Land boundary demarcation based on obsolete cadastral plans and disputed historical reference points: failure to apply cassation court instructions on evidence and good faith in unpermitted construction

Prin sentinţa nr. 2604 din data de 28 iunie 2011, Tribunalul Dolj, secţia comercială, a respins ca neîntemeiată excepţia de inadmisibilitate: a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor A. şi B.; a omologat raportul de expertiză tehnico - judiciară din 30 mai 2011 întocmit de expertul C.; a admis în parte acţiunea precizată formulată de reclamanţii D., E., F. G. şi H. în contradictoriu cu pârâţii A., B., SC I. SRL şi SC J. SRL; a obligat pârâta SC J. SRL să lase reclamanţilor în deplină proprietate şi liniştită posesie terenul în suprafaţă de 3.

747 m.p. situat în comuna Podari, determinată de conturul punctelor 20-8-12-25-24-22-20 pe planul de situaţie anexa 4 la raport, astfel: N - pe distanţa de 14,46 m, punctele 20-8; E - pe distanţa de 275,29 m punctele 8-12; S - pe distanţa 12,81 m.p., punctele 12-25; V - pe distanţa de 274,61 m.p. punctele 25-24-22-20; a stabilit hotarul despărţitor dintre proprietăţile părţilor ca fiind linia dreaptă ce uneşte punctele 15-18 pe planul de situaţie anexa 2 din raport, dispuse astfel: punctul 15 - la distanţa de 108,50 m est faţă de pct 2 colţ tarla Ia N; punctul 18 la distanţa de 109 m est faţă de pct. 14 colţ tarla la SV; a obligat pârâta SC J. SRL să ridice gardul despărţitor construit pe terenul proprietatea reclamanţilor pe aliniamentul punctelor 8 la N -12 la S, evidenţiat în anexa 4 la raport; a respins capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtei SC J. SRL să ridice platforma betonată şi construcţiile edificate pe terenul proprietatea reclamanţilor; a respins acţiunea faţă de pârâţii A. şi B. ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesual pasivă; a luat act ca reclamanţii au renunţat la acţiune faţă de pârâta SC I. SRL şi a obligat pârâta SC J. SRL la plata către reclamanţi a sumei de 5.278 RON, reprezentând cheltuieli de judecată şi la 2.813 RON către Statul Român, reprezentând taxă judiciară de timbru în cota parte aferentă reducerii acordate cu titlu de ajutor public judiciar.

Prin decizia nr. 59/2013 din 17 iulie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a Il-a civilă, s-a respins apelul declarat de reclamanţi împotriva sentinţei arătate, s-a admis apelul declarat de pârâta SC J. SRL; s-a schimbat sentinţa, în sensul că s-a admis în parte acţiunea precizată; a fost obligată pârâta să lase reclamanţilor în deplină proprietate şi liniştită posesie suprafaţa de 2729 m.p. conturul punctelor 200-109-136-52-45-203-202-200 conform anexei 3 la suplimentul la raportul de expertiză; s-a stabilit linia de hotar între proprietatea reclamanţilor şi proprietatea pârâtei pe aliniamentul dintre punctele 200 - 202 - 203 conform anexei 3 la suplimentul 3 la raportul de expertiză, fiind menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, investită cu soluţionarea recursurilor declarate de reclamanţi şi de pârâţii A. şi B., prin decizia nr. 1905 de Ia 3 iunie 2014, a respins ca lipsit de interes recursul pârâţilor, a admis recursurile reclamanţilor, a casat decizia şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel pentru considerentele de mai jos.

Expertul, la întocmirea raportului de expertiză şi a schiţelor aferente identificării terenului, nu a avut în vedere şi adresa Consiliului Local Podari care făcea referire le existenţa şi poziţionarea unui canal pe limita de vest a T22; nici în cel de ai treilea supliment al raportului de expertiză nu s-a revenit asupra acestui aspect.

Deşi indicată în mod repetat existenţa acestui canal ca reper fix, având în vedere că la momentul actual acesta nu mai există, va fi necesar ca, în rejudecare, autoritatea locală să ofere indicii precise cu privire la poziţionarea acestuia, sens în care instanţa va solicita relaţii.

În niciuna dintre adresele emise de autoritatea locală nu s-a precizat că la începerea punerilor în posesie şi, respectiv, cu ocazia întocmirii planului parcelar, Comisia Locală Podari ar fi avut în vedere dispoziţiile O.G. nr. 43/1997 referitoare la zona de siguranţă, unele dintre titlurile de proprietate fiind emise şi ulterior adoptării acestui act normativ; zona de siguranţă şi dimensiunile ei se regăsesc anexei 1 la O.G. nr. 43/1997, contrar susţinerilor recurentei-pârâte cu privire la inexistenţa unei soluţii legislative în acest sens; dacă însă se are în vedere perioada anterioară anului 1997, se constată că dispoziţii similare referitoare la zona de siguranţă (a drumurilor judeţene ce interesează în speţă, întrucât T 22 este învecinată îa vest cu DN 56) se regăsesc în art. 13 din acest act normativ, dar şi în anexa 3 a Legii nr. 43/1975 pentru stabilirea normelor privind proiectarea, construirea şi modernizarea drumurilor.

Cu toate acestea, cea de a treia variantă din suplimentul la raportul de expertiză, valorifică dispoziţiile legale din O.G. nr. 43/1997 referitoare la zona de siguranţă, expertul prezumând (fără nici un alt indiciu în acest sens) că punerea în posesie s-a început de la o distanţă de 8 m de la axul drumului, aceasta fiind chiar varianta omologată de instanţă şi pe temeiul căreia s-a conchis că pârâta ocupă 2.729 m.p. din terenul reclamanţilor, suprafaţă pe care a fost obligată să o lase în deplină proprietate şi posesie.

Aşa fiind, pe lângă cele deja menţionate cu privire la relaţiile suplimentare ce se vor solicita Comisiei Locale Podari, privind necesitatea poziţionării exacte a canalului până la acoperirea lui, în rejudecare, instanţa va solicita informaţii şi cu privire la faptul dacă, la momentul întocmirii planului de parcelare, s-au avut în vedere dispoziţiile O.G. nr. 43/1997 sau, după caz, ale art. 13 din Legea nr. 43/1975.

S-a apreciat că instanţa de apel nu a lămurit cauza sub toate aspectele relevante.

Astfel, după suplimentarea probatoriului cu înscrisuri, prin relaţiile ce vor fi solicitate autorităţii locale în condiţiile art. 175 C. proc. civ. şi lămurirea aspectelor menţionate, se va dispune efectuarea unei expertize topo de o echipă de trei experţi, conform art. 201 alin. (1) C. proc. civ., care să efectueze o nouă lucrare:

a) în raport de planul parcelar de la efectuarea punerilor în posesie;

b) prin luarea în considerare a punerii în posesie începând doar de la limita de vest a T22 (de la limita de est fiind un obiectiv inutil);

c) cu respectarea reperului fix al canalului situat la limita de vest (şi la est de DN 56) care, în prezent, nu mai există;

d.) şi avându-se în vedere cele ce se vor comunica de autoritatea locală cu referire la luarea în considerare sau nu de către Comisia locală Podari a zonei de siguranţa, Ia momentul întocmirii planului parcelar şi al punerilor în posesie.

Numai pe baza efectuării unei noi expertize, care să răspundă (cel puţin) obiectivelor menţionate şi lămurirea aspectelor relevante ale cauzei, va putea fi soluţionat capătul principal de cerere (revendicare).

În rejudecare, Curtea de Apel Craiova, secţia ll-a civilă, prin decizia nr. 238 din 23 martie 2017 a respins apelul reclamanţilor, a admis apelul declarat de pârâta SC J. SRL şi, drept consecinţă, a schimbat sentinţa în sensul că a obligat pârâta să lase reclamanţilor, în deplină proprietate şi liniştită posesie, suprafaţa de 1.394 m.p., situată în extravilanul comunei Podari, judeţul Dolj delimitată de conturul poligonal 74, 57, 55, 39, 64, 76, 75, 74, acoperită în întregime de platforma betonată; a stabilit, linia de hotar între terenul reclamanţilor şi terenul pârâtei pe aliniamentul dintre punctele 39, 55, 57, conform anexei 11 la completarea la raportul de expertiză tehnică întocmită în apel de experţii K., L. şi M., anexă aflată la dosar; au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei cu obligarea reclamanţilor la 6.319 RON, cheltuieli de judecată către apelanta pârâtă.

Prin decizia nr. 4 din 8 iunie 2017, Curtea de Apel Craiova a respins cererea de completare a dispozitivului deciziei nr. 238/2017 cu privire la obligaţia de a face, respectiv ridicarea platformei betonate, a halei şi a gardului despărţitor.

Împotriva deciziei au declarat recurs ambele părţi, reclamanţii formulând recurs şi împotriva deciziei nr. 4/2017.

Reclamanţii, prin recursul declarat împotriva deciziei nr. 238/2017, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., critică hotărârea pentru cele de mai jos:

Decizia este nelegală, deoarece instanţa de apel ignoră considerentele deciziei de casare nr. 1905 din 13 iunie 2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu încălcarea dispoziţiilor art. 315 C. proc. civ., ajungându-se, prin omologare, la o variantă de identificare a proprietăţilor în condiţiile în care, identificarea parcelelor din cadrul Tarlalei 22 s-a făcut în funcţie de un canal a cărui existenţă nu s-a demonstrat niciodată ca fiind reală; identificarea parcelelor din cadrul Tarlalei 22 nu respectă planul parcelar (deşi acesta era un obiectiv impus de decizia de casare) şi nu respectă forma şi amplasamentul real al proprietăţilor; varianta de grăniţuire oferă doar în mod aparent apelanţilor-reclamanţi posibilitatea de a-şi reîntregi proprietatea doar ca urmare a faptului că parcela este mult deplasată spre est cu consecinţa viitoare şi inevitabilă a generării unui nou litigiu cu proprietarul vecin din partea de est.

Decizia de casare a fost greşit aplicată de instanţa de apel, întrucât principala raţiune pentru trimiterea cauzei spre rejudecare a fost aceea ca instanţa de apel să facă verificări în fond în ceea ce priveşte existenţa unui canal situat în paralel cu DN 56 precum şi amplasamentul acestuia. Doar în măsura în care se dovedea prin înscrisuri certe existenţa unui canal care să fi influenţat modalitatea de punere în posesie a proprietarilor din Tarlaua 22 se punea în discuţie, mai departe, necesitatea efectuării unei expertize care să ţină cont de acesta în mod imperios.

Niciodată nu s-a făcut dovada existenţei şi amplasamentului acestui canal, acesta nu a fost pus în evidenţă în înscrisurile ce configurau întreg inventarul comunei înainte de punerea în vigoare a Legii nr. 18/1991, nu s-a regăsit nici în planul parcelar care a stat la baza punerii în posesie, ci apare pentru prima şi singura oară pe o planşă ce s-a dorit a fi anexa PUG din anul 2008, pe care nimeni nu a semnat-o pentru conformitate cu originalul şi pe care tocmai instanţa i-a considerat ca fiind un înscris nerelevant.

Dimensiunile pretinsului canal au fost descrise ca fiind (...) "12-12,5 m faţă de marginea DN56 în sud şi apx. 5m. faţă de marginea DN56 în nord (...)". în plus, adresa din 06 ianuarie 2015 emisă de Primăria comunei Podari atestă împrejurarea că aceste date au fost preluate grafic din Planul Urbanistic General al localităţii Podari.

Ori, Planul Urbanistic General al localităţii Podari a fost întocmit ulterior punerii în posesie, respectiv în anul 2008 şi acesta a avut în vedere tocmai un plan parcelar modificat, de care însăşi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a arătat că nu va ţine cont de el, ci trebuie avute în vedere actele primare ale reconstituirii dreptului de proprietate.

Mai mult, schiţa anexă înaintată de Primăria Podari, ca făcând parte din PUG, nu a fost semnată de nimeni spre conformitate cu originalul.

Identificarea pretinsului canal a fost făcută de comisia de experţi doar ca urmare a solicitării exprese a instanţei şi s-a bazat pe un înscris ce însăşi instanţa de casare a considerat că nu trebuie avut în vedere la identificare.

Mergând pe ideea că trebuie să existe un canal situat în partea de vest a tarlalei în paralel cu DN56 comisia de experţi oferă o primă rezolvare a cauzei prin raportul de expertiză tehnică ce pune în evidenţă deposedarea reclamanţilor cu suprafaţa de 1.483 m.p. identificată în anexa IA; stabileşte grăniţuirea proprietăţilor părţilor pe aliniamentul pct. 63-54 astfel cum a fost definit în anexa IA; evidenţiază gardul despărţitor actual, amplasat pe aliniamentul pct. 54-57-39; arată că platforma betonată şi hala metalică ocupă parţial proprietatea apelanţiior-reclamanţi, respectiv 1.395 m.p.-platformă şi 88 m.p. - hală metalică.

În completarea depusă pentru termenul din data de 28 ianuarie 2016, comisia de experţi răspunde la solicitarea părţilor că (...) "în raportul de expertiză am ţinut cont de poziţionarea canalului aşa cum reiese din adresa nr. x (coroborată cu adresa din 06 ianuarie 2015) însă nu am putut evidenţiat lăţimea canalului deoarece aceasta nu este specificată în nici un înscris al Consiliului Local Podari".

Însă comisia de experţi şi-a luat măsuri de siguranţă pentru a nu fi acuzaţi de săvârşirea unei infracţiuni, precizând în completarea raportului de expertiză tehnică depus pentru termenul de şedinţă din data de 10 martie 2016:

" forma şi aspectul parcelelor poate fi influenţat doar de lăţimea canalului şi de poziţionarea sa faţă de DN".

Altfel spus comisia de experţi s-a conformat sarcinilor instanţei şi a avut în vedere cele două adrese emise de autoritatea publică locaîă, însă arată că nu poate aprecia lăţimea canalului şi prin urmare restul este doar o apreciere relativă a situaţiei de fapt corecte.

Primăria Podari, la solicitarea instanţei arată că (...) "dimensiunile canalului au fost preluate grafic din PUG", adică a fost măsurată cu riglă o zonă înnegrită (nu se ştie cine, căci nimeni nu şi-a asumat responsabilitatea întocmirii acestuia): (...) " Având în vedere că PUG este întocmit la scara 1:5000 rezultă că 1 mm din plan corespunde cu 5 m în teren (...)".

În aceste condiţii cauza este luată în pronunţare la data de 26 martie 2016 şi repusă pe rol, fiind evident că apelanta-pârâtă era în pericol să restituie o treime din suprafaţa întregii proprietăţi şi, mai mult, riscă demolarea halei.

Plecând de Ia o informaţie preluată din conţinutul raportului de expertiză tehnică în privinţa unei suprafeţe de 1.310 rn.p. instanţa de apel califică drept o inadvertenţă a concluziilor comisiei de experţi şi porneşte o adevărata presiune asupra comisiei de experţi având drept scop modificarea concluziilor raportului de expertiză.

În mod nelegal s-a dispus respingerea cererii formulate în temeiul art. 211 C. proc. civ., în sensul prezentării comisiei de experţi pentru a da lămuriri, deoarece riscul ar fi fost ca aceştia să explice poate suficient de dar că suprafaţa ocupată de 1.483 rn.p. se compune din suprafaţa de 88 rn.p. teren afectat de hală şi 1.395 rn.p,. teren afectat de platformă, neavând nici o legătură cu suprafaţa de 1.310 rn.p. ce se dorea de către instanţă a fi rezultatul final.

Într-un mod inexplicabil, sub riscul aplicării de amenzi, urmare solicitărilor instanţei de judecată, comisia de experţi prezintă variantele de identificare a terenurilor cuprinse în Anexele II şi I ce contrazic total nu doar obiectivele iniţiale ale lucrării, îndrumările deciziei de casare dar şi propriile concluzii prezentate anterior, fără a arăta care este motivul acestei schimbări.

Stabilirea amplasamentul parcelelor deţinute de părţi nu respectă planul parcelar, lăţimile avute de proprietăţi, forma terenului, însă ambele variante protejează interesele pârâtei, poziţionând hala în interiorul proprietăţii acesteia.

Soluţia pronunţată în cauză apare ca fiind şi nemotivată deoarece singura explicaţie oferită în considerente este aceea că (...) "Curtea apreciază că propunerea făcută de cei trei experţi în rejudecare în ultima completare a raportului de expertiză conform căreia hotarul dintre proprietăţi a fost stabilit la limita halei construită de pârâta SC J. SRL constituie o soluţie justă în cauză".

În mod greşit instanţa de apel a dispus respingerea cererii de efectuare a unei noi expertize tehnice topografice.

În considerentele hotărârii se reţine că (...) "părţile nu au cerut lămuriri respectiv efectuarea unui nou raport de expertiză indicând nelămuririIe sau neregularităţile constatărilor experţilor desemnaţi în rejudecare".

Numai că, la termenul din 16 februarie 2017 au fost formulate din nou obiecţiuni de către recurent, prin apărător, faţă de concluziile ultimei completări la raportul de expertiză tehnică, indicând instanţei ca noile variante propuse modifică forma terenului şi contrazic concluziile exprimate anterior de cei trei experţi.

Totodată aceeaşi cerere a fost formulată şi de apelanta-pârâtă SC J. SRL, mergând pe ideea că niciuna din soluţiile prezentate de comisia de experţi nu este suficient argumentată.

În ceea ce priveşte petitele având ca obiect obligaţie de a face, respectiv solicitarea de obligare la ridicarea platformei betonate, a halei şi a gardului despărţitor aflat în prezent pe un aliniament neconform cu varianta legală de grăniţuire, instanţa de apel a omis să se pronunţe asupra acestora.

Instanţa de apel a apreciat în mod greşit hala edificată de apelanta-pârâtă ca fiind o construcţie edificată cu bună-credinţă, în condiţiile în care pârâta nu deţine autorizaţie de construire.

Totodată a fost reţinută buna-credinţă a pârâtei ca urmare a faptului că documentaţia sa cadastrală a fost întocmită fără respectarea planului parcelar.

Altfel spus, nu are nicio relevanţă împrejurarea că documentaţia cadastrală a fost greşit întocmită şi nici măcar că nu ar fi trebuit în mod normal recepţionată, fiind realizată prin suprapunerea parţial cu documentaţia cadastrală a terenului reclamanţilor.

Reclamanţii înţeleg să combată această motivare a instanţei prin prisma dovezilor existente la dosarul cauzei, demonstrând astfel că în cauza s-a făcut o greşită aplicare a normelor de drept substanţial în materie, referitoare la înfrângerea prezumtivă de bună-credinţă.

Astfel, din declaraţiile martorilor rezultă ca terenul ce a aparţinut reclamantei N., autoarea reclamanţilor a fost delimitat prin semne vizibile, pârâta modificând dimensiunile terenului prin extinderea şi amplasarea gardului şi ridicarea unei hale metalice pe suprafaţa acaparată.

Această stare de fapt a fost reţinută iniţial de Judecătoria Craiova-instanţă iniţial învestită cu soluţionarea fondului cauzei.

Curtea de Apel Craiova, la prima judecată în apel nu a dat nicio relevanţă asupra declaraţiilor martorilor şi nici măcar nu a arătat care sunt motivele pentru care relatările directe privind modul în care pârâta a înţeles să edifice platforma betonată şi hala metalică nu pot prezenta, interes.

Martorii au arătat că semnele de hotar existente de la punerea în posesie nu au mai fost respectate de pârâtă.

Pârâta SC J. SRL nu a înţeles să respecte nici măcar propria documentaţia cadastrală, astfel cum rezultă din lucrarea întocmită de ing, exp. C. în cadrul Dosarului nr. x/63/2010 al Tribunalului Dolj (pag. 4 raport) care arată că (...) "gardul amplasat pe limita de est respectă lucrarea de cadastru pentru parcela 4/1. cu o eroare de apx. 25 cm".

Construcţiile au fost începute şi ulterior finalizate de pârâtă după ce aceasta fusese notificată de autoarea reclamanţilor N. cu privire la nerespectarea limitelor proprietăţii.

În luna august 2007, N. a sesizat chiar Inspectoratul Judeţean de Construcţii Dolj cu privire la edificarea platformei betonate pe terenul proprietatea acesteia.

Toate aceste demersuri puteau cel puţin să determine pârâta să efectueze minime verificări cu privire la realitatea susţinerilor recurenţilor.

În cauza de faţă, lucrările de construire atât a halei metalice, cât şi a platformei betonate sunt făcute fără nicio autorizaţie,ceea ce demonstrează reaua-credinţă a pârâtei SC J. SRL.

Simpla afirmaţie a constructorului că s-a aflat în eroare cu privire la titularul dreptului de proprietate asupra terenului unde s-a edificat construcţia nu este de natură a susţine prezumţia bunei-credinţe în lipsa unei autorizaţii de construire ce conferă dreptul de a construi.

În mod nelegal instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra motivului de apel vizând neacordarea cheltuielilor de judecată în totalitate, astfel cum au fost solicitate.

Prin motivele de recurs formulate împotriva deciziei nr. 4 din 08 iunie 2017 se arată că reclamanţii au solicitat completarea dispozitivului deciziei nr. 238/2017 sub aspectul soluţiei privind petitele având ca obiect obligaţie de a face, respectiv solicitarea de obligare a pârâtei la ridicarea platformei betonate, a halei şi a gardului despărţitor aflat în prezent pe un aliniament neconform cu varianta legală de grăniţuire.

Curtea de Apel Craiova a respins această cerere motivat de faptul ca prin menţinerea celorlalte dispoziţii ale sentinţei atacate se înţelege faptul că este respins petitul având ca obiect obligarea pârâtei la ridicarea platformei betonate şi a construcţiilor.

Numai că dispozitivul sentinţei nr. 2604 din 28 iunie 2011 prevede (...) "Obligă pârâta SC J. să ridice gardul despărţitor construit pe terenul proprietatea reclamanţilor pe aliniamentul punctelor 8 la N -12 la S, evidenţiat în Anexa 4 la raport; respinge capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtei SC J. să ridice platforma betonată şi construcţiile edificate pe terenul proprietatea reclamanţilor".

Prin urmare chiar dacă această motivare este justificată în ceea ce priveşte soluţia referitoare la hală şi la platforma betonată, în ceea ce priveşte aliniamentul gardului trebuia a fi făcută menţiunea de schimbare a aliniamentului, căci aliniamentul precizat în hotărârea instanţei de fond este precizat într-un alt fel în raportul de expertiză efectuat în apel.

Pârâta SC J. SRL, prin motivele de recurs întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi pct. 9 C. proc. civ., critică decizia sub următoarele aspecte.

Curtea a reţinut că suprafeţele de teren determinate de către cei trei experţi ca fiind deţinute atât în plus cât şi în minus de către părţi se apropie de suprafaţa estimată de autoarea reclamanţilor în acţiunea introductivă ca fiind ocupată de către recurenta-pârâtă.

În aceste condiţii, Curtea nu a mai apreciat ca fiind utilă nici convocarea experţilor pentru a da lămuriri nici întocmirea unui nou raport de expertiză tehnică în cauză, cu toate că cei trei experţi au vehiculat diferite ipoteze prin fiecare lucrare pe care au întocmit-o în cauză.

Mai mult, în considerente, Curtea reţine în mod greşit şi contrar înscrisurilor aflate la dosarul cauzei, că părţile, deşi s-a cerut lămurirea respectiv întocmirea unui nou raport de expertiză tehnică în cauză, nu ar fi indicat în concret nelămuririle sau neregularităţile constatărilor experţilor desemnaţi, obiectivele sau utilitatea acestor probe.

Or, faţă de această susţinere a Curţii, recurenta a precizat care sunt neclarităţile şi neregularităţile lucrărilor efectuate în cauză de către cei trei experţi, s-au indicat obiectivele asupra cărora aceştia ar fi trebuit să se pronunţe şi s-a arătat şi care este utilitatea probatoriului solicitat.

Curtea reţine buna-credinţă a recurentei care, întemeindu-se pe cele înscrise în cartea funciară la momentul la care a dobândit proprietatea parcelei învecinate cu cea a reclamanţilor nu şi-a pus niciodată problema că s-ar putea ajunge într-o astfel de situaţie, în care altcineva să revendice vreun drept asupra proprietăţii sale. Pe de altă parte însă, Curtea reţine că în conformitate cu concluziile celor trei experţi desemnaţi în cauză, recurenta ocupa o suprafaţă de teren aflată în patrimoniul reclamanţilor, dând astfel relevanţă concluziilor exprimate de către cei trei experţi deşi, aceştia nu numai că nu au răspuns tuturor obiectivelor recurentei, dar au şi avut o poziţie oscilantă cu privire la soluţiile pe care le-au propus.

Nici prin ultima lucrare întocmită în cauză, experţii desemnaţi nu au reuşit să răspundă tuturor aspectelor asupra cărora li s-a solicitat să se pronunţe.

Astfel, prin decizia nr. 1905/2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus suplimentarea probatoriului cu înscrisuri, constând în relaţiile solicitate autorităţii locale şi cu o nouă expertiză tehnică, la efectuarea căreia să nu se ţină cont de documentaţiile cadastrale, cu luarea în considerare a punerii în posesie de la V, şi cu respectarea reperului fix al canalului, situat la limita de V, ţinându-se cont de cele comunicate de către Comisia Locală Podari, cu privire la luarea în considerare sau nu de către Comisia Locală Podari, a zonei de siguranţă, la momentul întocmirii planului parcelar şi al punerilor în posesie.

Din informaţiile obţinute de la autorităţile locale s-a stabilit cu certitudine că, respectivul canal a existat, însă nu a putut fi stabilită lăţimea acestuia.

De asemenea, s-a stabilit cu certitudine, că, la momentul punerii în posesie, respectiv al întocmirii planului parcelar, la care s-au raportat în permanenţă experţii desemnaţi, nu a fost avut în vedere nici acest canal şi nici distanţa de Ia drumul naţional până la prima parcelă.

Între suprafaţa totală a suprafeţelor de teren din T22. menţionată în TDP-uri şi suprafaţa însumată măsurată de către experţi, prin raportare la lăţimile menţionate în planul parcelar întocmit la momentul punerii în posesie (plan care nu reprezintă o lucrare a unui expert sau măcar a unui tehnician) a rezultat o diferenţă în plus, de 1.450 m.p.

Aproape toate parcelele menţionate în anexă prezintă plusuri considerabile, rezultate din măsurători, faţă de suprafeţele înscrise în TDP-uri.

De fiecare dată, identificarea şi reprezentarea grafică s-a făcut pe baza schiţei de plan parcelar, fiind avute în vedere lăţimile prevăzute în aceasta, în condiţiile în care, acest plan parcelar nu reprezintă o lucrare întocmită de către un specialist, sau cu tehnica de specialitate, astfel încât să se poată prezuma că dă dovada de acurateţe.

Parcelarea făcută de către experţi prin raportare la menţiunile din planul parcelar a dus la mărirea artificială a suprafeţelor parcelelor în unele cazuri, şi evident, la translatarea acestora.

Toate ipotezele vehiculate de către experţi au avut în vedere menţiunile din cuprinsul planului parcelar şi nu suprafeţele din cuprinsul TDP-urilor.

Se impunea ca printr-o nouă lucrare, să se formuleze un răspuns la toate cele solicitate până acum, prin raportare la suprafeţele menţionate în TDP-ul fiecărui proprietar din T22. fără a se ţine cont de planul parcelar întocmit cu ocazia punerii în posesie, urmărind să lămurească astfel, dacă, avându-se în vedere suprafeţele din acte ale fiecăruia şi poziţionarea efectivă în teren a fiecăruia dintre proprietari, există sau nu suprapuneri reale, efective, sau doar unele fictive.

Deşi experţii desemnaţi au precizat că doar parcela P4/1 este afectată de litigiu, aceştia nu au precizat de ce, dacă recurenta nu deţine în această parcelă niciun metru pătrat în plus faţă de actele de proprietate; din măsurători rezultă o suprafaţă aferentă acestei parcele de 4993, se susţine că recurenta ocupa totuşi 1.483 m.p. din terenul apelanţilor-reclamanţi.

Potrivit susţinerilor experţilor din cuprinsul ultimelor două lucrări, rezultă că gardul care delimitează cele două proprietăţi respectă documentaţia cadastrală.

Prin ultima lucrare întocmită în cauză, experţii au precizat că diferenţa de 1.310 m.p. constatată ca fiind deţinută în plus de către recurentă a rezultat din măsurătorile întregului perimetru al suprafeţei de 25.000 m.p. pe care experţii au presupus că o deţine, la momentul efectuării primei lor lucrări.

Or, este evident că pentru a putea dezlega acest litigiu de o manieră cât mai corectă cu putinţă, experţii trebuiau să aibă în vedere care este suprafaţa efectivă pe care recurenta o deţine în proprietate şi pe care o stăpâneşte efectiv, în T 22, P4/2 şi P4/1.

Astfel, apreciază că, în contextul în care între primele sale proprietăţi, situate în PI şi P2 (parţial) şi cealaltă proprietate a recurentei, situată în P 4/2 şi P4/l (parcela învecinată cu a reclamanţilor) se mai regăseşte o altă suprafaţă de teren, proprietatea unei terţe persoane, situată parţial în P2 şi în P3; toate aceste suprafeţe de teren au fost identificate cadastral şi înscrise în cartea funciară, fiindu-le atribuite numere cadastrale, evident diferite; singura suprafaţă de teren aflată în proprietatea recurentei care trebuia să fie avută în vedere, raportat la obiectul cererii introductive de instanţă este cea situată în T22, P4/1 şi P4/2, respectiv cea cuprinsă între proprietatea reclamanţilor la E şi a unei terţe persoane la V, pentru că, doar în ipoteza în care suprafaţa deţinută în fapt de către recurentă în acea parcelă ar depăşi suprafaţa evidenţiată în actele de proprietate, s-ar putea vorbi despre o eventuală revendicare; experţii nu au precizat care este suprafaţa de teren măsurată, pentru fiecare parcela în parte.

Prin ultima lucrare efectuată, experţii au precizat că suprafaţa de 1.310 m.p. despre care se susţine că ar fi deţinută în plus de către recurentă nu se datorează hotarului în litigiu cu parcela reclamanţilor ci că aceasta s-ar datora împrejmuirii eronate, făcute pe celelalte laturi ale proprietăţii, care nu se învecinează cu parcela reclamanţilor, împrejmuire care a fost făcută, potrivit documentaţiei cadastrale.

Experţii recunosc, prin aceeaşi lucrare, că aliniamentul gardului de sârmă existent pe hotarul în litigiu respectă aliniamentul hotarului stabilit prin documentaţia cadastrală.

Prin aceeaşi lucrare, experţii afirmă că, în ansamblu, suprafaţa recurentei este mai mare cu 1.310 m.p.

Prin sintagma "în ansamblu", experţii fac referire la o suprafaţă totală de 25.000 m.p. avuţi în vedere ca fiind în proprietatea recurentei, în condiţiile în care, la momentul învestirii instanţei de judecată, recurenta nu deţinea în proprietate suprafaţa de 25.000 m.p. la care s-a făcut trimitere şi care a fost avută în vedere.

Susţinerea experţilor, potrivit căreia, recurenta ar deţine în proprietate 25.000 m.p. în acest perimetru descris şi ar stăpâni în fapt 26.310 m.p. este neîntemeiată.

În concret, experţii, contrar actelor de proprietate şi a menţiunilor din cartea funciară au conchis că toată suprafaţa poziţionată în perimetrul aferent P1, P2, P3, P4/1, P4/2 din T22 se află în proprietate şi este stăpânită de recurentă.

Dacă ar fi depus minime diligente în vederea întocmirii unui răspuns corect şi conform cu realitatea, Ia solicitarea instanţei de a stabili care este suprafaţa deţinută în proprietate şi stăpânită de fiecare dintre părţile litigante, experţii ar fi putut constata, în primul rând că:

Potrivit actelor de proprietate şi menţiunilor din cartea funciară recurenta deţine acte de proprietate doar pentru 17.900 m.p. din cei 25.000 m.p, despre care experţii susţin că s-ar afla în proprietatea recurentei.

Diferenţa de 7.100 m.p. cuprinsă de experţi în acel perimetru atribuit recurentei, se află în proprietatea unei terţe persoane, potrivit actelor ataşate şi menţiunilor din cartea funciară, încă din perioada 2007-2008, respectiv cu 2-3 ani înainte de momentul înregistrării dosarului aflat pe rolul instanţei.

Experţii s-au raportat la suprafaţa însumată a celor 5 parcele (P1, P2, P3.-P4/1 şi P4/2) ca la un întreg aparţinând unuia şi aceluiaşi proprietar, în contextul în care, în cuprinsul acestor parcele se regăsesc suprafeţe de teren aflate în patrimoniul a doi titulari de drept distincţi.

Înalta Curte, analizând decizia prin raportare la criticile formulate, reţine caracterul fondat al recursurilor pentru argumentele ce succed.

Prioritar, se învederează că motivele de recurs vor fi analizate împreună faţă de împrejurarea că se invocă aceleaşi neregularităţi ale deciziei, abordate, evident, din perspective contrare.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin decizia de casare, a impus instanţei superioare de fond administrarea de probatorii suplimentare în vederea lămuririi cauzei sub toate aspectele.

Cu privire la raportul de expertiză, instanţa de recurs a precizat care sunt obiectivele minime la care trebuie să răspundă experţii, ţinând cont de planul parcelar de Ia efectuarea punerilor în posesie, prin luarea în considerare a punerii în posesie, începând doar de la limita de vest a T22, cu respectarea reperului fix al canalului situat Ia limita de vest (şi la est de DN 56) care, în prezent nu mai există şi avându-se în vedere cele ce se vor comunica de autoritatea locală cu referire la luarea în considerare de către Comisia locală Podari a zonei de siguranţă, la momentul întocmirii planului parcelar şi al punerilor în posesie.

Conform dispoziţiilor art. 315 C. proc. civ., hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum şi asupra necesităţii administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.

Cu alte cuvinte, singura îngrădire adusă atribuţiilor judecătorilor de fond derivă din obligativitatea punctelor de drept soluţionate. Starea de fapt însă urmează să fie stabilită de instanţa de trimitere. Dacă instanţa de recurs a făcut statuări de fapt, acestea nu sunt obligatorii pentru instanţa de trimitere, ele având doar o valoare indicativă, obligatorii fiind numai indicaţiile date în legătură cu necesitatea de a se lămuri anumite împrejurări şi cu administrarea de probe în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale.

Cu toate că instanţa de apel a ordonat administrarea de probe referitoare la poziţionarea şi dimensiunile canalului la momentul punerii în posesie, dovezile depuse nu sunt concludente în condiţiile în care datele preluate de instanţă se regăsesc în anexa PUG din anul 2008, înscrisuri contestate de reclamanţi pentru că nu sunt semnate pentru conformitate de administraţia locală. Tot cu privire la acest canal se afirmă de Primăria comunei Podari, prin adresa de la fila, că acesta a existat, dar s-a aflat în afara zonei puse în posesie.

Pârâta, în mod constant a învederat că nu deţine în proprietate întreaga suprafaţă de 25.000 m.p. cu toate acestea, instanţa de apel, nu motivează de ce a înlăturat această apărare.

Ambele părţi, dat fiind inadvertenţele învederate în instanţa de apel şi prin motivele de recurs cu privire la raportul de expertiză, au solicitat citarea experţilor pentru a se lămuri în instanţă (reclamanţii) sau efectuarea unei noi expertize tehnice (pârâta).

Instanţa, respinge, fără motivare, ambele cereri (încheierea de la 16 martie 2017), precizând în decizie că părţile "nu au indicat, în concret, nelămuririle sau neregularităţile constatărilor experţilor desemnaţi în rejudecarea obiectivelor sau utilitatea acestor probe" .

Cu toate acestea, la filele din apel, ambele părţi formulează obiecţiuni la raportul de expertiză, obiecţiuni respinse, aşa cum s-a arătat, fără arătarea considerentelor ce au determinat instanţa să rejecteze cererile părţilor.

Aşa cum arată şi reclamanţii, instanţa dezvoltă argumente contradictorii referitoare la buna sau reaua credinţă a părţii.

Astfel, instanţa de apel reţine pe de o parte că pârâta ocupa o parte din terenul reclamanţilor deoarece acesta a desfiinţat gardul şi unele dinte reperele de hotar dintre proprietate.

Pe de altă parte, se reţine ca ingerinţa posesorului cu privire la titlul său constituie o eroare şi chiar în absenţa autorizaţiei de construcţie, pârâta este constructor de buna-credinţă, deoarece poate complini ulterior lipsa autorizaţiei administrative.

Instanţa nu arată de ce desfiinţarea gardului şi a reperelor de hotar, cu ignorarea şi a faptului că autoarea reclamanţilor a notificat cu privire la ocuparea terenului proprietatea sa, nu reprezintă elemente ce ar putea contura înfrângerea prezumţiei de bună-credinţă.

În alegerea modalităţii de soluţionare a litigiului, instanţa foloseşte considerente contradictorii în sensul că reclamanţilor nu le-ar profita determinarea hotarului prin includerea parţială a halei pârâtei, variantă ce ar fi dezavantajoasă şi pentru procedura de insolvenţa în care este angrenată pârâta, împiedicând valorificarea bunului, motivare de natură a conduce la ideea că linia de hotar traversează hala pârâtei, variantă neagreată de instanţă din considerente de echitate şi nu de legalitate.

Din cele mai sus expuse rezultă că instanţa nu a stabilit pe deplin situaţia de fapt, astfel cum s-a statut prin decizia de casare, pentru ca instanţa de control judiciar să verifice corect aplicarea legii.

Pentru cele mai sus expuse, Înalta Curte în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) şi (2) C. proc. civ,, cu referire şi la art. 314 C. proc. civ., va admite recursurile, va casare decizia cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Admite recursurile declarate de reclamanţii G., D., E., F. şi H. împotriva deciziei nr. 238 din data de 23 martie 2017 şi a deciziei nr. 4 din data de 8 iunie 2017, pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, în Dosarul nr. x/63/2010*, şi de pârâta J. SRL prin administrator judiciar O. S.P.R.L. împotriva deciziei nr. 238 din data de 23 martie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, în Dosarul nr. x/63/2010*.

Casează deciziile nr. 238 din data de 23 martie 2017 şi nr. 4 din data de 8 iunie 2017, pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, în Dosarul nr. x/63/2010*, şi trimite cauza pentru rejudecare la aceeaşi curte de apel.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 10 octombrie 2017.