Jurisdictional limits on cassation for non-appealable first-instance judgments in reversal of forced execution proceedings

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa nr. 6353 din 9 august 2016, Judecătoria, sectorului 6 Bucureşti, secţia civilă, a admis cererea de întoarcere a executării silite formulată de SC A. SRL în contradictoriu cu pârâta Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Bucureşti, pe care a obligat-o să achite reclamantei suma de 523,67 RON reprezentând suma executată silit în dosarul de executare nr. x/2014 al BEJA B.

Soluţia primei instanţe a fost menţinută de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, prin decizia nr. 117 A din 18 ianuarie 2017, prin care s-a respins, ca tardiv, apelul declarat de pârâtă împotriva sentinţei pronunţate de judecătorie.

Competenţa soluţionării recursului declarat de pârâta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA. - înfiinţată prin reorganizarea Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA (C.N.A.D.N.R. SA) -prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Bucureşti împotriva acestei din urmă decizii a fost declinată în favoarea Înaltei Curţi de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin decizia nr. 476 R din 9 octombrie 2017, reţinându-se în motivarea soluţiei incidenţa dispoziţiilor art. 97 pct. 1 şi art. 483 alin. (3) şi (4) C. proc. civ.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, Ia data de 20 noiembrie 2017.

Prin rezoluţia din 22 noiembrie 2017, s-a fixat termen la 6 decembrie 2017 în vederea discutării competenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursului.

La acest termen, Înalta Curte a rămas în pronunţare asupra excepţiei necompetenţei sale materiale în soluţionarea recursului de faţă, pe care o va admite, având în vedere următoarele argumente:

În primul rând, se constată că litigiul în care curtea de apel şi-a declinat competenţa de soluţionare a recursului este reprezentat de o cerere de întoarcere a executării, întemeiată pe dispoziţiile art. 723 şi urm. C. proc. civ. În această cauză, intervin norme speciale privind judecata, determinate după obiectul litigiului. Potrivit art. 724 alin. (3) C. proc. civ., solicitarea pe cale separată a întoarcerii executării se adresează instanţei de executare, hotărârea fiind supusă numai apelului.

Prin urmare, în cauza este incidentă teza finală a normei din art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, a cărei aplicare a fost prorogată în conformitate cu dispoziţiile O.U.G. nr. 95/2016, potrivit căreia nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă nu sunt supuse apelului.

Cum determinarea competenţei de soluţionare a căii de atac intitulată recurs, declarate în prezenta cauză împotriva unei hotărâri pronunţate în apel de către tribunal, este prioritară faţă de chestiunea admisibilităţii recursului, chestiune ce va fi cercetată de către instanţa competentă, Înalta Curte constată că soluţia de declinare a judecării recursului în favoarea instanţei supreme, în conformitate cu dispoziţiile art. 97 pct. 1 şi art. 483 alin. (3) şi (4) C. proc. civ., este lipsită de fundament.

În acest sens se reţine că Înalta Curte nu constituie o instanţă de drept comun în materia recursului. Potrivit art. 97 pct. 1 C. proc. civ., "Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege", ceea ce înseamnă că instanţa supremă are competenţă de drept comun în materia recursurilor doar cu privire la deciziile curţilor de apel, pentru hotărârile altor instanţe fiind necesară o prevedere expresă a legii, aptă să atragă judecata în recurs de către instanţa supremă.

Dispoziţiile art. 483 alin. (3) şi (4) C. proc. civ., invocate în decizia de declinare, nu sunt nici ele în măsură să fundamenteze soluţia curţii de apel şi legala învestire a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., "recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", fiind vorba aşadar de reglementarea obiectului şi scopului recursului.

Această verificare a legalităţii se realizează însă, în cazurile în care instanţa supremă este competentă potrivit legii, adică potrivit art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

Conform art. 483 alin. (4) C. proc. civ., aceeaşi verificare a conformităţii cu legea a hotărârii atacate o realizează şi celelalte instanţe (tribunalele, curţile de apel), atunci când judecă în materia recursului (art. 95 pct. 3, art. 96 pct. 3 C. proc. civ.).

Cum în speţă, acţiunea a învestit în primă instanţă judecătoria, iar soluţionarea în apel a cauzei a realizat-o tribunalul, rezultă că nu este incidenţă norma art. 97 pct. 1 C. proc. civ., care reglementează competenţa în materia recursului a instanţei supreme.

Aceasta întrucât, pe de o parte, nu este supusă cenzurii o decizie a curţii de apel şi, pe de altă parte, nu este vorba despre un caz prevăzut de lege (cu privire la alte hotărâri ale instanţelor), care să atragă competenţa de judecată în recurs a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

O altfel de interpretare care să atribuie competenţa de drept comun a instanţei supreme în materia recursului, indiferent de hotărârea ce face obiectul acesteia, ar însemna, în realitate, crearea pe cale jurisprudenţială, a unei norme noi de competenţă, în contradicţie cu dispoziţiile constituţionale (conform art. 126 alin. (2) din Constituţie "competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai de lege") şi cu cele ale art. 122 C. proc. civ. ("reguli noi de competenţă pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod").

Pentru aceste considerente, stabilind că a avut loc. o nelegală dezînvestire a Curţii de Apel Bucureşti, Înalta Curte va declina competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea acesteia, ca instanţă ierarhic superioară celei care a realizat judecata în apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Declină competenţa de soluţionare a recursului declarat de pârâta Compania Naţională de Administrare a infrastructurii Rutiere SA, prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Bucureşti împotriva deciziei nr. 117 A din 18 ianuarie 2017 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, în favoarea Curţii de Ape! Bucureşti.

Fără caîe de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 6 decembrie 2017.