Nullity of cassation appeal for failure to substantiate illegality grounds regarding moral damages quantification

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

1. Obiectul cauzei

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov la data de 12 ianuarie 2016, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B. SA, a solicitat obligarea pârâtei la plata a 10.000 euro, echivalentul în lei la data plăţii, cu titlu de daune materiale şi 290.000 euro daune morale pentru prejudiciul cauzat în urma accidentului de circulaţie produs la data de 2 ianuarie 2015.

2. Hotărârea pronunţată de tribunal în primă instanţă

Prin sentinţa nr. 1605 din 8 iunie 2016, Tribunalul Ilfov, secţia civilă, a admis în parte acţiunea, a obligat pe pârâta B. SA să plătească reclamantului suma de 763,59 RON reprezentând daune materiale, precum şi suma de 250 000 euro, echivalent în lei la data plăţii efective cu titlu de daune morale.

Prin aceeaşi sentinţă, pârâta a fost obligată să plătească reclamantului suma de 1.500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

3. Hotărârea pronunţată de curtea de apel în apel

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, prin decizia nr. 43 din 16 ianuarie 2017, a admis apelul declarat de pârâta B. SA împotriva sentinţei tribunalului pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a obligat-o pe pârâtă Ia plata către reclamant a sumei de 30.000 euro, echivalent în lei la cursul oficial al BNR din ziua plăţii, cu titlu de daune morale.

Celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate au fost păstrate.

Pentru a pronunţa acesta decizie, instanţa de apel a reţinut că, potrivit Ordonanţei de clasare dată la 20 octombrie 2015, accidentul soldat cu moartea conducătorului auto C. şi cu rănirea reclamantului s-a produs din vina conducătorului auto care, pe fondul oboselii, a adormit la volan, intrând în coliziune cu un copac.

La data producerii accidentului rutier, autoturismul implicat în accident, era asigurat RCA la societatea de asigurări pârâtă.

Instanţa de apel a reţinut că, potrivit art. 49 pct. 2 lit. t) din Normele privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule aprobate prin Ordinul nr. 14/2011 al CSA (aplicabil faţă de data emiterii poliţei de asigurare), daunele morale în caz de vătămare corporală se stabilesc în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România.

Referitor la jurisprudenţa în materie, instanţa de apel a reţinut că, în lipsa unei dispoziţii legale care să reglementeze expres această materie, este greu de făcut o cuantificare exactă a prejudiciului moral, urmând a fi avute în vedere circumstanţele concrete ale fiecărei cauze.

S-a reţinut că reclamantul a suferit două intervenţii chirurgicale, iar potrivit biletului de externare şi a scrisorii medicale, Ia data externării reclamantul era vindecat.

La stabilirea cuantumului daunelor morale, instanţa de apel a avut în vedere, pe lângă gravitatea leziunilor suferite, consecinţele pe care acestea le-au produs asupra sănătăţii, dar şi asupra vieţii de familie şi sociale, şi principiul echităţii şi proporţionalităţii în sensul existenţei unui just echilibru între prejudiciul suferit şi despăgubirea acordată.

S-a apreciat că, faţă de materialul probator administrat în cauză, daunele morale în sumă de 250.000 euro acordate de către tribunal nu sunt justificate, fiind de natură a conduce la o îmbogăţire fără justă cauză a reclamantului, întrucât daunele morale au în special un caracter compensatoriu şi nu reparatoriu.

În concluzie, instanţa de apel a apreciat că suma de 30.000 euro este de natură să acopere prejudiciul moral suferit de reclamant, fiind respectate în acelaşi timp principiul echităţii şi proporţionalităţii, în sensul existenţei unui just echilibru între prejudiciul suferit şi reparaţia acordată.

4. Cererea de recurs

Împotriva deciziei instanţei de apel, pârâta a declarat recurs, în temeiul dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea recursului, recurenta pârâtă susţine că normele de drept încălcate de către instanţa de apel sunt art. 1349 alin. (1) şi (2) C. civ. şi art. 50 din Norma CSA nr. 23/2014 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, redând conţinutul dispoziţiilor legale menţionate. Cu privire la daunele morale acordate, susţine că instanţa de apel ar fi trebuit să stabilească cuantumul acestora pornind de la valorile avute în vedere de Ghidul pentru soluţionarea daunelor morale care, deşi nu reprezintă o norma legală, are o influenţă hotărâtoare în cuantificarea unor astfel de daune. Mai susţine că, întrucât legislaţia din România nu conţine norme pentru determinarea cuantumului daunelor morale, criteriul de determinare al acestora îl reprezintă jurisprudenţa, exemplificând în acest sens o serie de decizii pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Curtea de Apel Bucureşti. De altfel, recurenta pârâtă susţine că din punct de vedere juridic, gravitatea unei vătămări se apreciază doar în funcţie de numărul de ziie de îngrijiri medicaie, existenţa unei infirmităţi fizice permanente şi a punerii în primejdie a vieţi şi nu în funcţie de alte aspecte subiective.

În consecinţă, recurenta-pârâtă susţine că suma de 30.000 euro acordată reclamantului cu titlu de daune morale este exagerată în raport de elemente de fapt reţinute în cauză.

5. Procedura derulată în recurs

În temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., instanţa a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, prin raport reţinându-se că decizia atacată nu este supusă căii de atac a recursului.

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a fost analizat în complet de filtru, fiind comunicat părţilor în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din acelaşi Cod, iar intimatul-reclamant A. a depus punct de vedere la raport prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Constatându-se încheiată procedura de filtru, în condiţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., s-a fixat termen pentru soluţionarea căii de atac la data de 6 octombrie 2017, fără citarea părţilor.

6. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând recursul sub aspectul îndeplinirii cerinţelor prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispoziţiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar, în conformitate cu prevederile art. 488 din acelaşi Cod, casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute în cuprinsul acestui art.

Prevederile art. 489 alin. (2) C. proc. civ. statuează că recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din acelaşi Cod.

În plus, pe lângă cerinţa încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., se reţine că aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanţei de apel în soluţionarea cauzei, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanţa de recurs.

Instanţa învestită cu judecarea recursului poate exercita un control judecătoresc eficient numai în măsura în care motivele de nelegalitate sunt indicate şi dezvoltate într-o formă concretă şi se referă la una dintre situaţiile prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

În cauză, prin cererea de recurs, recurenta-pârâtă, invocând ca temei legal dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a susţinut că normele de drept încălcate de către instanţa de apel sunt art. 1349 alin. (1) şi (2) art. 50 din Norma CSA nr. 23/2014 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule.

Din lecturarea cererii de recurs, se constată însă că recurenta-pârâtă a invocat doar formal dispoziţiile legale sus-menţionate, fără a dezvolta critici care să vizeze raţionamentul adoptat de instanţa de apel.

Astfel, recurenta pârâtă a susţinut că instanţa de apel ar fi trebuit să stabilească cuantumul daunelor morale acordate pornind de la valorile avute în vedere de Ghidul pentru soluţionarea daunelor morale, precum şi în raport de jurispmdenţa în materie, având în vedere că legislaţia din România nu conţine norme pentru determinarea cuantumului acestui gen de despăgubiri.

Cum prin decizia recurată instanţa de apel în justificarea despăgubirilor acordate a avut în vedere atât criteriile de stabilire a daunelor morale (gravitatea leziunilor suferite, consecinţele pe care reclamantul le-au produs asupra sănătăţii, dar şi asupra vieţii de familie şi sociale, cât şi principiul echităţii şi proporţionalităţii, în sensul existenţei unui just echilibru între prejudiciul suferit şi despăgubirea acordată, criticile recurentei reclamante ar fi trebuit să vizeze aceste aspecte.

Nu se poate considera că simpla indicare a unor prevederi legale în cuprinsul cererii de recurs reprezintă o motivare a căii de atac exercitate în sensul exigenţelor prevăzute de art. 486 alin. (1) C. proc. civ. care trebuie interpretate în sensul formulării prin motivele de recurs, a unei argumentări juridice a nelegalităţii invocate prin indicarea dispoziţiilor legale pretins încălcate ori greşit aplicate de instanţă şi prin precizarea eventualelor greşeli săvârşite de instanţă în legătură cu aceste dispoziţii legale.

Aşa fiind, cum aspectele invocate de recurentă nu se încadrează în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. şi cum, în cauză, nu pot fi reţinute, în raport de prevederile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., motive de ordine publică, Înalta Curte va aplica sancţiunea expres prevăzută într-o asemenea situaţie de art. 489 alin. (2) C. proc. civ., respectiv aceea a nulităţii recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Constată nul recursul declarat de pârâta SC B. SA împotriva deciziei nr. 43 din 16 ianuarie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 6 octombrie 2017.