Jurisdictional competence for restitution compensation claims under Law 165/2013: civil versus administrative section

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, reclamaţii A. şi B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, obligarea acesteia la plata integrală, în urma lucrărilor Comisiei constituite în baza Legii nr. 10/2000, cu nr. de ordine 2278, privind imobilul din str. x, punerea la dispoziţie a dosarului care formează obiectul prezentei cauze.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Prin sentinţa nr. 3879 din 20 iunie 2017, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIIII-a contencios administrativ şi fiscal, reţinând că, întrucât nu s-a contestat vreo decizie a Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor pentru a se pune în discuţie competenţa funcţională, iar pârâta este o autoritate publică centrală, în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004.

2.2. Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 4298 din 13 noiembrie 2017, a admis excepţia necompetenţei materiale, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, şi, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă a sesizat instanţa competentă pentru pronunţarea regulatorului de competenţă, suspendând judecata cauzei.

Pentru a pronunţa această soluţie, curtea de apel a reţinut că printre temeiurile de drept indicate de reclamanţi se regăseşte Legea nr. 165/2013, ţinând, totodată, cont de împrejurarea că prin promovarea cererii, în realitate, reclamanţii urmăresc obţinerea reparaţiilor în baza Legii nr. 165/2013, aşa încât, a apreciat că, în prezenta cauză, sunt incidente prevederile art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, motiv pentru care competenţa materială aparţine tribunalului.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Înalta Curte constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 133 pct. 1, art. 134 şi art. 135 alin. (1) C. proc. civ., republicat, urmează să pronunţe regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei şi dispoziţiile legale incidente pricinii.

Obiectul cererii deduse judecăţii vizează obligarea autorităţii pârâte la plata integrală în baza măsurilor reparatorii, în urma lucrărilor Comisiei constituite în baza Legii nr. 10/2000, cu nr. de ordine 2278, privind imobilul din str. x, punerea la dispoziţie a dosarului care formează obiectul prezentei cauze.

În raport cu data introducerii cererii de chemare în judecată, se constată că, în cauză, sunt incidente prevederile Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România.

Conform dispoziţiilor art. 33 şi 34 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, soluţionarea cererilor formulate potrivit Legii nr. 10/2001, precum şi a dosarelor înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor şi celor transmise Secretariatului Comisiei Naţionale, se face în anumite termene şi în funcţie de diferite criterii, expres prevăzute de dispoziţiile legale respective.

Acelaşi act normativ prevede, la art. 35, că "Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 şi 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii, în termen de 30 de zile de la data comunicării" [alin. (1)] şi "În cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 şi 34, persoana care se consideră îndreptăţită se poate adresa instanţei judecătoreşti prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluţionarea cererilor" [alin. (2)].

Aşa fiind, potrivit dispoziţiilor legale citate, competenţa de soluţionare a litigiilor apărute în legătură cu evaluarea imobilelor şi cu acordarea de măsuri reparatorii, prevăzute în Legea nr. 10/2001, aparţine secţiei civile a tribunalului, în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii învestite cu soluţionarea cererii.

3. Temeiul legal al regulatorului de competenţă

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa soluţionării cauzei în favoarea Tribunalul Bucureşti, secţia civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanţii B. şi A. şi pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 decembrie 2017.