Timeliness of appeals against suspension of administrative enforcement and material liability for delayed administrative investigation of military damage

Asupra admisibilităţii în principiu a recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, la data de 2 noiembrie 2015, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Afacerilor Interne - Direcţia Generală Juridică şi Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, a solicitat anularea Hotărârii Comisiei de Jurisdicţie a Imputaţiilor din cadrul Ministerului Afacerilor Interne nr. 134 din 24 septembrie 2015 prin care i-a fost respinsă plângerea împotriva Hotărârii nr. 374101 din 26 iunie 2015, pronunţată de Comisia de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră, cu consecinţa anulării Deciziei de Imputare nr. 373405 din data de 23 aprilie 2015 şi exonerarea de la plata sumei de 2.837 lei.

Reclamantul a solicitat, de asemenea, suspendarea executării Deciziei de Imputare din 23 aprilie 2015, până la soluţionarea definitivă a acţiunii.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa civilă nr. 518 din 22 decembrie 2015, Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Afacerilor Interne - Direcţia Generală Juridică şi Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, a anulat Hotărârea nr. 374101 din 26 iunie 2015, pronunţată de Comisia de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul I.G.P.F., a anulat, în parte, Hotărârea Comisiei de Jurisdicţie a Imputaţiilor din cadrul M.A.I. nr. 134 din 24 septembrie 2015 şi, în parte, Decizia de Imputare nr. 373405 din data de 23 aprilie 2015, emisă de I.G.P.F., ambele cu privire la reclamantul A., cu consecinţa exonerării reclamantului de la plata sumei de 2.837 lei şi a restituirii tuturor sumelor reţinute în baza acestui titlu până la pronunţarea prezentei hotărâri.

Totodată, prima instanţă a dispus suspendarea executării Deciziei de Imputare nr. 373405 din data de 23 aprilie 2015, cu privire la reclamantul A., până la soluţionarea definitivă a acţiunii şi a respins capătul de cerere privind cheltuielile de judecată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva Sentinţei civile nr. 518 din 22 decembrie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, au declarat recurs pârâtul Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat şi pârâtul Ministerul Afacerilor Interne, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4 şi 8 C. proc. civ., republicat, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi, în rejudecare, respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.

3.1. Prin recursul declarat în cauză, pârâtul Inspectoratul General al Poliţiei Române a formulat critici ce vizează exclusiv soluţia pronunţată asupra acţiunii în anularea actelor administrative contestate, nu şi dezlegarea dată asupra cererii de suspendare a executării Deciziei de Imputare nr. 373405 din 23 aprilie 2015.

Recurentul-pârât a susţinut, în esenţă, că instanţa de fond a interpretat greşit normele de drept material aplicabile speţei, respectiv art. 22 şi art. 23 alin. (2) din O.G. nr. 121/1998, precum şi art. 23 alin. (1) şi art. 90 din Instrucţiunile nr. 830/1999 - privind răspunderea materială a militarilor pentru pagubele produse.

Raţionamentul instanţei de fond cu privire la obligativitatea indicării, în actul de numire a comisiei, şi a termenului de efectuare a cercetării administrative, este unul eronat. Deşi actul de numire a comisiei de cercetare nu prevede acest termen, reclamantul era obligat, în calitate de consilier juridic, să-i aducă la cunoştinţa comandantului aceste lipsuri, în vederea intrării în legalitate.

În ceea ce priveşte data luării la cunoştinţă de producerea pagubei de către şeful unităţii, din analiza înscrisurilor existente la dosarul cauzei rezultă că aceasta este reprezentată de data aprobării ordinelor de plată şi înregistrarea acestora la secretariatul unităţii.

Data de la care curge termenul de efectuare a cercetării administrative este 27 iunie 2012, data efectuării ultimei plăţi, astfel încât, prin raportare la data înregistrării procesului-verbal de cercetare administrativă (5 decembrie 2012), rezultă că cercetarea administrativă este tardiv efectuată.

Termenul de finalizare a cercetării administrative se împlinea la data de 27 august 2012, iar cererea de prelungire a termenului, conform art. 23 alin. (2) din O.G. nr. 121/1998, a fost înaintată către I.G.P.F. la data de 13 septembrie 2012, în afara termenului iniţial de efectuare a cercetării administrative, prin inducerea în eroare a I.G.P.F. cu privire la termenul de la care a început să curgă cercetarea administrativă.

Având în vedere aceste aspecte, prin Hotărârea nr. 374101 din 26 iunie 2015 s-a stabilit în mod corect faptul că cercetarea administrativă a fost tardiv efectuată, iar membrii comisiei, printre care şi reclamantul, nu au respectat obligaţia legală ca, la intrarea în posesia documentelor ce au stat la baza cercetării administrative, să stabilească termenul legal de la care trebuie să curgă cele 60 de zile prevăzute de art. 23 alin. (1) din Instrucţiunile nr. 830/1999 privind răspunderea materială a militarilor pentru pagubele produse.

Prin urmare, membrii comisiei de cercetare administrativă, din care face parte şi reclamantul, se fac vinovaţi de efectuarea tardivă a procedurii, suma imputată reclamantului, reprezentând cota-parte din totalul pagubei fiind justificată.

3.2. Prin recursul declarat în cauză, pârâtul Ministerul Afacerilor Interne a formulat critici faţă de hotărârea instanţei de fond, atât în ceea ce priveşte soluţia pronunţată asupra cererii de suspendare a executării Deciziei de Imputare nr. 373405 din data de 23 aprilie 2015, cât şi în ceea ce priveşte soluţia pronunţată asupra acţiunii în anularea actelor administrative contestate.

În susţinerea recursului, pârâtul învederează că instanţa de fond a admis cererea de suspendare a executării actului administrativ, aplicând greşit dispoziţiile legale incidente, întrucât reclamantul nu a făcut dovada unei pagube semnificative, iminente şi dificil de reparat, ce s-ar produce în patrimoniul său printr-o viitoare punere în executare a actului administrativ.

Referitor la aspectele de fond reţinute de prima instanţă, recurentul-pârât apreciază că, prin hotărârea recurată, s-a reţinut în mod greşit lipsa culpei reclamantului, în calitate de membru al comisiei de cercetare administrativă, pentru neefectuarea în termen a acestei proceduri. Soluţia astfel pronunţată a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material incidente speţei, respectiv art. 22 şi art. 23 alin. (2) din O.G. nr. 121/1998, precum şi art. 23 alin. (1) şi art. 90 din Instrucţiunile nr. 830/1999 - privind răspunderea materială a militarilor pentru pagubele produse.

Raţionamentul instanţei de fond cu privire la obligativitatea indicării, în actul de numire a comisiei, şi a termenului de efectuare a cercetării administrative, este unul eronat. Deşi actul de numire a comisiei de cercetare nu prevede acest termen, reclamantul era obligat, în calitate de consilier juridic, să-i aducă la cunoştinţa comandantului aceste lipsuri, în vederea intrării în legalitate.

În ceea ce priveşte data luării la cunoştinţă de producerea pagubei de către şeful unităţii, din analiza înscrisurilor existente la dosarul cauzei rezultă că aceasta este reprezentată de data aprobării ordinelor de plată şi înregistrarea acestora la secretariatul unităţii.

Data de la care curge termenul de efectuare a cercetării administrative este 27 iunie 2012, data efectuării ultimei plăţi, astfel încât, prin raportare la data înregistrării procesului-verbal de cercetare administrativă (5 decembrie 2012), rezultă că cercetarea administrativă este tardiv efectuată.

Termenul de finalizare a cercetării administrative se împlinea la data de 27 august 2012, iar cererea de prelungire a termenului, conform art. 23 alin. (2) din O.G. nr. 121/1998, a fost înaintată către I.G.P.F. la data de 13 septembrie 2012, în afara termenului iniţial de efectuare a cercetării administrative, prin inducerea în eroare a I.G.P.F. cu privire la termenul de la care a început să curgă cercetarea administrativă.

Având în vedere aceste aspecte, prin Hotărârea nr. 374101 din 26 iunie 2015 s-a stabilit în mod corect faptul că cercetarea administrativă a fost tardiv efectuată, iar membrii comisiei, printre care şi reclamantul, nu au respectat obligaţia legală ca, la intrarea în posesia documentelor ce au stat la baza cercetării administrative, să stabilească termenul legal de la care trebuie să curgă cele 60 de zile prevăzute de art. 23 alin. (1) din Instrucţiunile nr. 830/1999 privind răspunderea materială a militarilor pentru pagubele produse.

Prin urmare, membrii comisiei de cercetare administrativă, din care face parte şi reclamantul, se fac vinovaţi de efectuarea tardivă a procedurii, suma imputată reclamantului, reprezentând cota-parte din totalul pagubei fiind justificată.

O ultimă critică formulată de recurentul-pârât se referă la omisiunea instanţei de fond de a se pronunţa, prin dispozitivul hotărârii, asupra calităţii procesuale active a reclamantului A., deşi această excepţie a fost analizată prin considerentele sentinţei.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 14 martie 2016, intimatul-reclamant A. a invocat excepţia tardivităţii recursului declarat de pârâtul Ministerul Afacerilor Interne împotriva soluţiei din cuprinsul Sentinţei nr. 518 din 22 decembrie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ce vizează admiterea cererii de suspendare a executării Deciziei de Imputare nr. 373405 din 23 aprilie 2015. În subsidiar, intimatul-reclamant a solicitat respingerea recursurilor, ca nefondate.

5. Cu privire la examinarea recursurilor în completul filtru

Prin raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului ce formează obiectul prezentei cauze, în urma verificării de către magistratul raportor a condiţiilor de admisibilitate prevăzute de dispoziţiile art. 486 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., s-a concluzionat în sensul că recursurile declarate asupra soluţiei pronunţate pe fondul cauzei sunt admisibile în principiu, iar recursul declarat de Ministerul Afacerilor de Interne împotriva soluţiei de admitere a cererii de suspendare a executării este formulat cu depăşirea termenului prevăzut de art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004.

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 15 ianuarie 2018, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Părţile nu au înregistrat la dosarul cauzei un punct de vedere referitor la concluziile raportului întocmit asupra admisibilităţii în principiu a recursurilor.

Prin rezoluţia de la data 15 ianuarie 2018, completul filtru a stabilit termen la data de 26 februarie 2018, în camera de consiliu, fără citarea părţilor, în vederea examinării recursurilor în raport cu dispoziţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., republicat.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor declarate în cauză

II.1. Recursul declarat de pârâtul Ministerul Afacerilor Interne - Direcţia Generală Juridică, împotriva soluţiei din cuprinsul hotărârii de fond, ce vizează admiterea cererii de suspendare a executării Deciziei de Imputare nr. 373405 din 23 aprilie 2015.

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ce face obiectul prezentei cauze, reclamantul A. a formulat şi un capăt de cerere prin care a solicitat instanţei de fond să dispună suspendarea executării deciziei de imputare din 23 aprilie 2015, până la soluţionarea definitivă a cauzei.

În raport de această cerere, în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora: "Suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele prevăzute la art. 14, şi prin cererea adresată instanţei competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat."

Înalta Curte reţine că, potrivit art. 15 alin. (2) din Legea nr. 554/2004: "Dispoziţiile art. 14 alin. (2)-(7) se aplică în mod corespunzător.", iar dispoziţiile art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 prevăd că: "Hotărârea prin care se pronunţă suspendarea este executorie de drept. Ea poate fi atacată cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare. Recursul nu este suspensiv de executare."

Prin urmare, calea de atac pe care părţile o pot promova împotriva soluţiei instanţei de judecată pronunţată asupra cererii de suspendare a executării actului administrativ este recursul, iar termenul de declarare a acestei căi de atac este de 5 zile de la comunicarea hotărârii, aceste prevederi fiind aplicabile atât în cazul formulării unei cereri de suspendare în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, cât şi în cazul formulării unei cereri de suspendare în condiţiile art. 15 din legea menţionată.

În cauza de faţă, prima instanţă s-a pronunţat, prin Sentinţa civilă nr. 518 din data de 22 decembrie 2015, asupra cererii de suspendare a executării Deciziei de imputare din 23 aprilie 2015, pe care a admis-o, precum şi asupra acţiunii vizând anularea actelor administrative, pe care a încuviinţat-o în parte.

Hotărârea astfel pronunţată este supusă unor termene de recurs diferite, întrucât petitele soluţionate prin sentinţa atacată sunt întemeiate pe prevederi legale distincte. Astfel, soluţia privind acţiunea în anulare este supusă recursului, în termen de 15 zile de la comunicare, în raport de dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 554/2004, iar soluţia privind cererea de suspendare a executării actului administrativ este supusă recursului, în termen de 5 zile de comunicare, în raport de dispoziţiile art. 14 şi art. 15 din Legea nr. 554/2004.

Hotărârea instanţei de fond a fost comunicată pârâtului Ministerul Afacerilor Interne la data de 11 ianuarie 2016 (conform dovezii de comunicare aflată la dosarul de fond), iar recursul a fost declarat la data de 24 ianuarie 2016, prin serviciul poştal, fiind înregistrat la dosarul cauzei la data de 25 ianuarie 2016. În raport de dispoziţiile art. 181 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., republicat, termenul de recurs de 5 zile, calculat în raport de data comunicării hotărârii, se împlinea la data de 18 ianuarie 2016.

Având în vedere că termenul de declarare şi de motivare a recursului s-a împlinit la data de 18 ianuarie 2016, iar recursul a fost declarat de pârât la data de 24 ianuarie 2016, nefiind respectat termenul prevăzut de art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte constată că recursul este tardiv formulat, fiind incidentă sancţiunea nulităţii prevăzută de art. 489 alin. (1), coroborat cu dispoziţiile art. 185 alin. (1) C. proc. civ.

II.2. Recursurile declarate de pârâţii Ministerul Afacerilor Interne - Direcţia Generală Juridică şi Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră împotriva soluţiei din cuprinsul Sentinţei nr. 518 din 22 decembrie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ce vizează acţiunea în anulare.

Având în vedere faptul că cererile de recurs formulate de pârâţi, prin care se formulează critici cu privire la soluţia primei instanţe pronunţată asupra acţiunii în anulare, îndeplinesc condiţiile de admisibilitate, completul de filtru apreciază că, faţă de obiectul pricinii, neexistând o jurisprudenţă constantă la nivelul secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, recursul Curţii de Conturi nu poate fi soluţionat potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (5) sau (6) C. proc. civ.

Prin urmare, în temeiul dispoziţiilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite în principiu recursurile şi va fixa termen pentru judecata pe fond a acestora la data de 7 mai 2018, cu citarea părţilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de pârâtul Ministerul Afacerilor Interne - Direcţia Generală Juridică, împotriva soluţiei din cuprinsul Sentinţei nr. 518 din 22 decembrie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ce vizează admiterea cererii de suspendare a executării Deciziei de Imputare nr. 373405 din data de 23 aprilie 2015, cu privire la reclamantul A..

Admite în principiu recursurile declarate de pârâţii Ministerul Afacerilor Interne - Direcţia Generală Juridică şi Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră împotriva Sentinţei nr. 518 din 22 decembrie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ce vizează acţiunea în anularea Hotărârii nr. 374101 din 26 iunie 2015, pronunţată de Comisia de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul I.G.P.F.

Fixează termen pentru judecata pe fond a recursurilor la 7 mai 2018, ora 9:00, Complet nr. 10, cu citarea părţilor.

Fără cale de atac pe soluţia privind anularea recursului.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 februarie 2018.

Procesat de GGC - CL