Appeal rejected; trademark and design infringement ruling, seizure injunction, and costs upheld, with additional appellate costs imposed.
Legislator summary
AI generatedThe court rejected, as unfounded, the appeal filed by the defendant company against the appellate decision that had upheld the trial court's judgment in favor of the plaintiff; consequently, the operative orders affirming the defendant's infringement of the plaintiff's Community trademark and Community designs remain in force, along with the injunction barring the defendant from releasing, importing, exporting, or otherwise dealing with the 100 seized pairs of "dynamic boots," and the award of €2,400 in costs, while the defendant was additionally ordered to pay the plaintiff 4,515 RON in appellate costs. The underlying dispute involved the customs detention of imported footwear allegedly infringing the plaintiff's registered Community 3D trademark and two Community designs for elliptical spring systems and the "Kangoo Jumps" logo; the trial court had partially granted the action, refusing to order destruction of the goods. On appeal, the defendant argued procedural nullity for lack of proper legal representation (claiming the initial complaint was signed by a lawyer mandated through a debt-recovery company, not directly by the plaintiff) and substantive non-infringement based on visual differences from the protected designs. The court held that the complaint was valid because it was signed by counsel holding a power of attorney, fulfilling the requirements of procedural law, and that the goods created a likelihood of confusion, including association, because the distinctive and dominant features—the boot shape and elliptical spring system—were highly similar, with differences being insignificant under the global assessment standard applied by the Court of Justice of the European Union, particularly for the same product category, even if the logo was absent.
Legislator headnote
AI generatedart. 476 C. proc. civ, art. 488 pct. 8 C. proc. civ, art. 196 C. proc. civ, art. 488 pct. 6 C. proc. civ, art. 82 alin. (2) C. proc. civ, art. 84 alin. (1) C. proc. civ; Appeal rejected; trademark and design infringement ruling, seizure injunction, and costs upheld, with additional appellate costs imposed: The underlying dispute involved the customs detention of imported footwear allegedly infringing the plaintiff's registered Community 3D trademark and two Community designs for elliptical spring systems and the "Kangoo Jumps" logo; the trial court had partially granted the action, refusing to order destruction of the goods. On appeal, the defendant argued procedural nullity for lack of proper legal representation (claiming the initial complaint was signed by a lawyer mandated through a debt-recovery company, not directly by the plaintiff) and substantive non-infringement based on visual differences from the protected designs. The court held that the complaint was valid because it was signed by counsel holding a power of attorney, fulfilling the requirements of procedural law, and that the goods created a likelihood of confusion, including association, because the distinctive and dominant features—the boot shape and elliptical spring system—were highly similar, with differences being insignificant under the global assessment standard applied by the Court of Justice of the European Union, particularly for the same product category, even if the logo was absent.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedUsed as the procedural basis for dismissing the appeal as unfounded.
Used to oblige the appellant to pay the respondent's court costs.
Full text
Asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1080 din 17 septembrie 2015, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta A., constatând că cele 100 de perechi de ghete dinamice importate de pârâta B. SRL şi reţinute de Biroul Vamal Constanţa Sud la data de 06 ianuarie 2015 cu AVB nr. x încalcă drepturile reclamantei asupra mărcii comunitare 3 D nr. Z şi asupra desenelor comunitare nr. A şi nr. B, obligând pârâta să înceteze punerea în liberă circulaţie, exportul, importul, plasarea sub un regim vamal suspensiv sau economic, acordarea oricărei destinaţii vamale, precum şi oferirea sau comercializarea ori deţinerea în acest scop a celor 100 de perechi de ghete dinamice reţinute, precum şi la plata sumei de 2400 euro, echivalent în lei la data plăţii, reprezentând cheltuieli de judecată. A respins ca neîntemeiat capătul de cerere prin care s-a solicitat distrugerea acestor produse contrafăcute pe cheltuiala pârâtei.
Prin decizia nr. 361A din 18 mai 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelanta - pârâtă B. SRL împotriva sentinţei civile nr. 1080 din 17 septembrie 2015 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A. - cererea de apel fiind analizată în temeiul art. 476 C. proc. civ., în lipsa motivării.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta B. SRL, invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ.
Din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., susţine încălcarea dispoziţiilor art. 84 alin. (1) din acelaşi Cod, astfel cum acestea au fost lămurite prin decizia nr. 9/2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în sensul că cererea de chemare în judecată şi reprezentarea convenţională a persoanei juridice în faţa instanţelor de judecată nu se poate face prin mandatar persoană juridică, nici prin consilierul juridic sau avocatul acesteia din urmă.
Cererea de chemare în judecată a fost introdusă prin societatea C. SRL, care a încheiat un contract de asistenţă juridică cu D. SCA, reprezentată de avocat E. Chiar dacă acţiunea introductivă a fost redactată şi semnată de către avocat E., sediul procesual ales de către intimată este la sediul social al firmei de recuperări C. SRL. Cererea este semnată prin societatea C. SRL şi avocat E., persoană ce reprezintă societatea C. SRL şi nu de reclamantă sau avocat mandatat personal de către această parte.
Deşi a fost invocată ca excepţie a lipsei dovezii calităţii de reprezentant, instanţa de apel trebuia să o recalifice ca privind lipsa semnăturii reprezentantului legal, iar cererea de chemare în judecată care nu cuprinde semnătura părţii sau a reprezentantului legal este nulă, în conformitate cu dispoziţiilor art. 196 C. proc. civ.
Cu aplicarea dispoziţiilor art. 488 pct. 6 C. proc. civ., arată că în setul de înscrisuri depus la dosar se află un contract de licenţă limitată din 18 decembrie 2014 încheiat cu SC F. SRL, prin care i-a fost acordat un drept de folosinţă neexclusivă pentru 100 de bucăţi ghete pentru sport, pentru desenului comunitar (forma produs/design industrial) Kangoo Jumps deţinut în baza certificatului de înregistrare design comunitar eliberat la data de 30 ianuarie 2013 (valabil până la data de 30 ianuarie 2018) şi desen comunitar (logo) Kangoo Jumps deţinut în baza certificatului de înregistrare design comunitar eliberat la data de 30 ianuarie 2013 (valabil până la data de 30 ianuarie 2018).
Totodată, prin acordul de comercializare şi import s-a adus la cunoştinţa autorităţii vamale că SC F. SRL este titulara celor două design-uri vamale şi că îşi expimă acordul ca recurenta să importe şi să comercializeze cantitatea de 100 de bucăţi ghete, având design Kangoo Jumps, încărcate în container.
Prin adresa emisă de A.N.A.F. - Direcţia Generală a Vămilor din 05 martie 2014, se comunică SC F. SRL că în conformitate cu prevederile art. 11 din Regulamentul UE nr. 608/2013 a fost acceptată cererea de intervenţie nr. 1010027/SAPDPI din 05 martie 2014, valabilă până la data de 05 martie 2015.
S-a reţinut în mod greşit că produsele importate reproduc designul produsului protejat de marca comunitară 3D aparţinând reclamantei, întrucât din analiza înscrisurilor rezultă deosebiri majore: modelul Kangoo are un arc metalic foarte mare şi vizibil şi unul de silicon la mijloc, iar modelul său nu are acest arc metalic, în vreme ce cel de silicon diferă ca formă şi model; striaţiile de pe talpa modelului Kangoo sunt cu pătrăţele, iar cel al său este cu semi-sfere; numele (logo) de pe ghetele Kangoo este scris în mai multe locuri, iar pe ghetele sale este scris X, doar pe talpă (kangoo jumps nu apare deloc scris); căptuşeala din interiorul ghetei este diferită total atât ca model cât şi ca material, căptuşeala modelului Kangoo fiind mai înaltă faţă de modelul pe care l-a importat; materialul din care sunt fabricate ghetele Kangoo este mult mai lucios, uniform, cu un design mult mai atractiv, în vreme ce ghetele importate sunt dintr-un material vizibil mai mat şi cu imperfecţiuni; culoarea ghetelor Kangoo este diferită de cea a ghetelor importate; curelele de prindere ale ghetelor Kangoo sunt în număr de două, iar ale celor importate sunt în număr de 3. Prin menţiunile făcute pe înscrisurile ataşate cererii de recurs s-a subliniat că imaginea ghetelor reţinute prezentată instanţei este diferită de cea a ghetelor pe care le importă, diferenţă existând şi sub aspectul îmbinării arcului.
Analizând decizia în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată caracterul nefondat al recursului, în considerarea argumentelor ce succed:
În condiţiile în care cererea de chemare în judecată este formulată, respectiv semnată şi prin avocat, având ataşată împuternicirea avocaţială prin care acesta a fost împuternicit de intimata reclamantă, prin mandatar C. SRL, nu se pune problema nulităţii cererii de chemare în judecată pentru lipsa reprezentării legale (nu a lipsei dovezii calităţii de reprezentant, excepţie înlăturată de instanţa de apel cu aplicarea art. 82 alin. (2) C. proc. civ.), din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 (căruia i se circumscrie critica), cu referire la art. 196 coroborat cu art. 84 alin. (1) C. proc. civ.
În legitimarea dreptului contestat în litigiul de faţă, pârâta a susţinut prin cererea de recurs că a depus la dosar un contract de licenţă încheiat cu SC F. SRL, pretinzând că aceasta deţine certificate de înregistrare a desenelor comunitare cu numerele nr. A şi nr. B.
Analizând această apărare, susţinută în cererea formulată în cadrul procedurii vamale şi indicată în detalierea cererii de chemare în judecată (partea neprezentându-se şi neformulând cereri în faţa instanţelor anterioare, cu excepţia cererii de apel), instanţa de apel a reţinut că din probele administrate rezultă că titularii acestor desene sunt G. SRL şi H. SRL.
Sub acest aspect, recurenta pârâtă a susţinut prin menţiunile făcute pe opisul cu înscrisurile anexate cererii de recurs că în copia certificată de pe design-ul apare titular I. - reprezentant legal al SC F. SRL, ataşând şi copie certificată de pe design-ul - acte din care rezultă însă, cu privire la primul, că la poziţiile imediat următoare este menţionată SC H. SRL, în vreme ce în al doilea la aceleaşi poziţii sunt menţionaţi J. şi SC G. SRL, date ce se circumscriu constatărilor făcute de instanţa de apel.
În calitate de titular, reclamanta a solicitat protecţia drepturilor conferite de marca comunitară 3D nr. X ce protejează atât designul ghetelor, cât şi denumirea "Kangoo Jumps" în legătură cu "Jocuri şi jucării, articole pentru gimnastică şi sport neincluse în alte clase" şi de desenele comunitare nr. A şi nr. B ce protejează două elipse dispuse faţă în faţă, sugerând forma sistemului de arcuri, şi logo-ul "Kangoo Jumps", în temeiul dispoziţiilor art. 9 din Regulamentul Consiliului nr. 207/2009 şi ale art. 19 din Regulamentul desenelor comunitare CE nr. 6/2002, a căror aplicare a fost contestată de către recurenta pârâtă sub aspectele similarităţii, riscului de confuzie şi al neutilizării logo-ului "kangoo jumps".
Cum în mod corect a reţinut instanţa de apel, în reflectarea jurisprudenţei Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, joacă un rol decisiv în aprecierea riscului de confuzie percepţia în mintea consumatorului obişnuit al categoriei de produse în discuţie, în mod rezonabil informat, atent şi circumspect, care nu are în faţă semnele/produsele care au generat conflictul - consumator care, în mod normal, percepe imaginile în întregul lor, în ansamblu/global şi fără a fi analiza diferitele detalii, păstrând în memorie, în special, componentele distinctive şi dominante.
Instanţele au avut la dispoziţie imaginile încălţămintei - gheată sport pe sistem de arcuri eliptice reţinută de autorităţile vamale, marca comunitară ce protejează şi imaginile unor ghete sport pe un sistem de arcuri eliptice - încălţăminte dinamică de sport, acelaşi produs - şi desenele industriale comunitare reprezentate de două elipse dispuse faţă în faţă, sugerând forma sistemului de arcuri, şi logo-ul "Kangoo Jumps".
Forma ghetei şi a sistemului de arcuri eliptice - componente distinctive şi dominante protejate - constatate în mod corect de instanţa de apel, imprimă, ca elemente comune, un grad foarte ridicat de similaritate.
Diferenţele, subliniate inclusiv prin cererea de recurs, sunt nesemnificative, cum s-a şi reţinut în cauză, acestea nefiind de natură a înlătura similaritatea ridicată (accentuată şi de identitatea de produs) şi riscul de confuzie incluzând şi riscul de asociere - chiar şi în ipoteza infirmării logo-ului, deşi instanţa a avut la dispoziţie produsul reţinut. Acestea - sistemul de arcuri, striaţiile de pe tălpi, căptuşeala, materialul, culoarea şi numărul de curele - nu sunt suficient de puternice pentru a determina o imagine de ansamblu diferită a produselor reţinute de autorităţile vamale.
Consumatorul acestor produse se poate afla nu numai în ipotezele confuziei directe - când substituie involuntar produsele, cumpărându-l pe cel contrafăcut şi considerând că, de fapt, cumpără produsul autentic şi când deşi distinge perfect produsele, dar crede că datorită caracteristicilor comune, acestea provin de la acest producător(nemaifiind risc de confuzie asupra produselor, ci asupra provenienţei), ci şi în cea în care este conştient că cele două produse provin de la producători diferiţi, însă consideră că între aceştia sunt legături juridice, financiare, tehnice sau economice -confuzia indirectă.
În considerarea acestor argumente, care susţin caracterul nefondat al recursului, din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ. (neregăsindu-se elemente care să se circumscrie pct. 6 al aceluiaşi art. ), Înalta Curte urmează să facă aplicarea şi a art. 496 C. proc. civ., dispunând în consecinţă.
Cu aplicarea dispoziţiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., va fi obligată recurenta pârâtă la plata sumei de 4.515 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamanta intimată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta B. SRL împotriva deciziei nr. 361A din data de 18 mai 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Obligă pe recurenta-pârâtă B. SRL la plata sumei de 4.515 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamanta A.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 24 octombrie 2017.