Fiscal Insolvency Report Upheld; Joint Liability of Former Administrators Confirmed

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea înregistrată sub nr. 187/42/2014 pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, reclamanţii A., B., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţionala de Administrare Fiscala - Direcţia Generala a Finanţelor Publice a Judeţului Suceava prin Administraţia Finanţelor Publice a Municipiului Suceava, au solicitat, ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea procesului verbal de declarare a stării de insolvabilitate nr. x, întocmit la data de 06 martie 2013, de către executor fiscal C. şi aprobat de către şef compartiment D., emis de Ministerului Finanţelor Publice - Agenţia Naţionala de Administrare Fiscală - Direcţia Generală A Finanţelor Publice a Judeţului Suceava - Administraţia Finanţelor Publice a Municipiului Suceava, prin care s-a constatat starea de insolvabilitate a debitorului SC E. SRL, cu ultimul domiciliu fiscal cunoscut în Suceava, act vătămător ce le cauzează un prejudiciu direct.

Prin întâmpinare, pârâta a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor, având în vedere dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 554/2004 şi faptul că reclamanţii nu pot invoca producerea unei vătămări directe a drepturilor sau intereselor legitime derivând din întocmirea procesului-verbal nr. x din 6 martie 2013 de declarare a stării de insolvabilitate a debitorului SC E. SRL, în condiţiile în care procesul - verbal menţionat se limitează la a constata o situaţie de fapt - inexistenţa veniturilor sau bunurilor urmăribile.

Prin încheierea de şedinţă din data de 10 octombrie 2014, prima instanţă a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor, reţinând faptul că art. 1 alin. (2) coroborat cu prevederile art. 11 din Legea nr. 554/2004, recunoaşte legitimare procesuală activă în cadrul acţiunii de contencios administrativ şi terţului, sub condiţia dovedirii calităţii sale de "persoană vătămată" în sensul art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin Sentinţa nr. 234 din 19 noiembrie 2014 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, s-a respins acţiunea potrivit Legii contenciosului, formulată de reclamanţii A. şi B. în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Suceava prin Administraţia Finanţelor Publice a Municipiului Suceava, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei de mai sus au declarat recurs reclamanţii A. şi B., solicitând admiterea recursului, casarea în totalitate a sentinţei recurate, în sensul admiterii acţiunii pe fond.

În motivarea recursului, reclamanţii susţin că se consideră vătămaţi în drepturile şi interesele lor, în sensul art. 1 alin. (2) şi art. 7 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, prin aceea ca urmare a declarării stării de insolvabilitate prin procesul verbal a cărui anulare o solicită, li s-a atras angajarea răspunderii solidare cu debitoarea SC E. SRL, prin decizia de angajare a răspunderii solidare nr. 54675 din data de 03 iunie 2013 (A.) şi decizia de angajare a răspunderii solidare nr. 54676 din data de 03 iunie 2013 (B.), pentru suma de 1.

153.372 lei. Mai arată că de acest proces verbal a luat la cunoştinţă în data de 18.10.2013, odată cu prezentarea la sediul A.F.P. Suceava, ca urmare a unei adrese prin care societăţii Duo Team SRL, la cere este administrator recurentul A., i-a fost anulat dreptul de deducere a TVA.

Recurenţii-reclamanţi solicită anularea în tot a procesului verbal de declarare a stării de insolvabilitate nr. x, întocmit la data de 06 iunie 2013, având în vedere că acesta a fost întocmit de un organ ce nu era competent teritorial să efectueze această procedura şi pentru că nu s-a respectat procedura privind declararea stării de insolvabilitate, conform Codului de procedura fiscala, cu modificările de la data emiterii actului vătămător, stabilit prin O.G. nr. 92/2003, ce la art. 33 prevedea că: (1) Pentru administrarea impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume datorate bugetului general consolidat, competenţa revine acelui organ fiscal, judeţean, local sau al municipiului Bucureşti, stabilit prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, în a cărui rază teritorială se află domiciliul fiscal al contribuabilului sau al plătitorului de venit, în cazul impozitelor şi contribuţiilor realizate prin stopaj la sursă, în condiţiile legii."

De asemenea, conform art. 31 din acelaşi act normativ prevedea că:

(1) În cazul creanţelor fiscale administrate de Ministerul Economiei şi Finanţelor prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin domiciliu fiscal se înţelege:

c) pentru persoanele juridice, sediul social sau locul unde se exercită gestiunea administrativă şi conducerea efectivă o afacerilor, în cazul în care acestea nu se realizează la sediul social declarat;

(33) Organul fiscal emite din oficiu decizia de modificare a domiciliului fiscal ori de câte ori constată că domiciliul fiscal este diferit de domiciliul sau sediul social iar contribuabilul nu a depus cerere de modificare a domiciliului fiscal."

Recurenţii-reclamanţi susţin că potrivit datelor furnizate de O.N.R.C., SC E. SRL şi-a schimbat sediul social în Bucureşti, fiind radiată din evidenţele O.N.R.C. Suceava, dar odată cu schimbarea sediului, contribuabilul nu a depus şi formularul 050 de modificare a domiciliului fiscal, organul fiscal fiind obligat din oficiu să emită o decizie în acest sens, ce nu a fost emisă. Consideră că organul fiscal nu poate invoca faptul că nu a putut constata că domiciliul fiscal este diferit de sediul social, întrucât prin Ordinul nr. 539/2009, pentru aprobarea Procedurii privind declararea stării de insolvabilitate a debitorilor persoane fizice sau juridice, se specifică în mod clar la pct. 17 şi următoarele că organele de executare au obligaţia să verifice situaţia juridică a debitorului - persoană juridică prin solicitarea de informaţii de la Oficiul Registrului Comerţului sau de la alte instituţii competente, după caz, urmărind eventualele menţiuni înscrise în Certificatul constatator referitoare la dizolvare, lichidare sau radiere; Să verifice domiciliul fiscal, sediul social şi/sau sediul secundar, după caz, al debitorilor - persoane fizice sau juridice, prin solicitări de informaţii de la organele abilitate, deplasarea la domiciliul şi/sau sediul secundar cunoscute; solicitări de informaţii de la: a) organele de poliţie referitoare la domiciliul/reşedinţa, după caz, al/a administratorilor, asociaţilor/acţionarilor persoanei juridice debitoare; b) organele de poliţie referitoare la domiciliul/reşedinţa al/a persoanei fizice debitoare;c) organul fiscal în a cărui rază teritorială se află ori s-au aflat sediile principale sau secundare, iar la pct. 25 se prevede că întocmirea şi verificarea documentaţiei necesare declarării stării de insolvabilitate se efectuează de către compartimentul cu atribuţii de executare silită din cadrul inspectoratului teritorial de muncă, în conformitate cu prevederile art. 6 din Legea nr. 130/1999.

Astfel, recurenţii consideră că trebuia emisă din oficiu o decizie de modificare a domiciliului fiscal, competenta teritoriala a organului fiscal aparţinând Direcţiei Generale a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti şi nu D.G.F.P. Suceava şi că în speţă au fost încălcate dispoziţiile art. 43 alin. (1) şi (2) C. proc. fisc. , ce dispun la lit. c) că actul administrativ fiscal cuprinde şi datele de identificare ale contribuabilului sau a persoanei împuternicite de contribuabil, după caz, acestea nefiind menţionate în procesul verbal de declarare a stării de insolvabilitate contestat.

Totodată, recurenţii susţin că acest proces verbal nu le-a fost comunicat, motiv pentru care nu poate produce vreun efect juridic, cu atât mai mult cu cât este vătămător intereselor lor, dat fiind faptul că li s-a angajat răspunderea solidară cu debitoarea pentru o sumă foarte mare, de 1.153.372 lei.

Se mai susţine de către recurenţii-reclamanţi că faţă de acest act sunt terţi, neavând o cale de atac directă, prevăzută de Codul de procedura fiscală, fiindcă nu le este adresat, dar întrucât a produs faţă de aceştia consecinţe vătămătoare directe, consideră că au la dispoziţie doar acţiunea în contencios administrativ, pentru a dispune anularea actului, conform art. 1 alin. (2), art. 7 alin. (3) şi art. 8 din Legea nr. 554/2004, precizând că s-au adresat pârâtei, să dispună revocarea acestuia, prin plângerea prealabilă formulată, dar nu a primit niciun răspuns în termen legal.

Referitor la motivele de recurs constând în necompetenţa organului fiscal de a întocmi procesul verbal de insolvabilitate, recurenţii-reclamanţi arată că prima instanţă a reţinut că nu era finalizată procedura de schimbare a sediului social şi a domiciliului fiscal, reprezentanţii societăţii având obligaţia de diligenţă cu privire la modificarea domiciliului fiscal, obligaţie pe care nu şi-au îndeplinit-o, motiv pentru care a rămas competent organul fiscal de la ultimul sediu social.

Recurenţii-reclamanţi recunosc că reprezentanţii societăţii aveau obligaţia de a depune declaraţia de modificare a domiciliului fiscal, aşa cum se prevedea până la modificarea Codului de procedură fiscală de către O.G. nr. 2/2012, prin care s-a introdus alin. (33), ce prevede că organul fiscal emite din oficiu decizia de schimbare a domiciliului fiscal ori de câte ori constată ca acesta nu corespunde cu sediul social, astfel că în opinia recurenţilor, în momentul în care organul fiscal, în speţă AFPM Suceava,a aflat ca sediul social nu mai este în raza judeţului Suceava, ci în Bucureşti, sectorul 3, trebuia sa facă toate demersurile pentru modificarea domiciliului fiscal. Astfel, arată că Ordinul nr. 447/2007 prevede procedura de declarare a insolvabilităţii, ce demarează cu verificarea societăţii la Registrul Comerţului, respectiv a sediului social şi domiciliului fiscal, situaţie în care apreciază că A.F.P.M. Suceava avea obligaţia să verifice sediul social şi domiciliul fiscal şi trebuia sa emită din oficiu sau sa trimită dosarul către organul fiscal unde îşi are sediul social comerciantul pentru a emite decizia de modificare a domiciliului fiscal.

Consideră recurenţii că întrucât reprezentanţii societăţii nu au depus declaraţia de modificare a domiciliului fiscal, statul prin organele sale, trebuia să emită din oficiu decizia de modificare a domiciliului fiscal, în sens contrar fiind încălcat principiul egalităţii, dat fiind faptul că statul are o poziţie dominantă, în care emite decizii în mod unilateral, fără posibilitatea de a fi atacate în mod efectiv aceste decizii. Astfel, solicită ca procedura de declarare a insolvabilităţii să se reia de către organul fiscal competent, întrucât ca urmare a acestei decizii, s-a dispus atragerea răspunderii patrimoniale a recurenţilor, în calitate de către foşti administratori, pentru o suma imensă, fără să poată formula apărări.

Referitor la cel de-al doilea motiv de recurs, ce constă în faptul că procesul verbal de insolvabilitate nu cuprinde toate elementele de identificare a contribuabilului, respectiv menţiunile cu privire la sediul social şi numărul de înmatriculare în Registrul Comerţului, recurenţii susţin că de vreme ce legea prevede obligativitatea menţionării acestor date într-un act fiscal, rezulta ca lipsa menţiunilor cu privire la aceste date se sancţionează cu nulitatea relativă a actului, ce presupune dovedirea prejudiciului suferit.

În ceea ce priveşte prejudiciul, apreciază că acesta rezulta din faptul că prin neverificarea sediului social la Registrul Comerţului şi nemenţionarea acestor elemente, nu au putut formula apărări, iar dacă le menţiona, trebuia să declare din oficiu, decizia de modificare a domiciliului fiscal. Astfel, arată că deşi sediul societăţii era în Bucureşti, toata procedura s-a desfăşurat la Suceava, fără a se încerca contactarea reprezentanţilor societăţii pentru a da explicaţii şi lămuriri, motiv pentru care apreciază că lipsa elementelor menţionate trebuie sancţionată cu nulitatea actului vătămător.

Referitor la faptul că procesul verbal de insolvabilitate nu a fost comunicat niciodată, recurenţii-reclamanţi invocă prevederile art. 44 C. proc. fisc. , ce prevăd actul trebuie comunicat la ultimul domiciliu fiscal cunoscut şi cum contribuabilul are sediul declarat la Oficiului National al Registrului Comerţului, în Bucureşti, sectorul 3, actul trebuia să-i fie comunicat pe această adresă, dar nu există nicio dovada ca organul fiscal a încercat să comunice contribuabilului actul la sediul său, ci l-a comunicat la fostul domiciliu fiscal, unde nu mai era înregistrată societatea, fiind radiată, şi prin afişare, deşi procedura în afişare se aplică în situaţia în care nu este posibilă comunicarea directă sau prin poştă.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice laşi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Suceava, a formulat întâmpinare, invocând pe cale de excepţie, nulitatea cererii de recurs, având în vedere că cererea de recurs nu conţine menţiuni cu privire la motivele de nelegalitate, aşa cum sunt acestea prevăzute de dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.

În subsidiar, solicită respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei recurate, arătând că motivele invocate de către recurenţi sunt nefondate, deoarece competenţa de administrare din punct de vedere fiscal a contribuabililor care îşi modifică sediul social revine, până la finalizarea acestei proceduri, organului fiscal de la vechiul sediu social, astfel că Administraţia Finanţelor Publice a Municipiului Suceava avea calitatea de organ fiscal competent teritorial în a proceda la întocmirea procesului-verbal nr. x din 6 martie 2013 de declarare a stării de insolvabilitate a debitorului SC E. SRL, întrucât procedura de schimbare a sediului social şi a domiciliului fiscal nu era finalizată.

Consideră că recurenţii nu şi-au îndeplinit obligaţia de diligenţă în vederea emiterii deciziei de modificare a domiciliului fiscal, astfel că îşi invocă propria culpă, şi că în mod legal prima instanţă a apreciat că lipsa menţiunilor reclamate de recurenţi, nu figurează printre elementele actului administrativ fiscal a căror lipsă este sancţionată cu nulitatea, reglementate expres prin art. 46 din O.G. nr. 92/2003. Se mai arată că procesul-verbal de declarare a stării de insolvabilitate nr. x din 6 martie 2013 cuprinde datele de identificare ale contribuabilului persoana juridică, respectiv cod fiscal, ultimul domiciliu fiscal cunoscut, iar recurenţii nu au fost îngrădiţi şi şi-au putut exercita în mod efectiv dreptul de a formula contestaţie împotriva procesului-verbal, astfel încât, în opinia intimatei, aceştia nu au suferit vreo vătămare a drepturilor sau intereselor lor legitime.

Referitor la necomunicarea procesului - verbal, intimata-pârâtă susţine că în mod judicios prima instanţa a concluzionat că acesta a fost comunicat contribuabilului persoană juridică la ultimul domiciliu fiscal cunoscut, respectiv cel din Suceava, cu atât mai mult cu cât conform adresei de furnizare de informaţii nr. x emisă de Oficiul Registrului Comerţului şi depusă în copie de către reclamanţi, rezulta că sediul social din Bucureşti a expirat 16 iunie 2011.

Se mai arată că procesul - verbal de declarare a stării de insolvabilitate nr. x din 6 martie 2013 a fost comunicat contribuabilului iniţial prin poştă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, conform prevederilor art. 44 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003, corespondenţa fiind restituită, motiv pentru care s-a procedat la afişarea procesului-verbal la ultimul domiciliu fiscal cunoscut, fiind întocmit procesul verbal de afişare din data de 4 aprilie 2013. De asemenea, s-a comunicat actul şi prin publicitate, în condiţiile art. 44 alin. (3) din O.G. nr. 92/2003, prin afişarea, concomitent, la sediul organului fiscal emitent şi pe pagina de internet a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, a unui anunţ în care se menţionează că a fost emis actul administrativ fiscal pe numele contribuabilului, fiind întocmit în acest sens procesul - verbal privind îndeplinirea procedurii de comunicare prin publicitate nr. x din 4 aprilie 2013.

5. Procedura derulată în faţa instanţei de recurs

Prin raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului de faţă, s-a concluzionat că în raport cu dispoziţiile art. 493 alin. (3) din C. proc. civ., recursul este admisibil în principiu, având în vedere că acesta îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute la art. 486 alin. (1) lit. a) şi c)-e) din C. proc. civ.; recurenţii au făcut dovada achitării unei taxe judiciare de timbru în cuantum de 100 lei; recursul a fost declarat în termen; motivele de recurs se încadrează celor prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi nici nu există motive de ordine publică ce pot fi invocate în condiţiile art. 489 alin. (3) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 13 octombrie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-a constatat netemeinicia excepţiei privind nulitatea recursului, invocată de către intimata Direcţia Generala A Finanţelor Publice A Judeţului Suceava prin Administraţia Finanţelor Publice a Municipiului Suceava, apreciind că motivele de casare invocate şi dezvoltarea acestora se încadrează dispoziţiilor art. 488 C. proc. civ.

De asemenea, prin aceeaşi încheiere, s-a admis în principiu, recursul declarat de reclamanţii A. şi B. împotriva Sentinţei nr. 234 din data de 19 noiembrie 2014 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, şi s-a fixat termen de judecată pe fond a recursului la 25 aprilie 2017, reţinându-se totodată că intimata a depus un punct de vedere referitor la concluziile raportului întocmit asupra admisibilităţii în principiu a recursului, prin care arată că este de acord cu concluziile acestuia.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză

În prezenta cauză, reclamanţii A. şi B. au solicitat anularea procesului verbal de declarare a stării de insolvabilitate nr. x, întocmit la data de 06 iunie 2013, de către Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Suceava - Administraţia Finanţelor Publice a Municipiului Suceava, prin care s-a constatat starea de insolvabilitate a debitorului SC E. SRL.

Înalta Curte constată că reclamanţii şi-au structurat criticile aduse în faţa primei instanţe în susţinerea cererii astfel formulate, pe aspectele vizând necompetenţa teritorială a organului fiscal emitent al actului administrativ contestat; încălcarea prevederilor legale referitoare la conţinutul actului administrativ fiscal; precum şi necomunicarea procesului-verbal de declarare a stării de insolvabilitate către debitor la sediul din Municipiul Bucureşti al acestuia.

Astfel, se constată că ceea ce recurenţii reclamanţi critică atât în faţa instanţei de fond, cât şi în calea de atac formulată, este faptul că în speţă s-a dispus ca urmare a declarării stării de insolvabilitate prin procesul verbal a cărui anulare o solicită, atragerea răspunderii patrimoniale a acestora, în calitate de către foşti administratori ai debitoarei SC E. SRL, în solidar cu aceasta, pentru suma totală de 1.153.372 lei, prin decizia de angajare a răspunderii solidare nr. x din data de 03 iunie 2013 pentru recurentul A. şi prin decizia de angajare a răspunderii solidare nr. x din data de 03 iunie 2013 pentru recurenta B.

În calea de atac a recursului, recurenţii-reclamanţi deşi nu au indicat expres temeiul de drept al criticilor de nelegalitate formulate, şi-au fundamentat criticile pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., respectiv încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, aspect ce reiese şi din raportul asupra admisibilităţii recursului, recurenţii invocând motivele iterate în faţa primei instanţe.

Astfel, se constată că prin Ordinul nr. 447 din 13 iunie 2007 a fost aprobată procedura privind declarare a stării de insolvabilitate a debitorilor persoane fizice sau juridice, conform prevederilor art. 172 din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc. , republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Referitor la susţinerea recurenţilor-reclamanţi că întrucât conform datelor furnizate de O.N.R.C., debitoarea SC E. SRL şi-a schimbat sediul social în Bucureşti, fiind radiată din evidenţele O.N.R.C. Suceava, trebuia emisă din oficiu o decizie de modificare a domiciliului fiscal, iar competenţa teritorială a organului fiscal ar aparţine Direcţiei Generale a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti şi nu D.G.F.P. Suceava, Înalta Curte consideră că aceste susţineri sunt nefondate, deoarece prin O.G. nr. 2/2012 pentru modificarea şi completarea O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc. , la articolul 31, după alin. (3) s-au introdus patru noi alineate,respectiv alineatele (31)-(34), cu următorul cuprins:

"

(31) Domiciliul fiscal definit potrivit alin. (1) ori (3) se înregistrează la organul fiscal, în toate cazurile în care acesta este diferit de domiciliul sau de sediul social, prin depunerea unei cereri de modificare a domiciliului fiscal, însoţită de acte doveditoare ale informaţiilor cuprinse în aceasta.

(32) Cererea se depune la organul fiscal în a cărui rază teritorială urmează a se stabili domiciliul fiscal. Cererea se soluţionează de organul fiscal, în termen de 15 zile lucrătoare de la data depunerii acesteia, prin emiterea deciziei de modificare a domiciliului fiscal care se comunică contribuabilului, potrivit art. 44.

(33) Organul fiscal emite din oficiu decizia de modificare a domiciliului fiscal ori de câte ori constată că domiciliul fiscal este diferit de domiciliul sau sediul social, iar contribuabilul nu a depus cerere de modificare a domiciliului fiscal.

(34) Data schimbării domiciliului fiscal este data comunicării deciziei de modificare a domiciliului fiscal."

În aceste condiţii, se constată că în mod corect prima instanţă a reţinut că în fapt, competenţa de administrare a comercianţilor care îşi modifică sediul social revine, până la finalizarea procedurii de schimbare a sediului social şi a domiciliului fiscal, organului fiscal de la domiciliul fiscal, respectiv organului fiscal de la vechiul sediu social, ceea ce face ca în speţă, calitatea de organ fiscal competent teritorial în întocmirea procesului-verbal de declarare a stării de insolvabilitate nr. x din 6 martie 2013 să aparţină Administraţiei Finanţelor Publice a Municipiului Suceava.

Pe de altă parte, Înalta Curte constată că, interpretând logic, teleologic şi gramatical dispoziţiile legale anterior enunţate, se constată că acestea consacră cu caracter imperativ, obligaţia contribuabilului de a-şi înregistra domiciliul fiscal atunci când acesta este diferit de domiciliul sau de sediul social, alin. (33) reglementând, cu caracter subsidiar, că organul fiscal emite din oficiu, decizia de modificare a domiciliului fiscal ori de câte ori constată că domiciliul fiscal este diferit de domiciliul sau sediul social, iar contribuabilul nu a depus cerere de modificare a domiciliului fiscal.

Date fiind aceste aspecte, se apreciază că în speţă, recurenţii nu-şi pot invoca propria culpă în nedeclararea schimbării domiciliului lor fiscal şi nu pot invoca faptul că organul fiscal nu a făcut modificările acestor date din oficiu, de vreme ce recurenţilor le incumba cu caracter imperativ o asemenea obligaţie, sarcina organului fiscal de a face modificări din oficiu având un caracter subsidiar obligaţiei contribuabililor şi neavând caracter imperativ.

Astfel, deşi recurenţii trebuiau să depună cererea la organul fiscal în a cărui rază teritorială urma a se stabili domiciliul lor fiscal, aceştia nu şi-au îndeplinit obligaţia ce se incumba, considerând în mod eronat că această obligaţie ar aparţine prioritar organului fiscal şi nu contribuabilului.

Totodată, se constată că la momentul emiterii actului administrativ contestat, respectiv a procesului-verbal de declarare a stării de insolvabilitate nr. x, respectiv la data de 6 martie 2013, sediul social de care recurenţii se prevalează, din Bucureşti, Bd. Unirii, sector 3, era expirat din data de 16 iunie 2011, conform adresei de furnizare de informaţii nr. x emisă de către Oficiul Naţional al Registrului Comerţului.

În ceea ce priveşte lipsa din procesul-verbal de declarare a stării de insolvabilitate nr. x din 6 martie 2013 a menţiunilor privind datele de identificare ale contribuabilului sau a persoanei împuternicire de către contribuabil, Înalta Curte constată că prima instanţă în mod corect a stabilit că aceste elemente nu sunt de natură a atrage nulitatea actului administrativ în litigiu.

Astfel, potrivit art. 46 din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc. , republicat, lipsa unuia dintre elementele actului administrativ fiscal, referitoare la numele, prenumele şi calitatea persoanei împuternicite a organului fiscal, numele şi prenumele ori denumirea contribuabilului, a obiectului actului administrativ sau a semnăturii persoanei împuternicite a organului fiscal, cu excepţia prevăzută la art. 43 alin. (6), atrage nulitatea acestuia.

Analizând articolul de mai sus se observă că acesta reglementează o situaţie cu caracter derogator de la prezumţia de legalitate de care se bucură actele administrativ fiscale, astfel că aceste dispoziţii sunt de strictă interpretare şi aplicare, lipsa unuia sau altuia dintre elementele actului administrativ fiscal, prevăzute de art. 43 din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc. , republicat, invocate de către recurenţi nefiind în măsură să conducă la nulitatea respectivului act câtă vremea menţiunile lipsă nu se regăsesc în prevederile art. 46 din acelaşi act normativ, dispoziţii ce sunt de strictă interpretare.

Pe de altă parte, se constată că în procesul-verbal de declarare a stării de insolvabilitate nr. x din 6 martie 2013, depus la filele 22-25 din dosarul de fond, organul fiscal a indicat fosta şi actuala denumire a contribuabilului persoană juridică, forma acesteia de organizare, ultimul sediul şi respectiv, ultimul domiciliu fiscal cunoscut, precum şi codul de identificare fiscală, elemente ce se regăsesc între datele de identificare ale contribuabilului şi care fac posibilă identificarea acestui contribuabil.

Astfel, se constată că pe lângă faptul că recurenţii nu au invocat lipsa unor elemente din procesul verbal în discuţie, care, prin prisma dispoziţiilor art. 46 din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc. , republicat, să conducă la nulitatea actului administrativ fiscal, aceştia nici nu au făcut dovada unui presupus prejudiciu care le-ar i fost cauzat prin lipsa menţiunilor invocate.

Referitor la motivul de nelegalitate al actului fiscal contestat privitor la necomunicarea acestuia, Înalta Curte constată că şi acest motiv de recurs este neîntemeiat, având în vedere faptul că acesta a fost comunicat contribuabilului persoană juridică la ultimul domiciliu fiscal cunoscut, respectiv cel din Suceava iniţial prin poştă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, conform prevederilor art. 44 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003, corespondenţa fiind restituită, motiv pentru care organul fiscal a procedat la afişarea procesului-verbal la ultimul domiciliu fiscal cunoscut, fiind întocmit procesul verbal de afişare din data de 4 aprilie 2013, actul fiind comunicat şi prin publicitate, în condiţiile art. 44 alin. (3) din O.G. nr. 92/2003, prin afişarea, concomitent, la sediul organului fiscal emitent şi pe pagina de internet a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, a unui anunţ ce a menţionat că a fost emis actul administrativ fiscal pe numele contribuabilului, fiind întocmit procesul-verbal nr. x din 4 aprilie 2013 privind îndeplinirea procedurii de comunicare prin publicitate.

Înalta Curte constată că criticile aduse de către recurenţi prin motivele de recurs formulate nu sunt de natură a fundamenta o altă soluţie decât cea adoptată de către prima instanţă, aceştia nefăcând dovada contrară celor reţinute în faţa instanţei de fond.

III. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele ce preced, Înalta Curte în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (1)-(3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, va respinge recursul formulat de A. şi B. împotriva Sentinţei nr. 234 din 19 noiembrie 2014 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge recursul declarat de A. şi B. împotriva Sentinţei nr. 234 din 19 noiembrie 2014 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 aprilie 2017.