Social benefits appeal: Supreme Court jurisdiction over tribunal decisions limited to appellate rulings or express statutory exceptions

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă, Dosar nr. x/120/2014, reclamanta A., în contradictoriu cu Casa Judeţeană de Pensii Dâmboviţa, a contestat decizia nr. 259251 din 24 august 2006 privind acordarea pensiei de invaliditate.

În procedura regularizării cererii de chemare în judecată, tribunalul i-a pus în vedere reclamantei, sub sancţiunea anulării acesteia potrivit dispoziţiilor art. 200 alin. (3) C. proc. civ., să complinească lipsurile cererii.

Prin încheierea din 4 martie 2014, Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă, a anulat cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă, întrucât aceasta nu s-a conformat dispoziţiilor instanţei, în sensul ca în termen de 10 zile să complinească lipsurile cererii de chemare în judecată.

Împotriva acestei încheieri a formulat cerere de reexaminare reclamanta A.

Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă, prin încheierea din 23 iunie 2016 a dispus emiterea unei adrese către Curtea de Apel Ploieşti în vederea ataşării dosarului civil nr. x/210/2014/a1, aflat în apel, iar prin sentinţa nr. 9 din 24 noiembrie 2016 a admis excepţia tardivităţii şi a respins cererea de reexaminare formulată de reclamantă.

Împotriva încheierii de şedinţă din 23 iunie 2016 reclamanta A. a declarat recurs, ce a fost depus la Curtea de Apel Ploieşti, instanţă care prin adresa din 21 iunie 2017 l-a înaintat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, menţionând în adresa de înaintare ca recursul priveşte decizia nr. 131 din 11 februarie 2016 a Curţii de Apel Ploieşti.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la data de 26 iunie 2017 şi trimis, spre soluţionare, prin repartizare computerizată aleatorie, completului de filtru nr. 4.

La termenul din 12 decembrie 2017, Înalta Curte a invocat excepţia necompetenţei sale materiale în soluţionarea recursului, pe care o va admite, pentru următoarele considerente:

Prin cererea de recurs reclamanta A. a arăta că înţelege să declare recurs în Dosarul nr. x/120/2014/a2 - reexaminare anulare cerere de chemare în judecată - împotriva încheierii de şedinţă pronunţate de Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă, la data de 23 iunie 2016 solicitând anularea acestei hotărâri judecătoreşti, care, în opinia sa, este "abuzivă, ilegală şi greşită" întrucât completul de judecată nu trebuia să amâne cauza solicitând dosarul de la Curtea de Apel Ploieşti. A susţinut că a formulat toate apărările prin cereri scrise depuse la dosarul cauzei şi nu era necesară ataşarea Dosarului nr. x/120/2014/a1 al Curţii de Apel Ploieşti. A contestat referatul grefierului consemnat în încheierea de şedinţă atacată, susţinând că în mod greşit s-a consemnat că procedura de citare este legal îndeplinită şi că nu s-a precizat prezenţa la termen a consilierului juridic al părţii adverse.

Potrivit art. 97 pct. 1 C. proc. civ., "Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege", ceea ce înseamnă că instanţa supremă are competenţă de drept comun în materia recursurilor doar cu privire la deciziile curţilor de apel, pentru hotărârile altor instanţe fiind necesară o prevedere expresă a legii, aptă să atragă judecata în recurs de către instanţa supremă.

Prin urmare, art. 97 pct. 1 C. proc. civ. a atribuit Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca regulă, competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel şi numai prin excepţie competenţa de soluţionare a recursurilor împotriva altor hotărâri.

Astfel formulată, norma în discuţie nu consacră plenitudinea de competenţă a Înaltei Curţi în soluţionarea recursurilor, indiferent de instanţa ce a pronunţat hotărârea supusă recursului.

O asemenea formulare de principiu nu se regăseşte în conţinutul art. 97 pct. 1 - precum s-a procedat, de exemplu, prin art. 95 pct. 1 din Cod, în cazul competenţei de atribuţiune a tribunalelor pentru judecata în primă instanţă -, ceea ce relevă că legiuitorul a optat pentru o soluţie legislativă diferită, prin indicarea expresă şi limitativă a cazurilor de atribuire a competenţei în favoarea Înaltei Curţi.

Potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., "recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", fiind vorba aşadar de reglementarea obiectului şi scopului recursului.

Această verificare a legalităţii se realizează însă, în cazurile în care instanţa supremă este competentă potrivit legii, adică potrivit art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

Conform art. 483 alin. (4) C. proc. civ., aceeaşi verificare a conformităţii cu legea a hotărârii atacate o realizează şi celelalte instanţe (tribunalele, curţile de apel), atunci când judecă în materia recursului (art. 95 pct. 3, art. 96 pct. 3 C. proc. civ.).

Cum în speţă, acţiunea a învestit în primă instanţă tribunalul, rezultă că nu este incidenţă norma art. 97 pct. 1 C. proc. civ., care reglementează competenţa în materia recursului a instanţei supreme.

Aceasta întrucât, pe de o parte, nu este supusă cenzurii o decizie a curţii de apel, şi, pe de altă parte, nu este vorba despre un caz prevăzut de lege (cu privire la alte hotărâri ale instanţelor), care să atragă competenţa de judecată în recurs a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, neputând fi încălcate dispoziţiile constituţionale (conform art. 126 alin. (2) din Constituţie "competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai de lege") şi cele ale art. 122 C. proc. civ. ("reguli noi de competenţă pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului Cod").

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va declina competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Ploieşti, ca instanţă ierarhic superioară celei care a pronunţat încheierea atacată prin prezentul recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Declină competenţa de soluţionare a recursului formulat de reclamanta A. împotriva încheierii de şedinţă din 23 iunie 2016 a Tribunalului Dâmboviţa, secţia I civilă, pronunţată în Dosarul nr. x/120/2014/a2, în favoarea Curţii de Apel Ploieşti.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi .12 decembrie 2017.