Inadmissibility of civil reclamation action for dematerialized shares as incorporeal movables lacking susceptibility to possession

Societate pe acțiuni. Acțiuni nominative. Revendicare mobiliară.

Cuprins pe materii: Drept comercial. Funcționarea societăților.

Index alfabetic: acțiuni

-posesie

-revendicare mobiliară

Legea nr. 31/1990, art. 91 alin. 2 teza finală

C. civ. de la 1864, art. 480

În timp ce acţiunile nominative emise în formă materială reprezintă bunuri mobile corporale, acţiunile emise în formă dematerializată reprezintă bunuri mobile incorporale.

Având în vedere că, în privinţa bunurilor mobile, posesia poate fi exercitată numai asupra bunurilor mobile corporale, rezultă că nu sunt susceptibile de posesie acţiunile emise în formă dematerializată.

Astfel, din moment ce acţiunea în revendicare poate fi introdusă doar de către proprietarul neposesor împotriva posesorului neproprietar, rezultă că şi bunurile care formează obiectul acestei acţiuni trebuie să fie susceptibile de posesie.

Or, revendicarea unor acţiuni nominative emise în formă dematerializată, care au natura unor bunuri mobile incorporale, nu îndeplineşte cerinţa anterior menţionată.

Secţia a II-a civilă, Decizia nr. 1370 din 3 octombrie 2017

Prin cererea înregistrată sub nr. x/302/2007 la 19 aprilie 2007, pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București, reclamanta AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI (în continuare A.V.A.S.) a chemat în judecată pe pârâtele S.C. A. S.A., B. S.A., COMISIA NAȚIONALĂ A VALORILOR MOBILIARE (în continuare C.N.V.M.) și S.C. C. S.A., solicitând ca instanța să o oblige pe pârâta S.C. A. S.A. să îi lase reclamantei în deplină proprietate și posesie un număr de 524.366 de acțiuni la S.C. C. S.A., iar pe celelalte pârâte să modifice numărul de acțiuni în registrele de evidență a valorilor mobiliare.

Cererea este întemeiată în drept pe dispozițiile art. 480 și următoarele C. civ. din 1864, pe cele ale Legii nr. 31/1990 și Legii nr. 247/2005.

La termenul de judecată din 19 iunie 2007, s-a modificat denumirea pârâtei B. S.A. în D. S.A.

Prin sentința civilă nr. 5851 din 18 septembrie 2007, Judecătoria Sectorului 5 București a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, Secția Comercială.

La 4 octombrie 2007, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, Secția a VI-a Comercială, sub nr. x/3/2007.

Prin cererea înregistrată la 7 decembrie 2007, pe rolul Tribunalului București, Secția a VI-a Comercială, sub nr. x/3/2007, reclamanta A.V.A.S. a chemat în judecată pârâtele din dosarul nr. x/302/2007, al Judecătoriei Sectorului 5 București, cererea înregistrată la Tribunalul București fiind identică cu cea din dosarul nr. x/302/2007.

Prin sentința comercială nr. 4283 din 25 martie 2008, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale absolute a Tribunalului București și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova, Secția Comercială.

Prin decizia comercială nr. 688 din 6 iunie 2008, Curtea de Apel București, Secția a V-a Comercială a modificat în tot sentința comercială nr. 4283 din 25 martie 2008, în sensul că a respins ca neîntemeiată excepția necompetenței teritoriale absolute și a trimis cauza aceleiași instanțe pentru continuarea judecății.

Cauza a fost reînregistrată sub același număr de dosar pe rolul Tribunalului București, Secția a VI-a Comercială.

Prin încheierea din 13 mai 2009, constatându-se îndeplinite cerințele art. 163 C. proc. civ. din 1865, cauza ce forma obiectul dosarului nr. x/3/2007 a fost reunită la dosarul nr. x/3/2007, al Tribunalului Bucureşti.

În cursul judecății pricinilor reunite, instanța a stabilit că au calitate procesuală activă MINISTERUL ECONOMIEI, COMERȚULUI ȘI MEDIULUI DE AFACERI, care a preluat drepturile și obligațiile A.V.A.S., precum și E., păstrând neschimbat cadrul procesual pasiv.

Prin sentința comercială nr. 3307 din 23 martie 2011, Tribunalul București, Secția a VI-a Comercială a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a C.N.V.M., cu consecința respingerii cererii reclamanților ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; a respins cererea de obligare a pârâtei S.C. A. S.A. privind lăsarea în deplină proprietate a unui număr de 524.366 de acțiuni, pentru autoritate de lucru judecat; a respins cererea de modificare a numărului de acțiuni în registrele de evidență a valorilor mobiliare, formulată în contradictoriu cu pârâtele S.C. D. S.A și S. C. C. S.A. ca rămasă fără obiect.

Prin decizia civilă nr. 460 din 20 octombrie 2011, Curtea de Apel București, Secția a VI-a Civilă a respins ca nefondate apelurile declarate de reclamanți împotriva sentinței comerciale nr. 3307 din 23 martie 2011, pronunţată de Tribunalul București, Secția a VI-a Comercială.

Prin decizia nr. 2820 din 23 mai 2013, Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția I Civilă a respins excepția nulității recursului declarat de MINISTERUL ECONOMIEI, COMERȚULUI ȘI MEDIULUI DE AFACERI (la momentul soluționării recursurilor, MINISTERUL ECONOMIEI), invocată de C.N.V.M.; a admis recursurile declarate de reclamanți şi a modificat decizia nr. 460 din 20 octombrie 2011, pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a VI-a Civilă, în sensul că a admis apelurile declarate de reclamanți împotriva încheierii din 23 februarie 2011 și sentinței comerciale nr. 3307 din 23 martie 2011, pronunțate de Tribunalul Bucureşti, Secţia a VI-a Comercială; a desființat în tot încheierea și în parte sentința și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe; a menținut dispozițiile din sentință referitoare la admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a C.N.V.M. și la respingerea acțiunii față de această pârâtă.

Instanța de casare a reținut, în esență, că instanța de fond și instanța de apel au aplicat în mod greșit dispozițiile art. 166 C. proc. civ. din 1865 și ale art. 1201 C. civ. din 1864, întrucât au reținut autoritatea de lucru judecat a unei hotărâri care a vizat un alt cadru procesual, caz în care nu era îndeplinită tripla identitate prevăzută de art. 1201 C. civ. din 1865.

În rejudecare, cauza a fost reînregistrată sub numărul x/3/2007, iar la 29 ianuarie 2014, prima instanţă a reținut transmisiunea calității procesuale de la E. la DEPARTAMENTUL PENTRU ENERGIE din cadrul MINISTERULUI ECONOMIEI - DIRECȚIA GENERALĂ PRIVATIZARE ȘI ADMINISTRAREA PARTICIPAȚIILOR STATULUI ÎN ENERGIE, care a preluat procedura în calitate de reclamant.

Prin sentința civilă nr. 1296 din 19 martie 2014, pronunţată de Tribunalul București, Secția a VI-a Civilă în dosarul nr. x/3/2007, a fost respinsă acţiunea formulată de reclamanți ca neîntemeiată.

Prima instanţă a reţinut, în esenţă, că este învestită în principal cu o acţiune în revendicare mobiliară, cu privire la 524.366 acţiuni ale S.C. C. S.A., respectiv diferenţa dintre acţiunile transferate în concret pârâtei S.C. A. S.A. (1.390.119 acţiuni) şi numărul real al acţiunilor, în opinia reclamantelor (865.752 acţiuni), ce trebuiau a fi transferate potrivit Legii nr. 247/2005, în concordanţă cu reducerea de capital, eficientă de la data publicării hotărârii în Monitorul Oficial, dată anterioară înregistrării societăţii.

Tribunalul a apreciat că analiza inexistenţei dreptului de proprietate al pârâtei asupra celor 524.366 acţiuni şi a mecanismului juridic de dobândire a acestora, care a generat transferul acestui număr de acţiuni, nu mai este posibilă, deoarece se opune efectul pozitiv al puterii de lucru judecat, constatând că prin sentinţa comercială nr. 2 din 18 martie 2009, pronunţată de Tribunalul Prahova în dosarul nr. x/105/2008, a fost constatată calitatea reclamantei S.C. A. S.A. de deţinător al cotei de 20,0567 % din capitalul social al S.C. C. S.A.

Prima instanţă a evocat considerentele sentinţei sus-amintite, în care s-a reţinut că reclamanta S.C. A. S.A. le-a chemat în judecată pe pârâtele S.C. C. S.A. şi A.V.A.S., solicitând instanţei, atât anularea hotărârii de repartizare a dividendelor pe anul 2007, în considerarea unei cote de 14%, cât și constatarea în favoarea reclamantei a calităţii de deţinător al cotei de 20,056% din capitalul social al S.C. C. S.A., aferentă unui număr de 1.736.420 acţiuni şi de beneficiar al dividendelor aferente acestei cote.

Tribunalul a constatat că, din motivarea sentinței comerciale nr. 2 din 18 martie 2009, rezultă că printre aceste acţiuni se regăsesc şi cele 1.390.119 acţiuni, despre care reclamanta din acel proces (pârâtă în prezenta cauză) a afirmat că au intrat de drept în patrimoniul său şi că sentinţa a fost modificată în calea de atac a recursului prin decizia nr. 3221 din 12 octombrie 2010, în sensul că a fost respinsă cererea formulată în contradictoriu cu A.V.A.S., pentru lipsa calităţii procesuale pasive, fiind însă menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.

Astfel, prima instanţă a apreciat că această constatare anterioară irevocabilă a dreptului de proprietate al pârâtei S.C. A. S.A. asupra cotei de capital social care are în vedere cele 1.390.119 acţiuni, dobândite printr-un mecanism care este contestat în prezentul litigiu, reprezintă un aspect ce nu poate fi ignorat sau combătut în cadrul prezentei proceduri.

Tribunalul a evocat și considerentele deciziei de casare în care se practică dihotomia între efectul pozitiv și cel negativ al lucrului judecat și a reținut că instanţa de recurs, cu ocazia trimiterii spre rejudecare, a arătat că neîntrunirea elementelor pentru manifestarea efectului negativ al autorităţii de lucru judecat nu înseamnă că poate fi nesocotit efectul pozitiv al hotărârii anterioare.

Astfel, prima instanţă a reţinut că analiza lipsei titlului de proprietate al pârâtei asupra celor 524.366 acţiuni este paralizată de efectul pozitiv al puterii de lucru judecat, având în vedere cele stabilite anterior de o instanţă judecătorească printr-o sentinţă irevocabilă și că, în acest context, nici condiţiile „pierderii posesiei” nu pot fi analizate, deoarece aceasta se confundă în speţă cu împrejurările de fapt şi de drept ale dobândirii dreptului de proprietate.

Pentru aceste considerente, Tribunalul a apreciat că este neîntemeiată acţiunea în revendicare a reclamanților, fondată pe lipsa titlului pârâtei asupra celor 524.366 acţiuni, fără a mai fi necesar a se analiza alte argumente sau apărări.

Referitor la capătul de cerere privind obligarea pârâtelor S.C. D. S.A. şi S.C. C. S.A. la modificarea numărului de acţiuni în registrele de evidenţă a valorilor mobiliare, prima instanţă a reţinut că acesta are caracter accesoriu faţă de capătul de cerere privind revendicarea acţiunilor, motiv pentru care se impune a fi respins ca neîntemeiat.

Prin decizia civilă nr. 118/A din 30 ianuarie 2015, pronunţată de Curtea de Apel București, Secția a V-a Civilă în dosarul nr. x/2/2014, a fost admis apelul declarat de apelanţii-reclamanţi DEPARTAMENTUL PENTRU ENERGIE DIN CADRUL MINISTERULUI ECONOMIEI și de MINISTERUL ECONIMIEI, în calitate de succesor în drepturi al MINISTERULUI ECONOMIEI, COMERȚULUI ȘI MEDIULUI DE AFACERI; a fost schimbată sentința civilă nr. 1296 din 19 martie 2014, pronunţată de Tribunalul București, Secția a VI-a Civilă în dosarul nr. x/3/2007, în sensul că au fost respinse excepțiile invocate ca neîntemeiate și a fost admisă acțiunea apelanţilor-reclamanți, fiind constatat dreptul de proprietate al reclamantului MINISTERUL ECONOMIEI asupra a 524.366 acțiuni la S.C. C. S.A.; pârâtele au fost obligate la efectuearea demersurilor necesare în vederea înscrierii în registrul acționarilor.

Prin încheierea din 3 aprilie 2015, pronunţată de Curtea de Apel București ,Secția a V-a Civilă în dosarul nr. x/2/2014, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea formulată de MINISTERUL ENERGIEI, ÎNTREPRINDERILOR MICI ȘI MIJLOCII ȘI MEDIULUI DE AFACERI privind îndreptarea erorii materiale și lămurirea înțelesului dispozitivului deciziei civile nr. 118/A din 30 ianuarie 2015.

Prin decizia nr. 802 din 19 aprilie 2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia a II-a Civilă a admis recursurile declarate de recurentul-reclamant MINISTERUL ENERGIEI şi recurenta-pârâtă S.C. A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 118/A din 30 ianuarie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a V-a Civilă; a casat decizia atacată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe; a respins recursul declarat de recurentul-reclamant MINISTERUL ENERGIEI împotriva încheierii din 3 aprilie 2015, pronunţată de aceeaşi instanţă.

În motivarea acestei decizii, instanţa de casare a reţinut, în esenţă, că instanţa de apel a stabilit cadrul procesual activ cu încălcarea dispoziţiilor art. 3 alin. 1 şi art. 13 alin. 3 din O.U.G. nr. 86/2014, modificată prin Legea nr. 174/2015.

Instanţa de casare a mai constatat că instanța de apel a menținut în proces două entități cu statut de apelanți-reclamanți, MINISTERUL ECONOMIEI şi DEPARTAMENTUL PENTRU ENERGIE DIN CADRUL MINISTERULUI ECONOMIEI – și, în ciuda acestui litisconsorțiu, deși a admis apelul declarat de ambii apelanți-reclamanți, a constatat existența dreptului de proprietate asupra acțiunilor doar în beneficiul MINISTERULUI ECONOMIEI, fără a motiva de ce a exclus de la acest beneficiu DEPARTAMENTUL PENTRU ENERGIE.

Prin decizia de casare s-a mai reţinut că, deşi reclamanta inițială A.V.A.S. a învestit instanța cu soluționarea unei acțiuni în revendicare mobiliară, întemeiată pe dispozițiile art. 480 C. civ. din 1864, instanța de apel a soluționat-o ca pe o acțiune în constatarea dreptului de proprietate, fără a motiva de ce s-a îndepărtat de la învestirea inițială și fără a motiva în drept chiar soluția la care s-a oprit.

În acest context, instanța de casare a constatat că nu poate verifica, sub aspectul legalității, dacă o astfel de acțiune era admisibilă în condițiile în care bunul revendicat este un bun mobil incorporal, altul decât cele la purtător – aspect afirmat și susținut de recurenta S.C. A. S.A., nu poate verifica în ce măsură acest tip de bun este susceptibil de posesie – aspect susținut de aceeași parte - nu poate verifica dacă, admițând că se poate exercita posesia asupra unui asemenea bun, aceasta este în speță de bună-credință, așa cum susține recurenta-pârâtă, după cum nu poate verifica apărarea aceleași părți bazată pe dispozițiile art. 1909 C. civ. din 1864 privind prescripția achizitivă instantanee, ca mijloc de paralizare a acțiunii în revendicare mobiliară.

Cu titlu de îndrumări pentru faza rejudecării, instanţa de casare a stabilit că, sub aspectul cadrului procesual activ, pentru a se tranșa problema titularului dreptului de proprietate, în condiţiile în care în cauză există coparticipare procesuală activă, instanța de apel va analiza și susținerile recurentului MINISTERUL ENERGIEI referitoare la faptul că, potrivit Anexei nr. 3 pct. 3 la H.G. nr. 42/2015, are în portofoliu S.C. C. S.A. În verificarea acestei susțineri, instanța de rejudecare va trebui să se raporteze și la dispozițiile Anexei nr. 3 pct. 3 din H.G. nr. 980/2012, care a abrogat H.G. nr. 42/2015.

Totodată, prin decizia de casare s-a mai stabilit că instanța de apel va verifica, prin prisma dispozițiilor legale incidente, toate condițiile de admisibilitate a acțiunii în revendicare mobiliară.

Instanţa de casare a reţinut că recursul formulat de recurentul MINISTERUL ENERGIEI împotriva încheierii din aprilie 2015 este nefondat, întrucât problema cadrului procesual activ, precum și cea care vizează recunoașterea dreptului doar în favoarea uneia dintre părțile unui litisconsorțiu nu pot fi asimilate erorilor materiale, omisiunilor sau neclarităților pentru a căror îndreptare legiuitorul a instituit procedurile prevăzute de art. 281 – art. 2811 C. proc. civ. din 1865, acestea constituind chestiuni de judecată care privesc fondul cauzei și care pot fi cenzurate doar pe calea controlului judiciar.

În urma trimiterii spre rejudecare, cauza a fost reînregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a V-a Civilă, sub nr. x/2/2014*.

Prin decizia civilă nr. 932/2017 din 19 mai 2017, Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a V-a Civilă a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a apelantului MINISTERUL ECONOMIEI şi a respins apelul formulat de această parte pentru lipsa calităţii procesuale active; a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a apelantului-reclamant MINISTERUL ENERGIEI, ca neîntemeiată; a respins apelul formulat de apelantul-reclamant MINISTERUL ENERGIEI împotriva sentinţei civile nr. 1296 din 19 martie 2014, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, Secţia a VI-a Civilă în dosarul nr. x/3/2007, în contradictoriu cu intimaţii - pârâţi A. S.A., D. S.A. şi S.C. C. S.A., ca nefondat; a obligat apelantul-reclamant MINISTERUL ENERGIEI la plata către intimatul-pârât A. S.A. a cheltuielilor de judecată, constând în taxa judiciară de timbru în sumă de 10.708 lei şi onorariul de avocat în sumă de 150.000 lei.

În motivarea acestei decizii, instanţa de apel a reţinut, în esenţă, următoarele:

Cu privire la excepția lipsei calității procesuale active a apelantului-reclamant MINISTERUL ECONOMIEI, instanţa de apel a constatat că această parte și-a pierdut calitatea procesuală activă ca urmare a reorganizării MINISTERULUI ENERGIEI, prin H.G. nr. 980/2015 - Anexa 2, în care sunt menţionate companiile naționale, societățile naționale şi societățile pentru care MINISTERUL ENERGIEI îndeplinește atribuțiile de instituție publică implicată în domeniul privatizării, precum şi regiile autonome aflate sub autoritatea MINISTERULUI ENERGIEI, iar la pct. 3 este indicată Societatea C. S.A.

În urma acestei reorganizări la nivel de ministere, MINISTERUL ECONOMIEI nu mai are atribuții de instituție publică implicată în procesul privatizării, astfel că nu-și mai justifică nici calitatea procesuală activă, care revine în totalitate MINISTERULUI ENERGIEI.

Cu privire la excepția lipsei calității procesuale active a apelantului-reclamant MINISTERUL ENERGIEI, instanţa de apel a reţinut că această parte a a avut calitate procesuală activă în fața instanțelor de fond, apel și de recurs, în prezent cauza aflându-se în rejudecare după a doua casare cu trimitere dispusă de către Înalta Curte de Casație și Justiție. Totodată, s-a reţinut că apelantul-reclamant și-a justificat calitatea procesuală activă.

Cu privire la fondul cauzei, instanţa de apel a reţinut că prima instanţă a pronunțat o sentință temeinică și legală, ca urmare a respingerii cererii de chemare în judecată, în temeiul efectului pozitiv al puterii de lucru judecat, rezultat din sentința comercială nr. 2 din 18 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Prahova.

Curtea de apel a constatat că intimatul-pârât a intrat în posesia a 10% din capitalul social al S.C. C. S.A., reprezentând un număr de 1.390.119 acțiuni nominative emise în formă dematerializată, care constituie bunuri mobile incorporale, pe care le posedă prin acte juridice înscrise într-un registru special.

Prin urmare, acțiunile a căror revendicare face obiectul cererii de chemare în judecată sunt nominative și dematerializate, tranzacționabile pe o piață a valorilor mobiliare reglementată, fiind astfel bunuri mobile incorporale susceptibile de posesie.

Curtea de apel a mai reținut că intimatul-pârât a intrat în posesia acestor acțiuni cu bună-credință, astfel încât sunt aplicabile dispozițiile art. 1909 C. civ. din 1864.

În urma examinării înscrisurilor administrate în cauză, instanţa de apel a reţinut că intimatul-pârât este posesor de bună-credință, deoarece a dobândit dreptul de proprietate asupra unui procent de 10%, respectiv un număr de 1.390.119 acțiuni la C. S.A., prin efectul Legii nr. 247/2005, începând cu data înființării A. S.A. - 28 decembrie 2005 - prin HG nr. 1481/2005.

Astfel, transferarea procentului de 10% din capitalul social al S.C. C. S.A., reprezentând un număr de 1.390.119 acțiuni nominative în formă dematerializată, a avut loc prin raportare la valoarea capitalului social al acestei societăți, astfel cum acesta era înscris în registru la 28 decembrie 2005, dată care a marcat înființarea intimatului-pârât A. S.A.

În aceste condiții, instanţa de apel a reţinut că, prin efectul legii, intimatul-pârât a dobândit posesia de bună-credință asupra acțiunilor, operând astfel prescripția achizitivă.

De altfel, atât Legea nr. 247/2005, cât și H.G. nr. 1481/2005 prevăd în mod expres că subscrierea și vărsământul integral al capitalului social al A. S.A. are loc la momentul înregistrării sale în Registrul Comerțului.

În ceea ce privește motivele de fapt și de drept ale acțiunii în revendicare formulate de reclamantul MINISTERUL ENERGIEI prin invocarea reducerii capitalului social ca urmare a adoptării Hotărârii A.G.E.A., instanţa de apel a reținut că această hotărâre nu-și produsese efectele asupra reducerii capitalului social la 28 decembrie 2005.

Astfel, Hotărârea A.G.E.A. nr. 3 privind reducerea capitalului social al C. S.A. a fost publicată în Monitorul Oficial la 22 decembrie 2005, dată de la care a început să curgă termenul de 2 luni prevăzut de art. 208 alin. 1 din Legea nr. 31/1990, care prevede că reducerea capitalului social va putea fi făcută numai după trecerea a două luni din ziua în care hotărârea a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a.

Curtea de apel a reținut că operațiunea de reducere a capitalului social trebuia realizată de către reprezentanții legali ai S.C. C. S.A., conform O.U.G. nr. 37/2005, publicată în Monitorul Oficial Partea I nr. 397 din 11 mai 2005, prin care s-a prevăzut că operațiunea care implica reducerea capitalului social trebuia să aibă loc în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a Ordonanței, adică la 5 iulie 2005.

Or, reprezentanții legali ai S.C. C. S.A. sunt în culpă pentru nerealizarea reducerii capitalului social în termenul stabilit de către O.U.G. nr. 37/2005, astfel că Hotărârea A.G.E.A. de reducere a capitalului social după data înființării A. S.A. nu poate fi opusă Legii nr. 247/2005.

Totodată, din moment ce termenul de 2 luni prevăzut de art. 208 din Legea nr. 31/1990 expirase la 22 februarie 2006, neoperarea reducerii de capital în registrul acționarilor până la 9 martie 2006 - data înscrierii A. în registrul acționarilor - este o altă omisiune imputabilă acționarului majoritar, nicidecum operatorului ori noului acționar – A. S.A.

Instanţa de apel a reţinut că nu a existat o încălcare a dispozițiilor Legii nr. 31/1990, deoarece art. 98 alin. 1 prevede că dreptul de proprietate asupra acțiunilor nominative emise în formă dematerializată se transmite prin declarație făcută în registrul acționarilor, semnată de cedent şi cesionar, însă acordul statului cedent fusese deja dat prin adoptarea Legii nr. 247/2005 şi, chiar dacă s-ar fi solicitat din nou acest acord la 9 martie 2006, un eventual refuz al cedentului nu era în niciun caz protejat prin lege.

În ceea ce privește obligarea apelantului-reclamant la plata cheltuielilor de judecată, instanţa de apel a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 274 alin. 1 şi alin. 3 C. proc. civ. din 1865 şi a constatat că intimatul-pârât a prezentat o notă de cheltuieli de judecată în care se menționează taxa judiciară de timbru achitată în recurs în cuantum de 10.708 lei, precum și onorariul de avocat în cuantum de 368.872,76 lei pentru activitatea desfășurată.

Curtea de apel a apreciat că speța dedusă judecății nu a fost caracterizată de un grad ridicat de dificultate și complexitate. Totodată, a reţinut că valoarea pricinii nu este exagerat de ridicată prin raportare la valoarea nominală a acțiunilor revendicate (3,3 lei/acțiune), iar activitatea avocațială desfășurată în cauză nu a presupus administrarea unui probatoriu complex pe o durată mare de timp. Depunerea acelorași concluzii scrise într-o formă sau alta la cele două judecăți în apel și una în recurs, precum și a unui material jurisprudențial pentru un interval lung de timp, justifică pe deplin acordarea cheltuielilor de judecată într-un cuantum de 150.000 lei, suficient de rezonabil pentru munca depusă de către reprezentanții convenționali ai intimatului-pârât.

Împotriva deciziei civile nr. 932/2017 din 19 mai 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a V-a Civilă, a formulat recurs reclamantul MINISTERUL ENERGIEI, prin care a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei recurate în sensul admiterii apelului şi schimbării sentinţei primei instanţe, cu consecinţa admiterii cererii de chemare în judecată.

În motivarea recursului, recurentul- reclamant a arătat, în esenţă, că instanţa de apel a reţinut în mod greşit autoritatea de lucru judecat a sentinţei comerciale nr. 2 din 18 martie 2009, pronunţată de Tribunalul Prahova în dosarul nr. x/105/2008, întrucât instanţa fusese învestită numai cu stabilirea cotei asupra dividendelor aferente anului 2007, prin raportare la pachetul de acţiuni deţinute la acel moment de către părţi la S.C. C. S.A.

În acest sens, MINISTERUL ENERGIEI a susţinut că instanţa care s-a pronunţat anterior s-a rezumat la a constata că repartizarea beneficiilor nu a respectat cota de participare a A. S.A., astfel cum aceasta rezultă din registrul acţionarilor, la momentul exercitării dreptului la dividende.

Mai mult decât atât, recurenta-reclamantă precizează că acţiunea în revendicare ce face obiectul prezentei cauze a fost formulată anterior celei declanşate de către A. S.A. pentru obţinerea dividendelor corespunzătoare pachetului de acţiuni cu care se înregistrase.

Ca atare, nu sunt îndeplinite condiţiile autorităţii de lucru judecat, instanţa nefiind ţinută de soluţia pronunţată în dosarul anterior menţionat, întrucât cele două acţiuni au obiecte diferite.

Recurenta-reclamantă a mai arătat că succesiunea actelor normative incidente în prezenta cauză relevă că intenţia legiuitorului a fost aceea de a transfera din portofoliul statului un număr de acţiuni corespunzător a 10% din capitalul social al S.C. C. S.A., iar nu un număr de acţiuni individualizate.

Totodată, aceasta a susţinut că S.C. C. S.A. îşi diminuase capitalul social printr-o hotărâre a adunării generale extraordinare a acţionarilor publicată în Monitorul Oficial al României anterior înfiinţării A. S.A.

În continuare, recurentul-reclamant învederează că A. S.A. nu a ţinut cont de această hotărâre de reducere a capitalului social care era opozabilă de la data publicării în Monitorul Oficial, respectiv la 22 decembrie 2005.

În condiţiile în care A. S.A. s-a constituit ca societate la 28 decembrie 2015 şi a fost înregistrat în registrul acţionarilor la 9 martie 2006, deci ulterior publicării hotărârii de reducere a capitalului social, rezultă că acesta trebuia înregistrat cu 865.733 acţiuni, iar nu cu 1.390.119 acţiuni.

MINISTERUL ENERGIEI a mai arătat că intimatul-pârât nu se poate prevala de dispoziţiile art. 208 alin. 1 din Legea nr. 31/1990 pentru a justitifica deţinerea unui procent de 20%, în loc de 10% din capitalul social al S.C. C. S.A.

De asemenea, recurentul-reclamant a mai susţinut că A. S.A. a fost înregistrat în registrul acţionarilor fără a exista un acord al cedentului şi cesionarului, consemnat în acel registru.

Prin cererea de recurs, a fost criticată şi soluţia instanţei de apel privitoare la obligarea MINISTERULUI ENERGIEI la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 150.000 lei, cu titlu de onorariu de avocat.

În acest sens, s-a arătat că la acordarea cheltuielilor de judecată într-un cuantum atât de ridicat nu s-a ţinut cont de faptul că o instituţie publică nu are cum să-şi prevadă în buget sume atât mari, existând riscul declanşării executării silite.

Totodată, recurentul-reclamant a învederat că A. S.A. nu a cerut aceste cheltuieli de judecată nici în apel şi nici în recurs în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, motiv pentru care nu avea temei să le pretindă în cadrul acestui litigiu, ci numai pe cale separată.

De asemenea, MINISTERUL ENERGIEI a arătat că, în perioada anterioară anului 2014, A. S.A. s-a judecat cu alte entităţi de la care ar trebui să pretindă eventualele cheltuieli de judecată.

Aşadar, la stabilirea chetuielilor de judecată în sarcina MINISTERULUI ENERGIEI ar fi trebuit să se ţină cont de participarea efectivă a acestuia în prezentul litigiu.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe motivele de recurs prevăzute la art. 304 pct. 8 şi pct. 9 C. proc. civ. din 1865.

Intimatul-pârât A. S.A. a depus întâmpinare în termen legal prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate şi de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte a constatat că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, se constată că recurentul-reclamant a invocat motivele de recurs prevăzute la art. 304 pct. 8 şi pct. 9 C. proc. civ. din 1865.

Prin raportare la criticile dezvoltate prin cererea de recurs, Înalta Curte reţine că acestea pot fi subsumate doar motivului de recurs prevăzut la art. 304 pct. 9 din acelaşi act normativ care prevede că modificarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.

Motivul de recurs prevăzut la art. 304 pct. 8 C. proc. civ. din 1865, invocat prin cererea de recurs, vizează situaţia în care instanţa, interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii, a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia.

Având în vedere că recurentul-reclamant nu a dezvoltat critici care să vizeze interpretarea greşită dată de instanţă unui act juridic, instanţa supremă constată că motivul de recurs prevăzut la art. 304 pct. 8 C. proc. civ. din 1865 a fost invocat strict formal, nefiind incident în prezenta cauză.

Potrivit dispoziţiilor art. 315 alin. 1 din acelaşi act normativ, „în caz de casare, hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum şi asupra necesităţii administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului”.

Textul de lege anterior evocat instituie în sarcina instanţei de trimitere obligaţia de a respecta hotărârea instanţei de casare în privinţa problemelor de drept dezlegate.

Astfel, chestiunile de drept tranşate de către instanţa de recurs rămân câştigate cauzei, nemaiputând fi repuse în discuţie în fazele ulterioare ale procesului.

În considerarea acestor aspecte, instanţa supremă constată că în motivarea deciziei nr. 802 din 19 aprilie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia a II-a Civilă, s-a reţinut că, deşi reclamanta iniţială A.V.A.S. a învestit instanţa cu soluţionarea unei acţiuni în revendicare mobiliară, întemeiată pe dispoziţiile art. 480 C. civ. din 1864, nemodificată pe parcursul procesului, instanţa de apel a soluţionat-o ca pe o acţiune în constatarea dreptului de proprietate, fără a motiva de ce s-a îndepărtat de la învestirea iniţială.

Totodată, în considerentele aceleiaşi decizii, s-a reţinut că instanţa de casare nu poate verifica, sub aspectul legalității, dacă o astfel de acțiune era admisibilă în condițiile în care bunul revendicat este un mobil incorporal, altul decât cele la purtător şi nici dacă acest tip de bun este susceptibil de posesie.

Statuându-se de către instanţa de casare că prima instanţă a fost învestită cu o acţiune în revendicare mobiliară a unor bunuri mobile incorporale, altele decât cele la purtător, instanţa supremă reţine că aceste considerente vizează dezlegarea unor chestiuni de drept care au intrat în puterea lucrului judecat, rămânând câştigate prezentei cauze, conform art. 315 alin. 1 C. proc. civ. din 1865.

Acţiunea în revendicare, astfel cum a fost conturată în practica judiciară şi doctrina de sub imperiul C. civ. din 1864, reprezintă acea acţiune prin care proprietarul neposesor pretinde restituirea bunului său de la posesorul neproprietar.

Astfel, prin intermediul acţiunii în revendicare, proprietarul care a pierdut posesia bunului său pretinde restituirea acestui bun de la posesorul neproprietar.

Din modul în care este configurată această acţiune, rezultă că obiectul acţiunii în revendicare îl poate reprezenta numai un bun susceptibil de posesie.

Or, bunurile susceptibile de posesie pot fi numai bunurile imobile sau bunurile mobile corporale.

În categoria bunurilor mobile intră şi acţiunile emise de societăţile comerciale.

Astfel, potrivit art. 91 alin. 2 teza finală din Legea nr. 31/1990, „acţiunile nominative pot fi emise în formă materială, pe suport de hârtie, sau în formă dematerializată, caz în care se înregistrează în registrul acţionarilor”.

Din analiza acestui text de lege, rezultă că acţiunile nominative ale unei societăţi comerciale pot fi emise fie în formă materială, fie în formă dematerializată.

În timp ce acţiunile nominative emise în formă materială reprezintă bunuri mobile corporale, acţiunile emise în formă dematerializată reprezintă bunuri mobile incorporale.

Având în vedere că, în privinţa bunurilor mobile, posesia poate fi exercitată numai asupra bunurilor mobile corporale, rezultă că nu sunt susceptibile de posesie acţiunile emise în formă dematerializată.

În aceste condiţii, se impune concluzia că nu pot face obiectul acţiunii în revendicare mobiliară acţiunile emise în formă dematerializată.

Prin raportare la aceste consideraţii, instanţa supremă constată că acţiunea în revendicare mobiliară formulată de recurentul-reclamant MINISTERUL ENERGIEI vizează un număr de 524.366 acțiuni nominative, emise în formă dematerializată de S.C. C. S.A.

Fiind vorba de acţiuni dematerializate care nu sunt susceptibile de posesie, rezultă că mijlocul procedural ales de către recurentul-reclamant pentru a obţine recunoaşterea calităţii de proprietar asupra acestor acţiuni nu îndeplineşte cerinţa de admisibilitate, constând în revendicarea unor bunuri mobile corporale.

Astfel, din moment ce acţiunea în revendicare poate fi introdusă doar de către proprietarul neposesor împotriva posesorului neproprietar, rezultă că şi bunurile care formează obiectul acestei acţiuni trebuie să fie susceptibile de posesie.

Or, revendicarea unor acţiuni nominative emise în formă dematerializată, care au natura unor bunuri mobile incorporale, nu îndeplineşte cerinţa anterior menţionată.

Critica prin care recurentul-reclamant a arătat că sucesiunea actelor normative incidente în prezenta cauză relevă că intenţia legiuitorului a fost aceea de a transfera din portofoliul statului român un număr de acţiuni corespunzător a 10% din capitalul social al S.C. C. S.A., iar nu un număr de acţiuni individualizate, va fi înlăturată, întrucât nu reprezintă o veritabilă critică de nelegalitate, din moment ce nu sunt indicate în concret textele de lege care ar justifica o asemenea concluzie.

Criticile din cererea de recurs prin care s-a susţinut că la stabilirea numărului de acţiuni transferate către A. S.A. trebuia să se ţină cont de capitalul social modificat ca urmare a hotărârii de reducere a capitalului social al S.C. C. S.A., publicată în Monitorul Oficial la 22 decembrie 2005, urmează a fi înlăturate ca nefondate.

Potrivit art. 208 alin. 1 din Legea nr. 31/1990, „reducerea capitalului social va putea fi făcută numai după trecerea a două luni din ziua în care hotărârea a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a”.

Termenul instituit de textul de lege evocat anterior are natura juridică a unui termen dilatoriu care împiedică producerea efectului de reducere a capitalului social înainte de expirarea celor două luni, calculate de la momentul publicării hotărârii în Monitorul Oficial.

Totodată, art. 91 teza I din Legea nr. 247/2005 prevede că, prin derogare de la prevederile Legii nr. 31/1990, capitalul social inițial este considerat subscris și integral vărsat de statul român, prin efectul legii, sub condiția înregistrării A. S.A. la Oficiul Registrului Comerțului, iar art. 1 din H.G. nr. 1481 din 2005 stabileşte că A. S.A. se înfiinţează de la data înregistrării în Registrul Comerţului.

În condiţiile în care capitalul social inițial al A. S.A. este considerat subscris și integral vărsat de la data înregistrării în Registrul Comerţului, rezultă că acest efect s-a produs la 28 decembrie 2005.

Or, la această dată nu operase reducerea capitalului social al S.C. C. S.A., întrucât nu expirase termenul de două luni, calculat de la data publicării în Monitorul Oficial a hotărârii de reducere a capitalului social.

Prin urmare, contrar celor susţinute de către recurentul-reclamant, instanţa supremă constată că A. S.A. i s-a transferat, prin efectul legii, un procent de 10% din capitalul social neredus al S.C. C. SA.

Critica din cererea de recurs prin care s-a arătat că A. S.A. a fost înregistrat în registrul acţionarilor, fără a exista un acord al cedentului şi cesionarului, consemnat în acel registru, este nefondată, întrucât acordul cedentului în sensul transferării acţiunilor a fost dat ca urmare a adoptării Legii nr. 247/2005, care derogă de la dispoziţiile Legii nr. 31/1990.

Criticile prin care se susţine că, la acordarea cheltuielilor de judecată în cuantum de 150.000 lei, nu s-a ţinut cont de faptul că o instituţie publică nu are cum să-şi prevadă în buget sume atât mari, existând riscul declanşării executării silite, vizează aspecte de netemeinicie care nu pot face obiectul controlului de legalitate în recurs, întrucât recurentul-reclamant urmăreşte redimensionarea cheltuielilor de judecată la care a fost obligat prin decizia recurată, fără a invoca nerespectarea criteriilor prevăzute la art. 274 alin. 3 C. proc. civ.

Critica prin care s-a învederat că A. S.A. nu a cerut cheltuielile de judecată în cuantum de 150.000 lei nici în apel şi nici în recurs, motiv pentru care nu avea temei să le pretindă în cadrul acestui litigiu, ci numai pe cale separată, sunt nefondate, întrucât aceste cheltuieli au fost cerute prin cererea de recurs soluţionată prin decizia nr. 802 din 19 aprilie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia a II-a Civilă şi prin notele de şedinţă depuse în apel.

Susţinerea recurentului-reclamant în sensul că A. S.A. trebuia să solicite cheltuielile de judecată pe cale separată este nefondată, întrucât partea care câştigă procesul poate opta între a solicita cheltuielile de judecată fie în cadrul procesului care le-a generat, fie pe cale separată.

Ultimele două critici din cererea de recurs prin care s-a arătat că, în perioada anterioară anului 2014, MINISTERUL ENERGIEI nu a participat efectiv în proces sunt, de asemenea, nefondate, întrucât recurentul-reclamant a preluat în cursul procesului calitatea procesuală a antecesorilor săi, dobândind astfel toate drepturile şi obligaţiile procesuale ale acestora din urmă, inclusiv în privinţa cheltuielilor de judecată.

Criticile din cererea de recurs prin care se susţine că instanţa de apel a reţinut în mod greşit autoritatea de lucru judecat a sentinţei comerciale nr. 2 din 18 martie 2009, pronunţată de Tribunalul Prahova în dosarul nr. x/105/2008 devin inutil a fi analizate, în condiţiile în care celelalte apărări reţinute anterior sunt suficiente pentru a întemeia respingerea acţiunii în revendicare mobiliară, fiind astfel lipsit de relevanţă în ce măsură instanţele de fond au făcut o corectă aplicare a efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat.

Pentru toate aceste considerente, constatând că în cauză nu sunt incidente motivele de recurs prevăzute la art. 304 pct. 8 şi pct. 9 C. proc. civ. din 1865, în temeiul art. 312 alin. 1 teza a II-a din acelaşi act normativ, Înalta Curte a respins ca nefondat recursul declarat de recurentul-reclamant MINISTERUL ENERGIEI.