Tax authority appeal fails; building tax assessment suspension upheld due to serious legality doubt and imminent damage.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Hotărârea pronunţată de instanţa de fond

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 24 august 2015, reclamanta SC A. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Ploieşti - Serviciul Public Finanţe Locale Ploieşti, suspendarea executării Deciziei de impunere nr. 22649/2015 pentru stabilirea impozitului/taxei pe clădiri în cazul contribuabililor persoane juridice pentru anul 2015 emise ca urmare a admiterii în parte a Contestaţiei fiscale formulate împotriva Deciziei de impunere nr. 207259 din 01 ianuarie 2015 şi comunicată reclamantei la data de 05 august 2015, în privinţa obligaţiilor de plată faţă de bugetul local al Municipiului Ploieşti în valoare totală de 2.

829.801 lei, până la soluţionarea în fond a acţiunii în anulare ce va fi promovată împotriva Deciziei de impunere, cu privire la Construcţia din Str. B. aflată în proprietatea reclamantei.

1.2. Soluţia primei instanţe

Prin Sentinţa civilă nr. 3008 din 13 noiembrie 2015, instanţa a admis cererea şi a dispus suspendarea executării Deciziei de impunere nr. 22649/2015 emise de pârât, până la pronunţarea instanţei de fond, obligând pârâtul la plata sumei de 2.550 lei cheltuieli de judecată către reclamantă.

2. Cererea de recurs

Împotriva acestei hotărâri, pârâtul Serviciul Public Finanţe Locale Ploieşti a formulat recurs, solicitând modificarea sentinţei recurate în sensul respingerii acţiunii, ca neîntemeiată.

A apreciat recurentul, în esenţă, că instanţa de fond a reţinut greşit că intimata-reclamantă nu ar cunoaşte împrejurările concrete şi faptele pentru care a fost emisă decizia de impunere, întrucât în cadrul dosarului nr. 269/42/2014, cu aceleaşi părţi, a fost efectuată proba cu expertiză tehnică în construcţii şi expertiză contabilă, stabilindu-se valoarea de inventar pentru imobilul în discuţie, 28.298.005 lei, valoare care este menţionată şi în actul administrativ contestat.

Intimata-reclamantă invocă propria culpă, pentru că, potrivit art. 249 şi art. 253 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, orice persoană care are în proprietate o clădire datorează impozit pentru aceasta, iar, în cazul persoanelor juridice, impozitul se calculează prin aplicarea unei cote de impozitare asupra valorii de inventar a clădirii. Nici prin acţiune, intimata-reclamantă nu a precizat care este valoarea de inventar a imobilului, făcând trimitere la documente emise în anul 2015.

Astfel, Decizia nr. 22649 din 02 iulie 2015 a fost emisă cu respectarea OMFP nr. 767/2009 şi nr. 2052/2006, iar intimata-reclamantă nu arată care ar fi împrejurările de natură a crea o îndoială serioasă a legalităţii acesteia.

În ceea ce priveşte prevenirea unei pagube iminente, aceasta nu se prezumă, ci trebuie dovedită. Atât instanţa de fond, cât şi intimata-reclamantă, consideră greşit că evidenţa producerii unei pagube ar rezulta din cuantumul mare al sumei reţinute ca obligaţie bugetară, pentru că executarea unei obligaţii bugetare stabilite printr-un act care se bucură de prezumţia de legalitate nu poate constitui, prin ea însăşi, o pagubă.

3. Procedura de soluţionare a recursului

3.1. Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 2 octombrie 2017, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea din 11 decembrie 2017, Completul de filtru a constatat că recursul îndeplineşte cerinţele de admisibilitate şi, pe cale de consecinţă, a declarat recursul ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., şi a fixat termen de judecată.

3.2. Cu privire la fondul recursului

3.2.1. Preliminar analizării recursului, Înalta Curte reţine că este nefondată excepţia lipsei de interes invocată de intimata-reclamantă.

Aspectele învederate de intimata-reclamantă în susţinerea excepţiei, al emiterii unei noi decizii de impunere şi al achitării debitelor, nu pot duce la concluzia unei lipse de finalităţii a formulării cererii de recurs, recurentul-pârât având interesul verificării legalităţii soluţiei date de prima instanţă.

3.2.2. Pe fondul recursului, Înalta Curte, examinând hotărârea atacată în raport de prevederile legale incidente, constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Reclamanta SC A. SRL a solicitat suspendarea executării Deciziei de impunere nr. 22649/2015 pentru stabilirea impozitului/taxei pe clădiri în cazul contribuabililor persoane juridice pentru anul 2015 în valoare totală de 2.829.801 lei, cu privire la imobilul din Str. B. aflat în proprietatea reclamantei.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 "în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond".

Altfel spus, un act administrativ va putea fi suspendat din executarea sa numai în situaţia în care instanţa va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii, existenţa unui caz bine justificat şi necesitatea evitării unei pagube iminente ireparabile sau dificil de reparat.

Noţiunea de caz bine justificat a fost definită, la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, ca fiind acele împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.

Analiza cazului bine justificat trebuie să se limiteze la o cercetare a aparenţei dreptului, pentru că, în cadrul procedurii sumare a suspendării de executare, nu este permisă prejudecarea fondului.

Legea nu face distincţie între motivele de nelegalitate substanţială, de drept material, şi cele de nelegalitate procedurală, esenţial fiind, însă, ca nelegalitatea să fie evidentă, să poată fi decelată cu uşurinţă la nivelul aparenţelor, fără o cercetare aprofundată a cauzei.

Analizând situaţia concretă dedusă judecăţii, instanţa de control judiciar constată că recurentul-pârât, ulterior promovării acţiunii în suspendarea Deciziei de impunere nr. 22649/2015, a emis societăţii intimate o nouă decizie de impunere cu privire la acelaşi imobil, din str. B., şi pentru aceeaşi perioadă, în baza unui nou raport de inspecţie fiscală, prin care a reţinut o valoare de impunere şi o cotă de impunere diferite, de 12.988.041 lei şi, respectiv, de 1,5%.

Emiterea unei noi decizii de impunere, care stabileşte alte obligaţii în sarcina contribuabilului, constituie un reper în verificarea aparenţei de nelegalitate, având aptitudinea de a genera o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ, în sensul explicitat prin art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, aşa încât este îndeplinită condiţia cazului bine justificat.

De asemenea, având în vedere faptul că punerea în executare a deciziei de impunere, aparent nelegală, ar putea prejudicia societatea intimată prin perturbarea activităţii acesteia, având în vedere cuantumul sumei stabilite prin decizie, Înalta Curte apreciază că şi cea de-a doua condiţie, a prevenirii unei pagube iminente, este îndeplinită.

3.3. Soluţia instanţei de recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge excepţia lipse de interes a recursului şi va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge excepţia lipsei de interes a recursului.

Respinge recursul formulat de pârâtul Serviciul Public Finanţe Locale Ploieşti împotriva Sentinţei civile nr. 3008 din 13 noiembrie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 ianuarie 2018.