Jurisdictional declinature: Supreme court lacks ordinary competence for appeals against Tribunal decisions, case referred to Court of Appeal

După deliberare, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 24671 din 16 decembrie 2015, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a admis cererea formulată de reclamanta SC A. AG, reprezentant al SC A. SA, în contradictoriu cu pârâta SC B. SA şi intervenientul forţat C.; a fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 9.

167,04 RON, reprezentând contravaloare despăgubire şi la plata penalităţilor de întârziere de 0,1% pe zi de întârziere calculate la valoarea debitului principal începând cu data de 24 mai 2015 şi până la achitarea integrală a debitului; a fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1.927 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel intervenientul forţat C., calea de atac fiind înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, la data de 3 mai 2016, sub nr. 79392/299/2015.

Prin decizia civilă nr. 4352 din 13 decembrie 2016, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a admis apelul formulat de apelantul intervenient forţat C., a anulat în tot sentinţa civilă apelată şi, rejudecând: a admis excepţia necompetenţei generale a instanţelor române şi a respins cererea ca nefiind de competenţa instanţelor române.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs recurenta-reclamantă SC A. AG, prin sucursala română SC A. SA. Calea de atac a fost înregistrată pe rolul Tribunalul Bucureşti, secţia a Vl-a civilă.

La data de 20 noiembrie 2017, această instanţă a înaintat cererea de recurs, împreună cu dosarul, spre soluţionare, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în vederea soluţionării căii de atac.

Cauza a fost repartizată, aleatoriu, spre soluţionare, Completului C12 N C. proc. civ.

Prin rezoluţia completului din data de 22 noiembrie 2017, s-a fixat termen de judecată la 8 decembrie 2017, în vederea discutării competenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea cererii de recurs.

La acest termen de judecată, Înalta Curte a rămas în pronunţare asupra excepţiei necompetenţei materiale în soluţionarea căii de atac formulate.

Analizând excepţia, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că este întemeiată pentru următoarele considerente:

În cauză, decizia supusă recursului a fost pronunţată la data de 13 decembrie 2016 de către tribunal în apel, într-un litigiu având ca obiect pretenţii cu valoare mai mică de 200.000 RON (înregistrat pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti la data de 26 iunie 2015).

Potrivit dispoziţiilor art. 97 pct. 1 C. proc. civ., "Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege", ceea ce înseamnă că instanţa supremă are competenţă de drept comun în materia recursurilor doar cu privire la deciziile curţilor de apel, pentru hotărârile altor instanţe fiind necesară o prevedere expresă a legii, aptă să atragă judecata în recurs de către instanţa supremă.

Art. 483 alin. (3) C. proc. civ. nu permite o concluzie diferită de cea desprinsă din art. 97 pct. 1 C. proc. civ., anume că Înalta Curte are, ca regulă, competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel şi numai prin excepţie competenţa de soluţionare a recursurilor împotriva altor hotărâri, atunci când aceasta a fost prevăzută în mod expres.

Pornind de la această premisă, demonstrată prin cele ce preced, se constată că nu este prevăzută în mod expres competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel.

De asemenea, o asemenea competenţă nu este prevăzută de principiu nici în favoarea curţilor de apel, ţinând cont de faptul că, în conformitate cu art. 96 pct. 3 C. proc. civ., curţile de apel judecă recursuri doar "în cazurile anume prevăzute de lege".

Astfel cum rezultă din dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., care prevăd că "recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", norma în cauză are în vedere reglementarea obiectului şi scopului recursului.

Această verificare a legalităţii se realizează, însă, în cazurile în care instanţa supremă este competentă potrivit legii, adică conform art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

Potrivit art. 483 alin. (4) C. proc. civ., aceeaşi verificare a conformităţii cu legea a hotărârii atacate o realizează şi celelalte instanţe (tribunalele, curţile de apel), atunci când judecă în materia recursului (art. 95 pct. 3, art. 96 pct. 3 C. proc. civ.).

Cum, în speţă, reclamanta a învestit, în primă instanţă judecătoria, iar soluţionarea în apel a cauzei a realizat-o tribunalul, rezultă că nu este incidenţă norma art. 97 pct. 1 C. proc. civ., care reglementează competenţa în materia recursului a instanţei supreme.

Aceasta întrucât nu este supusă cenzurii o decizie a curţii de apel şi nu este vorba despre un caz prevăzut de lege (cu privire la alte hotărâri ale instanţelor), care să atragă competenţa de judecată în recurs a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

O altfel de interpretare care să atribuie competenţa de drept comun a instanţei supreme în materia recursului, indiferent de hotărârea ce face obiectul acesteia, ar însemna, în realitate, crearea pe cale jurisprudenţială, a unei norme noi de competenţă, în contradicţie cu dispoziţiile constituţionale (conform art. 126 alin. (2) din Constituţie "competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai de lege") şi cu cele ale art. 122 C. proc. civ. ("reguli noi de competenţă pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod").

Înalta Curte mai reţine că Decizia Curţii Constituţionale nr. 369/2017 nu este incidentă cauzei, având în vedere data pronunţării hotărârii instanţei de apel şi data publicării deciziei Curţii Constituţionale în Monitorul Oficial (nr. 582 din 20 iulie 2017) raportat la dispoziţiile art. 147 alin. (4) din Constituţie, care consacră principiul producerii efectelor general obligatoriu pentru viitor (ulterior publicării în Monitorul Oficial).

Astfel fiind, soluţia de trimitere a dosarului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea recursului, în considerarea unei decizii a instanţei de contencios constituţional neaplicabile cauzei, este lipsită de temei legal

În acest context, neexistând o legală învestire a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, văzând şi dispoziţiile art. 132 alin. (3) C. proc. civ., judecata cauzei va fi declinată către Curtea de Apel Bucureşti, căreia îi aparţine competenţa, ca instanţă ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea în apel, respectiv Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Declină competenţa de soluţionare a recursului formulat de recurenta-reclamantă SC A. AG, prin sucursala română SC A. SA împotriva deciziei civile nr. 4352 din 13 decembrie 2016, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publica, astăzi, 8 decembrie 2017.