Tax revision admissibility: new fiscal certificate and penal case dismissal vs. falsified expert report standards

Asupra cererilor de revizuire de faţă;

Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Prin cererea de revizuire înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, la data de 23 august 2016, sub nr. 2892/1/2016, revizuenta SC A. SRL a solicitat, în contradictoriu cu intimaţii Oraşul Năvodari prin Primar şi Serviciul Impozite - Taxe Locale Năvodari, schimbarea în tot a deciziei nr. 2067 din 19 mai 2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, în sensul respingerii recursului formulat de intimaţii Oraşul Năvodari prin Primar şi Serviciul Impozite - Taxe Locale Năvodari, ca fiind nefondat, şi obligarea intimaţilor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu acest proces.

Cu privire la caracterul admisibil şi fondat al cererii de revizuire, recurenta a arătat următoarele:

Hotărârea judecătorească a cărei revizuire se solicită este reprezentată de Decizia nr. 2067 din 19 mai 2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 1319/36/2012, prin care s-a evocat fondul cauzei.

Cererea de revizuire este întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 5 din C. proc. civ. (1865).

Referitor la înscrisul nou, acesta este reprezentat de Certificatul fiscal privind impozitele şi taxele locale pentru persoanele juridice nr. 3277D/20.02.2012 emis de Primăria Oraşului Năvodari - Serviciul Impozite - Taxe Locale Năvodari, din care reiese că suprafaţa de 1.

827,00 mp teren situat în localitatea Năvodari, Bd. Mamaia Nord, nr. O-DC86, jud. Constanţa, Zona A, teren intravilan, cu destinaţie de folosinţă; cale de acces - drumuri şi căi, respectiv "Promenada Lac Siutghiol", ce face parte din suprafaţa totală de 2400,00 mp teren, inventariat în domeniul public al UAT Năvodari, este în totalitate neocupat, drept pentru care impozitul este în cuantum de 00,00 lei.

Se impune a se observa că o parte din terenul litigios pentru care s-au stabilit obligaţii fiscale şi faţă de care se afirmă că ar fi ocupat cu diferite materiale şi depozite este reprezentat de suprafaţa de 924,00 mp care se află în domeniul public al UAT Năvodari şi care, la rândul său, se regăseşte în suprafaţa de 1.827,00 mp teren, ce face obiectul Certificatului fiscal privind impozitele şi taxele locale pentru persoanele juridice din 20 februarie 2012, aşa cum, de altfel, recunosc intimaţii prin întâmpinarea formulată la acţiunea introductivă.

Cu alte cuvinte, Certificatul fiscal privind impozitele şi taxele locale pentru persoanele juridice nr. 3277D/20.02.2012 atestă o altă realitate decât cea prezentată de intimaţi în cauza înregistrată sub nr. 1319/36/2012, respectiv că terenul în suprafaţă de 923,00 mp aparţinând domeniului public al UAT Năvodari în momentul pronunţării instanţei era liber, totalizând 00,00 lei impozit.

Cu privire la termenul de promovare a cererii de revizuire, s-a precizat că sunt aplicabile prevederile art. 324 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. şi că termenul de o lună începe să curgă de la data de 26 iulie 2016, respectiv data la care revizuentei i s-a comunicat din partea Tribunalului Constanţa - Secţia contencios administrativ şi fiscal întâmpinarea formulată de Oraşul Năvodari prin Primar şi Consiliul Local al Oraşului Năvodari împreună cu înscrisurile anexă în Dosarul nr. 3693/118/2016.

În privinţa condiţiilor ce trebuie îndeplinite cumulativ potrivit dispoziţiilor art. 322 pct. 5 C. proc. civ., revizuenta a menţionat următoarele:

- în susţinerea cererii de revizuire s-a invocat un înscris, în speţă, Certificatul fiscal privind impozitele şi taxele locale pentru persoane juridice din 20 februarie 1012 emis de Primăria Oraşului Năvodari - Serviciul de Impozite şi Taxe Locale Năvodari, care nu a fost folosit la judecarea recursului ce a format obiectul Dosarului nr. 1319/36/2012;

- înscrisul este doveditor, are forţă probantă prin el însuşi, fără să fie nevoie de a fi confirmat prin alte mijloace de probă (suprafaţa de 923,00 mp teren aparţinând domeniului public al UAT Năvodari era liberă de orice fel de depozite de materiale sau lucrări de construcţii la data impunerii fiscale a revizuentei);

- înscrisul este descoperit după darea hotărârii, respectiv în data de 26 iulie 2016, deci este nou, neexistând la data (19.05.2015) pronunţării Deciziei nr. 2067/2016;

- înscrisul nu a putut fi înfăţişat în procesul în care a fost pronunţată hotărârea a cărei revizuire se cere, pentru că a fost reţinut de partea potrivnică, deşi sarcina probei îi revenea, iar revizuentei nu i se putea elibera respectivul certificat fiscal pentru un imobil faţă de care nu se legitima cu niciun fel de titlu, fiind de notorietate faptul că astfel de înscrisuri doveditoare nu se eliberează decât la cererea expresă a proprietarului/deţinătorului imobilului;

- înscrisul este determinant şi trebuie prezentat de revizuent (impunerea fiscală a fost totalmente nelegală atâta vreme cât din Certificatul fiscal nr. 3277D/20.02.2012 reiese foarte clar că terenul în suprafaţă de 923,00 mp aparţinând domeniului public al UAT Năvodari este liber în totalitate, adică neocupat cu niciun fel de construcţii, depozite de materiale etc);

- înscrisul nou nu a fost procurat la solicitarea instanţei;

- în recursul ce a format obiectul dosarului nr. 1319/36/2012 s-a evocat fondul cauzei, instanţa de control judiciar, rejudecând cauza în fond, a dat eficienţă concluziilor expertului parte B. şi a reţinut că, pe terenurile aflate în proprietatea Oraşului Năvodari (domeniul public şi domeniul privat) "(...) au fost depozitate atât materiale, cât şi obiecte şi lucrări provizorii (...) ceea ce confirmă încadrarea fiscală a faptei intimatei - reclamante şi legalitatea taxei aplicate (...)"; pentru acest ultim argument, instanţa de recurs a schimbat pe fond soluţia Curţii de Apel Constanţa.

Revizuenta a făcut referire şi la jurisprudenţa CEDO, în care s-a reţinut în mod constant că revizuirea unei hotărâri irevocabile poate interveni numai pentru un "defect fundamental", care a devenit cunoscut numai după terminarea procesului; în situaţia în care el este/devine cunoscut în cursul procesului, părţile au la îndemână căile ordinare de atac (cauza Popescu Stanca c.României, hotărâre publicată).

De asemenea, CEDO a apreciat că reprezintă defect fundamental, care justifică revizuirea unei hotărâri intrată în puterea lucrului judecat numai "circumstanţele nou descoperite", iar nu "circumstanţele noi". Circumstanţele care au legătură cu cazul existaseră în cursul procesului şi nu fuseseră dezvăluite judecătorului, devenind cunoscute numai după terminarea procesului, sunt "nou descoperite" în timp ce circumstanţele care privesc cazul, dar au luat naştere după proces, sunt "noi".

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 322-328 din C. proc. civ. (1865).

2. La data de 05 ianurie 2017, în cadrul Dosarului nr. 2892/1/2016, s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia contencios administrativ şi fiscal cererea de revizuire formulată de revizuenta SC A. SRL, în contradictoriu cu intimaţii Serviciul Impozite Taxe Locale Năvodari şi Oraşul Năvodari, împotriva deciziei nr. 2067 din 19 mai 2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. 1319/36/2012, prin care s-a solicitat schimbarea în tot a acestei hotărâri, în sensul respingerii recursului, ca nefondat.

Motivul de revizuire invocat este întemeiat pe dispoziţiile art. 322 pct. 5 teza a II-a C. proc. civ., înscrisul nou fiind reprezentat de Ordonanţa de clasare emisă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa în Dosarul nr. 14383/P/2012.

În opinia revizuentei, acest înscris îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege pentru a conduce la revizuirea deciziei mai sus menţionate, întrucât:

(i) reprezintă un "înscris nou" în sensul dispoziţiilor art. 322 pct. 5 teza a II-a C. proc. civ., chiar dacă nu a existat, în formă materială, la data pronunţării hotărârii a cărei revizuire se solicită; Altfel spus, situaţia de fapt clarificată în cadrul acestui dosar penal a existat la momentul pronunţării deciziei atacate, însă a fost prezentată denaturat de către expertul consilier. Revizuenta a sesizat organele de cercetare penală la data de 24 septembrie 2012, cu mult înaintea pronunţării deciziei nr. 2067 din 19 mai 2015 şi, chiar dacă ordonanţa de clasare a fost emisă ulterior hotărârii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, revizuenta nu avea la îndemână niciun mecanism prin care să constrângă organul judiciar să administreze întreg probatoriul încuviinţat, iar prezentarea în faţa instanţei de recurs doar a probelor administrate până la momentul pronunţării nu era de natură a contribui la aflarea adevărului.

(ii) înscrisul invocat nu a fost prezentat în procesul în care s-a pronunţat hotărârea atacată dintr-o împrejurare mai presus de voinţa revizuentei;

Astfel, deşi sesizarea penală a fost făcută cu aproape 3 ani înainte de pronunţarea deciziei nr. 2067 din 19 mai 2015, ordonanţa de clasare a fost comunicată la data de 29 noiembrie 2016. În acest context, ar fi fost imposibil ca înscrisul emis de Ministerul Public să fie folosit în faţa instanţei supreme la momentul soluţionării recursului, cu atât mai mult cu cât emiterea unui astfel de înscris nu depinde de conduita părţii.

(iii) înscrisul pe care se întemeiază prezenta cerere ar fi fost susceptibil să conducă la o altă soluţie în contextul în care ar fi fost cunoscut de instanţă la momentul soluţionării recursului.

Cu toate că înscrisul depus în susţinerea cererii de revizuire reprezintă o ordonanţă de clasare, caracterul determinant al acestui înscris se impune nu prin soluţia din dispozitiv, ci prin reţinerile organului de cercetare penală care se regăsesc în considerentele ordonanţei. Aceste considerente vizează aspecte de fapt esenţiale soluţionării cauzei, care nu au putut fi avute în vedere la momentul pronunţării deciziei a cărei revizuire se solicită.

Reprezentativă pentru influenţa pe care înscrisul ar fi putut să o aibă asupra soluţionării recursului este chiar concluzia la care ajunge procurorul în cuprinsul ordonanţei de clasare (pag.4 din ordonanţă):

" în concluzie, cu ocazia cercetărilor în prezentul dosar penal, nu s-a reţinut ocuparea suprafeţei de 4646 mp cu materiale de construcţii, nici în prezent şi nici într-o perioadă trecută".

O astfel de concluzie, rezultată în urma administrării unui probatoriu complex (în parte specific anchetei penale), ar fi fost susceptibilă să conducă la stabilirea unei alte situaţii de fapt în contextul în care esenţa fondului raportului de drept fiscal a fost reprezentată de împrejurarea ocupării sau nu a surafeţei de 4646 mp aparţinând domeniului public şi privat al Oraşului Năvodari, în perioada 01 septembrie 2010 - 30 aprilie 2012. În baza acestei presupuse ocupări nejustificate a terenului, organele fiscale locale au emis decizia de impunere din data de 14.08.2012 prin care revizuentei îi era impusă o sumă de peste 8 milioane lei cu titlu de taxă pentru utilizarea temporară a proprietăţii publice.

Complexitatea anchetei desfăşurate, perioada relativ lungă a desfăşurării acesteia, probatoriile administrate, precum şi concluzia tranşantă a organelor penale, coroborate cu garanţiile de imparţialitate şi credibilitate care rezultă din activitatea de cercetare penală, oferă premise certe de retractare a hotărârii pe baza stabilirii unei situaţii faptice diferite de cea pe care instanţa de recurs a avut posibilitatea să o identifice.

3. La data de 05 ianuarie 2017, revizuenta SC A. SRL a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu o a treia cerere de revizuire întreptată împotriva deciziei nr. 2067 din 19 mai 2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. 1319/36/2012, cerere întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 4 teza a II-a din C. proc. civ. (1865), în interpretarea dată acestora de instanţa de contencios constituţional prin Decizia nr. 627/2014.

Pe calea acestei cereri, revizuenta a solicitat instanţei următoarele:

(1) să stabilească dacă raportul de expertiză realizat de expertul B. (expert parte al oraşului Năvodari), înscris în temeiul căruia s-a pronunţat decizia a cărei revizuire se solicită, are sau nu un conţinut real şi, în ipoteza în care se stabileşte că expertul B. a denaturat adevărul în raportul său,

(2) să admită cererea de revizuire, cu consecinţa schimbării hotărârii a cărei revizuire se solicită, în sensul respingerii recursului ca nefondat.

Cu privire la admisibilitatea cererii de revizuire, s-a arătat că instanţa de contencios constituţional a statuat prin Decizia nr. 627 din 4 noiembrie 2014 că prin înscris fals în sensul art. 322 pct. 4 din C. proc. civ. trebuie să se înţeleagă nu numai înscrisul reţinut ca fals odată cu stabilirea săvârşirii unei infracţiuni, ci şi acela al cărui conţinut nu corespunde realităţii, chiar şi atunci când prin operaţiunea de alterare a realităţii nu s-a comis o infracţiune, iar instanţa de revizuire urmează să stabilească ea dacă înscrisul în temeiul căruia s-a dat hotărârea are sau nu un conţinut real.

A susţinut revizuenta că suspiciunile cu privire la faptul că expertul B. a denaturat adevărul în raportul său, inducând astfel în eroare instanţa investită cu soluţionarea recursului promovat de Serviciul Impozite şi Taxe Locale Năvodari, au fost confirmate de concluziile organului de urmărire penală rezultate din interpretarea coroborată a probelor administrate în perioada 2012-2016, în cadrul dosarului penal nr. 143838/P/2012.

Concluziile co-raportului de expertiză au fost efectiv anulate de probatoriul administrat în cadrul cercetării penale, procurorul de caz ce a instrumentat plângerea penală a revizuentei concluzionând că materialele de construcţii cu privire la care s-a pretins că au fost depozitate pe domeniul autorităţilor pârâte se regăseau, în realitate, în infrastructura terenului. S-a reţinut astfel, în baza probatoriului administrat, că expertul B. (expert parte al Oraşului Năvodari) a prezentat în cuprinsul co-raportului de expertiză o situaţie contrară realităţii.

În condiţiile în care soluţia instanţei de recurs s-a fundamentat exclusiv pe concluziile raportului de expertiză realizat de B., precum şi pe fotografiile depuse de acest expert, înscrisuri al căror conţinut nu corespunde realităţii, devine evidentă necesitatea revizuirii deciziei nr. 2067 din 19 mai 2015, în vederea îndreptării unei vădite erori de fapt, dar mai ales în vederea stabilirii adevărului.

4. Prin întâmpinarea formulată în cauză la data de 03 februarie 2017, intimaţii Oraşul Năvodari prin Primar şi Serviciul Impozite şi Taxe Locale Năvodari au invocat excepţia inadmisibilităţii revizuirii, iar, pe fond, au solicitat respingerea cererii de revizuire, ca nefondată, şi obligarea revizuentei la plata cheltuielilor de judecată.

În ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii, intimaţii au susţinut că, raportat la dispoziţiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ. invocate ca temei de drept al cererii de revizuire şi la ordonanţa de clasare pronunţată în Dosarul penal nr. 14383/P/2012 de care revizuenta s-a prevalat, cererea de revizuire este inadmisibilă, întrucât înscrisul invocat este ulterior pronunţării hotărârii a cărei revizuire se solicită.

De asemenea, nu este îndeplinită nici condiţia că înscrisul nou să fi fost reţinut de partea potrivnică sau să nu fi fost produs dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţii.

Pe fondul cererii de revizuire, apărările intimaţilor au vizat, în esenţă, următoarele aspecte:

Taxa instituită prin hotărârile de consiliul local a vizat depozitarea pe terenuri aparţinând domeniului public şi privat de obiecte, materiale, fără a se face referire în concret şi exclusiv la materialele enumerate în cuprinsul ordonanţei parchetului ("materiale de construcţii de tip, nisip, piatră sau alte materiale de construcţii").

Atât în cuprinsul raportului de expertiză întocmit de expertul C., cât şi în cuprinsul co-raportului întocmit de expert B. s-a reţinut că revizuenta a depozitat pe terenul deţinut de UAT Năvodari: spaţii verzi, plajă, alei pietonale, duşuri, cheiuri de amamare, panouri publicitare, fântâni arteziene, etc. În realitate, aceasta a amenajat cu lucrări provizorii terenul ce nu îi aparţinea în vederea deservirii unităţilor sale de primire turistică.

De asemenea, în cuprinsul ordonanţei parchetului s-a reţinut că:

" la limita dintre terenul complexului X şi terenul în suprafaţă de 4.646 mp se află amenajate trotuare, fântâni arteziene care ocupă aproximativ în mod egal, atât teren al complexului X şi teren de pe suprafaţa de 4646 mp".

Însăşi instanţa de recurs a constatat faptul că aceste amenajări efectuate de către revizuentă pe terenul UAT Năvodari au caracter provizoriu şi sunt destinate utilizării temporare conform specificului activităţii desfăşurate de către revizuentă în raport de unităţile sale de primire turistică şi că încadrarea fiscală a situaţiei revizuentei s-a realizat în mod legal.

În concluzie, intimaţii au solicitat respingerea cererii de revizuire, în principal, ca inadmisibilă, iar, în subsidiar, ca nefondată.

5. La data de 31 martie 2017, revizuenta a formulat note de şedinţă, raportat la admisibilitatea motivului de revizuire întemeiat pe dispoziţiile art. 322 pct. 4 teza a II-a din C. proc. civ., în interpretarea dată acestora de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 627/2014.

De asemenea, revizuenta a depus la dosarul cauzei concluzii scrise, prin care a dezvoltat motivul de revizuire întemeiat pe dispoziţiile art. 322 pct. 4 teza a II-a din C. proc. civ.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra cererilor de revizuire formulate de revizuenta SC A. SRL

Examinând decizia atacată, prin prisma motivelor invocate, în raport de dispoziţiile legale aplicabile şi de apărările formulate în cauză, Înalta Curte reţine următoarele:

Cererile de revizuire au ca obiect Decizia nr. 2067 din 19 mai 2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 1319/36/2012, prin care s-a dispus:

"

Admite recursul declarat de Serviciul Impozite şi Taxe Locale Năvodari şi Oraşul Năvodari, prin primar împotriva Sentinţei nr. 351/CA din 07 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Modifică în parte sentinţa recurată în sensul că respinge acţiunea formulată de SC A. SRL, ca nefondată.

Menţine celelalte dispoziţii".

Pentru a decide în acest sens, instanţa de recurs a constatat că decizia de impunere din 14 august 2012 cuprinde menţiunile obligatorii prevăzute de dispoziţiile art. 43 alin. (2) din Codul de procedură fiscală, inclusiv temeiul de drept reprezentat de hotărârile consiliului local prin care a fost stabilită taxa pentru utilizarea temporară a locurilor publice, cât şi posibilitatea contestării deciziei în temeiul O.G. nr. 92/2003.

În ceea ce priveşte fondul raportului de drept fiscal, s-a constatat că prima instanţă, deşi a reţinut existenţa amenajărilor/obiectelor pe terenurile aparţinând domeniului public şi privat al recurentului-pârât, confirmate prin raportul de expertiză efectuat în cauză, a apreciat în mod nejustificat că acestea sunt de natură a servi exploatarea corespunzătoare a Complexului Turistic X, fără a reţine caracterul sezonier al acestei activităţi, cât şi faptul că aceste amenajări au caracter provizoriu.

În continuarea argumentaţiei sale, instanţa de recurs a valorificat concluziile raportului întocmit în cauză de expertul B. (expert-parte propus de pârâţii Serviciul Impozite şi Taxe Locale Năvodari şi Oraşul Năvodari), reţinând că, pe terenul în suprafaţă de 926 mp aflat în domeniul public, cât şi pe terenul în suprafaţă de 3723 mp aflat în domeniul privat al Oraşului Năvodari au fost depozitate atât materiale, cât şi obiecte şi lucrări provizorii, ceea ce confirmă încadrarea fiscală a faptei intimatei-reclamante, cât şi legalitatea taxei aplicate pentru utilizarea temporară a locurilor publice şi a deciziei de impunere emise la data de 14 august 2012.

1. Asupra cererilor de revizuire întemeiate pe dispoziţiile art. 322 pct. 5 din vechiul C. proc. civ. (1865)

Motivul de revizuire reglementat de acest text de lege cuprinde două ipoteze.

Prima ipoteză are în vedere situaţia în care, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor.

Ipoteza a doua vizează situaţia în care hotărârea atacată cu revizuire s-a întemeiat pe o hotărâre care a fost ulterior desfiinţată sau modificată.

Ambele cereri de revizuire întemeiate în drept pe dispoziţiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ. se referă la prima ipoteză reglementată de acest text, astfel că, pentru admisibilitatea revizuirii, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:

- revizuentul invocă un înscris;

- înscrisul este doveditor;

- înscrisul este descoperit după darea hotărârii, deci este nou;

- înscrisul să fi existat la data pronunţării hotărârii;

- înscrisul nu a putut fi înfăţişat în procesul în care a fost pronunţată hotărârea a cărei revizuire se cere, fie pentru că a fost reţinut de partea potrivnică, fie dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţii;

- înscrisul este determinant;

- înscrisul trebuie prezentat de revizuent, iar nu procurat la solicitarea instanţei.

În susţinerea cererii de revizuire înregistrată la această instanţă la data de 23 august 2016, revizuenta s-a prevalat de Certificatul fiscal privind impozitele şi taxele locale pentru persoane juridice din 20 februarie 2012 emis de Primăria Oraşului Năvodari - Serviciul de Impozite şi Taxe Locale.

Prin acest certificat se atestă că suprafaţa de 1.827 mp teren situat în localitatea Năvodari, Bd. X, Judeţul Constanţa, Zona A, intravilan, cu destinaţie de folosiţă: cale de acces - drumuri şi căi (CA), respectiv "Promenadă X", ce face parte din suprafaţa totală de 2.400 mp, este neocupată şi că impozitul pe teren persoane juridice calculat este de 0,00 lei.

Pentru ca acest înscris să fie unul doveditor, în sensul procedural al termenului, trebuie să fie probant prin el însuşi. Altfel spus, să nu fie nevoie ca înscrisul prezentat să fie completat cu alte mijloace de probă .

În cauză, această cerinţă nu este îndeplinită, întrucât Certificatul fiscal din 20 februarie 2012 vizează doar o parte din terenul cu privire la care s-au stabilit obligaţii fiscale prin decizia de impunere din data de 14 august 2012, respectiv suprafaţa de 923 mp aflată în domeniul public al Oraşului Năvodari.

Potrivit susţinerilor revizuentei, necontestate de intimaţi, această suprafaţă de 923 mp teren litigios face parte din suprafaţa de 1827 mp menţionată în certificatul fiscal ca fiind neocupată şi pentru care impozitul calculat este de 0,00 lei.

În condiţiile în care elementele evidenţiate în certificatul fiscal invocat nu se referă la ambele suprafeţe de teren (923 mp din domeniul public şi 3723 mp din domeniul privat al Oraşului Năvodari) se poate concluziona că acest înscris nu este unul doveditor, întrucât nu este probant prin el însuşi, fiind necesară completarea lui cu alte probatorii pe linia verificării legalităţii impunerii.

Un argument suplimentar în acest sens îl constituie împrejurarea că înscrisul invocat atestă o situaţie fiscală existentă la momentul emiterii lui (20 februarie 2012), în timp ce litigiul finalizat prin pronunţarea deciziei ce face obiectul revizuirii a vizat legalitatea obligaţiilor fiscale stabilite pentru perioada 2010-2012.

Pentru aceleaşi considerente se reţine că înscrisul analizat nu îndeplineşte nici cerinţa de a fi unul determinant, întrucât acesta nu este de natură să conducă la schimbarea soluţiei instanţei de recurs, în condiţiile în care nu face dovada unei alte situaţii de fapt cu privire la ambele suprafeţe de teren şi pentru întreaga perioadă pentru care s-a emis decizia de impunere.

Prin urmare, cererea de revizuire întemeiată pe art. 322 pct. 5 C. proc. civ. şi pe Certificatul fiscal din 20 februarie 2012 este inadmisibilă.

Referitor la a doua cerere de revizuire, fundamentată în drept tot pe dispoziţiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ. (1865), Înalta Curte reţine că este inadmisibilă, întrucât înscrisul de care se prevalează revizuenta, respectiv Ordonanţa de clasare emisă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa la data de 07 noiembrie 2016, în dosarul nr. 14383/P/2012, nu poate reprezenta un înscris nou, întrucât nu a existat la data pronunţării hotărârii a cărei revizuire se solicită.

Interpretarea avansată de revizuentă, conform căreia ordonanţa de clasare intervenită ulterior pronunţării deciziei atacate poate fi considerată ca act nou, întrucât partea nu avea la îndemână niciun mecanism prin care să determine organul judiciar să administreze întreg probatoriul încuviinţat până la momentul pronunţării instanţei de recurs, nu va fi însuşită de instanţă, întrucât o astfel de interpretare depăşeşte, fără îndoială, textul art. 322 pct. 5 C. proc. civ.

2. Asupra cererii de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 4 din C. proc. civ. (1865)

Referitor la acest motiv de revizuire, atât în doctrină cât şi în jurisprudenţa Curţii Constituţionale s-a reţinut că acesta are în vedere trei ipoteze: soluţia dată prin hotărârea atacată este rezultatul lipsei de obiectivitate a judecătorului sau a comportării martorului care a minţit sau a expertului care a denaturat adevărul în raportul său; hotărârea atacată s-a bazat pe un înscris declarat fals în cursul sau în urma judecăţii şi ipoteza sancţionării disciplinare a unui magistrat pentru exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă (Decizia Curţii Constituţionale nr. 627 din 4 noiembrie 2014).

Prima ipoteză vizată de acest text de lege impune, în toate cazurile, să existe o hotărâre definitivă de condamnare pentru o infracţiune privitoare la pricină.

Cum această cerinţă nu este îndeplinită, revizuirea este inadmisibilă, prin raportare la art. 322 pct. 4 teza I C. proc. civ..

Aceeaşi concluzie se impune şi în ceea ce priveşte revizuirea întemeiată pe art. 322 pct. 4 teza finală C. proc. civ., în condiţiile în care nu există o hotărâre de sancţionare disciplinară a magistratului pentru exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă.

În privinţa art. 322 pct. 4 teza a II-a C. proc. civ., Curtea Constituţională a reţinut în decizia anterior menţionată că, prin înscris fals, în sensul art. 322 pct. 4 din C. proc. civ., trebuie să se înţeleagă nu numai înscrisul reţinut ca fals odată cu stabilirea săvârşirii unei infracţiuni, ci şi acela al cărui conţinut nu corespunde realităţii, chiar şi atunci când prin operaţiunea de alterare a realităţii nu s-a comis o infracţiune, urmând ca instanţa de revizuire să stabilească ea însăşi dacă înscrisul în temeiul căruia s-a dat hotărârea are sau nu un conţinut real.

Făcând aplicarea în speţa de faţă a celor statuate de Curtea Constituţională, se constată că în exercitarea acţiunii penale a intervenit un impediment legal reprezentat de Ordonanţa de clasare emisă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa la data de 07 noiembrie 2016, în dosarul nr. 14383/P/2012, astfel că instanţa investită cu soluţionarea prezentei cereri va analiza dacă înscrisul în temeiul căruia s-a dat hotărârea atacată are sau nu un conţinut real.

Înscrisul la care revizuenta face referire în susţinerea revizuirii întemeiată pe art. 322 pct. 4 C. proc. civ. este reprezentat de co-raportul de expertiză întocmit de expertul parte B., propus de pârâţii Oraşul Năvodari şi Serviciul de Impozite şi Taxe Locale Năvodari. Acest co-raport de expertiză a fost determinant în pronunţarea deciziei atacate, întrucât a fost valorificat de instanţa de recurs în fundamentarea concluziilor sale privitoare la fondul raportului juridic de drept fiscal.

Referitor la afirmaţia revizuentei, în sensul că în sarcina expertului B. nu s-a reţinut săvârşirea unei fapte de natură penală, se impune precizarea că faţă de acest expert nu s-au efectuat acte de urmărire penală în Dosarul nr. 14383/P/2012, finalizat prin emiterea Ordonanţei de clasare din data de 7 noiembrie 2016.

De asemenea, trebuie subliniat faptul că ordonanţa procurorului de clasare a cauzei nu poate fi opusă în revizuire cu putere de lucru judecat, ci poate servi ca probă în demersul instanţei de a verifica dacă raportul de expertiză întocmit de expertul B. are sau nu un conţinut real.

Concluziile procurorului din cuprinsul ordonanţei de clasare au fost următoarele:

"

(...) cu ocazia cercetărilor în prezentul dosar penal, nu s-a reţinut ocuparea suprafaţei de 4646 mp cu materiale de construcţii, nici în prezent şi nici într-o perioadă trecută".

Aceste concluzii, care se referă exclusiv la ocuparea terenului de 4646 mp cu materiale de construcţii, nu sunt suficiente pentru a reţine că raportul de expertiză întocmit de expertul B. atestă fapte sau împrejurări necorespunzătoare realităţii.

Aceasta, cu atât mai mult cu cât în însuşi cuprinsul ordonanţei de clasare s-a reţinut că:

" la limita dintre terenul complexului X şi terenul în suprafaţă de 4646 mp se află amenajate trotuare, fântâni arteziene, care ocupă aproximativ în mod egal, atât teren al complexului X şi teren de pe suprafaţa de 4646 mp".

Pe de altă parte, trebuie menţionat că obiectivele expertizei judiciare dispuse de instanţă nu s-au limitat la verificarea ocupării terenului cu materiale de construcţii, ci au impus verificări pentru a stabili (i) dacă cele două suprafeţe de teren sunt ocupate, care sunt obiectele, lucrările, materialele cu care sunt ocupate, (ii) dacă se poate preciza când a intervenit această ocupare şi (iii) dacă pe toată perioada septembrie 2010 - aprilie 2012 terenul a fost ocupat cu tot ceea ce se găseşte la faţa locului.

În plus, nici analiza comparativă a constatărilor expertului Chera Carmen desemnat de instanţă (raport de expertiză şi răspuns la obiecţiuni) şi ale expertului parte B. propus de pârâţi (co-raport de expertiză) nu confirmă susţinerile revizuentei, în sensul că expertul parte B. ar fi prezentat ca fiind reală o situaţie de fapt inexistentă.

Divergenţele de opinie în concluziile celor doi experţi apar în ceea ce priveşte diferenţierea activităţii de depozitare pe domeniul public de activitatea de excutare a unor amenajări ori de executare a unor construcţii cu caracter provizoriu, cu relevanţă sub aspectul legalităţii impunerii taxei pentru utilizarea temporară a locurilor publice.

Modalitatea în care instanţa de recurs a dezlegat aspectele în divergenţă evidenţiate în concluziile formulate de cei doi experţi, prin validarea raportului de expertiză întocmit de expertul parte B., excede cadrul procesual al revizuirii, ţinând seama că această cale extraordinară de atac, spre deosebire de recurs, are ca scop îndreptarea erorilor de fapt.

În concluzie, pentru toate considerentele expuse, în temeiul art. 326 din C. proc. civ. (1865), Înalta Curte va dispune respingerea cererilor de revizuire formulate de revizuenta SC A. SRL, ca inadmisibile.

Totodată, va fi respinsă, ca neîntemeiată, cererea intimaţilor privind acordarea cheltuielilor de judecată, întrucât în dovezile prezentate există neclarităţi cu privire la onorariul de avocat achitat pentru această cauză.

Astfel, în delegaţia de avocat aflată la fila 131 dosar, emisă la 1 februarie 2017, nu apare înscris numărul contactului de asistenţă juridică, iar în factura emisă pentru încasarea c/val onorariului de avocat este menţionat contractul de asistenţă juridică nr. 644 din 01 martie 2017, contract ce a fost încheiat ulterior emiterii delegaţiei de avocat pentru această cauză. Nu rezultă astfel, că onorariul solicitat vizează acest litigiu şi nu alt litigiu pe care părţile l-ar putea avea pe rolul instanţelor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge cererile de revizuire formulate de revizuenta SC A. SRL împotriva deciziei nr. 2067 din 19 mai 2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 1319/36/2012, ca inadmisibile.

Respinge, ca neîntemeiată, cererea de intimaţilor Serviciul de Impozite şi Taxe Locale Năvodari şi Oraşul Năvodari prin Primar, privind cheltuielile de judecată.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 11 aprilie 2017.