Copyright over employment-related documentation: nullity of appeal for failure to frame criticisms within statutory grounds of illegality

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

1. Obiectul cauzei

Prin cererea disjunsă din Dosarul nr. x/121/2014 al Tribunalului Galaţi, secţia I civilă, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta SC B. SA, recunoaşterea dreptului de autor asupra documentaţiei elaborate în vederea implementării şi dezvoltării Sistemului de Control Intern/Managerial.

2. Hotărârea pronunţată de tribunal în primă instanţă

Prin sentinţa nr. 1146 din 30 septembrie 2016, Tribunalul Galaţi, secţia I civilă, a respins cererea reclamantei ca neîntemeiată.

Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut că reclamanta a fost angajata pârâtei SC B. SA, cu contract individual de muncă, iar potrivit fişei postului, printre atribuţiile de serviciu se regăsea şi cea de control intern în cadrul societăţii, stabilită prin decizia nr. 111 din 14 mai 2012.

S-a reţinut că reclamanta a elaborat documentaţia pentru care solicită recunoaşterea dreptului de autor în baza contractului individual de muncă şi a atribuţiilor stabilite de angajator menţionate în fişa postului şi, întrucât activitatea reclamantei a fost una remunerată în temeiul unui contract individual de muncă, aceasta nu poate fi remunerată pentru aceeaşi muncă în temeiul unui contract întemeiat pe drepturi de autor.

Totodată, instanţa a reţinut că prin dispoziţia nr. 11 din 14 mai 2012, prin care i-au fost delegate reclamantei atribuţii privind activitatea de control intern în cadrul societăţii, s-a menţionat că aceasta beneficiază de aceleaşi drepturi prevăzute în contractul individual de muncă.

În concluzie, tribunalul a constatat că există o clauză în relaţiile dintre părţi, potrivit căreia reclamanta nu poate solicita alte drepturi patrimoniale pentru creaţiile saie decât cele prevăzute în contractul individual de muncă.

3. Hotărârea pronunţată de curtea de apel

Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă, prin decizia nr. 16/A din 1 februarie 2016, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei tribunalului.

Instanţa de apel a reţinut că atât timp cât reclamanta a fost angajata pârâtei, cu contractul individual de muncă din 4 septembrie 2008 şi, conform fişei postului, printre atribuţiile acesteia se regăsea şi cea de control intern în cadrul societăţii pârâtei, atribuţie stabilită prin decizia nr. 111 din 14 mai 2012, iar pentru această activitate a şi fost remunerată în baza respectivului contract de muncă, corect a reţinut instanţa de fond că dispoziţiile Legii nr. 8/1996 nu se aplică operelor create de autor în cadrul contractului individual de muncă, dacă acestea sunt utilizate de către cel ce a angajat autorul, în cadrul activităţii obişnuite.

4. Cererea de recurs

Împotriva deciziei pronunţate de instanţa de apel, reclamanta a declarat recurs.

Prin memoriul de recurs, recurenta reclamantă, după ce a prezentat situaţia de fapt din dosar, a susţinut că acţiunea pe care a formulat-o este întemeiată, având în vedere că dreptul de autor este un drept subiectiv real, personal şi moral în temeiul căruia îşi exercită prerogativele asupra produsului intelectual în mod direct şi nemijlocit, fără concursul altei persoane. A susţinut că dreptul subiectiv de autor are o existenţă de sine stătătoare, fiind un drept pur şi simplu care conferă maximă certitudine titularului său, întrucât nici existenţa şi nici exercitarea lui nu depind de o împrejurare viitoare şi poate fi exercitat necondiţionat şi neechivoc. În continuarea memoriului de recurs, recurenta-reclarnantă a redat conţinutul mai multor articole din Legea nr. 8/1996 şi a făcut o serie de consideraţii teoretice referitoare la recunoaşterea dreptului de autor pe care îl pretinde, invocând şi art. 30 din Constituţia României.

5. Procedura derulată în recurs

În temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, prin raport reţinându-se că recursul este admisibil în principiu, însă criticile dezvoltate de recurenta reclamantă, în opinia raportorului, nu pot fi încadrate în dispoziţiile art. 488 pct. 1 - 8 C. proc. civ.

Părţile au depus la dosar puncte de vedere la raport, recurenta reclamantă solicitând admiterea recursului astfel cum a fost formulat, iar intimata pârâtă solicitând admiterea excepţiei nulităţii recursului, reţinută prin raportul întocmit în cauză.

Constatându-se încheiată procedura de filtru, în condiţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., s-a fixat termen pentru soluţionarea căii de atac, la data de 6 octombrie 2017, fără citarea părţilor.

6. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând recursul sub aspectul îndeplinirii cerinţelor prevăzute de art. 486 alin. (1) Iit. d) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Conform art. 487 alin. (1) C. proc. civ., recursul se motivează prin însăşi cererea de recurs, iar motivele de recurs sunt cele prevăzute expres şi limitativ în art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ.

Art. 489 alin. (1) C. proc. civ. prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazurilor prevăzute la alin. (3), care se referă la motivele de ordine publică, iar în alin. (2) al aceluiaşi art. se arată că aceeaşi sancţiune, a nulităţii recursului, se aplică şi în situaţia în care criticile dezvoltate nu sunt susceptibile de încadrare în dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea tezei de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete privind judecata realizată de instanţa care a pronunţat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat de către titularul recursului.

Ca atare, nu poate constitui motiv de recurs orice nemulţumire a părţii cu privire la soluţia pronunţată, astfel că instanţa de recurs nu poate examina decât criticile privitoare la decizia atacată care fac posibilă încadrarea în prevederile art. 488 C. proc. civ.

În cauză, prin decizia recurată, instanţa de apel a reţinut că, atât timp cât reclamanta a fost angajata pârâtei, cu contract individual de muncă, iar conform fişei postului, printre atribuţiile acesteia se regăsea şi cea de control intern în cadrul societăţii pârâtei, activitate pentru care a şi fost remunerată, dispoziţiile Legii nr. 8/1996 nu se aplică operelor create de autor în cadrul contractului individual de muncă, dacă acestea sunt utilizate de către cel ce a angajat autorul, în cadrul activităţii obişnuite.

Susţinerile recurentei reclamante din cererea de recurs nu se referă la raţionamentul juridic expus prin considerentele deciziei de apel, ci vizează o serie de consideraţii teoretice referitoare la caracterele juridice ale dreptului de autor reglementat prin Legea nr. 8/1996.

Or, condiţia legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greşelilor anume imputate instanţei şi încadrarea lor în motivele de nelegalitate, limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ. întrucât, potrivit legii, nu orice nemulţumire a părţii poate duce la casarea sau modificarea unei hotărâri.

Aşa fiind, cum aspectele invocate de recurenta-reclamantă nu se grefează pe conţinutul hotărârii atacate şi cum, în cauză, nu pot fi reţinute motive de ordine publică, Înalta Curte, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ. raportate la cele ale art. 489 alin. (2) din acelaşi Cod, va aplica sancţiunea expres prevăzută, respectiv aceea a nulităţii recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Constată nul recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 16/A din 1 februarie 2017 a Curţii de Apel Galaţi, secţia I civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 6 octombrie 2017.