Suspension of financial correction notice in EU fund program: failure to prove well-justified case and imminent harm under Law No. 554/2004

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Hotărârea pronunţată de instanţa de fond

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 14 iulie 2015, reclamantul Ministerul Justiţiei a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene - Direcţia Generală Programe, suspendarea executării măsurilor stabilite prin Nota de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare pentru programele operaţionale în cadrul obiectivului convergenţă din 13 mai 2015, până la soluţionarea pe fond a cauzei.

1.2. Soluţia primei instanţe

Pentru soluţionarea cererii de suspendare, reclamantul a făcut dovada achitării cauţiunii în cuantum de 5.

000 lei, conform dispoziţiilor instanţei.

Prin Sentinţa nr. 2.172 din 9 septembrie 2015, Curtea de Apel Bucureşti a respins acţiunea, ca neîntemeiată, şi a dispus restituirea cauţiunii achitate de reclamant.

2. Cererea de recurs

Împotriva acestei sentinţe, în condiţiile art. 483 C. proc. civ., a declarat recurs reclamantul Ministerul Justiţiei, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului şi casarea hotărârii recurate.

A susţinut recurentul-reclamant că instanţa de fond a încălcat art. 14 din Legea nr. 554/2004 şi a aplicat greşit prevederile O.U.G. nr. 34/2006 şi O.G. nr. 66/2011.

În mod eronat s-a reţinut că susţinerile din cererea de suspendare ar privi fondul cauzei, pentru că există o serie de constatări ale structurii de control care sunt de natură să inducă îndoieli serioase asupra prezumţiei de legalitate a actului atacat, vizibile la o simplă lectură a acestuia.

De asemenea, calificarea greşită a metodei de achiziţie publică nu poate avea valoarea unei simple erori materiale, ci, dimpotrivă, creează suspiciuni asupra legalităţii actului atacat.

Şi aspectul diminuării procentului corecţiei, de la 25, în proiectul notei de constatare, la 10, în nota de constatare, semnalează serioase îndoieli cu privire la legalitatea actului, pentru că această reducere arată faptul că, în urma evaluării susţinerilor sale, au fost acceptate o parte din argumente, însă acest lucru nu acoperă caracterul îndoielnic al constatărilor echipei de control.

Mai arată recurentul că, un alt aspect în dovedirea cazului bine justificat, este şi acela referitor la cerinţa experienţei pentru expertul în testarea securităţii sistemelor informatice, care a fost calificată ca fiind restrictivă. Acest aspect a fost tranşat în favoarea Ministerului Justiţiei, prin Decizia nr. 106 din 14 ianuarie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti în Dosarul nr. x/2/2012, nefiind obligat să modifice documentaţia de atribuire. Această hotărâre judecătorească ar fi trebuit să prevaleze în virtutea autorităţii de lucru judecat, astfel că asupra actului administrativ ce face obiectul cererii de suspendare planează suspiciuni serioase privind prezumţia de legalitate.

În ceea ce priveşte condiţia pagubei iminente, a apreciat recurentul că, în vederea achitării corecţiei financiare semnificative stabilite în sarcina sa prin actul contestat, ar trebui să identifice în bugetul propriu resursele financiare necesare prin diminuarea alocării de la alte categorii de cheltuieli - bunuri şi servicii, implementarea proiectelor finanţate din fonduri externe nerambursabile -, fiind afectată, în lipsa finanţării, realizarea acelor cheltuieli.

Deci, paguba iminentă constă în suma care s-a făcut venit la bugetul statului, sumă alocată din bugetul propriu al ministerului în vederea plăţii sancţiunii aplicate, care ar conduce la afectarea activităţii sale prin micşorarea resurselor destinate unor anumite scopuri.

De asemenea, în mod greşit autoritatea emitentă a actului administrativ de constatare a neregulilor şi de aplicare a corecţiilor financiare a calculat cuantumul corecţiei de 10% prin raportare la valoarea cu TVA a contractului de achiziţie cu privire la care au fost constatate nereguli în derularea procedurii de achiziţie publică.

3. Apărările intimatului-pârât

Intimatul-pârât Ministerul Fondurilor Europene, prin reprezentant legal Ministerul Finanţelor Publice, a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului, ca nefondat.

4. Procedura de soluţionare a recursului

4.1. Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 8 iunie 2017, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea din 12 octombrie 2017, Completul de filtru, constatând că recursul îndeplineşte cerinţele de admisibilitate, a declarat recursul ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., şi a fixat termen de judecată.

4.2. Cu privire la fondul recursului

Înalta Curte constată că nu se impune casarea hotărârii recurate prin prisma motivul de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reţinând în acest sens, în acord cu instanţa de fond, că analiza sumară a motivelor de nelegalitate invocate cu privire la actul a cărui suspendare s-a solicitat în cauză nu oferă indicii suficiente de răsturnare a prezumţiei de legalitate de care se bucură respectivul act, în cazul particular supus evaluării.

Verificând considerentele sentinţei recurate, Înalta Curte constată că acestea îndeplinesc exigenţele dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. şi explică în mod convingător soluţia pronunţată în dispozitiv, prin argumente de fapt şi de drept care demonstrează că judecătorul fondului a analizat în mod adecvat probele dosarului, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri şi a explicat raţionamentul pe baza căruia a reţinut, în final, că cererea de suspendare nu îndeplineşte condiţiile impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

În acest sens, Înalta Curte constată că în mod justificat instanţa de fond a reţinut ca nefiind îndeplinită condiţia existenţei cazului bine justificat, în sensul art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004, în condiţiile în care, din analiza sumară a notei de constatare contestate, nu s-a conturat o situaţie de fapt de natură a genera suspiciuni rezonabile cu privire la emiterea respectivului act.

Recurentul, atât prin cererea de suspendare, cât şi prin cererea de recurs, a argumentat existenţa cazului bine justificat prin prisma unor aspecte care nu sunt apte a demonstra aparenţa de nelegalitate a actului contestat.

Menţionarea eronată a felului licitaţiei organizate, contrar susţinerilor recurentului, este o eroare materială care nu dovedeşte nelegalitatea notei de constatare, de vreme ce, în cuprinsul acesteia, după cum în mod corect a reţinut şi prima instanţă, s-a consemnat faptul că anunţul de participare privea licitaţie deschisă.

Nici diminuarea procentului corecţiei, de la 25 în proiectul notei la 10 în nota de constatare, nu poate crea îndoieli serioase asupra legalităţii actului, pentru că actul care produce efecte este nota de constatare, emisă în urma evaluării inclusiv a punctului de vedere înaintat de Ministerul Justiţiei.

În ceea ce priveşte Decizia civilă nr. 106 din 14 ianuarie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a pronunţată în Dosarul nr. x/2/2012, invocată de recurent pentru a dovedi cazul bine justificat, Înalta Curte constată că acest dosar a avut ca obiect plângerea formulată de Ministerul Justiţiei împotriva Deciziei din 04 decembrie 2012 pronunţate de Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, în soluţionarea contestaţiei formulate de SC A. SRL şi a contestaţiei formulate de SC B. SRL împotriva documentaţiei de atribuire elaborate de Ministerul Justiţiei în cadrul procedurii de licitaţie deschisă organizată pentru atribuirea contractului de achiziţie publică de furnizare având ca obiect "Achiziţionare platformă de e-learning cu specific IT pentru Ministerul Justiţiei şi sistemul judiciar".

Astfel, în mod corect instanţa de fond a apreciat că această decizie civilă nu poate avea relevanţă în cauză, de vreme ce a privit aspecte care nu fac obiectul notei de constatare. De asemenea, în analiza cererii de suspendare, instanţa nu poate decât să pipăie fondul cauzei, fără a cerceta aspecte care nu pot fi analizate decât de instanţa învestită cu soluţionarea cererii de anulare a actului.

Referitor la cea de-a doua condiţie, a prevenirii unei pagubei iminente, deşi nu s-ar mai impune a fi analizată, ambele condiţii trebuind să fie îndeplinite cumulativ, Înalta Curte reţine că recurentul nu a administrat niciun fel de probă de natură să formeze convingerea instanţei în sensul iminenţei unei pagube materiale greu sau imposibil de înlăturat ulterior în cazul în care note de constatare ar fi anulată.

Îndeplinirea condiţiei prevenirii unei pagube iminente nu este dovedită şi demonstrată prin simpla susţinere că suma aplicată prin nota de constatare ar fi virată din bugetul propriu în bugetul statului, întrucât, astfel, s-ar ajunge la concluzia că această cerinţă este presupusă în majoritatea actelor de aplicare a unor corecţii financiare, ceea ce ar contraveni caracterului de excepţie al instituţiei suspendării executării actelor administrative în reglementarea Legii nr. 554/2004.

În ceea ce priveşte cuantumul corecţiei de 10%, aplicată prin raportare la valoarea cu TVA a contractului, acest aspect urmează a fi avut în vedere de instanţa învestită cu acţiunea în anulare, neputând fi analizat în soluţionarea unei cereri de suspendare.

Astfel, nefiind răsturnată prezumţia de nelegalitate a actului şi întrucât, din punct de vedere juridic, paguba este reprezentată doar de o diminuare ilicită a unui patrimoniu, condiţia referitoare la prevenirea unei pagube iminente nu este îndeplinită în cauză.

4.3. Soluţia instanţei de recurs

Toate considerentele expuse, converg către concluzia că soluţia pronunţată de instanţa de fond este legală, motiv pentru care, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat în cauză va fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge recursul formulat de Ministerul Justiţiei împotriva Sentinţei nr. 2.172 din 9 septembrie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 8 februarie 2018.