Jurisdiction in Interim Relief for Utility Continuation During Insolvency

Ordonanţă preşedinţială întemeiată pe disp. art. 38 din Legea nr. 85/2006. Conflict de competenţă. Competenţa judecătorului-sindic.

Cuprins pe materii : Drept comercial. Procedura insolvenței

Index alfabetic : atribuțiile judecătorului-sindic

-competența

Legea nr. 85/2006, art. 11, art. 86

Derularea contractelor încheiate de persoana juridică aflată în procedura insolvenței, denunțarea, încetarea, continuarea acestora se află sub supravegherea administratorului judiciar, potrivit dispozițiilor art. 86 din Legea nr. 85/2006.

Legea insolvenței este o lege specială, având propriul domeniu de reglementare, iar dispozițiile art. 11 din Legea nr. 85/2006 enumeră principalele atribuții ale judecătorului- sindic, care sunt limitate la controlul judecătoresc al activității administratorului judiciar și la procesele și cererile de natură judiciară aferente procedurii de insolvență.

Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1351 din 28 septembrie 2017

Notă* : Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei a fost abrogată de Legea nr. 85/2014 la data de 28 iunie 2014.

Prin cererea înregistrată la data de 4 aprilie 2017, sub nr. x/114/2017 pe rolul Tribunalului Buzău, Secţia a II-a Civilă, de Contencios Administrativ şi Fiscal reclamanta A. - în reorganizare judiciară a chemat în judecată pe pârâta B., solicitând ca în temeiul art. 998 alin. (2) C. proc. civ., coroborat cu dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, pe cale de ordonanţă preşedinţială, să se constate aplicabilitatea dispoziţiilor art.38 din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenţei şi să se dispună obligarea pârâtei să menţină furnizarea energiei electrice necesară funcţionării activităţii reclamantei.

La data de 10 aprilie 2017 pârâta B. a formulat întâmpinare în cuprinsul căreia a invocat, pe cale de excepţie, inadmisibilitatea dispunerii măsurii de menţinere a furnizării energiei electrice pe calea ordonanţei preşedinţiale, să se constate greşita apreciere a A. cu privire la calitatea sa de consumator captiv, precum şi necompetenţa teritorială a Tribunalului Buzău în judecarea cererii introductive de instanţă, iar în subsidiar, pe fondul cauzei a solicitat respingerea cererii privind ordonanţa preşedinţială, ca neîntemeiată.

Prin sentinţa civilă nr. 194 din 10 aprilie 2017, pronunţată de Tribunalul Buzău, Secţia a II-a Civilă, de Contencios Administrativ şi Fiscal s-a declinat competenţa de soluţionare a cererii de ordonanţă preşedinţială formulată de către reclamanta A.- în reorganizare judiciară, în contradictoriu cu pârâta B., în favoarea Tribunalului Bucureşti, Secţia a VI-a Civilă.

În fundamentarea acestei soluţii, instanţa a reţinut, în esenţă, următoarele:

Prin cererea introductivă, reclamanta A. - în reorganizare judiciară a solicitat ca, pe calea procedurii ordonanţei preşedinţiale, să fie obligată pârâta B. să continue prestarea serviciului de furnizare a energiei electrice necesare continuării activităţii sale pe perioada reorganizării judiciare şi că, potrivit dispoziţiilor art.998 din C. proc. civ., „Cererea de ordonanţă preşedinţială se va introduce la instanţa competentă să se pronunţe în primă instanţă asupra fondului dreptului”.

Tribunalul a constatat că instanţa competentă să se pronunţe în primă instanţă asupra fondului dreptului, respectiv executarea obligaţiilor izvorâte din Contractul de furnizare a energiei electrice la consumatorii eligibili nr. x din 20 octombrie 2015, este cea de la sediul pârâtei B., potrivit dispoziţiilor art.107 din C. proc. civ.

Cum litigiul asupra fondului dreptului, în primă instanţă, este de competenţa instanţei din Municipiul Bucureşti, pe raza căreia îşi are sediul pârâta B., tribunalul a apreciat că cererea de ordonanţă preşedinţială trebuia introdusă la această instanţă.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, Secţia a VI-a Civilă sub numărul x/3/2017.

Prin sentinţa civilă nr. 1614 din 8 mai 2017 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, Secţia a VI-a Civilă s-a admis excepţia de necompetenţă funcţională şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cererii de ordonanţă preşedinţială formulată de către reclamanta A.- în reorganizare judiciară în contradictoriu cu pârâta B. în favoarea Tribunalului Bucureşti, Secţia a VII-a Civilă.

În fundamentarea acestei soluţii, instanţa a reţinut, în esenţă, că a fost învestită cu o acţiune întemeiată pe dispoziţiile art.38 din Legea nr.85/2016 şi art.998 alin.2 C. proc. civ., având ca obiect obligarea pârâtei, pe calea ordonanţei preşedinţiale, la menţinerea furnizării energiei electrice către reclamantă.

Instanţa a avut în vedere calitatea de consumator captiv al reclamantei, potrivit art.3 din Legea nr.85/2008, precum şi împrejurarea că aceasta se află în perioada de reorganizare, astfel încât pârâta, în calitate de furnizor de servicii nu are dreptul, în perioada de observaţie şi în perioada de reorganizare, să schimbe, să refuze ori să întrerupă temporar un astfel de serviciu către debitor.

Reţinând obiectul cererii, precum şi fundamentul pretenţiilor reclamantei, respectiv dispoziţiile art.38 din Legea nr.85/2006, Tribunalul a apreciat că devin incidente, pentru determinarea competenţei materiale funcţionale de soluţionare a cauzei, dispoziţiile art.6 alin.1 şi art.11 alin.2 din actul normativ menţionat.

Instanţa a mai reţinut că toate procedurile prevăzute de prezenta lege, cu excepţia apelului prevăzut la art.8, sunt de competenţa tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are sediul debitorul. Dacă în cadrul tribunalului a fost creată o secţie specială de insolvenţă sau un complet specializat de insolvenţă, acesteia/acestuia îi aparţine competenţa pentru derularea procedurilor prevăzute de prezenta lege.

Atribuţiile judecătorului-sindic sunt limitate la controlul judecătoresc al activităţii administratorului judiciar şi/sau al lichidatorului şi la procesele şi cererile de natură judiciară aferente procedurii insolvenţei.

Faţă de sentinţa civilă nr. 1614 din 8 mai 2017 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, Secţia a VI-a Civilă, la data de 26 mai 2017, s-a înregistrat pe rolul Tribunalului Bucureşti, Secţia a VII-a Civilă dosarul nr.x/3/2017, având ca obiect faliment - ordonanţă preşedinţială - obligare la menţinerea furnizării energiei electrice necesare funcţionării activităţii - declinat.

Prin sentința civilă nr.3811 din 15 iunie 2017 instanța a declinat competenţa de soluţionare a cauzei formulate de reclamanta A.- IN REORGANIZARE în contradictoriu cu pârâta B. în favoarea Tribunalului Buzău; a constatat ivit conflictul negativ de competenta şi a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casație şi Justiție a României pentru soluționarea conflictului negativ de competenţă.

În fundamentarea acestei soluții, instanţa a reţinut, în esenţă, că prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, Secţia a VII-a Civilă reclamanta A. prin administrator judiciar C. a solicitat în contradictoriu cu pârâta B., pe calea ordonanţei preşedinţiale, obligarea pârâtei să menţină furnizarea energiei electrice necesare funcţionării activităţii reclamantei.

Totodată, s-a reţinut că, reclamanta se află în procedura insolvenţei judiciare, în dosarul nr. x/114/2013 aflat pe rolul Tribunalului Buzău şi că cererea se fundamentează pe existenţa unui contract încheiat între părți, cu privire la care, în timpul procedurii de reorganizare judiciară a reclamantei, parata a formulat notificare de denunțare a contractului ce urmează a produce efecte începând cu data de 20 aprilie 2017, notificare comunicată administratorului judiciar al reclamantei în timpul procedurii de reorganizare judiciară.

S-a mai reţinut că cererea de ordonanță președințială este întemeiata pe dispozițiile art.38 din Legea nr.85/2006 şi că derularea contractelor încheiate de persoana juridica aflata in procedura insolventei, denunțarea, încetarea, continuarea acestora, se afla sub supravegherea administratorului judiciar, în condițiile art.86 din Legea nr.86/2006.

Analizând actele şi lucrările dosarului prin prisma excepției de necompetenţă teritorială, tribunalul a apreciat că aceasta este întemeiată şi, în consecință, a admis-o pentru următoarele considerente:

S-a arătat că, un prim aspect se referă la verificări în sensul că pricina este de competenţa Tribunalul București, Secția a VI-a Comercială, având o competenţă generală de judecată în materia litigiilor patrimoniale între profesioniști de o valoare mai mare de 200.000 lei, potrivit dispozițiilor în vigoare, respectiv art. 95 alin.1 pct. 1 din Noul C. proc. civ.,ori de competenţa judecătorului sindic de la Tribunalul București, Secția a VII-a Comercială specializată în materia litigiilor de insolvență, judecătorul sindic reţinând că incidentul sesizat de parte nu se referă la competenţă, ci la regulile de legală constituire a completului.

Competenţa instanțelor reprezintă departajarea prerogativelor jurisdicționale între instanțele judecătorești, atât pe verticală (competenţa materială), cât şi pe orizontală (competenţa teritorială) și este stabilită prin norme cu caracter procedural reglementate în codul de procedură civilă sau în legi cu caracter special.

S-a reținut că în acest sens este art. 6 din Legea nr.85/2006, care tranșează sub aspectul competenței procedura de insolvență ca aparţinând tribunalului, pe când art. 95 alin 1 pct. 1 coroborat cu art. 94 lit. j din Noul C. proc. civ., stabilesc, de asemenea, competenţa tribunalului pentru litigiile între profesioniști evaluabile la peste 200.000 lei.

Astfel, competența materială nu se raportează la persoana judecătorilor care intră în constituirea completului, ci nivelul instanței în ierarhia instanțelor judecătorești.

Maniera de distribuire a cauzelor în funcție de o anumită specializare a magistraților în anumite materii sau domenii ale dreptului ține de organizarea judiciară și nu reprezintă norme de competență în sensul avut în vedere de legiuitor.

Chiar dacă jurisprudențial departajarea cauzelor în funcție de domenii se face prin sintagma competenţa funcțională, s-a reținut că aceasta nu desemnează o departajare a competențelor în sensul legii de procedură, ci o departajare a cauzelor după specializarea magistratului în anumite domenii, potrivit Legii nr.304/2004.

S-a reţinut că art. 11 din Legea nr.85/2006 delimitează materia în care un judecătorul-sindic are specializarea să judece, astfel că acesta soluționează oricare dintre cererile enumerate la literele a)-n), precum şi orice acțiuni, indiferent de titular dacă sunt aferente procedurii.

Conform dispozițiilor art. 11 alin. 1 şi 2 din Legea nr.85/2006, atribuțiile judecătorului sindic sunt limitate la controlul asupra activităţii administratorului/lichidatorului judiciar precum şi la procesele de natura juridică aferente procedurii insolventei, fiind competent să judece toate cererile prevăzute de Legea nr.85/2006.

S-a mai reţinut că acțiunea întemeiată pe aplicarea dispozițiilor art. 38 din Legea nr. 85/2006 la solicitarea reclamantei aflata în procedura de reorganizare judiciară, pentru menținerea şi executarea unui contract în derulare cu privire la care devin aplicabile prevederile art. 86 din Legea nr. 85/2006, implică cu necesitate realizarea unei verificări judiciare asupra activităţii administratorului judiciar, în exercitarea atribuțiilor specifice decurgând din art. 86 din legea specială, inclusiv în ceea ce privește măsurile adoptate după primirea notificării de denunțare unilaterală a contractului; este o acțiune dintre cele încadrabile în dispozițiile art.11 din Legea nr.85/2006 care au un caracter excepțional, şi nu trebuie să fie deferită spre judecata unei instanțe cu o specializare generală în această materie, în cauză, secția civilă a tribunalului.

În ceea ce privește competenţa teritorială a instanței, s-a reţinut că sunt aplicabile prevederile art. 120 din C. proc. civ. raportate la art. 6 din Legea nr. 85/2006, potrivit cu care cererile în materia insolventei, respectiv toate procedurile prevăzute de legea specială, sunt de competenta tribunalului în circumscripția căruia îşi are sediul debitorul, în speță Tribunalul Buzău.

Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art.135 alin.1 şi 4 C. proc. civ., a pronunţat regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Tribunalului Buzău, Secția a II-a Civilă de Contencios Administrativ și Fiscal competenţa de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte reține că, prin cererea înregistrată la data de 4 aprilie 2017, sub nr. x/114/2017 pe rolul Tribunalului Buzău, Secţia a II-a Civilă, de Contencios Administrativ şi Fiscal, reclamanta A. - în reorganizare judiciară a chemat în judecată pe pârâta B., solicitând ca în temeiul art. 998 alin. (2) C. proc. civ., coroborat cu dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, pe cale de ordonanţă preşedinţială, să se constate aplicabilitatea dispoziţiilor art.38 din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenţei şi să se dispună obligarea pârâtei, să menţină furnizarea energiei electrice necesară funcţionării activităţii reclamantei.

Totodată, se reține că, în motivarea în fapt, reclamanta a învederat că, prin încheierea de şedinţă din data de 13 martie 2013 pronunţată în dosarul nr.x/114/2013 împotriva A., s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenţei, iar prin sentinţa civilă nr.l204 din 10 decembrie 2014 judecătorul-sindic desemnat de Tribunalul Buzău a confirmat planul de reorganizare a activităţii debitorului.

Acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău, Secția a II-a Civilă de Contencios Administrativ și Fiscal, la data de 4 aprilie 2017, sub nr.x/114/2017, are ca obiect o cerere de ordonanță președințială, întemeiată pe dispozițiile art. 38 din Legea nr.85/2006.

Se constată că cererea se fundamentează pe existența unui contract încheiat intre parți, cu privire la care, in timpul procedurii de reorganizare judiciara a reclamantei, parata a formulat notificare de denunțare a contractului, ce urmează a produce efecte începând cu data de 20 aprilie 2017, notificare comunicata administratorului judiciar al reclamantei în timpul procedurii de reorganizare judiciară.

Este de menționat că derularea contractelor încheiate de persoana juridică aflată în procedura insolvenţei, denunțarea, încetarea, continuarea acestora, se afla sub supravegherea administratorului judiciar, potrivit dispozițiilor art. 86 din Legea nr. 85/2006.

Înalta Curte reține că legea insolvenţei este o lege specială având propriul domeniu de reglementare.

Dispoziţiile art. 11 din Legea nr. 85/2006 enumeră principalele atribuţii ale judecătorului sindic, care sunt limitate la controlul judecătoresc al activităţii administratorului judiciar şi la procesele şi cererile de natură judiciară aferente procedurii de insolvenţă.

Prin raportare la textele de lege enunţate şi faţă de împrejurarea că reclamanta a indicat ca temei de drept al acţiunii formulate prevederile art. 38 ale Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, instanţa apreciază că judecarea cererii este în competenţa judecătorului sindic, acesta având posibilitatea de a analiza asupra admisibilităţii acesteia din perspectiva normelor de drept aplicabile în materie.

Astfel, cererea de ordonanță președințială de față, întemeiată pe dispozițiile art. 38 din Legea nr. 85/2006, nu poate fi soluționată decât în condiţiile reglementate de legislaţia specială, respectiv Legea nr. 85/2006, iar nu în cadrul procedurii reglementate de codul de procedură civilă.

Competența materială și teritorială a instanțelor este stabilită prin norme cu caracter procedural reglementate de codul de procedură civilă sau de legi cu caracter special.

Potrivit codului de procedură civilă, tribunalul are o competență generală de judecată în materia litigiilor patrimoniale între profesioniști de o valoare mai mare de 200.000 lei.

Conform art. 6 din Legea nr. 85/2006 „Toate procedurile prevăzute de prezenta lege, cu excepţia apelului prevăzut la art. 8, sunt de competenţa tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are sediul debitorul. Dacă în cadrul tribunalului a fost creată o secţie specială de insolvenţă sau un complet specializat de insolvenţă, acesteia/acestuia îi aparţine competenţa pentru derularea procedurilor prevăzute de prezenta lege.”

Aşadar, potrivit acestui text de lege, toate procedurile prevăzute de legea insolvenței, cu excepția apelului prevăzut la art.8, sunt de competența tribunalului în a cărui rază teritorială își are sediul debitorul, astfel cum figurează acesta în registrul comerțului și sunt exercitate de un judecător-sindic.

Se reține că, demersul judiciar pendinte este necesar a se încadra în prevederile procedurale imperative ale C. proc. civ., cu respectarea dispoziţiilor legale care reglementează procedura insolvenței.

În consecinţă, cererea de ordonanță președințială de față, întemeiată pe dispozițiile art.38 din Legea nr.85/2006, este o acțiune care se impune a fi soluționată pe calea legii speciale a insolvenței, de judecătorul-sindic din cadrul tribunalului, judecător specializat in materia procesului determinată după natura obiectului său.

Cum, în cauză, sunt aplicabile dispozițiile art. 120 din C. proc. civ. prin raportare la art. 6 din Legea nr. 85/2006, competența de soluționare a pricinii aparține judecătorului sindic din cadrul tribunalului în circumscripția căruia își are sediul debitorul, în speță Tribunalul Buzău.

În raport de prevederile legale menţionate, văzând şi dispozițiile art. 135 alin. 4 din C. proc. civ., Înalta Curte a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea judecătorului sindic din cadrul Tribunalului Buzău, Secția a II-a Civilă de Contencios Administrativ și Fiscal.