Revision petition for injury damages quashed as unfounded where appellate court lawfully reduced award under total devolutive effect

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, sub nr. 29363/3/2014 din data de 28 august 2014, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, obligarea acesteia la plata sumei de 2.

03.283,05 RON cu titlul de daune materiale şi a cheltuielilor de judecată ocazionate de acest litigiu.

Prin sentinţa civilă nr. 252 din 20 februarie 2015, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România şi a obligat pârâta la plata sumei de 2.030.283,05 RON către reclamantă cu titlul de despăgubiri materiale.

Prin decizia nr. 581 A din 25 noiembrie 2015 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis apelul formulat de apelata pârâtă Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România împotriva sentinţei civile nr. 252 din 20 februarie 2015, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IIl-a civilă, a schimbat în parte sentinţa apelată în sensul că, a admis în parte acţiunea şi a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 406.056,61 RON cu titlul de despăgubiri materiale.

Instanţa de apel a reţinut că sunt fondate criticile referitoare la caracterul eventual al prejudiciului în privinţa contravalorii celor 4 proteze suplimentare faţă de prima, în cazul căreia instanţa de apel a considerat fondată solicitarea reclamantei.

Această decizie a format obiectul controlului judiciar, prin decizia civilă nr. 2224 din 16 noiembrie 2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a I-a civilă, respingând ca nefondat recursul declarat de pârâta Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România împotriva deciziei nr. 581 A din 25 noiembrie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut că singurul aspect criticat în recurs priveşte lipsa caracterului cert al prejudiciului precum şi lipsa oricărei dovezi care să probeze existenţa acestuia, aceste critici fiind considerate ca neîntemeiate.

Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, sub nr. 2605/2/2016, revizuenta A. a formulat cerere de revizuire împotriva deciziei civile nr. 581/A din 25 noiembrie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, solicitând, în temeiul dispoziţiilor art. 513 alin. (4) C. proc. civ., schimbarea în tot a deciziei civile nr. 581/A din 25 noiembrie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în Dosar nr. x/3/2014 şi, rejudecând, să se dispună respingerea apelului şi menţinerea ca legală şi temeinică a sentinţei civile nr. 252 din 20 februarie 2015, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, în Dosarul nr. x/3/2014.

Prin decizia nr. 310/A din data de 3 aprilie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV a civilă, a fost respinsă cererea de revizuire formulată de revizuenta A.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că, modul în care instanţa de apel a analizat motivele de apel invocate a format obiectul controlului judiciar în recurs şi nu deschide calea de atac a revizuirii întemeiate pe art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., care vizează cererile care au fixat cadrul litigiului şi nu motivele şi argumentele invocate de parte în calea ordinară de atac.

În speţă, Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA a apelat în întregime soluţia pronunţată de prima instanţă, devoluţiunea fiind astfel totală, în temeiul art. 477 alin. (2) C. proc. civ., conform căruia devoluţiunea va opera cu privire la întreaga cauză atunci când apelul nu este limitat la anumite soluţii din dispozitiv, situaţie în care în mod legal instanţa de apel s-a pronunţat cu privire la stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea legii de către prima instanţă.

Ca urmare a analizării criticilor formulate de apelantă şi aplicării textelor legale incidente în cauză, instanţa de apel a ajuns la concluzia că numai unele din criticile formulate de apelant sunt fondate, şi pe cale de consecinţă, că numai o parte din pretenţiile formulate de reclamant sunt întemeiate, ceea ce a condus la admiterea apelului şi la admiterea numai în parte a acţiunii. Astfel, în mod legal instanţa de apel a analizat criticile cu care a fost învestită şi, urmare a interpretării şi aplicării dispoziţiilor legale incidente, a pronunţat soluţia în cauză.

Susţinerea revizuentei, în sensul că, în cererea de apel, nu s-a solicitat schimbarea în parte a sentinţei, ci schimbarea în tot, nu conduce la concluzia că instanţa de apel, admiţând apelul, nu ar putea schimba în parte sentinţa. Astfel, în cazul în care apelantul solicită schimbarea în tot a sentinţei, iar instanţa de apel consideră întemeiate numai o parte a criticilor formulate, aceasta are posibilitatea legală, prevăzută de art. 480 alin. (2) C. proc. civ., să admită apelul, schimbând în parte sentinţa, în limita motivelor de apel admise.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs revizuenta reclamantă A. solicitând casarea deciziei nr. 310 din 3 aprilie 2017 şi trimiterea cauzei spre rejudecare Curţii de Apel Bucureşti.

În motivarea recursului, revizuenta a arătat că motivele ce au stat la baza respingerii cererii de revizuire sunt străine de natura cauzei, judecătorii cauzei limitându-se a face aprecieri doar asupra posibilităţii avute de instanţa de apel în a schimba în parte sentinţa apelată fără însă a analiza şi cererea de revizuire sub aspectul posibilităţii instanţei de apel de a depăşi limitele devolutive prevăzute de art. 479 alin. (1) C. proc. civ.

A mai susţinut că instanţa nu poate de plano să găsească nişte motive care să ducă la schimbarea în tot sau în parte a sentinţei apelante, întrucât s-ar încălca principiul disponibilităţii, s-ar extrapola în mod nepermis rolul activ al judecătorului şi s-ar încălca dispoziţiile art. 479 alin. (1) C. proc. civ.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 25 mai 2017, iar la 18 septembrie 2017 a fost întocmit raport asupra acestuia, comunicat părţilor la datele de 25 septembrie 2017 şi 5 octombrie 2017.

Părţile nu au depus punct de vedere la raport.

Prin încheierea din data de 26 octombrie 2016, pronunţată în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (7) C. proc. civ., recursul declarat a fost admis în principiu, stabilindu-se termen pentru judecata acestuia pe fond la data de 7 decembrie 2017.

Analizând pe fond recursul declarat, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:

Recurenta şi-a încadrat în drept calea extraordinară de atac promovată, pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. Potrivit acestor dispoziţii casarea unei hotărâri se poate cere dacă hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Critica de recurs este însă nefondată, instanţa observând corect că demersul judiciar al revizuentei nu corespunde cerinţelor legale regăsite în textul art. 509 pct. 1 C. proc. civ.

Dezlegarea curţii de apel este corectă în condiţiile în care, cazul de revizuire reglementat prin dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., pe care revizuenta şi-a întemeiat cererea, se referă la pronunţarea asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut ori s-a dat mai mult decât s-a cerut.

În cauza, aşa cum rezultă şi din conţinutul hotărârii, textul invocat reprezintă o aplicare a principiului disponibilităţii şi vizează neconcordanţa dintre ceea ce s-a cerut şi ceea ce instanţa a pronunţat.

Instanţa, în apel, dând expresie principiului disponibilităţii a procedat la o nouă judecată în fond care a avut loc. în limita criticilor formulate de apelantă.

Hotărârea pronunţată de instanţa de fond a fost atacată, în întregime, cu apel, de către Compania Naţională de Administrarea Infrastructurii Rutiere SA, iar în temeiul art. 477 alin. (2) C. proc. civ., s-a considerat că devoluţiunea este totală, situaţie în care, s-a apreciat că în mod legal instanţa de apel s-a pronunţat asupra situaţiei de fapt şi asupra aplicării legii de către instanţa de fond.

Prin motivele de apel s-a susţinut că prejudiciul nu este cert, precis evaluat şi probat, iar instanţa de apel a analizat şi s-a pronunţat asupra caracterului cert al acestuia şi odată lămurit acest aspect, a fost stabilit şi cuantumul prejudiciului, acordând în final reclamantei o singură proteză în loc. de cinci aşa cum s-a solicitat prin cererea de chemare în judecată.

Hotărârea instanţei prin care s-a considerat că decizia instanţei de apel nu a fost pronunţată asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut ori s-a dat mai mult decât s-a cerut apare ca fiind legală, pronunţată cu o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Drept urmare, în mod legal a fost respinsă cererea de revizuire şi, faţă de toate considerentele arătate, Înalta Curte va constata că nu sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de dispoziţiile art. 488 pct. 6 C. proc. civ., pentru a atrage incidenţa acestuia, iar recursul va fi respins, ca nefondat.

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 310/A din data de 3 aprilie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 decembrie 2017.