Jurisdictional competence for judicial salary back-pay claims: classification as labor dispute versus administrative litigation following renunciation of challenge to salary orders

Asupra conflictului negativ de competenţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

Prin acţiunea înregistrată la data de 21 septembrie 2016, pe rolul Tribunalului Suceava, secţia civilă, reclamantele A. şi B., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Iaşi şi Tribunalul Vaslui, au solicitat:

- includerea în baza de calcul a indemnizaţiei de încadrare brută lunară a majorărilor salariale în procent de 18%, prevăzute de O.G. nr. 10/2007, acordate prin sentinţa civilă nr. 646 din 10 iunie 2008, pronunţată de Tribunalul Vaslui, definitivă şi irevocabilă prin decizia nr. 423 din 24 aprilie 2009, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi şi obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei să emită ordinul de salarizare în acest sens;

- obligarea pârâtului Tribunalul Vaslui să emită macheta de calcul a drepturilor salariale, cu includerea acestei majorări în indemnizaţia de încadrare brută lunară;

- obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei să achite aceste majorări salariale, pe ultimii trei ani, calculaţi anterior introducerii prezentei cereri, cu dobânda legală aferentă;

- obligarea pârâtului Tribunalul Vaslui la recalcularea drepturilor salariale cuvenite conform titlurilor executorii prin care s-a acordat sporul de risc şi suprasolicitare psihică de 50% şi sporul de confidenţialitate de 15% şi achitate prin eşalonare, prin luarea în considerare a acestei majorări, cu dobânda legală şi obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei să aloce fondurile necesare acestor diferenţe;

- obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei să aloce fondurile necesare achitării drepturilor salariale restante.

Prin cererea formulată la data de 11 noiembrie 2016, reclamantele au modificat capătul nr. 3 din cererea de chemare în judecată, în sensul că solicită obligarea pârâţilor să achite majorările salariale acordate prin hotărâre judecătorească începând cu data de 01.04.2008 la zi, cu dobânda legală.

Hotărârile care au generat conflictul de competenţă

Prin sentinţa civilă nr. 292 din data de 06 martie 2017, Tribunalul Suceava, secţia I civilă, a admis excepţia necompetenţei materiale a acestei instanţe şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.

Motivând hotărârea astfel dispusă, Tribunalul Suceava a reţinut că, prin primul petit al acţiunii deduse judecăţii, reclamantele contestă ordinele de salarizare, şi, faţă de calitatea acestora de judecători la Tribunalul Vaslui, cererea de chemare în judecată se impune a fi calificată ca fiind o acţiune reglementată de legea specială, derogatorie de la dispoziţiile dreptului comun şi dreptului muncii, respectiv art. 7 din Cap. VIII al Anexei VI la Legea nr. 284/2010, act normativ ce stabileşte competenţa materială exclusivă în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.

Prin sentinţa civilă nr. 3374 din data de 29 septembrie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava, secţia I civilă, complet specializat cu soluţionarea conflictelor de muncă, şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea acestui conflict.

În argumentarea hotărârii astfel pronunţate, instanţa a avut în vedere că, prin cererea înregistrată la data de 03 iulie 2017, reclamantele au renunţat la judecata petitelor nr. 1 şi 2 din cererea de chemare în judecată, având ca obiect obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei să emită ordinul de salarizare, cu includerea în baza de calcul a indemnizaţiei de încadrare brută lunară a majorărilor salariale în procent de 18%, prevăzute de O.G. nr. 10/2007 şi obligarea pârâtului Tribunalul Vaslui să emită macheta de calcul a drepturilor salariale, cu includerea acestei majorări în indemnizaţia de încadrare brută lunară.

În urma renunţării la judecata capetelor de cerere nr. 1 şi 2 din acţiunea introductivă, instanţa a rămas învestită cu soluţionarea capetelor de cerere nr. 3 (astfel cum a fost modificat), 4 şi 5.

În raport de aceste modificări, curtea de apel a reţinut că litigiul dedus judecăţii se subsumează unui conflict de muncă în accepţiunea prevederilor art. 266 C. muncii, instanţa nefiind învestită cu o cerere care să aibă ca obiect analiza legalităţii şi temeiniciei unui act administrativ tipic, în accepţiunea prevederilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, care să emane de la o autoritate a administraţiei publice centrale şi care să atragă competenţa materială de soluţionare a cauzei în favoarea curţii de apel, potrivit art. 10 din Legea nr. 554/2004, coroborat cu art. 96 pct. 1 din C. proc. civ.

Curtea de apel a mai reţinut că, în speţă, nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 7 cap. VIII din Anexa VI la Legea nr. 248/2010, întrucât reclamantele au restrâns petitul acţiunii la soluţionare capetelor de cerere nr. 3, 4 şi 5, astfel că, instanţa nu mai este învestită cu o cerere de chemare în judecată având ca obiect anularea unui act administrativ, sau obligarea de emitere a unui act administrativ, ci cu o acţiune în pretenţii, motiv pentru care nu poate fi reţinută incidenţa în cauză a prevederilor legii speciale.

Soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Analizând conflictul negativ de competenţă intervenit între cele două instanţe, în raport de hotărârile pronunţate şi de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanţa competentă să soluţioneze cauza este Tribunalul Suceava, secţia civilă, complet specializat în soluţionarea conflictelor de muncă, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte reţine că reclamantele A. şi B. sunt încadrate în funcţia de judecător la Tribunalul Vaslui, iar prin sentinţa civilă nr. 646 din 10 iunie 2008, pronunţată de Tribunalul Vaslui, irevocabilă prin decizia nr. 423 din 24 aprilie 2009, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, le-au fost recunoscute drepturile constând în majorările salariale prevăzute de O.G. nr. 10/2007, aprobată cu modificări prin Legea nr. 231/2007, pârâţii Tribunalul Vaslui, Curtea de Apel Iaşi şi Ministerul Justiţiei fiind obligaţi să achite aceste majorări, cu dobânzile legale aferente, dispunându-se şi efectuarea menţiunilor privind majorările salariale în carnetele de muncă ale reclamantelor.

Reclamantele au susţinut, prin cererea introductivă de instanţă, că majorările salariale recunoscute prin hotărârile judecătoreşti şi incluse în carnetele de muncă nu au mai fost acordate ulterior datei de 31.03.2008, nemaifiind incluse în indemnizaţia de încadrare brută, ca urmare a Ordinului Ministrului Justiţiei nr. 459/C/09.02.2010, emis în baza Legii nr. 330/2009.

Problema care a generat conflictul de competenţă între cele două instanţe priveşte atât stabilirea competenţei materiale, cât şi a celei funcţionale, din perspectiva naturii juridice a litigiului, respectiv contencios administrativ ori litigiu de muncă, Tribunalul Suceava făcând aplicarea dispoziţiilor speciale ale Legii nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, iar Curtea de Apel Bucureşti reţinând incidenţa dispoziţiilor art. 266 şi 278 C. muncii, coroborate cu dispoziţiile art. 201 şi 208 din Legea dialogului social nr. 62/2011.

Conform art. 7 Cap. VIII din Anexa VI la Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice:

"

(1) Personalul salarizat potrivit prezentului capitol, nemulţumit de modul de stabilire a drepturilor salariale, poate face contestaţie, în termen de 15 zile de la data comunicării actului administrativ al ordonatorului de credite, la organele de conducere ale Ministerului Justiţiei, Consiliului Superior al Magistraturii, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, la colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ori, după caz, la colegiile de conducere ale curţilor de apel sau parchetelor de pe lângă acestea. Contestaţiile se soluţionează în termen de cel mult 30 de zile.

(2) Împotriva hotărârilor organelor prevăzute la alin. (1) se poate face plângere, în termen de 30 de zile de la comunicare, la Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru hotărârile Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, sau, după caz, a Curţii de Apel Bucureşti, pentru celelalte hotărâri. (…)."

Înalta Curte constată că, în cauză, nu sunt aplicabile dispoziţiile legale redate anterior, întrucât cererea reclamantelor nu reprezintă o plângere formulată împotriva Hotărârii Colegiului de Conducere al Curţii de Apel Iaşi (instanţă în circumscripţia căreia se găseşte Tribunalul Vaslui, unde activează reclamantele), prin care a fost soluţionată contestaţia formulată împotriva actelor administrative de stabilire a drepturilor salariale. Totodată, reclamantele nu solicită obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei la emiterea unui ordin de salarizare, acest capăt de cerere făcând obiectul renunţării la judecată, potrivit cererii formulate la data de 03.07.2017.

Dispoziţiile normative precitate sunt de strictă interpretare şi aplicare, neputând fi extinse la alte situaţii decât cele prevăzute în mod expres de legiuitor, competenţa exclusivă, materială şi teritorială, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, fiind reglementată pentru un caz singular, clar definit.

Dispoziţiile legale aplicabile în speţă sunt determinate de obiectul cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată şi, ulterior, modificată de reclamantele A. şi B., prin cererile înregistrate la data de 11.11.2016 şi 03.07.2017. Astfel, pretenţia dedusă judecăţii priveşte obligarea pârâţilor la plata diferenţelor salariale rezultate din calcularea drepturilor salariale, în raport de hotărârile judecătoreşti irevocabile.

Prin urmare, litigiul are natura unui conflict de muncă şi nu de contencios administrativ, competenţa materială, teritorială şi funcţională a instanţei fiind stabilită în raport de prevederile art. 269 C. muncii şi art. 208-210 din Legea dialogului social nr. 62/2011, în favoarea tribunalului.

Potrivit art. 210 din Legea nr. 62/2011:

"

Cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul".

Raportat la locul de muncă al reclamantelor, se reţine incidenţa dispoziţiilor art. 127 alin. (1) C. proc. civ., conform căruia:

"

Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea". Reclamantele au optat pentru sesizarea Tribunalului Suceava, aflat în circumscripţia teritorială a Curţii de Apel Suceava, învecinată cu Curtea de Apel Iaşi, în circumscripţia căreia se regăseşte Tribunalul Vaslui, instanţă la care funcţionează reclamantele.

Prin urmare, în raport de natura litigiului, şi anume de conflict de muncă şi având în vedere dispoziţiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ., competenţa de soluţionare a cauzei revine Tribunalului Suceava, secţia civilă, complet specializat în soluţionarea conflictelor de muncă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanţii B. şi A. şi pe pârâţii Ministerul Justiţiei, Tribunalul Vaslui şi Curtea de Apel Iaşi, în favoarea Tribunalului Suceava, secţia civilă, complet specializat în soluţionarea conflictelor de muncă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 6 decembrie 2017.