Revision partly time-barred and severed; compensation claim under Law No. 9/1998 for Craiova Treaty properties fails.

Asupra cererii de revizuire de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Decizia supusă revizuirii

Prin decizia nr. 232 din 4 februarie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis recursurile formulate de recurenta-pârâtă Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi recurentul-reclamant A. împotriva sentinţei civile nr. 544 din 17.02.2010 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. x/CA/3/2009, modificând sentinţa civilă recurată în sensul respingerii acţiunii ca neîntemeiată.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de recurs a reţinut că problema dedusă judecăţii vizează aspectul dacă sunt incidente prevederile art. 3 din Legea nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940.

Astfel, s-a apreciat că persoanele care au fost despăgubite anterior pentru bunurile abandonate în Cadrilater nu intră sub incidenţa legii reparatorii, iar persoanele despăgubite parţial beneficiază de compensaţiile băneşti oferite de această lege în măsura rămasă neacoperită de despăgubirea anterioară.

În cazul reclamantului, autorul acestuia, numitul B., a încheiat la data de 13.11.1947, cu Statul Român, prin Ministerul Agriculturii şi Domeniilor, Oficiul Naţional al Colonizărilor, contractul de vânzare cumpărare în baza Legii asupra colonizării nr. 1430/1940, publicată în M. Of. nr. 98/25.04.1940 Statul Român, în calitate de vânzător, a vândut autorului reclamantului, numitul B., următoarele bunuri imobile din Fondul imobiliar al recolonizării:

- 5 ha teren situat în comuna Cogealac, jud. Constanţa;

- jumătate dintr-un imobil compus dintr-o construcţie cu opt camere şi dependinţe şi curte în suprafaţă de 2.800 mp;

- un teren loc. de casă în suprafaţă de 2.450 mp, preţul fiind stabilit plătibil în rate anuale egale, fără dobândă.

Cu privire la parte din terenul acordat, succesorilor numitului B., le-a fost reconstituit dreptul de proprietate în temeiul Legii nr. 18/1991, prin Titlul de proprietate nr. 52397/1993,

Potrivit pct. 2 din contractul de vânzare cumpărare, preţul bunurilor imobile vândute s-a stabilit conform art. 3 din Legea nr. 715/1946, publicată în M. Of. nr. 207/07.09.1946.

Ulterior încheierii contractului de vânzare-cumpărare, a fost adoptat Decretul nr. 553/1953 pentru anularea sumelor datorate de coloniştii evacuaţi din Dobrogea de Sud şi reaşezaţi în alte părţi, reprezentând preţul terenurilor şi construcţiilor ce li s-au atribuit pe bază de contracte.

În cauză, reclamantul nu a făcut niciun moment dovada plăţii integrale preţului imobilelor cumpărate.

Or, cât timp dovada faptelor negative determinate (nu a plătit) se face prin dovedirea de către partea adversă a faptelor pozitive contrare, incumbă reclamantului sarcina probei plăţii integrale a ratelor.

Nu există niciun temei legal pentru a se reţine o prezumţie de plată integrală a preţului, chiar dacă s-ar aprecia asupra caracterului oneros al dobândirii, totuşi plata doar a două rate (două chitanţe de plată aferente doar pentru doi ani - 1950,1951) din totalul eşalonat pe intervalul a 10 ani, denotă achitarea efectivă a unui preţ derizoriu pentru ansamblul imobilelor de anvergură dobândite, ceea ce echivalează practic cu dobândirea lor cu titlu de despăgubire sau compensare pentru bunurile abandonate în Bulgaria.

Prin urmare, instanţa a apreciat că este relevantă nu atât natura oneroasă iniţială a contractului, Legea nr. 9/1998 neoperând cu acest termen, ci dacă autorul reclamantului a fost despăgubit pentru bunurile abandonate în Bulgaria, folosul final obţinut de acesta; or şi cumpărarea (iniţial) de la stat, la un preţ stabilit, cu plata în rate pe 10 ani, fără dobândă, preţ la care ulterior Statul Român a renunţat în proproţie de aproape 80%, constituie o compensare pentru bunurile abandonate.

Totodată, a reţinut că nu poate fi primită apărarea reclamantului în sensul că Decretul nr. 553/1953 nu s-ar fi aplicat autorului său, întrucât autorul a fost colonizat din Caliacra, zonă care se subsumează Dobrogei de Sud, la care se referă Decretul menţionat, iar faptul că acest Decret nu a fost publicat în M. Of. al României nu are relevanţă.

Instanţa de recurs a reţinut astfel că în temeiul atribuirii respectivului imobil, obiect al contractului menţionat, autorul reclamantului a renunţat în mod expres la orice pretenţie pentru prejudiciul cauzat ca urmare a colonizării (pct. 14 din contract), incluzând aşadar, dreptul la despăgubiri solicitate prin prezenta acţiune.

În concluzie, instanţa de recurs a apreciat că reclamantul nu este îndreptăţit la beneficiul Legii nr. 9/1998, autorul său fiind despăgubit anterior, pentru bunurile abandonate în Bulgaria, apreciind că nu sunt întemeiate nici celelalte critici aduse sentinţei atacate.

2. Exercitarea căii extraordinare de atac a revizuirii

Împotriva acestei hotărâri, recurentul A. a formulat cerere de revizuire, invocând dispoziţiile art. 322 pct. 1 şi 7 din C. proc. civ. de la 1865.

2.1. În motivarea căii de atac, revizuentul a susţinut că sunt contradicţii clare în dispozitivul deciziei atacate, dat fiind faptul că au fost admise ambele recursuri, atât al recurentei-pârâte Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, cât şi al recurentului-reclamant A., fiind incident astfel motivul prevăzut de art. 322 pct. 1 C. proc. civ.

2.2. Referitor la cel de-al doilea motiv invocat, prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., potrivit revizuentului, decizia Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, nr. 232 din 4 februarie 2011 este potrivnică sentinţei civile nr. 544 din 17.02.2010 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, prin raportare la încheierea din 16 ianaurie 2017, prin care s-a respins cererea de lămurire a dispozitivului deciziei supuse revizuirii, ca neîntemeiată.

3. Apărarea intimatei

Prin întâmpinare, intimata Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a invocat excepţia tardivităţii, având în vedere depunerea cererii de revizuire peste termenul prevăzut de art. 324 alin. (1) C. proc. civ., şi excepţia inadmisibilităţii acestei cereri, în raport cu prevederile art. 460 alin. (1) din acelaşi cod, întrucât împotriva deciziei nr. 232 din 4 februarie 2011, supusă revizuirii, a mai fost formulată o astfel de cale de atac, respinsă prin decizia civilă nr. 3174 din 02 septembrie 2013 pronunţată în Dosarul nr. x/2/2012.

4. Prin concluziile scrise formulate, revizuentul a solicitat respingerea excepţiilor invocate prin întâmpinare.

5. Considerentele Înaltei Curţi

Potrivit dispoziţiilor art. 323 C. proc. civ.:

"

(1) Cererea de revizuire se îndreaptă la instanţa care a dat hotărârea rămasă definitivă şi a cărei revizuire se cere.

(2) În cazul art. 322 pct. 7, cererea de revizuire se va îndrepta la instanţa mai mare în grad faţă de instanţa sau instanţele care au pronunţat hotărârile potrivnice. Când cele două instanţe care au dat hotărârile potrivnice fac parte din circumscripţii judecătoreşti deosebite, instanţa mai mare în grad la care urmează să se îndrepte cererea de revizuire va fi aceea a instanţei care a dat prima hotărâre."

Ca urmare, cererea de revizuire formulată de revizuentul A., întemeiată pe cazul prevăzut de art. 322 pct. 1 C. proc. civ. este de competenţa Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca instanţă care a pronunţat decizia nr. 232 din 4 februarie 2011, a cărei retractare se solicită, sens în care va fi disjunsă şi declinată în favoarea acesteia.

Referitor la cererea de revizuire întemeiateă pe cazul prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este tardiv formulată.

Potrivit art. 324 alin. (1) pct. 1 teza finală C. proc. civ., termenul de revizuire a unei hotărâri judecătoreşti este de o lună, care se va socoti - în cazul prevăzut de art. 322 pct. 7 alin. (2), respectiv când hotărârile potrivnice sunt date de instanţe de recurs - de la pronunţarea ultimei hotărâri.

În cauză, se constată că decizia atacată a fost pronunţată la data de 4 februarie 2011, iar revizuenta a formulat cererea de revizuire la data de 14 iulie 2017, depăşindu-se astfel cu mult termenul legal de o lună de la pronunţarea ultimei hotărâri, respectiv a deciziei a cărei revizuire se solicită.

În temeiul art. 103 alin. (1) C. proc. civ., neexercitarea oricărei căi de atac în termenul legal atrage decăderea afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedeşte că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voinţa ei.

Cum cererea de revizuire nu a fost formulată în termenul imperativ prevăzut de art. 324 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., iar revizuentul nu a pretins şi nu a dovedit că a fost împiedicat în exercitarea în termen a căii de atac, printr-o împrejurare mai presus de voinţa sa, Înalta Curte va face aplicarea dispoziţiilor legale sancţionatorii sus menţionate.

Referitor la susţinerea părţii, în sensul că termenul prevăzut de art. 324 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. curge în raport de Încheierea din 16 ianaurie 2017, prin care s-a respins cererea de lămurire a dispozitivului deciziei supuse revizuirii, se apreciază că aceasta nu poate fi avută în vedere faţă de prevederile art. 322 din acelaşi cod, din care rezultă hotărârile ce pot forma obiect al revizuirii.

Cu toate acestea, chiar şi în raport cu încheierea respectivă (pronunţată la data de 16.01.2017) cererea este tardiv formulată.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va dispune disjungerea cererii de revizuire întemeiate pe prevederile art. 322 pct. 1 C. proc. civ. şi va declina competenţa de soluţionare a acestei cereri în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Totodată, potrivit art. 324 C. proc. civ., va respinge cererea de revizuire întemeiată pe prevederile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., ca tardiv formulată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Disjunge cererea de revizuire formulată de A. împotriva deciziei nr. 232 din 4 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, întemeiată pe prevederile art. 322 pct. 1 C. proc. civ. şi declină competenţa de soluţionare a acestei cereri în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Admite excepţia tardivităţii invocată de intimată.

Respinge ca fiind tardiv introdusă cererea de revizuire formulată de A. împotriva deciziei nr. 232 din 4 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, întemeiată pe art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 decembrie 2017.