Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1312/2017 AI generated

Trademark counterfeiting: validity of registered trademark claim and risk of confusion assessment under Trademarks Law Articles 36 and 39

Case Number Decizia nr. 1312/2017
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice admitted the appeal of the trademark owner, quashed the Court of Appeal's decision that had dismissed the counterfeiting action, and remanded the case for retrial, leaving the first-instance ruling on procedural exceptions (specifically the exclusion of the individual defendant for lack of standing) in force. The dispute involved a claim for the cessation of use and damages arising from the alleged counterfeiting of a registered combined trademark by a separate association that had changed its legal name to a confusingly similar term, with the owner asserting identity of services and a risk of public confusion. The decisive legal basis centered on the misapplication of the Trademarks Law by the lower court, which erroneously conflated the mere publication of a trademark application with actual registration (misinterpreting Articles 17 and 26) and failed to perform the requisite global assessment of the risk of confusion and association under Article 36(2)(b) and Article 39 of the Trademarks Law, thereby preventing a proper legality review.

Legislator headnote

AI generated

art. 5803 C. proc. civ, art. 90 din Legea nr. 84/1998, art. 36 din Legea nr. 84/1998, art. 90 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 84/1998, art. 92 din Legea nr. 84/1998, art. 1357 C. civ; Trademark counterfeiting: validity of registered trademark claim and risk of confusion assessment under Trademarks Law Articles 36 and 39: The dispute involved a claim for the cessation of use and damages arising from the alleged counterfeiting of a registered combined trademark by a separate association that had changed its legal name to a confusingly similar term, with the owner asserting identity of services and a risk of public confusion. The decisive legal basis centered on the misapplication of the Trademarks Law by the lower court, which erroneously conflated the mere publication of a trademark application with actual registration (misinterpreting Articles 17 and 26) and failed to perform the requisite global assessment of the risk of confusion and association under Article 36(2)(b) and Article 39 of the Trademarks Law, thereby preventing a proper legality review.

Keywords

AI generated
trademark registration identity of claims right of use counterfeiting of goods standing to appeal misleading or deceptive marks

Cited Legislation

AI generated
art. 5803 C. proc. civ
art. 90 din Legea nr. 84/1998
În concret, faptele săvârşite de pârât se subsumează ipotezei prevăzute de art. 90 alin.
art. 36 din Legea nr. 84/1998
Potrivit art. 36 din Legea nr. 84/1998, reclamanta are un drept exclusiv de folosire a Mărcii.
art. 90 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 84/1998
În concret, faptele săvârşite de pârât se subsumează ipotezei prevăzute de art. 90 alin.
art. 92 din Legea nr. 84/1998
Potrivit art. 92 din Legea nr. 84/1998 "Pentru prejudicii cauzate prin săvârşirea faptelor prevăzute la art.
art. 1357 C. civ
1864 şi art. 1357 C. civ.
art. 14 alin. (3) din O.U.G. nr. 100/2005
În situaţia în care cuantumul prejudiciului nu va putea fi determinat prin intermediul unei expertize, reclamanta solicită instanţei să acorde despăgubiri conform art. 14 alin.
art. 14 din O.U.G. nr. 100/2005
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 14 din O.U.G. nr. 100/2005, art.

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 312 alin. (1) şi (3) rap. la art. 304 pct. 9

Legal basis for admitting the appeal due to the erroneous application of law by the lower court.

art. 314 C. proc. civ.

Procedural basis for quashing the contested decision and remanding the case for retrial.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra cauzei de faţă constată următoarele:

Prin cererea înregistrată în dosar civil nr. x/3/2012 al Tribunalului Bucureşti, la data de 18 decembrie 2012, reclamanta Uniunea Artiştilor Plastici din România a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul A., să se dispună:

- interzicerea producerii, distribuirii, comercializării, publicităţii şi oricăror acte de folosinţă în activitatea comercială, precum şi retragerea imediată de pe piaţă a tuturor produselor purtând semne identice sau similare cu marca "Uniunea Artiştilor Plastici", precum şi interzicerea furnizării oricăror servicii sub această marcă, sub sancţiunea plăţii de daune cominatorii de 500 euro/zi de întârziere, iar, în subsidiar, plata amenzii civile maxime/zi de întârziere, prevăzute de art. 5803 C. proc. civ.;

- obligarea pârâtului la plata unor despăgubiri pentru prejudiciile create reclamantei prin contrafacerea mărcii sale, estimate provizoriu la suma de 10.

000 RON, reprezentând daune materiale, precum şi la plata de despăgubiri morale, aferente actelor de folosinţă fără drept a unor semne identice cu marca reclamantei;

Obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată suportate de reclamantă cu promovarea prezentului dosar.

În motivare cererii, reclamanta a arătat că sunt întrunite condiţiile de admisibilitate a acţiunii în contrafacere, întrucât Uniunea Artiştilor Plastici este titulara mărcii combinate (text şi semn) "Uniunea Artiştilor Plastici din România" ("Marca"), înregistrată în Registrul Mărcilor sub nr. X, având durată de protecţie până la data 05 octombrie 2020 (anexa 1).

Cu privire la situaţia de fapt şi prezentarea actelor de contrafacere săvârşite de către pârât, s-au învederat următoarele:

În ciuda excluderii sale din UAP la data de 31 martie 2012 şi în ciuda somaţiei adresate acestuia în sensul de a pune capăt tuturor acţiunilor prin care foloseşte Marca fără consimţământul reclamantei, dl. A. a continuat să încalce legea, Statutul Filialei, al UAP şi să încalce drepturile reclamantei prin următoarele fapte, de natură a atrage răspunderea sa.

a) A pus stăpânire în mod abuziv şi ilegal pe activitatea Filialei şi a deturnat-o de la scopul său legal, prin înlăturarea abuzivă a conducerii legal alese a Filialei şi recunoscute de UAP, prin deschiderea unei perioade de "înscriere" în Filială, cu de la sine putere, inclusiv pentru persoane care nu sunt artişti plastici recunoscuţi de UAP, ca şi cum aceasta ar fi o nouă asociaţie creată de pârât, când, în realitate, acesta s-a folosit de Marca reclamantei şi de filiala sa pentru a-şi presta activitatea în domeniul artelor plastice. Pârâtul a săvârşit toate aceste ilegalităţi fără a avea documentele societare originale şi ştampila istorică a Filialei, care se află în posesia conducerii legale a Filialei, recunoscută de UAP. Concluzia logică este că pârâtul s-a folosit de înscrisuri şi declaraţii false pentru a obţine înregistrarea modificării statutului Filialei şi a denumirii acesteia;

b) A continuat să îşi aroge funcţia de Preşedinte al Filialei, să solicite şi să obţină modificarea denumirii Filialei în "Uniunea Artiştilor Plastici Alba" în iunie 2012, încălcând astfel în mod flagrant dreptul la marcă al reclamantei;

Astfel, la data de 20 august 2012, prin încheierea nr. 1592/CC/2012 din Dosarul nr. x/176/2012 au fost înregistrate în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor al Tribunalului Alba modificările privitoare la denumire, adoptate prin Hotărârea Adunării Generale a membrilor Filialei din data de 30 iunie 2012.

c) În luna mai 2012, prin intermediul unui interviu acordat în ziarul B, dl. A. a difuzat în presă informaţii potrivit cărora la Alba Iulia ar exista o nouă Uniune a Artiştilor Plastici din România, intitulată UAP Alba, diferită de UAP care ar fi înregistrată la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti şi Registrul Naţional al Organizaţiilor Non-Guvernamentale la data de 16 martie 2010 sub nr. Z/2010. De asemenea, dl. A. a afirmat tot în cadrul interviului că şi membrii UAP Alba se bucură de beneficiile conferite iniţial prin Legea nr. 8/1996 doar membrilor UAP (implicit şi membrilor Filialei, recunoscuţi de UAP).

În realitate însă, UAP este unică şi o altă entitate cu această denumire nu mai poate fi constituită în mod legal şi să şi dobândească utilitate publică. Astfel, numai membrii UAP se pot bucura de drepturile de pensie conferite prin Legea nr. 8/1996.

d) Emiterea de adeverinţe unor persoane care nu sunt membri ai UAP prin care s-a susţinut în mod fals că ar fi artişti plastici înscrişi într-o uniune de creaţie legal constituită şi că ar avea drepturi de pensie, conform Legii nr. 8/1996. Reclamanta a informat deja Casa Judeţeană de Pensii Alba cu privire la această ilegalitate;

e) Crearea altor asociaţii în ţară, în mai multe judeţe, cu denumirea de Uniunea Artiştilor Plastici, cu încălcarea gravă a Mărcii reclamantei şi a legii;

f) Modificarea Certificatului de înregistrare fiscală al Filialei;

g) Ocuparea sediului Filialei fără niciun drept, atâta vreme cât A. nu este nici Preşedinte legal al Filialei şi nici măcar membru al UAP, şi interzicerea accesului membrilor UAP în acest sediu. În concret, Galeria de Artă se află în proprietatea Primăriei Alba Iulia, cu care filiala a încheiat un protocol în vederea utilizării sale, pe care pârâtul l-a încălcat atât prin aproprierea numelui Filialei şi a identităţii acesteia, cât şi prin schimbarea yalelor la uşile de intrare în Galerie, astfel încât membrii UAP să nu mai aibă acces în interiorul acesteia;

h) Organizarea de evenimente în numele aşa - zisei Uniuni a Artiştilor Plastici Alba, aşa cum rezultă din corespondenţa e-mail transmisă chiar de A. conducerii UAP la data de 25 noiembrie 2012 şi din documentele ataşate acesteia, printre care şi un "Forum Naţional ONG - Domeniu Arte Vizuale"17;

i) Confecţionarea şi folosirea unei ştampile pentru Filială, al cărei conţinut şi formă nu au fost aprobate în prealabil de către conducerea Filialei şi de către UAP şi care conţine inscripţionate denumirea "Uniunea Artiştilor Plastici". Spre exemplificare, reclamanta a depus (Anexa 15) atât amprenta ştampilei folosite de pârât pentru a conferi o aparenţă de legalitate înscrisurilor emise de acesta, cât şi amprenta ştampilelor legale ale Filialei;

j) Emiterea de înscrisuri pe care sunt inscripţionate atât o denumire, cât şi o siglă similară celor folosite de UAP;

k) Circularea de afişe şi felicitări utilizând ştampila astfel confecţionată;

l) Folosirea unui website având atât o adresă similară website-ului deţinut de către UAP, cât şi un conţinut menit să creeze confuzie în rândul populaţiei privind adevărata structură, conducere şi activitate ale UAP;

m) Instigarea şi a altor persoane la înfiinţarea de organizaţii cu denumirea de Uniunea Artiştilor Plastici în diverse oraşe din ţară, aşa cum rezultă din documentul ataşat în Anexa nr. 18, care prezintă "temele" de discuţie ale unui aşa - zis "Forum Naţional ONG - Domeniu Arte Vizuale desfăşurat la Alba Iulia în 24 Decembrie 2012", şi pe care membrii reclamantei l-au primit prin e-mail;

n) Distribuirea pe reţeaua de socializare a informaţiilor înşelătoare cu privire la UAP Alba şi cu privire la pretinsul statut de utilitate publică al acesteia şi emiterea de informaţii conform cărora şi UAP Alba ar putea emite adeverinţe privind calitatea de membru al unei uniuni de creatori legal constituite, cu statut de utilitate publică, în condiţiile Legii nr. 8/1996, când, în realitate, numai UAP poate emite astfel de adeverinţe;

o) Emiterea (şi pe reţeaua de socializare, printre altele) de cereri de aderare în Uniunea Artiştilor Plastici Alba pe care să le completeze oricine ar dori să se înscrie în această organizaţie, chiar dacă nu sunt artişti plastici, ci au preocupări artistice în alte arii ale artei (muzicale, artele spectacolului etc.);

p) Inducerea intenţionată în eroare a membrilor UAP cu domiciliul în străinătate cu privire la legalitatea UAP Alba, la pretinsul său statut de utilitate publică şi cu privire la relaţia dintre entitatea preluată de pârât şi subscrisă. Un schimb de corespondenţă electronică elocvent cu privire la confuzia creată şi la prejudiciile aduse subscrisei este cel între un artist plastic din străinătate, membru al reclamantei - d-na C., şi "clona" reclamantei - UAP Alba, din care reiese cum membrii UAP sunt manipulaţi.

Cu privire la săvârşirea faptelor de contrafacere a Mărcii prin utilizarea acesteia fără consimţământul UAP şi furnizarea de produse şi servicii care utilizează Marca în ciuda interdicţiei exprese a UAP în acest sens, reclamanta a formulat o plângere penală împotriva pârâtului pentru săvârşirea infracţiunii de contrafacere prevăzută de art. 90 din Legea nr. 84/1998.

Potrivit art. 36 din Legea nr. 84/1998, reclamanta are un drept exclusiv de folosire a Mărcii. Legea nr. 84/1998 prevede că actele de folosire a unei mărci, în mod identic sau similar, reprezintă o încălcare a drepturilor asupra mărcii.

În concret, faptele săvârşite de pârât se subsumează ipotezei prevăzute de art. 90 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 84/1998, conform căreia "Prin contrafacerea unei mărci se înţelege realizarea sau utilizarea fără consimţământul titularului, de către terţi, în activitatea comercială, a unui semn: a) identic cu marca pentru produse sau servicii identice cu acelea pentru care marca a fost înregistrată: Ca urmare, în cazul acţiunilor în contrafacere în care există identitate între produsele şi serviciile titularului mărcii şi al terţului şi marca sau semnul folosit sunt identice, nu este necesară dovedirea riscului de confuzie.

În speţă, domeniul de activitate al reclamantei este acelaşi cu cel al pârâtului, iar semnul şi denumirea folosite de acesta pentru a-şi promova produsele şi serviciile sunt identice Mărcii.

Lipsa unei justificări legitime a pârâtului să utilizeze Marca.

O faptă de utilizare a Mărcii reprezintă contrafacere atunci când terţul utilizator nu are consimţământul titularului Mărcii pentru folosirea acesteia. În cazul concret, este evident că pârâtul nu are o justificare legitimă pentru a folosi Marca, deoarece reclamanta i-a interzis explicit pârâtului, printr-o notificare ce i-a fost adresată, să întreprindă orice acţiuni de încălcare a drepturilor sale, i-a cerut să distrugă toate produsele pe care a aplicat Marca, să nu mai furnizeze niciun serviciu prin folosirea Mărcii şi să se abţină pe viitor de la orice astfel de acte.

Iniţial, pârâtul şi-a recunoscut faptele, a distrus o parte dintre produsele incriminate, a promis că va continua aceste acţiuni de distrugere, însă şi-a încălcat acest angajament. Ca urmare, şi după excluderea sa din UAP şi după ce i s-a interzis să mai folosească Marca fără autorizare, pârâtul a persistat cu rea-credinţă în conduita sa nelegală.

Totodată, reclamanta a susţinut că sunt întrunite şi condiţiile antrenării răspunderii civile delictuale a pârâtului.

Potrivit art. 92 din Legea nr. 84/1998 "Pentru prejudicii cauzate prin săvârşirea faptelor prevăzute la art. 90, persoanele vinovate pot fi obligate la despăgubiri, potrivit dreptului comun".

Dreptul comun la care face referire art. 92 din Legea nr. 84/1998 este C. civ., mai precis art. 998 - 999 C. civ. 1864 şi art. 1357 C. civ. privind răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie. Conform acestor prevederi, cel ce produce unei persoane unui prejudiciu printr-o faptă a sa trebuie să îl repare în întregime.

Condiţiile care trebuie îndeplinite cumulativ pentru sancţionarea unei fapte ilicite cauzatoare de prejudicii sunt: existenţa unei fapte juridice ilicite, existenţa unui prejudiciu, existenţa unui raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu şi vinovăţia persoanei care a cauzat prejudiciul. În cazul concret dedus judecăţii, aceste condiţii cumulative sunt îndeplinite:

a) Fapta ilicită constă în folosirea de către dl. A. a Mărcii fără a obţine în prealabil consimţământul UAP în acest sens, prin săvârşirea tuturor faptelor evocate mai sus, prin aplicarea pe ştampile, afişe, felicitări, alte produse, utilizarea aceleiaşi denumiri şi semne din care este compusă Marca, imitarea frauduloasă a Mărcii, folosirea unor însemne quasi-identice acesteia, organizarea de evenimente şi prestarea de servicii în domeniul comerţului cu opere de artă cu utilizarea Mărcii, fapte care produc confuzie atât membrilor UAP, cât şi publicului larg, precum şi emiterea de adeverinţe privind apartenenţa la UAP a unor persoane care nu sunt membri UAP în vederea facilitării obţinerii de către aceştia a drepturilor de pensie conform Legii nr. 8/1996.

b) Prejudiciul este în primul rând unul moral şi constă în crearea unei confuzii la nivel general între înscrisurile emanate de la dl. A. - în calitate de pretins "Preşedinte" al Filialei, pe de-o parte, şi actele oficiale emise de către UAP, precum şi prin modificarea frauduloasă a denumirii Filialei şi dezinformarea publicului prin intermediul presei. Astfel, prin acţiunile sale, dl. A. distruge credibilitatea Filialei şi a UAP şi riscă să afecteze drepturile artiştilor plastici recunoscuţi şi apăraţi de UAP în ceea ce priveşte aplicarea prevederilor Legii nr. 8/1996. Reclamanta a evaluat provizoriu prejudiciile morale suferite la suma de 10.000 RON.

Mai concret, în situaţia în care şi persoane care nu sunt recunoscute de uniunile de creatori care funcţionează conform legii ar putea beneficia de drepturile pentru care legiuitorul a instituit o legislaţie specială, există un risc considerabil ca această lege să fie modificată sau abrogată. În aceste condiţii, membrii legali ai UAP ar fi prejudiciaţi din pricina unor fapte săvârşite de dl. A. şi din cauza confuziei create între UAP şi entitatea pe care dl. A. pretinde că o reprezintă - Uniunea Artiştilor Plastici Alba.

Folosirea ilegală a Mărcii de către pârât creează în mintea publicului şi a consumatorilor de opere de artă o legătură între reclamantă şi pârât. Această legătură s-ar traduce într-o atentă supraveghere de către titularul Mărcii UAP a produselor vândute în cadrul expoziţiilor şi a Galeriei de Artă, printr-o supraveghere a evenimentelor organizate, a expoziţiilor, etc. Or, utilizarea ilegală a Mărcii produce prejudicii imaginii şi prestigiului UAP, deoarece calitatea lucrărilor aşa-zişilor membri ai Uniunii Artiştilor Plastici Alba poate fi mai slabă decât standardele normale practicate la nivelul UAP, iar evenimentele organizate de pârât sunt cu siguranţă mai slabe calitativ decât cele organizate de UAP.

În plus, se creează o confuzie foarte gravă cu privire la entitatea care are dreptul de a emite adeverinţe prin care se atestă calitatea de artist plastic membru al UAP în vederea acordării indemnizaţiilor de pensii speciale conform Legii nr. 8/1996. Acestea sunt însă numai câteva exemple, dar prejudiciile produse reclamantei sunt mai numeroase.

Reclamanta mai susţine că prejudiciul suferit este şi unul material, pe care îl estimează provizoriu la suma de 10.000 RON. Acesta urmează însă a fi determinat în urma administrării unei probe cu expertiza de specialitate, care să aibă în vedere toate beneficiile realizate de pârât prin vânzarea de produse sau furnizarea de servicii sub Marca sa. În situaţia în care cuantumul prejudiciului nu va putea fi determinat prin intermediul unei expertize, reclamanta solicită instanţei să acorde despăgubiri conform art. 14 alin. (3) din O.U.G. nr. 100/2005, reprezentând o sumă forfetară într-un cuantum proporţional cu gravitatea şi consecinţele faptei stabilite prin probatoriu.

c) Legătura de cauzalitate dintre elementul material şi urmarea imediată rezultă, ex re, din materialitatea faptelor, aşa cum acestea au fost exemplificate.

d) Sub aspectul laturii subiective, fapta a fost comisă cu vinovăţie şi cu intenţie directă, având în vedere că în urma primirii notificării reclamantei din luna iunie 2012 dl. A. cunoştea consecinţele vătămătoare ale faptelor sale.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 14 din O.U.G. nr. 100/2005, art. 90 alin. (3) lit. b) din Legea nr. 84/1998, art. 1357 C. civ., art. 112 şi urm. şi art. 274 C. proc. civ.

Prin întâmpinare, pârâtul A. a solicitat respingerea acţiunii ca fiind îndreptată împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă şi, în subsidiar, ca nefondată şi nelegală. Totodată, a fost invocată excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Bucureşti.

Astfel, s-a arătat că cererea de chemare în judecată este greşit îndreptată împotriva pârâtului întrucât folosirea mărcii UAP nu a avut loc. în scop personal, ci de Uniunea Artiştilor Plastici, persoană juridică fără scop lucrativ sau patrimonial, înfiinţată în condiţiile Legii nr. 21/1924, ca Uniune de creaţie, apolitică, nonprofit, cu personalitate juridică, înregistrată în Registrul Naţional ONG, Ministerul Justiţiei cu Număr Naţional x/1998 la categoria "Uniuni şi grupări de persoane juridice înfiinţate potrivit Legii nr. 21/1924", cu sediul Alba Iulia (Galeria de artă), al cărei preşedinte statutar este.

Pe fond, arată că cererea reclamantei este nefondată, întrucât nu a folosit niciodată, în niciun fel şi pe niciun produs marca reclamantei; în acest sens, pârâtul solicită ca reclamanta să facă dovada folosirii mărcii.

La data de 13 iunie 2013 reclamanta Uniunea Artiştilor Plastici din România a depus o completare a cererii de chemare în judecată prin care a solicitat următoarele:

- introducerea în cauză în calitate de pârâtă şi a asociaţiei Uniunea Artiştilor Plastici, cu sediul în Alba Iulia, şi a site-ului www.X.ro., cu sediul central în Bucureşti, întrucât şi această entitate se face vinovată de încălcarea drepturilor de proprietate intelectuală ale reclamantei;

- obligarea pârâtei Uniunea Artiştilor Plastici la încetarea folosirii denumirii "Uniunea Artiştilor Plastici" în desfăşurarea tuturor activităţilor, mai ales cele de oferire sau prestare a serviciilor sub acest semn, precum şi utilizarea semnului pe documente sau pentru publicitate;

- De asemenea, reclamanta a precizat că solicită obligarea pârâţilor la încetarea oricăror acte de contrafacere a Mărcii sale şi de utilizare a numelui comercial al reclamantei în desfăşurarea activităţii acestora, indiferent că activitatea are natură comercială sau nu, şi la remedierea încălcării drepturilor de proprietate intelectuală ale reclamantei.

În completarea faptelor de contrafacere descrise în cererea de chemare în judecată, reclamanta a susţinut că pârâta Uniunea Artiştilor Plastici i-a încălcat drepturile de proprietate intelectuală astfel:

1. Prin folosirea părţii celei mai recognoscibile a Mărcii sale constând în cuvintele "Uniunea Artiştilor Plastici", prin folosirea numelui său comercial şi prin acţiunile pârâtului A. privind modificarea elementelor esenţiale relativ la identitatea şi existenţa Filialei din Alba Iulia a Uniunii Artiştilor Plastici din România şi transformarea acesteia în entitatea denumită "Uniunea Artiştilor Plastici", pârâţii A. şi Uniunea Artiştilor Plastici condusă de acesta au urmărit producerea unei confuzii la nivelul publicului în ceea ce priveşte identitatea, existenţa şi legalitatea funcţionării reclamantei - ca uniune de artişti plastici cu statut de utilitate publică şi notorietate recunoscută atât pe plan intern, cât şi internaţional.

2. Prin folosirea denumirii "Uniunea Artiştilor Plastici" pârâtul A. şi pârâta Uniunea Artiştilor Plastici, încalcă dreptul exclusiv la marcă al reclamantei, dar şi numele comercial al acesteia, care se bucură şi de protecţia legii - a Convenţiei de la Paris pentru protecţia proprietăţii industriale din 20 martie 1883 (revizuită şi modificată).

3. Prin redenumirea entităţii pe care o conduce în "Uniunea Artiştilor Plastici" şi prin cererea de înregistrare a unei mărci care încalcă drepturile de proprietate intelectuală asupra mărcii reclamantei, numelui comercial şi numelui de domeniu, pârâtele nu numai că au acceptat acest lucru, dar au şi urmărit crearea unei confuzii la nivelul percepţiei publicului şi, în special a membrilor UAP cu privire la legalitatea funcţionării UAP, la raportul acesteia cu alte uniuni, la conducerea UAP, la dreptul acesteia de a emite adeverinţe care să ateste calitatea de membru al unei uniuni de creatori legal constituite a artiştilor plastici înscrişi în UAP şi nu în orice alte entităţi, pentru a beneficia de prevederile Legii nr. 8/1996 etc.

Prin sentinţa civilă nr. 1223 din 13 iunie 2013 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, în Dosar nr. x/3/2012 s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi s-a declinat judecarea cauzei în favoarea Tribunalului Alba; cauza a fost înregistrată pe rolul acestui tribunal la data de 29 octombrie 2013.

La data de 7 ianuarie 2014, Uniunea Artiştilor Plastici Alba Iulia a invocat excepţia lipsei calităţii de reprezentant a numitului D., cu privire la care susţine că nu poate face dovada că este preşedinte la o persoană juridică din România, în consecinţă reprezentarea convenţională prin avocat este nula de drept; în susţinerea excepţiei s-a prevalat de dispoziţiile art. 80 alin. (1) şi 82 alin. (1) din noul C. proc. civ.

Pârâta a mai invocat şi excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei "Uniunea Artiştilor Plastici din România", sens în care a procedat la prezentarea unui istoric al existenţei entităţii reclamante.

La termenul de judecată din 5 februarie 2014, pârâta Uniunea Artiştilor Plastici Alba Iulia a depus cerere reconvenţională prin care a solicitat obligarea reclamantei la ştergerea site-ului www.Y în care se prezintă eronat ca fiind asociaţie profesională nonprofit (O.N.G.), aceasta nefiind înregistrată ca O.N.G. la nicio instanţă din România, precum şi obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată, iar, în subsidiar radierea Mărcii - Uniunea Artiştilor Plastici din România (U.A.P.R.) din Buletinul Oficial O.S.I.M.

La termenul de judecată din 25 iunie 2014, s-a dispus disjungerea cererii reconvenţionale care a fost înregistrată în dosar nou format sub nr. x/107/2014; la acelaşi termen de judecată, s-a luat act de faptul că pârâtul A. şi UAP Alba Iulia au renunţat la cererea privind radierea mărcii.

Prin sentinţa civilă nr. 571/2006 pronunţată de Tribunalul Alba, secţia I civilă, au fost respinse excepţiile lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, a lipsei procedurii prealabile şi a lipsei dovezii calităţii de reprezentant al reclamantului D.;

- a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului A.

- a fost admisă în parte acţiunea civilă formulată de reclamanta Uniunea Artiştilor Plastici din România împotriva pârâtei Uniunea Artiştilor Plastici cu sediul în Alba Iulia şi, în consecinţă, s-a dispus interzicerea folosirii de către pârâtă a denumirii "Uniunea Artiştilor Plastici" în desfăşurarea activităţii acesteia.

A fost respinsă în rest acţiunea.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a constatat următoarele:

Reclamanta Uniunea Artiştilor Plastici din România a fost înfiinţată prin Decretul nr. 266/1950.

Acest Decret stipula faptul că Uniunea Artiştilor Plastici din Republica Populară Română funcţionează în conformitate cu statutul adoptat în data de 20 octombrie 1950 de Conferinţa artiştilor din Republica Populară Română.

De la acea dată, Sindicatele Mixte de Artişti Plastici din provincie s-au dizolvat, patrimoniul acestora trecând la Uniunea Artiştilor Plastici din Republica Populară Română.

Prin sentinţa civilă nr. 418/2014, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, a fost respinsă cererea formulată de UAP Alba Iulia prin care s-a solicitat a se constata inexistenţa entităţii denumite,,Uniunea Artiştilor Plastici din România"; în motivarea acestei hotărâri, s-a reţinut faptul că UAP din România urmează regimul juridic pe care l-a avut de la data înfiinţării prin Decretul nr. 266/1950, ca persoană juridică de utilitate publică.

Funcţionarea UAP din România este supusă reglementărilor speciale ale Decretului-Lege nr. 27/1990 privind organizarea şi funcţionarea în condiţii de autonomie economică a organizaţiilor de scriitori, artişti plastici, compozitori, creatori de film şi de teatru.

S-a reţinut, de asemenea, că această entitate nu trebuia să dobândească personalitate juridică, deoarece de la data înfiinţării acest atribut nu a fost pierdut niciodată, neavând regimul juridic al unei asociaţii pentru a se supune dispoziţiilor O.G. nr. 26/2000, astfel încât nu era necesară înregistrarea sa în registrul asociaţiilor şi fundaţiilor.

Această sentinţă a rămas definitivă prin decizia civilă nr. 2490/2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în Dosarul nr. x/3/2013.

Pârâta Uniunea Artiştilor Plastici - Alba Iulia a fost înfiinţată prin sentinţa civilă nr. 1069/1998, pronunţată de Tribunalul Alba în dosar civil nr. x/1998 ca uniune, în baza dispoziţiilor Legii nr. 21/1924 sub denumirea,,Filiala din Alba Iulia a Uniunii Artiştilor Plastici."

La baza acestei sentinţe, a stat un Aviz emis de către Ministerul Culturii prin care a fost avizată înfiinţarea Uniunii Artiştilor Plastici - Filiala din Alba Iulia.

Prin încheierea nr. 1592/CC/2012, pronunţată în dosar civil nr. x/176/2012 a fost admisă cererea formulată de petenta Filiala din Alba Iulia a Uniunii Artiştilor Plastici. Drept consecinţă, denumirea a fost corectată din "Filiala din Alba Iulia a Uniunii Artiştilor Plastici" în "Uniunea Artiştilor Plastici", dată de la care şi-a desfăşurat activitatea sub aceasta denumire.

În cauză au fost invocate de către pârâţi următoarele excepţii procesuale:

- excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a reclamantei

- excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei

- excepţia lipsei procedurii prealabile

- excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant a reclamantului a avocatului - D.

- excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului A.

Excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a reclamantei s-a reţinut a fi nefondată.

Astfel, prima instanţă a reţinut că prin sentinţa civilă nr. 418/2014, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, rămasă definitivă, s-a stabilit cu putere de lucru judecat că reclamanta s-a înfiinţat în baza Decretului nr. 266/1950 şi funcţionează potrivit Decretului nr. 27/1990, astfel încât, nu se poate reţine lipsa capacităţii de folosinţă.

Excepţia lipsei capacităţii procesuale active a reclamantei a fost apreciată ca nefondată.

Reclamanta, ca entitate înfiinţată în baza legii (Decret nr. 266/1950) şi care poartă aceeaşi denumire cu pârâta, justifică un interes legitim în promovarea prezentei acţiuni.

Excepţia lipsei calităţii de reprezentant al d-lui D. a fost înlăturată ca nefondată.

Reclamanta, ca entitate ce funcţionează în baza legii, a încheiat contractul de asistenţă juridică din 9 mai 2013 - dosar civil nr. x/3/2012, cu SCA E. care au reprezentat reclamanta în acest litigiu.

Prin urmare calitatea de reprezentant este demonstrată.

Şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului A. a fost respinsă ca neîntemeiată.

A. care calitatea de preşedinte al UAP Alba Iulia - pârâtă în litigiul de faţă, calitate care îi conferă legitimitate procesuală pasivă.

Nici excepţia lipsei procedurii prealabile nu a putut fi reţinută, întrucât litigiul de faţă are un caracter civil care nu presupune necesitatea existenţei unei proceduri prealabile.

Tribunalul, analizând cererea de chemare în judecată pe fondul ei, a apreciat-o întemeiată în parte.

S-a reţinut că potrivit înscrisurilor depuse la dosar, reclamanta Uniunea Artiştilor Plastici din România este o persoană juridică înfiinţată în baza Decretului nr. 266/1950 privind recunoaşterea Uniunii Artiştilor Plastici ca persoană juridică de utilitate publică.

Aceasta funcţionează în baza Decretului nr. 27/1990 privind organizarea şi funcţionarea în condiţii de autonomie economică a organizaţiilor de scriitori, artişti plastici, compozitori, creatori de film şi de teatru, precum şi în baza Decretului nr. 294/1954 pentru organizarea şi funcţionarea "Fondului Plastic din Republica Populară Română", sens în care s-a pronunţat şi Tribunalul Bucureşti prin sentinţa civilă anterior menţionată.

Aceeaşi reclamantă, Uniunea Artiştilor Plastici din România este titulara mărcii combinate înregistrate (text şi semn) la Registrul Mărcilor sub nr. X, cu o durată de protecţie până în data de 5 octombrie 2020.

Aceasta îşi desfăşoară activitatea în baza unui statut de utilitate publică ce conferă membrilor săi anumite drepturi recunoscute de lege doar artiştilor plastici.

Pârâta Uniunea Artiştilor Plastici - Alba Iulia s-a înfiinţat prin sentinţa civilă nr. 1069/1998 a Tribunalului Alba, în baza dispoziţiilor art. 10 - Regulamentul de aplicare a Legii nr. 21/1924 sub denumirea "Filiala din Alba Iulia a Uniunii Artiştilor Plastici", fiind înregistrată ca uniune.

Ulterior, prin încheierea nr. 1592/CC/2012, pronunţată de Judecătoria Alba Iulia, s-a dispus corectarea erorii materiale şi revenirea la denumirea de "Uniune", şi astfel, entitatea din Alba Iulia a devenit "Uniunea Artiştilor Plastici din Alba Iulia".

Prima instanţă a apreciat că pârâta nu se poate prevala de existenţa unei disponibilităţi de denumire, întrucât, la înfiinţare, a fost acordat un aviz de către Ministerul Culturii pentru denumirea de "Uniunea Artiştilor Plastici - Filiala din Alba Iulia."

Ulterior, Uniunea Artiştilor Plastici - Alba Iulia a devenit titulara unei mărci combinate, înregistrată sub nr. Z din 22 ianuarie 2013.

Din acest moment, între cele două entităţi au apărut neînţelegeri care au generat o succesiune de litigii care au la bază confuzia ce se creează din cauza identităţii de denumire.

Tribunalul a apreciat că această confuzie poate crea prejudicii membrilor ambelor entităţi, în contextul în care UAP din România a fost constituită ca unică uniune de artişti plastici profesionişti înscrişi conform statutului şi care beneficiază de anumite drepturi, în timp ce UAP Alba Iulia este constituită din membrii - persoane fizice cu diverse studii şi care desfăşoară şi activităţi în diferite domenii culturale, nefiind doar artişti plastici profesionişti cu studii în domeniu. În realizarea scopului stabilit prin statut, UAP Alba Iulia a procedat la organizarea de diverse evenimente sub egida Uniunii Artiştilor Plastici a confecţionat ştampile cu aceeaşi denumire, precum şi diverse afişe, felicitări şi alte înscrisuri.

De asemenea, aceasta a folosit un website având o adresă similară celui deţinut de UAP din România, având un conţinut care poate produce confuzie în rândul populaţiei.

În acelaşi timp, pe reţeaua de socializare sunt distribuite informaţii care sunt menite a conduce la concluzia că acestea aparţin Uniunii Artiştilor Plastici din România.

În urma discuţiilor purtate între cele două entităţi, s-a procedat la distrugerea unor materiale care purtau însemnele UAP din România, fiind încheiat procesul-verbal din data de 24 iunie 2012.

Din întreg materialul probator existent la dosar, instanţa a apreciat că rezultă fără echivoc faptul că prin folosirea denumirii de "Uniunea Artiştilor Plastici", de către ambele entităţi se produce o confuzie clară între acestea, care nu numai că ar putea cauza prejudicii membrilor lor, ci ar putea induce în eroare persoanele care vor să devină membrii în una din cele două entităţi.

În cazul de faţă, s-a apreciat că prin folosirea acestei denumiri, UAP - Alba Iulia încalcă drepturile de proprietate intelectuală de care se bucură reclamanta în baza Legii nr. 84/1998 care este în concordanţă cu Convenţia de la Paris (1883) şi Directiva nr. 2008/95/CE de apropiere a legislaţiilor statelor membre cu privire la mărci precum şi cu dispoziţiile Regulamentului nr. 207/2009 privind marca comunitară.

Principiile de drept prevăzute de art. 5 alin. (1) din Directiva nr. 2008/95/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 22 octombrie 2008 sunt transpuse în legislaţia internă prin dispoziţiile art. 83 - Legea nr. 84/1998.

Aceste principii impun ca în toate cazurile în care o marcă anterioară intră în conflict cu un semn folosit în activitatea sa de către un terţ, să se aplice regulile art. 36, indiferent dacă semnul este un nume comercial sau nu, pentru a se putea evita producerea unui risc de confuzie între titularul mărcii şi cel care foloseşte semnul.

În cazul de faţă, s-a constatat existenţa unui conflict cu o marcă înregistrată anterior - respectiv a reclamantei şi care a devenit recunoscută pe plan naţional şi nu numai, bucurându-se astfel de un renume în domeniul său şi în plan general.

Or, conflictul cu un drept anterior la un nume va fi rezolvat conform principiului priorităţii. Astfel, dreptul născut din înregistrarea şi utilizarea unui semn ca nume anterior, precum şi dreptul anterior la nume personal conferă titularului dreptul de a formula acţiune în contrafacere.

În acest sens, prima instanţă a apreciat că are relevanţă Hotărârea CJUE în Cauza Celine - ce constituie decizia cadru în materie, prin care s-a stabilit că utilizarea de către un terţ a unei denumiri sociale, comerciale sau embleme identice cu marca anterioară, constituie o utilizare pe care titularul mărcii respective este îndreptăţit să o interzică în concordanţă cu art. 5 alin. (1) - Directiva nr. 89/104/CEE din 12 decembrie 1988, preluată de Directiva nr. 2008/95/CE a Parlamentului European.

Prima instanţă a mai reţinut că, în acelaşi timp, nu pot fi ignorate dispoziţiile Legii nr. 22/2014 de modificare a O.G. nr. 26/2000.

Scopul acestei reglementări îl constituie tocmai eliminarea confuziilor dintre activităţile desfăşurate de către asociaţii, fundaţii, federaţii şi activităţile specifice unor autorităţi publice, persoane juridice, structuri profesionale constituite în baza legii, scop care protejează drepturile celorlalţi, pe de o parte, şi un interes de ordine publică, pe de altă parte; Se are în vedere faptul că asociaţiile sunt constituite ca persoane fizice şi juridice care urmăresc desfăşurarea unor activităţi de interes general sau interesul unor colectivităţi locale ori, după caz, în interesul lor personal nepatrimonial.

Potrivit art. 7 alin. (3) din Legea nr. 22/2014 este interzis ca o asociaţie, fundaţie, federaţie să poarte numele altei persoane juridice fără scop patrimonial.

Numele unei asociaţii nou înfiinţate nu trebuie să fie asemănător până la confuzie cu al altei persoane juridice fără scop patrimonial.

În aliniatul (31) din acelaşi art. 7 se precizează că este interzisă utilizarea în denumirea asociaţiei a unor sintagme sau cuvinte susceptibile să creeze confuzie cu denumirea unor autorităţi sau instituţii publice.

Aliniatul (33) al aceluiaşi text interzice, de asemenea, ca denumirea unei asociaţii să fie identică sau asemănătoare până la confuzie cu denumirea oricărei structuri profesionale constituite în baza legii şi care funcţionează în acord cu aceasta.

Prin urmare, raportat la aceste argumente se apreciază că în cauza de faţă se impune interzicerea folosirii de către pârâtă a denumirii "Uniunea Artiştilor Plastici", pentru eliminarea confuziilor ce se pot crea în rândul maselor între cele două entităţi.

Întrucât din Procesul-verbal încheiat în data de 24 iunie 2012 rezultă că această conduită neloială a fost recunoscută de către preşedintele Uniunii Artiştilor Plastici - Alba Iulia, A., care a şi procedat la distrugerea materialelor întocmite cu însemnele reclamantei, iar în cauză nu s-a demonstrat continuarea acestei activităţi ilicite, instanţa a procedat la respingerea primului capăt de cerere ca rămas fără obiect.

De asemenea a fost respins şi capătul de cerere prin care s-a solicitat acordarea unor despăgubiri, întrucât reclamanta nu a individualizat prejudiciul, nu l-a dovedit şi justificat prin niciun mijloc de probă.

Împotriva acestei sentinţe, pârâta Uniunea Artiştilor Plastici a formulat apel, criticând soluţia pentru nelegalitate şi netemeinicie şi solicitând modificarea în tot a sentinţei atacate, în sensul respingerii acţiunii principale, cu consecinţa declarării nulităţii reclamantei Uniunea Artiştilor Plastici din România, în baza art. 196 din noul C. civ. şi dizolvarea acestei entităţi.

Prin cererea de aderare la apelul pârâtei, formulate în temeiul art. 293 alin. (1) C. proc. civ., reclamanta a solicitat schimbarea în parte a sentinţei civile nr. 571/2006 în ceea ce priveşte soluţia de admitere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului A. şi soluţia de respingere a capătului de cerere privind obligarea Uniunii Artiştilor Plastici Alba - Iulia şi a pârâtului la plata despăgubirilor în cuantum de 10.000 RON pentru prejudiciile create prin contrafacerea mărcii deţinute de către Uniunea Artiştilor Plastici.

Prin decizia civilă nr. 415 din 16 martie 2017 a Curţii de Apel Alba-Iulia, secţia I civilă, apelul principal formulat de pârâtă a fost admis, sentinţa apelată a fost schimbată în parte, în sensul că cererea în contrafacere a fost respinsă ca neîntemeiată; au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei; s-a respins ca nefondată şi cererea de aderare la apel.

Pentru a decide în acest sens, curtea de apel a reţinut că litigiul dedus judecăţii priveşte cererea în contrafacere prin care reclamanta Uniunea Artiştilor Plastici din România, titulară a mărcii individuale combinate-conţinând un element grafic şi elementul verbal "Uniunea Artiştilor Plastici din România" înregistrată conform certificatului nr. X emis de O.S.I.M. pentru clasa de servicii nr. 41 a Clasificării de la Nisa (educaţie, instruire, divertisment, activităţi sportive şi culturale - dosar Tribunalul Bucureşti), a solicitat aplicarea dispoziţiilor art. 36 din Legea nr. 84/1998, cu consecinţa obligării pârâtei Uniunea Artiştilor Plastici cu sediul în Alba Iulia, la încetarea folosirii acestei denumiri şi a ambilor pârâţi la încetarea oricăror acte de contrafacere a mărcii reclamantei, de utilizare a numelui comercial al acesteia, indiferent că activitatea desfăşurată are natură comercială sau nu, precum şi la remedierea încălcărilor drepturilor de proprietate intelectuală.

Se susţine, în esenţă, că prin folosirea fără consimţământul reclamantei a denumirii Uniunea Artiştilor Plastici", pârâţii au încălcat dreptul exclusiv la marcă al reclamantei, drept protejat pentru perioada 05 octombrie 2010 - 05 octombrie 2020, dar şi numele comercial al acesteia, care se bucură şi el de protecţia conferită de Convenţia de la Paris din 1883 pentru protecţia proprietăţii industriale, ratificată de România prin Decretul nr. 1117/1968.

S-a arătat că prin acţiunile de redenumire a entităţii pe care pârâtul A. o conduce "Uniunea Artiştilor Plastici" şi prin cererea de înregistrare a unei mărci care încalcă drepturile de proprietate intelectuală asupra mărcii reclamantei, numelui comercial şi numelui de domeniu, pârâtul a urmărit crearea unei confuzii la nivelul percepţiei publicului şi, în special, a membrilor U.A.P. cu privire la legalitatea funcţionării U.A.P., la raporturile acesteia cu alte uniuni, la dreptul de a emite adeverinţe care să ateste calitatea de membru al unei uniuni de creatori legal constituite, pentru a beneficia de prevederile Legii nr. 8/1996.

Toate aceste activităţi dovedesc intenţia de acaparare a segmentului de piaţă pe care activează reclamanta, profitând de asocierea cu ea pentru a beneficia de drepturi pe care numai reclamanta le are, contrar practicilor loiale.

La dosarul cauzei a fost depus şi certificatul de înregistrare al mărcii individuale combinate cu element grafic şi element verbal "Uniunea Artiştilor Plastici din România", emis de O.S.I.M. pentru clasele NISA de servicii 35 (servicii de promovare a creaţiei intelectual artistice) şi 41 (educaţie, instruire, divertisment, activităţi sportive şi culturale), având număr de depozit şi durata de protecţie a mărcii pentru perioada 19 iulie 2012-19 iulie 2022.

În ceea ce priveşte drepturile de proprietate industrială opuse de părţile cauzei, instanţa de apel a constatat că tribunalul a reţinut că reclamanta este titulara dreptului la marcă cu începere de la 05 octombrie 2010, cu o durată legală a protecţiei de 10 ani, în timp ce pârâta, persoană juridică înfiinţată în baza sentinţei civile nr. 1069/1998 a Tribunalului Alba, ca asociaţie profesională non-profit, în condiţiile Legii nr. 21/1924, avea iniţial denumirea de Filiala Alba a Uniunii Artiştilor Plastici, pentru ca, ulterior, în baza încheierii nr. 1592/CC din 20 august 2012 a Judecătoriei Alba Iulia, denumirea să fie schimbată în "Uniunea Artiştilor Plastici", conform modificărilor aduse actelor constitutive prin Hotărârea Adunării Generale din 30 iunie 2012.

Sub această denumire, pârâta figurează şi în prezent înregistrată în Registrul special al Tribunalului Alba Iulia, precum şi în Registrul Naţional al Ministerului Justiţiei la secţiunea "Uniuni şi grupări de persoane juridice înfiinţate potrivit Legii nr. 21/1924".

S-a mai reţinut că pârâta este titulara unei mărci combinate, având nr. de depozit din 22 ianuarie 2013. În fapt, pârâta a solicitat O.S.I.M. la 22 ianuarie 2013, înregistrarea unei mărci combinate formată dintr-un element grafic şi elementul verbal "U.A.P. Uniunea Artiştilor Plastici!", cerere pentru care s-a emis un aviz de refuz provizoriu şi care a fost respinsă prin decizia nr. 350 din 18 februarie 2014. Contestaţia formulată de către pârâta Uniunea Artiştilor Plastici a fost admisă de Comisia de Contestaţii la 28 octombrie 2014, iar acţiunea promovată de către reclamanta Uniunea Artiştilor Plastici din România împotriva hotărârii Comisiei de Contestaţii a fost respinsă prin sentinţa civilă nr. 227 din 25 februarie 2016, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia V civilă, în Dosar nr. x/3/2014.

Curtea de apel a constatat că deşi a reţinut că pârâta este titulara unei mărci ulterioare, tribunalul nu a abordat acest aspect, ci s-a limitat la analiza conflictului dintre marca reclamantei şi numele comercial al pârâtei, reţinând incidenţa jurisprudenţei Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (cazul C-17/06 Celine-decizia cadru în materie), precum şi aplicabilitatea dispoziţiilor Legii nr. 22/2014 de modificare a O.G. nr. 26/2000. A concluzionat că în speţă sunt întrunite condiţiile contrafacerii, în raport de varianta normativă prev. de art. 36 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 84/1998, motiv pentru care s-a dispus interzicerea folosirii de către pârâtă a denumirii "Uniunea Artiştilor Plastici" în desfăşurarea activităţii acesteia.

Instanţa de apel a constatat că, în schimb, tribunalul nu a analizat în mod efectiv apărarea pârâtei privitoare la incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 39 din Legea nr. 84/1998, care stabilesc limitele dreptului asupra mărcii:

"

(1) Titularul mărcii nu poate cere să se interzică unui terţ să folosească în activitatea sa comercială: a) numele, denumirea sau adresa/sediul titularului; (2) dispoziţiile alin. (1) sunt aplicabile cu condiţia ca folosirea de către un terţ a elementelor prevăzute la litera a) să fie conformă bunelor practici din domeniul industrial sau comercial."

Noţiunea de "bune practici în domeniul industrial ori comercial" nu este definită de legiuitor, dar aprecierea privind respectarea bunelor practici se poate face şi în raport de prevederile Legii nr. 11/1991, care obligă comercianţii să-şi exercite activitatea cu bună credinţă potrivit uzanţelor, cu respectarea intereselor consumatorilor şi a cerinţelor concurenţei loiale.

În speţă, marca de care reclamanta s-a prevalat a fost înregistrată pentru clasa 41 de servicii a clasificării de la NISA, iar serviciile în legătură cu care marca a fost folosită de către pârâtă s-a probat că sunt similare celor ale reclamantei. Cu toate acestea, instanţa de apel a apreciat că nu se poate reţine o încălcare a practicilor loiale în domeniul comercial, odată ce pârâta, prin reprezentantul său, şi-a afirmat în mod constant identitatea în raport de reclamantă şi activităţile acesteia. Cu alte cuvinte, utilizarea propriei denumiri parte a mărcii "Uniunea Artiştilor Plastici din România" nu se poate reţine ca fiind susceptibilă de a aduce atingere funcţiei esenţiale a mărcii de a garanta deţinătorului provenienţa serviciilor.

Argumentele reclamantei, însuşite de prima instanţă, conform cărora, prin utilizarea numelui comercial ca semn, s-ar crea confuzie la nivelul membrilor Uniunii Artiştilor Plastici din România, au fost înlăturate de instanţa de apel, întrucât riscul de confuzie trebuie să vizeze consumatorii. Nici acţiunile de contestare a legalităţii funcţionării U.A.P.R. şi a statutului său de utilitate publică, nu pot justifica admiterea unei acţiuni în contrafacere în condiţiile Legii nr. 84/1998.

Cât priveşte argumentul recunoaşterii activităţilor neloiale de către reprezentantul pârâtei din procesul - verbal încheiat de către părţi la 24 iunie 2012, Curtea de apel a constatat că acesta a fost încheiat anterior modificării denumirii pârâtei prin încheierea nr. 1592/CC din 20 august 2012, pronunţată de Judecătoria Alba Iulia în Dosar nr. x/176/2012.

Totodată, s-a apreciat că prima instanţă ar fi trebuit să dea eficienţă verificărilor efectuate de către O.S.I.M., în procedura înregistrării mărcii "U.A.P. Uniunea Artiştilor Plastici!", a riscului de confuzie dintre marca reclamantei şi marca ulterioară ce conţine numele comercial al pârâtei. Astfel, reclamanta a solicitat O.S.I.M. ca în cadrul soluţionării pe fond a cererii de înregistrate a mărcii "U.A.P. Uniunea Artiştilor Plastici!", formulată de pârâtă la 22 ianuarie 2013 sub nr. depozit, să dispună refuzul înregistrării acesteia, având în vedere prevederile art. 2 alin. (1) coroborate cu art. 6 şi art. 8 din Convenţia de la Paris, precum şi dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a), raportat la prevederile art. 2 din Legea nr. 84/1998.

Decizia O.S.I.M. nr. 350 din 18 februarie 2014 a fost contestată de către pârâtă, iar prin hotărârea din 28 octombrie 2014, Comisia de Contestaţii O.S.I.M. a admis contestaţia. Într-o atare situaţie, soluţia instanţei de fond de interzicere a utilizării de către pârâtă a numelui comercial este netemeinică, în condiţiile actualei acţiuni în contrafacere.

Pentru toate aceste considerente, instanţa de apel a apreciat că soluţia dată de tribunal cererii reclamantei de încetare a folosirii de către pârâtă a denumirii "Uniunea Artiştilor Plastici" în desfăşurarea tuturor activităţilor este greşită, urmând a fi schimbată.

Cât priveşte criticile apelantei-pârâte referitoare la modul de soluţionare a excepţiilor lipsei calităţii de reprezentant a domnului D., lipsei procedurii prealabile şi lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, Curtea de apel a constatat că acestea sunt nefondate pentru considerentele ce vor urma.

Contrar susţinerilor apelantei-pârâte, domnul D., la momentul înregistrării cererii de chemare în judecată la Tribunalul Bucureşti (18 decembrie 2012), avea calitatea de reprezentant al reclamantei conform statutului acesteia, fiind ales în funcţia de preşedinte al Uniunii Artiştilor Plastici din România în şedinţa Adunării Generale din data de 31 martie 2012. În această calitate, a semnat cererea de chemare în judecată şi a încheiat contractul de asistenţă juridică din 09 mai 2013, prin care avocaţii din cadrul SCA E. au fost mandataţi să o reprezinte pe reclamantă în toate litigiile purtate în contradictoriu cu pârâta şi reprezentantul acesteia. Calitatea de reprezentant al reclamantei a fost deţinută de preşedintele acesteia pe tot parcursul judecăţii, fiind reales în această funcţie în şedinţa Adunării Generale din data de 29 octombrie 2016.

În mod corect instanţa de fond a reţinut că în speţă nu sunt întrunite cerinţele art. 7201 C. proc. civ. de la 1865, în vigoare la data formulării cererii de chemare în judecată, care să impună îndeplinirea procedurii prealabile, natura litigiului fiind esenţialmente civilă.

S-a apreciat că în mod corect au fost soluţionate de către instanţă şi excepţiile lipsei capacităţii procesuale de folosinţă şi a lipsei capacităţii procesuale active.

Susţinerile apelantei pârâte potrivit cărora reclamanta nu are capacitate, funcţionând vădit ilegal, fără acte de înfiinţare, reiterează chestiuni asupra cărora s-a statuat cu putere de lucru judecat prin decizia nr. 2490/2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă.

Respingând recursul formulat de Uniunea Artiştilor Plastici Alba Iulia împotriva deciziei civile nr. 100/2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, instanţa supremă a arătat că:

"

Înfiinţarea şi legala funcţionare a Uniunii Artiştilor Plastici din România au fost recunoscute prin Decretul nr. 266/1950 privind recunoaşterea Uniunii Artiştilor Plastici din România ca persoană juridică de utilitate publică (…). Intimata-pârâtă nu trebuia să dobândească personalitate juridică deoarece de la data înfiinţării sale acest atribut nu a fost pierdut, neavând regimul juridic al unei asociaţii pentru a se supune dispoziţiilor O.G. nr. 26/2000 şi nefiind necesară înregistrarea sa în registrul asociaţiilor şi fundaţiilor."

Excepţia de nelegalitate a Decretului nr. 266/1950, invocată în prezenta cauză de către apelanta-pârâtă, este inadmisibilă întrucât dispoziţiile Legii nr. 554/2004 pe care se întemeiază nu pot fi aplicate decât actelor administrative unilaterale comunicate sau publicate după data intrării sale în vigoare. În acest sens, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit în mod constant în jurisprudenţa sa, că excepţia de nelegalitate este admisibilă numai pentru actele emise sau adoptate după intrarea în vigoare a Legii nr. 554/2004, din considerente rezultate din aplicarea principiului stabilităţii raporturilor juridice şi din interpretarea sistematică şi istorico-teleologică a legii.

Referitor la solicitarea apelantei-pârâte de constatare a nulităţii persoanei juridice Uniunea Artiştilor Plastici din România în baza art. 196 C. civ., Curtea de apel a constatat că nu reprezintă un mijloc de apărare admisibil a fi utilizat în calea de atac a apelului, conform art. 294 alin. (2) C. proc. civ. de la 1865, ci o veritabilă cerere nouă ce nu poate fi supusă examinării instanţei, direct în apel.

Pentru considerentele ce preced, în limitele arătate, apelul formulat de către pârâta Uniunea Artiştilor Plastici împotriva sentinţei civile nr. 571/2016 a Tribunalului Alba a fost admis, iar în temeiul art. 296 C. proc. civ., sentinţa atacată a fost schimbată în parte, în sensul respingerii acţiunii în contrafacere, ca neîntemeiată; au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei; a fost respins ca nefondat şi apelul în aderare formulat de reclamantă.

Soluţia de respingere a cererii de aderare la apel a fost justificată de faptul că antrenarea răspunderii civile delictuale a pârâtei nu poate fi realizată în condiţiile în care acţiunea în contrafacere a fost respinsă.

Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului A. a fost în mod corect admisă de prima instanţă, odată ce toate acţiunile de contrafacere pe care reclamanta a pretins că acesta le-a efectuat au fost realizate în calitatea lui de reprezentant al pârâtei Uniunea Artiştilor Plastici.

Împotriva deciziei civile nr. 415 din 16 martie 2017 a Curţii de Apel Alba-Iulia, secţia I civilă, a declarat recurs reclamanta Uniunea Artiştilor Plastici din România, fundamentat pe motivele de nelegalitate reglementate de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenta învederează că hotărârea atacată este criticabilă deoarece instanţa de apel a pronunţat soluţia în baza unei motivări inexacte eronate, considerând că atât reclamanta UAP, cât şi pârâta UAP Alba Iulia sunt titulare ale unor mărci individuale combinate înregistrate la O.S.I.M., când, în realitate, numai reclamanta-recurentă UAP este titulara mărcii cu denumirea "Uniunea Artiştilor Plastici din România."

Potrivit doctrinei, motivarea unei hotărâri poate suferi de trei feluri de vicii: să fie inexistentă, să fie inexactă şi să fie insuficientă.

În cazul de faţă, instanţa de apel a reţinut în mod inexact în motivare că UAP Alba Iulia este titulara unei mărci înregistrate, deşi, în realitate, aceasta nu deţine nici măcar în prezent o marcă înregistrată la O.S.I.M.

Soluţia pronunţată în dispozitiv este consecinţa acestor considerente (motivări) greşite, fără legătură cu situaţia reală din dosar, care dovedesc o eronată înţelegere a raporturilor juridice din cauză.

Intimata-pârâtă UAP Alba-Iulia, la data de 22 ianuarie 2012, a formulat în faţa O.S.I.M., sub nr. depozit, o cerere de înregistrare a unei mărci combinate formate dintr-un element figurativ grafic şi denumirea scrisă "UAP Uniunea Artiştilor Plastici", cu ignorarea mărcii deţinute anterior de către UAP.

Recurenta învederează că ea însăşi, în cadrul procedurii de examinare a cererii intimatei de înregistrare a mărcii "UAP Uniunea Artiştilor Plasticii" derulate la O.S.I.M., a formulat opoziţie prin care a solicitat respingerea cererii de înregistrare, având în vedere prevederile art. 2 alin. (1) coroborate cu art. 6 şi art. 8 din Convenţia de la Paris, precum şi dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) raportat la prevederile art. 2 din Legea nr. 84/1998.

Iniţial, O.S.I.M. a pronunţat o hotărâre prin care a emis un aviz de refuz provizoriu în ceea ce priveşte cererea de înregistrare a mărcii solicitată de către UAP Alba Iulia. Ulterior, prin decizia nr. 350 din 18 februarie 2014, în mod corect O.S.I.M. a respins definitiv înregistrarea mărcii "UAP Uniunea Artiştilor Plastici".

Decizia nr. 350 din 18 februarie 2014 a fost contestată de către UAP Alba Iulia în faţa O.S.I.M., care a solicitat "admiterea contestaţiei formulate, modificarea deciziei O.S.I.M. nr. 1009777 din 19 februarie 2014 şi admiterea înregistrării mărcii UAP Uniunea Artiştilor Plastici pentru toate serviciile din clasele 35 şi 41.

Contestaţia a fost admisă de către Comisia de Contestaţii a O.S.I.M. la data de 28 octombrie 1014, ca urmare a modificării denumirii mărcii solicitate de către UAP Alba Iulia din "UAP Uniunea Artiştilor Plastici" în "UAP!".

Chiar şi această soluţie îi conferă UAP Alba Iulia doar dreptul ca noul semn să fie supus în continuare procedurii de examinare de către O.S.I.M., conform art. 22 din Legea nr. 84/1998, nefiind o veritabilă înregistrare a mărcii, conform art. 26 din Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice.

Prin urmare, în opinia recurentei, se impune admiterea recursului împotriva deciziei recurate care reţine mod eronat împrejurarea că UAP Alba Iulia ar fi în prezent titulara unei mărci înregistrate.

În susţinerea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta arată că instanţa de apel a reţinut cu aplicarea greşită a legii că în speţă nu se poate reţine o încălcare a practicilor loiale în domeniul comercial.

În opinia recurentei, din interpretarea per a contrario a dispoziţiilor art. 39 din Legea nr. 84/1998 şi din analiza tuturor probelor aflate la dosarul cauzei, rezultă fără echivoc faptul că, în speţă, este îndeplinită condiţia cerută de legiuitor pentru ca reclamanta UAP, titulară a unei mărci anterioare, să poată interzice intimatei UAP Alba Iulia utilizarea denumirii mărcii "Uniunea Artiştilor Plastici" în activitatea sa comercială, şi anume împrejurarea potrivit căreia utilizarea denumirii "Uniunea Artiştilor Plastici" de către UAP Alba Iulia contravine bunelor practici comerciale.

Prin folosirea denumirii "Uniunea Artiştilor Plastici" de către intimata-pârâtă UAP Alba Iulia se produce o confuzie cu entitatea reclamantă UAP, titulară a mărcii "Uniunea Artiştilor Plastici din România", producându-se astfel prejudicii atât în rândul membrilor UAP, cât şi al persoanelor care vor să devină membri în una din cele două entităţi.

În cazul de faţă, este evidentă existenţa practicilor neloiale uzitate de către UAP Alba Iulia şi A., precum şi conflictul între marcă înregistrată anterior de către UAP (care a devenit recunoscută atât pe plan naţional, cât şi pe plan internaţional, bucurându-se astfel de un renume în domeniul său şi în plan general) şi marca solicitată a fi înregistrată de către UAP Alba Iulia, care conţine o componenta a mărcii deja înregistrate a cărei titulară este UAP; recurenta recurge şi la argumente de practică judiciară.

Se mai susţine de către recurentă că instanţa de apel a reţinut, cu aplicarea greşită a legii că în cauză nu ar exista un risc de confuzie între marca UAP şi marca ulterioară ce conţine numele comercial al UAP Alba Iulia.

Prin hotărârea atacată, Curtea de Apel Alba Iulia a considerat că "instanţa de fond ar fi trebuit să dea eficienţă verificărilor efectuate de către OSIM, în procedura înregistrării mărcii U.A.P. Uniunea Artiştilor Plastici, a riscului de confuzie dintre marca reclamantei şi marca ulterioară ce conţine numele comercial al pârâtei."

Astfel, instanţa de apel a constatat că reclamanta a solicitat O.S.I.M. ca în cadrul soluţionării pe fond a cererii de înregistrate a mărcii «U.A.P. Uniunea Artiştilor Plasticii», formulată de pârâtă la 22 ianuarie 2013, să dispună refuzul înregistrării acesteia, având în vedere prevederile art. 2 alin. (1) coroborate cu art. 6 şi art. 8 din Convenţia de la Paris, precum şi dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a), raportat la prevederile art. 2 din Legea nr. 84/1998.

Decizia O.S.I.M. nr. 350 din 18 februarie 2014 a fost contestată de către pârâtă, iar prin hotărârea din 28 octombrie 2014, Comisia de Contestaţii O.S.I.M. a admis contestaţia într-o atare situaţie, soluţia instanţei de fond de interzicere a utilizării de către pârâtă a numelui comercial este netemeinică în condiţiile actualei acţiuni în contrafacere.

Pentru toate aceste considerente, soluţia dată de tribunal cererii reclamantei de încetare a folosirii de către pârâta a denumirii «Uniunea Artiştilor Plastici» în desfăşurarea tuturor activităţilor este greşită, urmând a fi schimbată."

Recurenta susţine că acest raţionament al instanţei de apel este eo ipso unul eronat, întrucât (i) pe de o parte, UAP Alba Iulia nu este nici în prezent titulara unei mărci înregistrate la O.S.I.M. şi (ii) pe de altă parte, în prezent UAP Alba Iulia solicită în faţa O.S.I.M. înregistrarea unei mărci individuale combinate cu denumirea "UAP!" şi cu un semn grafic care, de asemenea, încalcă dreptul de proprietate asupra mărcii deţinut de către recurenta-reclamantă.

Astfel, prin încercările repetate ale UAP Alba Iulia de a înregistra o marcă cu denumire similară, prescurtată - UAP, se creează premisele încălcării dreptului de proprietate asupra mărcii anterioare deţinute de către UAP - Uniunea Artiştilor Plastici din România şi crearea unei vădite stări de confuzie în rândul publicului, nu numai în rândul membrilor sau a potenţialilor membri ai UAP, întrucât cele două mărci privesc şi aceleaşi servicii din clasele Nisa, anume clasele 35 şi 41.

Prin solicitarea de înregistrare a mărcii "UAP!", intimata UAP Alba Iulia urmăreşte în mod vădit producerea unei confuzii la nivelul publicului larg cu privire la identitatea, existenţa şi legalitatea funcţionării UAP - ca uniune de artişti plastici cu statut de utilitate publică şi notorietate recunoscută atât pe plan intern, cât şi internaţional, precum şi cu privire la dreptul de proprietate asupra mărcii anterior înregistrate a reclamantei.

Astfel, prin solicitarea de înregistrare a mărcii "UAP!", UAP Alba Iulia încalcă nu numai dreptul exclusiv la marca al UAP, dar şi numele comercial al recurentei-reclamante UAP. După cum se poate observa în mod facil, la o simplă analiză a celor două mărci, marca solicitată a fi înregistrată de către UAP Alba Iulia, respectiv "UAP", reprezintă o prescurtare a componentelor denumirii mărcii "Uniunea Artiştilor Plastici din România", al cărei unic titular este UAP.

În ceea ce priveşte elementele verbale, cele două mărci captează atenţia publicului prin sintagma-cheie "Uniunea Artiştilor Plastici", aceste cuvinte reprezentând chintesenţa ambelor mărci.

Diferenţele dintre cele două mărci nu sunt percepute de către publicul larg, întrucât marca "UAP" reprezintă doar o prescurtare a iniţialelor cuvintelor din care este compusă marca "Uniunea Artiştilor Plastici din România."

Şi din perspectivă vizuală cele două mărci sunt greu de diferenţiat, întrucât ambele reproduc grafic aceeaşi sintagmă "Uniunea Artiştilor Plastici", în format extins sau prescurtat, care reprezintă elementul central al ambelor mărci.

În plus, având în vedere şi faptul că, cele două mărci sunt similare şi se referă la serviciile protejate din clasele 35 şi 41 ale Clasificării de la Nisa, nu pot fi diferenţiate de către publicul căruia li se adresează.

Critici privind soluţia Curţii de Apel Alba Iulia în ceea ce priveşte respingerea apelului incident, formulat de către reclamanta UAP.

În ceea ce priveşte calitatea procesuală pasivă a pârâtului A., recurenta învederează că a arătat în cuprinsul cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost modificată, că înţelege să se judece atât cu entitatea denumită Uniunea Artiştilor Plastici din Alba Iulia, cât şi cu A., în temeiul răspunderii civile delictuale, pentru acte de contrafacere a mărcii sale "Uniunea Artiştilor Plastici din România" şi pentru încălcarea drepturilor de proprietate intelectuală asupra numelui comercial folosit fără drept de către U.A.P. Alba Iulia A.

Potrivit dreptului comun în materia răspunderii civile delictuale, UAP avea posibilitatea de a se îndrepta atât împotriva entităţii UAP Alba Iulia - ca entitate folosită de către A. drept paravan în săvârşirea actelor frauduloase de contrafacere, fie împotriva acesteia şi a lui A. în mod solidar, fie în mod direct împotriva lui A., ca persoană direct răspunzătoare pentru fapta proprie potrivit art. 92 din Legea nr. 84/1998 raportat la prevederile art. 998 - 999 C. civ. de la 1864 şi art. 1357 C. civ.

În cuprinsul acţiunii şi din întreg probatoriul administrat pe fondul cauzei, UAP a arătat care sunt faptele proprii ale lui A., care justifică menţinerea acestuia în proces.

În aceste condiţii, cele reţinute de instanţele de fond, potrivit cărora A. nu ar avea calitate procesuală pasivă în prezentul litigiu, nu pot fi menţinute de către instanţa de control judiciar.

Recurenta susţine că şi cererea sa de acordare a despăgubirilor era întemeiată (a doua critică din motivele apelului în aderare).

În faţa instanţelor de fond, recurenta a dovedit că sunt întrunite pe deplin toate condiţiile pentru angajarea răspunderii civile delictuale a lui A. şi a UAP Alba Iulia pentru fapta proprie, respectiv: fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu, precum şi vinovăţia autorului.

Potrivit doctrinei, prin fapta ilicită se înţelege "orice faptă prin care, încălcându-se normele dreptului obiectiv, sunt cauzate prejudicii dreptului subiectiv aparţinând unei persoane."

Principiul de drept obiectiv la care urmează a se raporta, în ultimă analiză, legalitatea faptelor lui A. şi a UAP Alba Iulia este cel potrivit căruia nimănui nu îi este permis să aducă atingere prin fapta sa drepturilor subiective ale altor persoane.

Astfel, art. 1349 din noul C. civ. reglementează obligaţia generală de a nu vătăma sau prejudicia altă persoană, prin orice "atingere (...) a drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane" şi prevede ca sancţiune pentru cel vinovat de a "răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral."

Prin utilizarea denumirii "Uniunea Artiştilor Plastici" care încalcă drepturile de proprietate intelectuală asupra mărcii anterioare deţinute de către recurenta UAP, asupra numelui comercial şi a numelui de domeniu, A. şi UAP Alba Iulia au urmărit şi acceptat crearea unei confuzii la nivelul percepţiei publicului şi, în special, a membrilor UAP cu privire la legalitatea funcţionării UAP, la raportul acesteia cu alte uniuni, la conducerea UAP, la dreptul acesteia de a emite adeverinţe care să ateste calitatea de membru al unei uniuni de creatori legal constituite a artiştilor plastici înscrişi, pentru a beneficia de prevederile Legii nr. 8/1996.

Denumirea socială este privită ca o componentă a datelor de identificare ale unei societăţi comerciale, asociaţii, inclusiv uniune sau asociaţie profesională, cu atât mai mult cu cât aceasta este înfiinţată prin lege.

Potrivit Convenţiei de la Paris numele comercial constituie obiectul protecţiei proprietăţii industriale - art. 2 alin. (1). Conform aceleiaşi Convenţii, numele comercial va fi protejat în toate ţările Uniunii, fără obligaţia de depunere sau de înregistrare, indiferent de faptul dacă el face sau nu parte dintr-o marcă de fabrică sau de comerţ (art. 8). Ca urmare, numele comercial de "Uniunea Artiştilor Plastici din România" beneficiază de protecţia Convenţiei de la Paris, independent de faptul că acesta face parte din marca "Uniunea Artiştilor Plastici din România" înregistrată de UAP în anul 2001.

În continuarea motivelor de recurs, recurenta reia susţinerile din cuprinsul cererii de chemare în judecată şi a cererii completatoare în ceea ce priveşte descrierea faptelor de contrafacere pretins săvârşite de A. şi de către UAP Alba Iulia, deja redate în expozeul prezentei decizii.

Se mai arată că, totodată, şi la nivelul percepţiei auditive şi conceptuale, orice terţă persoană, care va vedea/citi/auzi expresia "Uniunea Artiştilor Plastici" în mod rezonabil nu ar putea face distincţie între cele două entităţi, entitatea UAP şi entitatea condusă de A., UAP Alba Iulia.

Prejudiciul constă în consecinţele negative de natură patrimonială sau nepatrimonială, efectele negative suferite de o persoană, ca urmare a faptei ilicite săvârşite de o altă persoană. Pentru a putea lua naştere obligaţia de dezdăunare în sarcina unei părţi, prejudiciul invocat trebuie să existe în realitate, să aibă o existenţă incontestabilă, certă din punct de vedere juridic şi să nu fi fost reparat încă.

În cauza dedusă judecăţii, prejudiciul suferit de către recurenta UAP constă în lezarea dreptului la nume/denumire, precum şi a dreptului de proprietate intelectuală asupra mărcii "Uniunea Artiştilor Plastici din România" prin faptele ilicite întreprinse de către A. şi UAP Alba Iulia.

În cuprinsul certificatului de înregistrare al mărcii, se precizează în mod expres faptul că dreptul asupra mărcii având denumirea "Uniunea Artiştilor Plastici din România" aparţine exclusiv UAP.

Prin (a) folosirea părţii celei mai recognoscibile a Mărcii, constând în cuvintele "Uniunea Artiştilor Plastici", prin (b) folosirea numelui comercial şi prin (c) acţiunile lui A. privind modificarea elementelor esenţiale relativ la identitatea şi existenţa Filialei din Alba Iulia a UAP şi transformarea acesteia în entitatea denumită "Uniunea Artiştilor Plastici", UAP Alba Iulia şi A. au urmărit producerea unei confuzii la nivelul publicului în ceea ce priveşte identitatea, existenţa şi legalitatea funcţionării UAP - ca uniune de artişti plastici cu statut de utilitate publică şi notorietate recunoscută atât pe plan intern, cât şl internaţional.

Prin folosirea denumirii "Uniunea Artiştilor Plastici" de către A. şi entitatea condusă de acesta, UAP Alba Iulia, se încalcă dreptul exclusiv la marcă al recurentei UAP, dar şl numele comercial al acesteia, care se bucură de protecţia Convenţiei de la Paris.

Prin redenumirea entităţii conduse de către A. în "Uniunea Artiştilor Plastici" şi prin cererea de înregistrare a unei mărci care încalcă drepturile de proprietate intelectuală asupra mărcii deţinute de UAP, a numelui comercial şi a numelui de domeniu, A. şi UAP Alba Iulia au urmărit şi au acceptat crearea unei confuzii între cele două entităţi la nivelul percepţiei publicului larg.

Cu privire la aprecierea cuantumului prejudiciului moral încercat de către UAP, recurenta arată că potrivit jurisprudenţei s-a apreciat că "în lipsa unor criterii legale de stabilire a cuantumului daunelor morale cuvenite în cazul îndeplinirii condiţiilor răspunderii civile delictuale, fixarea acestui cuantum rămâne la aprecierea instanţei. Potrivit aceleaşi decizii de speţă "Înalta Curte a constatat că daunele morale acordate reclamanţilor sunt rezultatul unei aprecieri rezonabile şi echitabile de natură să ofere o anumită satisfacţie compensatorie pentru prejudiciul moral suferit."

Pentru antrenarea răspunderii civile delictuale este necesar ca între fapta ilicită şi prejudiciu să existe o legătură de cauzalitate; prejudiciul trebuie să fie urmarea cauzală directă a faptei ilicite a unei alte persoane.

În situaţia de faţă, legătura de cauzalitate între faptele ilicite şi prejudiciu, având în vedere ca este vorba de producerea unui prejudiciu moral, rezultă ex re, din însăşi săvârşirea faptelor.

Vinovăţia lui A. şi a UAP Alba Julia rezultă din săvârşirea cu intenţie a faptelor ilicite descrise, A. şi UAP Alba Iulia având în permanenţă reprezentarea prejudiciilor aduse UAP.

A. şi UAP Alba Iulia au continuat săvârşirea faptelor ilicite în pofida notificărilor primite anterior de la reclamantă, prin care UAP le solicitaseră să înceteze toate faptele ilicite întreprinse, care afectau dreptul de proprietate asupra mărcii UAP.

Pentru toate aceste motive, în mod cert se impunea admiterea cererii de aderare la apel privind obligarea UAP Alba Iulia şi a lui A. la plata despăgubirilor băneşti în cuantum de 10.000 RON, aferente utilizării fără drept a componentei "Uniunea Artiştilor Plastici" din denumirea mărcii "Uniunea Artiştilor Plastici din România" a cărei unică titulară este recurenta-reclamantă UAP.

Intimaţii-pârâţi A. şi Uniunea Artiştilor Plastici din Alba Iulia au formulat întâmpinare la motivele de recurs ale reclamantei, prin care au invocat mai multe excepţii procesuale şi au făcut următoarele susţineri:

Excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a reclamantei prin raportare la cele stabilite prin decizia civilă nr. 1118 din 31 martie 2000, pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie, secţia civilă, în Dosar nr. x/1999, prin care s-a constatat că Uniunea Artiştilor Plastici nu a dobândit personalitate juridică, în condiţiile legii; consecutiv, s-a invocat şi excepţia lipsei capacităţii procesuale de exerciţiu; excepţia nulităţii cererii de chemare în judecată faţă de cele statuate prin Decizia nr. 9/2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent pentru dezlegarea unor chestiuni de drept; excepţia lipsei calităţii de reprezentant pentru reclamantă a numitului D., semnatarul contractului de asistenţă juridică; excepţia tardivităţii declarării apelului; pe fond, s-a solicitat respingerea acţiunii, prin menţinerea deciziei atacate.

Prin notele de şedinţă din 18 septembrie 2017, intimata-pârâtă reiterează excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a reclamantei faţă de cele statuate prin decizia civilă nr. 172A/2017, pronunţată în Dosar nr. x/176/2014 a Tribunalului Alba; în subsidiar, intimata a arătat că recursul reclamantei este inadmisibil şi tardiv, excepţii nemotivate de intimată.

Recurenta-reclamantă a depus la dosar un set de înscrisuri, conform opisului de la dosar recurs.

Conform menţiunilor din practicaua prezentei decizii, dintre excepţiile invocate de către intimaţi, Înalta Curte a soluţionat numai excepţia tardivităţii declarării recursului, astfel încât vor fi analizate cu prioritate celelalte excepţii invocate de către intimaţi prin actele de procedură formulate în cauză.

Excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă, excepţia lipsei capacităţii procesuale de exerciţiu şi excepţia lipsei calităţii de reprezentant al reclamantei în persoana numitului F., preşedinte al Uniunii Artiştlor Plastici din România cu sediul în Bucureşti sunt excepţii procesuale de fond şi de procedură absolute care au invocate explicit sau implicit de către pârâţi în faţa primei instanţe.

Astfel primele două excepţii au fost analizate de prima instanţă pe baza susţinerilor subsumate de către pârâţi excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, întrucât în susţinerea acesteia s-a arătat de către pârâţi că reclamanta este o entitate care nu a dobândit personalitate juridică potrivit legii, susţinere de natură a argumenta atât excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă (invocată explicit în faţa primei instanţe), cât şi şi excepţia lipsei capacităţii procesuale de exerciţiu (analizată implicit prin soluţionarea excepţiei lipsei calităţii procesuale active).

În plus, o persoană juridică fără capacitate procesuală de folosinţă (deci care nu are calitatea de subiect de drept) nu ar putea avea capacitate procesuală de exerciţiu (capacitatea de a încheia acte juridice care să angajeze în mod valabil persoana juridică însăşi), distincţie ce rezultă şi din dispoziţiile art. 41 şi 42 C. proc. civ.

Excepţia lipsei calităţii de reprezentant a numitului F. a fost invocată şi analizată ca atare de prima instanţă, pe temeiul art. 161 C. proc. civ., excepţia fiind respinsă ca nefondată; soluţia dată excepţiei a fost confirmată în apel, având în vedere constatarea instanţelor de fond cu privire la calitatea domnului F. de preşedinte al Uniunii Artiştilor Plastici din România cu sediul în Bucureşti, calitate avută atât la data formulării cererii de chemare în judecată (18 decembrie 2012, calitate în care a fost ales în cadrul Adunării Generale a UAP din 31 martie 2012) cât şi pe tot parcursul soluţionării cauzei (confirmarea în calitatea de preşedinte, având loc. în Adunarea generală din 29 octombrie 2016).

Aşa cum s-a arătat, soluţionarea de către prima instanţă a excepţiilor menţionate a fost criticată de către pârât prin motivele apelului principal pe care l-a formulat împotriva sentinţei tribunalului, iar soluţia de respingere a acestora a fost confirmată de instanţa de apel.

În consecinţă, chiar dacă regimul juridic de invocare a acestor excepţii absolute permite invocarea lor în orice etapă procesuală, aceasta nu înseamnă că ele ar putea fi reiterate în fiecare etapă procesuală; modalitatea prin care ele pot fi repuse în discuţie, odată invocate şi soluţionate în faţa unei instanţe legal învestite pe parcursul soluţionării cauzei, nu poate fi decât exercitarea căii de atac împotriva soluţiei date acestora de instanţa în faţa căreia au fost ridicate, condiţie îndeplinită de către pârâţi prin criticarea respingerii excepţiilor, prin intermediul motivelor apelului declarat împotriva sentinţei primei instanţe.

În ceea ce priveşte însă etapa procesuală a recursului, având în vedere regula anterior menţionată, intimaţii-pârâţi se află doar în poziţia de a le reitera în faţa instanţei de recurs prin intermediul întâmpinării formulate la motivele de recurs ale reclamantei, ceea ce nu este admisibil în absenţa unui recurs al acestora împotriva deciziei curţii de apel.

Ca atare, Înalta Curte constată că în ceea ce priveşte soluţia de respingere a acestor excepţii procesuale, decizia instanţei de apel este intrată sub autoritatea de lucru judecat, întrucât nu a fost formulat recurs cu privire la acestea.

Pe lângă aceste trei excepţii, intimaţii au mai invocat prin întâmpinare şi note de şedinţă depuse în faţa Înaltei Curţi şi excepţia nulităţii cererii de chemare în judecată faţă de cele statuate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 9/2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, cu privire la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 84 alin. (1) C. proc. civ., excepţia inadmisibilităţii recursului promovat de reclamantă şi excepţia tardivităţii apelului reclamantei, excepţii nemotivate.

Nici aceste excepţii procesuale nu pot fi primite.

Excepţia nulităţii cererii de chemare în judecată, argumentată pe incidenţa celor dezlegate prin Decizia nr. 9/2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, va fi respinsă întrucât această decizie a fost pronunţată în interpretarea şi aplicarea unui text din noul C. proc. civ. (Legea nr. 134/2010, în vigoare de la 15 februarie 2013), în timp ce prezentul litigiu, pornit fiind în anul 2012, este supus C. proc. civ. de la 1865, potrivit celor prevăzute de art. 24 din noul C. proc. civ. şi art. 3 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010; mai mult decât atât, în vechiul C. proc. civ. nu existau dispoziţii distincte cu privire la reprezentarea convenţională a persoanelor juridice în procesul civil, corespunzătoare prevederilor interpretate prin menţionata Decizie nr. 9/2016.

Nici excepţia inadmisibilităţii recursului promovat de reclamantă nu poate fi primită, excepţie pe care, de altfel, intimaţii nu au motivat-o; recursul declarat de reclamantă reprezintă o cale de atac prevăzută de lege în materia de referinţă în cauză - acţiune în contrafacerea unei mărci -, astfel cum rezultă din interpretarea prevederilor art. 88 alin. (3) din Legea nr. 84/1998 coroborate cu cele ale art. 299 şi art. 4 pct. 1 C. proc. civ.

Excepţia tardivităţii apelului incident formulat de reclamantă în faţa curţii de apel este şi ea nefondată, având în vedere că cererea de aderare la apel a fost formulată de reclamantă, cu deplina respectare a termenului prevăzut de art. 293 C. proc. civ. (până la prima zi de înfăţişare în apel, care a fost termenul din 9 februarie 2017, potrivit art. 134 C. proc. civ., întrucât la 12 ianuarie 2017 au fost comunicate motivele de apel ale pârâţilor).

Recursul formulat de reclamantă este fondat, potrivit celor ce succed.

Din perspectiva motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenta reclamantă a susţinut că motivarea instanţei de apel este inexactă, întrucât în mod eronat s-a reţinut că atât reclamanta, cât şi pârâta UAP Alba Iulia sunt titulare ale unor mărci individuale combinate, situaţia de fapt corectă a cauzei revelând că numai reclamanta este titulară de mărci înregistrate: marca din 5 octombrie 2010 pentru clasa 41 de servicii şi marca din 19 iulie 2012 pentru clasele de servicii 35 (servicii de promovare a creaţiei intelectual artistice) şi 41 (educaţie, instruire, divertisment, activităţi sportive şi culturale) ale Clasificării de la Nisa, în timp ce pârâta nu deţine un astfel de drept de proprietate intelectuală.

Înalta Curte constată că motivul de recurs reglementate de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. are în vedere situaţia în care hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii, iar nu greşita reţinere a situaţiei de fapt.

În consecinţă, se apreciază că cele arătate de către recurentă nu pot fi încadrate în această teză de nelegalitate, întrucât decizia recurată cuprinde motivele pe care se sprijină, iar pe de altă parte nici nu au fost identificate motive contradictorii ori străine de natura pricini.

Instanţei de recurs nu îi este permisă reaprecierea situaţiei de fapt după abrogarea motivului de recurs ce era reglementat de art. 304 pct. 11 C. proc. civ. prin O.U.G. nr. 138/2000, cenzura exercitată de instanţa de recurs fiind exclusiv una de legalitate pentru motivele expres şi limitativ prevăzute de art. 304 pct. 1-9.

Pe de altă parte, Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă susţine în mod corect că o atare concluzie greşită cu privire la calitatea al pârâtei UAP din Alba Iulia de titular al unei mărci înregistrate, identificată în cuprinsul deciziei recurate ca fiind marca din 22 ianuarie 2013, decurge din greşita interpretare şi aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 84/1998.

Astfel, Înalta Curte constată că instanţa de apel a dat semnificaţia de publicare a înregistrării mărcii, publicării cererii de înregistrare formulate de pârâta UAP din Alba Iulia.

Cele două noţiuni reprezintă etape administrative distincte în procedura de înregistrarea a unei mărci ce se derulează în faţa O.S.I.M.

Art. 17 din Legea nr. 84/1998 reglementează publicarea cererii de înregistrare a mărcii, astfel: "Cererea de înregistrare a mărcii având dată de depozit se publică, în format electronic, în maximum 7 zile de la data depunerii, în condiţiile prevăzute de regulamentul de aplicare a prezentei legi", în timp ce art. 26 alin. (1) din acelaşi act normativ prevede: "(1) Dacă în urma examinării cererii, potrivit prevederilor art. 22 şi 24, se constată îndeplinirea condiţiilor legale, O.S.I.M. decide înregistrarea mărcii. Marca se publică în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială, în format electronic, în maximum două luni de la data deciziei de înregistrare, iar O.S.I.M. eliberează certificatul de înregistrare a mărcii numai după plata taxei de publicare şi eliberare."

În consecinţă, Înalta Curte constată că instanţa de apel a dat înscrisului din dosarul de apel semnificaţia juridică a publicării înregistrării mărcii, unui înscris ce nu reprezenta decât dovada publicării cererii de înregistrare; ca atare, s-a făcut o greşită aplicare a prevederilor art. 26 alin. (1) din Legea mărcilor unei situaţii ce era reglementată şi intra în domeniul de aplicare al art. 17 din Legea nr. 84/1998.

Având în vedere cele anterior arătate, Înalta Curte apreciază că cele susţinute de recurentă sunt susceptibile de încadrare în ipoteza de nelegalitate reglementată de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., iar nu de art. 304 pct. 7, reţinându-se caracterul fondat al acestui motiv de recurs, astfel recalificat în temeiul art. 306 alin. (3) C. proc. civ.

Într-o corectă aplicare a legii, intimata-pârâtă nu se află în situaţia de a opune recurentei-reclamante o marcă înregistrată, aceasta fiind numai în cursul unei proceduri de înregistrare a unui semn solicitat a fi apropriat ca marcă, astfel cum acesta a fost precizat în cursul soluţionării contestaţiei sale formulate împotriva deciziei nr. 350 din 18 februarie 2014 prin care a fost admisă opoziţia reclamantei, contestaţie ce a fost admisă de Comisia de Contestaţii din cadrul O.S.I.M. prin Hotărârea (nr. ilizibil) din 28 octombrie 2014 (dosar recurs, depusă şi în etapele procesuale anterioare), ca urmare a modificării semnului solicitat spre înregistrare de către UAP Alba Iulia din "UAP Uniunea Artiştilor Plastici" în "UAP!", semn combinat.

De altfel, prin dispozitivul Hotărârii Comisiei de Contestaţii s-a dispus: "Desfiinţează Decizia de respingere nr. 350 din 18 februarie 2014 şi, pe cale de consecinţă, dispune continuarea procedurilor de înregistrare a mărcii cu nr. de depozit pentru servicii din clasele 35 şi 41, pentru care a fost solicitată la înregistrare, având reprezentarea grafică depusă în contestaţie", ceea ce confirmă lipsa calităţii intimatei UAP din Alba Iulia de titular al mărci înregistrate, potrivit celor susţinute de recurentă.

În dezvoltarea motivului de recurs încadrat de recurentă însăşi în ipoteza de la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., s-a susţinut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 39 din Legea nr. 84/1998, întrucât instanţa de apel a concluzionat că actele de utilizare a mărcii reclamantei nu constituie o încălcare a practicilor loiale în domeniul comercial.

În evaluarea acestui motiv de recurs, Înalta Curte constată că cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă a fost analizată de instanţa de apel pe temeiul art. 36 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 84/1998.

Potrivit textului menţionat:

"(2) Titularul mărcii poate cere instanţei judecătoreşti competente să interzică terţilor să folosească, în activitatea lor comercială, fără consimţământul său:

b) un semn pentru care, datorită faptului că este identic sau asemănător cu o marcă şi din cauză că produsele sau serviciile cărora li se aplică marca sunt identice sau similare, există un risc de confuzie în percepţia publicului, incluzând riscul de asociere între semn şi marcă."

Prin urmare, în analiza unei cereri în contrafacere, întemeiată pe această normă era necesară verificare condiţiilor pe care aceasta le conţine:

- constatarea identităţii sau similarităţii dintre marcă şi semnul utilizat de terţ;

- constatarea identităţii sau similarităţii între produsele şi serviciile cărora li se aplică marca şi cele pentru care terţul utilizează semnul;

- existenţa riscului de confuzie, incluzând şi riscul de asociere între semn şi marcă.

Înalta Curte constată însă că o atare analiză nu poate fi identificată în cuprinsul deciziei recurate, astfel încât să fie posibilă exercitarea controlului de legalitate, pe baza criticilor susţinute de recurentă.

Astfel, curtea de apel nu a arătat explicit dacă mărcile reclamantei şi semnul utilizat de pârâtă există identitate sau similaritate; consecutiv, în ipoteza similarităţii, şi în acord cu jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, nu s-a stabilit nici gradul de similaritate dintre marcă şi semn şi nici nu a luat în considerare celelalte consecinţe desprinse din jurisprudenţa Curtea de Justiţie a Uniunii Europene pe care le antrenează eventualul nivel de similaritate reţinut.

Nici cea de-a doua condiţie nu a fost analizată de instanţa de apel cu privire la stabilirea identităţii sau similaritărţii între serviciile pentru care reclamanta deţine marca protejată - clasele 35 şi 41 ale Clasificării de la Nisa şi eventualele servicii pentru care pârâta UAP din Alba Iulia utilizează în mod concret marca reclamantei şi nici cum este eventual utilizat semnul de către pârâtă; mai mult decât atât, instanţa de apel nu a arătat care sunt actele de folosire a mărcii pe care le-a reţinut ori le-a avut în vedere atunci când a făcut aplicarea excepţiei prevăzute de art. 39 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 84/1998 pentru a dispune în sensul respingerii cererii în contrafacere; de asemenea, nu s-a arătat dacă pârâta realizează eventuale acte de folosire a mărcii reclamantei în activitatea sa comercială, ceea ce se constituia în premisa necesară aplicării art. 39 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) din legea mărcilor.

Potrivit textelor enunţate: "(1) Titularul mărcii nu poate cere să se interzică unui terţ să folosească în activitatea sa comercială:

a) numele/denumirea sau adresa/sediul titularului; (...).

(2) Dispoziţiile alin. (1) sunt aplicabile cu condiţia ca folosirea de către un terţ a elementelor prevăzute la lit. a) şi c) să fie conformă bunelor practici din domeniul industrial ori comercial."

O astfel de demonstraţie juridică era necesară întrucât, astfel cum s-a reţinut în cauză, intimata UAP din Alba Iulia este constituită ca persoană juridică prin sentinţa civilă nr. 1069/1998 a Tribunalului Alba, în temeiul Legii nr. 21/1924 sub denumirea Fliliala din Alba Iulia a Uniunii Artiştilor Plastici; ulterior, în anul 2012, pârâta şi-a schimbat denumirea în Uniunea Artiştilor Plastici, înregistrând aceste modificări, potrivit încheierii nr. 1592/CC din 20 august 2012, pronunţate de Judecătoria Alba Iulia în temeiul art. 33 din O.G. nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii (depusă şi la dosar recurs).

În consecinţă, având în vedere că pârâta a fost înregistrată în baza Legii nr. 21/1924 pentru persoanele juridice (Asociaţii şi fundaţii), rezultă că aceasta a fost constituită ca persoană juridică de drept privat, fără scop lucrativ sau patrimonial, nefiind titulară a unui nume comercial, astfel cum instanţele de fond au reţinut.

Ca atare, este cu atât mai puţin evident care sunt actele de folosire reţinute de către instanţă ca fiind derulate de către pârâtă cu titlu de activitate comercială sau de utilizare a semnului "pentru produse şi servicii" în sensul jurisprudenţei Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (C-17/06, Celine), aşadar, cu titlu de marcă.

Înalta Curte nu poate identifica nici dacă instanţa de apel a avut în vedere ca acte de folosire pe care le-a încadrat în prevederile art. 39 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 84/1998 doar cele prin care pârâta şi-a utilizat propria sa denumire ca persoană juridică de drept privat, deci, ca simplu atribut de identificare, ori pentru a desemna servicii identice sau similare cu cele protejate prin mărcile reclamantei, astfel cum i-a imputat reclamanta.

Pentru a putea fi stabilită o astfel de circumstanţă esenţială în soluţionarea cauzei, instanţa de apel era ţinută a se verifica şi a concluziona asupra pretinselor acte de contrafacere descrise de reclamantă atât în cererea de chemare în judecată, cât şi în cererea completatoare, reluate şi prin motivele de recurs (în numerotarea recurentei) în care sunt descrise pretinsele fapte ilicite imputate pârâtei.

În schimb, fără o analiză efectivă, Curtea de apel a conchis că "în speţă, marca de care reclamanta s-a prevalat a fost înregistrată pentru clasa 41 de servicii a clasificării de la NISA, iar serviciile în legătură cu care marca a fost folosită de către pârâtă s-a probat că sunt similare celor ale reclamantei."

Nu în ultimul rând, după stabilirea celor anterior arătate, instanţa de apel, în rejudecare, va fi ţinută să evalueze riscul de confuzie incluzând şi riscul de asociere, pe baza criteriilor de evaluare ce se desprind din jurisprudenţa constantă a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene din această perspectivă.

Riscul de confuzie, incluzând şi riscul de asociere cu mărcile reclamantei se va aprecia global, ţinându-se cont de toţi factorii pertinenţi, în special de gradul de cunoaştere a mărcii pe piaţă, de asocierea ce poate fi făcută cu semnul anterior înregistrat, de gradul de similaritate dintre marcile reclamantei şi semnul utilizat de pârâtă, precum şi între (produsele sau) serviciile marcate prin acestea (Hotărârea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în cauza C-251/95 Sabel şi în cauza C-39/97 Canon, C-342/97 Lloyd).

Apoi, în raport cu actele de utilizare concretă a mărcilor reclamantei de către pârâtă (dacă va fi cazul), instanţa de apel va proceda la verificarea acestei conduite a pârâtei prin prisma excepţiei reglementate de art. 39 alin. (1) lit. a) şi a condiţiei prescrise de alin. (2) din acelaşi text din Legea nr. 84/1998, condiţie referitoare la bunele practici în domeniul industrial ori comercial.

Având în vedere cele anterior redate, Înalta Curte constată că nu este posibilă exercitarea controlului de legalitate, întrucât, din perspectiva celor ce trebuiau a fi verificate pentru evaluarea cererii în contrafacere desprinse din art. 36 alin. (2) lit. b) şi art. 39 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) din Legea nr. 84/1998, situaţia de fapt nu este pe deplin stabilită, astfel încât se impune casarea deciziei recurate, soluţie ce decurge din interpretarea per a contrario a prevederilor art. 314 C. proc. civ.

Cum aceste circumstanţe nu pot fi stabilite şi analizate pentru prima dată de instanţa de recurs, revine instanţei de rejudecare a evalua cele susţinute şi prin motivele de recurs de recurenta-reclamantă ca fiind faptele de contrafacere pretins săvârşite de către pârâtă.

Nu vor fi însă primite susţinerile recurentei vizând solicitarea de evaluare a unor aspecte ce ţin de derularea procedurii de înregistrare a mărcii depuse de pârâtă, nr. depozit pentru servicii din clasele 35 şi 41, chiar după modificarea semnului solicitat în faţa Comisiei de Contestaţii de pe lângă O.S.I.M., întrucât acestea excedează cadrul procesual al pricinii de faţă.

În acest context, este de precizat că, în rejudecare, instanţa de apel va realiza o analiză proprie a condiţiilor legale ale contrafacerii, fără a fi ţinută de cele stabilite de O.S.I.M. în cadrul procedurilor administrative (opoziţie şi contestaţie), întrucât aceste analize nu se impun instanţei de judecată cu puterea lucrului judecat, în absenţa unor verificări jurisdicţionale a acestor raţionamente în etapa judiciară soldată cu o hotărâre definitivă (sub imperiul noului C. proc. civ.) sau irevocabilă (dacă procesul s-ar fi derulat în condiţiile C. proc. civ. de la 1865).

Se constată, totodată, că recurenta formulează critici şi cu privire la soluţia dată de instanţa de apel motivelor pe care le-a formulat în apelul incident - referitoare la admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului A., precum şi cu referire la respingerea de prima instanţă a cererii de obligare a pârâţilor la despăgubiri pentru încălcarea dreptului asupra mărcilor.

În ceea ce priveşte primul aspect, Înalta Curte arată că excepţia lipsei calităţii procesuale pasive presupune stabilirea în speţă a identităţii dintre cel chemat în judecată şi persoana obligată în raportul juridic obligaţional.

Din acest punct de vedere, din perspectiva legalităţii acestei soluţii, este suficient a se constata că instanţele de fond au făcut o corectă aplicare a acestei reguli ce se constituie într-o condiţie de exerciţiu a acţiunii civile, reţinând că toate actele de contrafacere pe care reclamanta a pretins că A. le-a efectuat au fost realizate în calitatea lui de reprezentant al pârâtei Uniunea Artiştilor Plastici, prin urmare, nu în nume propriu.

Asupra acestei dezlegări instanţa de recurs nu poate reaprecia, întrucât nu este posibilă în această etapă procesuală o cenzură vizând temeinicia acestei dezlegări.

În consecinţă, în rejudecare, instanţa de apel va stabili cadrul procesual prin excluderea pârâtului A. din configuraţia citativului, ca efect al admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a acestuia, confirmată şi prin prezenta decizie.

Referitor la criticile din apelul incident privitoare la cererea în despăgubiri, se impune o singură îndrumare în rejudecare, anume că o atare pretenţie va fi evaluată (dacă va fi cazul) pe temeiul dispoziţiilor din O.U.G. nr. 100/2005 (art. 14), iar nu în baza dreptului comun, astfel cum prevede art. 92 din Legea nr. 84/1998, text care priveşte repararea prejudiciilor decurgând din săvârşirea faptelor penale prevăzute la art. 90, iar nu din săvârşirea unei fapte ilicite de contrafacere, aspect de natură pur civilă.

Conform art. 92 din Legea nr. 84/1998: "Pentru prejudicii cauzate prin săvârşirea faptelor prevăzute la art. 90, persoanele vinovate pot fi obligate la despăgubiri, potrivit dreptului comun."

Având în vedere cele anterior redate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) şi (3) rap. la art. 304 pct. 9, şi cu aplicarea prevederilor art. 314 C. proc. civ. interpretate per a contrario, va admite recursul formulat de reclamantă, va casa decizia recurată cu trimiterea cauzei spre rejudecarea apelurilor la aceeaşi instanţă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge excepţiile invocate de către intimaţii-pârâţi.

Admite recursul declarat de reclamanta Uniunea Artiştilor Plastici din România, cu sediul în Bucureşti, împotriva deciziei civile nr. 415 din 16 martie 2017 a Curţii de Apel Alba-Iulia, secţia I civilă.

Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 22 septembrie 2017.