Lack of reasoned decision and factual error in disciplinary suspension challenge: necessity of effective analysis and motivation under art. 425 and 488 C. proc. civ.
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice of Romania admitted the appellant’s appeal, quashed the appellate decision, and remanded the case to the same court for re-trial, effectively reversing the lower court's rejection of the action. The dispute involved a labor-law challenge to a disciplinary decision by a superior disciplinary body, which the appellant argued unlawfully suspended her professional activity; however, the court found that the contested decision actually only remanded the file to a local disciplinary instance for merits review, making the lower court’s factual finding of a one-year suspension erroneous. The High Court held that the lower court violated procedural law by failing to provide essential reasoning, specifically ignoring the discrepancy in the challenged measure and failing to analyze the parties' arguments and evidence as required by Articles 425(1)(b) and 488(1)(6) of the Civil Procedure Code, thereby justifying cassation to ensure the right to a fair trial and double degree of jurisdiction.
Legislator headnote
AI generatedart. 493 alin. (4) C. proc. civ, art. 493 alin. (7) C. proc. civ, art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ, art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, art. 497 teza I C. proc. civ; Lack of reasoned decision and factual error in disciplinary suspension challenge: necessity of effective analysis and motivation under art. 425 and 488 C. proc. civ: The dispute involved a labor-law challenge to a disciplinary decision by a superior disciplinary body, which the appellant argued unlawfully suspended her professional activity; however, the court found that the contested decision actually only remanded the file to a local disciplinary instance for merits review, making the lower court’s factual finding of a one-year suspension erroneous. The High Court held that the lower court violated procedural law by failing to provide essential reasoning, specifically ignoring the discrepancy in the challenged measure and failing to analyze the parties' arguments and evidence as required by Articles 425(1)(b) and 488(1)(6) of the Civil Procedure Code, thereby justifying cassation to ensure the right to a fair trial and double degree of jurisdiction.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedPrimary legal basis cited in the dispositive to justify the admission of the appeal and the quashing of the lower court's sentence in the administrative litigation procedure.
Procedural rule cited in the dispositive to authorize the cassation of the judgment and the remittal of the case for re-trial.
Full text
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 28 noiembrie 2014, reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii B. SA şi C. - Instanţa Superioară de Disciplină, ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunţa să dispună anularea Deciziei nr. 44 din 31 octombrie 2014 pronunţată de C. - Instanţa Superioară de Disciplină în Dosarul nr. x/2014, comunicată cu poşta la data de 20 noiembrie 2014, ca netemeinică şi nelegală şi, pe cale de consecinţă, respingerea contestaţiei formulate de intimata B. SA împotriva Deciziei nr. 31 din 15 iulie 2014 pronunţată de C. - Filiala Bucureşti - Instanţa Locală de Disciplină în Dosarul nr. x/2012, cu consecinţa menţinerii ca legală şi temeinică a acestei ultime decizii.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin Sentinţa nr. 638 din 9 martie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, s-a respins cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii B. SA şi C. - Instanţa Superioară de Disciplină, ca neîntemeiată.
3. Recursul
Împotriva Sentinţei nr. 638 din 9 martie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta A., criticând-o pentru nelegalitate în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, 7 şi 8 C. proc. civ.
S-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate, şi, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, rejudecarea cauzei şi admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată.
În susţinerea motivelor de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ., recurenta a solicitat casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, arătând că instanţa de fond nu a motivat soluţia dispusă, în condiţiile în care nu s-a pronunţat pe nulitatea deciziei contestate . În plus, a reţinut o cu totul altă situaţie de fapt şi drept, în contradicţie cu actele dosarului, reţinând eronat că prin decizia contestată a fost suspendată activitatea reclamantei, deşi prin acest act nu a fost soluţionat fondul sesizării intimatei B. SA, ci doar s-a dispus trimiterea cauzei la Instanţa Locală de Disciplină Constanţa.
De asemenea, recurenta a susţinut că hotărârea instanţei de fond nu este motivată, solicitând nulitatea acesteia pentru lipsa deliberării, a motivării şi a menţiunilor privind analiza probelor şi a susţinerilor părţilor, lipsa motivelor de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei.
În susţinerea motivelor de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 7 şi 8 C. proc. civ., recurenta a solicitat casarea sentinţei atacate şi rejudecarea cauzei în sensul admiterii acţiunii astfel cum a fost formulată, apreciind în esenţă că soluţia de trimitere a dosarului pentru soluţionarea pe fond este contradictorie în condiţiile în care aceeaşi instanţă de disciplină şi-a însuşit opinia din care rezultă că instanţele disciplinare nu se pot substitui controlului de legalitate exercitat de către judecătorul sindic şi de către instanţele de judecată, fiind încălcată şi ignorată şi Decizia nr. 10088 din 25 noiembrie 2013 pronunţată de către Curtea de Apel Ploieşti.
5. Procedura în faţa instanţei de recurs
Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 8 mai 2017, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ., republicat.
Prin încheierea din data de 20 septembrie 2017, completul de filtru a constatat, în raport de conţinutul raportului, că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi, pe cale de consecinţă, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., republicat, fixând termen de judecată pe fond a recursului.
6. Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, a apărărilor cuprinse în întâmpinarea intimatului la motivele de recurs şi raportat la prevederile legale incidente din materia supusă verificării şi la dispoziţiile art. 488 pct. 5 şi 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat în considerarea celor în continuare arătate.
6.1 Argumente relevante
În fapt, reclamanta a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere prin care a solicitat anularea Deciziei nr. 44 din 31 octombrie 2014 pronunţată de C. - Instanţa Superioară de Disciplină în Dosarul nr. x/2014, comunicată cu poşta la data de 20 noiembrie 2014, ca netemeinică şi nelegală şi, pe cale de consecinţă, respingerea contestaţiei formulate de intimata B. SA împotriva Deciziei nr. 31 din 15 iulie 2014 pronunţată de C. - Filiala Bucureşti - Instanţa Locala de Disciplină în Dosarul nr. x/2012.
Înalta Curte reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea judecătorească va cuprinde considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.
În mod necesar, o hotărâre judecătorească trebuie să cuprindă în motivarea sa argumentele pro şi contra care au format, în fapt şi în drept, convingerea instanţei cu privire la soluţia pronunţată, argumente care trebuie să se raporteze, pe de o parte, la susţinerile şi apărările părţilor şi la probatoriul administrat în litigiu, iar, pe de altă parte, la dispoziţiile legale aplicabile raportului juridic dedus judecăţii, în caz contrar fiind lipsită de suport probator şi legal şi pronunţată cu nerespectarea prevederilor legale sus menţionate.
Orice parte în cadrul unei proceduri are dreptul, în mod evident, să prezinte judecătorului observaţiile şi argumentele sale şi să pretindă organului judiciar să le examineze pe acestea în mod efectiv. Dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă observaţiile părţilor sunt corect examinate de către instanţă - care are în mod necesar obligaţia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi elementelor de probă, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa - astfel că nemotivarea unei hotărâri judecătoreşti, total sau parţial, echivalează practic cu soluţionarea procesului fără a intra în fondul acţiunii, de natură să justifice casarea cu trimitere spre rejudecare.
Înalta Curte apreciază că motivarea hotărârii judecătoreşti înseamnă, în sensul strict al termenului, precizarea în scris a raţionamentului care îl determină pe judecător să admită sau să respingă o cerere de chemare în judecată.
În cauza de faţă însă, instanţa de fond a respins acţiunea, fără a prezenta argumentele proprii pentru care au fost înlăturate sau admise susţinerile părţilor.
Mai mult de atât, Înalta Curte constată că prin Decizia nr. 44 din 31 octombrie 2014 pronunţata de C. - Instanţa Superioară de Disciplină în Dosarul nr. x/2014 s-a dispus doar trimiterea dosarului la Instanţa Locală de Disciplină în vederea soluţionării pe fond, fără a se dispune şi suspendarea activităţii reclamantei, contrar celor reţinute de prima instanţă în sensul că este temeinică şi legală suspendarea activităţii reclamantei, în calitate de reprezentant legal a SC D. IPURL, pentru o perioadă de 1 an, astfel că sunt greşite consideraţiile instanţei de fond asupra soluţiei date de instanţa de disciplină.
Procedând astfel, în mod cert judecătorul fondului nu a realizat o analiză efectivă a cauzei supuse judecăţii.
Or, motivarea reprezintă un element esenţial al unei hotărâri judecătoreşti, iar lipsa acesteia atrage casarea ei. Scopul motivării este acela de a fundamenta şi explica măsurile adoptate de instanţă în cadrul dispozitivului.
În aceste condiţii, recurentei i s-a cauzat o vătămare procesuală care nu poate fi înlăturată altfel decât prin casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond, pentru a se asigura părţilor accesul la dublul grad de jurisdicţie, ca garanţie a legalităţii hotărârii judecătoreşti ce va fi dată în cauză, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.
Prin urmare, Înalta Curte constată că soluţia pronunţată de instanţa de fond nu este rezultatul cercetării motivelor de nelegalitate invocate de reclamantă în raport cu toate circumstanţele concrete ale cauzei şi cu prevederile legale incidente faţă de obiectul pricinii.
Totodată, în raport de soluţia preconizată, Înalta Curte reţine că analiza celorlalte motive de recurs (care vizează fondul cauzei) a devenit de prisos.
Cu ocazia rejudecării, instanţa de fond urmează să analizeze acţiunea reclamantei în raport de temeiurile legale invocate şi să valorifice toate apărările şi susţinerile părţilor, precum şi toate înscrisurile depuse la dosar de către ambele părţi, în vederea asigurării accesului acestora la dublul grad de jurisdicţie.
6.2 Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi art. 497 teza I C. proc. civ., republicat Înalta Curte va dispune admiterea recursului, casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Admite recursul declarat de A. împotriva Sentinţei nr. 638 din 9 martie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 ianuarie 2018.