Unconstitutionality of Code of Civil Procedure articles on judicial truth and evidence in a case transfer (strămutare) request

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, s-a aflat cererea de strămutare formulată de petenta A. împotriva Dosarului nr. x/94/2015 al Judecătoriei Buftea, în contradictoriu cu intimata B.

Prin încheierea din camera de consiliu de la 16 mai 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, în cadrul soluţionării cererii de strămutare s-a dispus şi respingerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 22 şi 250 C. proc. civ., considerându-se că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă, în conformitate cu art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992.

Împotriva acestei încheieri petenta A. a declarat prezentul recurs.

În motivarea recursului, recurenta a susţinut, în esenţă, că cele două articole au legătură cu cauza de strămutare.

Recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

În drept, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, această instanţă decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.

Instanţa de contencios constituţional se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului.

Ca atare, în calea extraordinară de atac exercitată împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de sesizare a instanţei de control constituţional, va fi examinată respectarea, de către instanţa care a pronunţat hotărârea atacată, a cerinţelor impuse de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată.

În speţă, având a aprecia asupra cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, instanţa a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 29 alin. (3) şi (6) din Legea nr. 47/1992 atunci când a constatat că nu se impune învestirea instanţei de contencios constituţional cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate, nefiind întrunite cerinţele textului legal care să facă posibilă sesizarea, respectiv, dispoziţiile invocate de către recurentă ca fiind neconstituţionale nu au legătură cu cauza.

Astfel, recurenta a invocat neconstituţionalitatea art. 22 şi 250 C. proc. civ., apreciind că acestea încalcă dispoziţiile constituţionale conţinute în art. 16 alin. (1) şi (12) din Constituţia României, dreptul la viaţa şi la integritatea fizică, însă dispoziţiile art. 22 şi 250 C. proc. civ. se referă Ia rolul judecătorului în aflarea adevărului, obiectul probei şi mijloacele de probă, iar dispoziţiile art. 16 alin. (1) şi (12) din Constituţie privesc egalitatea în drepturi a cetăţenilor şi simbolurile naţionale, astfel încât între acestea nu există nici un fel de contradicţie, şi nici între cele cu privire la dreptul la viaţă şi la integritate fizică.

Or, ceea ce se contestă pe calea excepţiei de neconstituţionalitate este legitimitatea unei norme din punctul de vedere al conformităţii ei cu Constituţia, fapt ce presupune că acea normă vine în conflict cu legea supremă, lipsa contrarietaţii echivalând cu neîndeplinirea condiţiei de sesizare a Curţii Constituţionale.

Fiind o chestiune prejudicială relativă la legitimitatea constituţională a legii aplicabile cauzei în care a fost invocată, excepţia de neconstituţionalitate trebuie să fie, pe de o parte, pertinentă, adică să poarte asupra unei legi de care depinde soluţionarea cauzei, iar pe de altă parte, soluţionarea acesteia să influenţeze soluţionarea procesului în care a fost invocată.

Analizând textele legale contestate pe calea excepţiei prin raportare la obiectul cauzei, respectiv, strămutare, se constată că acestea nu au legătură cu prezenta cauză, iar o eventuală declarare a neconstituţionalităţii nu ar avea nici o înrâurire asupra soluţiei ce se va pronunţa în prezenta cauză.

Or, excepţia de neconstituţionalitate poate viza numai acele dispoziţii legale de care depinde efectiv judecata procesului în cadrul căruia au fost invocate, condiţie introdusă de legiuitor în scopul de a evita sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţii, ce au unică menire tergiversarea soluţionării cauzelor.

Pentru considerentele arătate, cum criticile îndreptate împotriva textelor legale atacate nu se circumscriu condiţiilor de admisibilitate ale excepţiei de neconstituţionaiitate, Înalta Curte, va respinge recursul, ca nefondat.

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petenta A. împotriva încheierii de şedinţă din data de 16 mai 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. x/2/2016.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 decembrie 2017.