Inadmissibility of administrative challenge to anti-corruption agency's criminal referral report

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.Hotărârea pronunţată de instanţa de fond

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 26 februarie 2015, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, anularea Raportului de evaluare din 12 februarie 2015 prin care s-a dispus sesizarea Parchetului de pe lângă Judecătoria sector 1 Bucureşti cu privire la existenţa unor indicii referitoare la săvârşirea de către reclamantă a infracţiunii de conflict de interese, prevăzută de art. 301 alin. (1) C. pen.

1.2. Soluţia primei instanţe

Prin Sentinţa nr. 2.131 din 4 septembrie 2015, Curtea de Apel Bucureşti a admis excepţia inadmisibilităţii invocată de pârâtă, prin întâmpinare, şi a respins cererea reclamantei, ca inadmisibilă.

A reţinut instanţa că raportul de evaluare prin care se realizează sesizarea organelor de urmărire penală, în condiţiile art. 21 alin. (4) din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, nu reprezintă un act administrativ în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.

2. Cererea de recurs

Împotriva acestei sentinţe, în condiţiile art. 483 C. proc. civ., a declarat recurs reclamanta A., întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond.

A susţinut recurenta-reclamantă, în esenţă, că prin contestaţie a invocat atât motive de nelegalitate, cât şi motive de netemeinicie în ceea ce priveşte Raportul de evaluare din 12 februarie 2015, criticile sale privind, în primul rând, nerespectarea de către intimata-pârâtă a condiţiilor imperative ale legii în baza căreia a fost întocmit raportul. Astfel, nicio altă instituţie, în afară de instanţa de contencios administrativ nu poate analiza modul în care a fost efectuat raportul de evaluare şi dacă au fost, implicit, respectate prevederile Legii nr. 176/2010.

A arătat că, deşi s-a menţionat prin raport că, sub aspect procedural, au fost îndeplinite prevederile Legii nr. 176/2010, după comunicarea Adresei din 02 octombrie 2014, prin care a fost informată că s-a declanşat evaluarea respectării regimului juridic al conflictului de interese, intimata A.N.I nu a procedat la informarea şi la invitarea sa pentru a prezenta date sau informaţii şi nici nu i-a adus la cunoştinţă dreptul de a fi asistată sau reprezentată de un avocat.

3. Apărările intimatei-pârâte

Prin întâmpinare, intimata-pârâtă Agenţia Naţională de Integritate a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, apreciind că raportul de evaluare prin care se sesizează organele de cercetare penală în vedere efectuării de cercetări specifice cu privire la existenţa elementelor constitutive ale infracţiunii de conflict de interese este o sesizare, în înţelesul dat de art. 288 şi art. 290 C. proc. pen., şi nu reprezintă un act administrativ.

4. Procedura de soluţionare a recursului

4.1. Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza Încheierii de şedinţă din data de 8 iunie 2017, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin Încheierea din 12 octombrie 2017, Completul de filtru a constatat, în funcţie de conţinutul Raportului întocmit în cauză, că recursul îndeplineşte cerinţele de admisibilitate şi, pe cale de consecinţă, a declarat recursul ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., şi a fixat termen de judecată.

4.2. Cu privire la fondul recursului

Înalta Curte, examinând hotărârea atacată în raport de prevederile legale incidente, constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Recurenta-reclamantă a supus controlului de legalitate exercitat de instanţa de contencios administrativ, potrivit art. 22 din Legea nr. 176/2010, Raportul de evaluare din 12 februarie 2015 prin care intimata-pârâtă Agenţia Naţională de Integritate a dispus sesizarea Parchetului de pe lângă Judecătoria sector 1 Bucureşti cu privire la existenţa unor indicii referitoare la săvârşirea de către reclamantă a infracţiunii de conflict de interese, prevăzută de art. 301 alin. (1) C. pen.

Înalta Curte constată că nu sunt fondate criticile recurentei. Dreptul persoanelor evaluate de a contesta raportul de evaluare la instanţa de contencios administrativ se referă la conflictul de interese de ordin administrativ şi nu la cel de natură penală, deşi textul art. 22 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 face referire la contestarea raportului de evaluare, în general, fără a face vreo distincţie.

În condiţiile în care prin raportul de evaluare s-a luat măsura de sesizare a parchetului cu privire la existenţa indiciilor infracţiunii de conflict de interese, cenzura instanţei de contencios administrativ ar presupune a se pronunţa cu privire la existenţa sau inexistenţa unei infracţiuni, aspect care excedează competenţei sale.

Raportul de evaluare, prin care se sesizează organele de cercetare penală în vederea efectuării de cercetări specifice cu privire la existenţa elementelor constitutive ale infracţiunii de conflict de interese, este o sesizare şi nu reprezintă un act administrativ pentru a putea face obiectul controlului instanţei de contencios administrativ.

În acest context trebuie precizat că sesizarea pe care o face Agenţia Naţională de Integritate către organul de urmărire penală priveşte cercetarea existenţei infracţiunii de conflict de interese, sesizare care nu poate forma obiectul analizei judiciare de către instanţa de contencios administrativ, existenţa faptei penale urmând a fi stabilită în cadrul procesului penal.

În cauză, raportul de evaluare reprezintă actul de sesizare a organelor de cercetare penală şi nu îndeplineşte condiţiile impuse de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 pentru a fi considerat act administrativ, ci este un act de sesizare în înţelesul dat de dispoziţiile art. 221 şi art. 223 C. proc. pen.

Dreptul unei autorităţi sau instituţii de a sesiza existenţa unor indicii privind săvârşirea unei infracţiuni nu poate fi cenzurat de instanţa de contencios administrativ, pentru că sesizarea nu este un act emis în regim de putere publică, un astfel de drept nefiind de esenţa regimului de putere publică şi nefiind apt să vatăme un drept recunoscut de lege sau interes legitim, întrucât sesizarea nu produce prin ea însăşi efecte juridice.

Astfel, Înalta Curte constată că raportul ce constituie obiectul cauzei nu constată existenţa unui conflict de interese sau starea de incompatibilitate în care s-ar fi aflat recurenta-reclamantă, ci, prin acest raport, intimata-pârâtă a dispus sesizarea Parchetului în vederea efectuării de cercetări cu privire la săvârşirea unei infracţiuni.

Poate forma obiectul unei acţiuni la instanţa de contencios administrativ numai acea parte a raportului de evaluare prin care se concluzionează cu privire la existenţa conflictului de interese de natură administrativă.

Deci, sesizarea Parchetului nu face parte din categoria actelor cenzurabile pe calea acţiunii la instanţa de contencios administrativ, ci este supusă regulilor de procedură penală, astfel că acţiunea este inadmisibilă sub aspectul verificării legalităţii sesizării organelor de urmărire penală.

Prin urmare, având în vedere rezultatul verificărilor inspectorului de integritate, şi anume constatarea existenţei unor indicii privind săvârşirea unei infracţiuni, în considerarea căruia Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Parchetul, precum şi dispoziţiile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, conform cărora "Nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ, actele administrative pentru modificarea sau desfiinţarea cărora se prevede prin lege organică, o altă procedură judiciară", Înalta Curte constată că, pentru contestarea rezultatului verificărilor inspectorului de integritate, calea procedurală va fi cea prevăzută de Codul penal şi, respectiv, de Codul de procedură penală.

4.3. Soluţia instanţei de recurs

Pentru considerentele expuse, neexistând motive de casare a hotărârii recurate, în temeiul art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge recursul formulat de A. împotriva Sentinţei nr. 2.131 din 4 septembrie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 8 februarie 2018.