Final judgment on Securitate collaboration upheld; revision rejected as inadmissible for failure to meet statutory conditions.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, revizuentul A. în contradictoriu cu intimatul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, a solicitat revizuirea Sentinţei civile nr. 1640 din 23 mai 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în Dosarul nr. x/2/2014.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa nr. 2482 din data de 2 septembrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, s-a respins cererea de revizuire formulată de revizuentul A., în contradictoriu cu intimatul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, ca inadmisibilă.

3. Recursul

Împotriva acestei sentinţe revizuentul A. a formulat recurs, criticând soluţia instanţei de fond ca netemeinică şi nelegală.

S-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate cu consecinţa respingerii acţiunii.

În contextul unei succinte prezentări a situaţiei de fapt, s-a apreciat că sentinţa instanţei de fond încalcă prevederile pct. 6 ale art. 488 din C. proc. civ., întrucât aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori motive străine de natura cauzei.

Astfel, în opinia sa, instanţa a admis excepţia inadmisibilităţii, ridicată de C.N.S.A.S., mărginindu-se doar la susţinerile pârâtului fără să analizeze pe fond apărările revizuentului din cauză, unde arăta că la data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 24/2008, cercetările privind constatarea calităţii sale de colaborator, nu mai puteau să înceapă, din cel puţin două considerente, cu temei juridic diferit.

Pe fondul recursului s-a invocat faptul că, în urma analizei, Colegiul C.N.S.A.S. nu avea dreptul să emită nota de constatare în discuţie; că angajamentul nu era semnat de recurent; că toate datele cuprinse în Raportul de aşa-zisă recrutare pentru calitatea de colaborator, sunt simple invenţii, deoarece acesta nu a lucrat niciodată în acea parohie în care se susţine că se realiza legătura între acesta şi rezident; că potrivit carnetului de muncă, în toată perioada respectivă a lucrat doar la Parohia Cluj; a mai susţinut că pe ofiţerul de legătură l-a refuzat, motivat de faptul că nu deţine la locul de muncă informaţii ce ar putea interesa securitatea.

S-a mai considerat că hotărârea recurată încalcă prevederile pct. 8 art. 488 din C. proc. civ., aceasta fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Astfel, instanţa de fond a preluat în totalitate susţinerile lipsite de temei de drept, dar mai ales de logică juridică, ale reclamantului C.N.S.A.S., şi a eliminat sau combătut susţinerile recurentului, care erau pertinente şi care ar fi putut fi probate, instanţa de fond neadmiţând probele solicitate de către recurent.

A fost invocată Decizia din 10 martie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, precum şi decizii ale Curţii Constituţionale, prin care s-au declarat ca fiind neconstituţionale sintagmele "indiferent sub ce formă" şi "relatări verbale consemnate de lucrătorii securităţii", statuându-se că aceste sintagme nu pot constitui prin ele însele temei de declararea unei persoane drept colaborator al Securităţii, întrucât implică un grad de subiectivism al ofiţerilor de Securitate, ci trebuie coroborate şi cu alte probe.

În cadrul cererii de recurs, recurentul a invocat excepţia de neconstituţionalitate a Legii nr. 293/2008 şi a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 24/2008.

4. Apărările intimatului

Prin întâmpinarea depusă la dosar de către intimatul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea hotărârii instanţei de fond, ca legală şi temeinică.

Prin punctul de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocată de către recurent formulat de către intimatul-pârât s-a solicitat respingerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale ca inadmisibilă.

În subsidiar, pentru situaţia în care se va aprecia că cererea de sesizare a Curţii Constituţionale este admisibilă, s-a arătat că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

5. Procedura în faţa instanţei de recurs

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 8 decembrie 2016, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ., republicat.

Prin Încheierea din Camera de Consiliu din data de 20 septembrie 2017 s-a admis în principiu recursul declarat de A. împotriva Sentinţei nr. 2482 din 2 septembrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

La termenul de astăzi, 6 februarie 2018, Înalta Curte, în conformitate cu dispoziţiile Hotărârii Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 83 din 12 decembrie 2017, a dispus formarea Dosarului asociat nr. x/2/2016/a1 fiind respinsă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a Legii nr. 293/2008 şi O.U.G. nr. 24/2008 formulată de recurentul-reclamant.

6. Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, a apărărilor cuprinse în întâmpinarea intimatului, la motivele de recurs şi raportat la prevederile legale incidente din materia supusă verificării, precum şi în conformitate cu art. 488 pct. 6 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că recursul este nefondat, în considerarea celor în continuare arătate.

6.1 Argumente de fapt şi de drept relevante

În fapt, recurentul a învestit instanţa de contencios administrativ cu cererea de revizuire formulată împotriva Sentinţei nr. 1640 din 23 mai 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în Dosarul nr. x/2/2014, prin care a fost admisă acţiunea formulată de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii şi a fost constatată calitatea de colaborator a pârâtului A., sentinţă rămasă definitivă prin respingerea recursului declarat de pârât.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., verificând considerentele hotărârii recurate, Înalta Curte apreciază că acestea îndeplinesc exigenţele dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., explicând în mod convingător soluţia pronunţată în dispozitiv, prin argumente de fapt şi de drept care demonstrează că judecătorul fondului a analizat în mod adecvat excepţia inadmisibilităţii cererii de revizuire, ţinând cont şi de precizarea formulată oral de către revizuent, în şedinţa în care s-a acordat termen asupra dezbaterilor.

Astfel, nu se poate reţine incidenţa acestui motiv de nelegalitate.

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că revizuirea, fiind o cale extraordinară de atac, dispoziţiile legale care o reglementează sunt de strictă interpretare, astfel că exercitarea ei nu poate avea loc. decât în cazurile şi în condiţiile prevăzute în mod expres de lege.

Potrivit dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul se poate cere "dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor".

Din conţinutul acestui text de lege, reies condiţiile ce se impun a fi îndeplinite pentru admisibilitatea unei asemenea căi extraordinare de atac, respectiv: descoperirea unui înscris după pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti, astfel că acest înscris trebuia să fi existat la data judecăţii, dar să nu fi fost cunoscut de instanţa care a judecat fondul; imposibilitatea prezentării acestui înscris de parte datorită împrejurărilor la care se referă în mod expres chiar art. 509 alin. (1) punct 5 C. proc. civ.; înscrisul descoperit şi invocat în revizuire să aibă un caracter determinant, adică să fi fost apt de a conduce la o altă soluţie decât cea pronunţată.

Constată Înalta Curte că înscrisurile invocate de către recurent, respectiv înscrisurile care ar urma să fie emise de Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor, în urma apariţiei unei norme de drept noi, ce nu exista la momentul pronunţării Sentinţei civile nr. 1640 din 23 mai 2014, precum şi adresele emise de către SSPR către B. şi C. nu se încadrează în dispoziţiile enunţate anterior

În realitate, în speţă nu este îndeplinită niciuna dintre condiţiile mai sus enumerate.

Nu se poate reţine însă ca fiind îndeplinită condiţia descoperirii ulterioare a înscrisului datorită reţinerii de către partea potrivnică sau dintr-o imposibilitate mai presus de voinţa părţii, în condiţiile în care acestea fie au fost emise de către Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor, fie urmează a fi emise ca răspuns la o solicitare a revizuentului, în urma apariţiei unei norme de drept noi, ce nu exista la momentul pronunţării Sentinţei civile nr. 1640 din 23 mai 2014.

Pe de altă parte, instanţa are în vedere şi examinarea caracterului determinant al unui înscris, ca cerinţă de admisibilitate a revizuirii, care presupune verificarea aptitudinii înscrisului, din conţinutul căruia rezultă faptul probator, de a combate aprecierea instanţei ce a pronunţat hotărârea supusă revizuirii asupra faptului principal, astfel încât să fi putut conduce la adoptarea unei alte soluţii decât cea efectiv pronunţată.

Or, din această perspectivă, înscrisurile invocate de către recurent, chiar dacă ar exista şi ar avea conţinutul precizat de către revizuent, nu pot fi opuse interpretării date de instanţa de fond în ceea ce priveşte analizarea activităţii revizuentului din perspectiva condiţiilor prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. 24/2008.

În consecinţă, constată Înalta Curte, în acord cu opinia instanţei de fond, că ceea ce se propune de către revizuent nu este o altă situaţie de fapt, relevată de probe noi, ci reluarea argumentelor formulate în susţinerea acţiunii, în condiţiile suplimentării probatoriului.

În acelaşi sens este şi jurisprudenţa constantă a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, potrivit căreia admiterea unei căi extraordinare de atac, care repune în discuţie o decizie definitivă printr-o procedură de reexaminare este considerată o încălcare a principiului securităţii raporturilor juridice.

În virtutea acestui principiu nicio parte nu este abilitată să solicite repunerea în discuţie a unei hotărâri definite şi executorii cu unicul scop de a obţine o reexaminare a cauzei şi o nouă hotărâre, în privinţa sa. (cauza Şerbănescu împotriva României).

Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte constată că nu pot fi reţinute în cauză motivele de revizuire prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., astfel că va respinge, ca nefondat, recursul declarat împotriva sentinţei prin care a fost respinsă cererea de revizuire ca inadmisibilă.

6.2 Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

În conformitate cu prevederile art. 496 teza a II-a C. proc. civ., constatând că sentinţa recurată este legală şi temeinică şi că nu există motive care să atragă casarea sau modificarea acesteia, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 ori potrivit art. 488 din noul C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge recursul declarat de A. împotriva Sentinţei nr. 2482 din 2 septembrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 6 februarie 2018.