Inadmissibility of extraordinary appeal against non-appealable civil decision in pension dispute

Asupra contestaţiei în anulare constată următoarele:

Prin decizia nr. 1087 din 20 iunie 2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanţii A., B., C., D., E., F., G. şi H. împotriva deciziei nr. 2939 din 13 decembrie 2016 a Curţii de Apei Piteşti, secţia I civilă, în contradictoriu cu intimaţii Casa Judeţeană de Pensii Argeş, Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naţionale şi Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice.

Împotriva acestei decizii au formulat contestaţie în anulare A., B., C., D., E., F., G. şi H.

Analizând contestaţia în anulare, Înalta Curte constată ca aceasta nu este admisibilă, în considerarea argumentelor ce succed;

Se reţine că prin dispoziţiile art. 10 alin. (1) C. proc. civ., legiuitorul a impus în sarcina părţilor îndeplinirea actelor de procedură în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau judecător.

Prin urmare, revine persoanei interesate obligaţia de a sesiza jurisdicţia competentă, în condiţiile legii procesual civile, aceeaşi pentru subiecţii de drept aflaţi în situaţii identice.

Aceleaşi exigenţe exclud examinarea în fond a unei cereri sau căi de atac exercitate în alte condiţii decât cele determinate de dreptul intern prin legea procesuală.

Din dispoziţiile C. proc. civ. rezultă că, între alte condiţii ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea oricărei căi de atac, este şi cea privind existenţa unei hotărâri determinate ca atare de lege susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe această cale.

Se reţine însă că potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., decizia atacată nu este supusă niciunei căi de atac.

Sintagma folosită de legiuitor cuprinde atât căile de atac ordinare, cât şi pe cele extraordinare, din modul în care este redactat textul rezultând că legea nu face nicio distincţie între acestea.

Or, unde legea nu distinge, nici judecătorul nu poate face vreo distincţie (ubi lex non distinguet, nec nos distinguere debemus).

Totodată, din formularea art. 503 C. proc. civ., text care reglementează calea extraordinară de atac a contestaţiei în anulare, reiese că enumerarea categoriilor de hotărâri ce pot fi atacate cu contestaţie în anulare este limitativă, nepermiţând exercitarea respectivei căi extraordinare de atac şi împotriva altor hotărâri.

Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalităţii, precum şi al principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Or, normele procesuale privind sesizarea instanţelor judecătoreşti şi soluţionarea cererilor în limitele competenţei atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituţia României.

Pentru toate aceste considerente, contestaţia în anulare urmează a fi respinsă ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de A., B., C., D., E., F., G. şi H. împotriva deciziei nr. 1087 din 20 iunie 2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 octombrie 2017.