Pension-group recognition claim fails revision bid for lack of res judicata identity; final rulings upheld.

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 24 iulie 2017, revizuenta A. a formulat cerere de revizuire, în temeiul prevederilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a deciziei nr. 977 din 28 septembrie 2016 a Curţii pe Apel Bacău şi a deciziei nr. 475 din 10 iunie 2015 pronunţate de aceeaşi instanţă.

În motivarea cererii de revizuire se arată următoarele:

Revizuenta susţine că, după cum se poate constată în decizia nr. 475 din 10 iunie 2015, pronunţată în Dosarul nr. x/32/2015 (prin care i-a fost respinsă acţiunea), deşi se precizează faptul că s-a avut în vedere argumentaţia expusă în considerentele hotărârii Curţii de Apel Bacău (prin decizia nr. 31 din 17 martie 2014 pronunţată în Dosarul nr. x/103/2013, dosar în care instanţa de apel nu avea cum să se pronunţe punctual la probatoriul administrat deoarece nu a fost depus în acest dosar întrucât revizuenta nu deţinea înscrisurile, singura probă asupra căreia instanţa nu s-a pronunţat fiind statele de plată ce dovedeau locul său de muncă), în mod părtinitor nu se reţine şi precizarea corectă a instanţei de apel, în sensul că prevederile privind încadrarea în grupe de muncă au fost abrogate prin Legea nr. 19/2000.

Or, tocmai pentru această situaţie, orice instanţa imparţială ar fi trebuit să constate faptul că pârâta, prin adeverinţa din 27 decembrie 2006, efectuează în anul 2006 o încadrare în grupa a II-a de muncă (aceasta după ce la în carnetul de muncă se menţionează încadrarea în grupa I de muncă - Ordinul 30/90, anexa 1), menţiuni certificate conform precizărilor de la poziţia din carnetul de muncă în care se menţionează că se certifică valabilitatea înscrisurilor făcute în cadrul unităţii pentru perioadele 28 octombrie 1982 - 01 septembrie 2005, obligaţie ce-i revenea pârâtei conform prevederilor Ordinului nr. 136/1976.

Revizuenta arată că decizia nr. 977 din 28 septembrie 2016 a Curţii pe Apel Bacău este contrară deciziei nr. 475 din 10 iunie 2015 a aceleiaşi instanţe.

Astfel arată că instanţa de apel care a pronunţat decizia nr. 977 din 28 septembrie 2016 a analizat doar hotărârea tribunalului şi nu întregul dosar întrucât, în aceasta situaţie, ar fi constatat adevărul şi nu ar fi făcut aceleaşi precizări incorecte ca tribunalul.

De asemenea, arată revizuenta, instanţa de apel a constatat conduita obstrucţionistă care a împiedicat înfăţişarea înscrisurilor pe durata soluţionării procesului în fond, în loc. să constate faptul că revizuenta nu deţinea aceste înscrisuri şi să aprecieze pozitiv faptul că a făcut numeroase demersuri pentru a le obţine.

În fine, revizuenta arată că instanţa de apel îi găseşte o culpă în trei situaţii: că a făcut demersuri pentru obţinerea înscrisurilor; că putea face demersuri pentru obţinerea certificatelor de stagiu; că nu a făcut dovada demersurilor pentru obţinerea statelor de plată.

Examinând cererea de revizuire, în raport de criticile formulate şi motivul invocat, Înalta Curte constată următoarele:

Revizuenta invocă drept temei al cererii de revizuire prevederile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând revizuirea deciziei nr. 977 din 28 septembrie 2016 a Curţii pe Apel Bacău şi a deciziei nr. 475 din 10 iunie 2015 pronunţate de aceeaşi instanţă, arătând, în cuprinsul cererii de recurs că decizia nr. 977 din 28 septembrie 2016 este contrară deciziei nr. 475 din 10 iunie 2015.

Se constată că prin decizia nr. 977 din 28 septembrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, s-a respins apelul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 91 din 11 februarie 2016 pronunţată de Tribunalul Neamţ (prin care s-a respins, ca nefondată, cererea de revizuire formulată de revizuenta A. în contradictoriu cu intimata SC B. SA, prin care a solicitat să se dispună revizuirea sentinţei civile nr. 1107/C/2013 pronunţată în Dosarul nr. x/103/2013 al Tribunalului Neamţ, în raport de dispoziţiile art. 509 pct. 5 C. proc. civ., invocând ca înscrisuri noi: statele de plată din 1989 şi 1990, certificatele de stagiu emise de C.N.P.A.S. în 2001-2006, cât şi adeverinţele de stagiu pentru aceiaşi perioada, adresa I.T.M. Neamţ prin care se precizează încadrarea în grupa I a locului său de muncă conform H.C.A. nr. 45512 din 26 noiembrie 1990, precum şi adeverinţa de grupă de muncă emisă de pârâtă în 2014, care dovedeşte existenţa tabelelor nominale privind încadrarea în grupe superioare de muncă).

În considerentele deciziei nr. 977 din 28 septembrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bacău s-au reţinut următoarele:

Prin noţiunea de "înscris doveditor" trebuie înţeles acel înscris nou care, dacă ar fi fost cunoscut la data pronunţării hotărârii atacate, ar fi putut conduce la o altă soluţie pe fond decât cea adoptată.

Dovada conduitei obstrucţioniste a părţii adverse sau a împrejurărilor mai presus de voinţa părţilor care au împiedicat înfăţişarea înscrisului pe durata soluţionării procesului în fond îi incumbă revizuentului şi se concretizează în dovedirea demersurilor efectuate prin care s-a încercat obţinerea înscrisurilor (adrese, notificări, etc.).

Instanţa de apel a reţinut că înscrisurile invocate de apelanta - revizuentă nu îndeplineau condiţiile prevăzute de art. 509 alin. (5) C. proc. civ., întrucât aşa cum corect a reţinut instanţa de fond:

- reglementările legale, cu referire la Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 226/2006, nu pot constitui înscrisuri doveditoare, acestea reprezentând temeiul de drept al unei acţiuni ce trebuie invocat de reclamant;

- certificatele de stagiu sunt înscrisuri emise de instituţie ce nu a fost parte în cauza dedusă judecăţii, nu provin de la angajator şi nu au fost reţinute de acesta, revizuentul putea face demersuri pentru depunerea acestor înscrisuri la dosarul cauzei;

- statele de plată din 1989 şi 1990 sunt înscrisuri cunoscute de apelanta - revizuentă, pe care nu le-a propus a fi administrate ca probe în susţinerea cererii şi nici nu a făcut dovada demersurilor efectuate pentru obţinerea lor, iar aceste înscrisuri ca şi listele privind norma de personal din Secţia Turnătorie nu sunt înscrisuri care conduc la reţinerea altor situaţii de fapt decât cea avută în vedere la soluţionarea definitivă a litigiului.

Pentru încadrarea apelantei - revizuente în grupa de muncă pretinsă a fi lucrată, instanţa a invocat neîndeplinirea altor condiţii conform art. 6 şi 7 din Ordinul nr. 50/1990, astfel că înscrisurile invocate în cererea de revizuire nu sunt de natură a conduce la o altă soluţie pe fond decât cea adoptată.

Prin cererea de apel, revizuenta a solicitat instanţei să facă demersuri pentru obţinerea unor acte, aspect care nu este permis de legiuitor, fiind considerată inadmisibilă adunarea de acte doveditoare după depunerea cererii de revizuire.

În ceea ce priveşte carnetul de muncă al apelantei, acest înscris s-a aflat la dosarul cauzei la data pronunţării hotărârii, iar modul cum a fost interpretată proba în raport de întregul material administrat în cauză nu reprezintă motiv de revizuire şi nu se circumscrie criteriilor prevăzute de art. 309 alin. (5) C. proc. civ.

Prin decizia nr. 475 din 10 iunie 2015 a Curţii de Apel Bacău s-a respins, ca nefondată, cererea de revizuire formulată de revizuenta A., în contradictoriu cu intimata SC B. SA, împotriva deciziei civile nr. 31 din 17 martie 2014 pronunţată de aceeaşi instanţă în Dosarul nr. x/103/2013.

În considerentele acestei decizii s-au reţinut următoarele:

Revizuenta a invocat dispoziţiile art. 509 pct. 5 C. proc. civ., solicitând revizuirea hotărârii instanţei de apel în raport de înscrisurile invocate ca fiind noi în cererea de revizuire, respectiv: statele de plată din 1989, 1990; certificatele de stagiu emise de C.N.P.A.S. în 2001-2005; adeverinţele de stagiu pentru perioada 2001-2006; adrese I.T.M. prin care se precizează introducerea în grupa I de muncă a locului său de muncă conform H.C.A. nr. 45512 din 26 noiembrie 1990; adeverinţa de grupă eliberată de pârâtă în 2014, care dovedeşte existenţa tabelelor nominale ale HCA.

Curtea a reţinut că, pentru a putea fi considerate înscrisuri noi, în sensul prevederilor art. 509 alin. (5) C. proc. civ., în măsură să determine admiterea căii excepţionale de atac şi revizuirea unei hotărâri judecătoreşti definitive, înscrisurile invocate ca temei al cererii de revizuire trebuie să fi fost descoperite de revizuent după pronunţarea hotărârii, acestea să fi fost reţinute de partea potrivnică sau să nu fi putut fi înfăţişate instanţei dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor şi a căror putere doveditoare să fie determinantă pentru soluţionarea fondului litigiului.

Ori, în cauza de faţă, a reţinut instanţa, înscrisurile invocate ca fiind noi de către revizuentă nu îndeplinesc condiţiile menţionate anterior, Curtea având în vedere în acest sens şi argumentaţia expusă în considerentele hotărârii instanţei de apel, care, făcând referire punctual la probatoriul administrat în cauză, prezintă motivaţia instanţei în pronunţarea soluţiei de respingere a apelului şi de menţinere a sentinţei prin care acţiunea reclamantei, de recunoaştere a activităţii desfăşurată în grupa I de muncă, a fost respinsă.

Dincolo de aspectul neîndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 509 pct. 5 C. proc. civ., referitor la faptul că în cauză nu a fost în niciun mod dovedit motivul pentru care acestea nu au fost prezentate judecăţii în fond şi apel, Curtea a reţinut că aceste înscrisuri, ca forţa probantă, nu pot conduce, în nici un mod, la modificarea, pe fond, a soluţiei pronunţate, acestea nefăcând dovada, contra probatoriilor şi argumentaţiei reţinute în soluţionarea apelului, a desfăşurării, de către revizuentă, a activităţii încadrată în grupa I de muncă.

Înalta Curte constată că potrivit dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.:

"

Revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă (…) există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri".

Pentru admisibilitatea căii extraordinare de atac, textul impune, aşadar, îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii: existenţa unor hotărâri definitive potrivnice, pronunţarea acestor hotărâri de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, precum şi încălcarea autorităţii de lucru judecat a primei hotărâri.

Printre condiţiile ce se cer a fi îndeplinite, în mod cumulativ, se află şi aceea să existe identitate de părţi, de cauză şi de obiect, mai precis elementele caracteristice lucrului judecat (art. 431 alin. (1) C. proc. civ.), hotărârile să fie pronunţate în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate. Astfel, norma amintită conferă părţilor dreptul de a uza de calea extraordinară de atac, de retractare, a revizuirii, în situaţia în care există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade deosebite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri şi care face imposibilă punerea în executare concomitentă.

Înalta Curte reţine faptul că scopul reglementării cazului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu este cel al îndreptării hotărârilor greşite prin anularea acestora şi pronunţarea altora, ci respectarea principiului autorităţii de lucru judecat, prin restabilirea situaţiei determinate de nesocotirea acestuia, premisă ce nu se verifică în speţă.

Înalta Curte constată că demersul judiciar al revizuentei nu a fost determinat de existenţa unei hotărâri judecătoreşti potrivnice în sensul dispoziţiei legale mai sus amintite, ci de nemulţumirea acesteia faţă de soluţia nefavorabilă pronunţată de Curtea de Apel Bacău.

Cum în situaţia revizuirii întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nu se exercită un control judiciar asupra legalităţii şi temeiniciei hotărârilor contradictorii, ci doar se verifică dacă ultima hotărâre a fost pronunţată cu încălcarea principiului puterii lucrului judecat, ceea ce în speţă nu se constată, criticile formulate de revizuentă sunt nefondate.

Prin urmare, se constată că prin hotărârea a cărei revizuire se solicită nu s-a încălcat principiul autorităţii de lucru judecat în raport de hotărârea judecătorească pretins a fi potrivnică invocată de către revizuentă, întrucât între pricinile invocate nu există tripla identitate de părţi, obiect şi cauză.

Susţinerile revizuentei asupra consecinţelor produse de soluţia regăsită în decizia nr. 977 din 28 septembrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, îi aparţin şi acestea nu corespund dezlegării jurisdicţionale a niciuneia dintre cele două hotărâri pretins a fi potrivnice. Aceste interpretări proprii nu demonstrează decât refuzul revizuentei de a accepta soluţia jurisdicţională a instanţei şi dezlegările instanţei date asupra dreptului pretins, motivele cererii de revizuire constituind, în realitate, critici mascate pe care aceasta le-a formulat în mod impropriu împotriva unei decizii definitive, pe calea unei cereri de revizuire.

Aşa fiind, în considerarea celor ce preced, cererea de revizuire formulată de revizuenta A. urmează a fi respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuenta A. împotriva deciziei nr. 977 din 28 septembrie 2016 a Curţii de Apel Bacău, secţia I civilă, şi a deciziei nr. 475 din 10 iunie 2015 a Curţii de Apel Bacău, secţia I civilă.

Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, la Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 03 octombrie 2017.