Real estate vindication: Failure to verify land registry inscriptions under Decree-Law No. 115/1938 and misallocation of burden of proof for prior judgments' opposability

Prin sentinţa civilă nr. 256 din 20 martie 2014 pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin în Dosarul nr. x/115/2009 s-a respins acţiunea formulată de reclamantul Ministerul Apărării Naţionale în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Local Băile Herculane, Oraşul Băile Herculane prin Primar, A., B., C., D., E., F., G., H., I. şi J., SC K. SRL şi s-a respins cererea formulată de către pârâţii F., G.

În pronunţarea acestei soluţii tribunalul a reţinut următoarele:

Prin acţiunea formulată, iar ulterior precizată, reclamantul a solicitat să se constate că Ministerul Apărării Naţionale este proprietarul imobilului revendicat, iar în situaţia în care se impune compararea titlurilor, să se constate că titlul Ministerului Apărării este preferabil şi să se dispună obligarea pârâţilor Consiliul Local, Primăria şi Oraşul Băile Herculane, A., B., H., I. şi J., D., E., C., F., G. şi SC K. SRL să lase în deplină proprietate şi liniştită posesie reclamantului imobilul situat în str. C., nr. top. A, înscris iniţial în CF nr. X Băile Herculane - grădină în Lunca din sus în suprafaţă de 4907 m.p. cu construcţia Vila, liber de orice sarcini; obligarea pârâţilor H., I. şi J., D., E., C., F., G. şi SC K. SRL să ridice (desfiinţeze), pe cheltuiala lor şi cu suportarea tuturor cheltuielilor necesare aducerii imobilului în starea în care a fost, construcţiile (C2, C3, C4, C5, C6) edificate, făra acordul proprietarului, pe terenul nr. top. B, dar în realitate, potrivit identificării greşite, pe terenul cu nr. top. A, precum şi autorizarea de a desfiinţa, pe cheltuiala deţinătorilor, construcţiile realizate fără drept; obligarea aceloraşi pârâţi la plata unei despăgubiri în temeiul art. 998 - 999 C. civ. egală cu contravaloarea folosinţei terenului, calculată în limita termenului de prescripţie de la data formulării cererii.

În subsidiar, s-a solicitat obligarea pârâţilor D., E., C., F., G. şi SC K. SRL la plata unei despăgubiri lunare reprezentând contravaloarea folosinţei terenului începând cu data chemării în judecată, pe toată durata existenţei construcţiilor edificate asupra nr. top. C, înscrise în CF nr. Y, Z, respectiv U şi V Băile Herculane, egală cu valoarea chiriei stabilite prin HCL pentru terenurile aflate în proprietatea privată a Oraşului Băile Herculane, actualizată anual, stabilită pentru întreaga suprafaţa menţionată în cărţile funciare în care sunt înscrise terenurile respective, să se constatate nulitatea absolută a contractului de vânzare - cumpărare nr. x/2008, încheiat între Oraşul Băile Herculane şi B. şi să se dispună evacuarea pârâtului din imobilul proprietatea reclamantului; să se dispună restabilirea situaţiei anterioare de carte funciară prin rectificarea Cf nr. W, acum CF nr. R, S, CF T şi CF nr. X Băile Herculane în sensul radierii dreptului de proprietate al Oraşului Băile Herculane, C., B., sistarea respectivelor cărţi funciare şi reînscrierea dreptului de proprietate al reclamantului în CF nr. X; evacuarea pârâtului A. şi a celorlalţi pârâţi de pe terenul ocupat fără drept; cu cheltuieli de judecată.

În analizarea cererii formulate de către reclamant, tribunalul a constat că instanţa a fost sesizată cu o acţiune în revendicare a unui imobil şi declararea nulităţii unor contracte de vânzare cumpărare încheiate pentru imobilul situat în Băile Herculane-Vila Ministerului Apărării Naţionale, casa şi gradina în Lunca de Sus, fosta proprietate a autoarei reclamantei.

Reclamantul a invocat că imobilul situat în Băile Herculane - Vila Ministerului Apărării Naţionale, casa şi gradina în Lunca de Sus, s-a aflat în proprietate a autoarei reclamantei - Ministerul de Război, fiind înstrăinat în mod abuziv în 1960 printr-o hotărâre a Consiliului de Miniştrii.

Verificând aspectele semnalate, tribunalul a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 3 din Legea nr. 10/2001 astfel cum a fost modificat, ministerele, celelalte instituţii publice ale statului sau ale unităţilor administrativ-teritoriale, inclusiv cele autonome sau independente, regiile autonome, companiile/societăţile naţionale, societăţile comerciale cu capital de stat, precum şi cele privatizate, potrivit legii, nu au calitatea de persoane îndreptăţite şi nu fac obiectul prezentei legi.

După intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, acţiunea în revendicare a devenit inadmisibilă, iar cercetarea validităţii contractului de vânzare-cumpărare către chiriaşi, la solicitarea unui terţ care nu are acces la acţiunea în revendicare nu este posibilă, întrucât excede principiului relativităţii actului juridic civil.

Reclamanta a fost constituită prin voinţa Guvernului, Statul Român, a preluat la data constituirii activul transmis de către Stat, activ în care era inclus şi imobilul în litigiu. De acest imobil Statul a înţeles sa dispună prin atribuirea acestuia altor instituţii şi nu prin includerea în patrimoniul reclamantei.

Pe de altă parte, pentru a revendica un bun imobiliar potrivit art. 480 C. civ. trebuie făcută dovada proprietăţii acestui bun, iar dovada dreptului de proprietate se face doar pe baza de extras de CF sau un alt titlu valabil, dovadă pe care Ministerul Apărării Naţionale în calitate de reclamant nu o poate face.

Apărarea reclamantei face referire la compararea unor titluri, cu motivarea că M.Ap. N. este proprietarul imobilului identificat cu nr. top. A în suprafaţă de 4907 m.p., Vila - casă şi grădină în Lunca din Sus, înscris iniţial în CF nr. X Băile Herculane. Prin încheierea biroului de CF al Judecătoriei Mixte Orşova nr. 303 din 25 februarie 1928 s-a dispus intabularea în CF nr. X a dreptului de proprietate în favoarea Ministerului de Război asupra imobilului în suprafaţă totală de 1822,21, care include şi imobilul nr. top. 5, Edificiu Malotanţă.

În verificarea celor expuse, Tribunalul a dispus efectuarea de expertize de specialitate, însă, potrivit datelor care rezultă din rapoartele de expertiză topometrică judiciară aflate la dosarul cauzei, teritoriul de carte funciară a Oraşului Băile Herculane a fost înfiinţat prin Hotărârea nr. 1115/1889 a Tribunalului Regal Orşova, ca autoritate de carte funciară a regalităţii maghiare, din vechile coli de posesie - teritoriu pentru care s-a întocmit planul de carte funciară, care nu se mai găseşte în prezent. Prin stabilirea liniei de hotar definitive cu localitatea Pecinişca, teritoriul Băile Herculane include şi zona cu denumirea populară Lunca din Sus, zonă în care este identificat şi imobilul revendicat, identificat cu nr. top A şi nr. cadastral D. Imobilul a fost înscris în CF nr. P Băile Herculane, înfiinţată prin Hotărârea nr. 1115/1889.

"Localizarea faptică" a imobilului este discutabilă, fiind iniţial stabilită prin rapoartele de expertiză şi expertiză contrară, spre deosebire de identificarea efectuată în documentaţiile de înscriere în CF din 2003 şi ulterioare prin care s-a stabilit un alt amplasament - cu deplasarea imobilului spre albia râului Cerna şi suprapunerea peste nr. top. După reorganizarea cadastrală din anul 1873, când s-a trecut la teritoriul CF de Herculane şi prin Hotărârea nr. 1115/1889 a Tribunalului Regal Orşova s-au înfiinţat cărţile funciare de Herculane, vechile cărţi funciare de Pecinişca (Registrele cadastrale cu foile (coli) de posesie a proprietarilor localităţii Pecinişca) din zona preluată în teritoriul CF Herculane "au încetat să mai existe", erau lipsite de conţinut şi trebuiau închise. Suprafeţele de teren "aduse în Herculane" nu se mai regăsesc în balanţele de suprafaţă din cărţile funciare vechi de Pecinişca pentru că nu mai există, aspect ce evidenţiază ilegalitatea operaţiunilor ulterioare de carte funciară efectuate în CF Pecinişca.

În situaţia imobilelor evidenţiate în regim real de publicitate, acţiunea în revendicare se întemeiază pe înscrierile operate în cartea funciară, titularul dreptului înscris putând opune dreptul său oricărei persoane care pretinde un drept real, indiferent de titlul pe care îl deţine, dacă acesta din urmă nu are înscris dreptul în cartea funciară. Înscrierea dreptului de proprietate în evidenţele reale imobiliare are forţă deplină probatorie şi efect constitutiv de drept, conform art. 17 din Decretul-Lege nr. 115/1938 şi creează în favoarea titularului dreptului o prezumţie legală de proprietate, care nu poate fi combătută decât printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă în rectificare de C.F., întemeiată pe unul din motivele prevăzute de art. 34 din Decretul-Lege nr. 115/1938.

Înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate al fostului proprietar al unui imobil preluat fără titlu de Statul Român, cu acelaşi titlu de dobândire avut anterior, îl îndreptăţeşte pe acesta la restituirea imobilului şi la redobândirea posesiei. Ca atare, în situaţia în care s-a dispus radierea din cartea funciară a dreptului de proprietate al cumpărătorilor imobilului în baza Legii nr. 112/1995, în cadrul acţiunii în revendicare, este preferabil titlul fostului proprietar care are calitatea de proprietar tabular. Însă, această procedură nu poate fi îndeplinită, atât timp cât dreptul de proprietate nu a fost demonstrat în prezenta cauză, motive pentru care instanţa a apreciat că nu sunt întemeiate nici petitele accesorii prezentei cereri de chemare în judecată, respective cererile de evacuare, pretenţiile de a ridica construcţiile de pe terenul ce ar aparţine reclamantului.

În privinţa cererii formulate de căre pârâţii F., G., care, prin întâmpinarea depusă la dosar au solicitat acordarea de daune morale, instanţa le-a respins, ca neîntemeiate, atât timp cât prin hotărârea pronunţată nu au fost lezaţi în niciun fel asupra proprietăţii imobilelor care au fost revendicate prin acţiune.

Împotriva sentinţei civile nr. 256 din 20 martie 2014 a Tribunalului Caraş-Severin a declarat apel reclamantul Ministerul Apărării Naţionale pentru motive de nelegalitate şi netemeinicie.

Soluţia a fost menţinută de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, care, prin decizia nr. 165 din 19 noiembrie 2014, a respins apelul reclamantului, reţinând, în esenţă, că atâta vreme cât există o Hotărâre a Guvernului, în baza căreia imobilul în litigiu face parte din domeniul public al oraşului Băile Herculane, iar această hotărâre nu a fost contestată în condiţiile prevăzute de lege, nu se poate reţine că reclamantul ar deţine un titlu mai bine caracterizat, preferabil celui al pârâtului, situaţie în care nici buna sau reaua credinţă a terţilor dobânditori, nu mai prezintă relevanţă.

Împotriva acestei ultime hotărâri a declarat recurs în termen legal, reclamantul Ministerul Apărării Naţionale, prin Direcţia pentru relaţia cu Parlamentul şi Asistenţă juridică, care, a invocat temeiurile prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.

Prin decizia civilă nr. 944 din 31 martie 2015 pronunţată în Dosarul nr. x/115/2009*, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul declarat de reclamantul Ministerul Apărării Naţionale, reprezentat de Direcţia pentru Relaţia cu Parlamentul şi Asistenţă Juridică împotriva deciziei nr. 165 din 19 noiembrie 2014 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă, a casat decizia atacată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.

În pronunţarea acestei soluţii, instanţa de casare a reţinut că, sub aspectul identificării imobilului litigios, situaţia de fapt nu a fost pe deplin lămurită, probele deja administrate relevând operaţiuni de carte funciară discutabile sub aspectul legalităţii, în condiţiile în care imobile înscrise în cărţi funciare diferite, sunt identificate pe acelaşi amplasament cu imobilul revendicat. Ca atare, în rejudecare, se impune efectuarea unei noi expertize care să lămurească controversele ivite urmare reorganizării cadastrale şi inactivării vechilor cărţi funciare de Pecinişca ("Registrele cadastrale cu colile de posesie a proprietarilor localităţii Pecinişca") din zona preluată în teritoriul CF Herculane.

În raport de aceste verificări se impun a fi analizate şi susţinerile reclamantului care a afirmat constant că pretinsele "drepturi" ale pârâtului s-au născut prin activarea indicatorilor parcelelor de teren, conform "Planului de ocupaţie Pecinişca" şi suprapunerii peste nr. top A din CF nr. X Băile Herculane a unor imobile aduse din vechile cărţi funciare, neînchise urmare reorganizării cadastrale.

De asemenea, expertiza de specialitate urmează a stabili dacă, în adevăr, imobilul cu nr. top A, în litigiu, a fost greşit identificat, pe un alt amplasament, deplasat spre albia râului Cerna, cu suprapunere peste nr. top, situaţie care ar aduce în discuţie însăşi conţinutul titlului invocat de către pârât. Tot astfel, ulterior completării probatoriului, în analiza titlurilor exhibate de părţi, trebuie avute în vedere aspecte ce ţin de natura juridică şi efectele actelor prezentate în dovedirea dreptului de proprietate asupra nemişcătorului în cauză.

S-a subliniat faptul că instanţa de control judiciar şi-a însuşit întrutotul motivarea tribunalului, fundamentată exclusiv pe conţinutul H.G. nr. 532/2002, ignorând faptul că aceasta nu a putut avea un efect constitutiv de proprietate, în favoarea unităţii administrativ teritoriale, efectul juridic al actului emis de autoritatea centrală fiind doar cel de atestare a regimului juridic al proprietăţii publice, diferenţiat de cel al proprietăţii private aparţinând tot unităţii administrativ-teritoriale, deci unul declarativ. Ca atare, se impune ca apărările pârâtului să fie analizate în contextul ansamblului probator al cauzei, simpla invocare - drept titlu de proprietate - a unei hotărâri de guvern, care atestă apartenenţa la domeniul public de interes local a bunului revendicat, fiind insuficientă pentru justificarea dreptului pretins, în speţă, dreptul de proprietate.

Cât priveşte titlul exhibat de reclamantul Ministerul Apărării Naţionale, acesta nu poate fi analizat decât din perspectiva regimului de carte funciară instituit prin Decretul-lege nr. 115/1938, căruia imobilul în litigiu i se supune, dovada dreptului de proprietate fiind subordonată îndeplinirii condiţiilor acestui act normativ. Astfel, în sistemul cărţilor funciare, reglementat prin Decretul-lege nr. 115/1938, drepturile reale se puteau dobândi numai prin înscrierea lor în cartea funciară, înscrierea având efect constitutiv.

Probele deja administrate atestă faptul că imobilul din CF nr. X Băile Herculane (edificiu Malotanţă, curte şi grădină, în suprafaţă de 1648 m.p. şi respectiv 4907 m.p.) nr. top A, a fost transmis predecesorului reclamantului, Ministerul de Război, cu titlu de cesiune, în baza Jurnalului Consiliului de Miniştri nr. 4070 din 3 noiembrie 1928, dreptul de proprietate astfel dobândit fiind intabulat în baza încheierii nr. 303 din 25 februarie 1928 a Biroului de carte funciară al Judecătoriei Mixte Orşova. (a se vedea Dosar nr. x/115/2009 al Tribunalului Caraş-Severin). Ulterior, urmare emiterii H.G.-ului invocat, în anul 2006 s-a intabulat şi pârâtul, în CF nr. W Băile Herculane fără ca în prealabil să fi avut loc. operaţiunea de radiere a vechiului proprietar tabular.

Or, potrivit art. 17 alin. (1) din Decretul-lege nr. 115/1938, "pentru unificarea dispoziţiilor privitoare la cărţile funciare" drepturile reale asupra imobilelor se dobândesc numai în baza acordului de voinţă al părţilor asupra constituirii sau transmiterii dreptului, iar constituirea sau transmiterea a fost înscrisă în cartea funciară. Tot astfel, art. 19 pct. 1 din acelaşi act normativ dispune că înscrierea unui drept se poate săvârşi numai împotriva aceluia care la înregistrarea cererii este înscris ca titular al dreptului asupra căruia înscrierea urmează să fie făcută.

Dispoziţia a fost preluată şi de art. 24 al Legii nr. 7/1996 "a cadastrului şi publicităţii imobiliare", act normativ sub imperiul căruia pârâtul s-a intabulat cu imobilul, în baza H.G. nr. 532/2002.

Ca atare, se impune a se analiza dacă dreptul vechiului proprietar tabular se putea "stinge" ca urmare a operaţiunii de transcriere în altă carte funciară a aceluiaşi imobil.

Reclamantul a mai invocat în sprijinul cererii sale şi sentinţa civilă nr. 932 din 2 noiembrie 1999, dată de Tribunalul Caraş-Severin, rămasă definitivă la 19 martie 2002, făcând trimitere la efectul pozitiv al puterii de lucru judecat, sub aspectul recunoaşterii irevocabile a calităţii sale de proprietar al imobilului.

Cum, hotărârea arătată a fost pronunţată în contradictoriu cu SC L. SA Băile Herculane, se impune a se examina, în vederea verificării opozabilităţii, în ce condiţii această societate a deţinut imobilul şi care erau raporturile sale juridice cu pârâtul din cauza pendinte care, în anul 2006 s-a intabulat cu imobilul ce a făcut obiect al Dosarului nr. x/C/1999 al Tribunalului Caraş-Severin.

Examinând susţinerile reclamantului, în contextul probator al cauzei, se va avea în vedere conceptul mai larg al puterii lucrului judecat, potrivit căruia o hotărâre judecătorească este prezumată a exprima adevărul şi nu trebuie contrazisă printr-o altă hotărâre (res iudicata pro veritate habetur). Ca atare, existenţa unei hotărâri judecătoreşti poate fi invocată în cadrul unui alt proces, cu autoritate de lucru judecat, atunci când se invocă exclusivitatea hotărârii (ceea ce nu este cazul, în speţă) sau cu putere de lucru judecat, când se invocă obligativitatea sa, în această din urmă situaţie nefiind necesară îndeplinirea triplei identităţi, de părţi, obiect şi cauză.

Ulterior completării probatoriului şi cercetării titlurilor exhibate de părţi, în vederea comparării acestora, vor fi avute în vedere şi celelalte critici formulate de reclamant în legătură cu "neanalizarea" de către tribunal a fondului cererii şi lămurirea situaţiei de fapt.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara sub nr. 2176/115/2009 şi au fost administrate noi probe în rejudecare.

Prin decizia nr. 14 din 26 ianuarie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, a fost respins apelul formulat de reclamantul Ministerul Apărării Naţionale, reprezentat de Direcţia pentru Relaţia cu Parlamentul şi Asistenţă Juridică împotriva sentinţei civile nr. 256 din 20 martie 2014 pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin în contradictoriu cu pârâţii intimaţi Consiliul Local Băile Herculane, Oraşul Băile Herculane prin Primar, B., C., D., E., F., G., H., I., M., SC K. SRL şi J.

Reclamantul-apelant a fost obligat să plătească pârâţilor-intimaţi F., C. şi D. suma de 4.

500 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în apel - primul ciclu procesual, pârâţilor-intimaţi F., G., C. şi D. suma de 5000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în recurs, pârâţilor-intimaţi C., E., G. şi SC K. SRL suma de 4.500 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în apel - al doilea ciclu procesual.

Instanţa de apel a reţinut că, prin decizia de casare pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a statuat cu autoritate de lucru judecat că:

- se impune efectuarea unei noi expertize care să lămurească controversele ivite urmare a reorganizării cadastrale şi inactivării vechilor cărţi funciare de Pecinişca din zona preluată în teritoriul CF Herculane, expertiza de specialitate urmând a stabili dacă imobilul cu nr. top A, în litigiu, a fost greşit identificat, pe un alt amplasament, deplasat spre albia râului Cerna, cu suprapunere peste nr. top, situaţie care ar aduce în discuţie însăşi conţinutul titlului invocat de către pârât. În raport de aceste verificări se impun a fi analizate şi susţinerile reclamantului care a afirmat constant că pretinsele "drepturi" ale pârâtului s-au născut prin activarea indicatorilor parcelelor de teren, conform "Planului de ocupaţie Pecinişca" şi suprapunerii peste nr. top A din CF nr. X Băile Herculane a unor imobile aduse din vechile cărţi funciare, neînchise urmare reorganizării cadastrale,

- titlul exhibat de reclamantul Ministerul Apărării Naţionale nu poate fi analizat decât din perspectiva regimului de carte funciară instituit prin Decretul-lege nr. 115/1938, căruia imobilul în litigiu i se supune, dovada dreptului de proprietate fiind subordonată îndeplinirii condiţiilor acestui act normativ, iar în sistemul cărţilor funciare, reglementat prin Decretul-lege nr. 115/1938, drepturile reale se puteau dobândi numai prin înscrierea lor în cartea funciară, înscrierea având efect constitutiv,

- deoarece imobilul din CF nr. X Băile Herculane (edificiu Malotanţă, curte şi grădină, în suprafaţă de 1648 m.p. şi respectiv 4907 m.p.) nr. top A, a fost transmis predecesorului reclamantului, Ministerul de Război, cu titlu de cesiune, în baza Jurnalului Consiliului de Miniştri nr. 4070 din 3 noiembrie 1928, dreptul de proprietate astfel dobândit a fost intabulat în baza încheierii nr. 303 din 25 februarie 1928 a Biroului de carte funciară al Judecătoriei Mixte Orşova. Ulterior, urmare emiterii H.G.-ului invocat, în anul 2006 s-a intabulat şi pârâtul, în CF nr. W Băile Herculane fără ca în prealabil să fi avut loc. operaţiunea de radiere a vechiului proprietar tabular.

- se impune a se analiza, în raport de art. 17 alin. (1) şi 19 din Decretul-lege nr. 115/1938, dacă dreptul vechiului proprietar tabular se putea "stinge" ca urmare a operaţiunii de transcriere în altă carte funciară a aceluiaşi imobil,

- se impune a se examina opozabilitatea sentinţei civile nr. 932/1999 a Tribunalului Caraş-Severin în raport cu pârâtul din prezenta cauză, respectiv condiţiile în care SC L. SA a deţinut imobilul şi care erau raporturile sale juridice cu pârâtul din cauza pendinte care, în anul 2006 s-a intabulat cu imobilul ce a făcut obiect al Dosarului nr. x/C/1999 al Tribunalului Caraş-Severin.

Având în vedere dispoziţiile instanţei de casare privind efectuarea unei expertize de specialitate, Curtea de Apel a dispus în consecinţă, la dosar fiind depus raportul de expertiză judiciară întocmit de expertul numit de instanţă, N., cu completările ulterioare şi răspunsurile la obiecţiunile părţilor, precum şi opinia separată a expertului asistent O., numit la cererea reclamantului apelant.

Fiind necesară lămurirea situaţiei de fapt prin efectuarea unei noi expertize, astfel cum s-a dispus prin decizia de casare, instanţa de rejudecare a procedat la redarea în considerentele deciziei pronunţate a constatărilor experţilor judiciari.

Curtea de Apel a constat că, aşa cum rezultă din raportul de expertiză întocmit şi completat de expert N., avizat de O.C.P.I. Caraş-Severin potrivit procesului verbal de recepţie din 09 iunie 2016, terenul în litigiu face parte din parcela cu număr cadastral D şi se suprapune cu imobilele integrate în sistemul de cadastru şi carte funciară cu nr. cad. electronic E pe o suprafaţa de 1043 m.p., curţi construcţii, nr. cad. electronic F parţial cu suprafaţa de 88 m.p., cu nr. cad . electronic G pe o suprafaţa de 218 m.p. - curti construcţii şi cu nr. cad electronic H pe o suprafaţa de 158 m.p. - curţi construcţii. Se reţine, totodată, că expertul numit de instanţă nu a putut preciza cu certitudine amplasamentul terenului identificat cu nr. top. A înscris în fila de carte funciară nr. X Băile Herculane, atât timp cât nu a găsit planurile de dezmembrare a parcelei iniţiale, specificate în încheierea de carte funciară nr. x/1928, considerând că în lipsa acestui document reconstituirile poziţiei iniţiale a ternului nr. top A nu sunt conforme cu parcela originară. Terenurile identificate pe planul cadastral cu nr. cad. I. până la nr. cad. J au trecut în posesia Trezoreriei Coroanei Maghiare (inclusiv parcela nr. cad. D, care cuprinde terenul în litigiu). După anul 1918 terenurile Trezoreriei Coroanei Maghiare au trecut în posesia şi proprietatea Statului Român. De asemenea, ambii experţi au arătat că până în prezent nu au fost realizate operaţiunile de carte funciară prin care să se pună în concordanţă situaţia de carte funciară cu situaţia de fapt rezultată din trecerea parcelelor din teritoriul Pecinişca în teritoriul aparţinând de Băile Herculane, rezultând astfel suprapuneri de parcele. Experţii au constatat că amplasarea parcelei nr. top. A peste parcela nr. top. a fost posibilă ca urmare a regularizării albiei râului Cerna, în urma acţiunii de regularizare a albiei rezultând un surplus de teren pe malul stâng al albiei minore a râului, din cauza umpluturii de pământ efectuată.

Conform dispoziţiilor instanţei de casare, după lămurirea prin expertiză a aspectelor evocare deja, instanţa de trimitere a reţinut că trebuie să analizeze titlul exhibat de reclamantul Ministerul Apărării Naţionale din perspectiva regimului de carte funciară instituit prin Decretul-lege nr. 115/1938, urmând să se realizeze comparaţia de titluri.

Curtea de Apel reţine că, în cadrul rejudecării apelurilor, intimaţii pârâţi au reiterat apărarea conform căreia reclamantul nu şi-a justificat calitatea procesuală activă, respectiv nu a probat calitatea de proprietar asupra imobilului în litigiu. Deşi pârâţii intimaţi au invocat faptul că acţiunea ar fi inadmisibilă pentru acest motiv, Curtea a constat că aceste aspecte ţin de probaţiunea şi temeinicia cererii, nu de admisibilitatea acesteia. Constituie chestiuni diferite existenţa titlului de proprietate, respectiv înscrisurile probatorii care fac dovada acestuia, aspecte de fond ale litigiului şi admisibilitatea unei cereri de chemare în judecată. Reclamantul apelant, în cadrul acţiunii în revendicare şi rectificare CF formulată, trebuie să dovedească în primul rând că la data introducerii acţiunii avea calitate de proprietar asupra imobilelor în litigiu, iar ulterior, după probarea acestei calităţi, faptul că pârâţii chemaţi în judecată sunt posesori neproprietari.

Referitor la calitatea de proprietar a reclamantului, Curtea de Apel a reţinut că instanţa de casare a constat că imobilul din CF nr. X Băile Herculane, nr. top A, a fost transmis Ministerului de Război, cu titlu de cesiune, în baza Jurnalului Consiliului de Miniştri nr. 4070 din 3 noiembrie 1928, dreptul de proprietate astfel dobândit fiind intabulat în baza încheierii nr. 303 din 25 februarie 1928 a Biroului de carte funciară al Judecătoriei Mixte Orşova.

Reclamantul a invocat împrejurarea că prin HCM nr. 9/1960 i s-a impus în mod abuziv şi nelegal să cedeze imobilul în litigiu Sfatului popular al regiunii Timişoara.

Din acest punct de vedere, instanţa de apel a avut în vedere concluziile expertului asistent O. care a arătat că Statul Român s-a manifestat ca proprietar în tot acest timp asupra imobilului în litigiu identificat în teren prin nr. cad. D. şi şi-a folosit tot timpul cele trei atribute ale proprietăţii, dispunând de acestea, inclusiv după 1990.

Deşi reclamantul a susţinut că HCM nr. 9/1960 este abuzivă şi nelegală, conform art. 42 din Constituţia din 1960 (în vigoare la data emiterii actului normativ), organul suprem executiv şi de dispoziţie al puterii de stat era Consiliul de Miniştri, iar potrivit art. 47 lit. a) acesta coordona şi îndruma activitatea ministerelor şi a celorlalte instituţii subordonate lui.

În prezent, conform art. 1 din Legea nr. 346/2006, Ministerul Apărării este organul de specialitate al administraţiei publice centrale, care conduce şi desfăşoară, potrivit legii, activităţile în domeniul apărării ţări, iar potrivit art. 34 şi 35 alin. (1) din Legea nr. 90/2001, ministerele sunt organe de specialitate ale administraţiei publice centrale care realizează politica guvernamentală în domeniile de activitate ale acestora şi se organizează şi funcţionează numai în subordinea Guvernului, potrivit prevederilor Constituţiei şi prezentei legi.

Reclamantul a invocat ca temei de drept al acţiunii sale, pe lângă art. 480 C. civ. (1864), Legea nr. 213/1998 şi Legea nr. 10/2001.

Conform art. 6 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 213/1998, inclusiv cele obţinute prin vicierea consimţământului, pot fi bunurile preluate de stat fără un titlu valabil, revendicate de foştii proprietari sau de succesorii acestora, dacă nu fac obiectul unor legi speciale de reparaţie, instanţele judecătoreşti fiind competente să stabilească valabilitatea titlului statului.

Potrivit art. 3.3 din Normele Metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 aprobate prin H.G. nr. 250/2007: La art. 3 alin. (2) din lege ministerele sau celelalte instituţii publice ale statului ori ale unităţilor administrativ-teritoriale, organizate ca persoane juridice, nu fac parte din categoria persoanelor juridice îndreptăţite la restituire potrivit procedurii prevăzute de lege. Pentru instituţiile publice care au în administrare bunuri ale statului sau ale unităţilor administrativ-teritoriale reglementarea unor probleme de proprietate sau, după caz, de administrare se face prin acte administrative, fie potrivit Legii nr. 213/1998, cu modificările şi completările ulterioare, fie potrivit Legii nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare.

Deşi imobilul a fost proprietatea tabulară a Ministerului de Război înainte de preluarea de către stat, reclamantul Ministerul Apărării Naţionale nu a dobândit atributele dreptului de proprietate după 1990 prin înfiinţarea sa în baza legii, fără a exista un act normativ în acest sens prin care imobilul în litigiu să fie inclus în patrimoniul său.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat că H.G. nr. 532/2002 nu are efect constitutiv de proprietate, în favoarea unităţii administrativ teritoriale, efectul juridic al actului emis de autoritatea centrală fiind unul declarativ.

Din perspectiva dispoziţiilor Decretului Lege nr. 115/1938, Curtea de Apel reţine că, în speţă, a avut loc. o preluare de către stat a imobilului înainte de 1989 de la fostul Minister de Război, ce nu a fost înscrisă în cartea funciară a imobilului, fiind însă înscris ulterior în CF nr. W Băile Herculane actul normativ declarativ de proprietate care, în baza efectului menţionat, a recunoscut cu efect retroactiv, apartenenţa bunului imobil cu nr. top A la domeniul public al unităţii administrativ teritoriale. Din punct de vedere al situaţiei de carte funciară, cele două înscrieri cronologice asupra bunului imobil cu nr. top A Băile Herculane sunt reprezentate de înscrierea dreptului de proprietate al Ministerului de Război în CF nr. X, urmată de înscrierea dreptului de proprietate publică al Oraşului Băile Herculane în CF nr. W în baza unui act normativ declarativ care atestă o situaţie preexistentă, respectiv trecerea bunului imobil de la minister la stat printr-un act al puterii executive (guvern) adoptat înainte de 1989, invocat de reclamant în acţiune. Actul de trecere în proprietatea de stat, care conform susţinerilor reclamantului este reprezentat de HCM nr. 9/1960 a determinat lipsirea fostului proprietar tabular de atributele dreptului de proprietate, acestea fiind exercitate de stat, inclusiv după 1990, aşa cum au arătat şi experţii. Actul puterii executive de trecere a dreptului de proprietate în patrimoniul statului de la organul administraţiei publice reprezintă actul de dobândire al cărui caracter nelegal sau abuziv ar fi trebui probat de către reclamant.

Conform art. 17 alin. (1) din Decretul lege nr. 115/1938, drepturile reale asupra imobilelor se vor dobândi numai dacă între cel care dă şi cel care primeşte dreptul este acord de voinţă asupra constituirii sau strămutării, în temeiul unei cauze arătate, iar constituirea sau strămutarea a fost înscrisă în cartea funciară, iar potrivit alin. (4), hotărârea judecătorească sau, în cazurile anume prevăzute de lege, deciziunea autorităţii administrative, vor înlocui acordul de voinţă sau consimţământul. Prin urmare, instanţa de apel a constatat că reclamantul nu a probat caracterul nelegal sau abuziv al actului normativ de preluare, ţinând cont de raporturile juridice existente între ministere şi Consiliul de miniştri, respectiv Guvern, astfel încât nu poate considera ca dovedit primul element al unei acţiuni în revendicare, respectiv calitatea de proprietar la data introducerii cererii de chemare în judecată, fiind de prisos a mai analiza în acest context titlurile celorlalţi pârâţi (în plus însă, sub acest aspect, aşa cum s-a arătat mai sus, a rezultat din expertiza efectuată existenţa unor dificultăţi de identificare exactă în teren a imobilului în discuţie).

În ceea ce priveşte analizarea puterii de lucru judecat a sentinţei civile nr. 932 din 2 noiembrie 1999 pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin în Dosarul nr. x/C/1999, Curtea de Apel a constatat că singura pârâtă în această cauză a fost SC L. SA. Deoarece SC L. SA este terţ faţă de pârâţii din prezentul dosar, nerezultând din probele administrate în cauză că părţile procesului sunt succesori cu titlu univesal sau cu titlu particular ai acesteia, situaţia de fapt şi de drept reţinută de instanţă prin hotărârea menţionată are valoarea unui mijloc de probă, putându-se face dovada contrară. Este adevărat că terţele persoane nu pot să ignore ceea ce s-a statuat judecătoreşte în mod irevocabil, chiar dacă nu au participat la procesul în care s-a pronunţat hotărârea, faţă de prevederile art. 1200 pct. 4 C. civ., actul jurisdicţional producând, pe lângă efecte obligatorii între părţi, întemeiate pe principiul relativităţii, şi efecte de opozabilitate faţă de terţi, însă faţă de aceştia hotărârea se va opune cu valoarea unui fapt juridic şi cu valoarea unui mijloc de probă, respectiv de prezumţie relativă, caracterul absolut al prezumţiei legale funcţionând, în condiţiile art. 1202 alin. (2) C. civ., doar în relaţiile dintre părţi.

Or, în prezenta cauză, reclamantul apelant nu a făcut proba dreptului său actual de proprietate, faţă de considerentele de fapt şi de drept redate mai sus. Mai mult, procesul anterior a avut loc. înainte de înscrierea în CF nr. W Băile Herculane a actului normativ declarativ de proprietate, cele două litigii având ca punct de plecare premise diferite, considerente pentru care apelul declarat de reclamant a fost respins, ca nefondat, reclamantul fiind obligat la plata cheltuielilor de judecată către intimaţi efectuate în rejudecare şi fazele procesuale anterioare.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs Ministerul Apărării Naţionale prin care solicită instanţei admiterea recursului pentru motivele prevăzute la art. 304 pct. 7 şi 9, raportat la art. 312 C. proc. civ. de la 1865, modificarea hotărârii atacate, în sensul admiterii apelului şi acţiunii, astfel cum a fost modificată şi precizată.

În dezvoltarea motivelor de recurs, reclamantul a arătat că nici în al doilea ciclu procesual, instanţa de apel nu a analizat criticile aduse sentinţei pronunţate de Tribunalul Caraş Severin, prin apelul formulat şi nu s-a pronunţat în niciun fel asupra temeiniciei sau legalităţii acesteia. Arată că deşi s-a reţinut în cuprinsul sentinţei atacate faptul că, imobilul a fost proprietatea tabulară a Ministerului de Război înainte de preluarea de către stat (în anul 1960), instanţa s-a mărginit la a constata ca Ministerul Apărării Naţionale nu a dobândit atributele dreptului de proprietate asupra respectivului imobil după 1990 prin înfiinţarea sa în baza legii şi, deci, nu a dovedit calitatea de proprietar .

Contrar considerentelor contradictorii ale instanţei de apel, recurenta apreciază că a făcut pe deplin dovada dreptului de proprietate al Ministerului Apărării Naţionale asupra imobilului în litigiu, imobil pe care l-a dobândit în baza Jurnalului Consiliului de Miniştri nr. 4070 din 03 noiembrie 1922, iar prin încheierea biroului de CF al Judecătoriei Mixte Orşova nr. 103 din 25 februarie 1928 s-a dispus intabularea în CF nr. X a dreptului de proprietate în favoarea Ministerului de Război/Sanatoriul Militar R.F.I./"cu titlul de drept cesiune" asupra imobilului în suprafaţă totală de 1822,21 stp., care include imobilele nr. top. B şi nr. top. A. Arată, astfel, că titlul său de proprietate pe care îl opune pârâţilor intimaţi este CF nr. X Băile Herculane, iar proba dreptului este realizată cu extrasul de carte funciară.

Imobilul nr. top. A a trecut în anul 1922 în proprietatea Ministerului de Război şi nu în administrarea sa, prin chiar voinţa organului suprem executiv al Statului, respectiv cu "titlu de cesiune". Or, faţă de situaţia concretă, Curtea de Apel Timişoara nu putea analiza cauza din perspectiva unui bun aparţinând statului, aflat în administrarea unei instituţii, asupra căruia Statul prin organele sale abilitate (Consiliu de miniştri/Guvern) poate să dispună oricând. În cauză, situaţia juridică a imobilului revendicat trebuie analizată din perspectiva imobilului deţinut de o instituţie publică în calitatea sa de entitate juridică, titulară de drepturi şi obligaţii (ca şi persoanele juridice de drept privat), adică cu patrimoniu propriu.

Susţine că, în analiza titlurilor exhibate de părţi, instanţa de apel a interpretat greşit dezlegările de drept date de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie regimului de carte funciară instituit prin Decretul Lege nr. 115/1938. Arată, astfel cum a reţinut şi Înalta Curte, singura înscriere în CF având la bază principiul efectului constitutiv de drepturi reale conferit de art. 17-18 din Decretul Lege nr. 115/1938 este cea a Ministerului de Război, care beneficiază şi de principiul forţei probante a înscrierii în cartea funciară (art. 32).

Preluarea imobilului de către stat nu a fost urmată de înscrierea dreptului în cartea funciară. În consecinţă, dreptul ministerului nu a fost pierdut niciodată şi nici dobândit/transmis celor care au preluat în mod abuziv folosinţa asupra sa. Cel mult, aşa cum s-a reţinut cu puterea lucrului judecat în considerentele sentinţei civile nr. 932 din 02 noiembrie 1999 pronunţată de Tribunalul Caras Severin, în Dosarul nr. x/C/1999, cu ocazia preluării abuzive a imobilului în anul 1960, Ministerul Apărării Naţionale a pierdut cel mult dispoziţia juridică. În schimb, dreptul real nu s-a transmis în mod legal "noului dobânditor" şi nici deţinătorilor actuali.

Respectiva hotărâre a constatat calitatea Ministerului Apărării Naţionale de titular al dreptului de proprietate asupra imobilului A, înscris în CF nr. X Băile Herculane şi, contrar opiniei instanţei de apel, prezumţia nu a fost înfrântă de pârât, care nu poate opune un titlu valabil.

Înscrierea pârâtului, în anul 2002, a dreptului de proprietate publică în CF nr. W, în favoarea Oraşului Băile Herculane, este fără efect pentru motivul că înscrierea nu mai beneficia de efectul constitutiv de drepturi consacrat de Decretul Lege 115/1938. Tot astfel, art. 19 alin. (1) din acelaşi act normativ dispune că înscrierea unui drept se poate săvârşi numai împotriva aceluia care la înregistrarea cererii este înscris ca titular al dreptului asupra căruia înscrierea urmează a fi făcută, dispoziţie preluată şi de Legea nr. 7/1996 a cadastrului şi publicităţii imobiliare, aplicabilă în momentul intabulării imobilului de Oraşul Băile Herculane, iar operaţiunea de radiere a vechiului proprietar nu a avut niciodată loc.

Hotărârea de Guvern de care se prevalează pârâtul nu atestă nici măcar o situaţie preexistentă respectiv "trecerea bunului de la un minister la stat printr-un act al puterii executive", cum eronat a reţinut instanţa de apel, deoarece imobilul nu a fost dobândit legal de către Stat. Prevederile art. 17 alin. (4) din Decretul lege nr. 115/1938 nu sunt aplicabile în această situaţie, deciziunea autorităţii administrative înlocuind acordul de voinţă sau consimţământul numai în situaţiile prevăzute de lege, iar o asemenea prevedere legală nu este indicată. Totodată, prin "deciziunea autorităţii", reţinută cu acest caracter de Curtea de Apel, s-a dispus în mod abuziv asupra unui bun proprietate privată, ce nu se afla în patrimoniul statului. În această situaţie este eronată şi constatarea instanţei privind nedovedirea "dreptului de proprietate actual" de către Ministerul Apărării Naţionale. O asemenea ipoteză se poate emite numai cu nesocotirea dispoziţiilor legale invocate, referitoare la efectul constitutiv sau declarativ de drepturi al înscrierii în cartea funciară, iar din această perspectivă, dreptul ministerului nu a fost pierdut niciodată şi nici nu s-a stins ca urmare a operaţiunii de transcriere ulterioară a imobilului în altă carte funciară, fără radierea vechiului proprietar. De asemenea, calitatea de titular al dreptului de proprietate privată a Ministerului Apărării Naţionale nu s-a pierdut după ce Ministerul de Război "a devenit" Ministerul Apărării deoarece, în pofida denumirilor pe care le-a purtat de-a lungul timpului şi succesiunii actelor normative care au stat la baza organizării şi funcţionării sale, în realitate, este vorba de aceeaşi instituţie publică ce şi-a păstrat patrimoniul, fiind în fapt aceeaşi entitate juridică, doar cu o altă denumire dar cu aceleaşi atribuţii.

Susţine reclamantul-recurent că niciunul dintre pârâţi nu poate opune un titlu valabil sau preferabil titlului Ministerului Apărării Naţionale.

Pârâţii deţin în fapt părţi din imobilul nr. A fără un titlu legal de proprietate. Tocmai de aceea, apreciază că nu este necesară compararea titlului reclamantului cu titlurile pârâţilor deoarece, în fapt, aceştia ocupă un alt imobil decât cel asupra căruia poartă titlurile lor.

Consideră că şi în ipoteza în care se va reţine că atât reclamantul, cât şi pârâţii deţin titluri care stau la baza proprietăţii lor, iar cererea în revendicare ar implica analiza comparativă a titlurilor de proprietate invocate de părţi, faţă de argumentele prezentate, titlul său este preferabil, deoarece niciunul dinte noii deţinători nu a dobândit de la adevăratul proprietar.

În cauză au formulat întâmpinare Oraş Băile Herculane şi Consiliul Local al Oraşului Băile Herculane, precum şi pârâţii F. şi G., D. şi E., C. şi SC K. SRL, solicitând respingerea recursului formulat de către reclamantul Ministerul Apărării Naţionale împotriva deciziei civile nr. 14 din 26 ianuarie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, apreciind hotărârea recurată ca fiind legală şi temeinică.

Examinând decizia recurată prin prisma criticilor de nelegalitate învederate şi a dispoziţiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va constata că recursul este fondat, în limita şi pentru următoarele considerentele:

Reclamanta-recurentă Ministerul Apărării Naţionale a invocat nelegalitatea deciziei civile nr. 14 din 26 ianuarie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara pentru motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ. formulând critici relativ la modalitatea de soluţionare a cererii sale în revendicare şi pretenţii susţinând, în esenţă, că nici în al doilea ciclu procesual, instanţa de apel nu a răspuns criticilor aduse sentinţei pronunţate de Tribunalul Caraş Severin, concluzionând, însă, greşit asupra faptului că Ministerul Apărării Naţionale nu a dobândit atributele dreptului de proprietate asupra imobilului litigios după 1990 prin înfiinţarea sa în baza legii şi, deci, nu a dovedit calitatea de de proprietar, cu toate că a reţinut că, imobilul a fost proprietatea tabulară a Ministerului de Război înainte de preluarea acestuia de către stat (în anul 1960).

Cu titlu preliminar, trebui subliniat faptul că, în primul ciclu procesual, cadrul procesual şi limitele rejudecării apelului au fost fixate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, care, prin decizia civilă nr. 944 din 31 martie 2015, a admis recursul declarat de reclamantul Ministerul Apărării Naţionale, reprezentat de Direcţia pentru Relaţia cu Parlamentul şi Asistenţă Juridică, a casat decizia nr. 165 din 19 noiembrie 2014 a Curţii de Apel Timişoara şi a trimis cauza pentru rejudecare la aceeaşi curte de apel.

Astfel, prin decizia de casare, s-a decis irevocabil că instanţa de apel nu a stabilit cu certitudine situaţia de fapt sub aspectul identificării imobilului litigios, de vreme ce, probele deja administrate relevă operaţiuni de carte funciară discutabile sub aspectul legalităţii, în condiţiile în care imobile înscrise în cărţi funciare diferite, sunt identificate pe acelaşi amplasament cu imobilul revendicat. S-a apreciat, astfel, necesitatea efectuării, în rejudecare, a unei noi expertize care să lămurească controversele ivite urmare a reorganizării cadastrale şi inactivării vechilor cărţi funciare de Pecinişca din zona preluată în teritoriul CF Herculane şi, dacă, în adevăr, imobilul cu nr. top A, în litigiu, a fost greşit identificat, pe un alt amplasament, deplasat spre albia râului Cerna, cu suprapunere peste nr. top, situaţie care ar aduce în discuţie însăşi conţinutul titlului invocat de către pârât. În raport de aceste verificări s-a apreciat necesar a se verifica şi susţinerile reclamantului care a afirmat că pretinsele "drepturi" ale pârâtului s-au născut prin activarea indicatorilor parcelelor de teren, conform "Planului de ocupaţie Pecinişca" şi suprapunerii peste nr. top A din CF nr. X Băile Herculane a unor imobile aduse din vechile cărţi funciare.

Totodată, instanţa de casare a dispus ca, în analiza titlurilor exhibate de părţi, trebuie avute în vedere aspecte ce ţin de natura juridică şi efectele actelor prezentate în dovedirea dreptului de proprietate asupra nemişcătorului în cauză, deoarece invocarea, drept titlu de proprietate, de către pârât doar a unei hotărâri de guvern, care atestă apartenenţa la domeniul public de interes local a bunului revendicat, este insuficientă pentru justificarea dreptului pretins, în speţă, dreptul de proprietate.

Relativ la titlul exhibat de reclamantul Ministerul Apărării Naţionale, instanţa de casare a reţinut că acesta nu poate fi analizat decât din perspectiva regimului de carte funciară instituit prin Decretul-lege nr. 115/1938, căruia imobilul în litigiu i se supune, dovada dreptului de proprietate fiind subordonată îndeplinirii condiţiilor acestui act normativ, întrucât în sistemul cărţilor funciare, drepturile reale se puteau dobândi numai prin înscrierea lor în cartea funciară.

Cum probele administrate atestă faptul că imobilul din CF nr. X Băile Herculane nr. top A, a fost transmis predecesorului reclamantului, Ministerul de Război, cu titlu de cesiune, în baza Jurnalului Consiliului de Miniştri nr. 4070 din 3 noiembrie 1928, dreptul de proprietate astfel dobândit a fost intabulat în baza încheierii nr. 303 din 25 februarie 1928 a Biroului de carte funciară al Judecătoriei Mixte Orşova, iar ulterior, urmare a emiterii H.G. nr. 532/2002, s-a intabulat în anul 2006 şi pârâtul în CF nr. W Băile Herculane fără ca în prealabil să fi avut loc operaţiunea de radiere a vechiului proprietar tabular, instanţa de casare a constatat că, din perspectiva dispoziţiilor art. 17 alin. (1) şi art. 19 pct. 1 din Decretul-lege nr. 115/1938 se impune a se analiza dacă dreptul vechiului proprietar tabular se putea "stinge" ca urmare a operaţiunii de transcriere în altă carte funciară a aceluiaşi imobil.

De asemenea, instanţa de casare reţinând că reclamantul a mai invocat, în sprijinul cererii sale, şi sentinţa civilă nr. 932 din 2 noiembrie 1999 a Tribunalului Caraş-Severin, rămasă definitivă la 19 martie 2002, făcând trimitere la efectul pozitiv al puterii de lucru judecat, sub aspectul recunoaşterii irevocabile a calităţii sale de proprietar al imobilului, hotărâre ce a fost pronunţată în contradictoriu cu SC L. SA Băile Herculane, s-a apreciat necesar a se examina, în vederea verificării opozabilităţii, în ce condiţii această societate a deţinut imobilul şi care erau raporturile sale juridice cu pârâtul din cauza pendinte care, în anul 2006 s-a intabulat cu imobilul ce a făcut obiect al Dosarului nr. x/C/1999 al Tribunalului Caraş-Severin.

Plecând de la aceste considerente reţinute în cuprinsul deciziei de casare din primul ciclu procesual, în urma evaluării probatoriilor administrate în rejudecare, instanţa de apel a respins apelul reclamantului motivat de împrejurarea că acesta nu a făcut dovada dreptului său actual de proprietate.

În legătură cu clarificarea aspectelor statuate în decizia de casare, relativ la identificarea imobilului litigios în raport de operaţiunile şi înscrierile de carte funciară, dar şi de constatările realizate în cuprinsul rapoartelor de expertiză efectuate în rejudecare, instanţa de apel a reţinut că terenul în litigiu face parte din parcela cu număr cadastral D şi se suprapune cu imobilele integrate în sistemul de cadastru şi carte funciară cu nr. cad. electronic E pe o suprafaţa de 1043 m.p., curţi construcţii, nr. cad. electronic F parţial cu suprafaţa de 88 m.p., cu nr. cad. electronic G pe o suprafaţa de 218 m.p. - curti construcţii şi cu nr. cad. electronic H pe o suprafaţa de 158 m.p. - curţi construcţii. S-a avut în vedere că, operaţiunile de carte funciară prin care să se pună în concordanţă situaţia de carte funciară cu situaţia de fapt rezultată din trecerea parcelelor din teritoriul Pecinişca în teritoriul aparţinând de Băile Herculane nu au fost realizate, rezultând astfel suprapuneri de parcele, astfel încât amplasarea parcelei nr. top. A peste parcela nr. top. a fost posibilă ca urmare a acţiunii de regularizare a albiei râului Cerna în urma căreia a rezultat un surplus de teren pe malul stâng al albiei minore a râului, din cauza umpluturii de pământ efectuată.

De asemenea, în opinia instanţei de rejudecare, pentru instituţiile publice care au în administrare bunuri ale statului sau ale unităţilor administrativ-teritoriale reglementarea unor probleme de proprietate sau, după caz, de administrare se face prin acte administrative, fie potrivit Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publică, fie potrivit Legii nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului şi a ministerelor.

S-a reţinut că imobilul litigios deşi a fost proprietatea tabulară a Ministerului de Război înainte de preluarea sa de către stat, reclamanta Ministerul Apărării Naţionale nu a dobândit atributele dreptului de proprietate după 1990 prin înfiinţarea sa în baza legii "fără a exista un act normativ în acest sens prin care imobilul în litigiu să fie inclus în patrimoniul său". Totodată, instanţa de apel reţine că, din perspectiva dispoziţiilor Decretului-lege nr. 115/1938, a avut loc. o preluare de către stat a imobilului înainte de 1989 de la fostul Minister de Război, preluare ce nu a fost înscrisă în cartea funciară a imobilului, dar înscrisă ulterior în CF nr. W Băile Herculane în baza unui act normativ declarativ de proprietate "care a recunoscut cu efect retroactiv apartenenţa bunului imobil cu nr. topo A la domeniul public al unităţii administrativ teritoriale".

S-a apreciat, astfel, că actul puterii executive de trecere a dreptului de proprietate în patrimoniul statului de la organul administraţiei publice, respectiv H.G. nr. 9/1960, reprezintă actul de dobândire, al cărui caracter nelegal sau abuziv ar fi trebuit probat de reclamant. Înscrierea dreptului de proprietate publică a Oraşului Băile Herculane în CF nr. W în baza unui act normativ declarativ atestă tocmai situaţia preexistentă - trecerea imobilului de la minister la stat printr-un act al puterii executive (guvern) adoptat înainte de 1989, în condiţiile în care potrivit art. 17 alin. (1) din Decretului-lege nr. 115/1938, deciziunea autorităţii administrative va înlocui acordul de voinţă sau consimţământul titularului dreptului real.

Instanţa de apel a concluzionat că, nefiind dovedit caracterul nelegal şi abuziv al actului normativ de preluare, primul element al unei acţiuni în revendicare, respectiv calitatea de proprietar al reclamantului la data introducerii acţiunii, nu este dovedită, astfel încât nu se mai impune analiza titlurilor celorlalţi pârâţi.

Analizând legalitatea deciziei recurate, Înalta Curte reţine ca întemeiate susţinerile recurentului relativ la nelegalitatea hotărârii atacate sub aspectul neanalizării criticilor aduse hotărârii apelate şi neconformării instanţei tuturor verificărilor ce se impuneau a fi realizate în rejudecare.

Cu privire la terenul care face obiectul prezentului litigiu, instanţa de apel, deşi reţine corect limitele în conformitate cu care trebuia realizată rejudecarea cauzei, conform statuărilor dispuse de instanţa de casare, sens în care a procedat la administrarea de probe suplimentarea pentru stabilirea situaţiei de fapt în vederea identificării imobilului litigios, Curtea de Apel nu a procedat şi la administrarea probelor necesare clarificării celorlalte aspecte în legătură cu care s-a dispus reluarea judecării cauzei, neconformându-se, astfel, dispoziţiilor art. 315 C. proc. civ. potrivit cărora "în caz de casare, hotărârea instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum şi asupra necesităţii administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului".

Or, în ipoteza în care prin decizia instanţei de casare sunt stabilite expres indicaţii referitoare la lămurirea anumitor împrejurări de fapt şi la administrarea anumitor probe, aceste indicaţii devin obligatorii pentru instanţa de rejudecare, aceasta urmând a proceda la judecarea din nou a pricinii, ţinând seama de motivele invocate înaintea instanţei a cărei hotărâre a fost casată.

Cum dispoziţiile textului evocat sunt categorice, nerespectarea acestora atrage nulitatea hotărârii pronunţate.

Astfel, relativ la titlul exhibat de reclamant, instanţa de rejudecare, deşi reţine posibilitatea verificării legalităţii titlului statului de preluare a imobilului, reţine că, potrivit art. 3.3 din Normele Metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 250/2007 "ministerele sau celelalte instituţii publice ale statului ori ale unităţilor administrativ-teritoriale, organizate ca persoane juridice, nu fac parte din categoria persoanelor juridice îndreptăţite la restituire potrivit procedurii prevăzute de lege. Pentru instituţiile publice care au în administrare bunuri ale statului sau ale unităţilor administrativ-teritoriale reglementarea unor probleme de proprietate sau, după caz, de administrare se face prin acte administrative, fie potrivit Legii nr. 213/1998, cu modificările şi completările ulterioare, fie potrivit Legii nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare". Astfel, deşi imobilul a fost proprietatea tabulară a Ministerului de Război înainte de preluarea de către stat, instanţa reţine că reclamantul Ministerul Apărării Naţionale nu a dobândit atributele dreptului de proprietate după 1990 prin înfiinţarea sa în baza legii, fără a exista un act normativ în acest sens prin care imobilul în litigiu să fie inclus în patrimoniul său.

În cauză, textul normativ evocat de către instanţa de trimitere este inaplicabil întrucât recurenta nu face parte, în accepţiunea Legii nr. 10/2001, din categoria persoanelor îndreptăţite la acordarea măsurilor reparatorii, de vreme ce norma legală la care s-a făcut referire vizează bunurile aflate în administrarea instituţiilor publice, ipoteză ce nu îşi găseşte aplicabilitate, deoarece recurenta-reclamantă exhibă - în promovarea acţiunii sale de drept comun - un drept de proprietate şi nu un drept de administrare.

Sub acest aspect, relativ la titlul exhibat de reclamant, instanţa de casare a reţinut că imobilul din CF nr. X Băile Herculane (edificiu Malotanţă, curte şi grădină, în suprafaţă de 1648 m.p. şi respectiv 4907 m.p.) nr. top A, a fost transmis predecesorului reclamantului, Ministerul de Război, cu titlu de cesiune, în baza Jurnalului Consiliului de Miniştri nr. 4070 din 3 noiembrie 1928, dreptul de proprietate astfel dobândit fiind intabulat în baza încheierii nr. 303 din 25 februarie 1928 a Biroului de carte funciară al Judecătoriei Mixte Orşova.

Or, acţiunea în revendicare a fost formulată de reclamant pe calea dreptului comun, titlul exhibat de acesta în susţinerea cererii sale, ca efect al înscrierii în cartea funciară, fiind reţinut în cuprinsul deciziei de casare din ciclul procesual anterior, ceea ce rezultă că, implicit, a fost acceptată vocaţia reclamantului de a revendica imobilului litigios, fiind cunoscut faptul că, în sistemul cărţilor funciare, reglementat prin Decretul-lege nr. 115/1938, drepturile reale se puteau dobândi numai prin înscrierea lor în cartea funciară, înscriere ce are efect constitutiv.

În ceea ce priveşte titlul pârâtului, intabularea acestuia în CF nr. W Băile Herculane a avut loc. ulterior, în anul 2006, ca urmare a emiterii H.G. nr. 532/2002, fără ca, în prealabil, să fi avut loc. operaţiunea de radiere a vechiului proprietar tabular, context în care instanţa de rejudecare avea obligaţia de a proceda tocmai la verificarea legalităţii titlului în baza căruia a avut loc înscrierea pârâtului în cartea funciară, deoarece, în sistem de carte funciară, drepturile reale asupra imobilelor se puteau dobândi numai în baza acordului de voinţă al părţilor asupra constituirii sau transmiterii dreptului, iar constituirea sau strămutarea fusese înscrisă în cartea funciară.

Cum înscrierea unui alt drept se putea realiza, potrivit art. 19 pct. 1 din Decretul-lege nr. 115/1938, numai împotriva aceluia care la înregistrarea cererii era înscris ca titular al dreptului asupra căruia înscrierea urma a fi făcută (dispoziţie preluată şi de art. 24 al Legii nr. 7/1996 a cadastrului şi publicităţii imobiliare, act normativ sub imperiul căruia pârâtul Oraşul Băile Herculane s-a intabulat cu imobilul, în baza H.G. nr. 532/2002), instanţa de rejudecare avea obligaţia de a verifica dacă dreptul vechiului proprietar tabular se putea "stinge" ca urmare a operaţiunii de transcriere în altă carte funciară a aceluiaşi imobil.

Cum imobilul litigios este supus regimului de carte funciară reglementat de Decretul-lege nr. 115/1938, dovada dreptului de proprietate nu poate fi realizată decât ca urmare a îndeplinirii condiţiilor respectivului act normativ, condiţii pe care instanţa de rejudecare nu le-a analizat în raport de criticile reclamantului-apelant relativ la verificarea legalităţii preluării bunului de către stat, aspecte care se impuneau a fi lămurite pe baza probatoriilor din apel.

Or, instanţa de apel nu a clarificat aceste aspecte şi nu s-a conformat îndrumărilor stabilite prin decizia de casare nr. 944 din 31 martie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, verificări de fapt ce erau obligatorii în examinarea titlurilor exhibate de părţi relativ la dovada dreptului de proprietate asupra nemişcătorului în cauză din perspectiva examinării îndeplinirii condiţiilor impuse de Decretul-lege nr. 115/1938 pentru înscrierea acestor drepturi în cartea funciară.

Pe de altă parte, în legătură cu clarificarea aspectelor relativ la obligativitatea verificării opozabilităţii sentinţei civile nr. 932 din 2 noiembrie 1999 pronunţată de Tribunalul Caraş Severin, dispusă prin decizia de casare în raport de apărarea reclamantul care s-a prevalat de efectul pozitiv al lucrului judecat al hotărârii judecătoreşti, evocat în susţinerea calităţii sale de proprietar în privinţa imobilului revendicat, instanţa de rejudecare a reţinut că singura pârâtă în cauza respectivă a fost SC L. SA, care este terţ faţă de pârâţii din prezentul dosar şi, întrucât sentinţa invocată are valoarea unui mijloc de probă, se poate face dovada contrară în prezenta cauză.

Sub acest aspect, instanţa de rejudecare a reţinut, însă, că reclamantul-apelant nu a făcut proba dreptului său actual de proprietate şi, chiar mai mult chiar, procesul anterior finalizat prin sentinţa civilă nr. 932 din 2 noiembrie 1999 a Tribunalului Caraş Severin a avut loc. înainte de înscrierea în CF nr. W Băile Herculane a actului normativ declarativ de proprietate, cele două litigii având ca punct de plecare premise diferite.

Raţionamentul judiciar realizat de instanţa de rejudecare în examinarea efectului pozitiv al lucrului judecat a sentinţei civile nr. 932 din 2 noiembrie 1999 pronunţată de Tribunalul Caraş Severin este eronat întrucât a răsturnat sarcina probei în legătură cu dovedirea calităţii de proprietar, reţinând eronat în sarcina reclamantului această obligaţie în condiţiile în care acesta a fost cel care s-a prevalat, în susţinerea cererii sale, de statuările reţinute prin hotărârea judecătorească sub aspectul recunoaşterii irevocabile a calităţii sale de proprietar al imobilului, context în care pârâtul era cel care trebuia să răstoarne prezumţia şi să facă dovada contrarie celor stabilite prin hotărârea judecătorească evocată.

Sub acest aspect, Înalta Curte reţine că, într-adevăr, ca şi în situaţia convenţiilor, faţă de terţi, o hotărâre judecătorească nu poate crea drepturi sau obligaţii în favoarea sau împotriva acestora, ei fiind protejaţi de principiul relativităţii efectelor obligatorii generate de actul jurisdicţional, terţii neparticipând la dezbaterile finalizate prin respectiva hotărâre şi, astfel, neputând să formuleze acele apărări pertinente în formarea convingerii judecătorului care a pronunţat o anumită soluţie juridică.

Pe de altă parte, o hotărâre judecătorească, ca act al puterii publice şi rezultat al unei verificări jurisdicţionale realizate de instanţă, se bucură de autoritate de lucru judecat, care, de asemenea, este guvernată de principiul relativităţii, în sensul că părţile nu pot repune în discuţie, într-o judecată viitoare, cele tranşate în mod irevocabil într-un litigiu anterior, purtat între ele.

Relativitatea efectelor obligatorii şi a lucrului judecat ale hotărârii judecătoreşti nu antrenează însă consecinţa inopozabilităţii actului jurisdicţional faţă de terţi, care, întocmai ca şi în cazul convenţiilor, nu pot nega situaţia juridică născută din existenţa unei hotărâri judecătoreşti, ca fapt juridic. Ei trebuie să respecte rezultatul dezbaterilor judiciare, chiar dacă nu au participat la acestea, dar pot să demonstreze, în justiţie, contrariul.

Din perspectiva naturii probatorii a puterii lucrului judecat, în relaţia dintre părţile procesului, prezumţia de lucru judecat instituită de art. 1200 pct. 4 din vechiul C. civ. are valoare absolută, irefragabilă, neputând fi primită nicio dovadă împotriva ei.

În ceea ce-i priveşte pe terţi, opunerea hotărârii judecătoreşti, ca mijloc de probă şi sub aspectul efectelor substanţiale pe care le va produce, nu va însemna însă şi posibilitatea invocării obligativităţii acestor efecte faţă de ei, astfel încât să nu le poată combate în cadrul unui nou proces. Pentru terţi, prezumţia de lucru judecat are valoare relativă, ei putând face dovada contrară celor stabilite printr-o hotărâre judecătorească pronunţată într-un litigiu la care nu au participat.

De asemenea, terţii, dacă au interes, pot invoca o astfel de hotărâre, ca efect reflex al principiului opozabilităţii hotărârii faţă de ei.

Faţă de consideraţiile de ordin teoretic, în materia drepturilor reale, care se dispută în cauza de faţă, hotărârea invocată de reclamant în sprijinul cererii sale sub aspectul recunoaşterii a calităţii sale de proprietar al imobilului, respectiv sentinţa civilă nr. 932 din 2 noiembrie 1999 pronunţată de Tribunalul Caraş Severin, irevocabilă prin respingerea recursului, prin decizia nr. 1136 din 19 martie 2002 pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie, secţia civilă, a fost pronunţată în contradictoriu cu SC L. SA Băile Herculane care a fost obligată să lase reclamantului Ministerul Apărării Naţionale în deplină proprietate şi liniştită posesie, printre altele, şi imobilul înscris în CF nr. X Băile Herculane, nr. top. B în suprafaţă de 1648 m.p. şi nr. top. A Lunca de Sus, grădină de 4907 m.p.

Cum pârâtul din prezenta acţiune este terţ în raport cu respectiva hotărâre judecătorească, această sentinţă poate fi opusă pârâtului din prezenta cauză, dar nu într-o manieră incontestabilă, acesta fiind cel care are posibilitatea să combată juridic cele tranşate în litigiul în care nu a fost parte, respectiv de a face dovada contrarie.

Cum hotărârea judecătorească evocată are caracter relativ faţă de pârâtul din prezenta cauză, care nu a participat în respectivul litigiu, acesta, în soluţionarea prezentei acţiuni în revendicare, are posibilitatea de a o contesta din punct de vedere juridic, acestuia revenindu-i sarcina de a face dovada contrarie. Or, inversând sarcina probei, instanţa de apel a pronunţat o soluţie nelegală.

În acest context, sub aspectul verificării opozabilităţii sentinţei civile nr. 932 din 02 martie 1999 a Tribunalului Caraş-Severin faţă de pârâtul din prezenta cauză, instanţa de casare a statuat că se impune ca efectul pozitiv al puterii lucrului judecat invocat de reclamant să fie examinat de către instanţa de rejudecare din perspectiva verificării condiţiilor în care SC L. SA Băile Herculane - pârâtă în dosarul finalizat prin sentinţa civilă nr. 932 din 2 noiembrie 1999 a Tribunalului Caraş Severin, terţ în raport cu pârâţii din prezenta cauză - a deţinut imobilul litigios şi care erau raporturile sale juridice cu pârâtul din cauza de faţă care s-a intabulat, în anul 2006, cu imobilul ce a făcut obiectul Dosarului nr. x/C/1999 al Tribunalului Caraş-Severin.

Or, faţă de aceste statuări cu caracter obligatoriu pentru instanţa de rejudecare, raportat la dispoziţiile art. 315 C. proc. civ., este de reţinut că instanţa de apel nu a procedat la administrarea de probe necesare legate de verificarea opozabilităţii hotărârii judecătoreşti în raport cu pârâţii din prezenta cauză.

Cum toate aceste elemente de fapt menţionate în considerentele expuse nu au fost clarificate în conformitate cu îndrumările obligatorii dispuse prin decizia de casare şi constatând necesitatea realizării verificărilor dispuse sub aspectele evocate de instanţa de casare din primul ciclu procesual, deoarece exercitarea controlului de legalitate nu este posibil a fi realizat sub aspectul cercetării titlurilor evocate de părţi, în vederea comparării acestora în cadrul acţiunii în revendicare cu care instanţa a fost investită, Înalta Curte în temeiul art. 312 alin. (1) şi (3) cu referire la art. 304 pct. 9 şi art. 314 C. proc. civ. va admite recursul declarat de reclamantul Ministerul Apărării Naţionale reprezentat de Direcţia pentru Relaţia cu Parlamentul şi Asistenţă Juridică împotriva deciziei nr. 14 din 26 ianuarie 2017 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă, decizie pe care o va casa, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Admite recursul declarat de reclamantul Ministerul Apărării Naţionale reprezentat de Direcţia pentru Relaţia cu Parlamentul şi Asistenţă Juridică împotriva deciziei nr. 14 din 26 ianuarie 2017 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă.

Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 octombrie 2017.