Transfer to judgeship not automatic; prosecutor’s transfer challenge denied, council’s discretion upheld

Asupra contestaţiei de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.Hotărârea contestată

Prin Hotărârea nr. 1255 din 27 octombrie 2016 Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a respins cererea formulată de A., procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu, de eliberare din funcţia de procuror şi numire în funcţia de judecător la Tribunalul Bucureşti, Tribunalul Prahova sau la Tribunalul Giurgiu.

2.Calea de atac exercitată

Împotriva Hotărârii nr. 1255 din 27 octombrie 2016 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, A. a formulat contestaţie solicitând,în temeiul art. 18 din Legea nr. 554/2004, admiterea contestaţiei, anularea hotărârii atacate şi obligarea intimatului Consiliul Superior al Magistraturii să emită o noua hotărâre, prin care să aprobe cererea sa de numire în funcţia de judecător la Tribunalul Bucureşti, Tribunalul Prahova sau Tribunalul Giurgiu şi să emită propunere în acest sens Preşedintelui României.

În motivare arată că hotărârea menţionată este nelegală, fiind dată cu încălcarea prevederilor art. 61 din Legea nr. 303/2004, deoarece îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege pentru a fi numit în funcţia de judecător la Tribunalul Bucureşti, Tribunalul Prahova sau Tribunalul Giurgiu.

Contestatorul a susţinut un interviu în faţa Secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, care a constatat faptul ca îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege pentru a fi numit în funcţia de judecător, astfel cum rezulta din Hotărârea nr. 1021 din 25 octombrie 2016.

Contestatorul solicită să se constate că Hotărârea Plenului C.S.M., prin care i s-a respins cererea de numire în funcţia de judecător, a fost emisă cu exces de putere, ceea ce conduce la nelegalitatea acesteia, având ca şi consecinţă vătămarea dreptului. Din interpretarea sintagmei "pot fi numiţi", care se regăseşte în cuprinsul art. 61 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, rezultă că magistraţii care formulează cereri de numire au dreptul la o aplicare justă a marjei de apreciere de către autoritatea decidentă şi în cadrul acesteia, în condiţiile întrunirii tuturor criteriilor, numirea în funcţia de judecător este un drept şi nu o vocaţie.

Limitele dreptului de apreciere al unei autorităţi sunt determinate prin conţinutul art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004 care defineşte excesul de putere ca fiind exercitarea dreptului de apreciere al unei autorităţi publice prin încălcarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor.

În cazul cererilor procurorilor de numire în funcţia de judecător, dreptul este reglementat de art. 61 din Legea nr. 303/2004, text care cuprinde şi condiţiile în care se poate efectua numirea.

De asemenea, potrivit art. 23 alin. (11) din Hotărârea nr. 193 din 9 martie 2006 a plenului Consiliului Superior al Magistraturii pentru aprobarea Regulamentului privind transferul şi detaşarea judecătorilor şi procurorilor, delegarea judecătorilor, numirea judecătorilor şi procurorilor în alte funcţii de conducere, precum şi numirea judecătorilor în funcţia de procuror şi a procurorilor în funcţia de judecător:

La soluţionarea cererilor prevăzute la art. 22 alin. (1) pot fi avute în vedere următoarele criterii:

- volumul de activitate al instanţei sau parchetului de la care provine solicitantul şi la care se solicită numirea, numărul posturilor vacante la instanţele ori parchetele implicate şi dificultăţile de ocupare a acestora;

- vechimea efectivă în funcţia de judecător sau procuror;

- vechimea la instanţa sau parchetul de la care provine solicitantul;

- vechimea în gradul aferent instanţei, respectiv parchetului la care se solicită numirea.

Contestatorul mai susţine că în hotărârea atacată se arată că la data de 12 octombrie 2016, situaţia posturilor vacante şi a încărcăturii/judecător în primul semestru al anului 2016 se prezenta după cum urmează:

Tribunalul Bucureşti - 33 de posturi (la data de 25 octombrie 2016) - 506 cauze/judecător;

Tribunalul Prahova - 14 de posturi - 614 cauze/judecător;

Tribunalul Giurgiu - 5 posturi - 540 cauze/judecător, faţă de o medie naţională de 346 cauze/judecător.

În aceeaşi perioadă, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu s-a înregistrat o încărcătură de 94 de dosare/procuror, comparativ cu o medie naţională de 102 dosare/procuror; totodată, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu sunt ocupate 9 posturi din cele 10 posturi prevăzute în schemă.

Se observă că încărcătura de dosare la Tribunalul Bucureşti, Tribunalul Prahova şi Tribunalul Giurgiu este mult mai mare decât la Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu.

Criteriul privind vechimea efectivă în funcţia de procuror - 8 ani şi 3 luni - nu a fost analizat de Consiliul Superior al Magistraturii, făcându-se referire numai la vechimea de doar 1 an şi 3 luni la Parchetul de pe lângă Judecătoria Giurgiu. Numai această ultimă vechime, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Giurgiu, a fost analizată de Consiliului Superior al Magistraturii.

Toate aceste elemente, respectiv un volum de activitate mare, cu mult peste media naţională la instanţele la care a solicitat numirea comparativ cu un volum mult mai mic la parchet, faptul că toate instanţele şi unităţile de parchet au transmis avize favorabile, avizul favorabil al Secţiei de Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii şi existenţa unor posturi vacante, demonstrează că intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a exercitat dreptul de apreciere cu încălcarea dreptului său de a fi numit în funcţia de judecător, îndeplinind toate condiţiile legii.

În drept invocă prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., art. 61 din Legea nr. 303/2004, art. 22 şi art. 23 din Hotărârea nr. 193 din 9 martie 2006 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii.

Consiliul Superior al Magistraturii a formulat întâmpinare solicitând respingerea contestaţiei formulate de domnul A., împotriva Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1255/2016, ca neîntemeiată.

Prin cererea înregistrată la Consiliul Superior al Magistraturii, invocând motive de ordin personal şi profesional, domnul A., procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu, a solicitat eliberarea din funcţia de procuror şi numirea în funcţia de judecător la Tribunalul Bucureşti, Tribunalul Prahova sau Tribunalul Giurgiu. în temeiul dispoziţiilor art. 61 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Din datele Direcţiei resurse umane şi organizare rezultă că domnul procuror avea o vechime în funcţia de procuror de 8 ani şi 3 luni, iar la parchetul de unde provine avea o vechime de 1 an, 3 luni şi 29 de zile.

Prin Hotărârea nr. 1021 din 25 octombrie 2016. Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a constatat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru numirea în funcţia de judecător a domnului procuror, în sensul că are gradul corespunzător instanţei la care solicită numirea şi nu se află în niciun caz de interdicţie legală pentru numire.

Însă, adoptarea hotărârii Secţiei pentru judecători privind îndeplinirea condiţiilor legale pentru numirea în funcţia de judecător nu creează în mod automat un drept la numire şi nu conduce de plano la admiterea cererii de către Plenul Consiliului Superior al Magistraturii.

Conform evidenţelor direcţiei de resort, rezultă că la Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu, unitatea de parchet la care este încadrat contestatorul, era vacant un post de execuţie.

În ceea ce priveşte volumul de activitate, în semestrul I din anul 2016, la Parchetul de pe Tribunalul Giurgiu s-a înregistrat o încărcătură de 94 de dosare/procuror, comparativ cu media naţională de 102 de dosare şi o încărcătură pe schemă de 84 de dosare comparativ cu 88 de dosare media naţională.

În ceea ce priveşte Tribunalul Bucureşti, instanţă la care domnul procuror a solicitat numirea în funcţia de judecător, erau vacante efectiv 33 de posturi.

La această instanţă, în anul 2016, încărcătura/judecător a fost de 506 de cauze/judecător, faţă de media naţională de 346 de cauze/judecător, iar încărcătura/schemă a fost de 453 de cauze, spre deosebire de media naţională de 318 de cauze pe schemă.

La Tribunalul Prahova erau 14 posturi vacante. încărcătura/judecător fiind de 614 cauze, faţă de media naţională de 346 de cauze/judecător.

La Tribunalul Giurgiu erau 5 posturi de judecător vacante, încărcătura pe judecător fiind de 540 de cauze/judecător, faţă de media naţională de 346 de cauze/judecător.

Reprezintă atributul exclusiv al Consiliului Superior al Magistraturii în a lua măsurile care se impun pentru ocuparea posturilor vacante, raportat la raţiunile şi necesităţile sistemului judiciar, stabilitatea în sistem, precum şi parcurgerea etapelor de formare, perfecţionare, promovare a judecătorilor şi procurorilor, numirea procurorilor în funcţia de judecător şi a judecătorilor în funcţia de procuror.

Dispoziţiile legale şi regulamentare anterior menţionate conferă numai o vocaţie în sensul arătat, iar nu un drept, aşa cum susţine contestatorul. rămânând la latitudinea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii să dispună cu privire la cererile care au ca obiect numirea în funcţia de judecător.

Vocaţia la numirea din funcţia de procuror în cea de judecător şi. respectiv, din funcţia de judecător în cea de procuror, reiese chiar din prevederea legală a art. 61 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, normă cu caracter supletiv, ce conferă Consiliului Superior al Magistraturii prerogativa aprecierii în funcţie de toate elementele de fapt, avându-se în vedere asigurarea unui echilibru între interesul general, şi anume funcţionarea în bune condiţii a instanţelor şi parchetelor şi interesele de ordin profesional şi personal ale judecătorului sau procurorului care solicită aprobarea cererii.

La soluţionarea cererii formulate de domnul procuror A., Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a avut în vedere motivele de ordin profesional invocate, avizele comunicate de unităţile de parchet şi de instanţele implicate, criteriile regulamentare, precum şi situaţia Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu. Astfel, având în vedere existenţa unui post vacant de execuţie şi volumul de activitate situat aproape de media naţională, s-a apreciat în mod corect că admiterea cererii domnului procuror ar fi dus la afectarea bunei funcţionări a acestei unităţi de parchet. De asemenea, a fost avută în vedere vechimea mică a contestatorului la Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu.

Împrejurarea că volumul de activitate la unitatea de parchet la care funcţionează contestatorul este mai mic decât media naţională nu conduce automat la admiterea cererii, toate criteriile regulamentare fiind analizate coroborat în vederea asigurării bunei funcţionări a instanţelor şi parchetelor implicate.

Avizele favorabile transmise sunt consultative, în speţă Plenul apreciind că la acel moment situaţia resurselor umane de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu impunea prezenţa contestatorului, aşa cum am arătat.

În speţă, nu este vorba de exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinţei de a nu rezolva cererea unei persoane, întrucât respingerea cererii s-a făcut în limitele competenţelor legale şi cu respectarea dispoziţiilor regulamentare şi legale incidente. Potrivit art. 2 alin. (1) lit. n) din acelaşi act normativ, excesul de putere este definit ca fiind "exercitarea dreptului de apreciere al autorităţilor publice prin încălcarea limitelor competenţei prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor", situaţie care nu poate fi reţinută în speţa de faţă.

Astfel, hotărârea atacată este legală şi nu este emisă cu exces de putere. Motivele contestaţiei privesc oportunitatea soluţiei administrative. Raportul de drept administrativ este supus principiului proporţionalităţii cât priveşte măsurile individuale dispuse de autorităţile publice, raportat la interesul public pe care acestea au misiunea de a-l aduce la îndeplinire. Acest principiu impune ca actele administrative să nu depăşească limitele a ceea ce este adecvat şi necesar pentru a atinge scopul urmărit, astfel ca inconvenientele aduse destinatarului să nu fie excesiv de împovărătoare. Limitele legale ale exercitării dreptului de apreciere se raportează la scopul legii, iar analiza respectării acestora vizează respectarea principiului proporţionalităţii. a echilibrului necesar între măsurile individuale şi interesul public ocrotit, potrivit competenţei legale a autorităţii publice (în speţă, interesul public al bunei funcţionări a justiţiei). Din această perspectivă, raportat la motivarea hotărârii atacate, nu se poate afirma că Plenul Consiliului Superior al Magistraturii s-ar fi îndepărtat de la scopul legii sau ar fi acţionat în mod nerezonabil, încălcând limitele marjei de apreciere, atunci când a respins cererea contestatorului de numire în funcţia de judecător.

Aşa cum s-a arătat, deşi au fost analizate toate motivele de ordin personal şi profesional ale contestatorului, interesul public al asigurării bunei funcţionări a Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu a primat, numirea unui procuror în funcţia de judecător la tribunalele sus-arătate nefiind oportună la acel moment.

În plus, în ceea ce priveşte instanţele judecătoreşti, nu există vreo dificultate de ocupare a acestor posturi de către judecători, acestea fiind deosebit de atractive pentru judecătorii îndrituiţi să formuleze cereri de promovare, transfer sau detaşare.

3.Soluţia pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie supra contestaţiei formulate

Examinând contestaţia formulată de către dl. procuror A. împotriva Hotărârii nr. 1255 din 27 octombrie 2016 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, prin care i s-a respins cererea de a fi numit judecător, Înalta Curte costată că aceasta este nefondată şi urmează a fi respinsă pentru motivele expuse în continuare.

Prin cererea înregistrată la Consiliul Superior al Magistraturii, sub nr. x/2015, contestatorul A. a solicitat numirea din funcţia de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu, în funcţia de judecător la Tribunalul Bucureşti, Tribunalul Prahova sau Tribunalul Giurgiu.

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, prin hotărârea nr. 1255 din 27 octombrie 2016, a respins cererea formulată de către dl procuror A.

În contestaţia adresată instanţei supreme dl. procuror critică hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, arătând că îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 61 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, respectiv că pârâtul a depăşit aplicarea justă a marjei de apreciere de care dispunea, în condiţiile întrunirii tuturor criteriilor prevăzute de lege, pentru numirea în funcţia de judecător.

Limitele dreptului de apreciere ale unei autorităţi, a precizat contestatorul, sunt determinate prin conţinutul art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, care defineşte excesul de putere. În cazul cererilor procurorilor, de numire în funcţia de judecător, dreptul este reglementat de art. 61 din Legea nr. 303/2004, text care cuprinde şi condiţiile în care se poate efectua numirea. Art. 23 alin. (11) din Hotărârea nr. 193 din 9 martie 2006 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii fixează criteriile care trebuie avute în vedere în cazul soluţionări unor astfel de cereri, a mai precizat contestatorul.

Toate elementele luate în considerare în cuprinsul Hotărârii nr. 1255 din 27 octombrie 2016, respectiv un volum de activitate mare, cu mult peste media naţională la instanţele la care a solicitat numirea comparativ cu un volum mult mai mic la parchet, faptul că toate instanţele şi unităţile de parchet au transmis avize favorabile, avizul favorabil al Secţiei de Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii şi existenţa unor posturi vacante, demonstrează că intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a exercitat dreptul de apreciere cu încălcarea dreptului său de a fi numit în funcţia de judecător, îndeplinind toate condiţiile legale.

Textul legal invocat de contestator, art. 61 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 prevede că:

"

La cererea motivată, judecătorii pot fi numiţi în funcţia de procuror, iar procurorii, în funcţia de judecător, prin decret al Preşedintelui României, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii, cu respectarea condiţiilor prevăzute în prezenta lege".

Art. 23 alin. (11) din Hotărârea nr. 193 din 9 martie 2006 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii pentru aprobarea Regulamentului privind transferul şi detaşarea judecătorilor şi procurorilor, delegarea judecătorilor, numirea judecătorilor şi procurorilor în alte funcţii de conducere, precum şi numirea judecătorilor în funcţia de procuror şi a procurorilor în funcţia de judecător se referă la criteriile ce se au în vedere la soluţionarea cererilor întemeiate pe prevederile art. 61 alin. (1) din Legea nr. 303/2004:

- volumul de activitate al instanţei sau parchetului de la care provine solicitantul şi la care se solicită numirea, numărul posturilor vacante la instanţele ori parchetele implicate şi dificultăţile de ocupare a acestora;

- vechimea efectivă în funcţia de judecător sau procuror;

- vechimea la instanţa sau parchetul de la care provine solicitantul;

- vechimea în gradul aferent instanţei, respectiv parchetului la care se solicită numirea.

Deşi contestatorul din prezenta cauză vorbeşte de încălcarea dreptului său de a fi numit în funcţia de judecător, textul legal invocat de către acesta, art. 61 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, nu consacră un drept ci o vocaţie la numirea din funcţia de procuror în cea de judecător şi, respectiv, din funcţia de judecător în cea de procuror. În exercitarea acestei competenţe legale, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii nu se limitează la punerea în aplicare, în mod mecanic, a dispoziţiei legale precitate, cu alte cuvinte, nu funcţionează ca un simplu oficiu de înregistrare şi examinare formală a cererilor ce i se adresează, ci posedă o marjă însemnată de libertate în aprecierea de a dispune o astfel de măsură administrativă, în scopul asigurării unui just echilibru între interesul general, acela a bunei funcţionări a instanţelor şi parchetelor, şi interesele personale ale magistraţilor care formulează cereri întemeiate pe prevederile art. 61 alin. (1) din actul normativ precitat.

În cererea sa, dl. procuror A. invocă prevederile art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, sugerând că Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a acţionat cu exces de putere în condiţiile în care i-a respins cererea. În termenii art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004 excesul de putere este definit ca "exercitarea dreptului de apreciere al autorităţilor publice prin încălcarea limitelor competenţei prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor".

Înalta Curte observă însă că hotărârea contestată de către dl. procuror A. nu a fost adoptată de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii cu exces de putere în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, actul infralegislativ în discuţie fiind adoptat în limitele competenţei conferite de art. 61 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, cu respectarea procedurii instituite de lege şi regulament, în scopul asigurării unei bune funcţionări a justiţiei. Altfel spus, nu se constată nici exercitarea abuzivă (încălcarea cu bună ştiinţă) a drepturilor sau libertăţilor recunoscute magistraţilor, în speţă, contestatorului din prezenta cauză, şi nici aprecierea eronată a situaţiei acestuia. În concret, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, examinând cererea formulată de către dl. procuror A., prin prisma prevederilor art. 61 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, precum şi a criteriilor stabilite prin art. 23 alin. (11) din Hotărârea nr. 193 din 9 martie 2006 a plenului Consiliului Superior al Magistraturii pentru aprobarea Regulamentului privind transferul şi detaşarea judecătorilor şi procurorilor, delegarea judecătorilor, numirea judecătorilor şi procurorilor în alte funcţii de conducere, precum şi numirea judecătorilor în funcţia de procuror şi a procurorilor în funcţia de judecător, a apreciat că admiterea cererii ar afecta buna funcţionare a Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu, astfel că a respins cererea acestuia, numirea în funcţia de judecător nefiind considerată oportună la momentul respectiv.

Soluţia Plenului Consiliului Superior al Magistraturii a fost adoptată în contextul unei analize comparative a situaţiei unităţii de parchet în cadrul căreia funcţionează contestatorul - existenţa unui post vacant de execuţie şi volumul de activitate situat aproape de media naţională - şi a situaţiei instanţelor la care a solicitat numirea, considerându-se oportună rămânerea domnului A. în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu, în calitate de procuror.

Prin urmare, constată Înalta Curte, procedând în felul în care a făcut-o, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii nu a acţionat abuziv, în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, cu încălcarea limitelor marjei sale de apreciere, la emiterea actului administrativ contestat, astfel încât contestaţia formulată de către dl Procuror A. va fi respinsă ca nefondată, potrivit art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge contestaţia formulată de A. împotriva Hotărârii nr. 1255 din 27 octombrie 2016 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 aprilie 2017.