Territorial jurisdiction for union-filed salary claims against public employers: exclusive competence of the court at the union’s registered office over employee domicile

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată. Prima instanţă investită.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/3/2016, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., Ş., T., Ţ., U., V., X., Z., Y., W., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., ŞŞ., TT., ŢŢ., UU., VV., XX., ZZ., YY., WW., AAA., BBB., CCC., DDD., EEE., FFF., GGG., HHH., III., JJJ., KKK., LLL., MMM., NNN., OOO., PPP., QQQ., RRR., SSS., ŞŞŞ., TTT., ŢŢŢ., UUU., VVV., XXX., ZZZ., YYY., WWW., AAAA., BBBB., R., CCCC., DD., FF., GG., DDDD., EEEE., toţi prin Sindicatul "FFFF.", în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova, au solicitat recalcularea salariului acestora în sensul stabilirii la nivelul maxim existent în instituţie pentru funcţia deţinută, precum şi plata diferenţelor de drepturi salariale începând cu data de 9 aprilie 2015, actualizate cu indicele de inflaţie şi cu dobânda legală aferentă.

1.1. Hotărârea primei instanţe

Prin Sentinţa civilă nr. 625 din 03 februarie 2017 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. x/3/2016 a fost admisă acţiunea formulată de către reclamanţi, iar pârâta a fost obligată să emită actele prin care să recalculeze salariul de bază şi sporurile de care beneficiază fiecare dintre reclamanţi la nivelul maxim al acestor drepturi salariale acordat în cadrul instituţiei pentru fiecare funcţie, grad, treaptă, clasă şi gradaţie, începând cu data de 9 aprilie 2015, precum şi la plata către reclamanţi a diferenţelor de drepturi salariale dintre sumele primite de reclamanţi şi sumele rezultate în urma recalculării, începând cu data de 09 aprilie 2015, actualizate cu indicele de inflaţie şi cu dobânda legală aferentă, până la data plăţii efective.

1.2. Cererea de recurs

Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova.

1.3. Hotărârea instanţei de recurs

Prin Decizia civilă nr. 2.814 din data de 21 iunie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis recursul declarat de recurenta-pârâtă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova, împotriva Sentinţei civile nr. 625 din data 03 februarie 2017 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. x/3/2016, în contradictoriu cu intimaţii-reclamanţi A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., Ş., T., Ţ., U., V., X., Z., Y., W., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., ŞŞ., TT., ŢŢ., UU., VV., XX., ZZ., YY., WW., AAA., BBB., CCC., DDD., EEE., FFF., GGG., HHH., III., JJJ., KKK., LLL., MMM., NNN., OOO., PPP., QQQ., RRR., SSS., ŞŞŞ., TTT., ŢŢŢ., UUU., VVV., XXX., ZZZ., YYY., WWW., AAAA., BBBB., R., CCCC., DD., FF., GG., DDDD., EEEE., toţi prin Sindicatul "FFFF.", a casat sentinţa recurată şi, rejudecând, a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Bucureşti şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj, contencios administrativ şi fiscal.

Pentru a pronunţa această decizie, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că, normele de competenţă sunt cele reglementate de prevederile art. 109 din Legea nr. 188/1999 ("Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public sunt de competenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului, cu excepţia situaţiilor pentru care este stabilită expres prin lege competenţa altor instanţe."), având în vedere că obiectul litigiului este reprezentat de drepturi salariale ale funcţionarilor publici, care se completează cu norma generală în materie de contencios administrativ, respectiv prevederile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 care stabileşte că "Reclamantul se poate adresa instanţei de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului. Dacă reclamantul a optat pentru instanţa de la domiciliul pârâtului, nu se poate invoca excepţia necompetenţei teritoriale".

Verificând actele aflate la dosarul de fond, Curtea de Apel Bucureşti a constatat că niciunul dintre reclamanţi nu are domiciliul în Bucureşti, ci au domiciliul în judeţele Dolj, Olt, Vâlcea, Mehedinţi şi Gorj, iar pârâta are sediul în judeţul Dolj, aspect în raport de care a considerat că Tribunalul Bucureşti nu este competent teritorial de a soluţiona pricina, iar dispoziţiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 stabilesc în mod expres că este competentă să soluţioneze cauza fie instanţa de la domiciliul reclamantului, fie instanţa de la domiciliul pârâtului.

Întrucât Sindicatul "FFFF." acţionează în calitate de împuternicit, iar nu de parte, este irelevantă împrejurarea că acest Sindicat are sediul în Bucureşti, art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 făcând trimitere la domiciliul părţii, iar nu la domiciliul (sediul) împuternicitului.

2. A doua instanţă investită

Pe rolul Tribunalului Dolj, secţia contencios administrativ şi fiscal, cauza a fost înregistrată sub nr. x/63/2017.

2.1. Prin Sentinţa nr. 4.757 din data de 17 octombrie 2017, Tribunalul Dolj, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei teritoriale invocată din oficiu şi a declinat cauza în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Pentru a pronunţa această sentinţă, Tribunalul Dolj a reţinut că, în cauză nu au aplicabilitate prevederile cu caracter general ale art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 - aşa cum a considerat Curtea de Apel Bucureşti, ci competenţa teritorială se determină în raport de dispoziţiile speciale cuprinse în Legile nr. 62/2011, nr. 188/1999 şi nr. 53/2003.

Potrivit art. 28 din Legea nr. 62/2011 "(1) Organizaţiile sindicale apără drepturile membrilor lor, ce decurg din legislaţia muncii, statutele funcţionarilor publici, contractele colective de muncă şi contractele individuale de muncă, precum şi din acordurile privind raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici, în faţa instanţelor judecătoreşti, organelor de jurisdicţie, a altor instituţii sau autorităţi ale statului, prin apărători proprii sau aleşi.

(2) În exercitarea atribuţiilor prevăzute la alin. (1), organizaţiile sindicale au dreptul de a întreprinde orice acţiune prevăzută de lege, inclusiv de a formula acţiune în justiţie în numele membrilor lor, în baza unei împuterniciri scrise din partea acestora. Acţiunea nu va putea fi introdusă sau continuată de organizaţia sindicală dacă cel în cauză se opune sau renunţă la judecată în mod expres.

(3) În exercitarea atribuţiilor prevăzute de alin. (1) şi (2), organizaţiile sindicale au calitate procesuală activă".

Art. 117 din Legea nr. 188/1999 statuează "Dispoziţiile prezentei legi se completează cu prevederile legislaţiei muncii, precum şi cu reglementările de drept comun civile, administrative sau penale, după caz, în măsura în care nu contravin legislaţiei specifice funcţiei publice".

Coroborând prevederile legale anterior menţionate, s-a concluzionat că, în cazul litigiilor privind raportul de serviciu al funcţionarului public - litigii ce urmează a fi soluţionate de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale Tribunalelor, în virtutea prevederilor art. 109 din Legea anterior menţionată -, dispoziţiile Legii nr. 188/1999 urmează a fi completate cu prevederile legislaţiei muncii, în măsura în care acestea nu contravin legislaţiei specifice funcţiei publice.

Întrucât Legea nr. 188/1999 nu cuprinde niciun fel de prevederi cu privire la competenţa teritorială a instanţelor de contencios administrativ şi fiscal de a soluţiona litigiile referitoare la plata drepturilor salariale cuvenite funcţionarilor publici, urmează a-şi găsi aplicabilitatea dispoziţiile cuprinse în C. muncii care reglementează o astfel de competenţă.

Astfel, art. 269 alin. (1) şi 2 din Legea nr. 53/2003 (C. muncii) prevede: "(1) Judecarea conflictelor de muncă este de competenţa instanţelor judecătoreşti, stabilite potrivit legii. (2) Cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul".

Este adevărat că Sindicatul "FFFF." nu a specificat că a acţionat în justiţie în calitate de reclamant, ci de reprezentant al membrilor de Sindicat nominalizaţi în tabelul anexat cererii de chemare în judecată, însă un astfel de aspect nu poate conduce la concluzia că trebuie stabilită competenţa teritorială în raport de domiciliile funcţionarilor publici reclamanţi - din moment ce, prin Decizia nr. 1/2013 (prin care a fost soluţionat un recurs în interesul legii), Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit în mod clar că "În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 28 alin. (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003 (în prezent abrogată prin Legea dialogului social nr. 62/2011) stabileşte că organizaţiile sindicale au calitate procesuală activă în acţiunile promovate în numele membrilor de sindicat. În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 269 alin. (2) (fost art. 284 alin. (2) C. muncii, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, instanţa competentă teritorial în soluţionarea conflictelor de muncă în cazul acestor acţiuni este cea de la sediul sindicatului reclamant".

Prin urmare, este indubitabil că, în cazul litigiilor declanşate de organizaţiile sindicale în vederea rezolvării conflictelor de muncă în care sunt implicaţi membrii de sindicat - indiferent dacă respectivele persoane au raporturi de muncă (prin încheierea unui contract individual de muncă) sau raporturi de serviciu (în baza unui act de numire în funcţia publică) cu instituţia angajatoare -, respectivele Sindicate au calitate procesuală activă, iar competenţa teritorială este una exclusivă şi ea aparţine instanţei în a cărei rază teritorială se află sediul organizaţiei sindicale reclamante.

Or, în speţă, este incontestabil că sediul Sindicatului "FFFF." este situat în mun. Bucureşti - aspect specificat în mod expres în cuprinsul cererii de chemare în judecată.

Ca atare, competenţa de soluţionare a cauzei aparţine secţiei contencios administrativ şi fiscal, din cadrul Tribunalului Bucureşti.

Ivindu-se conflictul negativ de competenţă a fost sesizată, în baza art. 135 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, pentru soluţionarea acestuia.

3. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca instanţă competentă să soluţioneze conflictul negativ de competenţă, conform art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.

Pentru a hotărî astfel, se au în vedere considerentele arătate în continuare.

În ceea ce priveşte cadrul procesual se constată că, obiectul cererii de chemare în judecată constă în drepturi băneşti, acţiunea fiind formulată, în conformitate cu art. 28 din Legea nr. 62/2011, de către reclamantul Sindicatul "FFFF". în numele membrilor de sindicat, funcţionari publici.

Potrivit dispoziţiilor art. 28 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social:

"(1) Organizaţiile sindicale apără drepturile membrilor lor, ce decurg din legislaţia muncii, statutele funcţionarilor publici, contractele colective de muncă şi contractele individuale de muncă, precum şi din acordurile privind raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici, în faţa instanţelor judecătoreşti, organelor de jurisdicţie, a altor instituţii sau autorităţi ale statului, prin apărători proprii sau aleşi.

(2) În exercitarea atribuţiilor prevăzute la alin. (1), organizaţiile sindicale au dreptul de a întreprinde orice acţiune prevăzută de lege, inclusiv de a formula acţiune în justiţie în numele membrilor lor, în baza unei împuterniciri scrise din partea acestora. Acţiunea nu va putea fi introdusă sau continuată de organizaţia sindicală dacă cel în cauză se opune sau renunţă la judecată în mod expres.

(3) În exercitarea atribuţiilor prevăzute de alin. (1) şi (2), organizaţiile sindicale au calitate procesuală activă."

Aspectul care a generat conflictul negativ de competenţă între cele două tribunale, îl constituie problema instanţei competente teritorial să soluţioneze cauza, în raport cu prevederile legale incidente în materie.

Înalta Curte reţine că, în cauză, acţiunea în contencios administrativ a fost formulată de Sindicatul "FFFF.", în calitate de reprezentant al membrului de sindicat, funcţionar public cu statut special, şi sunt aplicabile, în stabilirea competenţei materiale şi teritoriale a litigiului, aşa cum corect au reţinut şi instanţele sesizate, dispoziţiile art. 109 din Legea nr. 188/1999, coroborate cu prevederile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

În privinţa competenţei materiale de soluţionare a cauzei, întrucât membrul de sindicat este funcţionar public, sunt aplicabile dispoziţiile art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care prevăd: "Art. 109. - Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public sunt de competenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului, cu excepţia situaţiilor pentru care este stabilită expres prin lege competenţa altor instanţe".

Având în vedere că este vorba de un litigiu de contencios administrativ, în ceea ce priveşte competenţa teritorială de soluţionare a cauzei sunt aplicabile normele cu caracter general de la art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, conform cărora "Reclamantul se poate adresa instanţei de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului. Dacă reclamantul a optat pentru instanţa de la domiciliul pârâtului, nu se poate invoca excepţia necompetenţei teritoriale".

În cauză, se reţine că cererea dedusă judecăţii a fost formulată de Sindicatul "FFFF.", în numele membrului de sindicat menţionat în cerere, în temeiul art. 28 din Legea sindicatelor, nr. 54/2003.

Aşa fiind, se constată că este obligatorie, conform art. 517 alin. (4) C. proc. civ., dezlegarea dată prin Decizia nr. 1/2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, prin care s-au decis următoarele: "În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 28 alin. (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003 (în prezent abrogată prin Legea dialogului social nr. 62/2011) stabileşte că organizaţiile sindicale au calitate procesuală activă în acţiunile promovate în numele membrilor de sindicat. În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 269 alin. (2) (fost art. 284 alin. (2) C. muncii, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, instanţa competentă teritorial în soluţionarea conflictelor de muncă în cazul acestor acţiuni este cea de la sediul sindicatului reclamant."

Prin urmare, este de necontestat faptul că reclamantul Sindicatul "FFFF." are calitate procesuală activă, iar, în aplicarea art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, sindicatul reclamant a optat pentru instanţa de la sediul său, în raza teritorială de competenţă a Tribunalului Bucureşti.

Totodată, Înalta Curte are în vedere şi soluţia de principiu adoptată la nivelul secţiei de contencios administrativ şi fiscal, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care în şedinţa din data de 22 mai 2017, a stabilit faptul că în materia contenciosului administrativ, în acţiunile formulate de sindicate în numele membrilor lor, competenţa de soluţionare a cauzei se stabileşte în funcţie de dispoziţiile speciale prevăzute de art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

Având în vedere că, acţiunea a fost promovată de către sindicat în numele membrilor săi, în baza unei împuterniciri scrise din partea acestora (în conformitate cu art. 28 din Legea nr. 62/2011), Înalta Curte constată că în cazul de faţă, calitatea procesuală activă o are Sindicatul "FFFF.", iar competenţa teritorială de soluţionare a cauzei revine instanţei de la sediul acestuia.

4. Soluţia Înaltei Curţi

Pentru toate considerentele arătate, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul Sindicatul "FFFF." pentru membrii de sindicat şi pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 09 februarie 2018.