Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 417/2018 AI generated

Funding correction remedy quashed and remanded for retrial on merits

Case Number Decizia nr. 417/2018
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie) admitted the appeal filed by the defendant, the Ministry of European Funds, against the Civil Sentence no. 1.452 of 22 May 2015 of the Bucharest Court of Appeal, quashing that decision and remanding the case for retrial to the same court. The underlying dispute involved the claimant challenging a financial correction notice and the decision rejecting her administrative challenge, which imposed a debit of 36,492.76 lei for irregularities in a European-funded project (POSDRU). The lower court had annulled the administrative acts, but the appellate court found this solution wrong, holding that the application of the emergency ordinance (O.U.G. no. 66/2011) to irregularities committed before its entry into force was permissible because it concerned procedural rules and the future effects of past situations. The court relied on the CJEU judgment of 26 May 2016 in joined cases C-260/14 and C-261/14, affirming that new regulations could apply where the discovery of irregularities occurred after the legislation change, and that the European regulations in force at the time of the contracts (e.g., Regulation no. 1.083/2006) governed the corrections, thereby respecting legal certainty and legitimate expectations. Because the first instance failed to analyze the merits and legality of the contested administrative acts based on the parties' arguments, the case was remanded for a unified retrial respecting adversarial principles and the right to defense.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 493 alin. (4) C. proc. civ, art. 493 alin. (7) C. proc. civ, art. 496 alin. (2) C. proc. civ, art. 20 din Legea nr. 554/2004, Art. 20 Legea nr. 554/2004; Funding correction remedy quashed and remanded for retrial on merits: 1.452 of 22 May 2015 of the Bucharest Court of Appeal, quashing that decision and remanding the case for retrial to the same court. The underlying dispute involved the claimant challenging a financial correction notice and the decision rejecting her administrative challenge, which imposed a debit of 36,492.76 lei for irregularities in a European-funded project (POSDRU). The lower court had annulled the administrative acts, but the appellate court found this solution wrong, holding that the application of the emergency ordinance (O.U.G. no. 66/2011) to irregularities committed before its entry into force was permissible because it concerned procedural rules and the future effects of past situations. The court relied on the CJEU judgment of 26 May 2016 in joined cases C-260/14 and C-261/14, affirming that new regulations could apply where the discovery of irregularities occurred after the legislation change, and that the European regulations in force at the time of the contracts (e.g., Regulation no. 1.083/2006) governed the corrections, thereby respecting legal certainty and legitimate expectations. Because the first instance failed to analyze the merits and legality of the contested administrative acts based on the parties' arguments, the case was remanded for a unified retrial respecting adversarial principles and the right to defense.

Keywords

AI generated
financial correction civil judgment e-justice effects of an annulling judgment legal certainty new legal argument

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
Art. 496 alin. (2) C. proc. civ.

The court based its decision to admit the appeal, annul the lower court decision and refer the case back for retrial on this provision.

Art. 20 Legea nr. 554/2004

This provision was cited alongside Art. 496 alin. (2) C. proc. civ. as the legal basis for the court's final order admitting the appeal and remanding the case.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Centrul Naţional de Dezvoltare a învăţământului Profesional şi Tehnic - Organism intermediar POSDRU şi Ministerul Fondurilor Europene (AM-POSDRU), următoarele:

- anularea Deciziei nr. 7 din 27 februarie 2014 prin care s-a respins contestaţia administrativă formulată împotriva Notei de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare din 23 decembrie 2013 pentru programele operaţionale în cadrul obiectivului convergenţă, pentru proiectul POSDRU/93/3.3/S/60304 - Dialog social - către o rută flexibilă pentru ocupare şi incluziune;

- anularea notei din 23 decembrie 2013 de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare pentru programele operaţionale în cadrul obiectivului convergenţă, încheiată de CNDIPT- PIRPOSDRU, prin care s-a stabilit în sarcina A. un debit de 36.

492,76 lei.

2. Hotărârea primei instanţe

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa civilă nr. 1.452 din 22 mai 2015 a admis acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Centrul Naţional de Dezvoltare a învăţământului Profesional şi Tehnic - Organism intermediar POSDRU şi Ministerul Fondurilor Europene (AM-POSDRU).

A anulat Decizia nr. 7 din 27 februarie 2014 şi nota de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare din 23 decembrie 2013.

3. Cererea de recurs

Împotriva Sentinţei civile nr. 1.452 din 22 mai 2015 din pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti a declarat recurs pârâtul Ministerul Fondurilor Europene reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice (în prezent Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, potrivit O.U.G. nr. 1/2017), solicitând casarea sentinţei atacate şi, în urma rejudecării, respingerea acţiunii reclamantei ca nefondată.

Cererea de recurs este întemeiată pe motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, recurentul-pârât susţinând că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material (art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.), respectiv, cu aplicarea greşită a Deciziei nr. 66/2015 a Curţii Constituţionale.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-reclamantă A. a formulat întâmpinare, prin avocatul B., prin care a invocat excepţia nulităţii recursului pentru nerespectarea menţiunilor prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. a), c) şi e) şi alin. (2) C. proc. civ., republicat, în sensul că lipsesc numele şi prenumele consilierului juridic care a întocmit cererea de recurs şi delegaţia acestuia.

Intimatul-pârât Centrul Naţional de Dezvoltare a învăţământului Profesional şi Tehnic - Organism intermediar POSDRU şi Ministerul Fondurilor Europene (AM-POSDRU) a formulat întâmpinare, prin care a solicitat admiterea recursului.

Recurentul-pârât nu a formulat răspuns la întâmpinare.

Procedura derulată în recurs

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 6 iunie 2017, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea de şedinţă din 10 octombrie 2017, completul de filtru a admis în principiu recursul declarat de recurentul-reclamant şi, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ. a acordat termen pentru judecarea acestuia în şedinţă publică.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Prin sentinţa recurată neatingându-se argumente pe fondul cauzei, recurenta a invocat faptul că instanţa de fond a făcut în mod eronat aplicarea în cauza a Deciziei nr. 66/2015 a Curţii Constituţionale, O.U.G. nr. 66/2011 reglementând norme de procedura, care sunt de aplicabilitate imediată.

S-a arătat că principiul aplicării imediate a normelor de procedura civilă care determină sfera de acţiune a normelor de drept procesual civil cu privire la părţi şi ceilalţi participanţi în instanţa se întemeiază pe principiul constituţional al deplinei egalităţi în faţa legilor a tuturor cetăţenilor, fără nicio deosebire de naţionalitate, rasă, sex sau religie şi este aplicabil atât cetăţenilor români, cât şi persoanelor fizice ori juridice străine, legislaţia neavând restricţii procesuale pentru unele persoane şi nici privilegii pentru altele.

Aplicarea imediata a normelor de procedura a fost consacrată, ca principiu general la nivelul ordinii juridice autonome a Uniunii Europene, încă din anii 80.

În acest sens a invocat cauze ale Curţii de Justiţie a Uniunii Europene emise până la data promovării căii de atac, instanţa de recurs apreciind că alături de acestea prezintă relevanţă şi cauzele conexe C-260/14 şi C-261/14.

S-a mai arătat că Decizia Curţii Constituţionale este incidenta numai cu privire la premisa retroactivităţii legii din perspectiva dreptului substanţial în măsura în care calificarea în drept a neregulii se circumscrie unor reglementări ulterioare faptei incriminate, neputând fi sancţionată o faptă care nu avea sediu de amendare la momentul săvârşirii pe baza unor reglementări intrate în vigoare post factum.

Astfel, în măsura în care prin aplicarea dispoziţiilor O.U.G. nr. 66/2011 se abandonează principiul neretroactivităţii legii, garantat de Constituţia României, prin incriminarea unor acte, fapte săvârşite anterior prevederii ce le condamnă, actul de constatare şi sancţionare a neregulii întruneşte condiţii de cenzură, însă dacă, aşa cum a orânduit şi Curtea Constituţională, aplicarea legii noi se realizează eminamente sub aspect procedural, actul de control exercitat sub exigenţele dispoziţiilor de procedură în vigoare la data declanşării controlului îndeplineşte condiţiile de legalitate pe care le reclamă tempus regit actum.

În speţa de faţă contractul de finanţare a fost încheiat în data de 30 iunie 2010, iar contractele de achiziţie invocate în Nota de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare din 23 decembrie 2013 înainte de intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 66/2011, însă controlul, Nota sus menţionată şi Decizia nr. 7 din 17 februarie 2014 privind soluţionarea contestaţiei împotriva Notei au fost încheiate sub imperiul O.U.G. nr. 66/2011.

Corecţiile financiare aplicate au fost de 5% pentru fiecare contract de achiziţie apreciat a fi în neregulă.

În raport de acestea se constată că prin Hotărârea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene din 26 mai 2016, s-a statuat că "principiile securităţii juridice şi protecţiei încrederii legitime trebuie interpretate în sensul că nu se opun aplicării de către un stat membru a unor corecţii financiare reglementate printr-un act normativ intern intrat în vigoare după ce a avut loc. o pretinsă încălcare a unor dispoziţii în materia atribuirii unor contracte de achiziţii publice, cu condiţia să fie vorba despre aplicarea unor reglementări noi la efectele viitoare ale unor situaţii apărute sub imperiul reglementării anterioare, aspect a cărui verificare este de competenţa instanţei de trimitere, care trebuie să ţină seama de ansamblul împrejurărilor relevante din litigiile principale".

În considerentele hotărârii, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a amintit jurisprudenţa sa constantă şi anume, Hotărârea din 03 septembrie 2015, C-89/14, prin care s-a interpretat art. 14 din Regulamentul (CCE) nr. 659/1999 al Consiliului, în sensul că aplicarea unor dobânzi compuse recuperării unui ajutor de stat este compatibilă cu normele europene, deşi decizia prin care acest ajutor a fost declarat incompatibil cu piaţa comună şi prin care s-a dispus recuperarea lui a fost adoptată şi notificată statului membru în cauză, înainte de intrarea în vigoare a regulamentului menţionat.

Din cuprinsul deciziei Curţii Constituţionale reiese faptul că este permisă a se aplica procedura reglementată de noul act normativ, O.U.G. nr. 66/2011, dar stabilirea creanţelor bugetare este imperios necesar să se facă în temeiul actului normativ în vigoare la data săvârşirii neregulii.

Neregula în discuţie a constat în nerespectarea dispoziţiilor legale din materia achiziţiilor publice, reprezentate de O.U.G. nr. 34/2006.

Astfel cum a susţinut şi recurentul, aplicarea corecţiei financiare s-a realizat în temeiul art. 2 pct. 7 din Regulamentul CCE nr. 1.083/2006 şi a art. 1 din Regulamentul CCE, Euroatom nr. 2.988/95 al Consiliului UE, acte în vigoare la data săvârşirii neregulii, care se aplică direct.

De asemenea, conform hotărârii Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, ne aflăm în prezenţa efectelor viitoare ale unor situaţii apărute sub imperiul reglementării interne anterioare, deoarece momentul descoperirii neregulilor s-a produs ulterior modificării legislaţiei.

Deci, aşa cum deja s-a arătat, s-a aplicat legislaţia europeană care era în vigoare la data încheierii contractului de finanţare şi contractului de achiziţie publică.

Prin urmare, stabilirea corecţiilor în conformitate cu acest regulament şi cu prevederile O.U.G. nr. 66/2011, respectă principiul securităţii juridice şi protecţiei încrederii legitime.

De altfel, autorităţii contractante îi revine obligaţia şi responsabilitatea respectării dispoziţiilor legale, inclusiv în ceea ce priveşte derularea procedurii de achiziţie, pe toată perioada de implementare şi monitorizare a contractului/proiectului, astfel că efectele neregulilor nu sunt limitate în timp, pentru a fi excluse controlului şi implicit aplicării corecţiilor financiare, după intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 66/2011, care oricum, instituie o situaţie favorabilă, urmare a aplicării principiului proporţionalităţii.

În concluzie, având în vedere că O.U.G. nr. 66/2011 a fost emisă în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1.083/2006, controlul fiind efectuat după intrarea în vigoare a acestei ordonanţe, pentru nereguli săvârşite anterior acesteia, în legătură cu derularea contractului de finanţare, precum şi Hotărârea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene din 26 mai 2016 în cauzele conexe C 260-14 şi C-261/14, este corectă aplicarea unei corecţii financiare reglementată prin noul act normativ.

Având în vedere aceste considerente, soluţia instanţei de fond este greşită.

Întrucât prima instanţă nu a analizat pe fond temeinicia şi legalitatea celor constatate şi reţinute în cuprinsul actelor administrative contestate în cauză, în raport de susţinerile/apărările părţilor în litigiu, acest fapt conduce la imposibilitatea analizării controlului judiciar.

Prin urmare, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (2) C. proc. civ., art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, va admite recursul, va casa sentinţa recurată şi va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă, pentru a se asigura o judecată unitară, cu respectarea principiilor contradictorialităţii şi dreptului la apărare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Admite recursul formulat de pârâtul Ministerul Fondurilor Europene prin Ministerul Finanţelor Publice împotriva Sentinţei civile nr. 1.452 din 22 mai 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 7 februarie 2018.