Jurisdictional conflict resolved by assigning competence to the court at the trade union's seat for public service salary disputes

Asupra conflictului negativ de competenţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal, la data de 13 februarie 2017, sub nr. x/3/2017, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., Ş. şi T., prin Federaţia Naţională de Mediu Ţ., în contradictoriu cu pârâta Agenţia pentru Protecţia Mediului Buzău, au solicitat:

- obligarea pârâtei la calculul şi plata despăgubirilor băneşti stabilite ca diferenţă între salariul de care ar fi trebuit să beneficieze reclamanţii prin aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată prin Legea nr. 71/2015, începând cu data de 09.04.2015 şi drepturile efectiv plătite de pârâtă, actualizate cu indicele de inflaţie;

- emiterea deciziilor de încadrare salarială, cu aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată prin Legea nr. 71/2015.

Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă.

Prin sentinţa civilă nr. 3825 din data de 19 iunie 2017, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Buzău.

Pentru a pronunţa această soluţie s-a reţinut că, în cauză, organizaţia sindicală nu are calitatea de reclamant, acţionând doar ca un reprezentant al membrilor de sindicat. Competenţa materială de soluţionare a cauzei se determină potrivit dispoziţiilor art. 109 din Legea nr. 188/1999, iar competenţa teritorială se stabileşte potrivit art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, în funcţie de domiciliul reclamanţilor sau sediul pârâţilor.

În ceea ce priveşte decizia nr. 1/2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie Completul competent să judece recursul în interesul legii, luarea în considerare a sediului sindicatului se realizează doar pentru determinarea competenţei teritoriale a instanţei în cazul unui conflict de muncă, rezultat din aplicarea dispoziţiilor art. 269 alin. (2) C. muncii, nu şi în privinţa litigiilor privind raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici, pentru care se aplică normele speciale ale Legii nr. 188/1999 şi art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

Prin urmare, din ambele perspective ale competenţei teritoriale, competenţa de soluţionare a cauzei revine tribunalului de la domiciliul/sediul părţilor.

Prin sentinţa civilă nr. 1200 din data de 12 octombrie 2017, Tribunalul Buzău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea acestui conflict.

În argumentarea hotărârii astfel pronunţate, Tribunalul Buzău a reţinut că litigiului îi sunt aplicabile dispoziţiile art. 28 din Legea nr. 62/2011, art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, precum şi art. 1 şi art. 109 din Legea nr. 188/1999.

Tribunalul Buzău a reţinut că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în soluţionarea recursului în interesul legii, prin decizia nr. 1/2013, a statuat că organizaţiile sindicale au calitate procesuală activă, indiferent de natura litigiilor deduse judecăţii, astfel încât instanţa competentă este instanţa de la sediul Federaţiei reclamante, în speţă, Tribunalul Bucureşti.

Soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra conflictului negativ de competenţă:

Obiectul prezentei cauze îl constituie cererea privind obligarea pârâtei la calculul şi plata despăgubirilor băneşti, cu titlu de diferenţe salariale, precum şi emiterea de decizii de încadrare salarială, cu aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată prin Legea nr. 71/2015.

Înalta Curte constată că acţiunea a fost formulată de Federaţia Naţională de Mediu Ţ., în numele membrilor săi de sindicat, care au fost menţionaţi nominal în cuprinsul cererii.

Instanţele aflate în conflict s-au considerat necompetente teritorial în raport cu sediul/domiciliul reclamantului/reclamanţilor, apreciind diferit asupra problemei legitimităţii procesuale a organizaţiilor sindicale, respectiv dacă acestea acţionează în calitate de reclamanţi sau doar ca reprezentanţi ai membrilor săi.

Problema calităţii procesuale active a organizaţiilor sindicale a fost semnalată prin recursurile în interesul legii declarate în conformitate cu prevederile art. 329 C. proc. civ., modificat prin art. I pct. 32 din Legea nr. 202/2010, de prim-adjunctul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Braşov, apreciindu-se că nu există un punct de vedere unitar în cazul acţiunilor în justiţie promovate de organizaţiile sindicale în numele membrilor lor, în temeiul dispoziţiilor art. 28 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 54/2003, anterior abrogării acestui act normativ prin art. 224 lit. a) din Legea nr. 62/2011, practica judiciară având un caracter neunitar sub aspectul stabilirii legitimării procesuale active a organizaţiilor sindicale.

Prin decizia nr. 1 din 21 ianuarie 2013, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea acestor recursuri în interesul legii, publicată în M. Of. , Partea I, nr. 118/01.03.2013, s-a statuat că, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 28 alin. (2) din Legea nr. 54/2003 (în prezent abrogată prin Legea nr. 62/2011), organizaţiile sindicale au calitate procesuală activă în acţiunile promovate în numele membrilor de sindicat şi că, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 269 alin. (2) C. muncii, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, instanţa competentă teritorial în soluţionarea conflictelor de muncă în cazul acestor acţiuni este cea de la sediul sindicatului reclamant.

Aşadar, prin decizia invocată s-a constatat că textul art. 28 alin. (2) din Legea nr. 54/2003 a configurat elementele legitimării procesuale extraordinare a acestor organizaţii, depăşind limitele unui simplu drept de reprezentare legală, fiind recunoscută calitatea de reclamant în conflictele colective de muncă, iar potrivit principiului "ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus", şi în cazul conflictelor individuale de muncă, unde poate acţiona chiar şi fără un mandat expres.

Înalta Curte apreciază că, deşi prin decizia dată în soluţionarea recursului în interesul legii s-au pus în discuţie aspecte privind interpretarea unor prevederi ale C. muncii, argumentele juridice privind calitatea procesuală de reclamante a organizaţiilor sindicale depăşesc cadrul litigiilor de muncă, fiind aplicabile, pentru identitate de raţiune, şi în cauze de altă natură în care au fost formulate acţiuni de către organizaţiile sindicale.

În cauza de faţă acţiunea a fost promovată de organizaţia Federaţia Naţională de Mediu Ţ., în numele membrilor săi de sindicat, menţionaţi în cuprinsul acţiunii, cu respectarea dispoziţiilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

Prin urmare, în privinţa litigiilor ivite în legătură cu raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici, acestora le sunt aplicabile dispoziţiile speciale ale art. 109 din Legea nr. 188/1999, care stabilesc competenţa funcţională şi materială de soluţionare a cauzei în favoarea secţiei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului, iar din punct de vedere teritorial sunt aplicabile dispoziţiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, ce reglementează o competenţă alternativă, în funcţie de voinţa reclamantului.

Pentru toate aceste motive, Înalta Curte constată că, în cauza de faţă, competenţa de soluţionare a acţiunii în primă instanţă revine Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, Federaţia reclamantă având sediul în circumscripţia acestei instanţe.

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 133 pct. 2, art. 135 alin. (1) şi alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., Ş. şi T., prin Federaţia Naţională de Mediu Ţ. şi pe pârâta Agenţia pentru Protecţia Mediului Buzău, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 6 decembrie 2017.