Solidary liability of shareholders in insolvency and validity of fiscal act communication

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Piteşti, sub nr. x/46/2015, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti, în nume propriu şi ca reprezentant legal al Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Argeş, a solicitat instanţei să dispună anularea Deciziei nr. 54 din 3 iulie 2014 privind soluţionarea contestaţiei administrative şi anularea Deciziei de angajare a răspunderii solidare din 24 aprilie 2012 dată de directorul executiv al DGFP Argeş.

În motivarea acţiunii, reclamantul arată, în esenţă, că actele administrative contestate sunt nelegale şi netemeinice, fiind nesocotite dispoziţiile art. 213 din O.G. nr. 92/2003 cu atât mai mult cu cât dacă s-ar fi făcut o verificare a evidenţelor ORC s-ar fi constatat că reclamantul nu a mai fost administratorul SC B. SRL în perioada 2008 - martie 2010 şi nici începând cu 15 octombrie 2010, când funcţia a revenit lui C.

Hotărârea instanţei de fond

Prin Sentinţa civilă nr. 86 din 3 ianuarie 2015 a Curţii de Apel Piteşti a fost respinsă acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti.

În motivarea sentinţei, instanţa a reţinut, în esenţă, că actele administrative contestate sunt legale iar reclamantul în calitate de administrator avea îndatorirea de a ţine evidenţele contabile în conformitate cu legea, având totodată obligaţia de a înscrie tranzacţiile efectuate de societate şi declararea sarcinilor fiscale.

Recursul exercitat în cauză

Împotriva Sentinţei civile nr. 86 din 3 iunie 2015 a Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a formulat recurs reclamantul A., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi trimiterea pentru rejudecare la aceeaşi instanţă.

În subsidiar, a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi, rejudecând, să se admită acţiunea astfel cum a fost formulată.

În dezvoltarea motivelor de recurs, reclamantul arată că sentinţa recurată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, fiind dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material şi cu încălcarea normelor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii fiind încălcat astfel dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 6 C. proc. civ. şi art. 6.1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Astfel, sentinţa recurată nu cuprinde motivele pe care se sprijină fiind dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 425 alin. (1) C. proc. civ., art. 6 C. proc. civ. şi art. 6.1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Instanţa de fond nu s-a pronunţat prin hotărârea dată cu privire la necomunicarea actelor administrativ fiscale şi la nelegalitatea comunicării lor şi nici cu privire la excepţia inopozabilităţii şi a lipsei efectelor juridice ale acestora.

Instanţa s-a rezumat să facă o simplă precizare cu privire la faptul că procesul-verbal de declarare a stării de insolvabilitate din data de 30 mai 2011 a fost comunicat operatorului economic în condiţiile art. 44 alin. (2) lit. d) din C. fisc. , fără a indica pe ce probe/prezumţii, se sprijină argumentaţia făcută. În privinţa tuturor celorlalte acte administrativ fiscale depuse de intimată la dosar şi faţă de care s-a invocat nelegala comunicare şi inopozabilitatea acestora, instanţa nu s-a pronunţat, încălcând astfel principiul potrivit căruia hotărârea trebuie să fie motivată, reglementat de art. 425 alin. (1) C. proc. civ.

Instanţa nu a verificat şi nu s-a pronunţat asupra legalităţii comunicării actelor administrativ fiscale ce au stat la baza emiterii Deciziei de angajare a răspunderii solidare din 24 aprilie 2012.

Prin raţionamentul expus în considerentele hotărârii recurate, instanţa a încălcat dispoziţiile art. 45 alin. (1) şi (2), art. 141 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003, îngrădind astfel drepturile prevăzute de art. 202 - 207 C. proc. fisc. şi art. 118 alin. (2) C. proc. fisc.

Deşi reţine că reclamantul nu era destinatarul titlului de creanţă şi nici al procesului-verbal de declarare a stări de insolvabilitate, fiind acte emise în numele operatorului economic, instanţa constată că nu s-a făcut dovada că titlurile executorii au fost contestate.

Motivarea instanţei este nu numai contradictorie dar încalcă şi dispoziţiile ce reglementează raporturile de drept fiscal privind naşterea obligaţiei fiscale suplimentare şi accesoriile, a datei scadente acestora şi ale condiţiilor privind declanşarea insolvabilităţii societăţii, fapt ce atrage motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ.

Contradictorie este şi motivarea privind "contestarea întinderii sumei pentru care s-a dispus angajarea răspunderii solidare" în condiţiile în care a fost invocată nelegalitatea şi netemeinicia impunerii obligaţiei fiscale în totalitate.

Prima instanţă nu s-a pronunţat nici cu privire la primul motiv al contestaţiei şi anume încălcarea de către organele fiscale a dispoziţiilor art. 213 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003.

Greşit au fost interpretate şi dispoziţiile art. 27 alin. (2) lit. d) C. proc. fisc. , în sensul că nu a analizat şi nu a motivat îndeplinirea cerinţelor privind "determinarea nedeclarării sau neachitării obligaţiilor fiscale" dar şi a condiţiilor vizând reaua credinţă, dispoziţiile legale evocate stabilind că pentru atragerea răspunderii solidare a administratorului organele fiscale sunt obligate să dovedească reaua credinţă a persoanei obligate solidar.

Au fost interpretate greşit şi dispoziţiile art. 73 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 raportat la art. 1042 C. civ. fără să ţină cont de norma specială, respectiv art. 27 alin. (1) lit. d) C. proc. fisc.

Deşi s-a făcut dovada că D. a recunoscut că a fost singurul care s-a ocupat de tranzacţiile SC B. SRL în perioada septembrie - octombrie 2010 şi a retragerii sumei de 6.733.293 lei, instanţa cu încălcarea dispoziţiilor legale, a reţinut că dreptul creditorului de a beneficia de solidaritatea stabilită de lege nu poate fi negat iar aspectele de executare urmează a fi tranşate în cea de-a doua fază a procesului civil.

Un asemenea raţionament este greşit, în cauză fiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

Pe fondul cauzei, aşa cum rezultă din probatoriul administrat în cauză, atât Decizia nr. 54/2015 privind soluţionarea contestaţiei cât şi Decizia de angajare a răspunderii solidare din 24 aprilie 2012, sunt nelegale şi netemeinice, fiind emise în baza unor acte administrative fiscale necomunicate societăţii debitoare şi reclamantului.

Reaua credinţă cu care intimata a comunicat prin publicitate toate actele administrative rezultă şi din faptul că s-au comunicat prin publicitate la numai 1 - 2 zile de la data emiterii lor.

Nici comunicarea prin publicitate nu s-a făcut cu respectarea dispoziţiilor art. 44 alin. (3) din O.G. nr. 92/2003 şi ale Ordinului MFP nr. 94/2006, fiind retrase înainte de împlinirea termenului de 15 zile prevăzut de lege, procesele verbale privind îndeplinirea procedurii de comunicare prin publicitate nefiind semnate de toate persoanele responsabile.

În condiţiile în care reclamantul nu a avut cunoştinţă de operaţiunile comerciale efectuate de administratorul societăţii, în mod greşit s-a reţinut că reclamantul a determinat nedeclararea şi/sau neachitarea la scadenţă a obligaţiilor fiscale şi faptul că a provocat insolvabilitatea debitoarei. Nu se poate imputa că nu a fost demis administratorul societăţii având în vedere că reclamantul nu a avut cunoştinţă despre existenţa operaţiunilor comerciale făcute de asociatul D., cu atât mai mult cu cât reclamantul era plecat din ţară în căutarea unui loc. de muncă.

Apărările formulate în cauză

Intimata Direcţia Generală a Finanţelor Publice Ploieşti reprezentată de AJFP Argeş, a formulat întâmpinare la recursul declarat de recurentul A., prin care a solicitat, în esenţă, respingerea recursului ca nefondat pentru aceleaşi argumente expuse prin întâmpinarea depusă la dosar în faţa instanţei de fond.

Astfel, toate actele fiscale contestate, au fost emise pentru datoriile fiscale ale SC B. SRL către bugetul de stat societate în care reclamantul deţine calitatea de administrator şi/sau asociat, acte ce au fost comunicate la sediul social al debitoarei astfel cum a fost declarat la ORC Argeş.

Afirmaţia vizând necomunicarea procesului-verbal de declarare a stării de insolvabilitate din 30 mai 2011 şi a deciziei referitoare la obligaţiile de plată accesorii nu pot fi reţinute în condiţiile în care au fost comunicate la data de 1 iunie 2011, potrivit art. 44 alin. (2) C. proc. fisc. , prin poştă, cu scrisoare recomandată, însă acestea nu au fost confirmate motiv pentru care comunicarea s-a făcut prin publicitate, potrivit art. 44 alin. (3) C. proc. fisc.

Deciziile atacate au fost emise cu respectarea dispoziţiilor legale incidente, fiind îndeplinite atât condiţiile de fond cât şi de formă.

Decizia de atragere a răspunderii solidare a contestatorului A. a fost emisă având în vedere calitatea sa de asociat al societăţii debitoare şi nu de administrator aşa cum arată reclamantul prin acţiunea promovată.

În decizia de angajare a răspunderii solidare contestate au fost invocate şi prevederile art. 73 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale cu modificările ulterioare, pentru a demonstra faptul că deşi a avut pârghiile legale pentru revocarea din funcţie a administratorului, contestatorul asociat A. nu a luat nicio măsură în acest sens.

În concluzie, se arată că sentinţa recurată este temeinică şi legală, criticile formulate de recurent în raport de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ. nefiind incidente.

Procedura de filtru

În procedura de filtru, reglementată de dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., în baza motivelor de recurs şi a apărărilor expuse prin întâmpinare, ţinând cont de dispoziţiile legale incidente, s-a întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, raport ce a fost comunicat părţilor, conform art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea de şedinţă din data de 27 iunie 2017 a fost admis în principiu recursul declarat de recurentul A. împotriva Sentinţei nr. 86 din 3 iunie 2015 fiind dispusă citarea părţilor în şedinţa publică, conform art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa recurată în raport de criticile formulate şi apărările expuse, raportat la dispoziţiile legale incidente şi probele noi administrate în această fază procesuală, se constată că recursul este fondat, cauza urmând să fie trimisă spre rejudecare, pentru următoarele considerente

Prin Decizia de angajare a răspunderii solidare din 24 aprilie 2012 s-a dispus angajarea răspunderii solidare a reclamantului A., în calitate de asociat al SC B. SRL pentru o creanţă fiscală în sumă de 2.913.517 lei reprezentând debite în sumă de 2.378.588 lei şi accesoriile aferente în sumă de 534.940 lei.

Prin Decizia nr. 54/2014 a fost respinsă contestaţia formulată de recurentul A. împotriva Deciziei de angajare a răspunderii solidare din 24 aprilie 2012.

Instanţa de contencios administrativ şi fiscal a fost investită să verifice în condiţiile art. 218 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003 cu modificările şi completările ulterioare şi cele ale art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, legalitatea celor două acte administrative, acţiune ce a fost respinsă prin sentinţa ce face obiectul prezentului recurs.

În recurs au fost depuse acte noi în sensul dispoziţiilor art. 492 C. proc. civ. din care rezultă că pentru aceeaşi creanţă fiscală a fost angajată răspunderea solidară a numitului D. prin Decizia din 24 aprilie 2012 şi a numitului C. prin Decizia din 24 aprilie 2012.

Prin Sentinţa civilă nr. 735 din 22 septembrie 2015 a Tribunalului Specializat Argeş, pronunţată în Dosarul nr. x/1259/2013 a fost admisă cererea formulată de E., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei B. SRL, pârâţii D. şi A. fiind obligaţi în solidar să suporte din averea proprie şi să aducă la masa credală a debitoarei suma de 2.912.605 lei.

Prin Decizia nr. 262/2016 a fost respins apelul formulat de pârâtul A. împotriva Sentinţei nr. 735 din 22 septembrie 2015.

De asemenea, la dosarul cauzei au fost depuse în condiţiile art. 492 alin. (2) C. proc. civ. raportat la art. 6 C. proc. civ. mai multe înscrisuri din care rezultă situaţia de fapt şi drept a SC B. SRL, acte ce nu au putut fi verificate în primul ciclu procesual.

Criticile recurentului, întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. vizând nemotivarea şi motivarea contradictorie a sentinţei recurate nu pot fi reţinute de instanţa de recurs, hotărârea recurată cuprinzând elementele obligatorii prevăzute de art. 425 lit. b) C. proc. civ., respectiv motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei.

Atâta timp cât, în considerente, instanţa a analizat probele administrate, stabilind împrejurările esenţiale în cauză, evocând totodată normele substanţiale incidente, nu se poate reţine incidenţa în cauză a motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Nici criticile vizând nepronunţarea instanţei cu privire la necomunicarea actelor administrative, nelegalitatea comunicării lor, inopozabilitatea, lipsa efectelor juridice, nu pot fi reţinute, instanţa de fond analizând în considerentele sentinţei aspectele de nelegalitate invocate prin cererea de chemare în judecată. Doctrina şi jurisprudenţa au statuat cu caracter unitar, că judecătorul nu este obligat să răspundă fiecărui argument din cele pe care părţile le invocă în susţinerea uneia şi aceleiaşi cereri.

Cu privire la întinderea creanţei stabilită prin titlu de creanţă, se reţine că instanţa de fond, cu respectarea dispoziţiilor art. 129 C. proc. civ., a pus în discuţia părţilor proba cu expertiza, în şedinţa publică din data de 3 iunie 2015, principiul rolului activ neputând înlocui implicarea părţii în exercitarea propriilor obligaţii.

Ca urmare, criticile formulate de recurent urmează a fi respinse dar având în vedere că în recurs au fost depuse acte noi în condiţiile art. 492 alin. (2) C. proc. civ., acte ce nu au fost analizate de prima instanţă, pentru stabilirea pe deplin a situaţiei de fapt şi drept şi pentru respectarea dreptului la un proces echitabil, reglementat de art. 6 C. proc. civ. şi art. 6 alin. (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, a principiului nemijlocirii reglementat de art. 16 C. proc. civ., a tuturor garanţiilor procesuale privind judecata în fond şi parcurgerea în mod real a gradelor de jurisdicţie prevăzute de lege, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004 va admite recursul, va casa sentinţa recurată cu trimiterea cauzei spre rejudecare.

Cu ocazia rejudecării, instanţa de fond urmează a stabili întreaga situaţie de fapt aşa cum rezultă din probele administrate şi completate în recurs cu respectarea garanţiilor procesuale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Admite recursul formulat de reclamantul A. împotriva Sentinţei civile nr. 86/F-CONT din 03 iunie 2015 a Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 07 februarie 2018.