Judicial transfer request dismissed for failure to meet tenure and institutional stability criteria

Asupra contestaţiei de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, reţine următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Hotărârile contestate

Prin Hotărârea nr. 1197 din 25 octombrie 2016, Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, a respins cererea de transfer la Judecătoria Craiova, formulată de doamna judecător A., încadrată la Judecătoria Slatina.

Prin Hotărârea nr. 1579 din 17 decembrie 2016, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a respins contestaţia formulată de doamna judecător A. împotriva Hotărârii nr. 1197 din 25 octombrie 2016.

În motivarea celor două hotărâri s-au reţinut, în esenţă, următoarele:

Potrivit listei posturilor vacante la instanţele judecătoreşti publicate pe pagina de internet a Consiliului Superior al Magistraturii la data de 12 octombrie 2016, la Judecătoria Slatina, instanţa de la care se solicită transferul, erau ocupate toate cele 22 posturi de judecător prevăzute în schemă, neexistând posturi vacante.

La această instanţă, în semestrul I al anului 2016, încărcătura pe judecător a fost de 527 dosare, faţă de media naţională de 643 dosare, iar în aceeaşi perioadă încărcătura pe schemă a fost de 527 dosare spre deosebire de media naţională de 572 dosare.

La Judecătoria Craiova, existau 5 posturi de judecători care erau efectiv vacante şi disponibile pentru transfer. La aceasta instanţă, în semestrul I al anului 2016, încărcătura pe judecător a fost de 655 dosare, faţă de media naţională de 643 dosare, iar în aceeaşi perioadă încărcătura pe schemă a fost de 610 dosare spre deosebire de media naţională de 572 dosare.

Secţia pentru judecători a reţinut că pentru transferul de la Judecătoria Slatina la Judecătoria Craiova au fost formulate 2 cereri de transfer, de către doamnele judecător A. şi B., iar din analiza comparativă a respectivelor solicitări prin prisma criteriilor prevăzute de art. 3 din Regulament, având în vedere motivele invocate de solicitante, s-a apreciat ca este prioritar transferul doamnei B. luând în considerare vechimea de 2 ani şi 3 luni la instanţa de la care solicită transferul spre deosebire de vechimea de 1 an şi 2 luni la instanţa de la care solicită transferul a doamnei judecător A.

De asemenea, Secţia pentru judecători a avut în vedere şi faptul că de la Judecătoria Slatina s-au formulat 5 cereri de transfer la alte instanţe (un judecător renunţând ulterior la cererea formulată), astfel încât, pentru a nu perturba activitatea acestei instanţe, s-a apreciat că nu este oportună încuviinţarea a mai mult de 2 cereri de transfer, ţinând cont de situaţia existentă la această judecătorie, unde încărcătura pe judecător şi pe schemă se situează în apropierea mediei naţionale în condiţiile unei scheme complete. Astfel, pe lângă admiterea cererii de transfer la Judecătoria Craiova, formulată de doamna judecător B., Secţia pentru judecători a dispus şi transferul doamnei judecător C. la Judecătoria Râmnicu Vâlcea, luând în considerare motivele personale invocate de magistratul în cauză, avizele favorabile comunicate, precum şi distanţa mare dintre localitatea de domiciliu şi sediul instanţei la care funcţionează în prezent.

Din analiza comparativă a cererilor de transfer la Judecătoria Craiova, secţia pentru judecători a reţinut că în temeiul criteriilor prevăzute de art. 3 din Regulament, au fost considerate ca prioritare cererile formulate de către doamnele judecător B., D., E., F. şi G., având în vedere motivele personale invocate, precum şi faptul că magistraţii în cauză domiciliază în municipiul Craiova, localitatea unde funcţionează instanţa la care au solicitat transferul, iar distanţa dintre localitatea de domiciliul şi sediile instanţelor la care funcţionează în prezent, este parcursă prin naveta zilnică.

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a constatat ca în ceea ce priveşte cererea de transfer la Judecătoria Craiova formulată de doamna judecător A., au fost avute în vedere toate criteriile prevăzute de art. 3 din Regulamentul privind transferul şi detaşarea judecătorilor şi procurorilor, delegarea judecătorilor, numirea judecătorilor şi procurorilor în alte funcţii de conducere, precum şi numirea judecătorilor în funcţia de procuror şi a procurorilor în funcţia de judecător, aprobat prin Hotărârea nr. 193 din 09 martie 2006 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, cu modificările şi completările ulterioare, în special situaţia instanţei de la care se solicită transferul.

Raportat la raţiunile şi necesităţile sistemului judiciar, analiza cererii de transfer s-a făcut prin prisma acestor criterii, pentru a asigura luarea unei decizii obiective, în condiţii de legalitate şi oportunitate şi în raport de circumstanţele concrete ale solicitării, cu menţinerea unui echilibru între interesul public pe care Consiliul Superior al Magistraturii are obligaţia să-l ocrotească în exercitarea rolului său de garant al independenţei şi interesul legitim privat.

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a mai reţinut că normele care reglementează instituţia transferului au caracter supletiv şi conferă doar o vocaţie în sensul arătat, rară a crea în mod automat un drept al solicitantului. Din interpretarea tuturor dispoziţiilor legale şi regulamentare privitoare la transferul judecătorilor şi procurorilor rezultă că gestionarea resurselor umane în sistemul judiciar reprezintă atributul Consiliului Superior al Magistraturii, astfel încât ocuparea posturilor vacante trebuie să se raporteze la raţiunile şi necesităţile sistemului judiciar, pentru evitarea provocării unor grave disfuncţionalităţi în activitatea instanţelor şi parchetelor.

Contestaţia dedusă judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data de 11.11.2017, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul Consiliul Superior al Magistraturii, anularea Hotărârii nr. 1579 din 15 decembrie 2016 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii şi a Hotărârii nr. 1197 din 25 octombrie 2016 a Consiliului Superior al Magistraturii, secţia pentru judecători, precum şi obligarea intimatului să emită o hotărâre prin care să aprobe cererea de transfer a contestatoarei din funcţia de judecător în cadrul Judecătoriei Slatina în funcţia de judecător în cadrul Judecătoriei Craiova.

În motivarea cererii formulate, reclamanta a susţinut, în cadrul motivelor de nelegalitate ale Hotărârii Secţiei pentru judecători nr. 1197 din 25 octombrie 2016, faptul că ordinea de zi a Secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, din data de 25 octombrie 2016, a cuprins 10 puncte, iar punctul 9 a fost reprezentat de cererile de transfer formulate de către judecători, arătând că aproape în unanimitate hotărârile adoptate de Secţia pentru judecători la punctul al nouălea au fost semnate de Preşedintele de la acea dată a Consiliului Superior al Magistraturii, dl. H., excepţie făcând doar câteva hotărâri, printre care şi hotărârea contestatoarei. Apreciază că astfel au fost încălcate normele procedurale reglementate de Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului Superior al Magistraturii, respectiv art. 12 alin. (4), (10) din Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 326/2005, întrucât au fost adoptate hotărâri care au fost semnate de către un alt membru al Consiliului Superior al Magistraturii, judecător I., iar nu de către Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii, judecător H.

În cadrul motivelor de netemeinicie a arătat că, în cursul anilor 2014-2015, a formulat nouă cereri de transfer de la Judecătoria Ploieşti, solicitând constant aprobarea transferului la Judecătoria Craiova sau, în subsidiar, la Judecătoria Slatina. A arătat că toate cererile formulate, în decurs de un an şi jumătate, au fost respinse de Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, respectiv de către Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, motiv pentru care a formulat contestaţie la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

A arătat că prin decizia nr. 2523 din 16.06.2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă contestaţia formulată împotriva Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1383 din 11 decembrie 2014 şi Hotărârea Secţiei pentru Judecători nr. 1091 din 21 octombrie 2014, fiind obligat intimatul Consiliul Superior al Magistraturii să emită o hotărâre prin care să aprobe cererea de transfer a contestatoarei în funcţia de judecător la Judecătoria Slatina, instanţă la care în prezent contestatoarea face zilnic naveta, câte 100 Km.

Contestatoarea a prezentat argumente în favoarea admiterii contestaţiei sale, arătând că are domiciliul stabil în Craiova, localitate în care a avut întotdeauna domiciliul şi unde doreşte să lucreze ca judecător. De asemenea, a arătat că şi la criteriul vechimii în magistratură, niciuna dintre cele 6 colege, ale căror cereri de transfer au fost aprobate, nu are vechime ca judecător mai mare decât contestatoarea, precum şi faptul că la data soluţionării cererii sale de transfer la Judecătoria Slatina nu existau locuri vacante, schema posturilor de judecător fiind completă. Cu privire la criteriul ce vizează volumul de activitate la instanţa de la care solicită transferul, contestatoarea a arătat că nu este mai încărcat decât cel al instanţei unde solicită transferul, aspect confirmat de intimatul Consiliul Superior al Magistraturii. A apreciat că în toate cele 6 hotărâri ale Secţiei pentru judecători, prin care a fost admis transferul colegilor săi, criteriul prioritar avut în vedere de către Consiliul Superior al Magistraturii în analizarea cererilor de transfer formulate a fost constituit din "motivele personale", care nu au fost detaliate/indicate sub nicio formă, acestea rămânând doar la stadiul de generalitate. A prezentat pe larg motivele sale personale, care au determinat-o să formuleze cererea de transfer, care sunt generate de naveta zilnică, ce i-a afectat negativ sănătatea şi îi îngreunează activitatea profesională.

Cu privire la motivele formulate, care privesc anularea Hotărârii nr. 1579 din 15 decembrie 2016 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, contestatoarea a susţinut, în esenţă, că nu i s-a acordat egalitate de tratament în raport cu cererile doamnelor judecător menţionate în cerere, neţinându-se cont de unul dintre criteriile prevăzute de art. 3 din Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 193/2006 referitor la Regulamentul privind transferul, detaşarea judecătorilor şi procurorilor, care are în vedere vechimea ca judecător sau procuror şi vechimea la instanţa sau parchetul de la care se solicită transferul.

Se apreciază că intimatul Consiliul Superior al Magistraturii, procedând la o analiză formală a condiţiilor prevăzute de lege, a emis o hotărâre nelegală ce a condus la vătămarea drepturilor sale, în sensul că prin luarea măsurilor care se impun pentru menţinerea unei scheme echilibrate de personal, raportat la raţiunile şi necesităţile sistemului judiciar, precum şi a stabilităţii în sistem, acestea nu trebuie doar enumerate la momentul luării unei decizii asupra unei cereri de transfer, ci aplicate în cazul concret, în cazul unei analize obiective întemeiate pe criterii prevăzute de lege. A arătat că motivarea hotărârii reprezintă o simplă înşiruire de date şi de articole din lege sau regulamente, fără a cuprinde însă o evaluare in concreto a datelor analizate.

A concluzionat că cererile de transfer au fost tratate în mod discreţionar, discriminatoriu, nefiind analizate cumulativ, cu aceeaşi pondere, criteriile prevăzute de art. 3 din Regulamentul pentru transferul şi detaşarea judecătorilor şi procurorilor, aprobat prin Hotărârea nr. 193/2006 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, fiind pronunţate astfel soluţii diferite raportat la situaţii de fapt similare, cu încălcarea principiului egalităţii de tratament.

3. Apărarea formulată de intimatul Consiliul Superior al Magistraturii

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a solicitat respingerea contestaţiei, ca neîntemeiată, arătând, în esenţă, că la adoptarea soluţiei de respingere a cererii de transfer formulată de contestatoare, Secţia pentru judecători a avut în vedere că pentru Judecătoria Craiova, instanţă la care la momentul analizării cererilor de transfer erau vacante efectiv 5 posturi de judecător, au fost formulate 12 cereri de transfer care au fost analizate comparativ, în temeiul criteriilor prevăzute de art. 3 din Regulamentul pentru transferul şi detaşarea judecătorilor şi procurorilor, aprobat prin Hotărârea nr. 193/2006 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, avându-se în vedere motivele personale şi profesionale invocate, situaţia instanţei de la care se solicită transferul, precum şi situaţia instanţei la care se solicită transferul, vechimea solicitanţilor la aceste instanţe şi în funcţia de judecător, precum şi avizele exprimate de către instanţele implicate. De asemenea, Secţia pentru judecători a reţinut că, neexistând o ordine prioritară a criteriilor regulamentare, s-a avut în vedere asigurarea unui echilibru just între necesităţile impuse de politica de resurse umane şi interesele individuale ale magistraţilor.

Intimatul a arătat că soluţia de respingere a cererii de transfer a fost menţinută prin Hotărârea Plenului, reţinându-se în esenţă că din interpretarea tuturor dispoziţiilor legale şi regulamentare privitoare la transferul judecătorilor şi procurorilor rezultă că gestionarea resurselor umane în sistemul judiciar reprezintă atributul Consiliului Superior al Magistraturii, astfel încât ocuparea posturilor vacante trebuie să se raporteze la raţiunile şi necesităţile sistemului judiciar, pentru evitarea provocării unor grave disfuncţionalităţi în activitatea instanţelor şi parchetelor.

4. Procedura derulată

În temeiul art. 13 din Legea nr. 554/2004, la dosarul cauzei s-au ataşat actele administrative atacate şi documentaţia aferentă.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra contestaţiei

Argumentele de fapt şi de drept relevante

Analizând actele dosarului, Înalta Curte apreciază că hotărârile atacate sunt legale şi temeinice, pentru motivele ce vor fi arătate în continuare.

Astfel, Înalta Curte apreciază drept neîntemeiat motivul de nelegalitate referitor la nesemnarea Hotărârii Secţiei pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1197 din 25 octombrie 2016 de către preşedintele Consiliului, întrucât, potrivit prevederilor art. 12 alin. (10) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului Superior al Magistraturii, aprobat prin Hotărârea nr. 326/2005 a acestei autorităţi, hotărârile secţiilor pot fi semnate şi de către judecătorul sau procurorul desemnat să prezideze lucrările secţiilor.

Or, după cum rezultă din procesul verbal întocmit la data de 25 octombrie 2016 (fila 260), având în vedere imposibilitatea preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii de a mai participa la lucrările Secţiei pentru judecători, membrii prezenţi ai acesteia l-au desemnat ca preşedinte de şedinţă pe domnul judecător I. pentru cauzele rămase pe ordinea de zi, acesta semnând şi hotărârea nr. 1197 din 25 octombrie 2016. În opinia Înaltei Curţi, lipsa menţionării concrete în acest proces verbal a cauzelor în care preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii s-a aflat în imposibilitate de a participa nu este de natură a atrage per se nulitatea hotărârii, atâta timp cât nu există nicio dovadă că preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii ar fi participat la discutarea cererii de transfer formulate de reclamantă.

Mai mult, Înalta Curte apreciază că reclamanta nu a făcut dovada vătămării ce i-a fost produsă prin nesemnarea hotărârii nr. 1197 din 25 octombrie 2016 de către preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii, în cauză neexistând vreun indiciu care să conducă spre ideea posibilităţii admiterii cererii de transfer în măsura în care şedinţa ar fi fost condusă de preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii şi nu de un preşedinte de şedinţă.

Nu este întemeiat nici argumentul reclamantei prin care se susţine că cererea sa de transfer ar fi fost tratată discreţionar şi discriminatoriu, fără luarea în considerare a unor criterii obiective, încălcându-se astfel principiul tratamentului egal. Aceasta dat fiind că, astfel cum rezultă din conţinutul hotărârilor atacate, aprecierea ca preferabilă a cererii de transfer formulate de doamna judecător B. (de la Judecătoria Slatina la Judecătoria Craiova) în raport cu cea formulată de reclamantă a avut la bază analiza comparativă a criteriilor prevăzute de art. 3 din Regulamentul privind transferul şi detaşarea judecătorilor şi procurorilor, delegarea judecătorilor, numirea judecătorilor şi procurorilor în alte funcţii de conducere, precum şi numirea judecătorilor în funcţia de procuror şi a procurorilor în funcţia de judecător (anexă la Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 193/2006) - în condiţiile în care titularele cererilor de transfer aveau aceeaşi vechime în funcţie şi o situaţie familială similară (fila 270), doamna judecător B. avea o vechime de 2 ani şi 3 luni la Judecătoria Slatina, mai mare decât cea a reclamantei (1 an şi 2 luni).

Înalta Curte constată că aceeaşi analiză comparativă a criteriilor prevăzute de art. 3 din actul normativ menţionat a întemeiat şi aprobarea cererii de transfer formulate de doamna judecător C. (de la Judecătoria Slatina la Judecătoria Râmnicu Vâlcea) - chiar dacă vechimea în funcţie a acesteia era mai mică decât a reclamantei, vechimea sa la instanţă era mai mare (1 an şi 8 luni) şi soţul său avea locul de muncă în localitatea unde se solicita transferul, iar motivele personale invocate erau similare celor invocate de reclamantă (fila 79).

În raport cu cele mai sus expuse, nu se poate reţine că prin aprobarea cererilor de transfer formulate de doamnele judecător B. şi C. în detrimentul celei formulate de reclamantă, pârâtul Consiliului Superior al Magistraturii şi-ar fi exercitat dreptul de apreciere prin încălcarea drepturilor reclamantei şi nici că hotărârile atacate ar fi fost motivate deficitar şi neconvingător; contrar susţinerilor reclamantei, cererile de transfer au fost soluţionate pe baza situaţiei concrete a fiecărui solicitant, fără a fi absolutizat niciunul dintre criteriile prevăzute de art. 3 din anexa la Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 193/2006.

Sub acest aspect este de menţionat că legea nu instituie o ordine de preferinţă a criteriilor ce trebuie avute în vedere la soluţionarea cererilor de transfer şi nici nu acordă acestora o pondere anume, gestionarea resurselor umane în sistemul judiciar fiind în competenţa exclusivă a Consiliului Superior al Magistraturii.

Înalta Curte apreciază că în cauză nu prezintă relevanţă analiza comparativă a situaţiei reclamantei în raport cu situaţia magistraţilor cărora li s-au admis cererile de transfer la Judecătoria Craiova de la alte instanţe decât Judecătoria Slatina (doamnele judecător G., D., F., E.). Aceasta în condiţiile în care, astfel cum rezultă din actele dosarului, pentru sesiunea de transferuri din data de 25 octombrie 2016, secţia de judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a apreciat drept neoportună aprobarea a mai mult de două cereri de transfer de la Judecătoria Slatina, chiar dacă cele 22 de posturi erau ocupate. În opinia Înaltei Curţi, această decizie se circumscrie marjei de apreciere a autorităţii; în contextul obligaţiei acesteia de a asigura un echilibru între interesul personal al titularului cererii de transfer şi interesul general al asigurării unei funcţionări optime a instanţelor de judecată, este rezonabil a nu se permite transferul a mai mult de 10% din numărul judecătorilor ce figurează pe schema instanţei, neputând fi ignorat riscul dezechilibrării activităţii acesteia şi fiind imposibil a se previziona cu certitudine existenţa unor cereri de transfer viitoare.

De asemenea, Înalta Curte constată că avizele emise de instanţe cu privire la cererile de transfer formulate de judecători nu au avut un rol determinant în modul de soluţionare a acestor cereri. Neregăsindu-se între criteriile prevăzute de art. 3 din anexa la Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 193/2006, avizele menţionate au caracter consultativ, autoritatea fiind îndrituită să aprecieze asupra utilităţii şi relevanţei acestora în soluţionarea cererilor de transfer. Contrar susţinerilor reclamantei, din analiza hotărârilor atacate nu rezultă că motivul primordial al respingerii cererii sale de transfer l-a constituit existenţa unor avize nefavorabile de la Tribunalul Olt şi Curtea de Apel Craiova, acest argument fiind, în mod evident, secundar în raport cu analiza comparativă a criteriilor de transfer şi cu limitarea numărului de transferuri ce puteau fi aprobate de la Judecătoria Slatina, aspecte ce au fost detaliate în cele arătate mai sus.

Temeiul legal al soluţiei adoptate

Faţă de considerentele mai sus expuse şi văzând prevederile art. 29 alin. (7) şi (9) din Legea nr. 317/2004, Înalta Curte va respinge contestaţia reclamantei, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge contestaţia formulată de A. împotriva Hotărârii nr. 1579 din 15 decembrie 2016 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii şi a Hotărârii nr. 1197 din 25 octombrie 2016 a Consiliului Superior al Magistraturii, secţia pentru judecători, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 aprilie 2017.