Restitution of execution payments after retroactive patent annulment: undue payment versus reversal of enforcement

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin decizia nr. 611A din 20 septembrie 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis apelul formulat de apelanta-reclamantă SC A. SA împotriva sentinţei civile nr. 780 din 09 iunie 2015, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV a civilă, în contradictoriu cu intimatul-pârât B., dispunând după cum urmează:

A fost schimbată în parte sentinţa, în sensul că s-a admis în parte acţiunea şi a fost obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 550.

793 RON, actualizată cu rata inflaţiei de la data de 16 iulie 2003, până la data plăţii efective.

A fost obligat intimatul pârât să plătească apelantei reclamante suma de 26.079 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în fond, apel, recurs şi rejudecare.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea a reţinut următoarele considerente:

Prin cererea înregistrată la data de 08 noiembrie 2010, reclamanta SC A. SA, prin Sucursala Electrocentrale Bucureşti, a formulat cerere în restituirea plăţii nedatorate împotriva pârâtului B., respectiv suma de 550.793 RON, a sumei de 366.442,58 RON, reprezentând actualizarea creanţei cu indicele total de inflaţie de la data 16 iulie 2003, dată de la care suma a fost transferată către pârât urmare executării silite prin poprire, până la data de 31 august 2010, actualizarea sumei de 550.793 RON, de la data introducerii cererii de chemare în judecată până la data executării efective a obligaţiei, cu indicele total de inflaţie comunicat de Institutul Naţional de Statistică, precum şi plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, reclamanta a arătat că prin sentinţa civilă nr. 662 din 28 septembrie 2001, definitivă şi irevocabilă, pârâta a fost obligată la plata sumei de 468.975 RON reprezentând drepturi băneşti cuvenite inventatorului, rezultate din utilizarea brevetului nr. X - Procedeu şi instalaţie de preîncălzire a apei de adaos, al cărui titular este, executarea silită fiind realizată pentru suma de 550.793 RON.

Prin sentinţa civilă nr. 193 din 14 februarie 2006, pronunţată în Dosarul nr. x/3/2004, s-a admis acţiunea promovată de A. şi s-a dispus anularea brevetului nr. X. Conform art. 54 pct. 3. din Legea nr. 64/1991, anularea brevetului are efect retroactiv, începând cu data de depozit, iar potrivit principiului retroactivităţii efectelor nulităţii, anularea unui act juridic are efect retroactiv. Totodată, în aplicarea principiului repunerii în situaţia anterioară, în situaţia în care anularea a intervenit după executarea actului, aceasta nu presupune numai desfiinţarea retroactivă a actului, ci şi restituirea prestaţiilor efectuate în temeiul actului anulat.

Prin anularea brevetului de invenţie nr. X s-au desfiinţat de drept şi efectele produse în baza acestuia, motiv pentru care plata drepturilor patrimoniale către B. reprezintă o plată nedatorată şi se impune restituirea acesteia.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 64/1991 privind brevetele de invenţie şi ale art. 992-994 şi 1092 C. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 1303 din 28 iunie 2011, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, respingând cererea ca fiind prescrisă.

Prin decizia civilă nr. 46 A din 20 martie 2012, irevocabilă prin respingerea recursului, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă şi asigurări sociale, a admis apelul declarat de apelanta-reclamantă SC A. SA, a anulat sentinţa apelată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, reţinând că prescripţia dreptului material la acţiunea în restituirea plăţii nedatorate a început să curgă de la data de 23 octombrie 2008 - data pronunţării deciziei civile nr. 235A de către Curtea de Apel Bucureşti, iar cererea de chemare în judecată a fost formulată la data de 08 noiembrie 2010, în cadrul termenului de prescripţie de 3 ani.

Prin sentinţa civilă nr. 780 din 09 iunie 2015, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins, ca neîntemeiată, acţiunea.

Tribunalul a reţinut că cererea reclamantei a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 992-994 şi 1092 C. civ., ce reglementează plata nedatorată.

Art. 1092 C. civ. instituie principiul potrivit cu care orice plată presupune o datorie, ceea ce înseamnă că plata, ca operaţiune juridică, presupune existenţa unei obligaţii care trebuie stinsă. În ipoteza în care o asemenea obligaţie nu există, dar s-a făcut o plată, ea nu este valabil săvârşită, fiind lipsită de cauză, art. 1092 C. civ. dispunând că ceea ce s-a plătit fără să fie debit este supus repetiţiunii.

Totodată, art. 993 C. civ. prevede că acela, care, din eroare, crezându-se debitor, a plătit o datorie, are drept de repetiţiune în contra creditorului, iar dispoziţiile art. 992 C. civ. impun ca cel ce, din eroare sau cu ştiinţă, primeşte ceea ce nu îi este debit, este obligat a-l restitui aceluia de la care l-a primit.

Pentru a se naşte raportul juridic în temeiul căruia accipiensul va fi obligat la restituirea către solvens a ceea ce a primit este necesară întrunirea mai multor condiţii şi anume: prestaţia pe care solvensul a executat-o trebuie să fi avut semnificaţia unei plăţi, datoria în vederea căreia s-a făcut plata să nu existe din punct de vedere juridic în raporturile dintre solvens şi accipiens, iar plata să fi fost făcută din eroare, solvensul având credinţa că este debitor al accipiensului.

Reţinând condiţiile legale ce trebuie întrunite cumulativ în cazul cererii de restituire, tribunalul a constatat că acestea nu se regăsesc în situaţia de faţă, deoarece prin sentinţa civilă nr. 662 din 28 septembrie 2001, devenită irevocabilă, s-a dispus admiterea acţiunii formulate de pârâtul B., obligarea A. la plata sumei de 4.689.750.000 ROL (468.975 RON), reprezentând drepturi băneşti cuvenite inventatorului, rezultate din utilizarea brevetului.

Urmare încuviinţării executării silite, Banca C., în calitate de terţ poprit, a procedat la consemnarea sumei, conform procesului-verbal întocmit de executor şi ulterior, în data de 16 iulie 2003, la virarea acesteia către debitorul B.

Conform convenţiei de funcţionare depozit din 06 iunie 2003, notelor contabile cu nr. A din 06 iunie 2003 şi nr. B din 16 iulie 2003, suma încasată prin poprire de către pârâtul B. este de 550.793 RON.

Prin urmare, în cauza de faţă plata a fost executată silit, în urma unui titlu executoriu reprezentat de o sentinţă judecătorească rămasă irevocabilă şi nedesfiinţată până în prezent.

În acest context, nu are relevanţă că ulterior executării, brevetul de invenţie - ce a constituit temeiul pretenţiilor stabilite prin sentinţă civilă nr. 662/2001 - a fost anulat irevocabil, de vreme ce o asemenea împrejurare nu a fost valorificată de reclamantă prin exercitarea unei căi extraordinare de atac ce ar fi urmărit desfiinţarea titlului executoriu şi întoarcerea sumei executate.

Până la desfiinţarea titlului executoriu printr-o cale extraordinară de atac, executarea silită a sumelor stabilite a fost perfect justificată, nefiind îndeplinite condiţiile plăţii nedatorate.

Împotriva sentinţei tribunalului a declarat apel reclamanta SC A. SA, care a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 14A din 20 ianuarie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Instanţa de apel a reţinut că împrejurarea că brevetul în baza căruia a fost pronunţată respectiva hotărâre judecătorească a fost anulat între timp nu dădea decât dreptul la revizuirea acelei sentinţe (nr. 662/2001 a Tribunalului Bucureşti), iar nu şi dreptul Ia restituirea prestaţiilor pe calea acţiunii în restituirea plăţii nedatorate; o analiză a caracterului nedatorat al despăgubirilor în prezenta cauză ar pune în discuţie însăşi puterea de lucru judecat a sentinţei antemenţionate, ceea ce nu este permis de lege decât prin atacarea directă a respectivei hotărâri prin căile extraordinare de atac prevăzute de lege la momentul când hotărârea a fost pronunţată.

Prin decizia nr. 1080 din 17 mai 2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a fost admis recursul declarat de reclamanta SC A. SA, a fost casată decizia şi s-a trimis cauza spre rejudecare la instanţa de apel.

Instanţa de recurs a reţinut că în mod greşit a constatat instanţa de apel că exista posibilitatea reclamantei de a solicita revizuirea sentinţei nr. 662/2001 a Tribunalului Bucureşti, singurul temei posibil a fi luat în considerare, art. 322 pct. 5 C. proc. civ., nefiind aplicabil, deoarece hotărârea judecătorească de anulare a brevetului nu exista la data pronunţării sentinţei nr. 622/2001, litigiul ulterior începând în anul 2004.

În plus, sentinţa nr. 662/200, prin care intimatului pârât i-au fost acordate sumele a căror restituire se solicită, nu a fost cauza obligaţiei executate, aceasta fiind de fapt cauza raportului juridic dintre părţi, hotărârea judecătorească fiind doar rezultatul unuia dintre mijloacele ofensive cu care sunt dotate obligaţiile perfecte şi la care creditorul poate recurge împotriva debitorului pentru a obţine realizarea dreptului său de creanţă.

Or, în speţă, cauza raportului juridic dintre părţi, soluţionat prin sentinţa amintită, a fost Legea nr. 64/1991, dispoziţiile referitoare la drepturile patrimoniale ale titularului de brevet, în timp ce cauza raportului juridic în litigiul de faţă îl reprezintă plata nedatorată, justificată de anularea înregistrării brevetului, în baza căruia reclamanta a plătit pârâtului sumele solicitate pentru folosirea invenţiei, astfel că nu se pune problema încălcării autorităţii de lucru judecat a primei hotărâri.

Prin urmare, a constatat Înalta Curte, sunt nerelevante apărările pârâtului în sensul că nu a fost desfiinţat titlul executoriu şi nu este posibilă întoarcerea executării.

S-a dispus rejudecarea cauzei deoarece nu au fost analizate condiţiile de fond ale plăţii nedatorate şi situaţia de fapt nu a fost pe deplin stabilită.

În rejudecare, apelul a fost apreciat ca fiind fondat.

În aplicarea prevederilor imperative ale art. 315 C. proc. civ., Curtea a reţinut ca tranşat aspectul referitor la cauza obligaţiei executate de apelanta-reclamantă prin plata către intimatul-pârât a sumelor a căror restituire se solicită, în sensul că nu hotărârea judecătorească prin care s-a instituit obligaţia de plată este cauza obligaţiei, ci prevederile legale ce reglementează drepturile izvorâte din exploatarea brevetului de invenţie.

Raportat la această constatare, analizând, conform dispoziţiilor obligatorii ale instanţei de recurs, existenţa condiţiilor plăţii nedatorate, astfel cum au fost dezvoltate de doctrină din prevederile art. 992 şi urm. C. civ. 1864 (aplicabil litigiului), Curtea a constatat că în cauză a avut loc. o plată, constând în virarea către intimatul-pârât a sumei de 550.793 RON la data de 16 iulie 2003 (potrivit notei contabile aflată în primul dosar de fond), cu titlu de despăgubiri pentru utilizarea brevetului de invenţie nr. X, stabilite prin sentinţa civilă nr. 622/2001 a Tribunalului Bucureşti.

Ca efect al anulării brevetului amintit, prin sentinţa civilă nr. 193 din 14 februarie 2006 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, (definitivă şi irevocabilă), a dispărut cauza ce justificase plata realizată de reclamantă, deoarece desfiinţarea cu efect retroactiv a brevetului înlătură aplicarea în beneficiul său a prevederilor legale care dau dreptul titularului la dezdăunare pentru utilizarea invenţiei.

În consecinţă, efectul retroactiv al anulării implică şi inexistenţa din punct de vedere juridic a datoriei ce ar fi rezultat din această folosire.

În cauză este îndeplinită şi cerinţa ca plata să fi fost realizată din eroare, deoarece la data plăţii reclamanta nu cunoştea faptul nevalabilităţii brevetului, până la pronunţarea instanţei de judecată cu privire la cererea de anulare a brevetului (ce a avut loc. ulterior, în anul 2006), acest fapt nefiind stabilit şi, deci, nu putea fi cunoscut.

Contrar susţinerilor pârâtului, nu se poate susţine cunoaşterea cauzei de nulitate a brevetului, cât timp aceasta poate fi constatată numai de instanţa de judecată, nefiind atributul părţii stabilirea nulităţii, chiar dacă cel interesat o pretinde.

Ca efect al îndeplinirii cerinţelor art. 992 şi art. 1092 C. civ. 1864, cel ce a primit plata este ţinut a o restitui, astfel că acţiunea reclamantei apare ca fiind întemeiată, contrar celor reţinute de prima instanţă, al cărei argument în sensul că este necesară desfiinţarea sentinţei ce constituie titlu executoriu pentru a fi îndeplinite cerinţele plăţii nedatorate a fost înlăturat de decizia instanţei de recurs prin care s-a dispus rejudecarea apelului.

La restituirea sumei, se va proceda la actualizarea sa, pentru o reparaţie corectă, Curtea observând că actualizarea cu rata inflaţiei a unei sume reprezintă modalitatea în care se acoperă eventuala devalorizare monetară pe perioada de la momentul plăţii la momentul restituirii sale, astfel încât solvens să primească echivalentul prestaţiei nedatorate.

La rejudecare, intimatul-reclamant, prin unul dintre apărătorii săi, a formulat concluzii orale şi scrise prin care a solicitat să se constate că acţiunea este prescrisă, însă Curtea a reţinut că acest aspect a fost tranşat în primul ciclu procesual, prin decizia civilă nr. 46A din 20 martie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă şi asigurări sociale.

În temeiul art. 274 C. proc. civ. a fost obligat intimatul pârât să plătească apelantei reclamante suma de 26.079 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în fond, apel, recurs şi rejudecare.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul B., în motivarea căruia s-au indicat dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ. şi s-au arătat următoarele:

Potrivit art. 992 C. civ. de la 1864, cel ce din eroare sau cu ştiinţă, primeşte aceea ce nu-i debit, este obligat a-l restitui aceluia de la care i-a primit, iar art. 993 din acelaşi Cod prevede că cel care, din eroare, crezându-se debitor, a plătit o datorie, are drept de repetiţiune în contra creditorului, în vreme ce art. 1092 alin. (1) prevede că orice plată presupune o datorie, ceea ce s-a plătit fără să fie debit fiind supus repetiţiunii.

Pentru existenţa plăţii nedatorate trebuie să fie îndeplinite cumulativ anumite condiţii şi anume existenţa unei plăţi în sens obiectiv, datoria a cărei stingere s-a urmărit prin plată să nu existe, iar plata să fie făcută din eroare.

Hotărârea instanţei de apel cuprinde motive străine de natura pricinii, ceea ce echivalează practic cu o nemotivare, întrucât instanţa a arătat, generic, condiţiile plăţii nedatorate, fără a analiza, în concret, particularităţile prezentei speţe.

Intimata-reclamantă nu a efectuat o plată de bunăvoie, cu intenţia de a stinge o datorie, potrivit art. 3711 C. proc. civ. de la 1864, ci urmare executării silite.

Potrivit art. 51 alin. (3) din Legea nr. 64/1991, anularea brevetului va avea efect retroactiv, începând cu data de depozit, efect ce vizează toate părţile raportului juridic, neputându-se susţine că anularea brevetul nr. X produce efecte doar faţă de recurent, în condiţiile în care cererea intimatei-reclamante se întemeiază tocmai pe anularea acestui act.

Pe de altă parte, din moment ce societatea debitoare a înţeles să introducă o acţiune având ca obiect anularea brevetului nr. X, este evident că aceştia au luat la cunoştinţă de posibila nevalabilitate a actului juridic şi au urmărit anularea acestuia, astfel încât starea de eroare nu a existat.

Singura modalitate de recuperare a debitului l-ar fi putut reprezenta întoarcerea executării silite, potrivit art. 4041 alin. (1) C. proc. civ. de la 1864, şi nu o acţiune privind plata nedatorată.

Din considerentele obligatorii ale deciziei civile nr. 1080 din 17 mai 2016 reiese că brevetul nr. X a constituit cauza plăţii, astfel că, ulterior desfiinţării brevetului, intimata-reclamantă avea posibilitatea solicitării întoarcerii executării silite având în vedere modalitatea în care a fost recuperat debitul.

În concluzie, susţinând că hotărârea recurată cuprinde motive străine de natura pricinii, iar instanţa de apel a interpretat şi aplicat greşit dispoziţiile legale privind plata nedatorată, recurentul pârât a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei civile nr. 611 A din 20 septembrie 2016 şi, pe cale de consecinţă, respingerea cererii de chemare în judecată.

Analizând decizia în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată caracterul nefondat al recursului, în considerarea argumentelor ce succed:

Recurentul-pârât susţine că este greşită calea procedurală urmată de către intimata-reclamantă, arătând că cea corectă ar fi fost întoarcerea executării, în temeiul art. 4041 alin. (1) C. proc. civ., potrivit căruia în toate cazurile în care se desfiinţează titlul executoriu sau însăşi executarea silită, cel interesat are dreptul la întoarcerea executării, prin restabilirea situaţiei anterioare acesteia.

Această critică este înlăturată, aşa cum corect a reţinut şi instanţa de apel, prin considerentele deciziei anterioare de recurs, sub incidenţa art. 315 C. proc. civ., prin care s-a subliniat că în cadrul prezentului litigiu cauza raportului juridic dintre părţi este reprezentată de plata nedatorată, justificată de anularea înregistrării brevetului, în baza căruia intimata reclamantă a plătit suma solicitată pentru folosirea invenţiei - cauză diferită de cea a raportului juridic soluţionat prin sentinţa civilă nr. 662/2001 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, reprezentată de dispoziţiile Legii nr. 64/1991 referitoare la drepturile patrimoniale ale titularului de brevet.

Acesta a fost motivul pentru care instanţa anterioară de recurs a reţinut că apărările intimatului pârât (prezentul recurent) legate de faptul că nu ar fi fost anulat titlul executoriu pentru a se dispune întoarcerea executării sunt nerelevante.

Analizând cauza din perspectiva cauzei juridice şi a dispoziţiilor art. 315 C. proc. civ., instanţa de apel a cercetat cerinţele plăţii nedatorate, din perspectiva dispoziţiilor legale relevante, particularizate la specificul cauzei de faţă, ceea ce face să nu se poată reţine incidenţa motivului de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., invocat prin cererea de recurs (ipoteza nemotivării, nu a existenţei unor motive străine de natura pricinii).

Specificul cauzei de faţă este determinat de faptul că temeiul obligaţiei executate - brevetul de invenţie - a fost ulterior desfiinţat, cu efecte pentru toate părţile raportului obligaţional, ipoteză care, în realitate, reprezintă un caz particular de inexistenţă absolută a plăţii, cum în mod corect a reţinut instanţa de apel cu referire la dezvoltarea doctrinară a instituţiei juridice în cauză.

Eroarea nu poate fi cerută în cazul inexistenţei obiective, deoarece în acest caz plata nu s-a efectuat din eroare, ci aceasta a dobândit natura de a fi nedatorată în urma desfiinţării actului juridic care o fundamentează, cu consecinţa că obligaţia apare ca şi când nu ar fi existat, părţile urmând a fi repuse în situaţia anterioară.

Chiar dacă plata a fost făcută ştiindu-se că obligaţia este nulă, plătitorul are dreptul să ceară restituirea, deoarece părţile trebuie repuse în situaţia anterioară actului a cărei valabilitate este afectată.

În acelaşi context, cu atât mai mult nu se pune problema caracterului plăţii în cazul particular al speţei, în care aceasta nu are o cauză legală.

Constatând, prin urmare, că în cauză s-a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor legale incidente, ceea ce face să nu se poată reţine în cauză nici motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte urmează să facă aplicarea şi a art. 312 alin. (1) C. proc. civ., dispunând respingerea recursului ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul B. împotriva deciziei nr. 611A din data de 20 septembrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 26 septembrie 2017.