciat că este nefondată susţinerea intimatei în sensul că înscrisul declarat fals nu a fost determinant în pronunţarea soluţiei, deoarece instanţele nu au înlăturat apărarea legată de valabilitatea procurilor pe motiv că nu ar avea relevanţă în mecanismul comparării titlurilor de proprietate, ci pe motiv că nu este întemeiată. Or, nevalabilitatea procurilor era determinantă în soluţionarea acţiunii în revendicare, câtă vreme aceasta ar fi pus în discuţie dobândirea terenului de la un neproprietar.

De asemenea, curtea de apel a arătat că nefondată este şi apărarea intimatei în sensul că instanţele nu au verificat şi nu s-au pronunţat cu privire la falsul înscrisurilor, declararea nulităţii procurilor neechivalând cu declararea falsului acestora.

Sub acest aspect, Curtea a avut în vedere faptul că prin decizia civilă nr. 858A din data de 10 noiembrie 2016, pronunţată în primul ciclu procesual, respingându-se ca tardivă cererea de revizuire, instanţa a pornit de la premisa existenţei unei hotărâri civile de declarare a falsului pe cale incidentală. În raport de această premisă, a reţinut incidenţa în cauză a prevederilor art. 324 alin. (1) pct. 3 care stabilesc începutul termenului de revizuire raportat la data la care partea a luat cunoştinţă de hotărârea care a declarat fals înscrisul, iar nu a art. 324 alin. (3) teza finală, care are în vedere lipsa unei asemenea hotărâri, caz în care termenul de revizuire are un alt moment de început de la care se calculează.

Această premisă a fost avută în vedere şi de instanţa de recurs, prin decizia civilă nr. 391 din data de 23 februarie 2017, astfel că aspectul referitor la existenţa unei hotărâri civile de constatare a falsului a fost stabilit în primul ciclu procesual cu putere de lucru judecat.

Curtea a constatat şi că în considerentele hotărârilor judecătoreşti invocate în susţinerea cererii de revizuire, s-a reţinut în mod expres că instanţa de fond a analizat potrivit art. 184 C. proc. civ. falsul în cadrul acţiunii civile (decizia civilă nr. 428/A din data de 28 septembrie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie), respectiv că instanţa de fond a stabilit, faţă de consemnările notarului public, inexistenţa consimţământului vânzătorilor având în vedere probele administrate, reţinând că procurile reprezintă falsuri, pentru lipsa condiţiilor de validitate (decizia civilă nr. 1191 din data de 23 iunie 2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie).

Prin urmare, Curtea a considerat că este admisibilă cererea de revizuire şi, în temeiul art. 327 alin. (1) C. proc. civ., a admis-o şi a procedat la rejudecarea apelului soluţionat prin decizia revizuită.

Rejudecând, a constatat că apelul este nefondat şi a menţinut soluţia tribunalului de respingere a acţiunii în revendicare.

A arătat că, urmare a constatării falsului procurilor, prin hotărâre judecătorească irevocabilă s-a constatat nulitatea absolută a tuturor actelor subsecvente exhibate de reclamanta A. în susţinerea dreptului său de proprietate, a apreciat că în prezent numai pârâta SC B. SRL deţine titlu cu privire la terenurile în litigiu şi, prin urmare, acţiunea în revendicare este neîntemeiată.

Dat fiind că, potrivit procesului verbal încheiat la data de 11 august 2011 de BEJ G. în dosarul de executare nr. x/2001, revizuenta a predat imobilul revendicat intimatei în baza titlului executoriu reprezentat de decizia civilă nr. 442 din data de 6 iulie 2009 şi întrucât această decizie a fost desfiinţată în urma admiterii prezentei cereri de revizuire, la solicitarea revizuentei, Curtea a apreciat că se impune aplicarea prevederilor art. 4041 alin. (1) şi (2) şi ale art. 4042 C. proc. civ., prin restabilirea situaţiei anterioare executării.

Împotriva deciziei nr. 253/A din data de 16 martie 2017, pronunţate în dosar nr. x/2016* de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a declarat recurs intimata A., solicitând admiterea căii de atac şi modificarea hotărârii recurate în sensul respingerii cererii de revizuire, ca inadmisibilă, şi a cererii de întoarcere a executării silite, ca neîntemeiate. Totodată, a solicitat obligarea intimatei-revizuente la plata tuturor cheltuielilor de judecată efectuate în legătură cu soluţionarea prezentului litigiu.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta-intimată a apreciat că hotărârea pronunţată asupra revizuirii este nelegală şi a fost pronunţată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 322 pct. (4) C. proc. civ.

În esenţă, recurenta-intimată a arătat că, pe de o parte, falsul actelor juridice contestate de către partea adversă, respectiv procurile autentificate din data de 9 mai 1995, nu au fost niciodată declarat de către instanţele de judecată, iar, pe de altă parte, aceste acte juridice - procurile - nu reprezintă înscrisuri determinante la pronunţarea hotărârii a cărei revizuire se cere, în sensul dispoziţiilor art. 322 pct. 4 C. proc. civ.

A susţinut recurenta-intimată că instanţele de judecată nu au declarat falsul procurilor şi a arătat că nici obiectul dosar nr. x/2012 şi nici hotărârile judecătoreşti pronunţate în cauză nu s-au fundamentat şi nici nu se puteau fundamenta pe falsul procurilor în discuţie, în raport de obiectul determinat al acţiunii.

A precizat că dosar nr. x/2012 a avut ca obiect constatarea nulităţii absolute a contractelor de vânzare cumpărare autentificate din data de 30 mai 1995 şi a procurilor autentificate din data de 9 mai 1995 la Notariatul de Stat al Sectorului Agricol Ilfov, precum şi a actelor subsecvente, şi anume a procesului-verbal de licitaţie din data de 10 martie 2004 încheiat de executorul bancar H., a actelor de adjudecare din data de 11 martie 2004 şi a contractelor de vânzare-cumpărare drepturi litigioase autentificate din data de 15 august 2007 şi din data de 4 octombrie 2007 de BNP I. şi J., cauza juridică a acţiunii fiind lipsa totală de consimţământ al primilor vânzători la încheierea actelor juridice de înstrăinare şi nu falsul procurilor.

Recurenta-intimată a arătat că instanţele care au judecat dosar nr. x/2012 nu au declarat falsul înscrisurilor a căror nulitate absolută s-a cerut, ci au reţinut lipsa consimţământului în ceea ce priveşte procurile autentificate din data de 9 mai 1995 şi incidenţa principiului nulităţii actului subsecvent urmare a anulării actului principal, în ceea ce priveşte contractele prin care a fost transmis dreptul de proprietate asupra terenurilor în litigiu.

În plus, recurenta-intimată a mai susţinut că, pe de o parte, instanţele nu ar fi putut să dispună prin hotărâri cu privire la falsul înscrisurilor, având în vedere că, în respectivul litigiu, cauza juridică a acţiunii a fost cu totul alta, şi anume lipsa totală a consimţământului vânzătorilor iniţiali, iar, pe de altă parte, pentru a pronunţa hotărârile de constatare a nulităţii absolute instanţele nici nu au avut nevoie să constate falsul actelor contestate, în condiţiile în care, conform considerentelor acestor hotărâri, din probele administrate a rezultat lipsa totală a consimţământului mandanţilor.

În plus, a menţionat că cererea de constatare a falsului procurilor a fost respinsă de către Tribunalul Ilfov, motivat de împrejurarea că actele contestate nu au putut fi prezentate în original, iar partea adversă a renunţat la expertiza grafoscopică solicitată iniţial şi dispusă de către Curtea de Apel Bucureşti.

De asemenea, a considerat că în mod greşit instanţa a reţinut că hotărârile pronunţate în dosar nr. x/2012 au declarat falsul procurilor, în condiţiile în care menţiunile referitoare la falsul procurilor sunt cuprinse doar în considerentele hotărârilor din apel şi din recurs şi nu reprezintă motive în raport de care a fost pronunţată soluţia de anulare a actelor contestate. A susţinut că, prin urmare, aceste statuări nu puteau fi avute în vedere de către instanţă, nefiind aspecte dezlegate cu putere de lucru judecat.

Recurenta-intimată a criticat şi cele reţinute de către instanţă, potrivit cărora aspectul referitor la existenţa unei hotărâri civile de declarare a falsului a fost stabilit în primul ciclu procesual cu putere de lucru judecat, arătând că, în opinia sa, unicul aspect dezlegat de către instanţe a fost cel referitor la tardivitatea cererii de revizuire raportat la momentul de la care începe să curgă termenul de 30 de zile - fie de la data comunicării hotărârii despre care revizuenta susţine că declară falsul, fie de la data la care această hotărâre a rămas irevocabilă.

Contrar concluziei curţii de apel, recurenta-intimată a apreciat că procurile în discuţie nu au fost determinante la pronunţarea deciziei a cărei revizuire se solicită şi prin care s-a analizat temeinicia unei acţiuni în revendicare prin comparare de titluri.

A susţinut recurenta-intimată că, în condiţiile în care la momentul comparării de titluri actele de proprietate exhibate erau în vigoare, iar instanţa nu era învestită cu o cerere de constare a nulităţii în raport de vreun viciu al procurilor în baza cărora fusese încheiate, în mod evident nu se poate susţine cu temei că aceste procuri ar fi fost înscrisuri determinante la pronunţarea hotărârii.

La data de 3 octombrie 2017, în termen legal, intimata-revizuentă SC B. SRL a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca inadmisibil şi menţinerea hotărârii atacate ca temeinică şi legală.

Totodată, a invocat şi excepţia tardivităţii recursului, cu privire la care în şedinţa din data de 10 octombrie 2017, raportat la actele dosarului, a arătat că înţelege să nu o mai susţină.

În ceea ce priveşte inadmisibilitatea recursului, intimata-revizuentă a susţinut că recurenta-intimată s-a referit la netemeinicia hotărârii atacate, iar nu la nelegalitatea acesteia, criticile formulate de partea adversă vizând aprecierea incorectă a probelor administrate de curtea de apel, precum şi reanalizarea situaţiei de fapt, fiind invocate aceleaşi apărări de fond care au fost formulate anterior.

A arătat intimata-revizuentă că recurenta-intimată nu a indicat vreun motiv dintre cele prevăzute la art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., ci a menţionat în mod generic art. 304 C. proc. civ., la sfârşitul cererii de recurs.

Răspunzând criticilor formulate prin cererea de recurs, intimata-revizuentă a apreciat că hotărârea atacată este temeinică şi legală, dispoziţiile art. 322 pct. 4 C. proc. civ. fiind aplicate în mod corect de către instanţa de judecată.

Intimata-revizuentă a subliniat că falsul actelor juridice pe care le contestă a fost declarat de către instanţele de judecată şi a făcut trimitere la decizia nr. 428/A din data de 28 septembrie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în dosar nr. x/2012, arătând că în cuprinsul acesteia se menţionează că instanţa de fond a analizat, potrivit art. 184 C. proc. civ. falsul, în cadrul acţiunii civile, rezultând fără echivoc că acţiunea penală este prescrisă.

A apreciat corectă reţinerea instanţei în sensul că aspectul referitor la existenţa unei hotărâri civile de constatare a falsului a fost stabilit în primul ciclu procesual cu putere de lucru judecat.

De asemenea, a arătat că partea adversă a susţinut în mod greşit că ar fi renunţat la administrarea probei cu expertiza grafoscopică şi a precizat că, din încheierea de şedinţă din data de 1 octombrie 2013 pronunţată de Tribunalul Ilfov în dosar nr. x/2012, rezultă că nu a renunţat la administrarea acestei probe, ci instanţa a apreciat că în lipsa înscrisurilor originale, proba cu expertiza grafoscopică solicitată de reclamantă apare ca neutilă soluţionării cauzei.

Intimata-revizuentă a susţinut că actele juridice - procurile - reprezintă înscrisuri determinante la pronunţarea hotărârii a cărei revizuire a fost solicitată, în senul dispoziţiilor art. 322 pct. 4 C. proc. civ.

A arătat intimata-revizuentă că, prin decizia nr. 442 din data de 6 iulie 2009, instanţa a comparat titlurile şi a constatat că sunt preferabile cele ale recurentei-intimate fără a le verifica valabilitatea, iar falsul procurilor a reprezentat exact obiectul dosar nr. x/2012.

Recurenta-intimată a susţinut că procurile nu au fost simple probe în cauză, ci reprezintă actele vizate de acţiunea principală, înscrisurile care au stat la baza întregii suite de acte lovite de nulitate absolută, întemeiate pe un fals.

A menţionat că interesul său în formularea cererii de revizuire este actual şi rezidă tocmai din pierderea acţiunii în revendicare prin comparaţie de titluri, în care s-a stabilit că titlul recurentei-intimate este preferabil, fără ca instanţa să se pronunţe pe valabilitatea documentelor şi prezumându-se valabile toate titlurile comparate.

În mod prioritar, Înalta Curte reţine că intimata-revizuentă a invocat prin întâmpinare inadmisibilitatea recursului arătând că motivele invocate de recurenta-intimată nu se încadrează în prevederile art. 304 C. proc. civ., iar în cadrul susţinerilor orale formulate la termenul de judecată din data de 10 octombrie 2017 aceasta a precizat că prin cele invocate tinde la anularea recursului.

Înalta Curte constată că în dezvoltarea motivelor de recurs recurenta-intimată a invocat aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 322 pct. 4 C. proc. civ. din perspectiva aprecierii în mod greşit a existenţei hotărârii care a constatat falsul, precum şi a caracterului determinant al înscrisurilor la pronunţarea hotărârii a cărei revizuire se cerere.

Prin susţinerile orale de la termenul de judecată din data de 10 octombrie 2017, recurenta-intimată a încadrat criticile formulate în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., invocând tot aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 322 pct. 4 C. proc. civ.

Astfel, întrucât criticile recurentei-intimate vizează greşita interpretare şi aplicare a prevederilor art. 322 pct. 4 C. proc. civ., în temeiul art. 306 alin. (3) C. proc. civ., apreciază că acestea se circumscriu motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în raport de care urmează a fi analizată hotărârea atacată.

Analizând decizia atacată în raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate şi a temeiului de drept reţinut, Înalta Curte constată următoarele:

Instanţa de apel, analizând cererea de revizuire cu care a fost învestită, a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 322 pct. 4 C. proc. civ., şi a constatat îndeplinirea cerinţelor prevăzute de aceste prevederi legale.

Astfel, potrivit textului menţionat, revizuirea unei hotărâri definitive în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri date de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere dacă hotărârea s-a dat în temeiul unui înscris declarat fals în cursul sau în urma judecăţii.

Criticile formulate de către recurenta-intimată vizează aprecierile curţii de apel atât cu privire la existenţa unei hotărâri care să fi declarat falsul, cât şi în ceea ce priveşte caracterul determinant al înscrisurilor invocate.

Curtea de apel a reţinut că hotărârea a cărei revizuire se cerere a fost dată în temeiul procurilor autentificate din data de 9 mai 1995, înscrisuri care au fost declarate false în cadrul procesului ce a făcut obiectul dosar nr. x/2012.

Totodată, a mai apreciat şi că aspectul referitor la existenţa unei hotărâri civile de constatare a falsului a fost stabilit cu putere de lucru judecat în primul ciclu procesual (în judecarea cererii de revizuire), instanţele pornind în analiza momentului de la care începe să curgă termenul pentru exercitarea căii extraordinare de atac de la premisa existenţei unei hotărâri civile de declarare a falsului pe cale incidentală.

Înalta Curte apreciază că sunt nefondate susţinerile recurentei-intimate potrivită cărora falsul actelor juridice contestate de intimata-revizuentă, şi anume procurile autentificate din data de 9 mai 1995, nu a fost declarat niciodată de către instanţele de judecată.

Astfel, reţine că, prin demersul judiciar ce a făcut obiectul dosar nr. x/2012, intimata-revizuentă din prezenta cauză a solicitat instanţei să constate, pe cale incidentală, faptul că procurile autentificate de Notariatul de Stat al Sectorului Agricol Ilfov în data de 9 mai 1995, sunt false; să constate nulitatea absolută a acestor procuri şi a tuturor actelor subsecvente încheiate cu privire la terenul în suprafaţă totală de 10.659 mp, situat în comuna Ciolpani, judeţ Ilfov, anume: contractele de vânzare-cumpărare autentificate de Notariatul de Stat Bolintin Vale în data de 30 mai 1995; procesul-verbal de licitaţie din data de 10 martie 2004 încheiat de executor bancar H. şi actele de adjudecare din data de 11 martie 2004 încheiate de SC K. SA prin executor bancar H. în dosarele de executare; contractul de vânzare-cumpărare autentificat din data de 15 august 2007 de BNP I. şi J.; contractul de cesiune de drepturi litigioase autentificat din data de 4 octombrie 2007 de BNP I. şi J.; repunerea părţilor în situaţia anterioară, cu cheltuieli de judecată.

În cadrul acestui proces, soluţionat irevocabil, instanţa de apel, prin decizia nr. 428/A din data de 28 septembrie 2015 (menţinută prin decizia nr. 1191 din data de 23 iunie 2016, pronunţată în recurs de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă), evocând fondul, a reţinut că, referitor la susţinerile apelantelor în sensul că s-au încălcat dispoziţiile art. 1171 din C. civ., instanţa de fond a analizat potrivit art. 184 C. proc. civ. falsul in cadrul acţiunii civile, rezultând fără echivoc că acţiunea penală este prescrisă şi că procurile autentificate din data de 9 mai 1995 nu corespund realităţii deoarece nu au fost semnate de mandanţi şi nici nu au fost încheiate de notarul public, aspecte care rezultă din rezoluţia Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, precum şi din adresa din 13 octombrie 2008 a Camerei Notarilor Publici, dar şi din probele administrate în cauză.

Respingând recursul declarat de recurentele-pârâte D. şi A. împotriva deciziei menţionate anterior, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în considerentele deciziei nr. 1191 din data de 23 iunie 2016, pronunţate în dosar nr. x/2012, a arătat că nu vor fi reţinute susţinerile legate de necesitatea constatării falsului în instanţa civilă, în raport de statuările instanţelor de fond, care, pe baza probelor administrate, au constatat nevalabilitatea procurilor şi au reţinut că procurile reprezintă falsuri, pentru lipsa condiţiilor de validitate.

Puterea de lucru judecat se ataşează dispozitivului hotărârii şi soluţiilor exprese conţinute de acesta, însă, pentru că aceasta este legată de verificarea jurisdicţională realizată de instanţă, trebuie recunoscut acest atribut şi motivelor cu valoare decizională care au determinat adoptarea soluţie şi care explică dispozitivul.

Astfel de motive sunt cele care conţin soluţii asupra unor puncte litigioase ale procesului de aşa maniera încât doar felul în care au fost aduse în faţa judecăţii face ca asemenea soluţii să nu se regăsească în dispozitiv.

Prin urmare, trebuie recunoscut că intră în putere de lucru judecat, alături de dispozitivul care tranşează litigiul, şi motivele care susţin soluţia, precum şi motivele care conţin ele însele soluţii pe aspectele litigioase invocate de părţi şi supuse dezbaterii acestora.

În speţa de faţă, se constată că, pentru a constata nulitatea absolută a actelor juridice supuse analizei în dosar nr. x/2012, instanţele au reţinut, în considerentele hotărârilor pronunţate, falsul procurilor în discuţie, aspect care a fost determinant în adoptarea soluţiei şi, ca atare, această dezlegare se impune cu putere de lucru judecat în stabilirea existenţei sau inexistenţei unei hotărâri care să fi declarat falsul.

O altă critică formulată de către recurenta-intimată prin motivele de recurs vizează constatarea de către instanţa de revizuire a caracterului determinant al procurilor invocate de intimata-revizuentă la pronunţarea hotărârii a cărei revizuire se solicită.

Cu privire la acest aspect, Înalta Curte constată că obiectul dosar nr. x/2008, în care a fost pronunţată hotărârea a cărei revizuire s-a solicitat, îl reprezintă o acţiune în revendicare imobiliară prin comparare de titluri.

Prin sentinţa civilă nr. 1707 din data de 11 noiembrie 2008, pronunţată în dosar nr. x/2008, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a respins ca fiind neîntemeiată acţiunea reclamantei A., iar Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin decizia nr. 442 din data de 6 iulie 2009, a admis apelul reclamantei, a schimbat în tot sentinţa în sensul că a admis acţiunea, a obligat pârâta să lase liberă suprafaţa de 3553 mp teren.

Curtea de apel a reţinut că în cadrul operaţiunii de comparare de titluri instanţa a fost învestită cu compararea titlurilor de proprietate exhibate de părţi, titlul iniţial al reclamantei (contractele de vânzare-cumpărare din data de 30 mai 1995 autentificate de Notariatul de Stat Bolintin Vale) nefiind desfiinţat până la acel moment şi fiind lipsite de relevanţă, în cadrul comparării de titluri, orice consideraţii privind procurile prin care vânzătorii au fost reprezentaţi prin mandatar C. la încheierea contractelor autentice.

Totuşi, curtea de apel a mai reţinut în continuare că "această concluzie se impune cu atât mai mult cu cât prin sentinţa civilă nr. 228 din 5 februarie 2008, irevocabilă a fost respinsă cererea reconvenţională formulată de pârâtă având ca obiect constatarea falsului procurilor în discuţie precum şi constatarea nulităţii absolute a contractelor de vânzare - cumpărare încheiate în baza acestor procuri, precum şi a tuturor actelor subsecvente. De asemenea, pârâta a mai formulat o acţiune separată pentru constatarea nulităţii contractelor de vânzare - cumpărare, acţiune ce nu a fost soluţionată şi în prezent cauza este suspendată în baza dispoziţiilor art. 243 C. proc. civ., dosar nr. x/2008 al Judecătoriei Buftea.

În cadrul soluţionării cauzei la Tribunalul Bucureşti intimata pârâtă s-a înscris în fals împotriva procurilor prin care autorii iniţiali au instituit ca mandatar pe numitul C., pentru vânzarea terenurilor, instanţa respingând cererea prin încheierea de la 18.03.2008 şi ulterior la data de 21.10.2008, constatându-se că reclamanta nu a depus la dosarul cauzei respectivele procuri. După închiderea dezbaterilor reclamanta a depus procurile în cauză, acestea aflându-se la filele 345 - 350 din dosarul de fond.

Ca urmare, se constată existenţa procurilor autentificate ce au stat la baza încheierii contractelor de vânzare - cumpărare, până la această dată acestea nefiind desfiinţate, anulate sau constatate false."

Faţă de aceste aspecte s-a reţinut că titlul reclamantei este mai bine caracterizat decât titlul prezentat de către pârâtă întrucât, în condiţiile în care aceste titluri provin de la un autor comun, titlul exhibat de către reclamantă are data cea mai veche.

Prin decizia nr. 6324 din 25 noiembrie 2010, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, a respins recursul declarat de pârâtă, apreciind că în mod corect s-a reţinut că imobilul în litigiu a făcut obiectul unei succesiuni de înstrăinări succesive şi prealabile, că titlurile de proprietate provin de la acelaşi autor, iar contractele de vânzare-cumpărare autentificate la 30 mai 1995 nu au fost desfiinţate.

Totodată a avut în vedere că procurile prin care vânzătorii au fost reprezentaţi prin mandatar C. la încheierea contractului, până la soluţionarea acţiunii în revendicare nu s-a dovedit că sunt false sau nelegale.

S-a mai arătat că pârâta a contestat vânzarea care a avut loc. la data de 30 mai 1995, dar nu a solicitat anularea sau constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare, acţiune în cadrul căreia se putea analiza legalitatea sau nelegalitatea procurilor.

Prin urmare, deşi iniţial s-a reţinut în hotărârea curţii de apel că ar fi lipsite de relevanţă, în cadrul comparării de titluri, orice consideraţii privind procurile prin care vânzătorii au fost reprezentaţi prin mandatar C. la încheierea contractelor autentice, în continuare, prin decizia a cărei revizuire se solicită, s-au făcut ample consideraţii referitoare la faptul că aceste procuri nu au fost desfiinţate, anulate sau constatate false până a momentul judecăţii.

Astfel, nu se poate aprecia că aceste înscrisuri nu ar fi fost considerate determinante la adoptarea soluţiei, valabilitatea procurilor având importanţă în stabilirea titlului mai caracterizat în cadrul comparării titlurilor de proprietate.

În raport de cele anterior arătate şi aceste critici ale recurentei-intimate sunt nefondate, curtea de apel apreciind în mod corect îndeplinirea condiţiei ca hotărârea atacată să fi fost dată în temeiul înscrisului declarat fals.

În ceea ce priveşte criticile recurentei-intimate prin care se susţine nelegala apreciere de către curtea de apel a împrejurării că aspectul referitor la existenţa unei hotărâri care a declarat falsul a fost stabilit în primul ciclu procesual (al revizuirii) cu putere de lucru judecat, Înalta Curte constată că sunt fondate, însă această împrejurare nu poate determina admiterea recursul, ţinând cont de cele anterior reţinute în analiza celorlalte motive de recurs.

Astfel, prin deciziile pronunţate, instanţele au analizat doar aspectul vizând tardivitatea revizuirii prin raportare la momentul de la care începe să curgă termenul de declarare a căii de atac.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în decizia nr. 391 din data de 23 februarie 2017, pronunţată în dosar nr. x/2016, a reţinut că instanţa de revizuire, apreciind că termenul de revizuire a avut ca punct de plecare comunicarea hotărârii instanţei de apel, a pronunţat o soluţie cu neobservarea cerinţelor impuse de legiuitor în art. 322 pct. 4 C. proc. civ. prin sintagma "data la care partea a luat cunoştinţă de hotărârea care a declarat fals înscrisul".

A considerat că termenul în care trebuia să fie exercitată revizuirea nu putea să curgă decât de la data pronunţării deciziei din recurs, şi anume 23 iunie 2016, întrucât problema falsului invocat drept motiv de revizuire a fost analizată şi în etapa recursului, în dosar nr. x/2012.

Or, instanţa a cercetat aspectul vizând tardivitatea formulării cererii de revizuire, raportându-se la hotărârea invocată de către parte ca fiind aceea care a declarat falsul, fără însă a verifica în vreun fel dacă aceasta îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 322 pct. 4 C. proc. civ.

Prin urmare, nu se poate reţine că în primul ciclu procesual, în considerentele instanţei, s-a stabilit cu putere de lucru judecat că hotărârea invocată în susţinerea motivului de revizuire este una prin care s-a constatat falsul.

Având în vedere toate considerentele reţinute, Înalta Curte constată că decizia atacată a fost dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor art. 322 pct. 4 C. proc. civ., aşa încât recursul declarat de intimata A. este nefondat şi, în raport de art. 312 alin. (1) C. proc. civ., îl va respinge ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de intimata A. împotriva deciziei nr. 253/A din data de 16 martie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 10 octombrie 2017.