Civil damages claims excluded from cassation jurisdiction due to per-claimant value thresholds

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti la data de 30 mai 2014 reclamanţii A., B., C., D., E., F., G. şi H. au chemat în judecată pe pârâta I. şi pe intervenientul forţat J., solicitând obligarea pârâtei Ia plata daunelor morale şi materiale după cum urmează:

A. - pentru decesul fiului său K.: daune morale 1.000.000 RON şi daune materiale 10.000 RON,

B. - pentru decesul fratelui său K.: daune morale 250.000 RON,

C. - pentru decesul fratelui său K: daune morale 250.000 RON,

D. - pentru decesul fratelui său K.: daune morale 250.000 RON,

E. - pentru decesul fratelui său K.: daune morale 250.000 RON,

F.- pentru decesul fratelui său K.: daune morale 250.000 RON,

G. - pentru decesul fiului său L.: daune morale în cuantum de 1.000.000 RON şi daune materiale 10.000 RON;

H. - pentru decesul fratelui său L.: daune morale în cuantum de 250.000 RON, cu obligarea pârâtei şi la plata cheltuielilor de judecată.

Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, prin sentinţa civilă nr. 3211 din 09 iunie 2015, a respins excepţiile ca nefondate; a admis, în parte, acţiunea şi a obligat pârâta la 1.900 RON daune materiale către reclamanta A. A fost obligată pârâta la daune morale către reclamanţii B., C., D., E., F. şi H. de câte 60.000 RON pentru fiecare, în calitate de fraţi ai defuncţilor K. şi L. şi la 75.000 RON pentru A. şi G., în calitate de mame ai celor doi asiguraţi. S-a luat act că nu se solicită cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 1925 din 28 martie 2016, s-a admis în parte cererea de completare a sentinţei civile nr. 3211 din 9 iunie 2015, în sensul că s-a dispus completarea dispozitivului acestei sentinţe cu menţiunea "respinge cererea de acordare a daunelor materiale formulată de reclamanta G. ca nefondată".

Împotriva sentinţei nr. 3211 din 9 iunie 2015 au declarat apel reclamanţii A., B., C., D., E., F., G. şi H., pârâta I. declarând apel împotriva încheierii de şedinţă de la 31 octombrie 1014 şi împotriva sentinţei, cauza fiind înregistrată sub nr. 18506/3/2014 (1932/2016) pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, prin decizia nr. 1718 din 26 octombrie 2016, a admis apelul formulat de apelanta pârâtă I. împotriva încheierii din 31 octombrie 2014 şi a sentinţei civile nr. 3211 din 09 iunie 2015; a schimbat în parte încheierea şi sentinţa atacată în sensul că a respins acţiunea formulată de reclamantele A. şi G. ca inadmisibilă, menţinând celelalte dispoziţii ale încheierii şi sentinţei atacate; a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelanţii reclamanţi A., B., C., D., E., F., G. şi H. împotriva sentinţei civile nr. 3211 din 09 iunie 2015, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a Vl-a civilă.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamantele A. şi G., solicitând casarea deciziei recurate şi menţinerea hotărârii pronunţate de instanţa de fond cu privire la cele două recurente-reclamante.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi repartizate spre soluţionare completului nr. 9.

Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a procedat, Ia data de 22 iunie 2017, la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Completul nr. 9, în procedura de filtru, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ. a analizat conţinutul raportului, a luat act de conţinutul acestuia şi a dispus, prin rezoluţia din 26 iunie 2017, comunicarea raportului părţilor, pentru ca acestea să depună puncte de vedere.

Recurentele A. şi G. au depus, la data de 7 iulie 2017, punct de vedere la raport prin care au solicitat ca instanţa să se constate că recursul este admisibil în principiu, menţionând că valoarea pretenţiilor celor două reclamante depăşeşte suma de 1.000.000 RON, fiecare solicitând suma de 1.010.000 RON.

Analizând recursurile, în condiţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

În temeiul art. 483 alin. {2) teza a II-a C. proc. civ., nu sunt supuse recursului, hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului.

De asemenea, conform art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., "nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede ca hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului."

Totodată, potrivit prevederilor art. 100 C. proc. civ. "(1) Dacă mai mulţi reclamanţi, prin aceeaşi cerere de chemare în judecată, formulează pretenţii proprii împotriva aceluiaşi pârât, invocând raporturi juridice distincte şi neaflate într-o legătură care să facă necesară judecarea lor împreună, determinarea instanţei competente se face cu observarea valorii sau, după caz, a naturii ori obiectului fiecărei pretenţii în parte. (2) Dispoziţiile alin. (1) sunt aplicabile şi atunci când unul sau mai mulţi reclamanţi formulează, prin aceeaşi cerere de chemare în judecată, pretenţii împotriva mai multor pârâţi, invocând raporturi juridice distincte şi fără legătură între ele".

Din parcursul dosarului, se constată că raporturile juridice dintre reclamanţi şi pârâtă sunt distincte şi valoarea fiecărei pretenţii în parte este de 10.000 RON, 250.000 RON şi 1.000.000 RON, sub pragul valoric prevăzut de textul menţionat mai sus.

Cum fiecare dintre pretenţiile deduse judecăţii se circumscrie categoriei de litigii care nu sunt supuse căii de atac a recursului, decizia nr. 1.718 din 26 octombrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti nu este supusă recursului.

Pe de altă parte, potrivit prevederilor art. 100 C. proc. civ., determinarea instanţei competente se face cu observarea valorii fiecărei pretenţii în parte, fără a avea posibilitatea cumulării pretenţiilor, ce ar atrage depăşirea pragului valoric de 1.000.000 RON şi, implicit, calea de atac a recursului.

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege, iar această regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie arătând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea acestora trebuie făcută în condiţiile legii, cu respectarea acesteia.

Faţă de dispoziţiile legale sus-menţionate, decizia ce a fost atacată cu recurs nu este supusă, prin lege, cenzurii prin această cale de atac.

În consecinţă, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantele A. şi G. împotriva deciziei civile nr. 1718 din data de 26 octombrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 24 octombrie 2017.