Annulment of appeal for lack of signature on electronically filed procedural document

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 21 iulie 2016, sub nr. de dosar x/2/2017, reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, au solicitat obligarea pârâtului, prin Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, să emită titlu de despăgubire sau să asigure o casă/apartament din fondul de protocol şi să oblige pârâtul să plătească daune materiale şi morale totale de 1.000.000 euro.

Prin rezoluţia din data de 29 mai 2017, instanţa a stabilit în sarcina reclamanţilor, potrivit art. 200 alin. (3) raportat la art. 194 lit. c), lit. d) şi lit. e) C. proc. civ., obligaţia de a depune la dosar, în termen de 10 zile de la primirea comunicării, sub sancţiunea anulării cererii: precizare privind obiectul cererii, respectiv cuantumul daunelor materiale şi cuantumul daunelor morale solicitate, separat, inclusiv modalitatea în care acestea au fost calculate; precizare privind temeiul de drept substanţial al cererii (dispoziţiile de drept material, articolele de lege); înscrisurile de care înţelege să se folosească în cauză, în 2 copii certificate pentru conformitate cu originalul.

Prin încheierea de şedinţă din data de 28 iunie 2017, Curtea de Apel Bucureşti a constatat că reclamanţii nu s-au conformat cerinţelor cuprinse în rezoluţia comunicată la data de 06 iunie 2017 şi, în temeiul art. 200 alin. (3) C. proc. civ., a dispus anularea cererii de chemare în judecată.

Prin cererea de reexaminare înregistrată la data de 03 iulie 2017, sub nr. de dosar x/2/2017/a2, reclamanţii A. şi B. au solicitat reexaminarea măsurii anulării dispuse prin încheierea pronunţată în camera de consiliu din data de 28.06.2017.

Prin rezoluţia administrativă din data de 05 iulie 2017, reclamanţilor li s-a pus în vedere să achite taxa judiciară de timbru de 20 lei, sub sancţiunea anulării cererii de reexaminare.

La data de 12 iulie 2017, reclamanţii au depus cerere de reexaminare împotriva taxei judiciare de timbru stabilite în sarcina lor, înregistrată sub nr. de dosar x/2/2017/a2.1.

Prin rezoluţia din data de 17 iulie 2017, reclamanţilor li s-a pus în vedere, ca, pentru termenul de judecată din data de 27 iulie 2017, să semneze cererea de reexaminare a taxei de timbru stabilită în Dosarul nr. x/2/2017/a2, sub sancţiunea anulării cererii.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin încheierea din data de 27 iulie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a anulat cererea de reexaminare a taxei judiciare de timbru formulată de reclamanţii A. şi B., ca fiind nesemnată.

3. Calea de atac formulată în cauză.

Împotriva încheierii de şedinţă din data de 27 iulie 2017, au formulat recurs reclamanţii A. şi B., susţinând că regulile de procedură civilă permit transmiterea înscrisurilor prin poşta electronică, iar cererea formulată îndeplinea toate condiţiile prevăzute de lege, sancţiunea anulării fiind o măsură disproporţională în raport de dispoziţiile art. 21 alin. (3) din Constituţia României şi art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată la data de 27 noiembrie 2017, intimatul-pârât Guvernul României a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului, apreciind că încheierea dată în soluţionarea cererii de reexaminare are caracter irevocabil, potrivit art. 18 din Legea nr. 146/1997.

II. Soluţia instanţei de recurs

Examinând cu prioritate excepţia nulităţii recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că este întemeiată, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. e) C. proc. civ.:

"

Cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni: (…) semnătura părţii sau a mandatarului părţii în cazul prevăzut la art. 13 alin. (2), a avocatului sau, după caz, a consilierului juridic."

Aceste dispoziţii se corelează cu dispoziţiile generale în materia depunerii cererilor adresate instanţelor de judecată, art. 148 C. proc. civ. indicând că:

"

Orice cerere adresată instanţelor judecătoreşti trebuie să fie formulată în scris şi să cuprindă (…), precum şi semnătura."

În acelaşi sens, dispoziţiile art. 196 alin. (1) C. proc. civ., ce reglementează condiţiile de formă aplicabile acţiunilor introductive, incidente în privinţa oricăror cereri adresate instanţelor, arată că:

"

Cererea de chemare în judecată care nu cuprinde numele şi prenumele sau, după caz, denumirea oricăreia dintre părţi, obiectul cererii, motivele de fapt ale acesteia ori semnătura părţii sau a reprezentantului acesteia este nulă."

Potrivit art. 268 C. proc. civ., având denumirea marginală "Rolul semnăturii":

"

(1) Semnătura unui înscris face deplină credinţă, până la proba contrară, despre existenţa consimţământului părţii care l-a semnat cu privire la conţinutul acestuia. Dacă semnătura aparţine unui funcţionar public, ea conferă autenticitate acelui înscris, în condiţiile legii. (2) Când semnătura este electronică, aceasta nu este valabilă decât dacă este reprodusă în condiţiile prevăzute de lege."

Prin urmare, întrucât semnătura are rolul de a atesta voinţa părţii cu privire la conţinutul înscrisului pe care l-a semnat, ea trebuie să fie aplicată pe toate actele înregistrate la dosarul instanţei de judecată, chiar şi în ipoteza depunerii cererilor prin mijloace de comunicare la distanţă, potrivit art. 148 alin. (2) şi art. 149 alin. (4) C. proc. civ.

Analizând actele dosarului, Înalta Curte constată că reclamanţii au depus cererea de recurs prin intermediul poştei electronice, la data de 02 august 2017, recursul nepurtând semnătura recurenţilor pe niciuna din cele 5 pagini. Totodată, exemplare ale recursului formulat în cauză au fost expediate şi către Consiliul Superior al Magistraturii, care a dispus înaintarea lor la dosarul Înaltei Curţi, însă nici aceste exemplare nu poartă semnătura recurenţilor.

De asemenea, cererii de recurs nu i-a fost ataşată semnătura electronică a recurenţilor-reclamanţi, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 455/2001 privind semnătura electronică.

Prin rezoluţia emisă la data de 02 octombrie 2017, Înalta Curte a pus în vedere recurenţilor-reclamanţi să depună la dosarul cauzei un exemplar semnat al recursului declarat în cauză, sau să se prezinte pentru a semna personal exemplarul cererii de recurs din dosar, rezoluţia fiind comunicată recurenţilor-reclamanţi la data de 05.10.2017, potrivit dovezilor de înmânare aflate la dosar.

Până la termenul de judecată acordat în cauză, recurenţii-reclamanţi nu au îndeplinit obligaţiile stabilite în sarcina lor, nu au comunicat instanţei un exemplar original al recursului şi nici nu au procedat la semnarea exemplarului aflat la dosarul cauzei.

În aceste condiţii, Înalta Curte constată că nu sunt întrunite condiţiile de formă ale recursului prevăzute de dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. e), art. 148 şi art. 196 C. proc. civ., republicat, recursul necuprinzând semnătura părţii, care trebuie aplicată pe actele procesuale depuse la instanţele de judecată.

Pentru considerentele arătate şi în temeiul dispoziţiilor art. 486 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va anula recursul declarat de reclamanţii B. şi A., pentru lipsa semnăturii.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamanţii B. şi A. împotriva încheierii de şedinţă din data de 27 iulie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. x/2/2017/a2.1.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 6 decembrie 2017.