Tax assessment appeal perempted for lack of procedural activity

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 16 mai 2014, reclamanta A. SRL, în contradictoriu cu pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Giurgiu, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Ploieşti, a solicitat anularea deciziei de impunere nr. F-GR 34 din 18 februarie 2014, a Raportului de inspecţie fiscală nr. F-GR 29 din 18 februarie 2014 şi a Procesului-verbal din 20.02.2014, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin cererea completatoare înregistrată la data de 07 iulie 2014, reclamanta a solicitat introducerea în cauză, în calitate de pârâtă, a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, în contradictoriu cu care a solicitat anularea deciziei nr. 143 din 21 mai 2014 prin care s-a decis suspendarea soluţionării contestaţiei pe care a formulat-o împotriva deciziei de impunere nr. F-GR 34 din 18 februarie 2014.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 673 din 11 martie 2014, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia inadmisibilităţii capetelor de cerere din acţiunea introductivă şi a respins, ca inadmisibile, aceste capete de cerere formulate de reclamanta A. SRL în contradictoriu cu pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Giurgiu, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Ploieşti. De asemenea, a respins, ca neîntemeiat, capătul de cerere din cererea completatoare formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor.

3. Calea de atac formulată în cauză.

Împotriva sentinţei nr. 673 din 11 martie 2014, reclamanta A. SRL a formulat apel, criticând ca nelegală şi netemeinică hotărârea atacată, solicitând admiterea căii de atac formulate, anularea sentinţei de fond şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe în vederea cercetării fondului cauzei, cu obligarea intimatelor-pârâte la plata tuturor cheltuielilor de judecată.

În esenţă, recurenta-reclamantă apreciază că instanţa fondului a dat o interpretare eronată prevederilor O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc. , coroborate cu dispoziţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004. Pornind de la o premisă greşită în soluţionarea cererii de chemare în judecată, prima instanţă a concluzionat greşit că doar deciziile emise în soluţionarea contestaţiilor pot fi atacate în contencios administrativ, nu şi celelalte acte administrativ-fiscale.

Recurenta-reclamantă apreciază că sentinţa de fond a fost dată cu încălcarea prevederilor art. 21 şi 52 din Constituţia României, art. 8 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, art. 14 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice şi art. 13 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, care consacră şi garantează dreptul liberului acces la justiţie.

S-a susţinut, de asemenea, că hotărârea atacată este neîntemeiată cu privire la soluţia dată asupra cererii completatoare, prima instanţă raportându-se la argumentul general conform căruia penalul ţine în loc. civilul, fără a analiza în concret obiectul plângerii penale, respectiv legătura dintre sesizarea penală şi criticile a căror analiză făcea obiectul plângerii administrative.

Prin cererea precizatoare înregistrată la data de 13 aprilie 2016, recurenta-reclamantă a învederat instanţei de judecată că înţelege să îndrepte eroarea materială cu privire la denumirea căii de atac, în sensul că aceasta reprezintă cerere de recurs, şi nu cerere de apel, temeiul de drept fiind dat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată la data de 27 august 2015, intimata-pârâtă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a invocat, în principal, excepţia nulităţii căii de atac a apelului, raportat la dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 554/2004, care permit atacarea numai cu recurs a hotărârilor pronunţate în contencios administrativ. În subsidiar, intimata-pârâtă a solicitat respingerea apelului ca nefondat.

5. Procedura de soluţionare a recursului

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 13 aprilie 2016, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ., republicat.

Prin încheierea din data de 26 octombrie 2016, constatând că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate, completul de filtru a respins, ca neîntemeiată, excepţia nulităţii căii de atac a apelului şi a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., republicat, fixând termen pentru judecata pe fond a recursului.

La termenul de judecată din data de 25 ianuarie 2017, recurenta-reclamantă, prin avocat, a învederat că faţă de societatea A. SRL s-a deschis procedura de insolvenţă, depunând înscrisuri doveditoare, motiv pentru care instanţa de recurs a dispus acordarea unui nou termen de judecată, pentru când recurenta-reclamantă a fost citată prin administrator judiciar, cu menţiunea de a preciza stadiul procedurii insolvenţei, dacă a fost numit un administrator special şi dacă acesta păstrează dreptul de administrare.

Prin cererea înregistrată la dosarul cauzei la data de 21 februarie 2017, administratorul judiciar al recurentei-reclamante, B. IPURL, a precizat că procedura insolvenţei este în curs de desfăşurare, iar în cauză nu a fost desemnat un administrator special.

Totodată, prin cererea înregistrată la data de 22 martie 2017, apărătorul ales al recurentei-reclamante, avocat C., a învederat instanţei de recurs că mandatul său de reprezentare nu a fost confirmat de administratorul judiciar al recurentei.

Prin încheierea de şedinţă din data de 22 martie 2017, Înalta Curte a dispus suspendarea judecării recursului declarat de reclamanta A. SRL, prin administrator judiciar B., în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., constatând că niciuna dintre părţi, deşi legal citate, nu s-a înfăţişat la strigarea pricinii şi nici nu a solicitat în scris judecarea cauzei în lipsă.

II. Soluţia instanţei de recurs

Examinând cu prioritate excepţia de perimare, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că este întemeiată, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 416 alin. (1) şi (2) C. proc. civ.:

"

(1) Orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de retractare se perima de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părţii, timp de 6 luni. (2) Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părţi sau de instanţă."

Totodată, potrivit dispoziţiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.:

"

(1) Judecătorul va suspenda judecata: 2. Când niciuna dintre părţi, legal citate, nu se înfăţişează la strigarea cauzei. Cu toate acestea, cauza se judecă dacă reclamantul sau pârâtul a cerut în scris judecarea în lipsă."

Înalta Curte constată că, la termenul de judecată din data de 25.01.2017, observând dovezile depuse la dosar cu privire la deschiderea procedurii insolvenţei faţă de recurenta-reclamantă A. SRL, instanţa a acordat un nou termen de judecată, pentru data de 22 martie 2017, solicitând recurentei-reclamante, prin administrator judiciar, să precizeze stadiul procedurii insolvenţei, dacă a fost numit un administrator special şi dacă acesta păstrează dreptul de administrare

La termenul de judecată astfel acordat, Înalta Curte a dispus suspendarea judecării recursului, având în vedere lipsa părţilor, legal citate, la strigarea pricinii, precum şi nedepunerea la dosar a unei cereri scrise de judecare în lipsă.

Încheierea de şedinţă din data de 22 martie 2017 reprezintă ultimul act de procedură efectuat în cauză, de la această dată începând să curgă termenul de 6 luni prevăzut de art. 416 alin. (1) C. proc. civ., termen care s-a împlinit la data de 22 septembrie 2017.

Înalta Curte reţine şi faptul că în cauză nu a fost formulată de către părţi, înăuntrul termenului de perimare, nicio cerere de redeschidere a procesului, potrivit art. 415 pct. 2 C. proc. civ., nu s-a mai îndeplinit niciun act de procedură şi nu subzistă vreunul din cazurile în care actul de procedură trebuia înfăptuit din oficiu de către instanţa de judecată. De asemenea, nu subzistă vreun motiv de suspendare a cursului perimării, din cele prevăzute de art. 418 C. proc. civ.

În consecinţă, faţă de lipsa de diligenţă a părţilor, care a condus la rămânerea cauzei în nelucrare pentru o perioadă mai mare de 6 luni, Înalta Curte constată intervenită sancţiunea perimării recursului, potrivit dispoziţiilor art. 420 şi art. 421 alin. (2) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia perimării.

Constată perimat recursul declarat de reclamanta A. SRL, prin administrator judiciar B. IPURL, împotriva sentinţei civile nr. 673 din 11 martie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunţare la completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 6 decembrie 2017.