Grant reinstated: annulled denial of EU rural-development grant for lack of express prohibition on affiliate sales.

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, la data de 20 februarie 2015, reclamanta SC A. Câmpia Ierului a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, anularea notificării din 17 octombrie 2014 înregistrate în 17 octombrie 2014, anularea Deciziei Comisiei de contestaţii înregistrate în 12 noiembrie 2014 şi obligarea pârâtei la plata sumei de 8.

405.588,61 lei, reprezentând tranşa a II-a aferentă contractului de finanţare din 19 februarie 2013.

1.2. Soluţia primei instanţe

Prin Sentinţa nr. 98 din 16 iunie 2015, Curtea de Apel Oradea a respins, ca neîntemeiată, acţiunea reclamantei.

1.3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei hotărâri, în condiţiile art. 483 C. proc. civ., reclamanta a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

În motivarea recursului s-a arătat că primul motiv de casare este acela ca sentinţa contestata cuprinde motive contradictorii, motiv încadrat de legiuitor în alin. (6) art. 488 Noul C. proc. civ.

Hotărârea trebuie sa conţină motivele de fapt şi de drept care a format convingerea instanţei, precum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor. Astfel, în prezenta speţa motivele hotărârii recurate sunt contradictorii.

În opinia recurentei, contradicţia poate fi constatată pe tot cuprinsul considerentelor, respectiv la pagina 20 a sentinţei recurate în prezenta cerere, aliniatul penultim, instanţa reţine că "prin comercializarea produselor obţinute de reclamanta către firmele propriilor membri, în procent de peste 60% din producţia obţinută." pentru ca în aliniatul ultim să reia ideea astfel "prin comercializarea produselor agricole în mod exclusiv către aceleaşi societăţi ..."

În aliniatul penultim al paginii 21 instanţa reţine "Deşi în cuprinsul contractului de finanţare nu este prevăzută expres interdicţia de comercializare către anumite persoane, totuşi comercializarea trebuia să respecte obiectivele generale.". Şi în acest aliniat instanţa expune motive contradictorii, motive prin care obligă societatea la respectarea unor clauze inexistente în contract.

Mai precizează recurenta că prin modul de redactare a considerentelor instanţa nu a făcut o analiză raportat la argumentele invocate prin cererea introductivă, dar şi prin răspunsul la întâmpinare, limitându-se să reproducă parte din aspectele invocate de pârâtă, fără a realiza coroborarea între acestea şi cele invocate de recurentă. Prin acest aspect, i-a produs o vătămare, în sensul că a reţinut considerente contradictorii care au dus la soluţia respingerii cererii.

Al doilea motiv de casare invocat, este cel prevăzut de alin. (8) art. 488 Noul C. proc. civ., când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

În prezenta speţă instanţa, interpretând greşit normele de drept material a reţinut în sarcina recurentei obligaţii neincluse în contractul din 19 februarie 2013. Chiar instanţa a reţinut în considerente că, în cuprinsul contractului de finanţare nu este prevăzuta expres interdicţia de comercializare a produselor către anumite persoane, pentru ca ulterior sa stabilească în sarcina recurentei criterii suplimentare pentru comercializarea produselor.

În opinia recurentei, instanţa de fond nu a ţinut cont de apărarea sa în ceea ce priveşte obligaţiile asumate prin contractul din 29 februarie 2013, în cuprinsul acestui contract nu exista obligaţia de a verifica asociaţii/acţionarii societăţilor cu care avea relaţii comerciale instituita. În cuprinsul documentaţiei depuse în vederea încheierii contractului de finanţare a precizat, cu titlu exemplificativ, că va desfăşura relaţii comerciale cu societăţile pentru care s-a constatat de către AFIR, şi ulterior de către instanţa, că au dus la crearea unor condiţii artificiale.

Având în vedere că relaţiile comerciale cu aceste societăţi au fost prezentate înainte de încheierea contractului, AFIR ar fi trebuit să sesizeze la acel moment faptul că societăţile respective sunt incompatibile cu condiţiile comerciale impuse de derularea contractului.

Mai mult, în situaţia în care a reţinut în sarcina recurentei criterii suplimentare, instanţa trebuia să ţină cont de faptul că, o parte din producţie a fost comercializată în condiţii necontestate de către intimata-pârâtă, respectiv 32,42% din producţie a fost comercializată către terţi, respectându-se întocmai condiţiile de eligibilitate pentru comercializarea acestor cote din producţie.

Cu toate acestea, instanţa a respins în întregime cererea de anulare a notificării din 17 octombrie 2014, înregistrată la secretariatul A.F.I.R din 17 octombrie 2014, şi anulare a adresei din 12 noiembrie 2014, implicit şi cu privire la persoanele faţă de care nu s-au creat acele "condiţii artificiale".

În situaţia interpretării corecte a prevederilor contractului din 19 februarie 2013, instanţa ar fi trebuit să admită acţiunea cel puţin în parte, respectiv ar fi trebui să dispună anularea parţială a actelor şi să dispună obligarea pârâtei la achitarea cotei de 32,42% din suma solicitată la data de 17 iulie 2014 prin cererea pentru achitarea celei de a doua tranşe.

Prin interpretarea greşită a normelor de drept material, respectiv prin crearea unor criterii şi obligaţii inexistente în sarcina recurentei instanţa a dispus respingerea acţiunii în totalitate.

În interpretarea normelor de drept material instanţa a încălcat principiul "libi lex nou distinguit, nec nos distinguere debemus", adăugând la lege, respectiv la contractul din 19 februarie 2013 care în prezenta speţă constituie legea părţilor, respectiv chiar a celor care au semnat contractul, după o procedură prealabilă de verificare efectuată chiar de către pârâtă.

1.4 Apărările intimatei-pârâte:

Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare în cauză, solicitând pe această cale respingerea recursului ca nefondat.

A precizat intimata că în ceea ce priveşte solicitarea recurentei de "casare a hotărârii recurate şi, trimiterea cauzei spre rejudecare", este nefondată întrucât potrivit art. 497 din Noul C. proc. civ. "Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în caz de casare, trimite cauza spre o nouă judecată instanţei de apel care a pronunţat hotărârea casată ori, atunci când este cazul şi sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 480 alin. (3), primei instanţe, a cărei hotărâre este, de asemenea, casată.

Aşadar, deşi recurenta solicită trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond totuşi aceasta nu înţelege să aducă argumente care să demonstreze că prima instanţa a pronunţat sentinţa recurată fără a analiza documentele depuse la dosarul cauzei, sau că instanţa a încălcat sau aplicat greşit normele de drept material, reclamanta făcând referire doar la nelegalitatea procesului-verbal a cărui anulare s-a solicitat.

Cu privire la primul motiv de recurs invocat, potrivit căruia "sentinţa contestată cuprinde motive contradictorii potrivit art. 488 alin. (6) Noul C. proc. civ.", intimata îl apreciază ca fiind nefondat, recurenta menţionând doar parţial reţinerile instanţei de fond.

Susţine intimata că instanţa de fond a analizat în mod temeinic şi legal prevederile legale şi contractuale asumate de beneficiar, nerezultând o contradicţie în motivarea instanţei de fond care indică în mod clar că "prin comercializarea propriilor produse către firmele propriilor membrii au fost create condiţii artificiale în vederea obţinerii sprijinului nerambursabil".

Cu privire la motivul de recurs invocat, potrivit căruia "hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, motiv prevăzut de art. 488 alin. (8) Noul C. proc. civ.", intimata îl apreciază ca fiind nefondat întrucât instanţa de fond a prezentat motivele pentru care a înţeles să respingă acţiunea recurentei-reclamante, analizând fiecare dintre aspectele susţinute de aceasta ca şi temei al nelegalităţii actelor administrative atacate, precum şi actele depuse la dosarul cauzei atât de intimată cât şi de reclamant.

Împrejurarea că instanţa de fond a înţeles să dea valoare susţinerilor A.F.I.R., nu conduce la ideea că hotărârea în cauză este nelegală, ci doar la concluzia că aspectele prezentate în apărare corespund prevederilor legale şi contractuale încălcate de beneficiarul Programului PNDR.

A susţinut intimata că, în urma verificărilor efectuate, s-a constatat că SC A. Câmpia Ierului SRL încalcă criteriile de eligibilitate comercializând majoritatea produselor agricole indirect către proprii membrii, respectiv către SC B. SRL ai cărei asociaţi fac parte din SC C. SRL - membră a grupului de producători agricoli Câmpia Ierului, şi către societatea D. ZRT - asociat unic în SC E. SRL - membră a grupului de producători agricoli Câmpia Ierului.

În acest sens, s-a constatat că prin comercializarea propriilor produse către firmele propriilor membrii s-au creat condiţii artificiale în vederea obţinerii sprijinului nerambursabil, încălcând principiile obiectivele generale, specifice şi operaţionale ale măsurii 142 care prevăd creşterea competitivităţii sectorului agricol primar, neputându-se dezvolta echilibrat relaţiile dintre producător, sectoarele de procesare şi comercializare în condiţii de concurenţă reală, precum şi adaptarea producţiei din punct de vedere calitativ şi cantitativ la cerinţele şi exigenţele pieţei, aspect reţinut şi de instanţa de fond.

Aşadar, arată că prin comercializarea produselor agricole în mod exclusiv către aceleaşi societăţi se limitează competitivitatea sectoarelor primare, îngrădind accesul celorlalte societăţi, ignorând prevederile Legii nr. 11/1991 privind combaterea concurentei neloiale şi principiul general al bunei - credinţe şi principiul concurenţei loiale, aşa cum reţine şi instanţa de fond.

Se menţionează că, aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, buna-credinţă şi libera concurenţă nu au fost respectate de beneficiară care, prin comercializarea propriilor produse către firmele propriilor membrii, a creat condiţii artificiale în vederea obţinerii sprijinului nerambursabil, încălcând principiile obiectivele generale, specifice şi operaţionale ale măsurii 142.

În acest context, reclamanta avea obligaţia de a respecta obligaţiile contractuale şi legale asumate prin semnarea contractului de finanţare, întrucât primirea unui ajutor financiar nerambursabil incumbă tuturor persoanelor beneficiare (beneficiarul direct, dar şi furnizorii/prestatorii/constructorii) respectarea cu stricteţe a condiţiilor de realizare a obiectivului subvenţionat, fapt ce justifică aplicarea din partea Agenţiei de plată a unor măsuri corective, în scopul evitării pe viitor a punerii în dificultate a proiectelor.

În consecinţă, aşa cum a reţinut şi instanţa de fond A.F.I.R. a acţionat conform prevederilor contractuale, cu respectarea obligaţiilor ce îi revin în conformitate cu prevederile legale în ceea ce priveşte administrarea fondurilor europene iar pe de altă parte, emiterea procesului-verbal de constatare menţionat nu este consecinţa voinţei unilaterale a A.F.I.R., ci rezultatul conduitei defectuoase a reclamantei în derularea contractului de finanţare, care nu a respectat obligaţiile pe care şi le-a asumat prin semnarea acestui contract.

2. Procedura de examinare a recursului în completul de filtru:

Raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, întocmit potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., republicat, a fost analizat în Complet de filtru şi comunicat părţilor în baza Încheierii de şedinţă din data de 18 septembrie 2017, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin Încheierea de şedinţă din data de 11 decembrie 2017, Completul de filtru, apreciind incidenţa în cauză a prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., a admis în principiu recursul şi a fixat termen pentru judecata cauzei pe fond.

3. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului:

Verificând documentele dosarului şi susţinerile părţilor, precum şi actele normative incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:

Un prim motiv de recurs invocat de recurentă se referă la pretinsa motivare contradictorie a instanţei de fond.

O atare critică nu poate fi reţinută, având în vedere că prima instanţă a folosit, în redactarea sentinţei pronunţate, un raţionament logico juridic lipsit de contradicţii şi care, justifică, în final, soluţia adoptată.

Nemulţumirile recurentei, cu privire la hotărârea primei instanţe, nu se pot traduce prin faptul că aceasta a utilizat o motivare contradictorie şi nu ar fi analizat argumentele ambelor părţi.

Dimpotrivă, se observă că prima instanţă a stabilit împrejurările de fapt esenţiale în cauză, a evocat normele substanţiale incidente, precum şi modul de aplicare a lor la speţa de faţă, iar soluţia exprimată prin dispozitiv reprezintă corolarul motivelor ce o preced.

Ca atare, acest prim motiv de recurs este nefondat şi nu va fi primit.

Al doilea motiv de casare invocat, este cel prevăzut de alin. (8) al art. 488 C. proc. civ., când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

În susţinerea acestei critici, recurenta a apreciat că prima instanţă a reţinut, în sarcina sa, obligaţii neincluse în contractul din 19 februarie 2013.

Înalta Curte reţine că prin notificarea din 17 octombrie 2014 emisă de intimata-pârâtă AFIR, recurenta-reclamantă a fost informată că dosarul cererii de plată tranşa 2 a fost declarat neeligibil întrucât Grupul de producători agricoli Câmpia Ierului încalcă criteriile de eligibilitate, comercializând majoritatea produselor agricole indirect către propriii membri, invocându-se dispoziţiile art. 13 din Anexa I la Contractul de finanţare.

Aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, între Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit şi SC A. Câmpia Ierului SRL a fost încheiat contractul de finanţare din 19 februarie 2012, obiectul contractului reprezentându-l acordarea unei finanţări nerambursabile de către Autoritatea Contractantă pentru punerea în aplicare a proiectului cu titlul "Sprijin financiar pentru SC A. Câmpia Ierului SRL".

Potrivit art. 13 din contractului de finanţare din 19 februarie 2012, (a cărui nerespectare a fost invocată în notificarea contestată):

"1. Sprijinul va fi acordat de către Autoritatea Contractantă pe baza documentelor justificative depuse de grupul de producători care îndeplineşte condiţiile minime de acordare a acestuia:

a) Beneficiarul, pentru a fi eligibil trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

- să îndeplinească condiţiile de recunoaştere;

- să fie recunoscut oficial de către Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale;

- să respecte condiţiile minime de recunoaştere, pe toată durata de acordare a sprijinului;

- să aibă personalitate juridică înfiinţată la iniţiativa producătorilor agricoli şi forestieri care să-i permită să-şi exercite drepturile şi obligaţiile în conformitate cu legislaţia naţională;

- să prevadă în statut clar şi fără echivoc, faptul că grupul de producători:

- stabileşte o strategie de piaţă, în scopul echilibrării raportului cerere-ofertă, precum şi garantării unor venituri certe şi echitabile membrilor săi;

- adaptează în comun structura producţiei la cerinţele pieţei;

- stabileşte reguli unitare de producţie, obligatorii pentru toţi membrii producători ai grupului, prin care să se asigure un nivel de calitate a produselor;

- elaborează şi aplică unitar, regulile comerciale specifice fiecărei categorii de produs/grupe de produse;

- preia şi comercializează producţia membrilor grupului de producători stabilită pentru valorificare;

- stabileşte reguli unitare pentru sortarea, ambalarea, depozitarea, transportul şi comercializarea produselor.

b) Beneficiarul, pentru a fi recunoscut trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

- grupul de producători să fie format din cel puţin 5 membri;

- să comercializeze cel puţin 75% din producţia proprie prin intermediul grupului de producători;

- dovedeşte prin evidenţa contabilă o valoare minimă a producţiei comercializate, pentru grupa de produs pentru care solicită recunoaşterea, de cel puţin 10.000 euro, echivalent în lei;

- deţine un sistem centralizat de contabilitate, facturare, înregistrare şi urmărire cantitativă, calitativă şi valorică a producţiei membrilor;

- membrii grupului de producători au obligaţia de a plăti contribuţiile financiare prevăzute în actul constitutiv pentru înfiinţarea şi funcţionarea grupului de producători;

- să aibă prevăzute în actul constitutiv sau în statut obligaţiile membrilor şi ale grupului de producători;

- să dispună de organe de conducere şi mijloace tehnice care să-i permită să asigure managementul comercial şi financiar pentru funcţionarea grupului de producători;

- grupul de producători a fost recunoscut de către MADR începând cu 1 ianuarie 2007. Responsabilul grupului de producători trebuie să prezinte, diploma (studii superioare, specialitate, liceu) care să ateste pregătirea profesională în domeniul de activitate al grupului de producători sau declaraţie pe propria răspundere în care să se menţioneze că reprezentantul legal al grupului de producători va urma şi va absolvi un stagiu de pregătire, atestat oficial, conform legislaţiei naţionale în vigoare, în maxim un an de la semnarea Contractului de finanţare.

2. Beneficiarul trebuie să notifice Autoritatea Contractantă la apariţia oricărei modificări survenite în derularea obiectivelor prevăzute în Cererea de finanţare."

Aceste dispoziţii sunt în concordanţă cu cele din Ghidul solicitantului aferent măsurii 142 potrivit cărora, persoana juridică înfiinţată cu scopul de a comercializa în comun produsele agricole şi silvice ale membrilor, trebuie să urmărească realizarea următoarelor obiective:

"a) planificarea şi modificarea producţiei conform cererii pieţei, în special conform condiţiilor de calitate şi cantitate;

b) promovarea concentrării ofertei şi plasarea pe piaţă a produselor obţinute de membrii săi;

c) reducerea costurilor de producţie şi stabilirea preţurilor la producător;

d) promovarea utilizării practicilor de cultivare, a tehnicilor de producţie şi gestiune a deşeurilor care să nu dăuneze mediului înconjurător, în special pentru protecţia calităţii apelor, a solului şi a peisajului natural, precum şi menţinerea şi/sau promovarea biodiversităţii."

În legătură cu motivul concret, pentru care recurentei-reclamante i-a fost refuzată cererea de plată, se constată că prima instanţă a stabilit că "deşi în cuprinsul contractului de finanţare nu este prevăzută expres interdicţia de comercializare către anumite persoane, totuşi comercializarea produselor obţinute trebuie să respecte obiectivele generale".

Pornind de la această premisă, Înalta Curte observă, de asemenea, că în contractul de finanţare nu există interdicţia reţinută de organul constatator, însă, nici intimata şi nici instanţa de fond, nu au stabilit în concret, care obiective generale ale măsurii 142 au fost încălcate de recurenta din prezenta cauză.

Astfel, în concret, neregula reţinută de intimată este aceea că: "cererea de plată, în urma analizării a fost declarată ca fiind neeligibilă, întrucât beneficiara comercializează produse agricole în valoare totală de 8.405.588,61 lei după cum urmează: - 64,26% din produse, respectiv 5.401.593,55 lei comercializate către SC B. SRL, care are ca asociaţi persoane fizice pe F. - cota de participare la capitalul social de 37,5%, G. - cotă de participare de 25% şi H. - cotă de participare de 37,5% aceştia fiind asociaţi cu aceiaşi pondere la SC C. SRL - membră a grupului de producători agricoli Câmpia Ierului cu o cotă de 34,15% din capitalul social;

- 3,32% din produse, respectiv 279.378,00 lei sunt comercializate către societatea D. ZRT - societate care este asociat unic la SC E. SRL - membră a grupului de producători agricoli Câmpia Ierului cu o cotă de 34,15% din capitalul social;

- diferenţa de 32,42% din producţie fiind comercializată de către terţi."

Aşadar, s-a concluzionat că SC A. Câmpia Ierului SRL încalcă criteriile de eligibilitate comercializând majoritatea produselor agricole indirect către proprii membrii, respectiv către SC B. SRL ai cărei asociaţi fac parte din SC C. SRL - membră a grupului de producători agricoli Câmpia Ierului, şi către societatea D. ZRT - asociat unic în SC E. SRL - membră a grupului de producători agricoli Câmpia Ierului.

Intimata susţine că prin comercializarea propriilor produse către firmele propriilor membrii s-au creat condiţii artificiale în vederea obţinerii sprijinului nerambursabil, încălcând principiile obiectivele generale, specifice şi operaţionale ale măsurii 142.

Însă, nu se arată, în concret, care interdicţie din contractul de finanţare şi din obiectivele generale, specifice şi operaţionale ale măsurii 142, au fost încălcate de recurenta-reclamantă, cu atât mai mult, cu cât textul de lege a cărei nerespectare se pretinde, a fost redat mai sus şi din lecturarea acestuia nu rezultă, în mod cert o atare obligaţie.

Aceasta a fost, de altfel şi concluzia instanţei de fond, care, pentru justificarea soluţiei de confirmare a măsurii autorităţii, a făcut trimitere la obiectivele generale, specifice şi operaţionale ale măsurii 142, fără însă a le indica.

Firesc era, însă, ca pentru stabilirea şi individualizarea sancţiunii, să se arate în concret fapta săvârşită şi mai ales norma de drept încălcată, nu să se facă trimitere la nişte principii generale, a căror incidentă în speţă, nu a fost concretizată.

Or, este de principiu că obligaţia autorităţii emitente de a motiva actul administrativ constituie o obligaţie şi o garanţie contra arbitrariului administraţiei publice şi se impune cu deosebire, în cazul actelor prin care se modifică ori se suprimă drepturi sau situaţii juridice individuale şi subiective.

În acest context, Înalta Curte apreciază că, în condiţiile în care textul de lege din contractul de finanţare este incert, iar neregula pretins săvârşită de recurenta reclamantă nu rezultă cu certitudine din redactarea acestuia, intimata avea obligaţia de a indica, în concret, ce principiu al măsurii 142 a fost încălcat de aceasta şi în ce modalitate.

În lipsa unei astfel de precizări, controlul instanţelor nu poate fi exercitat, întrucât nu se cunoaşte cu rigurozitate, care este actul normativ ce sancţionează comportamentul pretins nelegal. Prin urmare, actul administrativ emis într-o atare manieră, în care nu s-au indicat elementele de fapt şi de drept, ce pot permite destinatarilor să cunoască şi să evalueze temeiurile şi efectele deciziei autorităţii, este afectat în legalitatea sa.

Din această perspectivă, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat şi va dispune admiterea acestuia, cu consecinţa anulării actului administrativ emis în cauză.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va dispune admiterea recursului declarat de recurenta-reclamantă, cu consecinţa casării hotărârii instanţei de fond, şi, în rejudecare, admiterea în totalitate a acţiunii formulate de reclamantă. Pe cale de consecinţă, se va dispune anularea notificării din 17 octombrie 2014 şi deciziei de soluţionare a contestaţiei din 12 noiembrie 2014 emise de Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, precum şi obligarea pârâtei la plata drepturilor băneşti, reprezentând tranşa 2 aferentă contractului de finanţare din 19 februarie 2013.

În conformitate cu prevederile art. 494 raportat la art. 451 C. proc. civ., intimata-pârâtă va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată în recurs, reprezentând taxă de timbru fond şi recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Admite recursul formulat de reclamanta SC A. SRL împotriva Sentinţei nr. 98/CA - P.I. din 16 iunie 2015 a Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, contencios administrativ şi fiscal.

Casează în tot sentinţa atacată şi, rejudecând, admite acţiunea reclamantei SC A. SRL.

Anulează notificarea din 17 octombrie 2014 şi decizia de soluţionare a contestaţiei din 12 noiembrie 2014 emise de Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale.

Obligă pârâta la plata sumei de 8.405.588,61 lei reprezentând tranşa 2 aferentă contractului de finanţare din 19 februarie 2013.

Obligă intimata-pârâtă la plata sumei de 550 lei, cheltuieli de judecată, reprezentând taxă de timbru fond şi recurs.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 februarie 2018.