Historic monument relocation upheld; administrative challenge to heritage opinion rejected.

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta Asociaţia Salvaţi Bucureştiul solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Culturii, Ministrul Culturii, Municipiul Bucureşti şi Primăria Municipiului Bucureşti anularea avizului Ministerului Culturii nr. 12/M din 30 martie 2011 - 30 ianuarie 2013 privind conceptul de intervenţie - strămutare A., Piaţa B., Bucureşti.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin încheierea de şedinţă din data de 18 februarie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţiile de inadmisibilitate şi a lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a Primăriei Municipiului Bucureşti iar prin Sentinţa civilă nr. 978 din 3 aprilie 2015 a respins excepţiile de inadmisibilitate şi a lipsei de obiect.

Totodată, a respins acţiunea formulată de reclamanta Asociaţia Salvaţi Bucureştiul, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Culturii, Ministrul Culturii, Municipiul Bucureşti şi Primăria Municipiului Bucureşti, ca neîntemeiată.

3. Cererile de recurs

3.1. Pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primar General a promovat recurs împotriva Sentinţei civile nr. 978 din 3 aprilie 2015 şi a Încheierii de şedinţă din data de 18 februarie 2014 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, criticându-le pentru netemeinicie şi nelegalitate, din perspectiva motivelor de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) punctul 8 C. proc. civ., republicat.

Recurentul-pârât susţine că, în mod greşit, instanţa de fond a respins excepţiile lipsei capacităţii de folosinţă a Primăriei Municipiului Bucureşti, a inadmisibilităţii acţiunii şi a lipsei de obiect a acţiunii.

Normele de drept material pretins a fi încălcate sunt art. 77 şi art. 91 din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale, art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ şi art. 56 C. proc. civ., republicat.

Cu privire la excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a Primăriei Municipiului Bucureşti, instanţa de fond a respins prin încheierea de şedinţă din data de 18 februarie 2014 această excepţie în raport de dispoziţiile art. 91 din Legea nr. 215/2001.

Sub un prim aspect, dispoziţiile art. 91 din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001 reglementează atribuţiile consiliului judeţean, fără legătură cu subiectul analizat. Prin prisma argumentaţiei, instanţa de fond a avut în vedere în realitate dispoziţiile art. 77 din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale, dispoziţii care dispun: "Primarul, viceprimarul, secretarul unităţii administrativ-teritoriale şi aparatul de specialitate al primarului constituie o structură funcţională cu activitate permanentă, denumită primăria comunei, oraşului sau municipiului, care duce la îndeplinire hotărârile consiliului local şi dispoziţiile primarului, soluţionând problemele curente ale colectivităţii locale".

Aceste dispoziţii au fost aplicate însă greşit în cauză.

De asemenea, hotărârea recurată încalcă dispoziţiile art. 56 din Noul C. proc. civ., dispoziţii care stabilesc:

"(1) Poate fi parte în proces orice persoană care are folosinţa drepturilor civile.

(2) Cu toate acestea, pot sta în judecată asociaţiile, societăţile sau alte entităţi fără personalitate juridică, dacă sunt constituite potrivit legii."

Primăria reprezintă o simplă structură funcţională cu activitate permanentă, fără personalitate juridică şi fără să îmbrace forma unei entităţi care să se poată constitui prin înregistrare. În aceste condiţii, aceasta nu are aptitudinea de a avea drepturi şi de a-şi asuma obligaţii pe plan procesual.

Cu privire la inadmisibilitatea cererii de chemare în judecată, ea a fost invocată din două perspective, instanţa de fond respingând-o atât prin încheierea de şedinţă din data de 18 februarie 2014 cât şi prin Sentinţa civilă nr. 978 din 3 aprilie 2015, ocazii cu care s-a pronunţat mai întâi în considerarea primei argumentaţii, iar apoi a celei de a doua.

Cu privire la încheierea de şedinţă din data de 18 februarie 2014, prin această încheiere instanţa de judecată a respins excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată, apreciind că avizul atacat ar fi act administrativ întrucât ar fi un aviz conform şi nu consultativ sau facultativ, act administrativ în sensul că dă naştere unui raport juridic.

Procedând în acest mod, instanţa de fond a pronunţat hotărârea cu aplicarea greşită a dispoziţiilor coroborate ale art. 1 alin. (1) şi art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Avizul emis de Ministerul Culturii nr. 12/M din 30 martie 2011 - 30 ianuarie 2013 privind conceptul de intervenţie - strămutare "A.", Piaţa B. Bucureşti nu întruneşte condiţiile pentru a putea fi calificat drept act administrativ şi a putea fi atacat în contencios administrativ.

Astfel, acest aviz, indiferent de ce calificare i s-ar da (aviz facultativ, consultativ sau conform) nu ar putea fi atacat în justiţie.

Contrar a ceea ce a reţinut prima instanţă, nu prezintă nicio relevanţă în cauză categoria din care face parte avizul atacat.

Avizul este un simplu act preliminar, premergător actului administrativ propriu-zis.

Cu privire la lipsa de obiect a acţiunii, dat fiind faptul că instanţa de fond a respins această excepţie reţinând aceleaşi argumente avute în vedere şi la respingerea excepţiei inadmisibilităţii.

3.2. Reclamanta Asociaţia Salvaţi Bucureştiul a promovat recurs împotriva Sentinţei civile nr. 978 din 3 aprilie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.

Recurenta-reclamantă şi-a întemeiat cererea de recurs pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., republicat.

Prin cererea de recurs recurenta-reclamantă susţine, în esenţă următoarele:

- instanţa de fond a reţinut, în mod contradictoriu, pe de o parte, că prin operaţiunea avizată se conservă doar parţial monumentul istoric, iar pe de altă parte, că nu se dovedeşte că o parte a monumentului se înlocuieşte (art. 488 pct. 6 C. proc. civ.);

- hotărârea atacată a fost pronunţată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material incidente speţei, respectiv dispoziţiile art. 5 al Legii nr. 157/1997, art. 4 alin. (10) şi art. 11 alin. (2) din Legea nr. 422/2001, art. 17 alin. (1) şi art. 19 alin. (3) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice, precum şi a Planului Urbanistic General (art. 488 pct. 8 C. proc. civ.).

Instanţa de fond reţine în mod contradictoriu pe de o parte ca prin operaţiunea avizată se conservă doar parţial monumentul istoric, pe de altă parte că nu se dovedeşte că o parte a monumentului se înlocuieşte.

Reclamanta a invocat încălcarea art. 4 alin. (10) şi a art. 11 alin. (2) ale Legii nr. 422/2001, întrucât prin actul în cauză se prevede doar conservarea parţială a monumentului, cu distrugerea părţii complementare şi înlocuirea ei cu materiale contemporane.

Pe de o parte, sentinţa în cauză confirmă situaţia de fapt invocată de reclamantă întrucât, din soluţia constructivă, rezultă că lucrările constau în strămutarea structurii metalice şi refacerea integrală a structurii de zidărie, realizarea unui nou subsol pe noua poziţie cu structura de tip zidărie, cu inima armată şi elemente din b.a.

Varianta minimală presupune reconstrucţia componentei zidărie de cărămidă, dar conservarea elementului de valoare şi anume structura metalică.

Rezultă de aici fără echivoc că actul în cauză avizează conservarea doar a structurii metalice şi reconstruirea componentei zidărie şi a subsolului cu cărămidă şi beton armat. Cu alte cuvinte, componenta zidărie şi subsolul original al monumentului sunt distruse şi vor fi înlocuite.

Pe de altă parte, sentinţa în cauză afirmă că reclamanta nu a dovedit că prin operaţia avizată o parte a monumentului este distrusă urmând a fi înlocuită.

Apoi, actul a fost emis cu încălcarea art. 5 al Legii nr. 157/1997 şi a art. 4 alin. (10) al Legii nr. 422/2001, care condiţionează strămutarea de cazuri extreme şi de motivarea măsurii strămutării prin scopul protejării monumentului.

Instanţa de fond a reţinut în mod corect că imobilul în cauză era monument istoric şi că erau aplicabile art. 5 al Legii nr. 157/1997 şi art. 4 alin. (10) al Legii nr. 422/2001, interpretând însă în mod eronat îndeplinirea celor două condiţii.

Motivarea măsurii strămutării nu este protejarea monumentului, în sensul în care conservarea monumentului nu se putea face decât pe o altă locaţie. Nu există în documentaţia care a stat la baza emiterii avizului niciun document care să ateste că protejarea monumentului nu se poate realiza pe locaţia originală, ci doar prin strămutarea pe un alt amplasament.

Actul în cauză a fost emis în baza unui act administrativ (Plan Urbanistic Zonal) a cărui executare a fost suspendată, prin urmare cu încălcarea Planului Urbanistic General.

Instanţa de fond a reţinut în mod corect situaţia de fapt, anume ca monumentul istoric A. se află amplasat pe o locaţie pe care urma să fie construită lucrarea de infrastructură dublarea diametralei Nord - Sud.

Recurenta susţine însă că Planul Urbanistic Zonal Dublarea Diametralei N - S pe tronsonul X a fost aprobat prin Hotărârea Consiliului General al Municipiului Bucureşti nr. 151/2006 şi că executarea Hotărârii nr. 151/2006 era suspendată la momentul emiterii avizului.

Actul în cauza a fost emis cu încălcarea Legii nr. 422/2001 şi a Regulamentului de funcţionare al Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice întrucât propunerea de aviz, operaţiune administrativă care a stat la baza emiterii actului, a fost emisă cu încălcarea Regulamentului.

Recurenta a invocat art. 33 alin. (1) lit. j) al Legii nr. 422/2001 şi încălcarea de către propunerea de aviz a Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice a mai multor prevederi ale Regulamentului de organizare şi funcţionare a Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice, aprobată prin Ordinul Ministrului Culturii nr. x/2006.

Propunerea de aviz a Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice a fost emisă cu încălcarea art. 17 alin. (1) al Regulamentului de organizare şi funcţionare a Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice, întrucât subiectul de pe ordinea de zi nu a fost făcut public, nici măcar comunicat membrilor comisiei cu cel puţin 24 de ore înainte de şedinţa Comisiei.

Propunerea de aviz a Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice a fost emisă cu încălcarea art. 19 alin. (3) al Regulamentului de organizare şi funcţionare a Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice întrucât nu există buletinul de vot prevăzut în anexa 1 a Regulamentului.

Actul a fost emis cu încălcarea prevederilor art. 4 alin. (10) şi art. 11 alin. (2) din Legea nr. 422/200 întrucât nu avizează o strămutare ci o distrugere parţială a monumentului istoric.

Pentru toate motivele arătate, solicită admiterea recursului, casarea Sentinţei civile nr. 978 din 3 aprilie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în ceea ce priveşte judecata asupra fondului cererii, rejudecarea cauzei, admiterea acţiunii şi anularea avizului Ministerului Culturii nr. 12/M din 30 martie 2011 - 30 ianuarie 2013.

4. Apărările formulate în cauză

Recurentul-pârât Municipiul Bucureşti a formulat întâmpinare, prin care se solicită respingerea recursului reclamantei ca nefondat, fără a fi invocate excepţii.

Intimaţii-pârâţi Ministerul Culturii şi Ministrul Culturii au formulat întâmpinare la recursul reclamantei, fără a invoca excepţii, solicitând respingerea recursului, ca nefondat.

Nu au fost depuse răspunsuri la întâmpinări.

II. Procedura derulată în recurs

1. Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 6 iulie 2017, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

2. Prin încheierea de şedinţă din 10 octombrie 2017, completul de filtru a admis în principiu recursul declarat de recurentul-reclamant şi, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ. a acordat termen pentru judecarea acestuia în şedinţă publică.

III. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Ministerul Culturii a eliberat avizul din 30 martie 2011 - 30 ianuarie 2013 privind conceptul de intervenţie - strămutare "A." Bucureşti.

Asociaţia "Salvaţi Bucureştiul" a formulat o plângere prealabilă împotriva sa, urmată de promovarea unei acţiuni judiciare prin care a solicitat anularea avizului sus-menţionat.

Prin încheierea de şedinţă din data de 18 februarie 2014 instanţa de judecată a respins excepţia de inadmisibilitate şi excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a Primăriei Municipiului Bucureşti, ca neîntemeiate.

Prin Sentinţa civilă nr. 978 din 3 aprilie 2015 aceeaşi instanţă a respins excepţiile inadmisibilităţii formulării acţiunii şi a lipsei de obiect, respingând totodată cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată.

1. Cererea de recurs a autorităţii se îndreaptă împotriva încheierii de şedinţă din data de 18 februarie 2014 şi a Sentinţei civile nr. 978 din 3 aprilie 2015 în considerarea excepţiilor invocate şi respinse ca neîntemeiate.

În ceea ce priveşte inadmisibilitatea acţiunii raportat la faptul că avizul nu este un act administrativ, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, actul administrativ, supus regimului contenciosului administrativ, este o manifestare de voinţă unilaterală a unei autorităţi publice, emisă în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice, esenţiale, în analiza naturii juridice a unui act administrativ, fiind efectele pe care le produce, obiectul măsurilor dispuse.

Este real faptul că, de principiu, un aviz sau un acord exprimate de o autoritate publică în vederea emiterii sau adoptării unui act administrativ, cu alte cuvinte, când raportul juridic ar avea o natură pur administrativă în toate dimensiunile sale, avizul, încuviinţarea sau acordul, ca operaţiuni administrative prealabil, nu ar putea fi atacate separat în justiţie, ci numai împreună cu actul final, conform art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

În speţă însă trebuie să ne raportăm la efectele pe care avizul contestat le produce şi, doar din această perspectivă, analiza făcută de instanţa de fond este una corectă.

Astfel, avizul din 30 martie 2011 - 30 ianuarie 2013 este un act emis pentru conceptul intervenţie-strămutare "A." din Bucureşti, pe baza Proiectului întocmit privind Studiul istoric de fundamentare pentru validarea statutului de monument istoric sau pentru eventuala declasare, totală sau parţială, care a propus trei variante pentru salvarea acestui obiectiv, fiind avizată favorabil soluţia minimală, respectiv strămutarea structurii metalice şi refacerea integrală a structurii din zidărie-realizarea unui nou subsol, pe noua poziţie cu structura de tip zidărie, cu inimă armată şi elemente din b.a pentru contactul cu terenul, demontarea structurii metalice, elementul cel mai valoros al halei, ca structură, estetică şi material, în subansambluri şi montarea pe noua structură a subsolului, refacerea zidărie pe contur prin închiderea halei şi a zidăriei anexelor, conform releveelor, variantă care presupune cele mai mici costuri şi timp minimal de executare a lucrărilor.

Prin urmare, avizul dispune favorabil în privinţa uneia dintre soluţiile de salvare propuse, producând efecte juridice prin el însuşi.

Nu pot fi primite însă distincţiile făcute de judecătorul fondului cu privire la natura juridică diferită a avizului conform/consultativ/facultativ, aşa cum s-a arătat anterior, de principiu, acesta neputând produce, indiferent de categorie, efecte juridice. Doar particularităţile avizului contestat respectiv faptul că el însuşi alege între mai multe variante tehnico-constructive determină instanţa de recurs sa ajungă la concluzia că excepţia inadmisibilităţii a fost corect respinsă, însă pentru considerentele arătate mai sus.

Excepţia lipsei de obiect a fost invocată de autoritate pentru aceleaşi argumente avute în vedere la susţinerea excepţiei inadmisibilităţii astfel că raţiunile mai sus enunţate sunt pe deplin valabile şi în acest caz.

În ceea ce priveşte excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a Primăriei Municipiului Bucureşti, corect a apreciat-o prima instanţă ca fiind ca fiind neîntemeiată, considerentele avute în vedere de acesta fiind validate de instanţa de recurs. Astfel, potrivit art. 77 din Legea nr. 215/2001, Primarul, viceprimarul, respectiv viceprimarii, secretarul comunei, al oraşului sau al subdiviziunii administrativ-teritoriale a municipiului, împreună cu aparatul propriu de specialitate al consiliului local, constituie o structură funcţională cu activitate permanentă. Prin urmare, acţiunea îndreptată împotriva primăriei se consideră că este îndreptată împotriva Primarului însuşi ca reprezentant al unităţii administrativ-teritoriale.

2. În ceea ce priveşte recursul reclamantei, un prim motiv invocat se referă la incidenţa art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. potrivit căruia: "Casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei".

Susţine recurenta că acest motiv de recurs ar fi incident în cauză întrucât, pe de-o parte, sentinţa nu face decât să confirme situaţia de fapt invocată prin acţiune iar pe de altă parte că sentinţa în cauză afirmă că reclamanta nu a dovedit că prin operaţia avizată o parte a monumentului urmează a fi înlocuită.

Contrar susţinerilor recurentei, prima instanţa nu a confirmat situaţia de fapt invocată de către Asociaţia Salvaţi Bucureştiul, ci a reprodus conţinutul avizului din 30 martie 2011 - 30 ianuarie 2013 privind conceptul de intervenţie - strămutare "A.", Bucureşti, menţionându-se elementele care au făcut obiectul avizării.

Instanţa nu intră în contradicţie cu argumentaţia sa anterioară, ci constată că recurenta nu a adus nicio dovadă în sensul că refacerea A. s-ar realiza cu material contemporan, avizul atacat referindu-se la:

- strămutarea structurii metalice prin demontarea acesteia şi montarea pe noua structură a subsolului;

- refacerea integrală a structurii din zidărie, refacerea zidăriei de contur pentru închiderea halei şi a zidăriei anexelor.

Corect susţine autoritatea emitentă că nu se precizează în conţinutul avizului că A. ar urma să fie realizată cu material contemporan, ci că zidăria va fi refăcută integral.

Cu privire la motivul de recurs reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din Noul C. proc. civ., se invocă încălcarea dispoziţiilor art. 5 din Legea nr. 157/1997, art. 4 alin. (10) din Legea nr. 422/2001.

Instanţa de fond a apreciat că avizarea strămutării A. are loc. în considerarea protejării monumentului şi în condiţiile existenţei unui caz extrem.

Cu referire la protejarea monumentului, afirmaţia reclamantei recurente este contrazisă de însuşi conţinutul avizului în care soluţia minimală, respectiv strămutarea structurii metalice şi refacerea integrală a structurii din zidărie, presupune cele mai mici costuri şi timp minimal de executare a lucrărilor.

Or, este evident că s-a avut în vedere protejarea monumentului istoric, fiind emis în baza studiului istoric de fundamentare, fiind avute în vedere două justificări respectiv salvarea monumentului dar şi lucrările edilitare de anvergura "dublării diametralei nord-sud".

În cuprinsul Expertizei Tehnice întocmită de C. SRL se menţionează că monumentul a suferit în timp o serie de modificări care au condus la distrugeri parţiale, că rezistenţa i-a fost afectată de numeroasele cutremure prin care a trecut şi că în ultima perioadă de timp a şi fost vandalizat.

De asemenea, în cuprinsul avizului MDRT nr. 62/2012 care a stat la baza emiterii avizului atacat în prezenta cauză se precizează faptul că "inacţiunea în continuarea demersurilor va conduce la degradarea sistematică a zonei protejate şi a zonei centrale".

Aşadar, relocarea A. se impunea în considerarea stopării degradării sale.

Avizul atacat în prezenta cauză a validat o metodă care satisface protejarea monumentului, fiind avute în vedere inclusiv prevederile art. 5 din Convenţia pentru protecţia patrimoniului arhitectural al Europei ratificată prin Legea nr. 157/1997.

Referitor la motivul potrivit căruia avizul atacat ar fi fost emis în baza unui Plan Urbanistic Zonal a cărui executare a fost suspendată, instanţa de fond a apreciat corect şi asupra lipsei de efecte a unei asemenea ipoteze în cazul supus analizei.

Hotărârea CGMB nr. 151/2006 nu este enumerată printre actele care au stat la baza emiterii de către Ministerul Culturii a avizului din 30 martie 2011 - 30 ianuarie 2013 privind conceptul de intervenţie - strămutare A., nefăcând parte din documentaţia care a stat la baza emiterii avizului atacat în prezenta cauză.

Referitor la pretinsa încălcare a dispoziţiilor Legii nr. 422/2001 şi a Regulamentului de funcţionare al Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice, neregularităţile privind modul de desfăşurare a şedinţei de avizare sau a lipsei buletinului de vot ar fi putut fi invocate doar de către membrii comisiei, aceştia fiind singurii în măsură să se considere afectaţi în luarea deciziei, dacă ar fi avut o altă opinie care ar fi putut modifica rezultatul avizării.

În schimb, membrii comisiei au dat aviz favorabil, fără obiecţiuni, la data de 30 ianuarie 2013 aceleaşi propuneri pe care au discutat-o şi a analizat-o în cadrul şedinţei din data de 30 martie 2011.

În ceea ce priveşte încălcarea dispoziţiilor art. 4 alin. (10) şi art. 11 alin. (2) din Legea nr. 422/2001, prin Expertiza Tehnică s-au propus 3 metode, toate 3 de strămutare, Ministerul Culturii avizând-o pe cea mai rapidă şi cu costurile cele mai reduse, fără ca prin aceasta să o transforme în demolare.

3. În consecinţă, neputându-se reţine incidenţa motivelor de casare invocate de către recurenţi - art. 488 pct. 6, 8 C. proc. civ., pentru considerentele arătate şi în conformitate cu prevederile art. 496 alin. (1) din Noul C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul formulat de pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primar General împotriva Sentinţei civile nr. 978 din 3 aprilie 2015 şi a Încheierii de şedinţă din data de 18 februarie 2014, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

De asemenea, va respinge şi recursul formulat de reclamanta Asociaţia Salvaţi Bucureştiul Sentinţei civile nr. 978 din 3 aprilie 2015, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge recursul formulat de pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primar General împotriva Sentinţei civile nr. 978 din 3 aprilie 2015 şi a Încheierii de şedinţă din data de 18 februarie 2014, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Respinge recursul formulat de reclamanta Asociaţia Salvaţi Bucureştiul Sentinţei civile nr. 978 din 3 aprilie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20 februarie 2018.