Membership revocation upheld after criminal conviction despite lack of profession-link

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Hotărârea pronunţată de instanţa de fond

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată, la data de 26 martie 2014, pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Asociaţia Naţională a Evaluatorilor Autorizaţi din România, anularea Hotărârii nr. 62 din 22 noiembrie 2013 a Consiliului Director al ANEVAR, înregistrată sub nr. x din 20 decembrie 2013.

A mai solicitat şi suspendarea hotărârii menţionate până la soluţionarea definitivă a cauzei.

Prin Sentinţa civilă nr. 228 din 14 ianuarie 2015, Tribunalul Bucureşti a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la 23 iunie 2015.

1.2. Soluţia primei instanţe

Prin Sentinţa civilă nr. 3143 din 24 noiembrie 2015, Curtea de Apel Bucureşti a respins acţiunea reclamantului, ca nefondată, şi a obligat reclamantul la plata către pârâtă a sumei de 5.493,82 lei cheltuieli de judecată.

2. Cererea de recurs

Împotriva acestei sentinţei reclamantul A. a formulat recurs, întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului şi modificarea hotărârii atacate, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată şi al anulării Hotărârii nr. 62 din 22 noiembrie 2013 a Asociaţiei Naţionale a Evaluatorilor Autorizaţi din România.

A susţinut recurentul că instanţa de fond a interpretat greşit dispoziţiile art. 16 şi 17 din O.G. nr. 24/2011 privind unele măsuri în domeniul evaluării bunurilor. A devenit evaluator autorizat în anul 1996 şi nu a fost sancţionat niciodată disciplinar. În calitate de practician în insolvenţă a fost condamnat definitiv cu suspendare prin Sentinţa penală nr. 142 din 19 decembrie 2012 pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită. Astfel, deşi a săvârşit fapta penală în calitate de practician în insolvenţă, Asociaţia Naţională a Evaluatorilor Autorizaţi din România a dispus, prin hotărârea contestată, pierderea calităţii de membru titular evaluator autorizat.

Din interpretarea dispoziţiilor O.G. nr. 24/2011, rezultă că infracţiunea comisă ar fi trebuit să aibă legătură cu exercitarea profesiei de evaluator autorizat. Pentru pierderea calităţii de membru titular sau acreditat trebuie să fi fost încălcată o normă în legătură cu această profesie, chiar dacă textul legal nu menţionează expres acest lucru.

Astfel, în calitate de evaluator autorizat nu a săvârşit vreo faptă care să aducă atingere prestigiului profesiei a respectat Codul deontologic, legile de exercitare a profesiei, fiind una dintre persoanele care a crezut în această profesie şi a luptat pentru a fi recunoscută.

A mai arătat recurentul că, dacă s-ar accepta punctul de vedere al instanţei de fond, ar fi vorba despre o discriminare între cetăţenii români şi cei străini, care exercită profesia de evaluator în România şi care ar putea-o exercita în România dacă în ţara de origine nu le este interzis să exercite profesia. Or, interzicerea exercitării profesiei are legătură directă cu săvârşirea de fapte imputabile în exerciţiul profesiei. Astfel, pentru a fi înlăturată această aparentă discriminare, trebuie considerat că săvârşirea unei infracţiuni care ar conduce la pierderea calităţii de evaluator autorizat trebuie să aibă legătură directă cu exercitarea profesiei.

3. Apărările intimatei-pârâte

Intimata-pârâtă Asociaţia Naţională a Evaluatorilor Autorizaţi din România a formulat întâmpinare, prin care a solicitat, în principal, anularea recursului, apreciind că susţinerile recurentului nu se pot încadra în motivul de casare invocat, prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, apreciind, în esenţă, că O.G. nr. 24/2011 nu statuează în sensul încetării de drept a calităţii de membru ANEVAR doar în împrejurările arătate de recurentul-reclamant, art. 16 alin. (2) lit. d) şi art. 17 alin. (4) lit. d) reglementând pierderea calităţii de evaluator autorizat în cazul săvârşirii cu intenţie a unei infracţiuni, necondiţionând ca infracţiunea să aducă atingere sau să fie în legătură cu exercitarea profesiei de evaluator.

4. Procedura de soluţionare a recursului

4.1. Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 2 octombrie 2017, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea din 11 decembrie 2017, Completul de filtru a constatat că recursul îndeplineşte cerinţele de admisibilitate şi, pe cale de consecinţă, a respins excepţia nulităţii recursului invocată de intimata-pârâtă, a declarat recursul ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., şi a fixat termen de judecată.

4.2. Cu privire la fondul recursului

Înalta Curte, examinând hotărârea atacată în raport de prevederile legale incidente, constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Obiectul acţiunii îl constituie anularea Hotărârii nr. 62 din 22 noiembrie 2013 prin care Asociaţia Naţională a Evaluatorilor din România, în temeiul art. 16 alin. (2) lit. d) şi art. 17 alin. (4) din O.G. nr. 24/2011, a constatat pierderea calităţii recurentului-reclamant A. de membru titular, respectiv membru acreditat al ANEVAR, constatându-se că, prin Sentinţa penală nr. 142 din 19 decembrie 2012 pronunţată de Tribunalul Prahova în Dosarul nr. x/105/2008, definitivă prin decizia penală din 10 octombrie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, acesta a fost condamnat definitiv pentru săvârşirea unor infracţiuni cu intenţie [luare de mită în formă continuată, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 25 C. pen. raportat la art. 290 alin. (1) C. pen.].

Potrivit art. 16 alin. (2) şi art. 17 alin. (4) din O.G. nr. 24/2011, în temeiul cărora a fost emisă hotărârea contestată,

"Art. 16. - (2) Calitatea de membru titular se pierde dacă persoana se află în oricare dintre următoarele situaţii:

a) nu urmează anual un program echivalent a minimum 20 de ore de pregătire continuă;

b) nu încheie un contract de asigurare de răspundere civilă profesională pentru activitatea de evaluare;

c) nu achită cotizaţia anuală în cuantumul şi la termenele stabilite de Consiliul director;

d) este condamnată definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni cu intenţie.

Art. 17. - (4) Calitatea de membru acreditat se pierde dacă persoana se află în oricare dintre următoarele situaţii:

a) nu urmează anual un program echivalent a minimum 20 de ore de pregătire continuă;

b) nu încheie un contract de asigurare de răspundere civilă profesională pentru activitatea de evaluare;

c) nu a achitat cotizaţia anuală în cuantumul şi la termenele stabilite de Consiliul director;

d) este condamnată definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni cu intenţie;

e) nu promovează, la fiecare 5 ani de la data dobândirii calităţii de membru acreditat, un examen în conformitate cu normele specifice de acreditare stabilite prin regulamentul de acreditare, aprobat de Consiliul director."

Recurentul nu contestă situaţia de fapt reţinută în hotărârea contestată, privind condamnarea sa definitivă pentru săvârşirea unor infracţiuni cu intenţie, ci susţine că articolele menţionate trebuie interpretate în sensul că infracţiunea comisă trebuie să aibă legătură cu exercitarea profesiei de evaluator pentru a se constata pierderea calităţii de membru titular/membru acreditat.

Înalta Curte apreciază, din interpretarea textelor legale în ansamblul actului normativ din care fac parte, că legiuitorul nu face distincţie în ceea ce priveşte natura infracţiunii, nu circumstanţiază în niciun fel valorile sociale apărate prin incriminarea faptei, ci impune, ca şi condiţie pentru pierderea calităţii de membru, săvârşirea cu intenţie a infracţiunii.

Voinţa legiuitorului a fost de sancţionare a comportamentului persoanei care deţine calitatea de membru titular sau membru acreditat ANEVAR şi care a comis o infracţiune cu intenţie, indiferent dacă a fost săvârşită în exercitarea profesiei de evaluator.

Aceasta rezultă şi din art. 15 alin. (2) lit. b) al O.G. nr. 24/2011, care prevede, ca şi condiţie pentru dobândirea calităţii de evaluator autorizat, ca persoana să nu fi fost condamnată pentru săvârşirea unei infracţiuni cu intenţie, pentru care nu a intervenit reabilitarea.

Prin urmare, dacă pentru dobândirea calităţii de evaluator autorizat este necesar ca persoana în cauză să nu fi fost condamnată pentru săvârşirea unei infracţiuni cu intenţie, cu atât mai mult exercitarea profesiei de evaluator este condiţionată de integritatea persoanei care o exercită.

De altfel, art. 3 alin. (4) al O.G. nr. 24/2011 dispune că "(4) Evaluatorii autorizaţi, în exercitarea independentă a profesiei, trebuie să fie percepuţi a fi liberi de orice constrângere care ar putea aduce atingere principiilor de obiectivitate şi integritate profesională".

Recurentul-reclamant a fost condamnat în exercitarea profesiei de practician în insolvenţă pentru luare de mită şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, infracţiuni ce pun în discuţie obiectivitatea şi integritatea profesională a unei persoane, indiferent de profesia pe care o exercită. Astfel, cu atât mai mult cu cât exercita profesia de evaluator autorizat, recurentul era obligat să se abţină de la comiterea unor fapte care ar fi putut aduce atingere probităţii sale profesionale.

Deci, sunt lipsite de orice fundament susţinerile recurentului că dispoziţiile art. 15 din O.G. nr. 24/2011, care condiţionează intrarea unei persoane în profesia de evaluator de lipsa unei condamnări, nu ar fi aplicabile pentru că legiuitorul, la art. 16 şi 17, nu ar fi făcut trimitere expresă la condiţiile iniţiale şi generale prevăzute de acest articol.

O.G. nr. 24/2011 reglementează profesia de evaluator autorizat iar dispoziţiile acestui act normativ se interpretează coroborat, şi nu izolat, pe articole distincte. Astfel, sancţiunea pierderii calităţii de membru titular/acreditat pentru săvârşirea unei infracţiuni cu intenţie apare ca o garanţie a integrităţii şi a probităţii profesionale a persoanei care exercită profesia de evaluator autorizat.

În ceea ce priveşte alegaţiile recurentului-reclamant, vizând aşa-zisa discriminare dintre cetăţenii străini şi cetăţenii români în ceea ce priveşte exercitarea profesiei, potrivit art. 28 din O.G. nr. 24/2011 exercitarea profesiei de evaluator de către persoanele cu cetăţenie sau naţionalitate străină în România se poate face doar cu respectarea condiţiilor prevăzute de ordonanţă, putând dobândi calitatea de evaluator autorizat, potrivit prevederilor prezentei ordonanţe, "în aceleaşi condiţii ca şi cetăţenii români, respectiv persoanele juridice române."

Prin excepţie, cetăţenii unui stat membru al Uniunii Europene sau al Spaţiului Economic European care au dobândit calitatea de evaluator autorizat în unul dintre aceste state sunt exceptaţi de la procedura de examinare, fiind recunoscut automat documentul emis de autoritatea competentă din statul membru al Uniunii Europene, respectiv statul aparţinând Spaţiului Economic European în baza căruia cetăţeanul acestor state exercită legal profesia de evaluator autorizat.

Deci, şi în cazul cetăţenilor străini sunt necesare documente care să ateste îndeplinirea condiţiilor statelor ai căror resortisanţi sunt, neputându-se trage concluzia că cetăţenii străini condamnaţi penal ar putea exercita profesia de evaluator autorizat în România.

Prin urmare, dezlegarea dată litigiului cu care a fost învestită prima instanţă reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente.

5. Soluţia instanţei de recurs

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, şi, faţă de cererea intimatei-pârâte ANEVAR de acordare a cheltuielilor de judecată dovedite cu înscrisurile depuse la dosar, reţinându-se culpa procesuală a recurentului şi activitatea desfăşurată de apărătorul intimatei-pârâte, în temeiul art. 453 C. proc. civ., îl va obliga la plata cheltuielilor de judecată către intimata-pârâtă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva Sentinţei civile nr. 3143 din 24 noiembrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Obligă recurentul la plata sumei de 5.364,60 lei cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă Asociaţia Naţională a Evaluatorilor Autorizaţi din România.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 ianuarie 2018.