Judicial complaint classification challenge: lack of material jurisdiction admitted and case referred to appellate court

Asupra acţiunii de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la data de 19.06.2017, A. a contestat Rezoluţia de clasare din 13 martie 2017 emisă în Dosarul nr. 1029/IJ/472/DIJ/2017 emisă de Inspecţia Judiciară şi adresa de răspuns din data de 11 mai 2017 emisă în Dosarul nr. 3480/IJ/292/DSCR/2017 a Inspecţiei Judiciare.

2. Apărările intimaţilor

Prin întâmpinare, intimata Inspecţia Judiciară a invocat excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în ceea ce priveşte soluţionarea prezentei cereri, solicitând declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

A mai invocat excepţia inadmisibilităţii cererii privind anularea răspunsului la plângerea prealabilă, iar pe fond, respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

Prin întâmpinare, intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive.

II. Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi

Înalta Curte, examinând cu prioritate, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia necompetenţei materiale în ceea ce priveşte judecarea pe fond a prezentei contestaţii, excepţie invocată de intimata Inspecţia Judiciară, apreciază că este întemeiată şi o va admite pentru argumentele în continuare prezentate.

Analizând susţinerile din cererea de chemare în judecată, prin prisma actelor şi lucrărilor dosarului, Înalta Curte constată că, în speţă, obiectul demersului judiciar iniţiat de reclamant, îl constituie de Rezoluţia de clasare din 13 martie 2017 emisă în Dosarul nr. 1029/IJ/472/DIJ/2017 emisă de Inspecţia Judiciară şi adresa de răspuns din data de 11 mai 2017 emisă în Dosarul nr. 3480/IJ/292/DSCR/2017 a Inspecţiei Judiciare, prin care s-a dispus clasarea sesizării formulate împotriva magistraţilor judecători din cadrul Tribunalului Bihor.

Art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004 prevede următoarele: (1) În cazul în care sesizarea s-a făcut potrivit art. 45 alin. (2), inspectorul judiciar poate dispune, prin rezoluţie scrisă şi motivată: (…)

b) clasarea sesizării, în cazul în care aceasta nu este semnată, nu conţine datele de identificare ale autorului sau indicii cu privire la identificarea situaţiei de fapt care a determinat sesizarea, precum şi în cazul prevăzut la art. 45 alin. (4) lit. b); rezoluţia de clasare este definitivă;"

Cu privire la acest articol Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 397/2014 a constatat că sintagma "rezoluţia de clasare este definitivă" din cuprinsul art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004 este neconstituţională în ipoteza prevăzută de art. 45 alin. (4) lit. b) din aceeaşi lege.

În aceste condiţii şi întrucât legiuitorul nu a intervenit pentru modificarea textului de lege în sensul reglementării unei proceduri de contestare a deciziei de clasare, în practica judiciară s-a apreciat că sunt aplicabile prin asemănare prevederile referitoare la procedura de contestare a rezoluţiei de respingere a sesizării. În acest sens a fost şi soluţia de unificare a practicii judiciare adoptată de secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din data de 13 februarie 2017.

În consecinţă, procedura de contestare a rezoluţiilor de clasare se supune normelor referitoare la rezoluţia de respingere a sesizării.

Referitor la această din urmă categorie de rezoluţii, art. 47 alin. (5) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată prevede că "rezoluţia de respingere a sesizării prevăzută la alin. (1) lit. c) şi alin. (4) poate fi contestată de persoana care a formulat sesizarea la Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti, în termen de 15 zile de la comunicare, fără îndeplinirea unei proceduri prealabile".

Aşadar, legiuitorul a instituit în această materie o competenţă materială şi teritorială exclusive, de la care nici părţile şi nici instanţa de judecată nu pot deroga.

Pe de altă parte, competenţa de judecată a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se referă, potrivit dispoziţiilor art. 97 C. proc. civ., la recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, recursurile în interesul legii, cererile în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept, precum şi orice alte cereri date prin lege în competenţa sa, instanţa supremă neputând fi sesizată direct cu soluţionarea pe fond a unei cereri decât în cazurile expres şi limitativ prevăzute de legi speciale.

Pentru considerentele expuse mai sus, Înalta Curte va face aplicarea dispoziţiilor art. 132 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., republicat şi va constata că pricina este de competenţa unei instanţe de alt grad şi, în consecinţă, va trimite cauza la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, spre competentă soluţionare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie invocată de intimata Inspecţia Judiciară.

Trimite spre competentă soluţionare Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, acţiunea formulată de A. privind soluţia de clasare nr. 3480/IJ/292/DSCR/2017.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 decembrie 2017.